ş coala boian judeţul sibiu

PROF.VASILE DUMA
Ş C O A L A
B O I A N
JUDEŢUL SIBIU
MONOGRAFIE
ISBN 978-606-577-049-2
Editura Sfântul Ierarh Nicolae
2010

CUPRINS
Cuvânt înainte................................................................................................... pag. 2
Partea I –Şcoala confesională ortodoxă Boian................................................. pag. 4
1) Începuturile învăţămantului romậnesc din Transilvania
(sec.XVIII-XIX).................................................................................................. pag. 4
2) Şcoala din Boian între 1780-1918............................................................ pag. 9
Partea a II-a –Şcoala de stat Boian................................................................... pag.19
1) Şcoala primară de stat Boian între 1920-1930......................................... pag.19
2) Şcoala primară de stat Boian între 1930-1948......................................... pag. 32
3) Şcoala din Boian între 1948-1965............................................................ pag. 57
4) Şcoala din Boian între 1965-1990............................................................ pag. 86
5) Şcoala din Boian după 1990.................................................................... pag. 98
Încheiere............................................................................................................ pag.100
Anexe................................................................................................................ pag.101
Anexa 1-Lista cadrelor didactice care au funcţionat la Şcoala
Boian între 1919-2010.................................................................... pag.101
Anexa 2-Tablou despre locuitorii şi numerii caselor din Boian
(1930-întocmit de înv. Nicolae Limbăşan)...................................... pag.126
Anexa 3-Tabel cu elevii Şcolii Boian absolvenţi de studii
superioare..................................................................................... pag.137
Anexa 4-Conscripţia fiscală a Transilvaniei din anul 1750-
Satul sau posesiunea Boian............................. ………………….. pag.140
1

- CUVÂNT ÎNAINTE
Concepută iniţial ca un capitol al unei posibile monografii a localitaţii Boian, judeţul
Sibiu, lucrarea de faţă a început să se contureze ca o scriere de sine-stătătoare pe
măsură ce înaintam cu redactarea textului. Impresionat de bogăţia informaţiilor găsite în
arhiva şcolii şi conştient că acestea vor fi sortite pieirii mai devreme sau mai târziu, am
hotărât să scot la lumină o parte din ele, socotind că ar fi o pierdere ireparabilă
necunoaşterea trecutului şcolii pe ale cărei bănci au învăţat de mai bine de două sute
de ani atâtea generaţii de copii.
Lucrarea este dedicată tuturor celor care au trecut prin Şcoala Boian, elevi şi
dascăli, într-un cuvânt,celor care, an de an, de toamna până vara, zi de zi, şi-au lăsat o
parte din ei aici, de la copilul de clasa întâi, care păşea cu sfială şi teamă în sala de
clasă, până la cel absolvent, plin de sine şi încrezător în forţele proprii; de la dascălul
localnic, bucuros că poate să ajute la ridicarea spirituală a celor din rândul cărora a
răsărit, până la cel venit din altă parte, dedicat profesiei sale.
Rândurile de faţă sunt apoi un semn al recunoştinţei pentru dăruirea şi
profesionalismul sutelor de dascăli, învăţători şi profesori, care au poposit în
şcoală,.dedicându-se meseriei cu devotament. Conştient că asupra sa stau îndreptaţi
ochii întregii suflări a satului, dascălul a căutat întotdeauna să fie un model, reflectat în
felul cum mulţi dintre oameni îşi amintesc figura „Domnului Trandafir”, învăţătorul din
clasa întâi sau profesorul şi dirigintele de mai târziu.
Numărul celor care au trudit la catedră în Şcoala Boian este foarte mare şi, cu
toate eforturile pe care le-am depus, numele multora dintre ei nu se regăseşte în
paginile lucrării, mai ales din perioada de până la 1918. Arhiva şcolii fiind distrusă în
anul 1918, am căutat să obţin informaţii din alte surse: arhiva bisericii, arhiva mitropoliei,
Biblioteca ASTRA din Sibiu.Din păcate, am reuşit să găsesc doar date dispersate, totuşi
suficiente pentru a putea ilustra evoluţia şcolii pentru o perioadă de mai bine de o sută
de ani, de la sfârşitul sec. al XVIII-lea, până la începutul sec. al XX-lea.
Pe parcursul lucrării am încercat să scot la lumină specificul şcolii din Boian, nu
m-am mulţumit să fac un inventar al problemelor existente în şcoală (comune tuturor
şcolilor din mediul rural), ci să ilustrez, în măsura în care documentele mi-au permis,
viaţa şcolii, relaţiile dascăl-elev, dascăl-dascăl, dascăl-părinte, dascăl-autorităţi. Sursele
mele de informare nu s-au limitat doar la situaţii statistice, ci s-au orientat spre proceseverbale
de la consiliile profesorale, procese-verbale de inspecţie, procese-verbale ale
comitetului şcolar, adrese către inspectoratul şcolar, minister, primărie şi prefectură.
Cititorul va găsi în paginile lucrării şi informaţii despre sat (recensăminte , primărie ,
biserică, consecinţele războiului, etc.), dar şi probleme cu care se confruntau dascălii
(cazare, aprovizionarea cu alimente şi lemne de foc). Nu lipsesc nici informaţii
referitoare la evenimente socio-politice şi în ce măsură acestea s-au reflectat în
viaţa şcolii, afectându-i direct pe dascăli.
În ceea ce priveşte structura, lucrarea are două părţi, fiecare parte cuprinzând mai
multe capitole. În Partea I , am încercat să fac o radiografie a învăţământului românesc
din Transilvania în sec.XVIII-XIX, apoi să prezint Şcoala Confesională Ortodoxă din
Boian, de la înfiinţare (aprox.1780), până la transformarea ei în şcoală de stat (1921).
Cum aminteam mai sus, informaţiile referitoare la această perioadă sunt mai sărace, din
lipsa documentelor, în arhiva Mitropoliei Ortodoxe din Sibiu găsindu-se numai
documente de la 1850 încoace, iar în cea a bisericii din sat nu am găsit decât un
registru cuprinzând acte intrate sau ieşite , totuşi suficiente pentru a afla numele unor
învăţători, probleme de dotare şi de organizare a şcolii. Dacă arhiva şcolii nu ar fi fost
2

distrusă în 1918, cu siguranţă că am fi găsit informaţii deosebit de valoroase, nu numai
despre şcoală, dar şi despre biserică şi despre sat. Din păcate, şi din arhiva primăriei nu
s-a păstrat nimic înainte de 1900.
Partea a II-a cuprinde informaţii despre şcoala din Boian începând cu anul 1921,
adică odată cu transformarea ei în şcoală de stat. Având la dispoziţie arhiva şcolii, am
putut să fac o prezentare detaliată, pe ani şcolari (până în anul 1965), punând în
evidenţă aspectele esenţiale ale activităţii, începând cu efectivele de elevi, cu
încadrarea cu personal didactic, starea şcolii şi probleme de dotare. Intenţia mea a fost
să prezint evoluţia şcolii într-un mod firesc, astfel încât cititorul să o poată vedea sub
aspecte multiple la un anumit moment, dar şi să-şi poată forma o imagine cât mai
exactă în ceea ce priveşte evoluţia ei pe parcursul celor peste 200 de ani de existenţă.
Extrasele din procesele verbale, dar şi reproducerea unor fragmente din rapoarte sau
informări adresate autorităţilor ilustrează dorinţa de a oferi cititorului un tablou complex
al acestei instituţii a cărei activitate nu poate fi scoasă din contextul social-istoric şi
politic în care a funcţionat. Specificul localităţii şi-a pus de multe ori amprenta asupra
felului cum aceasta a fost percepută de-a lungul timpului, atât de elevi, cât şi de cadrele
didactice din şcoală, dar mai ales de cei din afară, reprezentanţi ai inspectoratului sau ai
altor autorităţi. Şi, trebuie să o spun cu părere de rău, impresia nu a fost de multe ori
cea mai bună.
Lucrarea mai cuprinde o anexă cu cadrele didactice care au funcţionat la Şcoala
Boian şi un tabel cu familiile existente în sat, întocmit de învăţătorul Nicolae Limbăşan
în anul 1930. Am mai adăugat un text extras din „Conscripţia fiscală a Transilvaniei
din anul 1750”, vol.1, partea a II-a, „Descrierea localităţilor conscrise”, apărut la
Editura Enciclopedică, în anul 2009, în care este descris satul Boian. Regretăm că nu
am avut acces şi la celelalte date(tabele cu numele locuitorilor, situaţia materială,
componenţa etnică, etc.),dar acestea sunt în curs de publicare şi vor fi puse la
dispoziţia publicului în anii următori.
Mulţumesc Doamnei Profesoare Daniela Grad pentru sprijinul acordat în
realizarea fotografiilor.
3

PARTEA I
1) ÎNCEPUTURILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC DIN TRANSILVANIA
(SEC. XVIII-XIX)
Despre un învăţământ românesc în Transilvania se poate vorbi, cu adevărat, abia
din a doua jumătate a sec.al XVIII-lea, odată cu înfiinţarea şcolilor de la Blaj şi Sibiu şi
apariţia şcolilor confesionale în majoritatea satelor locuite de români. Şcolile româneşti
existente până atunci au fost puţine, rolul lor nu trebuie însă minimalizat, dacă avem în
vedere situaţia politică şi socială a românilor de naţiune tolerată, niciodată recunoscută.
Aceste şcoli (împreună cu biserica) au ţinut vie flacăra conştiinţei naţionale, răspândind
în rândul poporului român din Transilvania sentimentul identităţii naţionale.
Spre sfârşitul sec.al XV-lea (pe la 1495), în Şcheii Braşovului se ridică prima
şcoală românească din Transilvania, unde învaţă cei care urmau să fie dieci, notari sau
preoţi în satele lor, de regulă, un singur copil dintr-un sat, mai răsărit, al cărui bunic sau
părinte a fost tot preot sau diac.Au mai existat şcoli româneşti la Caransebeş şi Lugoj
încă din sec.al XVI-lea, iar la 1657 văduva lui Gheorghe Rakoczi I înfiinţează una la
Făgăraş. La 3 aprilie 1657 a fost emis un regulament de funcţionare a şcolilor
confesionale ortodoxe din Ţara Făgăraşului, prin care se impunea dascălilor acestor
şcoli să fie bine pregătiţi„să cunoască scrisul şi cetitul românesc, precum şi catehismul
şi cântările ortodoxe” Un pas însemnat în ceea ce priveşte dreptul românilor de a
frecventa şcolile, chiar dacă simbolic, îl constituie legea din 1624 a principelui Gavril
Bethlen, care stipula că au dreptul de a frecventa şcoala doar„aceia care vor proba de
ajuns că în adevăr se prepară pentru popie sau dăscălie sau diecie” (cf.N.Albu-Istoria
învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj 1944,pag.43).
În 1733, episcopul greco-catolic Inocenţiu Micu-Klein adresează un memoriu
împăratului Carol al VI-lea în care arăta necesitatea înfiinţării de şcoli pentru„fiii
neamului nostru”. (La 1733 Inocenţiu Micu-Klein face Conscripţia românilor grecocatolici
din Transilvania, care constituie baza solicitărilor sale la Curtea imperială de la
Viena a drepturilor românilor). Pe 11 oct.1754, episcopul unit Petru Pavel Aron
înfiinţează, la Blaj, trei şcoli româneşti: o şcoală de obşte (elementară) pentru învăţarea
citirii, scrierii, socotirii şi„cântării”în limba română; şcoala latinească (medie), care va
deveni gimnaziu şi liceu, şi şcoala de preoţie, mai târziu seminar şi Academie
Teologică. La 1784 se înfiinţează, tot la Blaj, prima şcoală normală (pedagogică) pentru
învăţământul românesc unit, iar după un an (1785), una asemănătoare, la Oradea, tot
pentru învăţământul unit (greco-catolic).
Pentru a face faţă ofensivei greco-catolice şi profitând de edictul de toleranţă
religioasă emis de împăratul Iosif al II-lea, biserica ortodoxă înfiinţează la Sibiu, în 1786,
în baza Ordinului imperial nr.2676 din 15 martie 1786, şcoala normală ortodoxă (numită
mai târziu Şcoala normală ortodoxă română Andrei Şaguna) şi Directoratul Şcolilor
Naţionale Neunite din Transilvania, al cărui prim director a fost Dimitrie Eustatievici
(1730-1796). Acesta înfiinţează un curs de pregătire pedagogică cu durata de şase
săptămâni, frecventat mai ales de dascăli din satele ardelene,la sfârşitului căruia se
4

făcea„un simulacru de examen din cântările bisericeşti, citit şi puţină scriere ori
aritmetică” (cf.N.Albu-Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la
1800, Blaj, 1944, pag.209). Grămăticul Dimitrie Eustatievici tipăreşte o serie de cărţi
şcolare (activitate pe care o începuse încă de pe vremea când era la Braşov), punând
astfel bazele învăţământului pedagogic românesc: Gramatica rumânească (1755-
1757), Ducere de mână sau povăţuire cătră aritmetică sau socoată(1789).
Un rol deosebit în dezvoltarea învăţământului românesc şi înfiinţarea şcolilor cu
limba de predare română l-a avut Curtea imperială de la Viena cucerită de ideile
iluministe aflate în vogă în întreaga Europă, prin implicarea directă a împărătesei Maria
Tereza şi, mai ales, a fiului acesteia, împăratul Iosif al II-lea. Acesta vizitează
Transilvania în câteva rânduri, prima dată în 1773, şi, impresionat de starea poporului
român, dă o serie de decrete în favoarea iobagilor români. În 1766 Maria Tereza ordonă
ca în toate comunele în care existau parohii să fie repartizaţi şi învăţători, iar în 1774
Consiliul Aulic de Război a stabilit ca dascălii să-şi ocupe locurile în şcoli numai prin
concurs. Promovând reforma şcolară (Ratio educationis-1774), Maria Tereza pune
bazele învăţământului de stat, iar Iosif al II-lea introduce învăţământul primar
obligatoriu. Ordinul imperial (Decretio Regio Nr.aulico 2676 ex.1786) în baza căruia
se înfiinţează şcoala normală ortodoxă din Sibiu, cuprinde şi dispoziţia împăratului, care
trasează modul de organizare şi funcţionare a şcolilor confesionale, din care am reţinut
punctele care se referă la leafa învăţătorului (2/3 din leafă să i se plătească în natură,
iar restul în bani), construirea de şcoli, în care un rol important îi revenea domnului pe a
cărui moşie se găsea satul respectiv, dar şi modalităţi de stimulare a interesului pentru
şcoală (Punctul 10.„Cu prilejul cununiilor, preoţii să laude în public pe cei ce au cercetat
şcoala regulat; fără certificat şcolar nimeni să nu poată ajunge primar sau jurat al
satului.”-cf.N.Albu-Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800).
Ceea ce a făcut Dimitrie Eustatievici pentru şcolile ortodoxe, va face şi Gheorghe
Şincai pentru românii uniţi şi şcolile greco-catolice. Numit în 1784 director al Şcolii
naţionale greco-catolice din întreg principatul Transilvaniei, funcţie pe care a deţinut-o
timp de zece ani, Gheorghe Şincai înfiinţează peste 350 de şcoli confesionale (printre
altele, se numără şi şcoala din Velţ, al cărei învăţător Ioan Borbos este instalat la 15
decembrie 1787), lucru deloc uşor, având în vedere lipsa localurilor , dar şi reţinerea
românilor de a-şi trimite copiii la şcoală. Se spune că mergea din sat în sat, pe jos sau
cu căruţa, şi primul lucru pe care îl căuta era casa potrivită pentru şcoală şi omul care
să fie dascăl., apoi stătea de vorbă cu oamenii, pe care îi îndemna să-şi trimită copiii la
şcoală. Satele fiind sărace, nu îşi permiteau să construiască o şcoală (de ex.la Velţ
şcoala se construieşte, din lemn, abia în 1852, şi asta prin eforturile comune ale
ortodocşilor şi greco-catolicilor) sau să ţină un învăţător, dascălii fiind, de regulă, şi dieci
sau chiar preoţi. Ei îi învăţau pe copii rugăciuni, cântări bisericeşti, scrisul şi cititul, acolo
unde era posibil, căci, de multe ori , dascălii nu ştiau să scrie sau să citească, rânduiala
bisericească învăţând-o de la părinţii lor.De aceea, Gheorghe Şincai va căuta să trimită
dascălii la cursuri de pregătire de şase săptămâni, punând totodată la dispoziţia şcolilor
cărţi şcolare scrise de el: Gramatica latino-română (1783), A.B.C.sau Alphavit
pentru folosul şi procopseala şcoalelor normalesci a neamului românesc (1783),
Catehismul cel mare, cu întrebări şi răspunsuri, alcătuit şi întocmit pentru folosul
şi procopseala tuturor şcoalelor normăleşti a neamului românesc (1783),
Îndreptare către aritmetică, întâia parte, alcătuită şi întocmită pentru folosul şi
procopseala tuturor şcoalelor normăleşti a neamului românesc (1785).
Continutul învaţământului în şcolile confesionale era identic pentru cele două
confesiuni, uneori folosindu-se aceleaşi manuale şi, acolo unde o confesiune nu putea
să ţină singură un dascăl, acesta făcea lecţii cu toţi copiii, indiferent că erau ortodocşi
5

sau greco-catolici. Aşa a fost situaţia în Boian, unde greco-catolicii, mai puţini la număr,
nu au avut niciodată dascăl şi şcoală proprie (cel puţin nu avem nici o informaţie în
acest sens), copiii lor învăţând laolaltă cu cei ortodocşi. În astfel de situaţii şcoala era
condusă după regulile confesiunii majoritare. Pentru românii neuniţi (ortodocşi),
guvernul transilvănean emite la 24 decembrie 1821 următorul ordin către autorităţile
administrative privitor la organizarea învăţământului:
„1)Cantorul va fi şi învăţător, instruind copiii în casa-i proprie, primind ca plată de
la fiecare familie cu copii o ferdelă de grâu;
2)Comuna e obligată a procura lemnele şi lumina de lipsă şcoalei şi dascălului;
3)Cantorii şi învăţătorii sunt, ca şi ai celorlalte confesiuni, scutiţi de serviciul militar,
impozite şi alte sarcini publice;
4)Preotul, prin îndemnurile şi sfaturile lui, va convinge pe părinţi să-şi trimită copiii
la şcoală, iar pe cei recalcitranţi îi va deferi organelor administrative pentru a fi pedepsiţi
corporal sau cu inchisoarea;
5)Comunele să-şi aleagă cantorii şi învăţătorii numai dintre aceia cu asemenea
pregătire;
(N.Albu- Istoria şcolii româneşti în Transilvania anilor 1800-1867, Buc.1971,
pag.144).
Cel care a organizat învăţământul confesional ortodox din Transilvania a fost
Andrei Şaguna, mitropolitul Ardealului. Încă de la sinodul din 1850, Şaguna reuşeşte să
scoată şcoala de sub inspecţia episcopiei romano-catolice de Alba-Iulia şi să atribuie
această sarcină (inspector) protopopilor, iar funcţia de director cade în sarcina preoţilor.
În calitate de director, preotul avea misiunea de a controla respectarea legilor şi a
regulamentului şcolar, de a urmări modul cum învăţătorul îşi îndeplineşte sarcinile, de a
convinge părinţii de importanţa instruirii şi frecventării şcolii, de a lua măsuri care să
asigure achitarea obligaţiilor comunităţii faţă de şcoală şi faţă de învăţător, etc. Şcolile
erau întreţinute de parohii, care îşi exercitau rolul prin intermediul comitetului bisericesc,
unul dintre epitropi având ca atribuţii problemele şcolare. Începând cu anul 1854, Andrei
Şaguna a organizat peste 800 de şcoli confesionale, la indemnul său s-au scris în jur de
25 de manuale şcolare, tipărite majoritatea în tipografia diecezană din Sibiu, pe care o
înfiinţează în anul 1850.
Într-un regulament din anul 1878 se prevedea organizarea de examene, cu
toate clasele, la sfârşitul fiecărui an şcolar, examenele fiind publice„spre a face părinţilor
cu putinţă a constata mai cu înlesnire cum şcoala îşi îndeplineşte misiunea sa şi pentru
a stârni un interes mai mare şi mai general pentru instituţiile şcolare”. (art.103). Se mai
preciza că„afară de oaspeţii voluntari vor asista la examene ca reprezentanţi ai
autorităţii şcolare: a)Preotul din comună. b)Comitetul parohial .c)Inspectorul şcolar sau
substitutul său. Consistoriul poate delega la aceste examene un comisar din rândul său
sau alt bărbat de şcoală” (art.5). La examen, elevii erau interogaţi din toate obiectele de
învăţământ, examinator era învăţătorul, dar, cu învoirea inspectorului protopop, oricine
din rândul asistenţei putea să pună întrebări elevilor. Astfel examenul trebuia„să fie o
sărbătoare pentru şcoală şi sat, iar la sfârşit să se împartă celor merituoşi premii în cărţi,
broşuri şi obiecte” (cf.O picătură de istorie 3, eseu de Nicolae Tomescu).
Importante pentru dezvoltarea învăţământului sunt în a doua jumătate a sec.al
XIX-lea cele trei legi pe care baronul Bötvös Iosiv le trece prin parlament în anul 1868.
În baza Legii IX se publică „Statutul Organic” din 1868 al mitropolitului Andrei Şaguna,
prin care se recunoştea autonomia şcolilor confesionale ortodoxe. Prin Legea XLIV,
numită şi„legea pentru egală îndreptăţire a naţionalităţilor”, a fost instituită latura
naţională a instrucţiunii, iar statul a fost obligat a susţine şcolile în limba majorităţii
elevilor. Cea de-a treia lege cu nr.XXXVIII decreta, printre altele,
6

obligativitatea învăţământului, lucru realizat în mică măsură, majoritatea covârşitoare a
românilor rămânând neştiutoare de carte. Aceeaşi lege prevedea că salariile
învăţătorilor şi aprobarea cărţilor şcolare cădeau în sarcina confesiunii. Statul avea
dreptul de inspecţie şi să stabilească conţinutul învăţământului prin programe şcolare şi
manuale; limba maghiară se introducea ca obiect de studiu.
Măsurile legislative din anii care vor urma dau posibilitatea intervenţiei statului în
organizarea şi funcţionarea şcolilor confesionale. Inspectorii şcolari verificau planurile
de învăţământ, manualele şi materialul didactic, iar, dacă erau găsite cărţi neaprobate
de guvern, anunţau conducerea administrativă a comunei în vederea luării măsurilor
corespunzătoare, care mergeau de la confiscarea cărţilor până la înlocuirea şcolilor
confesionale, considerate necorespunzătoare, cu şcoli comunale sau de stat, în care
instrucţia să se facă numai în limba maghiară. Limba maghiară va deveni curând
obligatorie începând cu clasa a II-a (articolul de lege XVIII din 1879), învăţătorii fiind
obligaţi să-şi însuşească această limbă în aşa măsură încât să-i poată instrui pe elevi.
Procesul de maghiarizare se intensifică spre sfârşitul sec.al XIX-lea şi începutul celui
următor. În 1891 apare legea prin care copiii naţionalităţilor din Ungaria trebuie să
înveţe limba maghiară începând cu vârsta de trei ani în grădiniţele de copii. Doi ani mai
târziu, în 1893, prin legea XXVI se fixează leafa învăţătorilor, iar în cazul în care o
comună nu o putea asigura trebuia să ceară ajutorul statului. Într-o astfel de situaţie,
Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii putea să dispună desfiinţarea şcolii confesionale şi
înfiinţarea unei şcoli de stat, în care învăţământul să se desfăşoare numai în limba
maghiară. (cf.O picătură de istorie 5, eseu de Nicolae Tomescu). În conglomeratul de
naţionalităţi din imperiul austro-ungar, doar 57 % dintre români au frecventat şcoala în
anul şcolar1892/1893, faţă de germani (94%), maghiari (86%),slovaci(84%),sârbi
(74%) şi ruteni (70%), iar în şcolile medii, dintr-un milion de elevi, doar 114 erau români.
În cele patru facultăţi ale Universităţii din Cluj, din cei 569 de studenţi, 18 erau ortodocşi
şi 49 greco-catolici. (cf.O picătură de istorie 6, eseu de Nicolae Tomescu). Ordinul
4307/25 sept.1893 ,emis de ministrul regesc de culte şi instrucţiune
publică Csaky, obligă pe toţi învăţătorii să ştie limba maghiară,iar cel care nu
cunoaşte această limbă „să fie oprit a mai propune în şcoală”.
Punctul culminant al încercărilor de maghiarizare este atins în anul 1907, când la
propunerea contelui Albert Appony este votat articolul de lege XXVII, care
stipulează:„Fiecare şcoală şi fiecare învăţător, fără considerare de caracterul şcolii şi
împrejurarea că beneficiază de ajutor sau ba, se datorează a dezvolta şi întări în
sufletul elevilor spiritul de alipire către patria maghiară şi conştiinţa aparţinerii la
naţiunea maghiară. Punctul acesta de vedere trebuie să predomine întreaga
instrucţiune”. Învăţătorii devin „oficianţi publici” şi trebuie să depună următorul
jurământ:”Eu....,învăţător ordinar jur pe Dumnezeul viu că faţă de Majestatea Sa Regele
meu apostolic, faţă de patria mea maghiară, faţă de conştiinţa acelui mă voi purta cu
credinţă tare şi nestrămutată, voi păzi legile sancţionate ale ţării,obiceiurile legale ale
autorităţilor din ţară, asemenea datorinţelor împreună cu oficiul meu de învăţător le voi
îndeplini întotdeuna conştiincios, cu credinţă şi cu acurateţă şi tinerimea încredinţată
îngrijirii mele voi educa-o în dragoste faţă de patria maghiară. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu.” (L.Triteanu-Şcoala noastră între 1850-1916, Sibiu 1919, pag.22). Legea
Appony îşi găseşte materializarea şi în planurile de învăţământ, care prevedeau că
limba maghiară trebuie predată în 13 ore pe săptămână, în timp ce limbii materne îi
erau consacrate doar 5,5 ore. În maghiară se predau şi celelalte discipline, excepţie
făcând religia. Documentele şcolare sunt, începând cu anul 1907, numai în limba
7

maghiară. Chiar şi numele elevilor şi al părinţilor sunt completate maghiarizat(Nicolae-
Miklos,Ioan-Ianosz,Constantin-Szillard,Augustin-Agaston=cf.O picătură de istorie 13,
eseu de Nicolae Tomescu).
Nu ştim unde ar fi dus continuarea acestor excese ale politicii de maghiarizare
forţată a românilor din Transilvania, dacă nu ar fi izbucnit primul război mondial, care a
dus la destrămarea imperiului austro-ungar şi la realizarea visului dintotdeauna al
poporului român: Marea Unire din 1918. Un lucru este sigur: cu cât autorităţile maghiare
intensificau presiunile de maghiarizare, cu atât creştea rezistenţa pasivă a marii
majorităţi a populaţiei româneşti, în timp ce numărul celor care luau o atitudine făţişă
era tot mai mare. Intelectualii români, indiferent de confesiune, au folosit toate
mijloacele posibile pentru a demasca presiunile la care este supus poporul român din
Transilvania: în parlamentul de la Budapesta, în presă, în cercurile diplomatice, în
operele literare. Este cunoscut procesul memorandiştilor, aşa cum sunt cunoscute
luările de poziţie ale unor intelectuali de frunte ardeleni ca Onisifor Ghibu („Legea
Appony va putea avea un singur efect, acela de a trezi o tot mai mare antipatie
împotriva a tot ce este unguresc şi de a împiedica naţionalităţile în silinţele lor spre o
adevărată cultură care nu e posibilă decât în limba maternă”.-Pe baricadele vieţii ,Cluj
Napoca,1981, pag.198) sau Ioan Lupaş care publică în revista Transilvania ,nr.1 din
1906 un articol consacrat lui Gh.Bariţiu, în care inserează un citat al acestuia din1879,
din Observatorul:„...este minciună politică groasă că românii numai din ură nu vor să
înveţe limba maghiară. Poporul nostru, ca şi alte popoare, nu vroieşte să-şi piardă
timpul cu învăţarea ei din simplă cauză că nu-i simte lipsa şi nici că-i va simţi-o
vreodată...orice limbă străină o înveţi dacă îi simţi trebuinţa şi dacă îţi place, iar de silă
niciodată. Restul e tiranie.” (citat reprodus din eseul O picătură de istorie 5,de Nicolae
Tomescu).
Cât de mult şi-au însuşit această limbă copiii români care au făcut şcoala în limba
maghiară spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele două decenii din secolul
următor, am putut constata personal din discuţiile cu bătrânii satului, care nu puteau să
formuleze nici măcar o singură propoziţie în ungureşte (cel mult ştiau să numere până
la zece în această limbă şi cum se spune bună-ziua). După 1918, divorţul de limba
maghiară s-a făcut fără lacrimi, fiindcă introducerea copiilor români în familia limbii
maghiare a fost nelegitimă, contrară intereselor poporului român, fiind un atentat la fiinţa
naţională Naţionaliştii unguri ştiau că, pentru a distruge un popor, trebuie să-l faci să-şi
uite limba, apoi tradiţiile şi, nu în cele din urmă, istoria. Fiindcă excesele autorităţilor
maghiare nu se limitau doar la a impune limba maghiară în şcoli, ele au mers mai
departe, distrugând tot ce era românesc, în special cărţile care aminteau românilor de
istoria lor glorioasă, comună cu a românilor de dincolo de munţi.
8

