Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.2, 2008
184
– Personalităţilor menţionate (formate, repet, ca intelectuali prin intermediul
şcolilor româneşti interbelice) – pe care le-am cunoscut destul de bine,
şi cărora le port un respect constant pentru acţiunile lor în slujba apărării
identităţii vlahilor balcanici –, li se pot adăuga, din această perspectivă a implicării,
şi cu diferite nuanţe de apreciere, şi alţi valoroşi intelectuali de origine
aromână. Nu menţionez decât doi – şi mai mult, cum ai spus, din perspectiva
valorii operei lor, respectiv a creaţiilor literare în limba maternă. Este vorba
de poetul, prozatorul şi publicistul macedonean Dimo Dimcev, vorbitor fluent
de limba română literară – care semnează cu numele patern neslavizat Dina
Cuvata –, animator al uneia dintre foarte cunoscutele asociaţii ale aromânilor
din Macedonia, şi editorul aromân postbelic – din afara României – cel mai
productiv şi valoros. El nu este doar unul dintre scriitorii aromâni de frunte, din
anii noştri, sau traducătorul în limba maternă a numeroase opere universale
clasice. Aromânii de pretutindeni trebuie să-i fie recunoscători elevatului şi
sensibilului creator grămostean de la Skopje – altminteri, cu o puternică personalitate
–, în primul rând pentru traducerea, în urmă cu câţiva ani, pentru
prima oară, a Bibliei, relevându-se, prin aceasta, cu alte cuvinte, că bogăţia
lexicală a Cărţii Cărţilor este compatibilă şi cu aromâna – idiom îmbogăţit, este
adevărat, de acest plin de har creator. Pentru această realizare monumentală
a aromânisticii – nu mai poate fi, în privinţa unor păreri mai iconoclastice ale
autorului, nimic de comentat... Să arăt, totuşi, şi ultima „ispravă” editorială a
prolificului Dina Cuvata, comisă în primăvara acestui an; anume, actul cultural
remarcabil de depistare şi punere în circuitul public – tot în cadrul amplei
colecţii Biblioteca Natsională Armănească „Constantin Belemace”, de la
Skopje –, a unui rarisim manuscris religios aromân, inedit prin urmare, scris
în anul 1891 de prelatul catolic din Bitolia, Jean Claude Faveyrial, prieten al
românilor balcanici şi confident al lui Apostol Mărgărit, inspectorul Şcolilor
Române din Imperiul Otoman.
Cealaltă personalitate culturală a aromânisticii de astăzi, pe care aş dori
să o relev este literata Kira Iorgoveanu-Manţu.
– Dobrogeancă de-a noastră; n-o cunosc personal – ştiu însă că
lucrează la un grup editorial internaţional, calitate în care, în urmă cu
câţiva ani, a iniţiat o colaborare, nefinalizată, cu profesorul Popişteanu,
directorul Bibliotecii Universităţii „Ovidius”; am văzut-o în urmă cu
vreo lună la televizor, la o întrunire a Fiilor Satului din comuna Nicolae
Bălcescu, din jud. Tulcea; i-am citit, de asemenea, cu interes, şi unele
din cărţile scrise în dialect – şi pot spune că daco-românul din mine a
priceput fără vreo dificultate scriitura aromână; posed, de asemenea,
două din antologiile aromâneşti alcătuite de această autoare născută
la noi.
– Este, într-adevăr, aşa cum văd că ştii, originară dintr-o localitate tulceană,
dar şezând de peste două decenii în Germania – schimbare a domiciliului
care a pus capăt, din păcate, a unei mult promiţătoare activităţi scriitoriceşti
şi de editoare a textelor clasice în aromână. Odată stabilită în străinătate,
foarte apreciata poetă şi povestitoare – formată, se înţelege, şi ea, la şcolile
secundare şi universitare româneşti – s-a implicat, în susţinerea îndeaproape,
alături de soţul său, ing. Iani Manţu, a demersurilor întru relevarea identităţii
aromânilor ale lui Vasile Gh. Barba. L-a excedat însă programatic, radicalizându-şi
atât verbul – imprecaţiile sale publice la adresa fostei profesoare şi