Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

„Să merg pe vreme înapoi /Şi să revăd copilăria / Care am trăit-o-n
sat..."
Motivele poetice grupate între cele dragi şi cele mai puţin dragi nasc o
lume cu toate ale ei, în care la noi ajung cele pietruite de cuvinte ori aduse
de vânt ca o doină, ca o bucurie sau doar ca o iluzie.
Tema majoră, Întregul în Joc Secund cu Omul, apare pe tot cuprinsul
volumului (inclusiv în pagina explicativă a autorului). Copilăria, timpul plecării,
singurătatea, lacrimi, dor, bucurie, iluzii, mama, satul, amintirile şi culorile
predominante-galben, albastru şi roşu fac obiectul acestor bijuterii purtătoare
de nedefinit şi absolut («Că doar misterul şi divinul compun esenţa spaţiului
întreg»).
Noi şi Întregul – conţine o poezie densă ca o coborâre prin straturile
realităţii în care rolul poetului nu este nici de a delecta, nici de a frapa ci de a
face o reflecţie la rece asupra rapotului imensităţii întregului şi măsura infimă a
omului. Sigur că acest demers poetic şi filozofic este rezultatul unor frământări
mai grave şi mai profunde decât în faţa realităţilor virtule ale matematicii. Iată
o autoprezentare.
George Isac: «Sunt matematician şi ca om de ştiinţă doresc să precizez
că ştiinţa încearcă să înţeleagă natura şi universul prin modelele matematice,
or modelele matematice nu trebuiesc confundate cu realitatea care este mult
mai profundă. Este foarte important să demistificăm ştiinţa şi să-i prezentăm
limitele şi neputinţa. Ştiinţa este un instrument ca toate instrumentele create
de mintea umană, iar realitatea este un ocean infinit plin de necunoscut.
Acesta este Marele întreg iar noi suntem o parte minusculă din el. Cel mai
înţelept lucru este să fim conştienţi de acest fapt, şi să ne punem în equilibru
cu Marele Întreg pentru a gusta aşa cum spun în una din poeziile acestui
volum, din marea bucurie. Poate că Marele Întreg este Divinitatea.»
Poeziile au o construcţie pe trei nivele, de multe ori încheindu-se în
registrul reflexiv al unei întrebări. Tonalităţile culorilor din peisajul poetic au
marea calitate a limpezimii gândului, a sincerităţii sentimentului, a purităţii
din inocenţa copilăriei, inocenţă care îşi mai lasă amprenta chiar şi în faza
avansată a reflecţiilor filozofice din zona înţelepciunii omului matur.
Un corolar de înţelepciune, o poezie a reflecţiilor, a atingerilor de limitele
cunoaşterii, a învecinării cu Infinitul. Un echivalent al exclamaţiei: «Et in
Arcadia Ego!»
Ex Ponto nr.2, 2008
155