2.ŞCOALA DIN BOIAN ÎNTRE 1780 -1918
În conscripţia şcolilor româneşti unite (greco-catolice) din anul 1765 făcută de
Atanasie Rednic, Boianul nu apare între cele 56 de şcoli menţionate, ca de altfel niciun
sat din zona Cetatea de Baltă. Asta nu înseamnă că nu ar fi putut să existe o astfel de
şcoală, deşi e puţin probabil, având în vedere că greco-catolicii nu au avut niciodată
şcoală proprie, chiar dacă aveau parohie şi preot, conscripţia românilor din Transilvania
de la 1733 făcută de Inocenţiu Klein menţionând în Boian existenţa unui preot unit pe
nume Lupul, la un număr de 55 de enoriaşi„incolae valachici”. Câţiva ani mai devreme,
la 1750, vicarul episcopesc Petru Aron întocmeşte Statistica românilor din
Transilvania, din care redăm câteva date despre Boian:
-suflete:500
-biserici:1
-preoţi:1
-cantori:1
-prata currus(păşune):9
-terrae arabilis cubuli(găleţi):33,5.[Notă-1 jugăr=2 găleţi].
(Cf.Statistica românilor din Transilvania în anul 1750-făcută de vicariul
episcopesc Petru Aron şi publicată de Dr.Augustin Bunea,Sibiu 1901).
La acea dată, Boianul era o localitate mare, una dintre cele mai mari de pe valea
Târnavei Mici, atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie, şi se va menţine astfel încă două
sute de ani, până după cel de-al doilea război mondial.Totuşi cifra de 500 de suflete de
români existentă la 1750 mi se pare a nu corespunde realităţii, dacă o comparăm cu
cea înregistrată în satele vecine, mult mai mici decât Boianul: Velţ-380, Bazna-140,
Chesler-444, Făget-383, Tăuni-525, Păucea-280. Petru Aron era greco-catolic şi, se
ştie, că statistica sa a înregistrat persoane aparţinând aceluiaşi neam şi aceluiaşi cult,
prin urmare suntem înclinaţi să credem că datele de mai sus se referă la românii uniţi,
dar cifra de 500 de suflete menţionată în statistică este prea mare pentru acest cult,
având în vedere că în sat existau cu doar 17 ani mai devreme 55 de credincioşi uniţi.
Nu excludem ipoteza ca în perioada respectivă mulţi români ortodocşi să fi trecut la
uniaţie, fie ca urmare a presiunilor la care erau supuşi, fie datorită promisiunilor care li
se făceau cu privire la scutirea de taxe şi impozite. Dacă s-a întâmplat acest lucru,
atunci a fost de scurtă durată, căci la 1784 cel care îi îndeamnă şi porneşte în fruntea
boieşenilor spre Alba Iulia pentru a se înscrie în regimentele de grăniceri este preotul
ortodox, singurul din sat:„...În Boian erau şi unguri şi saşi. La Alba Iulia au plecat
conduşi de preotul român al satului, care îi chema pe supuşi din biserică să se înscrie.
Pe doi iobagi saşi preotul i-a sfătuit să nu se ducă, au promis însă şi ei să meargă.
Generalul Terkorn, întâlnind în Sâncel un grup de vreo sută de români şi saşi din Boian
în drum spre Alba Iulia, îi întreabă unde merg şi ce vreau. Tăranii mărturisiră că lor
preotul le-a vestit în biserică să meargă la Alba Iulia, unde vor fi înscrişi soldaţi şi li se
vor da puşti; preotul ar fî plecat înainte cu o altă ceată, mai mare. Iobagii saşi îi
răspunseră că şi ei vreau să se facă militari pentru că dregătorul domnului lor îi tratează
cu totul neomenos, câţiva au şi murit din bătăi, pe unul, ziceau ei, l-a bătut de poate îl
îngroapă chiar azi.” (David Prodan-Răscoala lui Horea,vol.I,Ed.Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Buc.,p.232 ). Că românii ortodocşi erau majoritari o dovedeşte şi faptul
9

că primul învăţător al cărui nume ni s-a păstrat, Vasile Moldovan, a fost pregătit la
şcoala de la Sibiu a lui Dimitrie Eustatievici şi a funcţionat la şcoala confesională
ortodoxă, începând cu anul 1791. Apoi, la 1806 existau 171 de familii de ortodocşi,
ceea ce înseamnă în jur de 700 de suflete, dacă socotim că o familie era alcătuită cel
puţin din patru membri.(Cf.Mateiu Voileanu-Contribuţiune la istoria bisericească din
Ardeal-Sibiu 1928-Conscripţiunea bisericii ortodoxe române din Ardeal de la anul
1806, după cum o aflăm în revista „Transilvania”de la anul 1911 în numerii I,II,III).
În acelaşi timp, cifra de 500 de români (indiferent de cult) este prea mică, dacă ţinem
seama că o sută de ani mai târziu, la 1850, Boianul avea 1432 de locuitori, din care
1001 români, 328 saşi,15 maghiari şi 88 ţigani, iar în 1910 erau 2028 locuitori, din care:
români-1499, saşi-317, unguri-212. Conform acestor date, populaţia românească
cunoaşte un spor demografic deosebit, ajungând să se dubleze într-un secol (1750-
1850) şi să se tripleze într-un secol şi jumătate (1750-1910), în timp ce saşii stagnează,
iar ungurii de la 15 persoane înregistrate în 1850, ajung la 212 în 1910. Iată evoluţia
demografică a câtorva localităţi din jurul Boianului (populaţie românească) între 1750-
1900:
Denumire
Populaţie românească la anul:
localitate
1750 1850 1900
Boian 500 1001 1384
Bazna 140 315 515
Velţ 380 568 651
Tăuni 525 739 854
Făget 383 412 515
Chesler 444 838 963
Dârlos 823 847 1266
Păucea 280 307 396
În statistică se menţionează şi existenţa unui singur preot şi a unei singure
biserici, or, la vremea respectivă, în Boian nu exista decât o biserică, cea ortodoxă, cu
hramul „Buna Vestire”, amintită în anul 1784 într-un Antimis de la episcopul ortodox
Ghedeon Nichitici. (Credincioşii greco-catolici îşi vor ridica biserica din cimitir abia în
1880.). Nu se cunoaşte anul zidirii acestei biserici, dar se ştie că era din zidărie şi era
pictată în interior şi în exterior, fiind una dintre cele mai vechi din ţinutul dintre Târnave.
Ţinând seama că românilor din Ardeal li s-a interzis multă vreme să-şi construiască
biserici din cărămidă, s-ar putea ca această biserică să fi fost foarte veche, din vremea
când satul făcea parte din domeniul Cetatea de Baltă, aflat în stăpânirea domnilor
moldoveni, începând cu Ştefan cel Mare, continuând cu Petru Rares şi până în vremea
lui Alexandru Lăpuşneanul. Această ipoteză este cu atât mai plauzibilă, cu cât biserica
era pictată atât în interior, cât şi în exterior, asemenea Bisericii Reformate din Cetatea
de Baltă, care a servit cultului ortodox în vremea stăpânirii domnilor moldoveni.
Biserica era situată pe locul actualei biserici, era destul de mare, cu ziduri groase,
asemenea mănăstirilor din Moldova, iar locul unde se afla (în vârful dealului ce domină
satul) nu permitea decât o singură cale de acces mai uşoară, cea dinspre nord-vest, un
motiv în plus să credem că a fost ridicată într-o vreme când năvălirile tătarilor erau
destul de frecvente. A fost demolată în anul 1904, după ce autorităţile au interzis în mai
multe rânduri oficierea serviciului religios (30.III.1902:Aduce la cunoştinţă Of.prot.că au
fost pretorul şi cu inginerul Comitatului de au vizitat biserica şi au dat ordin să fie
încuiată.), refuzând şi planul pentru repararea bisericii (Prin Ord.Cons.No.11233 Bis.se
10

înapoiază planul şi preliminarul pentru repararea bisericii din Boian neaprobat...)
(Cf.Protocol de esibite of.parochial gr.oriental Boian,1885-1921). Probabil că
fundaţia din piatră a cedat , apărând crăpături, aşa cum s-a întâmplat şi la actuala
biserică, iar starea clădirii era atât de proastă (cel puţin din punctul de vedere al
autorităţilor), încât punea în pericol viaţa enoriaşilor („au dat ordin să fie încuiată”). Cu
toate acestea, preotul Iosif Crişan avea un plan de reparaţie, pe care îl pune la
dispoziţia autorităţilor. Planul însă nu este aprobat, astfel încât biserica este incuiată,
credincioşii fiind nevoiţi să înceapă demersurile pentru construirea unei biserici noi.
Preotul şi comitetul bisericesc încearcă, în continuare, să salveze vechea biserică,
propunând ca biserica nouă să fie construită la poalele dealului, spre uliţa principală (pe
locul unde se află acum monumentul eroilor). Nu ştim de ce s-a renunţat la această
variantă, preferându-se demolarea bisericii vechi, pentru a se ridica pe acelaşi loc noua
biserică, mai ales că terenul nu prezenta siguranţa pe care ar fi oferit-o la poalele
dealului. Este clar că autorităţile statului maghiar nu vedeau cu ochi buni această
mărturie a trecutului românilor din Boian şi, sub pretextul degradării zidurilor, dispun
dărâmarea vechii biserici, refuzând orice variantă de salvare a monumentului..
Primele informaţii despre o şcoală românească confesională ortodoxă în Boian
datează din jurul anului 1780. Ca şi în cazul bisericii, nu se ştie anul ridicării acestei
şcoli, nici cum a intrat în proprietatea bisericii ortodoxe din localitate. Era o construcţie
destinată exclusiv procesului de învăţământ, situată în mijlocul satului (şi nu în
apropierea bisericii ortodoxe ca în majoritatea satelor), pe locul unde se află şcoala
actuală, din cărămidă, cu fundaţie din piatră (am găsit urme ale fundaţiei cu ocazia
excavării pământului pentru construirea grădiniţei în anul 2006). Clădirea era compusă
din două săli de clasă, una mai mare şi una mai mică, şi din locuinţa învăţătorului (două
camere de locuit şi o cămară pentru alimente). Mai târziu, în curte mai era grajd pentru
vite, coteţ, un şopron şi bucătărie de vară. Fiindcă terenul aferent era la 1923
proprietatea statului (În memoriul înaintat autorităţilor de la Bucureşti în anul 1923,
învăţătorul Nicolae Limbăşan scria: „La şedinţa din 17 Martie 1923, ţinută de comisia
pentru reforma agrară în Diciosânmărtin, în urma sentinţei Nr.398/1923 R.A., cu mari
sforţări am ajuns să primim un teren pentru edificare de şcoală de stat.”), înclinăm să
credem că acesta a aparţinut familiei nobiliare a contelui Bethlen, care l-a dat bisericii
ortodoxe cu titlu de folosinţă, pentru a construi şi înfiinţa şcoală confesională (o hartă
istorică din această perioadă nu semnalează nici o construcţie pe terenul respectiv),
probabil după prima vizită în Transilvania, din anul 1773, a viitorului împărat Iosif al IIlea,
când iobagii din Boian i se plâng acestuia de nedreptăţile la care sunt supuşi de
către administratorul grofului,Kadar Mozeş. („Domnul nostru, contele Nicolae Bethlense
plâng iobagii din Boian- ne ruinează cu totul cu munca cea multă. De multe ori
trebuie să-i lucrăm săptămâna întreagă. De mâncare totuşi nu ne dă, dar bătaie luăm
de la prefect degeaba aproape în fiecare zi, oricât am lucra. Ne duce la sapă de lemn.
Când eram sub stăpânirea Fiscului, eram oameni cu stare, dar acum nu mai avem vite,
abia avem pâine de mâncat. Mai mult de 50 de locuitori au plecat şi hotarul hotarul stă
pustiu. Dacă nu ni se întinde o mână de ajutor ,tot satul ni se duce de râpă”- Tăranul
care prezenta plângerea,drept demonstraţie de cum a fost bătut, veni cu cămaşa plină
de sânge.”-David Prodan-Răscoala lui Horea, p.69).Din păcate, situaţia iobagilor nu se
îmbunătăţeşte, administratorul Kadar Mozeş le intentează proces, între 1773-1777,
arătând o cruzime fără de seamăn faţă de răsculaţi, pe mulţi dintre ei schingiuindu-i
sau omorându-i în castelul din Cetatea de Baltă.
11

Fiind situată în mijlocul satului, la aproximativ 50 de metri depărtare de biserica
evanghelică şi de şcoala confesională evanghelică, şcoala românească arată implicit că
românii aveau un rol important în comună, că erau factori de decizie, în ciuda stării
sociale în care se aflau cei mai mulţi dintre ei (numai pe moşia contelui Bethlen erau
121 de familii de iobagi). De altfel, din informaţiile pe care le avem, primarii din Boian au
fost întotdeauna români şi nu saşi, aşa cum ne-am fi aşteptat şi cum era situaţia altor
sate din jur. Apoi, jumătatea de sus a satului (de la şcoală) era locuită în majoritate de
români, gospodăriile multora dintre ei nefiind cu nimic mai prejos decât cele săseşti, atât
în ceea ce priveşte suprafaţa, cât şi numărul de animale. Românii aveau în folosinţă
(după desfiinţarea iobăgiei, în proprietate) jumătate din hotarul satului (Chiciora,
Fânaţele, Lunca, Chinăzaia, Valea Dracului, Gruieţi, Ciuhă) şi aveau chiar şi pădurea
lor, a iobagilor, în Ciuhă. Si cimitirul românesc (situat iniţial pe dealul bisericii), prin
poziţie şi dimensiuni (este aproape plan, fiind de două ori mai mare decât cel săsesc şi
unguresc laolaltă), arată autoritatea pe care o aveau românii în sat. Numai datorită
puterii lor economice şi administrative, dar şi faptului că au trăit în bună înţelegere cu
saşii, s-au păstrat cele două steme ale Moldovei pe biserica evanghelică şi pe turnul cu
clopot, lucru singular în Transilvania, care aminteşte că Boianul a aparţinut lui Stefan
cel Mare.
Într-o listă datată 19 iunie 1790, la poziţia 11, apare numele lui Vasile Moldovan
din Boian, comitatul Târnavei, ca participant la cursul pedagogic al lui Dimitrie
Eustatievici din Sibiu. La 28 iunie 1791, numele aceluiaşi Vasile Moldovan este
menţionat ca absolvent al şcolii lui Dimitrie Eustatievici, la rubrica„pregătiţi şi examinaţi
pentru a fi dascăli şi cantori”(Cf.Nicolae Albu-Istoria învăţământului românesc din
Transilvania până la 1800, pag 214). Este primul învăţător al cărui nume s-a păstrat,
dar probabil că înaintea sa au mai fost şi alţii, al căror nume nu ştim dacă îl vom afla
vreodată, având în vedere că din arhiva bisericii nu s-a păstrat aproape nimic până la
1900, iar în arhiva Mitropoliei din Sibiu se găsesc numai documente de la 1850 încoace.
Din păcate, nu avem alte date despre acest învăţător, nu ştim cât a funcţionat sau dacă
a plecat într-o altă localitate, având în vedere că numele Moldovan nu s-a păstrat la
românii din Boian. Bănuim totuşi că era localnic (documentele indică clar„din
Boian,Comitatul Târnavei”), probabil că era fiul preotului ortodox (Într-o monografie
dedicată Văii Ampoiului am găsit numele lui Vasile Moldovan, preot„sfinţit la Blaj în
1755, dar trecut la ortodoxie în vremea mişcării sofroniene”. Se ştie că, după
înfrângerea răscoalei lui Horia, mulţi dintre locuitorii Apusenilor au fost deportaţi prin
toate satele Ardealului, şi nu este exclus ca şi preotul Vasile Moldovan să se fi aflat
printre aceştia), şcoala lui Dimitrie Eustatievici deschizându-i calea spre preoţie,
aceasta fiind o regulă care s-a menţinut multă vreme, când viitorii preoţi funcţionau un
timp ca dascăli, mulţi dintre ei provenind din familii de preoţi. Probabil că a fost dascăl
doar câţiva ani, până prin 1795,când este numit preot ortodox în Boian Teodor
Popoviciu, hirotonit în 1793.
Următorul dascăl al cărui nume ni s-a păstrat este tot un om al bisericii, Vasile
Suci(u), care îşi semna numele pe un „Apostol”din biserica ortodoxă, în anul 1826, cu
menţiunea„neunit dascăl” (Cf.Nicolae Albu-Istoria şcolilor româneşti din
Transilvania între 1800-1867, pag.205, care îl citează pe Em.Sămărghiţan,
revista”Transilvania”, din 1911, pag.239, adăugând:„ Nu este exclus ca la acea dată să
fi avut şi uniţii angajat un dascăl-diac; sau vor fi umblat toţi copiii la şcoala lui Vasilie
Suci?”). Întrebarea lui Nicolae Albu poate fi considerată pur retorică, credincioşii grecocatolici
neavând la vremea respectivă nici biserică, dar, cum la şcoala confesională
ortodoxă nu găsim nicio informaţie privind frecventarea acesteia şi de copiii gr- catolici
în vremea respectivă, credem că aceştia mergeau la o şcoală care funcţiona pe lângă
12

lăcaşul de cult. Copiii gr.catolicilor vor merge la aceeaşi şcoală cu ai ortodocşilor abia
din anul 1902, în urma unei înţelegeri între cele două culte, până la transformarea şcolii
confesionale în şcoală de stat, în anul 1921.
În lipsa documentelor, nu ştim nimic despre şcoala din Boian timp de 30 de ani,
până în 1858, când găsim numele lui Petru Cheţanovici (Cheţan) într-o situaţie
privind„Numele şi pregătirea învăţătorilor din cuprinsul Diecezei ortodoxe din
Ardeal pe anul şcolar 1858”, la rubrica „Capacitatea sau gradul de pregătire”fiind
trecut„capabil”, numărul elevilor fiind de 72. (La Blăjel, era învăţător Vasile Vandor la 82
elevi, iar la Velţ, Aftenie Popovici la 24 de elevi). (Cf.Nicolae Albu-Istoria şcolilor
româneşti din Transilvania între 1800-1867). Petru Cheţanovici provenea dintr-o
familie care a dat Boianului doi preoţi (Petru Cheţanovici 1804-1851 şi Dionisie
Cheţanovici 1851- 1868), va fi la rândul său preot, ajungând până la funcţia de
protopop.
Din puţinele documente la care am avut acces la arhiva Mitropoliei din Sibiu si din
cele aflate în arhiva parohiei din Boian, putem schiţa evolutia şcolii confesionale până la
transformarea ei în şcoala primară de stat în anul 1921. Învăţătorii care au funcţionat în
aceasta perioadă au fost în marea lor majoritate oameni ai bisericii, mulţi dintre ei preoţi
(clerici). Numărul lor este destul de mare, fiind mutaţi dintr-un loc în altul din dispoziţia
consistoriului bisericesc, lucru frecvent, dacă ţinem seama că unii dascăli plecau de la
post pentru a-şi lua parohii în calitate de preoţi, iar alţii, nefiind localnici, căutau să
găsească posturi mai convenabile, cu atât mai mult cu cât condiţiile de trai nu erau
tocmai uşoare în satele româneşti din acea vreme. Locuinţa pusă la dispoziţia dascălilor
nu se deosebea, în cel mai bun caz, de a majorităţii oamenilor, cât despre plată,
aceasta era deficitară, dacă avem în vedere că parohiile cu greu puteau să strângă de
la săteni banii şi produsele datorate şcolii.
Boianul era şi la acea vreme o parohie mare, care îşi putea întreţine cu o oarecare
uşurinţă şcoala. Avea local propriu pentru şcoală, cu două săli de clasă, din cărămidă,
în stare destul de bună („Starea edificiului este aptă şi bine îngrijită”, se spune într-o
situaţie din anul 1868), chiar dacă dotarea nu este strălucită: mese=1; bănci=4;
scaune=3; tablă neagră=1 (an şcolar 1879-1880), valoarea ei fiind estimată la 800
florini. Locuinţa învaţătorului se găsea în acelaşi corp de clădire cu sălile de clasă,
comitetul bisericesc preocupându-se de cele necesare unui trai decent al învaţătorului:
camerele să fie bine îngrijite, curăţate şi zugrăvite,să fie asigurate lemnele de foc şi,
lucru deloc neglijabil, să fie plătit la timp. Până spre sfârşitul secolului, plata
învăţătorului la şcolile confesionale cădea în exclusivitate în sarcina parohiei, care
stabilea, în funcţie de numărul copiilor obligaţi „a cerceta” şcoala, „leafa învăţătorului şi
de la cine”. Învăţătorii din această perioadă erau plătiţi atât în bani, cât şi în natură, în
Boian „leafa se primeşte de la comuna întreagă” şi constă din 40 Kr. şi 1 felderă de
cucuruz/copil (1866) sau 60 florini şi 100 feldere de cucuruz(porumb)„de la părinţii
pruncilor” (1868). Preotul era totodată directorul şcolii, ca de altfel şi cel care făcea orele
de religie („catichet”) şi semna toate actele şcolare, ţinea evidenţa registrelor şi
răspundea pentru buna desfăşurare a întregului proces de educaţie. La sfârşitul fiecărui
an şcolar se dădea examen, de regulă la începutul lunii mai, dar uneori şi în ultimele
zile din aprilie.
Şcoala confesională ortodoxă din Boian făcea parte din Cercul Cetatea de Baltă,
Tractul Târnava Inferioară, unde se găsea şi Oficiul Protopresbiterian, care centraliza
toate datele privitoare la şcolile confesionale: numărul copiilor înscrişi, numărul celor
care frecventează şcoala, salariul învăţătorului, taxele pentru organizarea concursului
pentru alegerea învăţătorului, etc., directorii şcolilor fiind obligaţi a trimite lunar situaţii
cu„absenţele pruncilor” pe luna respectivă. Periodic, se organizau reuniuni ale
13

învăţătorilor, fie la Cetatea de Baltă („Să se prezinte învăţătorul la pertractarea temelor
învăţătoreşti în Cetatea de Baltă pe termenul de 14/26 maiu a.c/1885/ ;i se demândă
[cere] a duce taxele cuvenite..., la caz contrariu să i se oprească din salariu pre fiecare
an 1 florin”), fie în Mediaş (pe 19.ian.1886 învăţătorul este invitat la Mediaş„la reuniunea
învăţătorilor”). Învăţătorii şi preoţii erau obligaţi să se aboneze la„Telegraful Român”,
dar şi la publicaţiile de specialitate , unele în limba maghiară. Cu ocazia„visitaţiunii”şcolii
de către forurile superioare (bisericeşti, dar şi din partea Ministerului Cultelor şi
Intrucţiunii Publice - inspectorul şcolar regesc), parohia era somată să plătească o taxă
(„Ord.423/886-Se îndatorează Epitropul 1 a aşterne restul de bani pentru recuisitele
şcolare, apoi taxa de 5 fl. pentru visitaţiunea şcolară”). Parohiile eliberau şi„testimoniu”
(certificat) copiilor care voiau să urmeze alte şcoli (ex.5.IV.1886 se eliberează
testimoniu împreună cu „estrasul de botez”lui Ion Medeşan„voind a-l duce la şcoala din
Diciosânmărtin”). Manualele şi rechizitele erau de regulă cumpărate de părinţii copiilor
(18.dec.1885-„Să se specifice toate rechizitele şcolare de cari au lipsă, precum şi
termenul la care se obligă a le plăti”), dar şcoala primeşte uneori şi cărţi gratuite din
partea Oficiului Protopresbiterian Târnava, care„trimite 15 bucăţi de cărţi a se împărţi la
copiii săraci din şcoală”(4.IX.1904).
În lipsa unor date complete, vom semnala doar anumiţi ani şcolari, punând in
evidenţă numele dascălului, pregătirea acestuia, numele directorului, starea şcolii,
numărul copiilor obligaţi a merge la şcoală, frecvenţa şi, uneori, prezenţa la examene.
Nu vom lăsa deoparte şi alte aspecte care se vor ivi pe parcurs, cum ar fi cele
referitoare la activitatea curentă a dascălilor, manuale, etc.
În anul şcolar 1860 -1861, directorul şcolii este Dionisie Cheţanovici, preotul
ortodox, iar învăţător Emanoil Iiovici, a cărui pregătire era„îndestulătoare”, fiind plătit cu
40 Kr.„de la o gazdă” şi cu „una felderă” de cucuruz„de la toţi pruncii”. Sunt înscrişi la
şcoală 80 de copii, din care 60„prunci” (băieţi) şi 20 „prunce” (fete). Cinci ani mai târziu,
în anul şcolar 1865 -1866, tot sub conducerea lui Dionisie Cheţanovici, întâlnim numele
lui Teodor Roman, a cărui pregătire este„foarte îndestulătoare”, fiind plătit ca şi
învăţătorii dinaintea sa, deşi numărul copiilor „obligaţi de a umbla la şcoală” creşte
semnificativ, ajungând la 137 („75 copii”şi„62 copile”), dar „umblători la şcoală” sunt
numai 81 (55 băieţi şi 26 fete). Anul şcolar următor, 1866 -1867, prezintă o situaţie
asemănătoare, cu acelaşi director şi acelaşi învăţător (Dionisie Cheţanovici şi Teodor
Roman), ca de altfel şi anul şcolar 1867 - 1868, numărul copiilor care frecventează
şcoala fiind de 70 (52 băieţi şi 18 fete). Apare acum în registrele de evidenţă referitoare
la starea şcolilor numele „inspectorului mirean”, acesta fiind în Boian „Michail Duma”, iar
la rubrica referitoare la starea grădinii de pomi este specificat„nu este” (Scoala va avea
grădină de pomi, dar despre asta vom vorbi în partea a doua a lucrării).
Începând cu anul 1868, pentru mai bine de 40 de ani, destinele şcolii confesionale
ortodoxe din Boian se află în mâinile preotului Iosif Crişan, al cărui nume se leagă mai
ales de construirea bisericii ortodoxe. Personalitate puternică, Iosif Crişan se va implica
în viaţa localităţii, fiind totodată apreciat şi în satele din jur, participând activ nu numai la
viaţa bisericească, dar şi la cea didactică (La reuniunea învăţătorilor de le Cetatea de
Baltă din 2 iunie 1886 ,Iosif Crişan este ales preşedinte al subcomisiei „învăţătoriceşti
din acest tract”[ţinut]). Învăţător în anul şcolar 1868 -1869 este Nicolae Doftor, din
Păucea, cu 2 clase gimnaziale, dar şi pregătire clericală. Şcoala„se află în stare bună”,
fiind frecventată de 84 de copii (58 băieţi şi 26 fete), iar numărul celor „neumblători” este
de 40 (18 băieţi şi 22 fete).
Din anul şcolar 1869 -1870, funcţionează la şcoala din Boian învăţătorul Dimitrie
Scutea, probabil mai mulţi ani, al cărui fiu, Valer Scutea, va absolvi facultatea de
teologie (pe 29 sept.1901 i se eliberează de către parohia ortodoxă din Boian„estras
14

duplicat pentru Valeriu Scutea, teolog absolvent”), fiind mulţi ani preot în Păucea,
legându-şi numele de construirea bisericii ortodoxe din acest sat. Sunt înscrişi acum la
şcoală 110 copii (58 băieţi şi 52 fete), iar frecvenţa este de numai 32 (20 băieţi şi 12
fete). Zece ani mai târziu, în anul şcolar 1879 -1880, sunt înscrişi la şcoală 89 de copii
(58 cu vârsta între 6 -12 ani şi 31 cu vârsta între 12-15 ani), toţi români ortodocşi, în
timp ce frecvenţa este de 66 de elevi în sem.I şi 47 în sem.al II-lea. Învăţător este
Nicolae Popoviciu, dotarea şcolii fiind cea amintită mai sus.
Întrucât nu apar modificări esenţiale în ceea ce priveşte numărul copiilor înscrişi,
cât şi a celor care freventează şcoala confesională până la transformarea ei în şcoală
de stat (1920), acesta menţinându-se în general puţin peste 100, vom semnala în
continuare doar numele unor învăţători din această perioadă, aşa cum le-am găsit în
„Protocolul de esibite-Of.Parochial Gr.Oriental Boian(1885-1921)”, din păcate cu file
lipsă între anii 1887-1900, aflat în arhiva Bisericii Ortodoxe.
Preotul Petru Lunca funcţionează ca „învăţător provizoriu” în anul şcolar 1884 -
1885, fiind mutat apoi (oct.1885)„învăţător supleant în Sângătin, tractul Mercurii”, înainte
de a-şi lua parohie, una din acestea fiind Păucea, unde va muri în anul 1899. Îi urmează
la post Iacob Muntean (pe 14 oct.1885 ridică din Cetatea de Baltă „Decretul de
învăţător”), cu o pregătire de 4 clase normale şi 4 gimnaziale, fiind plătit cu 310 florini.
Venit de la Armeni, Pretura Sângătin, Iacob Muntean va rămâne în Boian şi anul şcolar
următor(1886 -1887), când sunt înscrişi la şcoală 102 copii cu vârstă între 6 -12 ani şi
27 cu vârsta între 12 -15 ani. Frecventează şcoala 40 de copii dintre cei cu vârsta între
6 -12 ani şi doar 5 dintre cei cu vârsta între 12-15 ani. Prezenţi la examen sunt doar 21
de copii. Toţii sunt români ortodocşi. Acum şcoala se confruntă cu o situaţie care se va
repeta multă vreme de acum încolo, până prin deceniul al şaselea din secolul
următor:lipsa lemnelor de foc pentru încălzitul claselor, ceea ce duce adesea la
întreruperea cursurilor în lunile de iarnă („Sub Adr.Par.Of.din 25 nov.1886 am arătat la
Pretorele despre şcoală că nu se cercetează şi că asta vine din împrejurarea că nu sunt
lemne şi(...)n-au început şcoala până la 25 novembre.”), şcoala neavând pădure („nici
biserica, nici şcoala nu posedă pădure, nici administrează”), sarcina căzând, probabil,
asupra primăriei.
Iacob Muntean îşi va da demisia din postul de învăţător pe 12 iulie 1887, iar până
la 1900 nu cunoaştem decât numele lui Constantin Costin din Herepea (1891). Pe 6
august 1900 se organizează concurs pentru postul de învăţător la şcoala din Boian,
fiind ocupat de Nicolae Niţescu, numai pentru un an, fiindcă pe 2 oct.1901 va fi numit
Agapiu Ghişoiu. Începând cu anul şcolar 1902 se înfiinţează un al doilea post de
învăţător la Boian , şcoala fiind de acum frecventată şi de copiii greco-catolici(„A se
primi copiii gr.cat.în şcoală pe lângă plata până la 50 fl.obligatoriu”-1 febr.1902), pactul
dintre cele două culte fiind aprobat prin Ord.Cons.No.7310/1.VIII.1902. Primii învăţători
care ocupă cele două posturi sunt Ana Coldea, pentru postul al doilea (29.IX.1902) şi
Stefan Tocan, din Brateiu, pentru postul I (30.IX.1902). Pentru buna desfăşurare a
cursurile se amenajează şi sala a doua, chiar dacă cu întârziere (Ord.Cons.no.1388
Şc.din 12 februarie 1903, prin care se cerea să se raporteze„pentru ce nu s-a
transformat şcoala în mod corespunzător, sala a II-a”).
Întâlnim acum numele unor elevi ai şcolii din Boian, care vor face cinste satului:
Nicolae Limbăşan, Ioan Duma, Vasile Sămărtinean, Ioan Scumpu. Pe 28.VII.1903,
Nicolae Limbăşan este primit la pedagogie în Sibiu, urmând sa funcţioneze ca învăţător
la Boian (cu unele întreruperi) începând cu anul 1906, până la moartea sa în anul 1940.
Tot învăţător va fi şi Vasile Sămărtinean, care va ocupa postul în anul 1917, dar pentru
putin timp. Ioan Duma va fi primit la„cursul clerical” pe 2.VIII.1903, va fi preot, apoi
15

protopop şi, într-o vreme, deputat. Ioan Scumpu va fi primit la teologie pe 1.IX.1909, iar
dupa hirotonire va fi preot ortodox în Boian (1912-1935).
Viitorul preot Emil Sămărghiţan va fi instalat„învăţătoriu definitiv” pe 28.IX.1903, în
timp ce Mihail Cucuiu va funcţiona ca „învăţător provizoriu”, pentru scurt timp, postul
fiind ocupat de Aurelia Săvoiu (21.VIII.1904), apoi de Ioan Popoviciu din Aţel
(10.X.1904). Acesta va funcţiona la Boian până în anul 1906, primind din partea
parohiei în fiecare an„testimoniu de frecventare şi moralitate”. În plin avânt de
maghiarizare a învăţământului românesc, autorităţile bisericeşti iau poziţie făţişă: „În
şcoală nu e permis a se folosi alte manuale decât cele aprobate de Consistoriu
,respective sinodul arhidiecesan” (7.IV.1901) sau recomandarea Mitropolitului Ioan
Meţianu din 8.IX.1902:„Copiii de la 7- 8 ani să nu se ducă la şcoli străine, ci să
cerceteze şcoala din comună”. Iar mai târziu, în 1908, când se cere ca „tipăriturile
şcolare să fie numai în limba maghiară, afară de atestatele şcolare” (Circulara
Consist.nr.9872/28.VIII.1908), ”Învăţătorii care neglijează în şcoală propunerea religiunii
şi limba română să fie arătaţi la Consistoriu spre a fi pedepsiţi”
(Circ.Cons.nr.6729/15.VI.1908), şi „Să nu se facă subscrieri schimonosite la estrase
matriculare, ci să se scrie numele după cum se află în matriculă curat româneşte şi
după ortografia noastră” (Circ.Cons.nr.7833/8.VII.1908). Denumirea oficială a şcolii este
acum „Şcoala poporală greco-ortodoxă Română”, inscripţia fiind atât în maghiară,
cât şi în română.
Pe 4.IX.1906 Nicolae Limbaşan este numit pe postul al II-lea de învăţător, primul
post fiind ocupat pe 27.IX.1906 de către Mateiu Alexandru. N.Limbăşan va funcţiona
ca„învăţător supleant” la Boian până în 1909, când este numit pe 8 ianuarie învăţător la
Lepindea. Mateiu Alexandru va pleca în acelaşi an („pentru fostul învăţător Mateiu
Alexandru să se facă raport de când a părăsit postul şi azi unde se află” 9.XII.1909), la
şcoala din Boian fiind introdus învăţătorul Pompiliu Popa, acesta funcţionând timp de
zece ani, până în 1919. La începutul anului 1910 (26.februarie)„învăţătorului Emil
Sămărghiţan i se interzice strict a-şi mai părăsi postul învăţătoresc, iar la finele anului
să-şi deie demisia”, ordin revocat de către Oficiul Prot. Târnava pe 15.VIII
1910:„Învăţătorul Emil Sămărghiţan are să funcţioneze şi mai departe în Boian”, până în
1912, când i se comunică„preotului învăţător Emil Sămărghiţan că s-au absolvit de
postul de paroh din Şaldorf”, fiind numit învăţător în Cucerdea, postul din Boian
devenind vacant. Născut la Căpâlna, judeţul Alba, Emil Sămărghiţan va fi multă vreme
preot la Corbu, lângă Borsec, unde va muri în anul 1968. A desfăşurat şi activitate
publicistică, lui datorîndu-i câteva informaţii despre şcoala din Boian de la începutul
anilor 1800.
Poate părea surprinzător, dar acum se fac primele demersuri pentru construirea
unui nou edificiu pentru şcoală. Pe 23.VI.!910 Of.Prot.Târnava cere„Planul edificărei
şcoalei spre aprobare” (e vorba de un plan de adaptare a şcolii solicitat în nenumărate
rânduri), care va fi returnat„comunei bisericeşti Boian” în acelaşi an, neaprobat („Planul
şi preliminarul şcoalei din Boian nu se aprobă”-15.VIII.1910), deşi diverşi cetăţeni încep
să acorde ajutor bănesc în acest sens („Se aduce la cunoştinţă că Domnul Vasile
Stroescu a acordat un ajutor de 1000 cor.comunei bis.Boian pe sama şcoalei”).
Ministrul de Culte şi Instrucţiune Publică acordă termen pentru construirea şcolii data de
1 sept.1914, care va fi apoi prelungit până la 1 sept.1916 (Comisia administrativă, prin
adresa nr.1078/4.X.1915, comunică următoarele:„Ministrul de culte şi instrucţiune
publică ne-a acordat respiriu (răgaz) de zidire a şcoalei până în 1 sept.1916”). Între
timp, biserica încearcă obţinerea unui împrumut de 6000 coroane din fondul şcolar
cultural, care nu se aprobă („Cererea comunei Boian pentru acordarea unui împrumut
de 6000 cor.în scopul adaptării şcoalei nu s-a încuviinţat”-16.iunie 1914). În lipsa
16

