Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

STERIAN VICOL
Lunganul de sânge
Lunganul de sânge, aproapele meu,
de funii trăgând, mă ţine-n univers,
el scrie chiar luminii câte-un vers
legănând biserici într-un curcubeu
Un orb ca mine cu irisul tot şters,
de-un spin trecut prin talpa unui zeu,
ascultă vânătoarea în care sunt şi eu
pe când Diana naşte-n catedrala din Anvers –
O, la ţipătul lui şi arcul de foc, cine
-ngroapă litera, într-un sonet
pentru cel ce pleacă, cel ce vine?
Cine dacă nu lunganul de sânge
trăgând corabia vieţii, încet,
cu-atâtea funii prin iarba ce plânge!
Mai orb decât mine
Mai orb decât mine cine mai este
alergând către o nuntă în sat,
când încolţeşte şi vinul cel curat
ca-ntr-o nouă şi veche poveste –
Prin beznă eu fug şi sunt muşcat
de ecoul zimţuind pe creste,
cui să spun, cui să-i dau de veste
când porţile-s închise şi eu bat?
Ex Ponto nr.2, 2008
Pe marginea pleoapei, a moarte,
cineva-mi bate cuie în salcâmi
sau poate rupe o filă de carte!
Numai sonetul, el ne mai salvează
tot ce urcă-n sânge, sau poate îmi
deschide ochiul icoanei la amiază!
16