Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.2, 2008
care creează în mod ritmic un orizont de aşteptare al interpretărilor lui Ion
Codrescu. Analizele lui Ion Codrescu nu sunt singurele din volum; abordările
lui Addiss Stephen, Shokan Tadashi Kondo, Alan Watts, Jean Francois Billeter,
Roland Barthes sunt de asemenea citate pentru a completa receptarea
lirismului japonez în alte spaţii culturale decât cel român. Inserarea acestor
interpretări îmbogăţesc sensurile poemelor şi imaginilor şi în acelasi timp
funcţionează ca suport pentru premisa pe care Codrescu o rezolvă original.
Ca un autentic descendent al şcolii fenomenologice de critică, Ion Codrescu
se lasă contaminat de obiectul analizat şi îi transferă structura la nivel critic.
Astfel discursul său critic se constituie din aceeaşi juxtapunere de text şi
imagine, mai bine zis de text critic şi ilustrare artistică a formei haiga, într-un
permanent dialog interpretativ şi de semnificare.
Contextul istoric al naşterii acestei specii, primii creatori şi impactul lor
asupra dimensiunii spirituale a poemului însoţit de imagine este prezentat în
capitulul 1 Haiga – arta care uneşte pictura, poezia şi caligrafia. Instrumentele
şi accesoriile care transformă materialitatea suportului în operă de artă urmează
firesc în economia cărţii pentru a oferi lectorului posibilitatea de a întelege
aspectul performativ al dialogului text – imagine. Pe de altă parte, capitolul
Instrumente şi materiale indică şi explică gesturile ritualice ale creaţiei haiga
care nu începe cu aplicarea poemului pe hârtie şi nu se sfârşeşte cu ultima linie
sau pictogramă aplicată de pensulă, ci cu meditaţia poetului caligraf şi adesea
pictor care îşi pregăteşte tuşul în gama nuanţelor pe care intenţionează să le
folosească pentru ilustrarea unei text care încă nu este scris, care îşi alege
pensulele în funcţie de o temă căreia încă îi caută forma. Actul de creaţie sub
aspectul ei grafic, de text şi imagine, este un ritual asemeni celorlalte acte
ritualice ale culturii japoneze. Pentru a face înteleasă această complicată gestică
şi implicaţiile sale asupra actului scriiturii care implică deopotrivă scrisul
frumos sub aspectul concepţiei şi redactării caligrafice, Codrescu descrie întâi
ritualul ceaiului ca fiind deja unul din cele mai cunoscute publicului european
prin intermediul literaturii şi filmului. Corespondenţa dintre ritualul ceaiului şi
ritualul pregătirii materialelor de scris, pe de o parte, şi corespondenţa dintre
ritualul ikebanei şi cel al aşezării în pagină a desenului şi a ideogramelor, pe
de cealaltă parte, aduce în prim plan performativitatea pe care se bazează
actul de creaţie. Performativitatea este, însă, partea care dă un sens material
şi spiritual creaţiei în diferite forme de manifestare artistică şi non-artistică:
scriitura, desenul, pregătirea materialelor pentru scris şi desenat (pensula,
batonul de tuş, diluarea acestuia în tonurile necesare unei subtile expresivităţi).
Capitolul „Imagine şi text în haiga” urmează într-o coerenţă a discursului critic.
Complementaritatea text – imagine este analizată nu numai din perspectiva
raporturilor lor reciproce, ci şi din perspectiva raporturilor lor intertextuale cu
alte texte şi a raporturilor lor intermediale cu alte opera plastice, fie japoneze,
fie chineze.
Experienţa didactică a lui Ion Codrescu şi aceea de traducător se recunosc
în structurarea volumului şi în strategiile de accesibilizare a culturii japoneze
prin intermediul textelor şi imaginilor haiga care prilejuiesc autorului excursuri
în arta gradinăritului, oregami, a festivalurilor florale, a colaborării dintre poeţi
şi pictori. Codrescu se transforă într-un intermediar între cele două culturi,
cultura japoneză şi cultura română, pentru a facilita întâlnirea între creaţia
de tip oriental şi orizontul de aşteptare de tip european. Cartea poate fi astfel
citită şi ca un manual de înţelegere a coordonatelor artistice ale culturii nipone.
Lectura impresionistă a poemelor şi desenelor haiga fixează atmosfera
150