fondurilor, conducerea şcolii este nevoită să ceară„amânarea repartiţiei pentru zidirea
şcoalei până după războiu”(16..II.1916). Ca şi în cazul bisericii, pentru construirea şcolii
se face „repartiţie” pe fiecare familie, privind contributia în bani sau în produse. Cum
primul razboi mondial era la apogeu, e de înţeles de ce se cere amânarea repartiţiei,
lipsurile materiale cu care se confruntă populaţia fiind foarte mari, ca de altfel si statul
austro - ungar, care îşi canaliza toate resursele pentru susţinerea maşinii de război de
pe front (Consistor 7963 Eparh.1915.30.aug.„Pentru trebuinţele armatei se reclamă
clopotele bisericilor care nu sunt neapărat de lipsă” ), din Boian fiind rechiziţionat un
clopot (20.sept.1917), care nu va mai fi înlocuit. Tot pentru după război se amână şi
plata învăţătorilor („Chestiunea salariului restant al înv.P.Popa se amână până după
terminarea războiului”-Consistor-1916,16.nov.), parohiile fiind sfătuite „să anticipeze din
alte izvoare salarele învăţătoreşti” (Of.Prot.624/8.X.1915). Totuşi, cu toate greutaţile cu
care se confruntă, se cumpără cărămidă pentru noul edificiu, care va sta în curtea şcolii
până în anul 1925, când e vândută. Încercări de a vinde căramida s-au făcut încă din
anul 1920, când la 2/15 aug.„După dezbateri mai îndelungate, meritul chestiunei e că
Sinodul decide să nu se vândă, ci să se păstreze pentru eventuale trebuinţe” (vezi
„Protocolul de şedinţe al comitetului parohial gr.or.Boian-1919-1938”).
Să ne oprim puţin asupra peripeţiilor învăţătorului Nicolae Limbăşan, care va fi
mutat de la o şcoală la alta până după terminarea războiului. Cum am văzut, pe
4.IX.1906, Nicolae Limbăşan este numit pe postul al II-lea de învăţător la Boian. Doi ani
mai târziu, pe 20.IX.1908, Of.Prot.Târnava trimite copia Ord.Consist.nr.10729 /12
sept.1908 , prin care N.Limbăşan este instituit, din nou, învăţător supleant la şcoala din
Boian, tot pe postul al II-lea de învăţător. Cu toate acestea, pe 29.X.1908,Of.Parohial
Boian„Face arătare la Of.Prot. că învăţătorul de la postul al II-lea Nicolae Limbăşan este
oprit de inspectorul regesc a mai ţine acesta(?)în şcoală, până ce Mateiu Alexandru nuşi
va da demisia”. Cum răspunsul primit este negativ, Nicolae Limbăşan este numit
învăţător în Lepindea, la şcoala din Boian urmând a se organiza concurs pentru
ocuparea postului al II-lea de învăţător„la finele anului şcolar, până atunci rămâne
învăţător Mateiu Alexandru” (29.I.1909). Acesta „se abzice” de postul de învăţător la 14
mai 1909, în locul său fiind numit Pompiliu Popa.(2.XII.1909), mai întâi ca „învăţător
supleant”, apoi din 15.III.1910 ca „învăţător definitiv”. N.Limbăşan va reveni în Boian pe
27.IX.1912 (între timp a funcţionat doi ani în Păucea), dar , cum izbucneşte războiul,
este concentrat, în ciuda eforturilor făcute de Of.Parohial Boian de a-l scuti de serviciul
militar („Of.Parohial Boian - Înaintează Prea Veneratului Cons.Arhidiecezan rugarea
pentru a-l scuti pe înv.N.Limbăşan de serviciul militar”-30.XI.1915), iar cererea„ pentru
eliberarea din front a înv.N.Limbăşan nu s-a încuviinţat” (Ord.prot.nr.742/1.XII.1915). Va
reveni totuşi la post la începutul anului 1916, când „învăţătorilor N.Limbăşan şi P.Popa li
s-a votat din partea ministerului de instrucţie publică câte 400 cor.”-28.II.1916). Cei doi
vor primi ajutor de la stat pe tot parcursul anului: 600 de coroane pe 5.I.1917„adaos la
scumpete”, apoi 500 de coroane pe 15.VII.1917„pentru procurarea de veştminte”.
Deşi la sfârşitul lunii august 1917 este cerută trecerea lui N.Limbăşan de la clasa
a III-a de salarizare la clasa a II-a, începutul noului an şcolar îl găseşte pe acesta pe
front, în locul său fiind încadrat proaspătul absolvent de pedagogie Vasile Sămărtinean
(1917,29 sept,Of.Parohial Boian cere„instituirea de învăţător supleant a absolventului
de pedagogie Vasile Sămărtinean”). Până atunci, acesta a funcţionat la Cetatea de
Baltă („Consistoriu 10450/28.XII.1916-„Cu prevederea instrucţiunii în Şcoala Poporală
din Cetatea de Baltă se încredinţează elevul Vasile Sămărtinean”). Fire mai plăpândă,
V.Sămărtinean va fi în repetate rânduri bolnav, procesul de învăţământ având de multe
ori de suferit:„instrucţia şcolară s-a întrerupt la 25.II.a.c. , fiind bolnav
învăţătorul”(Of.Parohial Boian,1918.III.8) sau „fiind bolnav învăţătorul Vasile
17

Sămărtinean, examenul final nu se poate ţine” (Of.Parohial Boian,1918.V.16). Deşi
bolnav („boală organică de inimă”), Pompiliu Popa este pe front, Oficiul Parohial Boian
înaintând„Prea Veneratului Consistoriu rugare pentru eliberarea de la serviciul militar a
învăţătorului P.Popa.”(1918.VI.28). Pe 20.I.1919 Pompiliu Popa se află încă „sub cură
medicală”, până pe 17 mai acelaşi an, când „este provocat a-şi ocupa imediat postul”.
N.Limbăşan predă cu intermitenţe (20.I.1919 -„Învăţătorul N.Limbăşan să înceapă
instrucţia şcolară”), fiind deseori concentrat (Of.Parohial Boian-„învăţătorul N.Limbăşan
nu mai propune începând din 2 martie 1919”), pentru anul şcolar 1919/1920 solicitânduse
eliberarea lui (Of.Parohial Boian -„Înaintează Prea Veneratului Consistoriu rugare
pentru eliberarea din armata a învăţătorului N.limbăşan”1919.VIII.10). Cum solicitarea
nu este satisfăcută (Of.Protop.Târnava,1919.IX.18: „În scopul demobilizării
înv.N.Limbăşan, rugarea să se adreseze resortului de culte şi instrucţie publică”), Oficiul
Parohial Boian revine cu această solicitare la 23.I.1920, dar N.limbăşan îşi începe
activitatea abia din martie (Of.Parohial Boian,1920.III.10 -„învăţătorul N.Limbăşan şi-a
început instrucţia şcolară la 1.III.`920”).
Chiar dacă războiul s-a terminat, lucrurile intră greu în făgaşul lor după Marea
Unire, anul şcolar 1919 -1920 începând abia pe 7/20 dec.1919. Postul ocupat de
Pompiliu Popa este declarat vacant pe 17.XII.1919, dar nu avem informatii cine s-a
ocupat de copii, având în vedere că N.Limbăşan era încă în armată şi va reveni la post
abia pe 1.III.1920. Mai mult ca sigur că, în lipsa învăţătorilor, această sarcină revenea
preoţilor, respectiv Ioan Scumpu, preotul ortodox ,şi Victor Ioan Almăşan, preotul grecocatolic.
Începând cu anul şcolar 1920 -1921, Nicolae Limbăşan va fi nelipsit de la şcoală
timp de 20 de ani, până la moartea sa, survenită în vara anului 1940. Şcoala se
numeşte acum „Şcoala Primară Confesională Boian”, pentru scurt timp însă, căci în
curând va deveni şcoală de stat, numindu-se „Şcoala Primară de Stat Boian”.
18

PARTEA A II-A
ŞCOALA DE STAT BOIAN
1.ŞCOALA PRIMARĂ DE STAT DIN BOIAN ÎNTRE 1920-1930
După înfăptuirea Marii Uniri din 1918, statul român reîntregit ia o serie de măsuri
privind organizarea învăţământului în limba română. Prin circulara nr.879/24 din
octombrie 1919, Revizoratul Şcolar din Diciosânmărtin (Târnăveni) trasează liniile
generale de organizare a învăţământului primar de stat cu limba de predare română.
Astfel, directorul şcolii va fi învăţătorul român, căruia îi revine locuinţa şi folosirea grădinii.
Manualele şi le alege învaţătorul din cele aprobate, iar examenele se ţin la sfârşitul
fiecărui an şcolar.
În Boian, înlăturarea efectelor legilor de maghiarizare a învăţământului confesional
românesc s-a făcut fără probleme deosebite. Fiind o localitate cu populaţie majoritar
românească, şcoala primară de stat se organizează începând cu anul şcolar 1921/1922
şi este frecventată şi de copii aparţinând altor confesiuni, excepţie făcând saşii, care
aveau şcoala lor confesională ev.luterană.
Decizia de trecere de la învăţământul confesional la cel de stat a fost luată în
şedinţa din 2/15 august 1920 a sinodului bisericii ortodoxe la care au participat 36 de
persoane:
„Luând în considerare că numărul pruncilor obligaţi a cerceta şcoala de toate zilele
se ridică la 180, plus pruncii gr.catolici în număr de circa 60, şi avem numai 2 posturi
didactice şi şcoala necorespunzătoare în toate privinţele(...), sinodul în unanimitate
decide predarea şcolii la stat.” (Extras din procesul-verbal al şedinţei din 2/15 aug.1920,
Protocolul de şedinţe al Comitetului parohial gr.ort.Boian din 1919-1938). La 21
sept.1920 sunt delegaţi Ioan Medeşan (epitrop ) şi Vasile Cătană (cantor) să se ducă la
Consistoriul Bisericesc„cu rugarea a ne permite a statifica şcoala”. Trecerea de la
învăţământul confesional la cel de stat se face treptat, pe parcursul mai multor ani,
biserica ortodoxă ocupându-se în continuare de administrarea şcolii. Pentru
aprovizionarea cu lemne a şcolii, s-a împărţit satul încă din 1919 în patru ţighidişuri
(„Fiecare ţighidiş se obligă a tăia şi a aduce la şcoală lemnele de pe un an,asemenea şi a
prevedea şcoala cu lemne tăiate”.16/29 dec.1919 - Comitetul parohial). La 8/21 ian 1920,
Comitetul parohial decide: „Căpetenia ţighidişului pentru tăiatul şi adusul lemnelor şcoalei
19

trebuie să se îngrijească încă din bună vreme şi să scoată oamenii la timp, iar pe cine
arată nesupunere, dacă e lucrător cu palma, i se aplică pedeapsă 25 coroane pe zi, iar pe
lucrătorii cu carul pedeapsă 50 coroane”. Lemnele de foc pentru şcoală se aduceau fie
din Fundătură, fie din Ciuhă, din „pădurea foştilor iobagi”.
Comitetul parohial (prin epitropul pentru afacerile şcolare, Ioan Cucerzan) se mai
ocupă şi de plata jitarilor („a se plăti jitarilor pentru averea bisericei şi a şcoalei pe anul
1919 cor.80”), de asigurarea locuinţei pentru învăţători („a se cere de la comisia pentru
locuinţă de învăţător unul din intravilanele statului catolic din localitate”.-3 febr.1920; „să
încvartiruiască pe învăţătoarea Paraschiva Cristea la Lina Sămărtinean cu 40 lei lunar şi
1 stânjen de lemne”.-19 dec.1922- Locuinţa respectivă era la nr.58.), dar şi de salariile
învăţătorilor („Comitetul compune lista de salar pe 2 ani şcolari şi decide să se plătească
învăţătorului Nicolae Limbăşan întreg salarul de pe doi ani restant, iar chestiunea
salarului învăţătorului Pompiliu Popa să se ţină în suspans deocamdată, până la noi
dispoziţii.”). Pentru învăţătorul Eugen Feşteu se face la 17 nov.1920 „foaia de
emalumente” din care am reţinut: „..se omit cei ce nu sunt în stare să plătească şi rămân
210 familii de plată; Pentru acoperirea speselor împreună cu salarul învăţătoresc anume
600 lei;pentru curăţatul şcoalei 90 lei; pentru cvartirul înv. Eugen Feşteu 400 lei;pentru
încasarea lor 100 lei; total 1190 lei. Comitetul decide a se face repartiţie de 6 lei” pe
familie. Doi ani mai târziu, pentru învăţătoarea Paraschiva Cristea repartiţia a fost de 7 lei
pe familie (19 dec.1922).
Comitetul angajează şi omul de serviciu, stabilind totodată sarcinile acestuia:„Să
facă foc în fiecare dimineaţă, să măture în fiecare zi şi să şteargă masa şi băncile în
fiecare zi de praf. Sâmbăta seara să fie şcolile şterse de praf pe plafon şi pe păreţi. La
Crăciun şi la Paşti şi la examen să se spele şcolile pe jos.” (Exista încă o şcoală „La anul
1921/1922, am înfiinţat o şcoală primară de stat pentru cei neortodocşi, pentru care scop
am închiriat o căsuţă necorespunzătoare”- N.Limbăşan-Memoriu...1923. La această
şcoală vor funcţiona Gheorghe Vaida, în anul şcolar 1921/1922 şi Eugenia Călburean în
anul şcolar 1922/1923). Unul dintre oamenii de serviciu din această perioadă a fost
Nicolae Mureşan, cu plata de 90 lei„care să se plătească la ziua de târgul cucului”, în
primăvara anului 1921.
Ultimul cuvânt de spus în problema şcolii îl are Comitetul parohial la 7 oct.1929,
când „parohul comunică consiliului că măestrul Richard Koch, care a luat în întreprindere
edificarea şcoalei de stat, i-a comunicat că noua şcoală ocupă jumătate terenul din
clădirea şcoalei confesionale, care - pentru a nu stavila lucrările - trebuie imediat
demolată, şi-l invită să aducă o hotărâre în cauză.
Consiliul, luând în dezbatere această chestiune, e de acord să se vândă clădirea
şcoalei confesionale în licitaţie publică şi suma vânzării să intre în jurnalul de cassă al
parohiei, spre a se folosi pentru biserică” (Proces-verbal din 7 oct.1929). Licitaţia are loc
pe 14 oct.1929,preţul de strigare fiind de 20.000 de lei. Licitează Nicolae Limbăşan,
Vasile Duma şi Ioan Cucerzan. Se vinde lui Ioan Cucerzan cu 25.000 de lei.
Anul şcolar 1920/1921 începe în ziua de 10 octombrie cu Eugen Feşteu ca
învăţător. Din registrul de prezenţă completat de acesta ne putem face o imagine destul
de clară asupra modului cum se făcea şcoala la data respectivă. Cursurile se ţineau de
luni până sâmbăta, programul zilnic desfăşurându-se atât dimineaţa (de regulă 3 ore, de
la 8 la 11), cât şi după-amiaza (de la 2 la 4). Orarul era divers, cuprinzând disciplinele de
bază (citire, aritmetică, religie), dar şi „cântări”, lucru manual, desen şi „gimnastică”.
Participarea la biserică era obligatorie duminica şi în sărbători, copiii fiind de fiecare dată
20

conduşi de către învăţători. Se întâmpla uneori ca„din cauza tinei (noroiului) prea mari”
participarea la biserică să nu se facă (sâmbătă şi duminică 4/5 martie 1921). Au fost
înscrişi în acest an şcolar 134 de elevi.
Cu ocazia anumitor„evenimente” locale (târgul de vite: 10 decembrie,10 martie sau a
târgului de oameni-: l3 decembrie,13 martie) nu se făceau cursuri. Acelaşi lucru se
întâmpla şi cu ocazia alegerilor la nivel local, dar şi naţional sau din alte motive (epidemii,
participarea învăţătorilor la diverse acţiuni în alte localităţi, culesul viilor, etc.)
La şcoala din Boian funcţionează în anul şcolar 1921/1922 „două puteri didactice”:
Eugen Feşteu la cl.I şi Nicolae Limbăşan la clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, îndeplinind şi
funcţia de„învăţător diriginte” (director). Situaţia se prezintă asemănător şi în anul şcolar
1922/1923: Nicolae Limbăşan predă la cl.a III-a şi a IV-a, iar Paraschiva Cristea la cl.I şi a
II-a. În anul şcolar 1921/22 au fost înscrişi 137 de elevi, iar în anul 1922/23 numărul lor a
crescut la 169.
Şcoala funcţionează în acelaşi edificiu în care a funcţionat şcoala confesională,
necorespunzător pentru numărul mare de copii care o frecventau şi pentru cerinţele pe
care le impunea noua organizare a învăţământului. Pentru a ne face o imagine asupra
şcolii din Boian la acea dată, transcriem în întregime procesul - verbal de inspecţie
întocmit de subrevizorul Ilarie Beian la 17 martie 1924.
REVIZORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI TÂRNAVA MICĂ
PROCES-VERBAL DE INSPECŢIE
Luat în ziua de 17 martie 1924 la Scoala Primară de Stat cu două puteri didactice şi
cu limba de predare română din comuna Boian.
1.Situaţia materială a localului şcolar este cam slabă. Edificiul este proprietatea
comunităţii bisericeşti ortodoxe din loc(alitate) .Are două sale de învăţământ puţin
corespunzătoare. Terenul de joc este insuficient. Supraedificatele şi gardurile sunt în
stare slabă. Locuinţa învăţ(ătorului)e puţin corespunzătoare.
2.Curăţenia şi încălzitul şcoalei este satisfăcătoare.
3.Materialul didactic lipseşte aproape în întregime.
4.Manuale şi rechizite de învăţămant au toţi elevii.
5.Biblioteca şcolară nu este organizată încă.
6.Frecventarea şcoalei lasă mult de dorit. Din 218 copii obligaţi a frecventa şcoala
primară sunt înscrisi 165. Restul copiilor nu au putut fi înscrisi din cauză că în anul şcolar
curent numai 2 puteri didactice funcţionează la această şcoală (1 post vacant). Cu ocazia
inspecţiei au fost prezenţi: în cl.I-19, II-17, III-35, IV-20, în total 91 elevi.
7.Primaria comunală nu-şi face datoria în măsură satisfăcătoare în chestia
absenţelor şcolare.
8.Comitetul şcolar îşi face datoria destul de bine.
9.Studiul religiunei se propune regulat.
10.Din lucrul manual se învaţă numai cioplitul, adecă pregătirea uneltelor
economice şi modelajul din argilă cu băieţii, iar cu fetele se învaţă lucrul manual: cusutul
şi croşetatul.
11.Activitatea învaţătorilor:
a}D-ra Cornelia Bota înv.aj.conduce cl.I şi II. Tratamentul cu elevii este blând,
părintesc, adecă plin de iubire. Disciplina în general este bună.
21

Conducerea registrelor este corectă.
Ţinuta învăţătoarei în şcoala este bună.
Elevii au fost examinaţi în mod sumar din toate studiile constatându-se progres bun.
S-au dat unele instrucţiuni pedagogice.
b}Nicolae Limbăşan înv.dir.tit.conduce cl.III şi IV. Conducerea registrelor, ocupaţiile
scripturistice şi în general conducerea şi administrarea şcoalei se face în regulă.
Tratamentul cu elevii este puţin cam milităresc. Disciplina în general este bună.
Ţinuta învăţătorului în şcoală este bună.
Elevii au fost examinaţi în mod sumar din toate obiectele de învaţământ,
constatându-se un progres general bun.
Activitatea extraşcolară a înv.dir.constă din instruirea unui cor de şcolari şi de
adulţi, aranjarea de producţiuni teatrale pentru popor, conferinţe poporale în cadrul
cercului al cărui prezident este.
{Procesul-verbal este contrasemnat de Nicolae Limbăşan}
Fluctuaţia învăţătorilor este mare, fiindcă în acelaşi an şcolar, la 9 mai 1924, în locul
Corneliei Bota apare numele lui Teodor Nistor, înv.tit.la cl.I şi a II-a, cu 78 de copii
înscrişi, prezenţi la şcoală fiind numai 13. La cl.a III-a şi a IV-a erau înscrişi 89, iar la
şcoală prezenţi 22. Situaţia„foarte mizerabilă”a prezenţei la şcoală este pusă pe seama
primăriei comunale, „adecă primarul, care până în prezent n-a încasat şi n-a vărsat la
casa comitetului nici un ban din pedepsele pentru absenţele nemotivate, care se urcă la o
sumă de aproape 10.000(zece mii)lei.” (Proces-verbal din 9 mai 1924). Tot atunci se
verifică şi gestiunea comitetului şcolar. Jurnalul de casă arată: la încasări-6389 lei; la
plăţi-4495 lei 50 bani, iar 1893 lei 50 bani s-au găsit numerar la casier.
Primul comitet şcolar avea ca preşedinte pe Vasile Cheţan, primarul comunei, pe
Nicolae Limbăşan, directorul şcolii, ca secretar, iar ca membri pe George Precup, Vasile
Tăunean, Petru Vlad, Ioan Lica şi Ioan Cucerzan. Întrunit la 27 oct,1923, comitetul şcolar
redactează un memoriu către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, prin care solicită sprijin
pentru construirea unui local nou de şcoală, care să facă faţă numărului mare de copii de
vârstă şcolară din Boian. Nu ştim dacă acest memoriu (redactat de mână) a ajuns la
Bucureşti, dar comitetul şcolar primeşte sprijinul imediat al revizoratului şcolar şi al
prefecturii. Aceasta dă mai multe ordine prin care îi obligă pe cetăţenii împroprietariţi prin
reforma agrară din 1921 să plătească 50 de lei de jugăr pentru construirea şcolii. Întrucât
suma strânsă era neînsemnată, prefectura emite Ordinul nr.2388/1924 prin care obligă să
se plătească de fiecare cap de familie fie împroprietărit, fie neîmproprietărit, câte o feldără
de porumb. Cei neîmproprietăriţi care au proprietatea lor vor da încă o feldără. Porumbul
strâns este vândut în fiecare an la preţul pieţei din Mediaş. La 11 ianuarie 1928 comitetul
şcolar are pe ordinea de zi a şedinţei „Aprobarea socotelilor fondului de edificare creat din
o colectă de porumb.” şi constată urmatoarele:„în bani gata s-a încasat de la 56
contribuabili 6930 lei, iar în porumb s-a încasat 544 feldăre, care s-au vândut cu câte 73
lei, adecă în preţ de 39.712 lei, în total 46.642 lei.” La 8 decembrie 1928, comitetul şcolar
analizează din nou situaţia fondului strâns pentru construirea şcolii şi constată că „de
la 17 mai 1925 capitalul de 25.982 lei care se află la înv.dir.Nicolae Limbăşan împreună
cu dobânda cuvenită de atunci (20%) până la 31 decembrie 1928 dă o sumă de 45.593
care rămân şi pe mai departe, adecă pe anul 1929 tot la înv.dir.Nicolae Limbăşan cu
dobânda de 12 la sută, adecă la 31 decembrie 1929 înv.dir.Nicolae Limbăşan are să
verse la casieria şcoalei primare de stat suma de 51.064 lei.” Pentru banii primiţi
N.Limbăşan a semnat o poliţă împreuna cu doi giranţi. Iniţial s-a hotărât ca banii să fie
22

depusi la banca„Ajutorul”din comună, pentru ca apoi să fie depuşi la Institutul de Credit şi
Economii„Vulturul”din Diciosânmărtin.
Se observă că cifrele constatate la 8 decembrie 1928 sunt mai mici decât cele din
11 ianuarie acelaşi an. Bănuim că nu este vorba de o afacere dubioasă a înv.N.Limbăşan
sau de o greşeală de transcriere, ci mai degrabă de nişte cheltuieli inerente acestui
demers, cum ar fi decizia comitetului şcolar din 24 mai 1925 ca memoriul înaintat
Ministerului Agriculturii şi Domeniilor să fie dus„în persoană prin înv.Nicolae Limbăşan şi
Vasile Cheţan pe spesele şcoalei”. S-a dat astfel curs recomandării făcute de deputatul
Dr.Hâncu, pe care şcoala încearcă să şi-l apropie, având nevoie de sprijinul său în
demersurile făcute la Bucureşti. Chiar în acest an, la 21 iunie 1925, cu ocazia susţinerii
examenului de sfârşit de an şcolar, deputatul Dr.Hâncu participă împreună cu soţia. Cu
această ocazie, pe lângă numerosul public local,participă şi alţi oaspeţi străini:
P.S.S.Teculescu episcopul de Ismail –Cetatea Albă cu doua fetiţe, Dr.Zileriu subprefect
cu soţia, Ioan Steff, învăţător în Velţ şi„oaspeţi saşi din comună.”
În anul şcolar 1924/1925 ar fi trebuit să funcţioneze trei învăţători la un număr de
143 de elevi înscrişi. Regulat a funcţionat un singur învăţător, Nicolae Limbăşan, care
până la 8 decembrie 1924 a făcut şcoală cu toate clasele. Liviu Andreiu, înv.supl. ia cl.I şi
a II-a din 8 decembrie 1924 până pe 17 febr,1925, iar Ioan Guiţă conduce aceleaşi clase
până la sfârşitul anului şcolar. Cursurile se făceau dimineaţa, iar in perioadele de timp
când era la datorie numai N.Limbăşan şi după-amiaza. Cum era de asteptat, „se constată
că elevii sunt slab pregătiţi şi aproape toţi vor trebui să rămână repetenţi.”(Proces-verbal
din 2 iunie 1925). E vorba de clasele I şi a II-a, la care erau înscrişi 56 de elevi, fiind
prezenţi la şcoală doar 20. Alta era situaţia la clasele a III-a, a IV-a şi a V-a conduse
permanent de Nicolae Limbăşan, la care se constată„progresul relativ bun, adecă
învăţătorul a făcut tot ce i-a stat in putinţă.” La examenul de sfârşit de an şcolar sunt
prezenţi 71 de elevi, dar fiind bine pregatit (am amintit mai sus asistenţa numeroasă
prezentă cu această ocazie)acesta „a fost impunator şi bine reuşit.”(Proces-verbal,21
iunie 1925).
Tot în acest an se susţine pe 10 mai şi examenul de sfârşit de an şcolar cu şcoala
de adulţi şi şcoala complementară. La şcoala de adulţi, clasa de analfabeţi, au fost
înscrişi la începutul anului 40 de elevi, din care s-au retras 15, rămânând la sfârşit 25.
Prezenţi la examen au fost numai 2 băieţi. Dintre cei care nu aveau patru clase
absolvite au fost înscrişi 58, au rămas la sfârşitul anului 46, iar la examen s-au
prezentat 13. În cursul complementar au fost înscrişi 42, au rămas 38, iar la examen au
fost prezenţi 15.
Anul şcolar 1925/1926 pare a sta sub semne mai bune, căci la 28 sept.1925 sunt
prezenţi la datorie patru învăţători: Nicolae Limbăşan, Livia Almăşan, Eugen Feşteu şi
Ana Moldovan. Sunt înscrişi 152 de elevi, dar prezenţi la şcoală doar 75. Eforturile
directorului şi ale învăţătorilor de a îmbunătăţi frecvenţa în această perioadă a anului nu
prea dau rezultate, în ciuda ajutorului primit de la primărie:„Perceptorul comunal, prin
mijlocirea primarului, a încercat să încaseze totdeauna în termenul fixat de lege
amenzile cu care au fost impuşi părinţii şi tutorii elevilor care au absentat nemotivat de
la cursuri, însă s-a izbit de încăpăţânarea şi rezistenţa acestora, care fără să fie forţaţi
prin jandarmerie nu au voit să achite amenzile.” La insistenţa primarului Vasile Cheţan,
care prin adresa nr.387/925 solicită sprijinul revizoratului şcolar, Pretura de plasă din
Dicosânmărtin prin rezoluţia nr.742/1925 transmite postului de jandarmi din Bazna
ordinul de a veni în sprijinul şcolii. Întrucât şeful de post refuză să se conformeze
invocând absenţa unui ordin direct şi precis al pretorului, primarul Vasile Cheţan se
23

adresează din nou pretorului, care transmite ordinul, astfel că în ziua de 20 noiembrie
se începe încasarea amenzilor.„Fiind însă amenzile prea multe şi suma lor totală prea
mare, în baza art.26 din lege am redus la fiecare elev câte 3 sau 6 zile din numărul
absenţelor nemotivate, micşorându-se prin aceasta şi suma amenzilor.” (Proces-verbal
de inspecţie întocmit de subrevizorul Ilarie Beian la 8 decembrie 1925).
Prezenţa elevilor a fost întotdeauna deficitară în Boian în perioada interbelică. Nu
atât starea materială îi determina pe părinţi să-şi ţină copiii acasă, cât mai ales o
anumită mentalitate de a nu pune prea mult preţ pe învăţătură. Sat de iobagi, apoi de
clăcaşi cu o suprafaţă agricolă mult prea mare pentru mâna de lucru existentă, Boianul
îşi concentra toate forţele, indiferent de vârstă, la munca câmpului. Aşa a fost când cea
mai mare parte a pământului aparţinea grofilor, aşa era şi acum când fiecare îşi lucra
pământul său, mult sau puţin, moştenit sau primit prin reforma agrară. Fiind cele mai
multe familii numeroase, părinţii abia aşteptau să crească copiii pentru a putea fi folosiţi
la muncă, în gospodăria proprie sau la cei mai înstăriţi. Băieţii îngrijeau vitele, iar fetele
învăţau încă de mici treburile casnice şi munca câmpului. Până în zilele noastre, în
Boian copiii au lucrat alături de părinţi în gospodărie şi pe câmp. Oamenii din Boian au
lucrat pământul cu patimă, sacrificând de multe ori pentru „iarba verde de acasă” viitorul
copiilor. Nu puţine au fost cazurile copiilor care au urmat cursuri superioare în alte
localităţi, pe care au fost nevoiţi să le abandoneze pentru a veni acasă, unde în lipsa
tatălui, decedat sau plecat pe front, nu avea cine să lucreze pământul.
Frecvenţa se îmbunătăţea oarecum în perioada lunilor de iarnă, pentru ca apoi,
odată cu venirea primăverii, să devină din nou nesatisfăcatoare. Probabil că şi numărul
mare al neştiutorilor de carte şi-a pus amprenta asupra felului de a percepe învăţătura.
Situaţia era generală în toată ţara, lucru ce determină autorităţile să iniţieze cursuri de
alfabetizare pentru adulţi. În Boian, cursurile se ţineau seara şi aveau două secţii, una
pentru fete, alta pentru feciori. Frecenţa la aceste cursuri este mult mai bună decât la
cursurile de zi, căci din 31 de eleve înscrise erau prezente 28 în data de 22 ian.1926.
Cursurile se făceau după o programă stabilită de minister şi constau mai ales în
însuşirea scrisului şi cititului, dar şi a aritmeticii, istoriei şi geografiei.„Elevele au fost
chestionate din cetire şi gramatică, constatându-se că fetele sunt stăpâne pe materialul
predat.(...). Din aritmetică s-au lucrat câteva teme cu numere întregi şi zecimale, care
au fost rezolvate cu destulă uşurinţă”. (Proces-verbal întocmit la 23 ian.1926).
Era un obicei bun al revizorilor şcolari de a inspecta şcolile la începutul fiecărui an
şcolar, pentru a vedea la faţa locului starea acestora. La 21 septembrie 1926, acelaşi
subrevizor Ilarie Beian inspectează şcoala Boian, unde constată următoarele: şcoala
are trei săli de clasă (cu un an înainte se amenajase în locuinţa directorului o sală de
clasă şi cancelaria, urmând ca în buget să se prevadă bani pentru chiria directorului în
altă parte), a patra sală urmând să fie închiriată de către comitetul şcolar; sunt înscrişi
155 de elevi, iar la cursul pentru adulţi (tineri între 12-18 ani)sunt 94; cursurile au
început normal pe 15 septembrie şi sunt ţinute numai de către Nicolae Limbăşan
(Eugen Feşteu era concentrat, iar Livia Almăşan avea concediu până în 22 sept., pe al
patrulea post urmând să fie repartizat un alt învăţător). Cât priveşte manualele noi,
acestea lipseau cu desăvârşire: „Elevii au până în prezent numai manualele din anul
trecut.”
Învăţătoarea Livia Almăşan nu a mai revenit la post, locul său fiind luat de
Carolina Stan, suplinitoare,la clasele I şi a II-a, Eugen Feşteu predă la clasele a III-a şi
a IV-a, iar Nicolae Limbăşan la clasele a V-a şi a VI-a (pe al patrulea post va veni de la
10 ian,1927 Ianoşi Susana, suplinitoare, care va preda la clasa a II-a cu 28 de copii
înscrişi). La 20 decembrie acelaşi an situaţia manualelor nu s-a îmbunătăţit deloc,
subrevizorul Ilarie Beian solicitând „măsuri severe ca elevii să-şi procure de urgenţă
24

