Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

s-a discutat vreun aranjament cu privire la Basarabia. Răspunsul lui Tilea a
fost de asemenea negativ. 20
După primirea ultimatumului sovietic la 27 iunie 1940, Hoare a comunicat
Foreign Office-ului detalii despre acest document. Ministrul britanic la Bucureşti
caracteriza răspunsul guvernului român drept conciliator în ton, deşi în nici un
caz o acceptare deplină. A doua zi, după acceptarea ultimatumului, V.V. Tilea
s-a prezentat la Foreign Office şi a specificat că răspunsul României a fost
scurt, sugerând dorinţa părţii române de a discuta propunerile sovietice. Tilea
a apreciat că în final Bucureştii au cedat la ameninţarea cu forţa, în condiţiile
în care guvernele consultate anterior au recomandat o înţelegere paşnică.
El şi-a exprimat temerea că România să nu aibă aceeaşi soartă ca Polonia,
dar în sens invers, invadată de sovietici, mai întâi, şi de germani, la urmă.
Telegramele expediate de la Bucureşti, de Hoare în legătură cu ultimatumul,
au fost atent analizate de Foreign Office. Analiştii britanici intuiau că pasul s-a
făcut în înţelegere cu Germania şi Italia şi că, „din punctul nostru de vedere
egoist”, această ocupare a Basarabiei, dacă rămâne limitată la acel teritoriu,
nu schimbă prea mult situaţia actuală. Situaţia în care ajunsese România era
privită ca inevitabilă, iar reacţiile Ungariei şi Bulgariei aveau desigur un interes
imediat. Concluzia unui alt diplomat britanic, Nichols, era că Puterile Axei vor
încerca pentru moment să reţină atât Sofia, cât şi Budapesta, din acţiunile
lor împotriva României. Pentru guvernul de la Londra apărarea integrităţii
României era necesară numai în măsura în care aceasta ar fi putut servi,
într-un fel sau altul, intereselor britanice. Or, după declanşarea celui de-al
doilea război mondial pentru Marea Britanie ar fi fost chiar indicată înaintarea
U.R.S.S. spre Balcani, deoarece, în acest fel, s-ar fi ajuns la un conflict germano-sovietic.
21 De altfel, în nota scrisă de Churchill la 21 septembrie 1939
pentru Cabinetul de Război, care a fost acceptată, devenind Planul politic
al Marii Britanii pentru Sudul şi Sud-estul Europei, se arăta: „S-ar putea ca
Rusia să ia României, Basarabia. Aceasta nu ar atinge neapărat interesele
noastre majore, care sunt de a stopa invazia germană spre Estul şi Sud-estul
Europei. România…ar trebui să se socotească fericită dacă iese din acest
război nepierzând decât Basarabia şi Sudul Dobrogei pe care ar trebui să-l
cedeze de bunăvoie Bulgariei. Aceasta ar permite formarea unui bloc balcanic.
Consecinţele acţiunii întreprinse de ruşi ar trebui, atât cât se poate aprecia
azi, să fie primite în mod favorabil în Balcani.” 22
Sindromul inferiorităţii şi izolării totale a determinat guvernul de la Bucureşti
să refuze modelul finlandez şi să opteze pentru o soluţie aparent pragmatică
ce garanta, pe moment, menţinerea intactă a forţelor armate şi continuitatea
statală. 23 Acest lucru nu îl va feri de noi presiuni şi cedări teritoriale. În memoriile
sale Gheorghe Tătărăscu afirmă că în luarea deciziei de cedare pe lângă
informaţiile furnizate de ªeful Statului Major Român, generalul Florea ţenescu,
au contat şi informaţiile furnizate de către un ofiţer britanic. „ Cu câteva zile
mai înainte ( de primirea ultimatumului n.n.), afirmă fostul prim ministru al
României, şi suveranul şi eu, primiserăm vizita unui ofiţer britanic care fusese
câţiva ani de-a rândul pe lângă misiunea militară britanică din Moscova,
şi care ne aducea informaţiuni importante asupra puterii militare sovietice,
atât sub raportul materialului, cât şi sub raportul instrucţiei prezentându-le
ca extraordinare.” 24 În ceea ce priveşte problema garanţiilor anglo-franceze
din aprilie 1939 Tătărescu arată cât se poate de clar: „Aceste garanţii deveniseră,
de altfel, inoperante faţă de o agresiune rusă încă din ianuarie 1940,
când guvernul român a fost înştiinţat oficial că, împotriva unui atac sovietic,
Ex Ponto nr.2, 2008
199