Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

atitudini
LIVIU GRĂSOIU
Câteva prime impresii
L
a început de 2008 (şi nu în 2oo7, cum se specifică în primele pagini) a
apărut, după o aşteptare de circa doi ani, cel de al şaselea tom din Dicţionarul
General al Literaturii Române, cuprinzând literele S-Ş-T.
În mod normal, marea lucrare coordonată de acad. Eugen Simion
trebuia să se încheie, proiectul anunţat fiind exact şase volume. Coordonatorul
general însă s-a înşelat, ca şi numeroşii membrii ce asigură
coordonarea şi revizia. Pentru a se ajunge la liman va mai fi nevoie de
încă un efort financiar şi de inteligenţă, spre a epuiza alfabetul în vigoare
şi a anula printr-o promisă Adendda absenţele semnalate de comentariile
critice publicate în mai toată presa culturală. Această şovăială demonstrează
incapacitatea coordonatorilor (de orice rang ar fi ei) în a trasa de
la bun început un cadru, nişte limite şi nişte criterii ferme în abordarea
subiectelor, în viziunea asupra valorilor estetice, şi, nu în ultimul rând,
în selecţia autorilor de articole. Acest din urmă aspect nu trebuie desconsiderat,
întrucât au fost mobilizate forţe împortante din institutele de
cercetare din Bucureşti, laşi, Cluj, Timişoara, adică acolo unde funcţionează
filiale ale Academiei Române. S-a produs, în urmă cu vreo 8-10
ani, o renunţare la planurile de cercetare stabilite anterior, s-a impus unor
specialişti în alte perioade ale evoluţiei culturii române să se „recicleze",
să se adapteze voinţei acad. Eugen Simion de a redacta în exclusivitate
articole de dicţionar (muncă pretenţioasă, necesitând o calificare specială)
acoperind cu preponderenţă perioada contemporană. Astfel se explică
sutele de semnături, calitatea superioară a unor materiale, ca şi rizibila
redactare a altora. Oameni nepregătiţi, foarte mulţi aflaţi la primele texte
tipărite, s-au trezit că trebuie neapărat să se pronunţe asupra operelor
unor contemporani, de care în general nu auziseră, iar despre valoarea
lor, comparativ cu a celorlalţi, nu aveau nici un fel de indiciu. S-a ajuns
la o gravă confuzie a valorilor vizibilă, mai ales, în spaţiul acordat unuia
sau altuia dintre autorii înregistraţi. Sigur, dacă privim partea plină a paharului,
uriaşa construcţie se apropie de sfâr-şit, nimeni nu s-a supărat
de ultima întârziere, iar coordonatorul întregului ansamblu va avea cu
ce să se mândrească, atunci când va pune pe cântar, la propriu, truda
colaboratorilor şi a subalternilor. Va fi într-adevăr o lucrare de invidiat,
Ex Ponto nr.2, 2008
143