abecedarul şi în caz de refuz vor fi amendaţi, socotindu-i ca absenţi de la cursuri, dacă
nu au manualele şi rechi zitele necesare.” Subrevizorul scoate din nou în evidenţă
activitatea înv.dir.Nicolae Limbăşan, care se străduieşte să-şi facă datoria în mod
conştiincios, în ciuda „relelor şi viţiilor de care este bântuită populaţia acestei comune
de câteva decenii încoace”, paralizând „în bună parte orice acţiune şi năzuinţă bună a
învăţătorilor, cât şi a preoţilor.” Şi mai adăuga: „Am aflat în schimb vreo 12 elevi, care
numai de frica amenzilor frecventează cursurile”, ai căror părinţi „refuză să le cumpere
manuale şi îi îndeamnă la nelucrare şi rezistenţă pasivă în şcoală.(...).Totuşi de mai
bine de un an se observă semne de îmbunătăţire a situaţiei şi cu concursul tuturor
factorilor şi oamenilor de bine se vor putea realiza progrese şi mai evidente în viitorul
apropiat.”
În zilele de 20,21 şi 22 iunie 1927 se ţine examenul de sfârşit de an şcolar. Din cei
155 de elevi înscrişi, 50 au rămas repetenţi, iar la examen s-au prezentat 62.
Preşedintele comisiei a fost preotul ortodox Ioan Scumpu.
Dat fiind numărul mare al copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-6 ani(în 1924 se ridica
la aproape 90), comitetul şcolar , la propunerea lui Nicolae Limbăşan, ia în discuţie
necesitatea înfiinţării unei „grădini de copii”. Lipsa spaţiului şi a mobilierului, dar şi faptul
că urma să se construiască o şcoală nouă au făcut ca înfiinţarea grădiniţei de copii să
fie posibilă abia în anii ’30. Ea va funcţiona în localul şcolii, însă cu multe întreruperi..
În anul şcolar următor(1927/1928)situaţia rămâne neschimbată: „Local propriu
pentru şcoală este edificiul cel vechi cu două sale de predare, dintre care una potrivită,
iar a doua nepotrivită scopului. Mai sunt două camere de locuit şi o cămară pentru
alimente, care servesc de locuinţa înv.director .Camere mici,scunde, fără cubajul
necesar numărului de elevi, pereţii cu igrasie, care permanent sunt un cuib de infecţie
periculos, atât sănătăţii copilaşilor înghesuiţi acolo, cât şi a învăţătorului.”(Proces-verbal
din 14 febr.1928).Una din sălile închiriate era „o cameră ţărănească” situată la nr.359,
iar alta în casele parohiale ortodoxe. Se speră ca în curând să înceapă lucrările la un
edificiu nou de şcoală „cu şapte sale de clasă şi locuinţa pentru director”, căci„cererea
formulată în acest sens este înaintată spre aprobare On.Minister al Agriculturii şi
Domeniilor de 4 ani trecuţi.”
Şcoala avea acum şapte clase şi următorii dascăli: Maria Breda la cl.I, Cornel
Suciu la cl.II-III, Eugen Feşteu la cl.IV-V şi Nicolae Limbăşan la cl.VI-VII. Înscrişi erau
188 de copii, pe clase situaţia prezentându-se astfel: cl.I=53, cl.II-III=56, cl.IV-V=46,
cl.VI-VII=33. Se pune şi acum problema manualelor, mai ales la cl.I, unde un număr de
9 elevi nu au încă abecedare la mijlocul anului şcolar (14 febr.1928). Un lucru însă este
îmbucurător(constatat la toate clasele): copiii citesc frumos, dau răspunsuri potrivite la
toate obiectele de învăţământ, sunt curaţi, vioi şi disciplinaţi, ceea ce dovedeşte că „s-a
facut o muncă sistematică şi rodnică.”(15 iunie 1928). La examenul de sfârşit de an
şcolar, din cei 188 de elevi înscrişi au fost prezenţi 95. Din comitetul şcolar au făcut
parte preoţii Ioan Scumpu, preşedinte, Victor Almăşan (preotul greco-catolic) membru şi
Ioan Precup Creţu, tot ca membru.
După cum se poate observa, un rol important în viaţa şcolii îl avea comitetul
şcolar. Până în anul 1928, preşedintele comitetului a fost primarul Vasile Cheţan, iar
Nicolae Limbăşan, directorul şcolii, îndeplinea funcţia de secretar. În această perioadă
se iau o serie de decizii importante cum a fost înfiinţarea şcolii primare de stat(1921),
obţinerea unui teren pentru construirea noii şcoli şi a terenului agricol în suprafaţă de
peste 14 iugăre(1921), iniţierea demersurilor pentru construirea şcolii, atragerea
sprijinului revizoratului şcolar, a prefecturii şi a unor oameni politici, în vederea strângerii
de fonduri. Pe lângă acestea, comitetul gestiona întreaga activitate a şcolii:
administrarea localului şi a curţii (reparaţii, dotarea cu mobilier, angajarea personalului
25

de serviciu, încălzire, etc.) stabilea măsurile necesare pentru buna desfăşurare a
procesului de învăţământ (numărul de posturi didactice, încadrarea cu personal calificat,
asigurarea locuinţei pentru învăţători, etc.).
Comitetul şcolar local era subordonat direct comitetului şcolar judetean, căruia
trebuia să-i aducă la cunoştinţă toate acţiunile sale, cele mai importante având nevoie
de aprobarea acestuia. Un rol important îl avea comitetul şcolar în alcătuirea şi
gestionarea bugetului şcolii, unul dintre membrii săi îndeplinind funcţia de casier. La
început, casierul comunal (perceptorul) era şi casierul şcolii, dar, cum treaba nu mergea
prea bine, comitetul şcolar solicită şi obţine de la comitetul şcolar judeţean aprobarea
pentru un post de casier numai al şcolii(1929).Primul casier al şcolii ales de către
comitetul şcolar la 11 febr,1929 este Ioan Banea junior, care primeşte „pentru prestaţiile
şi serviciile” pe care le face o sumă de 500 de lei anual. În anul 1932, comitetul şcolar
dă curs Deciziei nr.30837/1930 a Ministerului Educaţiei, care prevede ca funcţia de
casier şcolar să fie îndeplinită de casierul comunal. Decizia amintită stipula că şcoala
poate avea alt casier decât casierul comunal, dar fără nici o remuneraţie. În aceste
condiţii, Ioan Banea renunţă la funcţia de casier al şcolii şi în ianuarie 1933 atribuţiile
sale sunt preluate de casierul comunal Ilie Proştean.
La 10 martie 1928 se alege un nou comitet şcolar în conformitate cu Ordonanţa
Comitetului Şcolar Judeţean nr.52/1928. Este ales pentru funcţia de preşedinte, la
propunerea lui Ioan Banea, preotul ortodox Ioan Scumpu, care va ocupa această
funcţie până la moartea sa survenită în anul 1935. În aprilie 1936, comitetul şcolar îl
alege preşedinte pe Axente Ursa, preotul ortodox venit în locul rămas liber prin decesul
preotului Ioan Scumpu. Va deţine această funcţie până în anul 1940, când va fi înlocuit
de primarul legionar, Cornel Suciu.
Din comitetul şcolar făcea parte de drept şi notarul comunal, funcţie deţinută până
în anul 1928 de Iosif Nagy, apoi de Ludovic Szabo, acesta din urmă îndeplinind multă
vreme şi funcţia de vicepreşedinte. A mai făcut parte din comitetul şcolar, începând din
1928, şi preotul greco-catolic Victor Almăşan.(Despre activitatea comitetului şcolar vom
mai vorbi pe parcursul lucrării, ori de câte ori va fi necesar.)
Anul şcolar 1928/1929 găseşte la datorie pe acelaşi Nicolae Limbăşan la cl.V-VII
cu 54 de elevi înscrişi, alături de el aflându-se Cornel Suciu la cl.III-IV cu 46 de elevi
înscrişi, şi două nume noi: Mihai Tureanu la cl.a II-a cu 47 de elevi înscrişi şi Silvia
Părduţiu la cl.I cu 53 de elevi înscrişi. Total înscrişi:200 de elevi, din care 103 băieţi şi
97 fete. Prezenţa este satisfăcătoare la clasele mici, dar neregulată la clasele V-VII.
Documentele semnalează acum şi un număr destul de mare de copii retraşi:19 numai la
clasele I-V. Procesul - verbal de inspecţie încheiat la 24 mai 1928 face referire la doi
învăţători: Silvia Părduţiu de la cl.I şi Cornel Suciu de la cl.III-IV. La cl.I subrevizorul
Ilarie Beian constată că elevii „sunt bine pregătiţi şi dau răspunsuri potrivite la toate
întrebările, adecă au asimilat şi stăpânesc materia în măsură satisfăcatoare”. Altfel se
prezintă situaţia la clasele III-IV: „Răspunsurile elevilor sunt în bună parte nehotărâte,
neprecise şi şovai- toare, ceea ce e semn că n-au asimilat şi nu stăpânesc îndeajuns
materia.(...).Pregătirea slăbuţă a elevilor îşi are explicarea şi în faptul că frecvenţa lor, în
general, a fost neregulată în tot cursul anului şcolar”, cu toate că „Dl.învăţător dă
dovadă de suficientă bunăvoinţa şi sârguinţă în îndeplinirea chemării sale în şcoală...”
Acestea au fost observaţiile subrevizorului Ilarie Beian referitoare la „Domnu’
Cornel” cum era cunoscut în sat şi cum i s-a spus cât a trăit. Foştii săi elevi îşi aduc
aminte că erau deseori trimişi de la şcoală să muncească în gospodăria acestuia, să
îngrijească vitele, iar din ceea ce au învăţat fredonau cu haz versurile unui
cântec:„Raţă, gâscă, cioară/ Pui de căprioară”. A slujit şcoala din Boian până în anul
1935, când se retrage. Ultima inspecţie din 9 şi 11 martie 1935 constată că „a rămas
26

tare înapoi, cu deosebire la aritmetică, elevii nu cunosc încă adunarea”(la cl.a II-a).
După abandonarea şcolii, la sfârşitul anilor ’30 are veleităţi politice îmbrăţişând doctrina
legionară, fiind şeful mişcării legionare din sat şi chiar primar în anul 1940. Această
activitate i-a fost nefastă, întrucât i-a adus în anii ’50 condamnarea ca deţinut politic.
După eliberarea din puşcărie, a lucrat ca muncitor necalificat pe diverse şantiere, până
la pensie. A locuit peste drum de şcoală, la nr.358, a fost căsătorit, dar nu a avut copii.
A murit în anul 1985 şi este îngropat în cimitirul pocăiţilor (creştini după evanghelie).
La examenul de sfârşit de an şcolar, comisia de examinare cu preotul Ioan
Scumpu preşedinte constată:„cunoştinţele predate elevilor de către învăţători au fost
însuşite de elevi în măsură apreciabilă”. Din totalul de 200 de elevi înscrişi la şcoală, au
fost prezenţi la examen 96.
Anul şcolar 1929/1930 stă sub semnul construirii noului local de şcoală. Aşa cum
am văzut deja, necesitatea construirii unui nou local de şcoală a fost în atenţia
înv.dir.Nicolae Limbăşan şi a comitetului şcolar încă de la începutul anilor ’20. Clădirea
în care funcţiona şcoala primară de stat, proprietate a bisericii ortodoxe, era
necorespunzătoare, neavând spaţiul necesar pentru o bună desfăşurare a procesului
de învăţământ. Greutăţile pe care le întâmpină nu-l descurajează pe Nicolae Limbăşan.
Mai întâi, obţine cu mare greutate un loc în mijlocul comunei „nu chiar destul de mare,
dar foarte corespunzător”, după care, împreună cu membrii comitetului şcolar,
redactează un memoriu către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, solicitând aprobarea
pentru exploatarea lemnelor de pe 200 jugăre din pădurea „Fundătură”, banii obţinuţi
astfel urmând a fi folosiţi pentru construirea şcolii. Acest memoriu, redactat la 27
oct..1923 şi scris de mână, reprezintă prima încercare de a obţine aprobările şi fondurile
necesare. Cum am văzut, revizoratul şcolar şi prefectura îi acordă tot sprijinul, aceasta
din urmă emiţând ordine prin care obligă cetăţenii să contribuie cu bani sau porumb la
strângerea fondurilor pentru construirea şcolii. Sumele rezultate din această acţiune
sunt însă neînsemnate: 45.000 lei, bani depuşi la Institutul de Credit şi Economii
„Vulturul” din Diciosânmărtin, la 12 mai 1929, la care se adăuga suma de 1827 lei aflată
la Nicolae Limbăşan.
La 21 mai 1925 este redactat un nou memoriu (dactilografiat),a proape identic cu
cel din 1923, care însoţit de devizul lucrărilor şi de proiect este depus la Ministerul
Agriculturii şi Domeniilor de către Nicolae Limbăşan si primarul Vasile Cheţan. După
patru ani de aşteptare şi de nenumărate intervenţii, vine aprobarea, astfel că la 1
oct.1929 se fixează „în mod definitiv locul unde şi cum are să se aşeze noua clădire”.
Au fost prezenţi cu această ocazie revizorul şcolar, reprezentantul antreprenorului
angajat cu lucrările, primarul Nicole Muntean, membrii comitetului şcolar, consilierii
comunali.
Reproducem acest memoriu în întregime.
Nr.18/1925
CĂTRE
Înaltul Minister al Agriculturii şi Domeniilor
DOMNULE MINISTRU,
Bucureşti
Subsemnaţii membri ai Comitetului Şcoalei Primare de Stat din Boian, judeţul
Târnava Mică, avem onoare a Vă raporta urmatoarele:
27

Comuna noastră, după oraş, e cea mai mare comună din judeţ, dar totodată
putem zice şi că e aproape cea mai săracă din judeţ.
Contingentul copiilor obligaţi a cerceta şcoala de toate zilele la şcoala noastră
începând cu războiul mondial a scăzut enorm şi cu toate acestea e şi azi peste
contingentul prescris pentru 5 învăţători.
Până în anul 1921/1922, am avut o Şcoală Românească Confesională
Ortodoxă, care nu putea încăpea nici chiar elevii ortodocşi,necum şi pe
copiii celorlalte confesiuni conlocuitoare, încă cetăţeni Români.
La anul 1921/1922 am înfiinţat o şcoală primară de stat pentru cei neortodocşi,
pentru care scop am închiriat o căsuţă necorespunzatoare, în care cu mari jertfe din
partea tuturor am făcut ce numai s-a putut.
La şedinţa din 17 Martie 1923, ţinută de comisia pentru reforma agrară în
Diciosânmărtin, în urma sentinţei Nr.398/1923 R.A., cu mari sforţări am ajuns să primim
un teren pentru edificare de şcoală de stat.
Nefiind corespunzatoare şcoalele de până acum, care putem zice că nu le avem,
şi având în vedere împrejurările în care trăim azi, având în vedere dorul de cultură şi de
a creşte pe fiii noştri şi ai neamului ca cetăţeni adevăraţi;
Având în vedere interesul ce-l purtăm pentru tot ce e mai scump, avere
nepieritoare: învăţătura, cinstea şi caracterul, care nu se pot câştiga decât din şcoală;
Având în vedere noua lege a învăţământului primar, care impune comunei să
edifice grădină de copii şcoală de stat şi pe lângă şcoală un atelier, etc.;
Având în vedere că, pe lângă toată bunăvoinţa şi interesul ce avem, nu putem
satisface nimica din propriile noastre puteri, cu toate că fără şcoală nu putem fi, şi
Având în vedere că ne trebuie o şcoală cu cel puţin 5 sale de învăţământ şi una
grădină de copii şi neputând edifica la nici un caz numai din propriile noastre mijloace,
am decis urmatoarele:
După ce prin Reforma Agrară am primit un loc atât de scump pentru edificarea
şcoalei, nu chiar destul de mare, dar foarte corespunzător şi tocmai în centrul comunei,
potrivit tuturor cerinţelor să lăsăm să ni se facă alăturatul plan de edificare împreună cu
devizul şi să înaintăm către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor prezentul
MEMORIU
Subsemnaţii membri ai Comitetului Şcoalei Primare de Stat din Comuna Boian,
Judeţul Târnava Mică, avem onoare a Vă ruga să binevoiţi a lua în considerare toate
cele raportate de noi, având în vedere dragostea noastră faţă de cultură şi de ţară şi
având în vedere neputinţa noastră de a satisface datoriile noastre, cu onoare Vă rugăm
în numele comunei întregi să binevoiţi a ne aproba un permis pentru exploatarea
arborilor (lemnelor) de pe 200 (două sute) jugăre cadastrale din pădurea expropriată de
la Domeniul Romano-Catolic numită „Fundătură” şi împroprietărită în favorul statului
600 jugăre sau din cele 1000 jugăre împroprietărite în favorul comunei, având în vedere
că înainte de aceasta cu 3 ani ar fi costat edificarea şcoalei circa 700.000lei, iară astăzi,
după cum se vede din alăturatul deviz costă 2.000.000 lei în urma ridicării preţului
tuturor materialelor şi care eventual are încă să se urce până la edificare.
Exploatarea, în caz de aprobare, se va face absolut conform ordinelor date de D-
Voastră şi numai sub controlul contabilităţii judeţene, dar numai pentru scopul cerut.
Boian la 21 Maiu 1925
28

Nicolae Limbăşan,înv.
Secretarul com.şcolar
Cu tot respectul,
Vasile Cheţan
preş. comit.şcol.
Vasile Tăunean
Ioan Lica
George Precup
Petru Vlad
Lucrările încep a doua zi, pe 2 oct.1929, şi, fiindcă noul edificiu va ocupa o parte
din locul unde se afla vechea construcţie, s-a demolat sala de la cl.I şi o parte din
locuinţa directorului, comitetul şcolar urmând să închirieze în sat spaţiile necesare
pentru desfăşurarea activităţii.
Proiectul întocmit de ing.Reszo Lengyel a fost depus împreună cu măsurătorile şi
devizul la Comitetul Şcolar Judeţean Târnava Mică la 2 .V.1925 şi aprobat la 8.V.1926.
Spicuim câteva date din devizul lucrărilor:
I.Edificiu scoală.
-toate lucrările de mână şi cu carul le dă comuna;
-zidărie cu cărămidă„bună”cu mortar de var gras cu ciment 50%;
-grosime zid: 0,60 m fundaţie; 0,45 m deasupra solului;
-bolta de cărămidă de 14 cm grosime între grinzile de fier profil I deasupra
parterului;
-şarpanta acoperişului din brad ecarizat;
-învelitoare dublă cu ţiglă bună;
Total edificiu scoală:1.796.701 lei.
II.Cămara de lemne{magazia}:32.268 lei.
III.Closetul:45.305 lei.
Total şcoală, cămară, closet:1.874.274 lei.
La această sumă s-au mai adăugat:
-cheltuieli pentru întocmirea planurilor şi devizului:5.200 lei.
-cheltuieli neprevăzute:120.525 lei.
Suma totală:2.000.000 lei.
Diciosânmărtin, la 23 aprilie 1925
Ing.Reszo Lengyel
Dacă valoarea lucrărilor se ridica la suma de 2.000.000 lei în 1925, cinci ani mai
târziu,adică în 1930, în plină criză economică, aceasta a fost mult mai mare, iar
exploatarea celor 200 de jugăre de pădure solicitate şi aprobate nu a putut acoperi
cheltuielile. În 1931 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor aprobă încă cinci parchete de
pădure pentru şcoală:
„Cu onoare vă facem cunoscut că în urma cererii primăriei comunei Boian din
judeţul Târnava Mică, prin Decizia Ministerială dată asupra adresei acesteia cu
No.781/931, i s-a aprobat în mod excepţional exploatarea prin tăierea rasă pentru alte
5 parchete în continuarea celor zece din trecut din pădurea „Boian” proprietatea ei în
acel judeţ.
Valorificarea lor urmează a se face prin vânzarea la licitaţie publică.
29

Sumele rezultate,după ce în prealabil se va achita la stat taxa de pază şi
administraţie, se vor întrebuinţa în primul rând în scopul terminării şi înzestrării şcoalei
din acea comună.”
Se pare că nici banii rezultaţi de aici nu au fost suficienţi, căci la 22 ian.1935
înv.Sabina Limbăşan informa Inspectoratul Şcolar Blaj că „şcoala s-a construit în
an.1930, dar nu s-a plătit decât 980.000 lei şi datorie mai are 460.000 lei”. Nu ştim în ce
măsură aceste cifre corespund realităţii. În procesele-verbale de la şedinţele comitetului
şcolar am găsit o singura referire exactă la suma achitată pentru construirea
şcolii:„Comitetul, având în vedere că şcoala ne-a costat 3.400.000 lei, ajutor nu am
primit nimic de la nimeni, cu toate că ni s-a promis chiar şi de la comitetul şcolar
judeţean, apoi având în vedere că suma datorată de noi la comitetul şcolar judeţean
provine din anii de mai înainte, când se făceau la comună bugete fictive, care nu se
puteau încasa, iar la comitetul şcolar s-au înscris, decide: Să se ceară de la comitetul
şcolar judeţean ca în formă de ajutor să binevoiască a ne ierta datoria ce o avem acum,
fiindcă altfel nici cum nu mai putem veni la curent.”(Proces-verbal din 7 febr.1935).Un
an mai târziu, la 5 aprilie 1936, directorul Nicolae Limbăşan comunica comitetului şcolar
că „din vânzarea pădurii pentru edificarea şcoalei, după plătirea datoriei a rămas o
oarecare sumă, din care primăria s-a angajat ca în timpul cel mai scurt, la tot cazul
până la începutul viitorului an şcolar, să facă mobilierul necesar”.
.Un lucru e sigur: lucrările s-au desfăşurat într-un ritm impresionant-încep pe 2
oct.1929 şi în primăvara anului următor, la începutul lunii iunie(4 iunie 1930)noul local
„se află deja pus sub acoperiş”. Dar„datorită slabei calităţi a materialului din care s-a
construit (în special cimentul) s-a uzat foarte mult.(...) Până în prezent s-a mai făcut o
reparaţie însemnată” notează 12 ani mai târziu (9 mai 1942) unul dintre inspectorii care
vizitează şcoala. O altă reparaţie importantă se va face la mijlocul anilor ’50, dar despre
aceasta vom vorbi la momentul potrivit.
În acest an şcolar (1929/1930) şcoala funcţionează cu patru învăţători: Silvia
Părduţiu la cl.I cu 65 de elevi înscrişi, Cornel Suciu la cl.a II-a cu 49 de elevi înscrişi,
Vasile Başca la cl.a III-a şi a IV-a cu 56 de elevi înscrişi şi Nicolae Limbăşan la cl.a V-a,
a VI-a şi a VII-a cu 49 de elevi înscrişi. După ce asistă la orele lui Cornel Suciu,
subrevizorul Ilarie Beian notează:„D-l învăţător munceşte cu bunăvoinţă şi sârguinţă,
însă nu şi cu tot discernământul necesar pentru aigurarea unui învăţământ
corespunzător noilor cerinţe pedagogice, ca acesta să devină mai rodnic şi mai durabil.”
Sfinţirea noului local de şcoală ar fi trebuit să aibă loc pe data de 28 sept.1930,
dar fiindcă lucrările nu sunt terminate, comitetul şcolar ia hotărârea ca aceasta să se
facă pe data de 5 oct., duminica. Sunt invitate cu această ocazie autorităţile locale, dar
şi de la judeţ, oameni din sat,în total aprox.100 de persoane. Nu lipsesc, desigur, nici
cei patru dascăli ai şcolii: Nicolae Limbăşan, Cornel Suciu, Silvia Părduţiu şi Ilie Costea.
Recepţia lucrărilor se va face însă numai în primăvara anului următor (12 martie 1931)
Cursurile încep în noul edificiu după câteva zile şi tot acum începe să funcţioneze
şi gradiniţa de copii cu Aurelia Oros ca educatoare, având înscrişi 88 de copii. Iniţial,
comitetul şcolar a hotărât să amâne deschiderea gradiniţei în acest an „neputându-se
prevedea grădina de copii cu mobilier şi material didactic necesar”. Grădiniţa va
funcţiona doar un an, pentru că la 29 aug.1931 comitetul şcolar decide „sistarea
grădinei de copii (...) din cauză că nu suntem în stare să suportăm spesele de
întreţinere, plus că oamenii nu sunt în stare să-şi îmbrace copiii aşa fel ca să-i poată da
regulat să cerceteze şcoala.”
30

Deşi şcoala funcţionează acum într-un local nou, modern, calitatea învăţământului
nu cunoaşte o îmbunătăţire semnificativă. Frecvenţa la cursuri continuă să fie slabă, iar
la examenul de sfârşit de an şcolar sunt prezenţi numai 49 de elevi din totalul de 225
înscrişi.
AVEREA ŞCOLII
S-au păstrat în arhiva şcolii procesele-verbale şi extrasele de carte funciară,care
arată care era averea şcolii la 25 ianuarie 1931.Procesele-verbale sunt întocmite şi
semnate de o “comisiune de constatare,luare în seamă şi evaluarea averii imobilă şi
mobilă a şcolii primare de stat din comuna Boian”,formată din directorul şcolii Nicolae
Limbăşan,din delegatul comitetului şcolar,preotul Ioan Scumpu,şi dintr-un membru,Ioan
Banea,locuitor al satului. Primul proces-verbal se referă la ”imobilul agricol”, comisia
constatând că
“această şcoală posedă întinderea de 8,14 ha,adică 81.400 mp.loc arabil,situat la punctul
numit Şes”teren evaluat la vremea respectivă la 75.000 lei.În extrasul de carte
funciară {nedatat},acest teren figureazî în Dealul Morii,are o suprafaţă de 14 iugăre şi
1463 stanjeni pătraţi şi are nr.top.4924/4.
Într-un proces-verbal întocmit la 31 august 1924 cu ocazia şedinţei comitetului
şcolar având pe ordinea de zi discutarea situaţiei pământului fostei şcoli
confesionale,am găsit urmatoarea însemnare:”Până a fost şcoala confesională a avut în
posesiune:şcoala confesională ortodoxă 14 jugăre cadastrale,şcoala gr.cat.(care nu a
existat)14 jugăre cadastrale,iar şcoala ev. luth. a avut 4 jugăre cadastrale.După
comasaţia înfăptuită la anul 1914 a rămas la şcoala ortodoxă 7 iugăre cadastrale,iar la
celelalte şcoale nu se ştie pozitiv,iar autorităţile competente nu vreau să declare.”
Terenul arabil al şcolii a fost lucrat ,de obicei, de către învăţători,în special de
către Nicolae Limbăşan,cea mai mare parte,dar şi de către ceilalţi învăţători,în măsura
în care aceştia solicitau acest lucru.În fiecare primăvară,comitetul şcolar se întrunea
pentru a hotărî cine şi cum va lucra terenul şcolii.La 12 martie 1926,analizând cererile
învăţători-lor,comitetul hotărăşte:”să se lase câmpul de experienţă de partea către vale
3 jugăre”; din terenul rămas,Nicolae Limbăşan primeşte 6 jugăre,Livia Almăşan şi
Eugen Feşteu câte trei jugăre fiecare.În ceea ce priveşte modul de
plată”comitetul{...}stabileşte arenda de 50% în 100 lei,nefiind pământul gunoit şi nefiind
vrednic mai mult.”Arenda rămâne aceeaşi şi în anul următor,comitetul şcolar făcând
recomandarea ca terenul să fie păscut cel puţin un an cu oi “ca să se gunoiască şi să
fie vrednic ceva barem în anii viitori”.
Au fost ani când întregul teren al şcolii a fost lucrat numai de către Nicolae
Limbăşan,deoarece “ceilalţi învăţători nu reflectează la pământ”.Aşa a fost situaţia în
1929,când arenda pentru teren a fost stabilită la 300 lei jugărul, plus dările către stat.
Şcoala a avut şi o”grădină de pomi”,”aşezată în Lab,lângă locul comunal,de-a
lungul în miezuine cu grădina lui Muller Matei,în rezervă de Stat”.Prin adresa nr.41/1932
şcoala cere primăriei”ca să li se pună la dispoziţie mijlloacele ncesare pentru refacerea
fostei grădini de pomi,pentru a putea lucra şi cultiva mai departe.”La data
31

espectivă”locul este sălbăticit că nu a fost cultivat,că e plin cu acăţi(salcâmi)aproape
din jos până sus în deal”.Răspunsul primăriei la solicitarea directorului este formulat
concis:”Dar,după ce iarna a ţinut şi ţine încă şi acuma,cu care au rămas înapoi cu lucru
şi plugarii,nu suntem în stare a o împrejmui,fiindcă nici muncitori nu găsim,dar nici bani
nu avem.”Totuşi”comisiunea cu o majoritate absolută(3 contra 0)decide:aprobă
propunerea preşedintelui şi însărcinează primăria ca să predeie locul grădinii de pomi la
direcţiunea şcoalei,dar(...)nu suntem în stare a face împrejmuirea,că n-avem nici un
leu”.(Extras din procesul-verbal”dresat în şedinţa comisiunei interimare comunei Boian
ţinută la primăria comunală în 26 martie 1932).
Al doilea proces-verbal se referă la”imobilele clădite”ale şcolii,comisia constatând
c㔺coala primară de stat din comuna Boian posedă un local de şcoală tip,cu 5 săli de
clasă de dimensiuni 10,50/6,40 m,cu 3 camere de 4/6,50 m folosite pentru cancelarii,2
săli de recreaţie(coridoare) de 16/5,50 m, cu 5 camere de 4/5 m folosite pentru
locuinţe.Mai posedă:cămară de lemne:40 mp,coteţ:7 mp,closet:56 mp.Clădirile ocupau
o suprafaţă de 688 mp,iar terenul din jur avea 2276 mp.,din care 998 mp.pentru
elevi,440 mp. pentru“cultură şi experienţ㔺i 782 mp.-curte pentru director.Toate
terenurile au intrat în admi-nistrarea şcolii în anul 1923 în baza Legii pentru Reforma
Agrară din 1921.Şcoala se găseşte într-o stare “bun㔺i a fost evaluată la vremea
respectivă la 3.093.600 lei,terenul la 100.000 lei,anexele la 108,900 lei,totalizând
3.302.500 lei.
Averea mobilă a şcolii este consemnată într-un alt proces-verbal şi constă în
arhiva existentă la acea dată,din mobilierul şcolar{40 bănci,5 table,2 mese,1 dulap
pentru arhivă şi 1 cuier},material didactic(tablouri,hărţi,corpuri geometrice,glob
terestru,etc.),bibliote-ca şcolii cu 568 volume şi 2 steaguri.Evaluarea averii mobile a fost
facută la 98.779,80lei.
Odată cu construirea şcolii în 1930, se încheie un capitol important din viaţa şcolii
primare din Boian.Din cele consemnate până acum,am putut constata că,datorită unui
om energic cum a fost Nicolae Limbăşan,satul Boian are o şcoală
frumoasă,impunatoare,cu săli de clasă mari,care,împreună cu Biserica Ortodaxa
construita cu aproape trei decenii înainte,a schimbat aspectul localităţii.Acum,la 80 de
ani de la construire,şcoala încă uimeşte generaţiile de copii care învaţă aici,iar numele
celui care s-a zbătut atât pentru ea merită să fie scos din uitarea în care l-a îngropat
trecerea timpului şi aşezat la loc de cinste.Numărul celor care l-au cunoscut şi care îi
păstrează în suflet un prinos de recunoştinţă este tot mai mic,dar numele învăţătorului
Nicolae Limbăşan nu trebuie să dispară odată cu aceştia.Ne revine nouă datoria de a
ne cinsti înaintaşii,fiindcă numai în acest fel satul Boian îşi va avea identitatea lui.
2)ŞCOALA PRIMARĂ DE STAT DIN BOIAN ÎNTRE 1931-1948
În septembrie 1931 sunt înscrişi la şcoală 244 de elevi, dar prezenţi la cursuri
numai 48..„Localul nou al şcoalei cu 5 sale de clasă-în care este adăpostită şcoala
primară cu 4 învăţători şi grădină de copii cu o conducătoare-este frumos şi duşumelele
salelor de clasă sunt oleiate”.(Proces-verbal,12 sept.1931). Cei patru învăţători sunt:
Nicolae Limbăşan, Cornel Suciu, Ilie Costea şi Amalia Ilieş. La grădiniţă funcţionează
tot Aurelia Oros. Deşi în „Procesul-verbal de constatarea, luarea în seamă şi evaluarea
32

