Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

nepermisă, dar incomparabilă cu poziţia în care a fost pus Marius Tupan. În
calitatea sa de director al Luceafărului, prozatorul a publicat o serie de articole
aspre faţă de modul în care acad. Eugen Simion a coordonat D.L.R.G-ul şi
conduce Institutul „G. Călinescu". Prin urmare, i s-a încredinţat prea supusului
Mihai Iovănel, critic tânăr, lipsit de scrupule (nu şi de o inteligenţă situată la
nivelul mahalalei bucureştene) „misia" de a scrie despre autorul Batalioanelor
invizibile. Textul rezultat din obedienţă şi lichelism critic, întrece orice imaginaţie.
El nu se încadrează nici în limitele bunului simţ, nici ale tonului obiectiv
obligatoriu, specific unui dicţionar. Este o demonstraţie a mizeriei în care se
poate coborî şi complace un om ce vrea să parvină cu orice preţ. S-ar putea
să şi reuşească, mentorul înţelegându-l.
Din păcate, pagini precum cele semnate de un Mihai Iovănel, maculează
munca cinstită a acelora care au înţeles menirea unui instrument de lucru
aproape indispensabil. Evident, voi reveni.
Ex Ponto nr.2, 2008
145