Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

poezia sau moartea; sau amândouă deodată? Când apărea printre noi cu
chitara, asemenea lui Kitinam, ne simţeam deodată cuprinşi de freamăt, de
nelinişte şi de entuziasm. Deveneam neastâmpăraţi, gata de călătorii temerare.
N-aveam timp să ne întrebăm de motivul acestei misterioase luări în stăpânire,
dar începeam să pricepem că dragostea şi moartea sunt două surori veşnic
certăreţe. Pornesc de la nimic şi nu le este dat să înceteze pentru că nu se
ştie cine a început prima. Poezia reuşeşte să le împace în sensul că le face
să se asemene la chip şi la culoare până la identitate. Cântăreţii ştiu asta.
De aceea, înainte de a pleca în ţara lor ca să-şi unească vocile în glas unic
şi divin, în Logos, ne îndeamnă şi pe noi să ne prefacem existenţa în amintire
şi în vers. Asta a vrut să ne spună neapărat, plecând, „în zori”, pe valul de
lumină al lui Kitinam, neasemuitul menestrel Don Cezar.
Ex Ponto nr.2, 2008
134