imobilelor” amintit mai înainte (15 ian.1931) se scria că şcoala e împrejmuită de„gard de
scânduri”, la 12 septembrie 1931 subrevizorul şcolar Ilarie Beian constată:„Curtea
şcoalei nu este împrejmuită, dar comitetul şcolar a luat deja măsurile de lipsă pentru
executarea cât mai grabnică a lucrărilor de împrejmuire”.
Într-adevăr, comitetul şcolar are pe ordinea de zi a tuturor şedinţelor sale din acest
an problema împrejmuirii curţii şi grădinii şcolii, „căci altfel peste vară bivolii mai ales vor
face mari pagube”, dar decide„să se facă închisoarea imediat când vom dispune de
numerar, dar deocamdată nu se poate vorbi de închisoare”(8 martie 1931).La 26 iulie
acelaşi an, după ce„compune bugetul pe anul în curs”, comitetul decide:„Se închide
şcoala cu gard de scânduri, comandând scândurile de la Secui şi lemnele necesare să
se procure din comună, făcându-se licitaţie publică prin graiu viu între maeştrii din
comună”. Preţul de strigare maxim al licitaţiei publice pentru executarea lucrării a fost
stabilit la suma de 9.000 lei şi are loc în data de 10 oct.1931. S-au înscris mai
mulţi„maeştri lemnari”: Ilie Spătar, Nicolae Şomfălean, Petru Tăunean, Mihail Tăunean,
Ieronim Duma, Ioan Lang, Vasile Surdu şi Radu Haşu.Cea mai avantajoasă ofertă a
fost a lui Radu Haşu de 7.500 lei, căruia comisia îi încredinţează executarea lucrării,
amintindu-i condiţiile:„Se începe lucrarea cel mult peste 8 zile şi încă în toamna aceasta
să se termine. Lucrul să fie lucrat prima calitate(...) La caz când nu se termină în
toamna aceasta sau nu este lucru lucrat fără orice escepţiune, întreprinzătorul nu
capătă nici un ban, aşa că a lucrat degeaba oricât şi oricum ar lucra.”(Proces-verbal al
comitetului şcolar din 10 oct.1931). La 20 dec.1931, comitetul constată că lucrările de
împrejmuire a curţii nu sunt încheiate şi decide:„Imediat după sărbătorile Botezului
Domnului, dacă nu va fi frig mare, antreprenorul să se apuce de lucru şi cel mult într-o
lună de zile împrejmuirea să fie terminată. La din contra, comitetul va lua măsurile
necesare în cauză şi va contracta împrejmuirea cu alt maestru.”(Proces-verbal,20
dec.1931). Pe 19 martie 1932, lucrările nu sunt încă începute ,dar„antreprenorul care a
fost angajat să facă împrejmuirea declară că în săptămâna viitoare începe lucrările şi nu
mai suspendă lucrările până termină”. Împrejmuirea se face doar parţial,plata maeştrilor
care au lucrat se va face însă„cu proxima ocaziune când vom avea bani şi posibilitatea
să plătim”.(Proces-verbal,12 iunie 1932). După un an, pe 5 mai 1933, Nicolae Limbăşan
informează comitetul şcolar că a cumpărat„400 scânduri, 30 legături laţi(leţe) şi 15
scânduri mai late pentru împrejmuire”, astfel că la sfârşitul lunii iulie(30 iulie
1933).„Secretarul comunică comitetului că lucrările de împrejmuire sunt gata şi roagă
comitetul să binevoiască a prelua(a lua în primire)împrejmuirea şi a face recepţionarea
împrejmuirei.”
Din cele de mai sus se poate observa cât de greu se rezolvau problemele curente
ale şcolii, unele din lipsă de fonduri băneşti, altele din lipsă de receptivitate şi chiar
dezinteres din partea unor membri ai comitetului şcolar şi a unor săteni. Consultând
registrul cu procesele-verbale ale comitetului şcolar, te izbeşte numărul mare al
problemelor aflate pe ordinea de zi a şedinţelor, probleme care se repetă luni în şir,
semn că nu au fost rezolvate. Sunt probleme curente(lucrări de întreţinere, curăţenia în
şcoală, angajarea oamenilor de serviciu, dotarea şcolii cu sobe, procurarea lemnelor de
foc, plata chiriei învăţătorilor care locuiesc în şcoală, închirierea sălii festive pentru
tinerii din sat cu ocazia unor sărbători, împrejmuirea fântânii şi a closetului, etc), care
apar mereu pe ordinea de zi a comitetului şcolar. Şi, cum adesea se întâmplă, cel care
se zbate cel mai mult pentru rezolvarea lor este directorul şcolii, respectiv Nicolae
Limbăşan, secretarul comitetului şcolar.
33

Încă din această perioadă reapare o problemă care va da multă bătaie de cap
conducerii şcolii: aprovizionarea cu lemne pentru încălzirea claselor pe timpul iernii. În
fiecare toamnă, directorul şcolii pune pe ordinea de zi a comitetului şcolar problema
lemnelor. Lipsa fondurilor îi obligă pe membrii comitetului şcolar să bată la porţile
primăriei pentru a primi un ajutor de la aceasta, însă de mult ori acesta întârzie să
apară, dacă nu este refuzat din capul locului. Aşa a fost cazul în anul 1932, când la
şedinţa comitetului şcolar din 13 noiembrie directorul Nicolae Limbăşan arată că„încă
nici până astăzi nu este şcoala aprovizionată cu lemne”. În faţa acestei situaţii, părintele
Victor Almăşan propune ca din parchetul comunal să se dea lemne gratuit pentru
şcoală, iar notarul Ludovic Szabo„promite că, dacă pot încasa bani comunali, primăria
va da bani pentru a putea cumpăra lemne, de prezent nu poate da”. Criza fondurilor
băneşti era atât de mare, încât determină conducerea şcolii să închirieze sala festivă
„tinerimii(...)pentru aranjarea unei producţiuni teatrale împreunată cu joc în
şcoală”contra taxei de 500 lei„având în vedere criza prin care trecem şi văzând că nu
putem cumpăra nici lemnele necesare şcoalei, cu care 500 lei am putea face câtuşi de
puţin pentru şcoală”. Închirierea unei săli de clasă tineretului din sat pentru organizarea
jocului se face destul de des, contra unei sume stabilite de comitetul şcolar şi cu
condiţia să nu se aducă băutură în incinta şcolii, iar eventualele„stricăciuni”să fie
suportate de organizatori.Jocul era supravegheat de comitetul şcolar şi de către
jandarmi de la postul de jandarmi din Bazna.
Nu ştim cum s-a rezolvat problema lemnelor în acest an, cert este că la 4
decembrie 1932 comitetul hotărăşte să-l angajeze pe Fazakas Ludovic pentru a tăia
lemnele cu suma de 140 lei la stânjen. Dar, abia trecută iarna, această problemă revine
pe ordinea de zi a comitetului şcolar încă din 30 iulie 1933, când Nicolae Limbăşan îşi
exprimă dorinţa de a se aproviziona şcoala cu lemne de foc înainte de 1 septembrie şi
invită comitetul să afle modalităţile de realizare a acestui demers. Soluţia pe care o
găseşte comitetul indică gradul de sărăcie în care se zbătea şcoala, dar şi
comuna:„Comitetul decide: Să se ceară de la comună lemne gratuit sau cel puţin cu o
reducere de 50%, iar lucrul necesar să se facă cu prestaţie de la comună şi tot astfel şi
transportul. Primarul propune să se cumpere grămezi de vârfuri din pădurea rezervă de
stat.”
Tot acum se pune pentru prima dată problema înfiinţării cantinei şcolare. La
şedinţa din 10 sept.1933 a comitetului şcolar această problemă este amânată pentru
mai târziu într-un mod tranşant:„Privitor la înfiinţarea cantinei şcolare comitetul e de
părere că sunt mulţi elevi care ar merita să beneficieze de cantină, dar atât timp cât din
cauza sărăciei nu putem plăti datoria pentru edificarea şcoalei ,nu se poate înfiinţa nici
cantina şcolară, pe lângă cea mai mare bunăvoinţă.”
În anul şcolar 1932/1933, alături de cei doi dascăli localnici, Nicolae Limbăşan şi
Cornel Suciu,funcţionează ca învăţător titular Eremia Poloşan la clasa a II-a cu 47 de
elevi înscrişi şi la clasele V-VI cu 41 de elevi înscrişi.Cornel Suciu predă la cl.I cu 82 de
elevi şi la cl.a VII-a cu 7 elevi înscrişi., iar Nicolae Limbăşan la cl.a III-a şi a IV-a cu 94
de elevi înscrişi. După o întrerupere de un an, grădiniţa îşi reia cursurile cu Maria
Poloşan, titulară cu definitivat, având înscrişi 82 de copii.Total şcoală şi grădiniţă=353
elevi. La examenul de sfârşit de an şcolar s-au prezentat doar 15 elevi. Comisia a fost
formată din preotul Ioan Scumpu, preşedinte, preotul Victor Almăşan catihet, notarul
Ludovic Szabo şi primarul Ion Lica.
Soţii Eremia şi Maria Poloşan vor funcţiona la şcoala din Boian şi în anul şcolar
următor(1933/1934), alături de Nicolae Limbăşan şi Cornel Suciu. Apare acum, numai
pentru un an, numele Eugeniei Muntean la cl.a II-a. La şcoală erau înscrişi 309 elevi, iar
34

la grădiniţă sunt 72. Dacă la elevi se observă„un progres binişor” fiind”stăpâni pe
materie”, în ceea ce priveşte dotarea şcolii cu material didactic şi cu mobilier
este„durere”(Proces-verbal, 17 martie 1934), semnalându-se încă o dată o problemă cu
care şcoala se va confrunta permanent, atât înainte de razboi, cât şi după..Lipsa
mobilierului se resimte mai grav la grădiniţă, unde copiii stăteau pe jos sau îşi aduceau
scaune de acasă, comitetul hotărând la 29 mai 1934 „să se facă mobilier cât de simplu
pentru grădina de copii” acest lucru însemnând confecţionarea unor bănci(laviţe)din
scândură. Cu un înainte, şcoala a primit sub formă de donaţie o masă şi un scaun de la
„Dl.Nicolae Tăunean, locuitor în comuna Uioara, care văzând că nu avem mobilier în
şcoală şi cancelarie, ne-a donat o masă mai simplă şi un scaun”, pentru aceasta
comitetul şcolar hotărând să i se mulţumească în scris, sub forma unei„adrese de
mulţumire”semnată de preşedinte şi de secretar. Frecvenţa în acest an şcolar este mult
mai regulata, lucru reflectat şi în prezenţa la examen a elevilor-148, din care 40 de la
grădiniţă. Ne întrebăm, desigur, în ce consta examenul la copiii preşcolari. Răspunsul îl
găsim în procesul-verbal întocmit cu această ocazie în zilele de 13 şi 14 iunie
1934:„Examenul şcoalei de copii mici a început în prima zi, de la ora 8 a.m. şi a durat
până la 10,30 a.m .Copiii au fost puşi să execute cântece, jocuri, poezii şi înţepături şi
s-a convorbit cu ei despre diferite alte chestiuni, copiii dând răspunsuri frumoase şi
clare.” Din partea comitetului şcolar au luat parte la examen preoţii Ioan Scumpu şi
Victor Almăşan, primarul Ion Bârsan, notarul Ludovic Szabo. Au mai asistat bărbaţi şi
femei, părinţi ai elevilor.
Învăţătorul Vasile Başca revine la şcoala din Boian în anul şcolar 1934/1935,
ocupându-se de clasele V,VI şi VII cu 41 de elevi înscrişi. Mai funcţionează în acest an
şcolar Nicolae Limbăşan la cl.a IV-a cu 43 de elevi, Cornel Suciu la cl.a II-a cu 73 de
elevi, Valerica Bolea la cl.I cu 77 de elevi şi Arion Mateiu la cl.a III-a cu 50 de elevi. La
grădiniţă au fost înscrişi 86 de copii,funcţionând ca educatoare Sabina Limbăşan, una
dintre fiicele lui Nicolae Limbăşan, pe atunci în vârstă de 18 ani. În ciuda numărului
mare de copii înscrişi, atât la şcoală, cât şi la grădiniţă, prezenţa la examen a fost însă
lamentabilă: 80 de copii(56 de la şcoală şi 24 de la grădiniţă). Este ultimul examen la
care participă preotul Ioan Scumpu, locul său va fi luat anul următor de părintele Axente
Ursa.
Am găsit în arhiva şcolii o informare datată 22 ianuarie 1935, pe care Sabina
Limbăşan a trimis-o Revizoratului Şcolar al Judeţului Târnava Mică de la Blaj (din care
am amintit deja un fragment când am vorbit despre construirea şcolii), în care
punctează câteva aspecte privind „şcoala de copii mici” din Boian, pe care o transcriem
aproape în întregime, deoarece reflectă imaginea şcolii de la acea dată:
„1.a)Elevi înscrişi în şcoala de copii mici sunt 86 la începutul anului şcolar.
b)—„---dispensaţi - „ - „ - „ -- „ – „ -- 6 până la 31 Dec.1934.
c)Rămaşi buni înscrişi -- „ -- „ -- „ -- „ -80 la 1 Ianuarie 1935.
d)Cu frecvenţa regulată: 55-60 elevi. Iar cu frecvenţă facultativă:5-10 elevi.
e)Cu frecvenţa neregulată:15 elevi.
f)Imprejurările cărora se datoreşte această frecvenţă slabă
sunt:mizeria,reavoinţa părinţilor şi, în special,neîncasarea amenzilor.
2)Numărul învăţătoarelor –suficient.
3)Invăţătoarea îşi face datoria după posibilitate.
5)Sezători(conferinţe etc.)culturale nu s-au ţinut nici una în acest an şi nu se
ţin,fiindcă sătenii nu vin la aceste şezători.
„6)Elevii sub aspect sanitar şi fiziologic se prezintă curaţi şi sănătoşi.
35

7)Şcoala sub raport material se prezintă slab; n-are mijloace necesare de
întreţinere. Cursurile din lipsă de combustibil nu s-au suspendat(...}.
9)Pentru bunul mers al învăţământului, propun procurarea mobilierului şcolar
strict necesar, precum şi materialul didactic, care lipseşte cu desăvârşire.”
Cursurile se desfăşoară după acelaşi program ca în urmă cu un deceniu, de luni
până sâmbătă, trei ore dimineaţa, de la 8 la 11, şi două ore după-amiaza, de la 2 la 4.
Joi se ţineau cursuri numai dimineaţa, după-amiaza având liber. Liber aveau şi în zilele
de sărbătoare, dacă acestea cădeau în cursul săptămânii, când elevii participau la
slujbă la biserică, la fel ca în fiecare duminică.
Dotarea cu mobilier rămâne precară în continuare, deşi chiar din acel an şcolar,
prin înfiinţarea atelierului şcolar, se reuşeşte confecţionarea a 6 mese(câte una pentru
fiecare sală de clasă) şi a 16 scaune(câte două pentru fiecare sală de clasă şi patru
pentru cancelarie):„Comitetul ia în primire mobilierul şi, foarte multumit de lucru., predă
mesele şi scaunele în folosinţă învăţătorilor”.(Proces-verbal, 12 mai 1935).
Cu un an înainte, s-au altoit pomii plantaţi în curtea şcolii(este vorba de perii care
împodobeau curtea şcolii până prin anii `70/`80, când,datorită unor lucrări de amenajare
a curţii, au fost îndepartaţi-de altfel, cei mai mulţi erau deja prea bătrâni, fiind aproape
uscaţi). Impulsionat de reuşita pomilor plantaţi în curtea şcolii, directorul Nicolae
Limbăşan propune,la adunarea generală ordinară şcolară din 5 aprilie 1936,„să se facă
niţică propagandă între locuitori să-şi procure fiecare cel puţin 1-2 pomi de la camera de
agricultură pentru a-i sădi la poarta fiecăruia, pentru înfrumuseţarea comunei”, arătând
că„începutul s-a făcut cu copiii de şcoală, punându-se pe ambele părţi ale părăului 50
pomi pădureţi şi altoiţi de elevi”. Tot cu această ocazie(se dezbătea bugetul şcolii)pe
ordinea de zi figurau două puncte inedite:procurarea unui aparat de radio pentru şcoală
şi ridicarea unui monument închinat eroilor căzuţi în războiul pentru întregirea
neamului. S-a hotărât ca pentru cumpărarea aparatului de radio să se prevadă în
bugetul pe 1936/1937 suma necesară, dar acest lucru se va realiza mult mai târziu,
când Nicolae Limbăşan nu mai era printre cei vii. Cât priveşte ridicarea monumentului
eroilor, a trebuit să mai treacă încă un război şi numărul eroilor să se dubleze, pentru ca
acest lucru să fie înfăptuit.(S-a ridicat monumentul închinat eroilor neamului abia în anii
`80, prin osteneala şi interesul preotului Augustin Lăpădatu).
Situaţia privind dotarea cu mobilier şi material didactic nu se schimbă însă deloc
în anul şcolar următor,1935/1936. Şcoala funcţionează acum tot cu patru învăţători
(Nicolae Limbăşan, Ioan Moldovan, Alexandru Morariu şi Paraschiva Morariu) şi cu
Sabina Limbăşan la grădiniţă. Sunt înscrişi la şcoală 294 de elevi, iar la grădiniţă 75.
Datorită faptului că a fost epidemie de scarlatină,cursurile au fost întrerupte timp de trei
luni, lucru care s-a reflectat negativ în pregatirea elevilor, programa neputând fi
parcursă în întregime la mai multe obiecte de învăţământ. La numai şase ani de la
construirea şcolii, se pune problema construirii a încă două săli de clasă (şcoala are
doar cinci săli de clasă, restul încăperilor fiind destinate fie grădiniţei, fie atelierului
şcolar sau locuinţelor pentru director şi învăţă-tori), dar lipsa fondurilor face ca acest
lucru să fie amânat. La un moment dat, s-a pus chiar şi problema transformării
ferestrelor(probabil erau prea mari şi iarna apăreau probleme cu încalzitul), dar se
renunţă la acest lucru „neputându-se toate transforma şi să nu se strice aspectul
şcoalei”.(5 aprilie 1936).
Procurarea lemnelor de foc („să se procure lemnele necesare după posibilităţi”),
repararea acoperişului („Comitetul aprobă oferta lui David Mailat ca cea mai
avantajoasă-1200 lei, plus materialul de la noi, şi-l angajează...să repare acoperişul
şcoalei şi să aşeze scocurile cu var gras şi mortar bun, ca să fie durabil”), dar şi
36

problema taxei solicitate de factorul poştal Ioan Muntean pe trei ani pentru serviciile
făcute şcolii(„Comitetul în mod excepţional aprobă, deocamdată,câte 25 lei anual,
rugând totodată primăria comunală ca altadată când angajează factorul poştal să-i pună
în vedere că de la şcoală nu are dreptul să ceară plata, întrucât şcoala este instituţie de
stat întreţinută de comună şi, ca atare, merită atâta serviciu gratuit din partea factorului
poştal comunal.”), sunt probleme care fac obiectul (printre altele) şedinţelor comitetului
şcolar.
Începând cu anul şcolar 1936/1937 se introduce în şcoli „noul sistem de educaţie”-
străjăria, o educaţie „a minţii, a sănătăţii şi artistică”. Elevii sunt organizaţi în „stoluri”şi în
fiecare dimineaţă activitatea se începea cu ridicarea steagului pe pavilion:”La şcoala
noastră sunt doi domni învăţători comandanţi străjeri şi care au început şcoala
străjărească”.(Marin D.Ene şi Iacob Ratiu). Procurarea pavilionului(un stâlp)şi a
drapelului necesită bani:”Avem din colindatul copiilor de la Crăciun 500 lei, dar ca să
facem un lucru cel puţin pe jumătate bun, ne-ar mai trebui cel puţin 1000 lei, care sumă
să ni se dea de către comitetul şcolar sau comunal sau chiar de către amândouă
comitetele”(Nicolae Limbăşan,8 martie 1937). Ridicarea pavilionului are loc în cursul
lunii aprilie într-un cadru festiv, fiind invitaţi oaspeţi cu ocazia sfinţirii.
Din anul şcolar 1936/1937 va funcţiona alături de Nicolae Limbăşan, Maria Ursa,
soţia preotului ortodox Axente Ursa. Tot acum vin la şcoala din Boian câţiva învăţători
care vor rămâne mai mult timp în localitate şi de care foştii elevi îşi amintesc cu plăcere
şi nostalgie. Este vorba de Toma Anghelina, de Iacob Raţiu şi, mai ales, de Marin
D.Ene. Toţi sunt învăţători calificaţi şi se ocupă mai serios de pregătirea elevilor, lucru
constatat cu satisfacţie de comisia de examinare cu ocazia examenelor de la sfârşitul
anului şcolar: „Din felul cum s-au examinat elevii şi din felul cum au ştiut să dea
răspunsuri clare şi precise, se poate constata că la această şcoală s-a muncit
îndeajuns.”(Proces-verbal, 13/14 iunie 1937)
La 16 iunie 1937 se ţine examenul de absolvire a clasei a VII-a. La examen au
participat elevi din Boian şi Bazna, preşedintele comisiei fiind Gheorghe Vegheş,
înv.dir.la Blajel, iar membri au fost Marcu Petru, înv.dir.la Bazna, şi Iacob Raţiu, înv.la
Boian. Prezenţa la examen a fost următoarea: Bazna-6 elevi, Boian-8 elevi.Toţi au fost
declaraţi absolvenţi. Disciplinele de învăţământ din care s-a susţinut examenul au fost
limba română şi aritmetica. La limba română, elevii au primit o compunere cu
titlul:„Scrieţi despre un domn care v-a plăcut mai mult din Istoria Românilor”, iar la
aritmetică problema:„Un om lasă ca moştenire la cei trei copii ai săi un loc de formă
triughiulară, cu baza de 2.000 m şi înălţimea de 1550,5 m. Copiii îşi vând acest loc cu
15.000 ha; banii luaţi îi împart între ei după numărul copiilor ce-i are fiecare. Se
cere:1)Cu cât au vândut locul?2)Cât ia fiecare copil, dacă primul moştenitor are 5 copii,
al doilea 4 copii ,iar al treilea 1 copil?” Concluzia comisiei de examinare a fost că „În
general, copiii au lucrat destul de bine temele. La oral au fost copiii mult mai buni ca la
scris.”
Numărul copiilor care frecventează şcoala şi grădiniţa în această perioadă se
menţine la un nivel destul de ridicat. O situaţie statistică de la începutul anului şcolar
1936/1937 indica următoarele:
-grădiniţă:români-65; germani-1; unguri-11; Total=77;
-şcoală:români-289; germani-6; unguri-19; evrei-1. Total=315;
Dupa religie, situaţia se prezenta astfel: ortodocşi-218;gr.cat.-71; romano-catolici-
8; reformaţi-10 ;unitarieni-1; ev.lut.-6; mozaici-1.
37

La sfârşitul anilor`30, problemele cu care se confruntă şcoala din Boian (ca de
altfel întreaga ţară) se înmulţesc. Declanşarea celui de-al doilea război mondial este
iminentă, naţiunile, atât cele mari, cât şi cele mici, sunt în fierbere. Cum am văzut deja,
în şcoli se introduce „străjăria”, un sistem educaţional care punea accentul pe valorile
naţionale. Regele Carol al II-lea instaurează dictatura regală, cadrele didactice fiind
obligate să depună jurământ de credinţă:
„Eu,...............................................,învăţător la Şcoala Primară de Stat din comuna
Boian, judeţul Târnava Mică,
Jur credinţă REGELUI CAROL II,
Jur să respect Constituţiunea şi Legile Ţării,
Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi conştiinţă funcţiunea ce-mi este încredinţată şi
să păstrez secretele serviciului.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Boian la 5 martie 1938
Semnatura,
Cu ocazia inspecţiei speciale pentru acordarea gr.II învăţătoarei Maria Ursa, se
semnalează iarăşi aceleaşi probleme specifice şcolii din Boian:„Sala de clasă e
sărăcuţă în material didactic şi mobilier.(...).Tablourile sunt murdare. Podelele, din
cauza uleiului necorespunzător, strică toată înfăţişarea clasei. Elevii, din lipsă de bănci,
stau prea înghesuiţi. Fiziceşte sunt mulţumitor dezvoltaţi şi au o înfăţişare destul de
sănătoasă. Manifestă unii însă multă timiditate, ceea ce denotă că, din cauza unor
împrejurări locale, pe care rămâne să le constatăm cu altă ocazie, s-au înstrăinat total
de şcoală.”(Proces-verbal din 14 ian.1939).Câteva zile mai târziu, la 23 ian.1939, cu
ocazia altei inspecţii, se constată că „din cauza noroiului din comună, curăţenia greu se
poate întreţine” şi că au fost întrerupte cursurile între 11 noiembrie şi 9 ianuarie din
cauza epidemiei de tusă convulsivă. Noroiul a fost mereu o problemă in Boian, nu
numai pentru şcoală, dar şi pentru întreaga comunitate.Copiii, băieţii mai ales, veneau
la şcoală cu cătărigile, iar pentru a se menţine cât de cât curăţenia, la orele de lucru
manual se confecţionau ştergătoare pentru picioare din foi de porumb. Noroiul punea
probleme serioase şi aprovizionării şcolii cu lemne de foc, acestea neputând fi aduse
din pădure decât dacă era îngheţat pământul(„Comitetul hotărăşte să se roage primăria
ca imediat după îngheţ, când va fi drumul mai bun, să se îngrijească de adusul
lemnelor”-12 dec.1937).
Deşi bugetul pe anul 1938/1939 este insuficient („o şcoală ca a noastră cu 5
posturi şi şcoală de copii mici nu poate face faţă obligaţiunilor cu un astfel de buget”),
având propusă suma de 41.424 lei, atât la venituri, cât şi la cheltuieli (pentru
comparaţie, femeia de serviciu Marton Ileana primea un salariu lunar de 250 de lei),
directorul Nicolae Limbăşan propune adunării generale aprobarea sumei de 18.000 lei
pentru mobilier(„să se facă, deocamdată, bănci, ca fiind cele mai necesare”)
Numărul mare al copiilor care frecventează şcoala ridică problema lipsei de
spaţiu. La 6 august 1939, directorul Nicolae Limbăşan solicită sprijinul comitetului şcolar
pentru rezolvarea acestei probleme:„până acum, am folosit o cancelarie ca sală de
clasă, dar acum nemaiîncăpând în sala aceea şi nevrând nici un învăţător să intre în
ea, roagă comitetul să se îngrijească de mărirea unei cancelarii sau să se găsească o
altă modalitate de a câştiga o sală de clasă”. Comitetul şcolar decide să solicite, prin
intermediul primăriei, ajutorul prefecturii, care să trimită un inginer care „să constate
cum se poate aranja chestiunea aceasta”. Problema nu a fost rezolvată, în clasele
38

amenajate în două din cele trei cancelarii au învăţat încontinuu elevi, nu întotdeauna în
cele mai bune condiţii.
În anul şcolar 1939/1940 şcoala funcţionează tot cu cinci posturi de învăţători:
Nicolae Limbăşan, Marin D.Ene, Iacob Raţiu, Maria Ursa şi Toma Anghelina, iar la
grădiniţă Paraschiva Bâra (avea să moară la 7 ian.1940, din cauze pe care nu le
cunoaştem, după ce cu un an înainte îşi luase definitivatul). În locul Paraschivei Bâra va
veni din 7 febr.1940 Olimpia Chişiu, care va rămâne doar un an, pentru ca din 21 martie
1941 va funcţi-ona la grădiniţă Victoria Surdea, pentru puţin timp însă, căci în anul
şcolar 1941/42 grădiniţa.a fost închisă..
Situaţia la sfârşitul anului şcolar 1939/1940 se prezenta astfel:
-înscrişi-315 elevi;
-promovaţi-150 elevi;
-repetenţi-165 elevi(150 din cauza frecvenţei).
Biblioteca şcolii avea 820 de volume şi era frecventată atât de elevi, cât şi de
oamenii din sat.
În zilele de 4 şi 5 iunie 1940 se ţine examenul de absolvire a clasei a VII-a în
comuna Blăjel. Din Boian participă 8 copii:
1.Bârsan M.Ioan-7,47(nota)
2.Dârloşan V.Ioan-6,45
3.Scumpu V.Sonu-7,00
4.Banea I.Maria-9,50
5.Haşu R.Maria-8,89
6.Morar G.Anuţa-9,45
7.Ogrean I.Sânica-8,33
8.Păpară V.Firuţa-8,29
Vara anului 1940 aduce, pe lângă alte nenorociri, dispariţia directorului Nicolae
Limbăşan, ucis de o boală necruţătoare-cancerul. A fost un fumător împătimit, fumând
numai ţigări din foi de tutun, pe care îl cumpăra de la „bolda lui Laibi” (clădirea din
mijlocul satului, în care mai târziu va funcţiona primăria). Ultima însemnare pe un act
oficial a lui Nicolae Limbăşan datează din 29.V.1940, când,pe o situaţie statistică,
specifica anul 1854 drept anul înfiinţării şcolii din Boian, adăugând că în anul 1918
întreaga arhivă a şcolii a fost distrusă. Oamenii din sat îşi aduc aminte cu plăcere de el,
vorbind şi acum cu respect şi admiraţie. A fost un om frumos, înalt ca un brad,
impunând respect tuturor, indiferent de vârstă. A fost un om activ, un bun gospodar(pe
lângă treburile şcolii se ocupa cu agricultura, lucrând pământul şcolii pe care îl arenda,
având animale), care şi-a legat numele de construirea şcolii şi de destinul ei aproape
patru decenii. Cu elevii era„cam milităros”, cum notează deseori cei care asistă la lecţiile
sale. Patriot înflăcarat, a insistat la şedinţele comitetului şcolar şi în adunările generale
să se ridice un monument închinat eroilor căzuţi în războiul pentru întregirea neamului,
dar nu a apucat să-şi vadă visul împlinit. Nu a fost scutit însă de marea durere de a
vedea că teritoriul ţării abia întregite era din nou ameninţat. Pe când se pregătea
mutilarea pământului românesc, cu puţin timp înainte de a se stinge, Nicolae Limbăşan,
îmbracat în uniforma ofiţerilor armatei române (era căpitan în rezervă) adună copiii în
curtea şcolii şi le vorbeşte despre marea nedreptate care se pregăteşte poporului
român. Nu a apucat însă să vadă acest lucru, căci la 29 august 1940, cu o zi înainte de
semnarea Dictatului de la Viena (30 august 1940), Nicolae Limbăşan se stinge, lăsând
un gol imens. Noul an şcolar nu îl mai găseşte la datorie, funcţia de director fiind
îndeplinită pentru perioade scurte de timp de majoritatea învăţătorilor, mai ales bărbaţi,
iar în lipsa acestora şi de femei. Rămânea în urma sa soţia Elena Limbăşan, căreia i se
39

pune în vedere, după câteva luni, să părăsească locuinţa din incinta şcolii, acolo
urmând să se instaleze familia Stefan şi Aurelia Paşcanu, învăţători refugiaţi din
Ardealul de Nord, acum aflat sub ocupaţie ungurească. A avut urmatorii copii: Melania,
Sabina, Ema Szabo(fiica vitregă)şi Tiberiu. Este înmormântat în dealul bisericii, unde
familia şi foştii elevi i-au ridicat, în semn de omagiu,o cruce de piatră.
După Nicolae Limbăşan, învăţătorul cel mai iubit de copii a fost Marin D.Ene,
repartizat la şcoala din Boian începând cu anul şcolar 1936/1937. În 1939 este propus
de către inspectoratul şcolar pentru decorare, „fiind unul dintre cele mai proeminente
elemente ale corpului didactic primar”.(Proces-verbal, 10 martie 1939). A desfăşurat o
intensă activitate, atât în şcoală, cât şi în sat, organizând mai multe serbări şi şezători,
conferinţe cu caracter cultural, social şi economic. A organizat un cor şcolar şi
bisericesc, iar în sat a iniţiat acţiuni de plantare de pomi. Pe lângă toate acestea, avea o
bogată cultură generală, fiind colaborator la mai mult reviste. Dar, cum prea des se
întâmplă în viaţă, cei buni sunt primii care ne părăsesc. Înrolat şi trimis pe front,
sergentul Ene D. Marin nu se mai întoarce: „Colegul Marin D.Ene-dispărut sau mort”
informează lacunar înv.Iacob Raţiu inspectoratul şcolar la începutul anului 1943. (A
murit în anul 1942, în timpul campaniei din Rusia.)
După dispariţia lui Nicolae Limbăşan, conducerea şcolii a fost încredinţată lui Ioan
Sămărtinean (28.oct.1940),pentru scurt timp, fiind concentrat şi trimis pe front. Întors în
luna mai 1943, după o absenţă de doi ani, revine la conducerea şcolii, pe care o
găseşte „în cea mai neagră mizerie posibilă, distrusă de ploi şi vremuri, lipsită de
mobilier”(Scrisoare adresată Inspectoratului Şcolar al Jud.Târnava Mică,
nr.206/1943.XII.24).
Ioan Sămărtinean era de loc din Craciunelu de Sus, dar se trăgea din Boian. S-a
născut în anul 1910 şi a intrat în serviciu la 1.sept.1927. Gradul militar avut în armată a
fost de sergent T.R.-infanterie. Într-o adresă trimisă inspectoratului şcolar la 19 ian.1941
declara:„n-am casă proprie în comună şi nici altă proprietate; nu sunt căsătorit-pedepse
n-am, recompense şcolare: o adresă de mulţumire din partea On.Minister.” Înainte de a
veni in Boian a funcţionat ca învăţător în comuna Petrila, jud.Hunedoara, unde s-a
remarcat prin interesul de care a dat dovadă pentru construirea şcolii:„A obţinut o
adresă de mulţumire din partea Asociaţiunii ASTRA şi una din partea Onor.Minister al
Culturii Naţionale (Nr.111.873/938)pentru concursul moral ce l-a dat la ridicarea
localului de şcoală din acea comună”. (Proces-verbal, 9 mai 1942). În timpul stagiului a
avut o singură pedeapsă, care i-a fost însă radiată prin ordin al ministerului. A fost o fire
bătăioasă, mereu pus pe ceartă, fie cu colegii, fie cu autoritaţile, uneori cu toată lumea.
Poreclit „Briciul” se credea cel mai bun, singurul care avea întotdeauna dreptate, şi
folosea toate mijloacele pentru a dovedi acest lucru. Nu ştim cât de bun a fost la clasă
(aprecierile inspectorilor sunt, in general pozitive: elevii„au răspuns frumos la întrebările
ce li s-au pus.toţi sunt curaţi şi vioi...clasa, de asemenea, în bună stare de
curăţenie...colţul eroilor şi al actualităţilor făcut-deasupra lui se află candela...”), dar în
calitate de director nu a ştiut să-şi apropie colectivul de cadre didactice, acum mai
numeros.
La 30 oct.1940 se comunică Şcolii Primare din Boian „utilizarea înv.Paşcanu
Ştefan şi Aurelia”, refugiaţi din comuna Deda Bistra, jud.Mureş, teritoriu anexat
Ungariei horthyste la 30 aug.1940. Vor locui în localul şcolii şi vor rămâne în Boian până
în toamna anului 1946. Au avut un copil,Eugen, născut la 30.iunie 1937. După ce Ioan
40

