Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

… Şi eram singur,
şi visam
galop sălbatic
în câmpie.
Tinereţe
E o febră
E o febră care te obligă
Să naşti un cuvânt.
Oare el te va apăra
De insistenta moarte?
O piatră anonimă
Chipul tău e-o piatră anonimă,
în care se văd rădăcinile
orelor glaciare.
Banca pe care ai lăsat o dâră de
parfum,
e săpată de ghearele vântului
şi totul se şterge, se amestecă
precum pulberea-n drum.
Tu spui: „Rămâne o amintire, un
Cuvânt”.
Eu nu aud, nu văd decât iarba lucrând
cu-nverşunare – şi-acoperind totul.
Iarba lui Sandburg.
Singurătatea
Singurătatea îşi agită
fierăstraiele,
şi demult viaţa noastră
n-a mai învins!
Fibrele mele
Sub aspra şi neîndurata
presiune a timpului,
fibrele mele se pot rupe oricând!
Şi bucuria poate fi
un zbor de pasăre galbenă,
iar iubirea: o ploaie de vară.
Caniculă
Calcarul oaselor mele
caută mineralul ţărânii.
Piatra suge lumina.
Lumina devoră,
şi-aud minutele
lichefiindu-se-n Oră.
Tu îl naşti, şi îi ţii la creştet
O ramură de clorofilă;
Mugurii ei trec în cuvânt
Şi cuvântul odată cu seva
Izbucneşte-n lumină!
Nu-ţi rămâne decât să-i asculţi
sunetul unic – ce împarte
bucurie: şi să visezi:
numai El te va apăra de moarte!
În spaţiul meu
Veni-vei în spaţiul meu?
Şi fi-va naştere? Moarte?
Pomii aud întrebările vântului
sau neliniştitele noastre-ntrebări,
şi rămân calmi:
ei nu ştiu decât să nască!
Tristeţea mea
Tristeţea mea
nu-i un mod de-apărare.
Ea poate fi doar o expresie de
veghe
sub un cer neocrotitor.
În stele
Moartea s-a oprit
pe fluviul galben.
Moartea e în stele
şi nu-mi caută
ochii.
Ex Ponto nr.2, 2008
13