Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

sensurilor aurorale, imprecise sub aspectul de limpezime impenetrabilă atât a
semnelor lingvistice cât şi a semnelor iconice. În subcapitolul dedicat lui Matsuo
Basho, Codrescu surprinde hermetismul compoziţiei în chiar încălcarea regulii
scriiturii japoneze de la dreapta la stânga. Compoziţia Hibiscus „degajă naturaleţe,
simplitate şi graţie. […] Semnul iconic se continuă în semnul lingvistic,
iar amândouă se corelează şi se reflectă ca între două oglinzi” (125). Analiza
procedeelor grafice se face în acelaşi ton impressionist în care jargonul critic
este atenuat de realizarea imaginilor vizuale care nu repetă ceea ce cititorul-privitor
al cărţii lui Codrescu percepe direct. Astfel descrierea lucrării lui
Kihara Shin Camelie căzută nu este redundantă, ci creatoare de atmosferă
pentru o nouă lectură: „Printr-o linie trasată uşor înclinat şi întrerupt, pictorul
desenează o tijă de trestie căreia îi adaugă două frunze: una mai mare înclinată
spre stânga şi alta mai mică înclinată spre dreapta. Ambele frunze sunt
realizate prin tuşe spontane, rapide. Pescăruşul şi frunza cea mare a trestiei
sunt îndreptate spre colţul stânga. Ne întrebam de ce această direcţionare?
Probabil, pentru a indica locul unde a căzut floarea de camelie care apare în
poem, dar în pictură autorul a eliminat-o” (115). Mai mult sau mai puţin deliberat,
Codrescu construieşte un mise-en-abyme al lecturilor multiple. Oferă
lecţii de citire ale poemelor-imagine, haiga, de pe poziţia unui cititor avizat
care a desluşit mecanismele altor tipuri de lectură, pe care le-am putea numi
creatoare, de îndată ce au produs astfel de opere. Ce au citit însă poeţii japonezi
şi ilustratorii lor? În mod vădit au citit ceea ce natura ca un prim limbaj
sau ca univers de semne poate sugera. La sfârşitul fiecărei analize, cititorul
are senzaţia că următorul haiku i se Va descoperi de la sine aşa cum i s-a
descoperit lui Codrescu. Cu toate acestea exerciţiul de lectură încercat fără
ajutorul expertului rămâne unul rudimentar şi incomplet.
Ultimele trei capitole Arta Haiga în Japonia, Arta Haiga în Occident şi
Haiga – o experienţă personală reprezintă o trecere de la experienţa cunoscătorului
care ştie cum să privească şi să citească haiga la creatorul de
haiga. Ion Codrescu revelează procesul de creaţie haiga şi efortul didactic de
a promova această specie în spaţiul românesc. Prezentarea monografică a
speciei haiga deschide indiscutabil apetitul lectorului de a privi dispre spaţiul
său cultural spre cel japonez. De aceea volumul al doilea, deja anunţat de Ion
Codrescu, va veni să-l completeze pe acesta prin abordarea comparatistă a
modalităţilor de reprezentare plastică şi poetică din Occident şi Orient.
Ex Ponto nr.2, 2008
151