Sămărtinean a fost concentrat, Ştefan Paşcanu îndeplineşte funcţia de director, iar
atunci când la rândul său este concentrat îi ţine locul soţia sa, Aurelia Paşcanu.
În anul şcolar 1940/1941 la şcoala din Boian funcţionează 9 cadre didactice:
1.Sămărtinean Ioan-director;
2.Ene D.Marin;
3.Ursa Maria;
4.Ionescu Eliza;
5.Deac Gheorghe(provizoriu-concentrat la 4 martie 1941);
6.Paşcanu Ştefan;
7.Paşcanu Aurelia;
8.Toma Iosif-maistru la atelierul şcoală(concentrat la 2 febr.1941);
9.Surdea Victoria-la grădiniţă;
În acest an şcolar sunt înscrişi la şcoală 280 de elevi. După efectuarea unui
recensământ solicitat de inspectoratul şcolar şi transmis la data de 8 dec.1941, Boianul
avea 2.285 de locuitori, pe naţionalităţi situaţia prezentându-se astfel:
-români-1593(69,75%);
-saşi-402(17,59%);
-ţigani-193(8,46%);
-unguri-97(4,20%);
Cât priveşte numărul analfabetilor din rândul populaţiei adulte, situaţia era
următoarea:
-români:bărbaţi-121, femei-196;
-saşi:bărbaţi-2, femei- -;
-ţigani:bărbaţi-40, femei-45;
-unguri:bărbaţi-7, femei-16;
Total: 427, din care:bărbaţi-170, femei-257; Dacă raportăm această cifră la totalul
populaţiei peste vârsta obligativităţii şcolare de 1.464 persoane, putem constata că
populaţia neştiutoare de carte era în jur de 30%.
Ioan Sămărtinean funcţionează ca director timp de şase luni, perioadă în care, în
calitate de secretar al comitetului şcolar, se preocupă de alcătuirea bugetului şcolii prin
atragerea de fonduri de la comitetul şcolar judeţean şi recuperarea unor sume provenite
din arendarea terenului şcolar din anii precedenţi, rămase neachitate: 700 lei de la
Elena Limbăşan, 600 de la Marin D.Ene şi 600 lei de la Iacob Raţiu. La 18 mai 1941,
Ştefan Paşcanu informează comitetul şcolar că a preluat direcţiunea şcolii, promiţând
că „va munci cu tot devotamentul pentru ridicarea prestigiului şcoalei şi pentru
înzestrarea ei”. Este însă concentrat, astfel că la 19 sept.1941, „Şcoala se predă D-nei
Paşcanu Aurelia, nefiind nici un înv.bărbat la şcoală”, Ioan Sămărtinean este la rândul
său concentrat, comitetul şcolar văzându-se nevoit să-i deschidă locuinţa, pentru a se
efectua curăţenia, iar lucrurile personale.urmând să fie depozitate în grădiniţă, până la
întoarcerea sa. Divergentele dintre Ioan Sămărtinean şi Ştefan Paşcanu declanşate
odată cu preluarea funcţiei de director de către ultimul (atunci Paşcanu îl acuza pe
I.Sămărtinean de lipsuri în inventarul şcolii şi proasta gestionare a fondurilor) se
acutizează. Deşi mobilizat, I.Sămărtinen ameniţă că va ocupa imediat locuinţele unde
stă familia Paşcanu şi „că în curând va prelua direcţia şcoalei şi va continua a pune totul
la punct, din punct de vedere administrativ şi al învăţământului”(9 sept.1941).
În perioada 21-23 ian.1941 mişcarea legionară organizează o rebeliune armată,
prin care a urmărit preluarea totală a puterii în stat (la 14 sept.1940, România este
proclamată „stat naţional-legionar”, interzicându-se orice activitate politică în afară de
aceea a mişcării legionare), provocând masacre sângeroase, jafuri şi distrugeri. După
înfrângerea rebeliunii de
41

către armată, miscarea legionară este înlaturată de la putere şi interzisă. În Boian,
primarul legionar Cornel Suciu este înlăturat, în locul său fiind pus Ioan Bârsan (va fi
primar până în vara anului 1943, când este înlocuit din funcţie „pe motive de rea
gospodarie comunală” cu Gheorghe Muntean). Pentru zilele când a avut loc rebeliunea,
cadrele didactice dau declaraţii privind activitatea lor. Directorul Ioan Sămărtinean
adaugă în declaraţia sa că „în această comună a fost tot timpul linişte şi nici o instutuţie
de stat n-a fost ocupată de nimeni”.
Problema înfiinţării cantinei şcolare revine pe ordinea de zi a şedinţelor
comitetului şcolar, acum simţindu-se nevoia unei astfel de instituţii cu cât gradul de
sărăcie a populaţiei a crescut datorită războiului, deşi directorul Ioan Sămărtinean
comunica inspectoratului la 14 martie 1941 că „la această şcoală, socotesc că
înfiinţarea unei cantine şcolare ar fi de prisos, deoarece în această comună locuitorii au
o stare materială bună”. Cu toate acestea cantina şcolară se înfiinţează (2 nov.1941) şi
va funcţiona, cu întreruperi, pe toată perioadă războiului, până în 1946. aprovizionarea
cu cele necesare ridicând mereu probleme conducerii şcolii şi comitetului şcolar.
Sursele de aprovizionare erau diverse: fonduri alocate de la primărie, colecte şi donaţii,
resurse proprii (cartofi şi legume din grădina şcolii; într-un an s-a ţinut de către şcoală
chiar un porc,etc.) sau diverse acţiuni (tinerii care umblau la Crăciun cu colindatul aveau
obligaţia de a vărsa la şcoală o parte din banii câştigaţi, aceştia urmând să fie folosiţi,
fie la cantină, fie pentru procurarea de material didactic; la 11 ian.1942 directorul
Ştefan Paşcanu informa comitetulşcolar că „tineretul a câştigat suma de lei 11.350 ,
cel puţin, şi cu toate cheltuielile a rămas suma de lei 6.350, cel puţin, sumă ce a fost
cheltuită de tinerii Cheţan Vasile şi Duma Mihail pe băutură şi jucând cărţi”).
Funcţionarea cantinei şcolare a fost însă deficitară, mereu ivindu-se diverse
probleme, fie legate de aprovizionare, fie de altă natură. La 26 febr.1942, într-o
scrisoare adresată Postului de Jandarmi Bazna, directorul Iacob Raţiu arăta: cantina
şcolară este aprovizionată zilnic cu 20 l lapte de către lăptarii Manole Radu şi Muller
Martin; primul a plecat după un timp, iar celalalt refuzând în mai multe rânduri să dea
lapte. Două luni mai târziu, acelaşi Iacob Raţiu se adresează, din nou, jandarmilor,
solicitând şefului de post să ia măsuri împotriva locuitorilor„Surdu Ion l.Simion şi Muller
Martin, nr.78, care au dat drumul la 8 porci închişi, pentru că au intrat în grădina
cantinei şcolare”.
La 21 iunie 1942 cantina şcolară nu mai funcţiona, comitetul şcolar luând în
discuţie Ordinul nr.2514/1942 al Inspectoratului Şcolar, prin care se solicită
redeschiderea cantinei. Întrucât nici şcoala, nici primăria nu dispunea de fondurile
necesare, se amână redeschiderea cantinei şcolare pentru la toamnă. La cantină luau
masa zilnic 45-55 de elevi şi consta dintr-o felie de pâine şi un pahar de lapte, în cel mai
bun caz. Au fost perioade când se distribuia copiilor numai pâine (sau mămăligă) şi,
uneori, gem preparat de către învăţătoare, împreună cu elevele din clasele mari(„D-na
A. Paşcanu aduce la cunoştinţa comitetului că a primit 25 kg.zahăr, din care a făcut din
12,5 kg.zahăr marmeladă, în cantitate de 25 kg., iar din restul de zahăr, negăsindu-se
sticle, nu s-a mai putut fierbe marmelada” (4 oct.1942).
Deoarece învăţătorii (bărbaţi) lipseau de la şcoală, fiind concentraţi şi terenul şcolii
nu mai putea fi lucrat de aceştia, comitetul şcolar hotărăşte să-l arendeze unor locuitori,
care să-l lucreze în parte: „acest teren este cultivat de 8 săteni-în parte-adică şcolii i se
cuvin 8 iug.de porumb, iar cei 8 săteni sunt obligaţi a-l lucra şi semăna şi îngrăşa. S-a
luat această măsură de com.şcolar local în vederea susţinerii cantinei şcolare pe
1942/44.” (Adresa nr.1133/1943, iunie 18, către Comitetul Şcolar Judeţean Târnava
Mică, semnată de Ioan Sămărtinean). Mai târziu, în timpul secetei din 1946, cantina va
42

fi aprovizionată cu cota de 1/2 grâu de la cele trei batoze care au funcţionat anul
anterior, prin aceasta conducerea şcolii urmărind să îmbunătăţească într-o oarecare
măsură frecvenţa, mult scazută. O foaie de inventar datată 7.V.1946 specifica
următoarele: 20 buc.farfurioare de tablă, 1 buc oală smălţuită, 1 buc.polonic pentru
supă.
În anul şcolar 1941/42, şcoala funcţionează cu şapte clase, cu un efectiv de 269
de elevi, din care au promovat 144, repetenţi fiind 125, cei mai mulţi din cauza
frecvenţei. În „Darea de seamă asupra activităţii centrului de instrucţie”, întocmită la
29.04.1942, directorul Iacob Raţiu arată că băieţii sunt folosiţi la îngrijirea vitelor şi
deplânge dezinteresul manifestat de o bună parte dintre locuitori faţă de şcoală:
„Doresc să se ştie că locuitorii acestei comune întotdeauna au fost oameni de reacredinţă.
Au un principiu, şi anume: Dacă nu poţi face cuiva rău, apoi bine la nici un caz
să nu-i faci...”Sunt aprecieri dure la adresa multor locuitori, deloc exagerate, care pun în
evidenţă mentalitatea specifică Boianului, caracterizată prin lipsa de cooperare şi
indiferenţă, uneori chiar ostilitate.
Personalul didactic titular la sfârşitul anului şcolar 1941/42 era următorul:
-Sămărtinean Ioan,32 ani,director;
-Raţiu Iacob,33 ani,înv.;
-Paşcanu Ştefan,34 ani,înv;
-Toma Iosif,26 ani,maistru;
-Raţiu Eliza,25 ani,înv.;
-Ursa Maria,35 ani,înv.;
-Paşcanu Aurelia,33 ani,înv.;
Prezente la post au fost permanent numai femeile: Ursa Maria la cl.I, Paşcanu
Aurelia la cl.II şi III, Eliza Raţiu la cl.IV,V,VI,VII (frecvenţa era foarte scazută). Bărbaţii
au fost mai tot timpul concentraţi: Paşcanu Ştefan, 7 luni şi 15 zile; Sămărtinean Ioan, 9
luni şi 17 zile; Raţiu Iacob, 3 luni şi 5 zile, Toma Iosif, 7 luni şi 20 de zile.La începutul
anului 1942 este numit ca învatator Sas Nicolae, dar prezenţa sa în şcoală în această
perioadă este de scurta durată. Toma Iosif provenea tot din Ardealul de Nord, de pe
Someş, în timpul războiului şi-a pierdut mâna stângă, iar la atelierul şcolar a încercat să
confecţioneze mobilier şi alte obiecte strict necesare. La 31 ian.1944 aduce la
cunoştinţa conducerii şcolii că în atelierul de lucru manual s-au executat următoarele
obiecte: 2 lăzi pentru lemne, 2 stălaje (rafturi)pentru cantină,1 cuier veselă pentru
cantină, 2 scaune lungi (bănci)pentru cantină,1 stergător din lemn pentru şcoală, perii
de ghete şi haine,bidinele.
Lăsat la vatră, sfârşitul anului şcolar îl găseşte pe Ioan Sămărtinean în Craciunelu
de Sus, unde primeşte următoarea înştiinţare:
Şcoala Primară de Stat
Com.Boian, jud.Tr.Mică
Nr.212/1942
Domniei-sale
Domnului
SĂMĂRTINEAN IOAN,înv.dir.
Craciunelu de Sus,
43

Am onoare a Vă face cunoscut că cu Ordinul Inspectoratului Şcolar Regional
Nr.19.121/1942, vi se încredinţează girarea direcţiunii Şcoalei Primare de Stat din
comuna Boian, pe timpul cât D-l Paşcanu Ştefan este mobilizat.
Luaţi notă şi vă conformaţi!
Boian la 21 iunie 1942
Învăţător,
ss I.Raţiu
Ioan Sămărtinean nu va ocupa pentru mult timp această funcţie, fiind din nou
concentrat .La 15 auguat 1942, în şcoală se aflau numai Aurelia Paşcanu, care
îndeplinea şi funcţia de director, şi Eliza Raţiu, bărbaţii fiind toţi concentraţi. Datorită
deselor schimbări care s-au făcut în conducerea şcolii, lucrările de întreţinere şi
gospodărire la şcoală au fost puţine, sumele avute la dispoziţie fiind prea mici pentru un
local atât de mare.
Începând cu iarna 1941/42 problema aprovizionării cu lemne de foc pentru
încălzitul sălilor de clasă devine tot mai frecventă. Dacă până acum această problema a
fost rezolvată într-un mod cât de cât satisfăcător, cursurile nefiind suspendate din acest
motiv, din această iarnă directorii şcolii se văd nevoiţi să închidă şcoala din lipsa
lemnelor de foc. La 3 ian.1942, Ştefan Paşcanu adresează primarului Ioan Bârsan o
scrisoare (una identică a fost trimisă şi inspectoratului şcolar), în care se plânge de
„felul în care este delăsată şi părăsită şcoala de către Dv.Domnule Primar” adaugând
că „am ajuns să cerşim lemne de foc de pe la vecini(..)}.Nu avem posibilitatea să
cumpărăm un singur cui sau o singură scândură pentru a repara gardul din jurul
maidanului numit curtea şcolii şi pe care Dl.Primar nu voieşte să-l vadă”.
Situaţia nu se schimbă însă, astfel că în anul şcolar următor, şcoala se închide
începând cu data de 15 decembrie 1942 din cauză că nu mai sunt lemne de foc.
Directorul şcolii, înv.Aurelia Paşcanu, foloseşte cuvinte deosebit de dure la adresa
primarului Ioan Bârsan: „V-am adus aceasta la cunoştinţă în diferite rânduri, dar văd că
este o rea-voinţă şi o bătaie de joc pentru instituţia numită«şcoală»”(Adresa
nr.378/1942.dec.14).Cu o lună mai devreme, pe 18.11.1942, era informat inspectoratul
şcolar că s-au adus 3 stânjeni de lemn de foc, urmând să se mai aducă 7 stânjeni. Se
mai adauga faptul că lemnele sunt aduse din pădure şi depozitate în faţa casei
primarului „care nu se prea grăbeşte să le aducă cu toată intervenţia”.
Schimbarea din funcţie a primarului Ioan Bârsan în august 1943 (odată cu el a fost
schimbat şi casierul Ilie Spătar, pe motiv că a încasat bani cu chitanţe de mână, pe care
nu i-a vărsat în contul comitetului şcolar) şi înlocuirea sa cu Gheorghe Muntean pare să
fi rezolvat problema lemnelor de foc pentru şcoală, cel puţin pentru perioada cât acesta
a fost în funcţie(la 6 sept.1943 lemnele de foc erau asigurate pentru întregul an
şcolar).Ea revine însă în iarna 1945/46, când la 15 ian.1946 şcoala este închisă din
lipsă de lemne. Cu câteva zile înainte, pe 10 ian.1946, directorul Ştefan Paşcanu
informa inspectoratul că „lipsa de interes a primarului şi nepriceperea lui au făcut a nu
avea cine să transporte lemnele de la pădure la şcoală”. Primarul în cauză era Lica
Nicolae, care„promite că până sâmbată 19 ian.a.c.şcoala va fi aprovizionată cu lemne
pentru tot anul”. Promisiunea primarului nu este onorată decât parţial, pentru că
începutul lunii martie acelaşi an găseşte şcoala iarăşi fără lemne:
Nr.65/1946.III.7
44

D-le Primar,
Suntem singura comună cu acest fel de gospodărie ca în timpul când este cea
mai ridicată frecvenţă să trebuiască să închidem şcoala din cauza lipsei de lemne, în
comuna cea mai bogată în păduri să nu avem nici măcar cu ce să măturăm şcoala şi cu
ce să întreţinem curăţenia zilnică.
Înv.dir.Ştefan Paşcanu
Cu o zi înainte, la 6 martie 1946, directorul Ştefan Paşcanu,se adresează
prefectului, negăsind altă cale pentru rezolvarea acestei probleme:
Şcoala Primară de Stat Boian
Judeţul Târnava Mică
No.63/6 martie 1946
Domnule Prefect,
Am onoare a vă raporta următoarele:
În repetate rânduri, zilnic chiar, am pus în vedere şi am rugat pe primarul, care
este şi preşedintele comitetului şcolar, să aprovizioneze şcoala cu lemne.-Toate
sforţările au fost însă, zadarnice.-
Astfel,am fost siliţi, din cauza lipsei de lemne, să închidem şcoala de la 10
ian.1946 la 3 .II.1946.
Acum, din nou suntem siliţi a suspenda cursurile, în epoca în care am reuşit să
avem cel mai mare procent de frecvenţă.
Din cauza nepăsării şi nepriceperii primarului ne survin şi serioase pagube, ca de
ex.în toamnă am tăiat un stânjen de lemne cu 5-6.000 lei, iar acum cu 25.000 lei.
Lemne suficiente avem, întrucât nu sunt fasonate de noi, ci de către detaşamentul
militar nr.311. Acum în urma aprobării Domniei-Voastre, toate lemnele se vor vinde prin
licitaţie publică, iar şcoala rămâne fără combustibil.
Respectuos apelez la Domnia-Voastră, singurul care sunteţi în măsură a pune
frâu dezmăţului de la primăria noastră.
E o ruşine ca din cauza unui om, care nu se interesează, să sufere cei 345 elevi ai
acestei şcoli, chiar în epoca în care pot şi ei veni la şcoală.
Înv.director,ss Şt.Paşcanu
Ca urmare a acestei adrese, Primăria Boian, prin Decizia nr.5/1946, acordă şcolii
un credit suplimentar de 200.000 lei pentru întreţinere, plus suma de 227.325 lei
pentru repararea acoperişului(7 martie 1946). Pentru acest lucru, directorul Ştefan
Paşcanu aduce multumiri notarului Gr.Bârsan şi colaboratorului acestuia, Oros Romul:
„La începutul anului şcolar, Domnia-Voastră aţi fost cel care aţi luat măsura a se
repara şi pregăti localul pentru noul an şcolar.(..)}
Domnia-Voastră, ajutat de valorosul Domniei-Voastre colaborator, Oros Romul, aţi
găsit modalitatea, acum la impas, să se mai gasească un credit extraordinar de lei
200.000, pentru ieşirea la liman din acest exerciţiu financiar.”(7 martie 1946).
45

Relaţiile şcolii cu primăria nu au fost întotdeuna dintre cele mai cordiale, directorii
şcolii plângându-se mereu de lipsa sprijinului din partea autorităţilor locale, cu atât mai
mult cu cât primarii au fost, de regulă , şi preşedinţii comitetului scolar. În anul
1944 conflictul dintre cele două instituţii a ajuns până la Curtea Administrativă de la
Alba Iulia. Nemulţumit că Primăria Boian nu a alocat în bugetul pe anul 1944 nici o
sumă pentru şcoală, directorul Ioan Sămărtinean cere rectificarea bugetului comunal.
Este informat şi inspectoratul şcolar şi, cum nu se rezolvă nimic, cazul ajunge la Pretura
Plasei Târnăveni, care la 7.04.1944 îl informează pe director că la alcătuirea bugetului
s-a avut în vedere Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.17.273, care prevedea ca
toate cheltuielile pentru învăţământ să fie suportate de ministerul de resort, absolvind
administraţia locală de aceste sarcini. Directorul Ioan Sămărtinean nu se dă însă bătut
şi cazul este înaintat Curţii Administrative de la Alba Iulia, care pune în dezbatere
plângerea în ziua de 5 mai 1944. Prin Decizia nr.66/Şedinţa din 7 iulie 1944, Curtea
Administrativă dă dreptate lui Ioan Sămărtinean şi obligă Primăria Boian să prevadă şi
să aprobe în bugetul ei pe anul 1944/45 suma necesară pentru întreţinerea Şcolii
Primare de Stat Boian,.
Banii alocaţi învăţământului nu au fost niciodată suficienţi, iar acum pe vreme de
razboi bugetele şcolilor sunt „anemice”. Pentru anul şcolar 1942/43 se prevăd 66.490
lei. La cererea comitetului şcolar, se aprobă suma de 72.499 lei. Cheltuielile pentru
întretinerea şcolii au fost însă de 73.279 lei. De unde veneau banii şi cum se cheltuiau
vedem din bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1942/43 din care am spicuit:
Cap.I.Venituri ordinare
-pct.4:cota de 14% din totalul veniturilor ordinare ale comunei:20.000 lei;
-pct.5:cota de 1/3 din arenda cârciumilor comunale; -----
-pct.6:din arendarea terenurilor şcolare:22.620 lei
Cap.II.Diverse venituri
-pct.9:contribuţia suplimentară de la comună:20.000 lei;
-pct.19:subvenţii din bugetul comunei pentru încălzit:5.000 lei;
-pct.20:subvenţii pentru cantina şcolară:4.400 lei;
Cheltuieli:
Cap.I.Cheltuieli ordinare
-pct.4:fondul de asigurare a localului:426 lei;
-pct.7:retribuţia servitorilor şcoalei:7.000 lei;
-pct.8:reparaţiunea şi curăţenia anuală a localului de şcoală şi a latrinelor:15.000
lei;
-pct.9:încălzitul şi iluminatul:10.000 lei;
-pct.10:cheltuieli de cancelarie:7.739 lei;
-pct.11:procurarea şi întreţinerea mobilierului:5.400 lei;
-pct.12:cărţi şi reviste pentru biblioteca şcolară:920 lei;
-pct.13:ustensile şcolare(cretă,cerneală,etc.):800 lei;
-pct.15:premii pentru şcolarii merituoşi:1.000 lei;
-pct.17:subvenţie obligatorie de 15% din veniturile ordinare pentru Comitetul
Şcolar Judeţean:393 lei;
-pct.19:diurna{...}pentru deplasări în interes de serviciu:3.500 lei;
-pct.20:diurna delegatului pentru participarea la adunarea generală:400 lei;
-pct.23:cheltuieli pentru executarea recensământului elevilor:1.000 lei;
-pct.24:cheltuieli pentru întreţinerea cantinei:4.400 lei;
Cap.II.Diverse cheltuieli
-pct.23:rămăşiţe de plata din anul precedent:2.835 lei;
46

-pct.24:cheltuieli neprevăzute:2.500 lei;
-pct.25:fondul pentru deschiderea de credite:2.907 lei;
În ceea ce priveşte averea imobilă a şcolii în anul şcolar 19423/43, întocmită la
data de 9.04.1943, situaţia se prezenta astfel:
-teren agricol(Ses):suprafaţa=14 iugare,1463 st.p.;
-valoarea:700.000 lei;
-venit realizat în cursul anului 1942/43:22.62o lei;
-modul cum se administrează:în arendă;
-curte şi grădina de zarzavat + clădire:358 st.p.=valoarea:3.000.000 lei;
Începutul anului şcolar 1942/43 găseşte la post numai pe Aurelia Paşcanu şi
Maria Ursa. Eliza Raţiu este în concediu de naştere, soţul său a fost repartizat cu
serviciul la Velţ (Adrsa nr.4376/10.oct.1942 a Insp.Şcolar Tr.Mică Blaj-: „Binevoiţi a
cunoaşte că, până la noi ordine, am repartizat cu serviciul pe Dl.Raţiu Iacob, înv de la
şcoala Dvs., la şcoala primară de stat din comuna Velţ”), iar Ştefan Paşcanu şi Ioan
Sămărtinean sunt pe front. Din ianuarie 1943 este repartizată la şcoala din Boian Livia
Olariu, soţia preotului ortodox David Olariu, care va lua locul preotului Ion Comşa
(acesta a venit în sat dupa plecarea preotului Axente Ursa). Livia Olariu venea de la
Hoghilag, unde a fost repartizată după ce a funcţionat în judeţul Hunedoara. Va rămâne
în localitate până în anul 1961, când moare.Tot acum, în locul lui Toma Iosif, vine
Moroianu Maria, maistru, care ia cl.a II-a cu 47 de elevi înscrişi. În data de 8 aprilie
Toma Iosif se întoarce la post, iar Moroianu Maria „se află în concediu de una lună, din
cauză de boală”(11 mai 1943).
Iacob Raţiu revine la şcoală în cursul acestui an şcolar, îndeplinind şi funcţia
de director(17 martie 1943). În această perioadă începe un litigiu între Aurelia Paşcanu
şi Iacob Raţiu, probabil din cauza locuinţei, care ajunge până la inspectoratul şcolar.
Inspectorul trimis să ancheteze cazul constată însă că „numiţii trăiesc în armonie”.
Iacob Raţiu era de loc din Sâncel (de lângă Blaj), de unde a fost detaşat la Boian. În
vara anului 1942 ,solicită inspectoratului şcolar aprobarea unui concediu de 10 zile
pentru a se duce în comuna natală „pentru aranjarea unor lucruri în vederea strângerii
recoltei grâului”. Cu această ocazie îşi exprimă dorinţa ca în anul şcolar următor „să
rămân la postul meu din comuna Sâncel, unde am tot interesul familial şi material.”
Sunt înscrişi în acest an şcolar 220 de elevi, din care 66 la clasele V-VII.
Frecvenţa este însă scăzută, situându-se, în medie, în jurul valorii de 50%.
Recensământul copiilor efectuat în 1943 şi raportat inspectoratului şcolar (adresa
nr.138/1943) indica următoarele cifre: între 5-7 ani-băieţi:32, fete :35;între 7-16 anibăieţi:137,
fete:120. Se poate observa că numărul celor neînscrişi (37 din totalul de 257
cu vârsta cuprinsă între 7-16 ani) nu este prea mare pentru vremea respectivă, lucru
care dovedeşte interesul manifestat de cadrele didactice şi de autorităţi pentru
şcolarizarea tuturor copiilor. (Putem presupune că o parte dintre cei neînscrişi au
abandonat şcoala în anii anteriori).Părinţii care nu-şi trimiteau copiii la şcoală erau
„amendaţi”cu zile-muncă de război, la şcoală, la comună, la familiile celor mobilizaţi sau
la văduvele de război. Lista celor care nu şi-au trimis copiii la şcoală în anul şcolar
1942/43 este foarte lungă (120 de persoane), fiecare fiind amendat cu 5 zile.
Cum frecvenţa elevilor rămâne nesatisfăcătoare cu toate măsurile luate, directorul
Ioan Sămărtinean solicită Judecatoriei de pace Târnăveni (Scrisoarea
nr.190/1943.XI.22) „să se deschidă acţiune publică şi pedepsi pe părinţii elevilor care
nu-şi trimit copiii la şcoală.”Se pare că judecătoria a luat câteva măsuri, probabil prin
47

intermediul jandarmilor şi al primăriei, dar efectele lor au fost nesemnificative, frecvenţa
rămânând în continuare deficitară.
La 16 oct.1942 clasele din ciclul supraprimar încă nu au început şcoala, după ce
la 5 oct.,Aurelia Paşcanu, în calitate de director, prin adresa nr.314/1942.oct.5, solicită
inspectoratului şcolar aprobarea unei vacanţe regionale „pentru culesul viilor, pe timp de
3 zile, începând cu data de 8 octombrie 1942, până la 10 octombrie 1942 inclusiv,
întrucât această vacanţă fiind tradiţională în comuna noastră, nu vine nici un copil la
şcoală în timpul culesului”(Vacanţa este aprobată, cu condiţia ca aceste zile să fie
recuperate în vacanţa Crăciunului).
Ioan Sămărtinean revine la conducerea şcolii în mai 1943, dar, cum anul şcolar se
apropie de sfârşit, atenţia sa se îndreaptă mai ales spre partea administrativgospodărească
a şcolii:„Localul de şcoală aflat curat, la fel şi curtea”, notează la 11 mai
1943 subinspectorul Mircea Rotaru. Pe perioada vacanţei de vară, majoritatea
învăţătorilor sunt în concediu. iar cei rămaşi în activitate au ca sarcină strângerea de
plante medicinale. Încă din anii anteriori, pe perioada vacanţei de vară exista un
program de pregătire extraşcolară organizat pe subcentre, la care participau atât băieţi,
cât şi fete. Frecvenţa era însă foarte scăzută, din mai multe motive:
„1.Lipsa unei legi de obligativitate a tineretului de a se prezenta la şedinţe.
2.Un mare număr de băieţi şi fete este plecat la lucru în localităţi îndepărtate.
3.Moblizarea părinţilor tinerilor, care-i obligă pe foarte mulţi a merge cu vitele la
păscut.”(Dare de seamă nr.224/1942, din 1 iulie 1942).
La aceste şedinţe, pe lângă programul executat conform ordinelor primite, se
strâng şi plante medicinale: izmă, podbal, flori de salcâm ,flori de soc.
Anul şcolar 1943/1944, deşi început sub semne mai bune(la 6 sept.1943 şcoala
este reparată şi curăţată, personalul didactic este complet şi la datorie, combustibilul
este asigurat pe tot anul), este un an plin de frământări, de conflicte între învăţători şi de
neajunsuri. La două luni după începerea cursurilor (16 noiembrie 1943), şcoala este
într-o stare de nedescris: cancelaria este nearanjată, cu cărţile de la bibliotecă
împrăştiate pe jos, podul, pivniţa, cămara sunt, de asemenea, nearanjate „fapt ce
denotă că nu se stăruie pe latura practică a învăţământului”, directorul şcolii nefiind
„lămurit asupra noii tehnici de lucru”. Pentru ca lucrurile să meargă mai bine, la 25
noiembrie 1943, este detaşată de la Velţ, Luca Idifta, soţia notarului, căreia i se
încredinţează cursul superior,„fiind specilizată din anul trecut, când a lucrat după noua
metodă cu mult succes în comuna Velţ.”
Încadrarea şcolii în acest an şcolar este următoarea: Paşcanu Aurelia are cl.I A cu
25 de elevi, Olariu Livia este la cl.I B cu 25 de elevi, Raţiu Iacob are cl.a II-a cu 49 de
elevi, Sămărtinean Ioan cl.a III-a cu 30 de elevi, Raţiu Eliza cl.a IV-a cu 36 de elevi,
Luca Idifta cl.V-VI cu 27 respectiv 20 de elevi şi Toma Iosif la cl.a VII-a cu 15 elevi .Un
număr de 6 elevi, absolvenţi a şapte clase, urmează altă şcoală:
-Cheţan Rafila-Şcoala Comercială Arad;
-Almăşan Stela-Şcoala Comercială Blaj;
-Proştean Marioara-Gimnaziul Mediaş;
-Darloşan Ieronim-Liceu Blaj;
-Surdu Vasile-Liceu Blaj;
În şcoală exista biblioteca cu 80 cărţi pedagogice, 200 literar-ştiinţifice şi 124 cărţi
pentru copii. Mai existau 6 abonamente, în valoare de1.440 lei, la revista „Graiul
Copiilor”.
Pentru o imagine mai clară a ceea ce era şcoala din Boian, am extras câteva date
dintr-o situaţie întocmită la data de 23 mai 1944:
-local propriu;
48

-cancelarie-1;
-locuinţe-2;
-săli de învăţământ-5+1 atelier;
-camere de locuit-6;
-cantina există-1 cameră;hrană caldă şi rece pentru 50 elevi;
-atelier pentru băieţi-tâmplărie,împletituri,etc.;
-morţi în război-1 învăţător(Marin D.Ene)şi 10 săteni;
-răniţi-4 săteni;
-invalizi-1 învăţător(Toma Iosif:şi-a pierdut mâna stângă),8 săteni;
-orfani-12 fii de săteni;
-elevi înscrişi în cl.a VII-a=băieţi:5,fete:6
-absolvenţi-7:băieţi-3,fete-4;
În 22 aprilie 1942 şcoala este dotată (în sfârşit) cu un aparat de radio, la care
copiii urmăreau emisiunile speciale pentru şcolari, mai ales duminica, în cadrul „Orei
Copiilor”. În incinta şcolii, cu participarea cadrelor didactice, se organizau şi cursuri
ţărăneşti ordonate de Ministerul Afacerilor Interne, la care erau invitaţi să conferenţieze
cadre didactice, preoţi, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale sau judeţene. Astfel,
duminica 16 ian.1944, ora 15, conferenţiază Primpretorul Traian Simon şi Preotul
Almăşan Victor, în cadrul unui program organizat împreună cu elevii, program care
conţine poezii şi coruri patriotice.
În vederea susţinerii moralului populaţiei, pe toată perioada războiului s-a acordat
o atenţie deosebită educaţiei patriotice. Învăţătoarele mergeau deseori în cimitir, unde
îngrijeau mormintele; în clase exista un colţ al eroilor deasupra căruia ardea încontinuu
o candelă. Sub lozinca „Ai scăpat teafăr, neprădat/Subscrie cui te-a apărat”se fac
colecte de bani în rândul copiilor-5 lei de copil. Şi învaţătorii contribuie cu bani pentru
„Palatul Invalizilor”,200 lei de persoană. Se organizau şi colecte prin sat, cum a fost cea
din 18.04.1943 pentru a marca „Ziua familiei ostaşului”, la care învăţătorii erau
îndemnaţi să facă„extinsă propagandă” printre săteni şi să ia efectiv parte. Pe lângă
toate acestea, învăţătorii erau obligaţi să presteze muncă de război(în timpul
vacanţelor), fie în Boian, fie în altă localitate, cum este cazul Mariei Ursa, căreia i s-a
permis să facă muncă de război în Sălişte, comuna sa natală. La orele de lucru manual
se confecţionau ciorapi din lână pentru soldaţi.
La o zi după inspecţia din 16 noiembrie, Ioan Sămărtinean rapartizează sarcini
fiecărui învăţător, astfel încât lipsurile semnalate să fie înlăturate.Tot atunci emite un
Ordin circular nr.1, care stârneste dezaprobarea unei părţi a colectivului, mai ales a
înv.Iacob Raţiu, care nu se sfieşte să-şi noteze obiecţiile în registrul de procese-verbale,
într-un stil destul de neprotocolar, arătând că multe din sarcinile cuprinse în respectivul
ordin nu pot fi puse în aplicare sau nu poate fi tras la răspundere pentru neîndeplinirea
lor. Printre aceste sarcini se număra şi aceea că învăţătorul de serviciu era responsabil
de curăţenia din şcoală: „În ceea ce priveşte curăţenia sunt de părere a se pune în
vedere, mai curând, servitoarei şcoalei...”La fel respinge şi responsabilitatea pentru
geamurile care se sparg: „nu-mi pot lua răspunderea de stricăciunile ce eventual s-ar
face în timpul cât sunt de serviciu”, fiindcă „personal am văzut cum un geam din clasa
d-lui director I.Sămărtinean a fost izbit de vânt...”.Alte scuze pe care la găseşte sunt dea
dreptul puerile: „Având în vedere că locuitorii acestui sat, în special tineretul destul de
rău-crescut, care seara, de obicei, circulă în sus şi în jos, rupând din garduri şi chiar leţe
din pălanul şcolii-drept apărătoare de câini, şi alte nădrăvănii, pot să apuce şi să strice
un geam, aşa cum mi s-a întâmplat mie personal la locuinţa mea.”
49

Conflictul dintre cei doi se va intensifica în anii şcolari următori, atingând un grad
care trece dincolo de limitele bunului simţ, mai ales că era vorba de cadre
didactice.Transcriem acuzaţiile reciproce pe care şi le aduc cei doi, aşa cum le-am găsit
în registrul de procese-verbale de la şedinţele cadrelor didactice, şedinţa din 7 februarie
1945.
Iacob Raţiu: „Subsemnatul nu pot să-mi iau nici o răspundere, întrucât copiii
acestei şcoli sunt nedisciplinaţi, din cauza purtării înv.Sămărtinean Ion, care nu mai are
nici un respect atât în şcoală, cât şi în sat. Azi lupt pentru a putea restabili disciplina în
clasa mea, întrucât elevii clasei pe care o conduc, .în anul trecut au fost conduşi de înv.I
Sămărtinean a cărui purtare şi ispravă o voi arăta la timpul potrivit. Azi curtea şi
întreaga gospodărie a şcolii se află într-un hal de nedescris. Curtea, closetele să fie
curăţate. Zăpada strânsă într-un loc sau chiar aruncată în părăul de lângă şcoală .După
ce înv.I.Sămărtinean, care îşi bate pieptul că la această şcoală el comandă, să preia
serviciul cel dintâi, ca astfel să se poată face ordine peste tot, şi numai după aceea să
pretindă altui învăţător să supra- vegheze şi să menţină curăţenia şi ordinea, ceea ce
ştiu că e foarte greu, atâta timp cât şcoala e condusă de un om ca înv.I.Sămărtinean.”
Ioan Sămărtinean îi dă replica în aceeaşi zi (7.II.1945) în termeni asemănători:
„Dl.înv.Raţiu va cerşi mai puţină beutură prin sat, va consuma mai puţin; vânătoare mai
redusă-clasele sale părăsite. Element nedisciplinat, care a bătut un preot, a intentat să-l
bată pe insp.şc.Cismaşiu, hoţ de prima clasă, care mi-a devastat casa, conducător de
bande(de) dezertori, pregătite pt.eventuale atentaturi. Candidatul parchetului Tr.Mici cu
No.194/945”
Conflictul dintre cei doi nu se termină decât în momentul când părăsesc şcoala,
începând cu anul şcolar 45/46. Iacob Raţiu se va stabili, în sfârşit, în satul natal Sâncel,
unde va îndeplini şi funcţia de director al şcolii între anii 1951-1959, iar Ioan
Sămărtinean în Crăciunelu de Sus, pentru puţin timp, ultima parte a vieţii lucrând ca
muncitor la Copşa Mică.La şcoala din Boian, funcţia de director este încredinţată lui
Ştefan Paşcanu, care îndemna colectivul de cadre didactice să se străduiască „a şterge
umbra trecutului ruşinos din anii trecuţi, în urma felului de a se comporta şi a conduce
şcoala fostul ei director,Dl.Sămărtinean Ioan.”(Proces-verbal,15 noiembrie 1945.)
În anul şcolar 1944/45 sunt înscrişi 238 de elevi, dintre care: români=233,
unguri=5. dar cursurile încep cu întârziere de o lună, deoarece localul şcolii a fost
ocupat de armată. La jumătatea lunii octombrie sunt prezenţi:Toma Iosif, Paşcanu
Aurelia, Olariu Livia şi Raţiu Eliza. Raţiu Iacob este concentrat, Luca Idifta a părăsit
localitatea încă din anul şcolar precedent (6 aprilie 1944), iar despre Sămărtinean Ioan
nu se ştia nimic. Pentru girarea treburilor şcolii este numit Toma Iosif, pentru puţin timp,
deoarece I.Sămărtinean revine la post. Împotriva lui I.Sămărtinean reclamaţiile, atât din
partea învăţătorilor, cât şi din partea comitetului şcolar, încep să se înmulţească, pentru
soluţionarea lor reprezentanţii inspectoratului şcolar ( chiar şi pretorul Simon Traian)
deplasându-se la Boian în mai multe rânduri..Anchetarea înv.Ioan Sămărtinean va
continua în anii următori, cu scopul de „a face lumină odată pentru totdeauna în
dezastrul pe care l-a creat acest învăţător în averea şcolii” (21 martie 1946,
Insp.Gen.Vasilescu Alexandru), printre lucrurile care i s-au imputat fiind dispariţia
aparatului de radio..
Aparatul de radio a fost distribuit şcolii în primăvara anului 1942, de către Casa
Şcoalelor şi a Culturii Poporului-Atelierele şi Laboratoarele de Fizică şi Chimie. După
terminarea războiului, şcolile care au primit aparate de radio evreieşti sunt somate să le
predea. Ştefan Paşcanu, directorul şcolii din Boian, primeşte mai multe somaţii să
50

predea aparatul de radio, în caz contrar urmând să fie dat în judecată. Ştefan Paşcanu
este însă în imposibilitate de a preda aparatul, întrucât în inventarul şcolii nu exista nici
un astfel de obiect, dar recunoaşte că are cunoştintă că aparatul a ajuns la Cetatea de
Baltă de unde l-a ridicat Ioan Sămărtinean. După mai multe schimburi de somaţii şi,
respectiv, de răspunsuri ale lui Paşcanu că el nu poate fi tras la răspundere, deoarece
aparatul nu se găsea în şcoală în momentul preluării direcţiunii, Atelierele şi
Laboratoarele de Fizică şi Chimie Bucureşti acceptă să se adreseze lui Ioan
Sămărtinean la Crăciunelu de Sus „pentru a-l obliga să restituie aparatul primit pentru
şcoala din Boian.”(Adresa nr.21954/1.VI.1946).
Conflictul dintre Ioan Sămărtinean şi comitetul şcolar a pornit de la modul de
arendare a terenului şcolar (lucrat acum de către învăţători, printre care şi
I.Sămărtinean), primarul Gheorghe Muntean susţinând„ că nu s-a lucrat legal de către
dl.secretar al comitetului şcolar” şi părăsind şedinţa.(20.VII.1944).Se pare că în această
perioadă s-au produs foarte multe „stricăciuni”la şcoală, în fiecare an trebuind să fie
înlocuite aproape toate geamurile şi clanţele la uşi, şcoala fiind „una dintre cele mai
grele şcoli de întreţinut”(Proces-verbal, nedatat, din 1944, al comitetului
şcolar).Conflictul dintre I.Sămărtinean şi comitetul şcolar devine critic odată cu
înlocuirea acestuia din funcţia de director cu Ştefan Paşcanu..La 19 oct.1945, comitetul
şcolar nu poate pătrunde în şcoală, aceasta fiind încuiată de către Ioan Sămărtinean,
pentru şedinţă. Cu această ocazie, noul director al scolii aduce la cunoştinţă comitetului
şcolar că nu se poate face predarea, respectiv preluarea direcţiei şcolii, întrucât fostul
director nu este prezent. Ştefan Paşcanu prezintă un memoriu adresat prefectului cu
privire la starea şcolii, care este aprobat în unanimitate de către comitet. În plus,
comitetul „propune a se imputa toate stricăciunile celor vinovaţi”. Câteva luni mai
târziu(15 febr. 1946), comitetul şcolar, cu primarul Lica Nicolae preşedinte.şi Paşcanu
Ştefan secretar, se desolidarizează de acţiunile fostului director Ioan Sămărtinean.
Acesta nu mai era în Boian, găsindu-se în Crăciunelu de Sus. Prigoana împotriva lui
I.Sămărtinean pare să fi avut şi un substrat politic, întrucât acesta a simpatizat sau chiar
a fost membru al miscării legionare. Nu ştim care a fost soarta sa din momentul plecării
din Boian. Se pare că a stat ascuns o perioadă de timp pentru a nu fi arestat, apoi s-a
angajat ca muncitor cu o identitate falsă pe un şantier al gazului metan în zona
Braşov.După amnistierea deţinuţilor politici,se stabileşte în Copşa Mică,unde se
căsătoreşte şi rămâne până la moarte.(Aceste informaţii,aflate de la un nepot de-al
său,nu au fost verificate.)
Ştefan Paşcanu s-a întors de pe front la 1 octombrie 1945. Căzut prizonier la
Stalingrad, se înscrie voluntar în Divizia „Tudor Vladimirescu”, reuşind în acest fel să
revină acasă. Cât a fost director, s-a preocupat de buna funcţionare a şcolii, în ciuda
vremurilor vitrege prin care trecea ţara. A solicitat încontinuu atribuirea unui teren de
experienţă pentru şcoală, care să fie aproape şi pe care să planteze pomi, aşa cum
aveau alte şcoli. În 1946 a deţinut şi funcţia de subinspector şcolar de îndrumare şi
control al plasei Valea Lungă din cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Târnava
Mică cu sediul la Blaj.
Anul şcolar 1945/46 începe iarăşi cu mare întârziere.La 30 oct.1945 cursurile nu
au început, „din cauza curăţeniei generale a localului de şcoală, ce încă nu e terminată,
însă e în curs de executare, datorită prezenţei noului director.” Cursurile încep abia pe
15 nov., când sub conducerea lui Ştefan Paşcanu se face „într-o desăvârşită
armonie”repartizarea claselor:
-cl.I şi a II-a cu 136 elevi-Olariu Livia;
-cl.a III-a şi a IV-a cu 91 elevi-Paşcanu Ştefan;
-cl.V,VI,VII cu 63 elevi-Paşcanu Aurelia;
51

Fiind deficitară încadrarea cu personal didactic, directorul şcolii solicită
inspectoratului şcolar sprijinul, care nu întârzie să apară, astfel că la 11 ian.1946 şcoala
funcţionează cu cinci cadre didactice, pe lângă cei trei amintiţi găsindu-se acum Strătilă
Ştefan şi Mercureanu Carolina, iar de la 1 martie este încadrat ca suplinitor Boldiş Ioan.
La sfârşitul lunii mai 1946 Zălog Gheorghe solicită reintegrarea în învăţământ, pe baza
anilor serviţi ca suplinitor( a funcţionat anterior în com.Filea-Mureş), dar nu poate fi
încadrat decât tot ca suplinitor(de la 1 sept.1946), neavând diplomă de învăţător.
Este o perioadă grea pentru şcoală (ca de altfel pentru întreaga ţară), atât din
punct de vedere economic, cât şi politic.La 6 martie 1945 se instaurează guvernul Petru
Groza, ceea ce echivalează cu acapararea puterii de către comunişti, decizia politică
făcându-se tot mai mult simţită în şcoli. Războiul s-a terminat, viaţa încearcă să revină
la normal, chiar dacă rănile lăsate se vindecă greu. Viitorul se anunţă sumbru, în ciuda
faptului că „lumina vine acum de la răsărit”. Prin reforma agrară din 1945, foştii
combatanţi, reîntorşi la casele lor, primesc teren agricol (până la 4 iugăre), luat de la
chiaburi, dar mai ales de la saşi, deportaţi în Uniunea Sovietică. Dar cea mai mare
nenorocie a acestei perioade a fost seceta din anul 1946, în timpul căreia viaţa devine
un calvar. Bătrânii îşi amintesc cum ajutoarele primite (mai ales porumb)nu erau
împărţite neapărat la cei în drept să le primească. Mulţi mai păstrează în minte
imaginea valului de moldoveni plecaţi prin ţară după mâncare. Se spune că mulţi dintre
ei lucrau la oamenii din sat numai pentru mâncare. Pentru ajutorarea celor din Moldova
(acolo seceta a fost cumplită) se fac eforturi şi în cadrul şcolii. La 14 ianuarie 1947
directorul şcolii Simion Botezatu informează inspectoratul şcolar că „pentru Moldova, de
la şcolarii acestei scoli am colectat suma de 101.500 lei”, pe care i-a expediat cu o zi în
urmă de la Of.Poştal Cetatea de Baltă, suma cu care au contribuit copiii fiind cuprinsă
între 500 şi 5.000 lei.
Nici învăţătorii nu o duceau deloc bine. Salariile veneau cu întârziere (Boldiş Ioan
a fost încadrat la 1 martie 1946, iar la sfârşitul lunii mai nu primise încă nici un ban).
Într-o informare trimisă inspectoratului privind starea materială a învăţătorilor se scria că
nu au nimic .Ministerul a încercat să le vină în ajutor, făcând posibilă achiziţionarea de
la Economat a unor alimente sau articole textile/încălţăminte. Pentru ilustrare, redăm
articolele primite de Ştefan Paşcanu: 1 pereche pantofi din hârtie, 2,1/4 m pânză
cămaşă, 3 m pânză albă ,1 pereche ciorapi bărbăteşti,1 pereche şosete copil,1 mosor
de aţă albă,iar ca alimente1,5 kg.marmeladă..
Probleme noi (specifice vremurilor) apar şi în viaţa şcolii.Propaganda comunistă
se infiltrează nu numai în rândul cadrelor, dar şi în manualele şi programa şcolară.
Cărţile din bibliotecă sunt epurate, cele care nu convin ideologiei fiind distruse prin
ardere. Apar reviste noi pentru elevi cu nume ca „Ogorul românesc”, care indica linia
politică ce trebuie urmată. Naţionalitatea maghiară îşi cere dreptul de a avea
învăţământ în limba proprie, pentru rezolvarea acestei probleme înfiinţându-se o
comisie mixtă la nivel de inspectorat, ai cărei reprezentanţi se deplasează la Boian în
data de 13 nov.1945, unde constată următoarele:„Am verificat toate registrele(...),
precum şi actele prezentate de către Uniunea Populară Maghiară din comună-care
prezintă un numar de 24 elevi ca buni de şcoală-reiese din actele şcolare şi din
declaraţia reprezentantului U.P.M.din comună că nu există decât 10 elevi buni de
şcoală, trei elevi sub limita de vârsta şcolară, trei copii peste 16 ani şi 8 elevi care nu se
pot şcolariza şi care urmează să cerceteze cursurile de completare
având 14 ani şi nici o clasă primară .În urma acestei constatări în baza art.4, nu
se poate înfiinţa şcoala cu l.de predare maghiară .Elevii maghiari urmează a cerceta şi
în viitor Sc.Pr.de Stat Română.”(Proces-verbal,13 nov.1945).
52

La 1 martie 1946 la şcoală erau înscrişi 322 de elevi, dar prezenţi abia 215.
Numărul celor înscrişi nu este identic cu cel raportat la începutul anului şcolar,.acest
lucru datorându-se faptului că „în urma noului recensământ au fost înscrişi încă 52
elevi, care sunt din cei rămaşi repetenţi a doua oară şi neînscrşi în controale şi parte
din ei chiar din categoria adulţilor.”(Proces-verbal,12 iunie 1946). Aceste înscrieri
ulterioare s-au făcut ca urmare a presiunilor venite de sus, privind şcolarizarea tuturor
copiilor, cum este de exemplu Circulara cu nr.1163/1946:
„Avem onoare a Vă reda în copie telegrama Ministerială cu nr.10706/1946:
1.Aplicaţi imediat amenzi. S-a dat ordin organelor de percepţie să se conformeze
legii.
2.Luaţi contact cu şefii de posturi, care au primit ordin în acest sens să însoţească
pe învăţători prin sat pentru a obliga cu forţa publică să vină copiii la şcoală.
3.În timp de 10 zile se vor vizita toate familiile părinţilor recalcitranţi.
4.Aceeaşi măsură se va aplica şi la adulţi.”
.Recensământul efectuat în prima jumatate a anului 1946(16 ferbuarie) a pus în
evidenţă următoarele aspecte:
-analfabeţi:între 12-15 ani=40;
între 25-40 ani=43;
-nr.puţin ştiutorilor de carte:1895;
-populaţia şcolară:între 0-3 ani=152 copii;
între 3-5 ani=84;
între 5-7 ani=106;
cursul primar I-IV=288;
cursul supraprimar V-VII=65;
Pentru alfabetizare, satul a fost împărţit în 6 sectoare, în fiecare sector
funcţionând grupe de alfabetizare sub îngrijirea unui învăţător sau a unui sătean ştiutor
de carte. De acum înainte, cei care veneau în inspecţie la şcoală (destul de des)
urmăreau, printre altele, două aspecte: alfabetizarea şi munca culturală. Despre
aceasta din urmă vom vorbi când vom trata aspecte ale şcolii în deceniul „negru” 1950-
1960.
Anul şcolar 1945/46 se încheie în ziua de 24 iunie (cu o zi înainte a avut loc
examenul de absolvire a clasei a IV-a): la ora 10 elevii „au fost conduşi la Biserică unde
s-a oficiat un scurt Tedeum şi înălţat rugăciuni de mulţumire celui Atotputernic”, iar la
ora 15 a avut loc serbarea de sfârşit de an şcolar, după care „Dl.înv.dir.Paşcanu Ştefan
a arătat foloasele şcoalei, perspectivele omului cu şcoală şi fără şcoală şi marea
greşeala pe care o fac cei care nu-şi trimit copiii la şcoală”(Proces-verbal,24 iunie
1946).
La 22 sept.1946 Ştefan Paşcanu preda şcoala (pleacă din localitate), comitetul
şcolar încredinţându-i direcţiunea „până la hotărârea organelor superioare” lui Strătilă
Ştefan. Acesta era refugiat din Basarabia (s-a născut în raionul Orhei la 5 dec.1907),
funcţionând la Boian ca învăţător în perioada 1946-1948, apoi ca profesor suplinitor
până în 1950. La 8 oct.1946 este numit director Gheorghe Goian,pentru scurt timp
însă, deoarece la 20 dec.predă gestiunea şcolii lui Simion Botezatu.
Simion Botezatu şi soţia sa Hristina Botezatu au fost detaşaţi la şcoala din Boian
din judeţul Mehedinţi, la 17 febr.1947. Au rămas în Boian până în anul 1950, după care
s-au stabilit în Păucea, unde şi-au cumpărat o casă, bucurându-se de aprecierea şi
respectul locuitorilor acestui sat..
53

Gheorghe Goian era titular în judeţul Prahova, la Boian fiind detaşat împreună cu
soţia sa Alexandra Goian, care va funcţiona la grădiniţă. Va reveni la conducerea şcolii
în anul şcolar 1950/1951. Chiar în ziua preluării direcţiunii (8 octombrie 1946)
GheorgheGoian participă împreună cu primarul Lica Nicolae la epurarea bibliotecii
şcolare, „distrugând prin ardere toate publicaţiunile dăunătoare conf.art.16 din Armistiţiu
şi ordinelor în vigoare”. Lista cuprinde un număr de 17 titluri, din care redăm câteva;
-Basarabia, de G.Popa-Liseanu;
-Pe drumuri basarabene, de cpt.Gheorghiu;
-Evreii şi bolşevismul, de Karl Kandiky;
-În România Mare, de I.Agârbiceanu;
-Războiul pentru întregirea neamului românesc, de Victor Lazăr;
-Unde duce socialismul, de A.I.Sturdza;
-Armata Românească-revistă;
-Cuibul nostru-reviste;
-Îndrumări şi fapte străjăreşti;
-Buletinul străjăriei;
Pe 5 oct.1946 se face o repartizare provizorie pe clase a cadrelor didactice
existente:
1.Goian Alexandra-grădiniţă(şcoala de copii mici);
2.Oros Ioan-cl.I;
3.Goian Gheorghe-cl.a II-a;
4.Strătilă Ştefan-cl.a III-a;
5.Olariu Livia-cl.a IV-a;
Cursul supraprimar se va repartiza ulterior, după numărul elevilor, cadrelor
didactice existente. Cursurile se ţin pe „zile întregi”, atât dimineaţa, cât şi după-amiaza,
cu excepţia zilei de sâmbătă, când dupa-masa este rezervată curăţeniei. Între timp au
sosit în şcoală soţii Simion şi Hristina Botezatu, astfel încât, la 18 oct. se face o nouă
repartiţie, tot provizorie, fiindcă de la 28 oct.va fi încadrat ca învăţător suplinitor Zălog
Gheorghe, cursurile ţinându-se acum „pe jumătăţi de zile, alternativ şi săptămânal” În
ziua următoare (29 oct..1946) toate cadrele didactice îşi iau angajamentul „de-a lupta
pe toate căile-fiecare la clasa lui şi-n orice împrejurare-spre a ajunge la rezultatul loc
f.”(fruntaş). Mobilizarea continuă în perioada următoare cu repartizarea sarcinilor pentru
fiecare învăţător („Cooperativa o va lua d-l.Strătilă, org.muzeului Gh.Goian, org.corului
D-na şi d-l Botezatu, biblioteca d-l Botezatu, iar d-na Olariu va organiza farmacia
şcolară, dl.Gh. Zălog va org.şi conduce C.E.C.”(2 dec.1946). Învăţătorul Oros Ioan este
mutat de la Boian la Sânmiclăuş, astfel că la 16 ianuarie 1947 se face o nouă repartiţie
a claselor:
-cl.I A-Botezatu Hristina-54 elevi înscrişi;
-cl.I B-Goian Gheorghe-36;
-cl.a II-a-Zălog Gheorghe-55;
-cl.a III-a-Strătilă Ştefan-56;
-cl.a IV-a-Olaru Livia-41;
-cl.a V-a-Botezatu Simion-20;
-cl.a VI-a-Botezatu Simion-20;(clasele V şi VI funcţionând împreună).
-cl. a VII-a-Goian Gheorghe-14;
Pe parcursul anului, numărul elevilor se modifică la cl.I, astfel că la sfârşitul anului
şcolar erau înscrişi 96 de elevi, din care 51 băieţi şi 45 fete. La grădiniţă erau 40 de
copii. Total şcoală: 300. Din aceştia au promovat 188. Frecvenţa ridică iarăşi probleme
serioase (de ex.la cl.a II-a din 55 de elevi înscrişi vin regulat la şcoală 38 de elevi, iar la
cl.a III-a din 56 înscrişi frecventează şcoala 42), măsurile de constrângere amintite mai
54

înainte neatingându-şi scopul. La 28 febr.1947 încă nu sunt cataloage, învăţătorilor
recomndându-li-se să-şi facă catalog provizoriu..
Anul şcolar 1946/47 s-a încheiat la 21 iunie 1947, în aceeaşi zi ţinându-se şi
examenele de absolvire a claselor a IV-a şi a VII-a.(aceasta din urmă la Bazna).
Serbarea de sfârşit de an şcolar are loc în ziua de 6 iulie, nu pe 29 iunie cum se
obişnuia, învăţătoarele Livia Olariu şi Hristina Botezatu aflându-se la Braşov pentru
examenul de gr.II.
Activitatea comitetului şcolar în această perioadă tulbure este destul de anemică,
rezumându-se de cele mai multe ori la discutarea şi aprobarea bugetului şcolii, la
aprovizionarea cu lemne pentru încălzitul sălilor de clasă, iar dintre lucrările de
gospodărie revine mereu repararea gardului şi înlocuirea geamurilor la ferestre,
amândouă greu de realizat, datorită lipsei fondurilor şi a materialelor necesare. Pentru
repararea gardului, directorul Simion Botezatu îl informează direct pe Ministrul Educaţiei
Naţionale:
Şcoala Primară de Stat Boian
Judeţul Târnava Mică
No.99/1947,apr.16.
Domnule Ministru,
Am onoare a raporta:
În vara acestui an urmează a se face din scânduri gardul în jurul şcolii, care-i
distrus complet în lumgime de 400 m.
Pentru această lucrare onor Primăria Boian a dat suma necesară, dar din lipsă de
cuie nu se poate începe lucrul. Pe cale particulară nu se pot găsi decât cu 80-100.000
lei/kg. Motivat de această situaţie, rog a ne aproba cumpărarea cuielor necesare pentru
facerea acestui gard în cantitate de 220 kg...
Şi procurarea sticlei pentru geamuri este o problemă deosebită, Fabrica de sticlă
Ardeleana-Târnăveni comunicând şcolii, într-o adresă datată 17 febr.1947, următoarele:
„Referindu-ne la adresa Dvs.nr.53 din 10 crt.avem onoare a vă comunica că
geamurile fiind blocate vă putem servi numai cu aprobarea Subsecretariatului de Stat al
Aprovizionarii Secţia Chimicale şi Sticlă.”
Uleiatul duşumelei cu motorină necesită aprobări: pentru achiziţionarea acestui
produs, directorul Simion Botezatu se adresează prim-pretorului: „Rog a dispune să mi
se elibereze un bon către Distribuţia Târnăveni pentru 60 kg.motorină, necesară la
uleiatul podelelor şcoalei”(Adresa nr.21/23.I.1947).
Încadrarea cu personal didactic este precară şi la începutul anului şcolar 1947/48.,
la data de 9 oct.1947 fiind prezenţi numai trei învăţători: Botezatu Hristina la cl.a II-a cu
80 de elevi înscrişi, Strătilă Ştefan la clasele a III-a cu 43 de elevi şi a IV-a cu 58 de
elevi şi Botezatu Simion la clasele V,VI,VII cu 43 de elevi, dar şi la clasa I cu 80 de
elevi. Este o repartizare provizorie, întrucât „se mai asteaptă prezentarea şi a altor
colegi la această şcoală”. (Proces-verbal, 9 oct.1947, de la şedinţa Corpului Didactic).
Inspectoratul şcolar repartizează mai mulţi învăţători la şcoala din Boian, însă aceştia
nu se prezintă la post. Pe 26 nov.1946 Inspectoratul Şcolar Judeţean Blaj aprobă
detaşarea înv.Mercureanu Carolina de la grădiniţă la şcoală, luând clasa I, în acel an
grădiniţa fiind închisă..
Înlăturarea Regelui Mihai I de la conducerea statului la 30 decembrie 1947 şi
proclamarea Republicii Populare Române aduce schimbări importante în viaţa şcolii,
55

unele dintre ele făcându-se simţite încă din perioada premergătoare acestui act. La 3
ianuarie 1948, Inspectoratul Şcolar Judeţean Târnava Mică Blaj trimite tuturor şcolilor
un ordin cu următorul conţinut:
„1.Cursurile şcolare încep irevocabil pe ziua de 8 ianuarie 1948, ora 8 dim.
2.Toţi inspectorii şi directorii de şcoli vor lua urgent măsuri ca să se efectueze
următoarele:
a}Sălile de clasă să nu mai aibă nici un portret regal.
b}Să revizuiască bibliotecile, eliminându-se tot ce-i referitor la Monarhie.
Să se elimine din manualele şcolare portretele şi textele referitoare la Monarhie.
Directorii şi învăţătorii sunt respunzători de executarea prezentului ordin.”
Portretele şi însemnele regale fiind înlăturate din şcoli, locul lor va fi luat de portretele
noilor puternici ai zilei: Petru Groza, Gheorghe Apostol şi negreşit I.V.Stalin. Directorul
şcolii din Boian, Simion Botezatu se conformează prompt noilor orientări, comandând
chiar în ziua de 3 ian.1948 la Editura Cartea Românească din Bucureşti 6 tablouri Petru
Groza, format mare, 2 tablouri Gh.Apostol, precum şi o istorie a U.R.S.S şi un roman:
„Aşa s-a călit oţelul”, de Nikolai Ostrovski.
La 5 februarie 1948, Prefectura Judeţului Târnava Mică, prin prefectul Radu
Roman, transmite Ordinul de Rechiziţie Nr.2/1948, prin care ordonă rechiziţionarea
imobilului Şcolii Primare de Stat din Boian cu începere de la 9 februarie pentru
depozitarea cerealelor colectate de către Federala „Progresul” din Blaj. Şcoala a fost
ocupată pentru depozitarea porumbului colectat încă din vara anului 1947, cursurile
desfăşurându-se numai în sălile de clasă de la etaj pe tot parcursul anului şcolar.
Cu ocazia recensământului general efectuat de către cadrele didactice în perioada
9 ian.-3 febr.1948, populaţia Boianului avea următoarea structură:
-români-1850(bărb.930;fem.920);
-saşi-291(bărb.128;fem.163);
-unguri-95(bărb.50;fem.45);
Total=2136(bărb.1108.fem.1128);
Nu figurează în situaţia întocmită de Simion Botezatu la 27 iunie 1948 numărul
ţiganilor existenţi în localitate. De altfel, formularul tipizat nu avea rubrică pentru această
etnie. Probabil că aceştia au fost cuprinşi la rubrica „români”, fiind vorbitori de limba
română. Ei figurează însă în situaţia de sfârşit de an şcolar. Orfani de război au fost 26
de copii fără tată şi unul fără mamă.
Populaţia şcolară se cifra la 350 de copii, din care 81 pentru grădiniţă, iar 110
pentru clasa I.(după recensământ). La şcoală au fost înscrişi în anul şcolar 1947/48-
268 de copii, din care: români=244; unguri=9;saşi=2; ţigani=13..Au promovat clasa 137,
repetenţi fiind declaraţi 127 de elevi. În ceea ce priveşte starea materială a părinţilor,
situaţia era, credem, mult înflorită: bună=24; mijlocie=184; rea=60. Aceste cifre sunt
contrazise chiar de faptul că salariaţii din sat (învăţătorii) sunt îndrumaţi să se înscrie la
Centrul de Distribuţie nr.10 Bazna, Coop.23 August, pentru a primi alimentele
raţionalizate, pe bază de cartele distribuindu-se şi îmbrăcămintea..Până atunci,
învăţătorii puteau să-şi procure, mai ieftin, articolele de îmbrăcăminte de la Economatul
Funcţionarilor Publici Blaj. Simion Botezatu se adresează preşedintelui acestei instituţii
pentru repartizarea unei perechi de bocanci şi 2,5m stofă de costum pentru fiul său,
care-i lipsit de aceste articole „neputând chiar a se duce şi la şcoală”. Acest demers
făcut din disperare este cutremurător: „Solicit aceste materiale
cu avizul Dvs., motivat de faptul că-n cursul acestui an, personal de cel puţin 12 ori
le-am cerut d-lui ad.tov.Anuşca, dar în zadar mi-a fost apelul, motivând că nu am acont
56

pentru încălţăminte, iar stofă nicidecum ca să-mi ajungă şi mie, şi multe altele.”
Încheierea este însă şi mai elocventă: „Cu credinţa că cunoaşteţi realitatea cum un
învăţător cu salariul său poate să cumpere la negru o pereche de încălţăminte sau un
metru de stofă, indiferent de calitate, îmi veţi repartiza cele solicitate şi totodată veţi fi
pentru o mai justă repartizare a materialelor ce se dau prin Economat.” .
A fost o perioadă grea pentru cei care lucrau la şcoală. Învăţătoarea Livia Olariu,
deşi a fost titulară la şcoala din Boian, în anul şcolar 1947/48 nu a mai fost încadrată(Va
reveni începând cu anul 1948/49.). Religia este scoasă din programa de învăţământ,
fiind înlocuită cu educaţia ateistă. Cultul greco-catolic este desfiinţat, preotul Victor
Almăşan solicitând conducerii şcolii un act doveditor că a predat religia în şcoală, pentru
a putea fi încadrat ca funcţionar. În şcoli se organizează activităţi pentru a marca diferite
evenimentecare nu au nimic de-a face cu istoria sau tradiţiile poporului român: ziua de 7
nov.-marea revoluţie socialistă din Rusia, ziua constituţiei staliniste, ziua prieteniei
româno-sovietice:„Sâmbătă 4 dec.1948, ultima ora de curs, se va sărbători ziua
Comstituţiei Staliniste. Directorul şcoalei va arăta importanţa acestei Constituţii în
mersul înainte al omenirii.” (Adresa nr.4194/1948, trimisă tuturor şcolilor de către
Insp.Şcolar Jud.Târnava Mică).
Pentru o perioadă de patru decenii, cadrele didactice vor fi antrenate într-o serie
de activităţi străine de procesul de învăţământ, despre care vom vorbi la momentul
potrivit.
3) ŞCOALA DIN BOIAN ÎNTRE 1948-1965
Peste vară, cu toate lipsurile semnalate, se face pregătirea şcolii pentru
începerea noului an şcolar, astfel încât la începutul cursurilor şcoala este de o
„curăţenie exemplară”, sălile de clasă având duşumelele uleiate, pereţii văruiţi frumos,
„pavoazaţi şi lozincaţi”, cu gazetele de perete şi „colţul A.R.L.U.S.”amanajat cu „mult
gust estetic”.(Proces-verbal întocmit de directorul Simion Botezatu la 15 dec.1948).
La ciclul I sunt înscrişi în anul şolar 1948/49 un număr de 239 de elevi, iar la ciclul
II sunt 65 de elevi înscrişi. La ciclul I funcţionează următorii învăţători:
-Zălog Gheorghe,supl.-cl.I A cu 48 elevi;
-Suciu Elena,provizoriu,-cl.I B cu 48 elevi;
-Virca Olivia,supl.-cl.aII-a cu 51 de elevi;
-Botezatu Hristina,tit.gr.II.-cl.a III-a cu 58 elevi;
-Strătilă Ştefan,tit.gr.II.-cl/a IV-a cu 34 elevi;
La ciclul II sunt încadraţi: Botezatu Simion (limba română, istorie cl.aVI-a, ed.fizică),
Sămărtinean Simion (matematică, fizică, sport), Sămărtinean Sabina (ştiinţe naturale,
geografie, desen.). Din lipsă de elevi, în acest an şcolar nu există clasa a VII-a. Din luna
ianuarie 1949 va reveni în şcoală Olariu Livia, care va lua clasa a III-a, Hristina
Botezatu trecând la ciclul II, unde va preda, printre altele, limba rusă.
57

Prin Ordinul 318/1948 al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Târnava Mică-
Târnăveni, directorul Şcolii Primare Boian este delegat director al Şcolii
Ev.C.A.(săsească), la 27 iulie 1948 preluând patrimoniul „mobil şi imobil”al acestei şcoli.
Au fost prezenţi Ioan Tăunean, primarul comunei, şi Gassner Mihail, membru în
consiliul parohial pentru administrarea Şcolii Ev.C.A..Patrimoniul era format din:
-2 localuri pentru şcoală, unul vechi compus din 3 camere, unde la ora respectivă
se găsea Cooperativa(cladirea aceasta se găsea lângă Biserica Evanghelică şi a fost
demolată în anii `70), celalalt nou, compus din 2 săli de clasă, 1 cancelarie şi 2 camere
pentru locuinţă (actualul cămin cultural, partea dinspre stradă).
-mobilier-2 mese vechi de brad, 2 dulapuri, 2 scaune, 42 bănci a 2 elevi, 2
table,etc.
La secţia germană este încadrat un singur învăţător, Schmidt Otto, fiind înscrişi 30
de elevi..În localul fostei şcoli germane funcţionează acum şi grădiniţa, având
educatoare pe Mercureanu Carolina, cu 30 de copii înscrişi.
Cursurile încep pe 1 oct.1948, iar şcoala se numeşte acum „Şcoala Elementară
de 7 ani”.Întrucât au intervenit schimbări în modul de organizare şi funcţionare, datorită
noii reforme a învăţământului, s-au făcut trei conferinţe publice cu obştea satului, ţinute
de directorul Simion Botezatu. La deschidere au fost prezenţi 162 de elevi (din 294),
„fapt care arată că pregătirile în vederea deschiderii cursurilor au dat bune
rezultate.”(Proces-verbal,1 oct.1948). Mobilierul este suficient, dar materialul didactic
lipseşte.
Cum am anticipat deja, o mare atenţie se acordă muncii politice, desfăşurată atât
în şcoală, cât şi la căminul cultural, amenajat în incinta fostei şcoli germane. În şcoală,
ora de politică se ţinea zilnic, în fiecare seară, de la 7 la 8. Aceasta cuprindea informări,
dezbateri ale documentelor de partid, rapoarte de activitate ale învăţătorilor, un accent
deosebit punându-se pe întărirea relaţiilor de prietenie şi colaborare cu „marele popor
sovietic”. În cadrul căminului cultural funcţiona un cor condus de Schmidt Otto, o
echipă de teatru îndrumată de învăţătoarele Sabina Sămărtinean şi Virca Olivia, un cerc
de citit condus de Strătilă Ştefan, Simion Sămărtinean se ocupa de „sportul popular”,
Olariu Livia şi Suciu Elena de echipa de dansuri, iar Zălog Gheorghe ţinea biblioteca.
Toată munca în cadrul căminului cultural era condusă de directorul şcolii Simion
Botezatu..
Tot seara se ţineau şi cursurile de alfabetizare, fiind înscrise 112 persoane,
fiecare învăţător având o grupă de analfabeţi (12-14 persoane). Prezenţa este însă
slabă, în ciuda faptului că „învăţătorii de la această şcoală depun foarte mult efort
pentru culturalizarea maselor din această comună”.(Proces-verbal de
inspecţie,1.II.1949). Roadele acestei munci se văd însă la cursurile de zi ale şcolii: „A
doua zi, adică 2.II.949, deşi sărbătoare religioasă, am căutat să mă conving dacă elevii
se prezintă regulat la cursuri; am rămas foarte mulţumit de felul cum elevii s-au
prezentat la cursuri, reiese că învăţătorii de la această şcoală au dus munca de lămurire
în ceea ce priveşte misticismul şi au roade frumoase, că azi au fost prezenţi la clasă din
307(?)înscrişi,207.” Frecvenţa este şi mai bună în ziua următoare (3.II.1949), fiind
prezenţi la şcoală 263 de elevi, iar la şcoala germană nelipsind nici un elev.
În toate şcolile se distribuie acum materiale de propagandă, care urmăreau
îndoctrinarea copiilor, în scopul ruperii totale de tradiţii. Un astfel de material a fost
trimis pentru „programul serbării datinilor de Crăciun”, care cuprindea:
„I.Imn închinat Republicii Populare Române,de Matei Socor.
II.Poezii:
-Pluguşorul cu motor;
58

-Ciocan,seceră,condei;
-Colindul ţăranului muncitor;
-Pluguşorul;
III.Cântece:
-Imnul tinereţii;
-Marşul de luptă al tineretului democrat;
-Suntem stegari;
-Munca-i dragă tuturor;
-Foaie verde,lin,pelin;
-Pluguşorul(două variante);
-Colindă-Sus,tovarăşi,nu dormiţi!
-Cântec de stea;
-Colindă-Sculaţi voi,meşteşugari!
-Colindă-Sculaţi,muncitori ţărani!
-Colindă-Ziurel de zi;
-Sorcova;”
Pentru exemplificare, transcriem câteva strofe din aceste recomandări:
Pluguşorul cu motor
de Ioan Gh.Boldici
Uiu iu! tovarăşi fraţi
Daţi-i chiot şi cântaţi
că bădia muncitorul
ne-a gătat astăzi tractorul.
Să brăzdăm cu el ogorul
ne-a `narmat cu arma vie
să scăpăm de sărăcie
să clădim o nouă viaţă
aci în prag de dimineaţă
holdă mândră să`nflorească
chiaburimea să plesnească
ia mânaţi, măi flăcăi
hăi, hăi!”
Colindul ţăranului muncitor
de Nicolae Vancu
Lerui Ler am colindat
Ani de-a rândul la bogat
Lerui Ler cu dalbe flori
Pe la curţi de bogătoi,
Pe la case de ciocoi.
Lerui Ler creangă de brad
Viaţa noastră era iad;
Toată vara pe ogoare
Sub arşiţă şi dogoare;
Plata mică,holda mare
59

Şi nu-ţi da nici de mâncare;
Ziua mare, plata mică
La bogat grâul se strică....
Ziurel de zi!
Versuri de Victor Tulbure
Către zorii cântători, ziurel de zi!
Râd ţărani şi muncitori, ziurel de zi!
Republica să-nflorească, ziurel de zi!
Şi Partidul să trăiască, ziurel de zi!
Pentru o perioadă bună de timp, toate serbările se vor desfăşura după un program
stabilit de către forurile superioare,nefiind permisă „nici o adăugire în program”. Scopul
lor era să pună în evidenţă faptul că „elevii sunt conştienţi de marile sarcini care îi
aşteaptă” pe tărâmul construirii noii societăţi. Un exemplu al felului cum începea să se
construiască noua societate îl găsim în Circulara nr.4751/1948 expediată către
Cooperativa „Boieşana” de către Federala Târnava-Mică Blaj,partea a II-a:
„În atenţia consiliului cooperativei, a gestionarilor, a casierilor şi a contabililor.
O serie de cooperatori de la sate au fost arestaţi şi depuşi la parchet pentru
următoarele motive:
1.Sustragere de bani de la cooperativa Valea Lungă.
2. „ „ şi mărfuri de la cooperativa Bucerdea.
3. „ „ „ „ „ „ Blăjel.
4. „ „ cereale de la cooperativa Velţ.
5.Şi încă o altă serie de abuzuri au fost comise în peste 20 de cazuri. Luaţi măsuri
de a denunţa în scris pe toţi aceia care au comis anumite nereguli, pentru a nu cădea
complici cu ei, chiar nevinovaţi, şi dumneavoastră, atunci când vom face ancheta.”
La sfârşitul anului şcolar 1948/49 au promovat clasa 195 de copii, dintr-un total de
295 rămaşi înscrişi. Din cei 100 de elevi repetenţi, 85 au rămas din cauza absenţelor.
Examenul de promovare a claselor a IV-a, a V-a şi a VI-a are loc în ziua de 20 iunie.
La 18 octombrie 1949 şcoala era încadrată cu următorii dascăli:
La ciclul I:
1.Sevestrian Gheorghe-cl.I A=26 elevi;
2.Avramov Serafina-cl.I B=26 elevi;
3.Solomon Maria-cl.a II-a A=36 elevi;
4.Zălog Gheorghe-cl.a II-a B=37 elevi;
5.Strătilă Ştefan-cl.a III-a=44 elevi;
6.Olariu Livia-cl.a IV-a=48 elevi;
Total ciclul I=216 elevi;.
La ciclul II :
1.Botezatu Hristina-cl.a V-a=25 elevi;
2.Sămărtinean Sabina-cl.a VI-a=25 elevi;
3.Sămărtinean Simion;
4.Botezatu Simion;
Total ciclul II=50 elevi;
60

Total şcoală=266 elevi;
În acest an şcolar a funcţionat şi cursul complementar, la şcoala din Boian fiind
arondate şi comunele Tătârlaua şi Crăciunelu de Sus. Au fost înscrişi la acest curs 197
de elevi, dintre care 154 români şi 43 germani, pe clase situaţia fiind astfel:
-cl.a V-a:94(79 români,15 germani);
-cl.a VI-a:93(65 români.28 germani);
-cl.a VII-a:10(români);
Pentru îmbunatăţirea frecvenţei, în şedinţa consiliului profesoral din 22 oct.1949
s-a hotărât ca zilnic satul să fie „cutreierat de către învăţătorii şcolii grupaţi pe echipe”
de câte trei, până când vor fi convinşi şi cei mai încăpăţânaţi, iar în ultima instanţă, să
recurgă şi la pedepse. Tot la această şedinţă se discută şi problema aprovizionării
învăţătorilor: „Ca un coleg să-şi procure o pereche de încălţăminte, e nevoie să
părăsească 3-5 zile lecţiile şi să alerge Blaj-Mediaş-Târnăveni şi atunci problematic.
Propunem a se interveni ca pentru satele izolate ca Boianul-Crăciunelul-Tătârlaua
etc.să se facă excepţie, ori în concedii, ori în aprovizionare, altfel riscăm a rămâne goigoluţi
în iarna ce ne calcă.”
Sămărtinean Simion este mutat la jumătatea lunii decembrie la şcoala din
Blăjel,orele de matematică rămase libere vor fi efectuate de către înv.Sevestrian
Gheorghe(cl.a VI-a),dir.Botezatu Simion(cl.a V-a),iar orele de fizică de către înv.Strătilă
Ştefan.În luna ianuarie 1950,soţii Simion şi Hristina Botezatu părăsesc Boianul,
stabilindu-se in Păucea,făcând schimb cu soţii Urdea Ion şi Urdea Constanţa.
Direcţiunea şcolii este luată iarăşi de Strătilă Ştefan,care trece de la ciclul I la ciclul
II,predând limba rusă şi geografia.Urdea Constanţa ia cl.a III-a,Urdea Ion predă limba
română şi istoria,Moşneag Emil predă matematica şi fizica,iar Sămărtinean Sabina(cei
doi Sămărtinean au fost fraţi şi nu soţi).predă ştiinţele naturale,igiena,desenul,educaţia
fizică şi lucrările practice(până în luna aprilie ,când este mutată la Corneşti).Se pune tot
mai mult accentul pe „educaţia nouă comunistă,care formează omul nou socialist-cu un
mare bagaj de cunoştinţe practice,un om integru sub raportul educaţiei,instrucţiei şi
capabil de orice muncă fizică,tehnică şi ştiinţifică,iubitor de patrie şi gata oricând să si-o
apere”. Se scot mereu în evidenţă ”greşelile educaţiei vechi-burgheze,care formau
elemente în vederea exploatării”. (Proces-verbal, 27 martie 1950). Cât priveşte
disciplina” se atrage atenţiunea în mod riguros că în şcoală nu este permisă decât
discilina liber-consimţită, interzicându-se în mod absolut violenţa...” (Proces-verbal, 28
martie 1950).
Ziua de 9 Mai (Ziua Victoriei) se sărbătoreşte printr-un program artistic (dimineaţa)
şi o excursie la pădure (după-amiaza). Programul a fost următorul:
-Imnul U.R.S.S .(cor).
-Odă Armatei Roşii(recitare).
-Imnul Republicii Populare Române (cor).
-Armata Populară(recitare).
-9 Mai(recitare).
-Fâlfâie drapelul roşu în Berlin (cor).
-9 Mai(recitare).
-Cântecul lui Tov.I.V.Stalin (cor).
-Cântec despre I.V.Stalin (recitare).
-Ziua Victoriei(recitare).
-9 Mai(recitare).
-Nesfârşită e Ţara mea măreaţă(cor).
-Răbojul unui chiabur(recitare).
-Internaţionala(cor).
61

La excursia de după-amiaza au participat toţi elevii şcolii însoţiţi de învăţători,
„precum şi toţi funcţionarii şi angajaţii instituţiilor din localitate, în vederea stârpirii
gândacului de mai, precum şi distrugerea cuiburilor de ciori.”(Proces-verbal, 9 mai
1950).
La începutul lunii mai sunt repartizaţi la şcoala din Boian Lucreţia Gribincea, care
va funcţiona în două perioade: 1950-1951 şi 1955-1958, ocupând într-o vreme şi funcţia
de director, şi soţul ei, Iuliu Gribincea. Tot în această lună, învăţătorului Moşneag Emil i
se desface contractul de muncă, pe motivul că a lovit o elevă (Oanţă Livia), lovitură
urmată de pareză (paralizie).
Pe 8 mai 1949 se efectuează recensământul persoanelor între 3-21 de ani. S-au
recenzat 338 de persoane, pe naţionalităţi situaţia fiind următoarea:
-români-199;
-unguri-31;
-germani-91;
-ţigani-17;
Pe sexe au fost: masc.-180; fem.-158. Dintre aceştia: între 3-6 ani=68; cl.I-IV=88;
cl.V-VII=25. Urmează:o şcoală medie: liceu-0; şcoală tehnică-1; şcoală profesională-4.
Dintre tinerii între 14-21 de ani (141 de persoane) activează în sectorul:
-agricol-130;
-industrial-5(bărbaţi);
-ateliere meşteşugăreşti-3(bărbaţi);
-urmează o şcoală-3(bărbaţi);
Anul şcolar 1949/1950 se încheie pe data de 10 iunie, examenul de absolvire a
claselor a IV-a, a V-a şi a VI-a având loc pe data de 15 iunie. Examenul constă în
susţinerea de probe scrise şi orale la limba română şi matematică, la clasele a V-a şi a
VI-a adăugându-se şi limba rusă. Numărul repetenţilor este destul de mic (5 repetenţi şi
4 corigenţi),în schimb numărul nescolarizaţilor este mare, mai ales la clasa I (14 din 51
rămaşi înscrişi).
În timpul vacanţei de vară, toate cadrele didactice sunt antrenate în activitatea
căminului cultural, susţinând diverse activităţi (prelegeri, cercuri de studii duminicale,
program la bibliotecă, etc.), toate având drept scop „ridicarea nivelului politic-ideologic,
cultural şi ştiinţific al tineretului”. Cadrele didactice erau îndemnate „să ia parte efectiv la
toate întrunirile de partid,ducând muncă de lămurire între mase şi săteni în vederea
colecti- vizării agriculturii”. (Proces-verbal, 1 iulie 1950). Despre activitatea lor,
învăţătorii vor întocmi rapoarte, care vor fi avizate de către secretarul organizaţiei de
bază.
Anul şcolar 1950/1951 începe pe 4 septembrie, fiind structurat în trei trimestre:
primul trimestru între 4 sept.-30 noiembrie (75 de zile), trimestrul al II-lea între 1
decembrie - 28 februarie (72 de zile), iar al III-lea între 1 martie - 26 mai (65 de zile).
Vacanţa de iarna începe pe 23 decembrie şi ţine până la 3 ianuarie, iar vacanţa de
primăvară de la 21 aprilie, pana la 3 mai. Personalul didactic prezent la începutul anului
şcolar a fost următorul: cl.I=Olariu Livia (43 înscrişi); cl.a II-a=Gribincea Lucretia (42
înscrişi); cl.a III-a A=Zălog Gheorghe (30 înscrişi): cl.a III-a B=Solomon-Banea Maria
(31 înscrişi): cl.a IV-a=Goian Gheorghe (34 înscrişi). La ciclul II : Lalu Elvira - limba
română, istorie, geografie;Strătilă Ştefan-limba rusă, ştiinţe naturale, geografie cl.a V-
a:Gribincea Iuliu-matematică, fizică,chimie; Guth Carol-muzica şi ansamblul coral. La
ciclul II au fost înscrişi 83 de elevi, pe clase situaţia fiind următoarea: cl.a V-a=45, cl.a
VI-a=18, cl.a VII-a=20. Total şcoală=263 de elevi. Frecvenţa continuă să fie slabă (în
ciuda muncii de lămurire dusă de către învăţători cu părinţii elevilor), datorită faptului că
părinţii îi întrebuinţează pe copii la muncile agricole.
62

Aproape toate cadrele didactice, fiind străine de sat, locuiau în clădirea şcolii,
ocupând una sau mai multe camere. Astfel, Strătilă Ştefan, ocupa 2 camere, Urdea Ion
cu soţia 3 camere, Gribincea Iuliu o cameră şi Sevestrian Gheorghe tot o
cameră.Solomon Maria sta în sat cu chirie, iar Zălog Gheorghe se căsătorise şi locuia la
nr.212. Învăţătoarea de la secţia germană Salman-Dresendt Elfiria ocupa o cameră la
şcoala germană.
Din cauza terenului şi a fundaţiei subdimensionate şi a materialului din care a fost
executată, s-au produs crăpături în pereţii exteriori, în partea de apus, de la parter
trecând prin etaj, până la pod. Lucrările de consolidare sunt prevăzute a se executa în
primăvara anului următor(1952), „în caz contrar crăpăturile actuale se vor mari şi astfel
vor produce pagube mai mari, iar cu timpul şcoala va deveni de neîntrebuinţat,
prezentând pericole de prăbuşire”. (Proces-verbal de inspecţie, 5 sept.1951). Lipsa
fondurilor face însă ca aceste lucrări să fie executate abia în prima parte a anului 1953.
Important este însă faptul ca au fost executate lucrări de buna calitate, şcoala
nemaiavând nevoie de astfel de intervenţii de atunci încoace. La realizarea acestei
lucrări, direcţiunea şcolii a fost ajutată de către secretarul Sfatului Popular din Boian,
Hang Ioan.
Gheorghe Goian preia direcţiunea şcolii în toamna anului 1950, rămânând la
conducerea instituţiei până în octombrie 1955..A condus şcoala într-o perioadă foarte
dificilă, cu multe lipsuri materiale, cu o fluctuaţie mare a cadrelor didactice, cu schimbări
în sistemul de învăţământ (multe survenite peste noapte), o perioada caracterizată, mai
ales, prin nesiguranta. Un denunt facut organelor statului (chiar anonim), te putea costa
pierderea locului de muncă sau, uneori, puşcăria.
Alături de cadrele didactice amintite mai sus, în acest an şcolar apar şi numele lui
Nemeş Ioan, Almăşan-Neagu Stela, Iaţeviuc Maria (lb.rusă), Lalu Ciprian.şi Valentina
Pavlov (de la 1 aprilie, pe catedra de fizică-chimie şi ştiinţe naturale). Au plecat pe
parcursul anului: Strătilă Ştefan, Solomon Maria, Lalu Elvira .Până când locurile rămase
libere erau iarăşi ocupate, interveneau schimbări în repartizarea claselor şi a sarcinilor
cadrelor didactice rămase. Goian Alexandra se ocupă, începând cu data de 2 februarie
1951, atât de grădiniţă, cât şi de cl.I. Livia Olariu trece tot de la acea dată la ciclul II,
predând istoria, ştiinţele naturii, geografia la o parte din clase. Cât priveşte grădiniţa,
aceasta funcţionează în casele parohiale săseşti, ocupând o sală de clasă şi un antreu.
Sunt înscrişi 45 de copii, dar numărul celor care o frecventează este în unele zile mai
mare cu 10-15, după cum reiese dintr-o informare trimisă Sfatului Popular, Secţia
Învăţământ, al Raionului Mediaş, la data de 9.03.1951.
La sfârşitul anului şcolar, din cei 252 de elevi rămaşi inscrişi, au promovat clasa
197, fiind declaraţi repetenţi 42, iar corigenţi 13. Dintre repetenţi, 31 de elevi au rămas
din cauză că nu au frecventat şcoala, iar 11 din cauza situaţiei la învăţătură..Secretarul
şcolii a fost Scumpu Mihai. Dintre absolvenţii anilor anteriori, au urmat cursuri la şcoli
medii sau profesionale un număr de 14 copii.
În septembrie 1951 sunt înscrişi la şcoală 235 de copii,din care 216 români,10
maghiari şi 9 germani (şcoala germană continuă să funcţioneze separat, chiar dacă
avea acelaşi director cu şcoala română)..Şcoala a funcţionat cu 8 posturi didactice, 4 la
ciclul I şi 4 la cilul II. Încadrarea a fost următoarea: la ciclul I-Nemeş Ioan, Zălog
Gheorghe, Olariu Livia ,Goian Alexandra; la ciclul II-Goian Gheorghe(director), Neagu
Apostu, Neagu Stela şi Iaţeviuc Maria..La şcoala germană a funcţionat Zinz Martin. La
sfârşitul lunii octombrie revine în preocupările şcolii problema lemnelor pentru
încălzirea claselor, directorul.Gheorghe Goian făcând apel la părinţi pentru a transporta
lemnele.Tot cu ajutorul părinţilor încearcă să repare şi gardul din jurul şcolii („impresia
63

urată ce-o face acest gard şi neîngăduinţa mijloacelor bugetare de a se construi”),
solicitând să se organizeze o colectă benevolă „în bani, scânduri, eventual în bucate,
după posibilitatea şi bună-voinţa cetăţenilor”.(Proces-verbal, 23 oct.1951). La 17 aprilie
anul următor, gardul şcolii a fost reparat „prin contribuţia comitetului de părinţi şi a
elevilor U.T.M.”, valoare lucrării fiind estimată la 4.500 de lei.
Pe lângă activitatea şcolară, cadrele didactice sunt antrenate la tot felul de
activităţi extraşcolare în cadrul căminului cultural (acesta dispunea de un aparat de
radio, organizându-se audiţii), dar şi la mobilizarea cetăţenilor în campania de
însămânţări (se pregătea colectivizarea agriculturii, primul pas fiind întovărăşirea).
Organizaţia de pionieri, proaspăt înfiinţată, coagulează în jurul ei multe dintre activitatile
extrascolare, care se vor perpetua în întreaga perioadă cât aceasta a existat în şcolile
româneşti. Preamărirea conducătorilor iubiţi (Stalin în anii `50-„vă facem cunoscut că
Regiunea Mureş a provocat la întrecere în cinstea zilei de 21 Decembrie a.c.-
Aniversarea zilei de naştere a Tov. I.V.Stalin - toate şcolile din ţară”; Gheorghe
Gheorghiu-Dej în anii`60, culminând cu Nicolae Ceauşescu), acţi-uni de colectare de
fier vechi şi maculatură, strângerea fructelor de pădure, a spicelor, stârpirea gândacului
de Colorado, etc.sunt numai câteva dintre activităţile organizate de pionieri.
Diferite sărbători oficiale, nou apărute în viaţa şcolii şi a societăţii, sunt ocazii
pentru propaganda comunistă. De 8 martie li se explică mamelor care este rolul lor în
construirea noii societăţi, îndemnându-le să-şi crească copiii în spiritul politicii partidului,
încrezatoare în viitorul luminos care îi aşteaptă. De 1 iunie, cu ocazia zilei internaţionale
a copilului, se popularizează prin toate mijloacele posibile viaţa copiilor în U.R.S.S.,
comparativ cu a copiilor din ţările capitaliste, „care sunt crescuţi în spiritul
războinic”.(Proces-verbal, 14 mai 1951).
Învăţătorii primesc în folosinţă 25 ari de teren agricol, după care „sunt scutiţi de a
da cota de carne”, întrucât este teren folosit pentru grădină..La clasă, timp de un sfert
de oră zilnic, se face citirea presei, şi, cum are loc reforma monetară, învăţătorii sunt
îndemnaţi să dezbată cu copiii „importanţa reformei băneşti şi cum putem da noi leului o
putere de cumpărare mai mare”.(Proces-verbal,22.02.1952).
Anul şcolar 1951/1952 se termină pe data de 30 mai 1952, iar examenele de
sfârşit de an încep din 2 iunie. Din cei 235 de elevi înscrişi la începutul anului, 23 nu au
urmat deloc şcoala. Au promovat 153 de elevi, 30 au rămas corigenţi, iar un număr de
32 au fost declaraţi repetenţi, numărul celor rămaşi înscrişi la sfârşitul anului fiind de
215 elevi.
Noul an şcolar 1952/1953 începe pe 15 septembrie, cu întregul efectiv de cadre
didactice prezent la datorie: Gheorghe Goian(director), Goian Alexandra, Zălog
Gheorghe, Câmpean Gheorghe, Olariu Livia, Marica Dumitru, Marica Elisabeta, Luca
Idifta, Lupoiu Irodion, Daniliuc Eugen şi Lupoiu Lidia. La grădiniţă era Oană Virginia şi
Croitoru Denisa, iar la şcoala germană Lassner Gheorghe. Celor nou-veniţi, directorul
Gh.Goian le cere să aibă o „comportare demnă, pentru a aduce aportul lor sănătos în
şcoală”, ”dând dovadă de disciplină conştientă, folosind îndreptarul care ne învaţă
Partidul«Critica şi Autocritica»”(Proces-verbal, 9 sept.1952). Le mai atrage atenţia că
formula de adresare oficială este „tovarăşi”. Directorul îi mai îndeamnă „să depună
muncă intensă pentru înfiinţarea întovărăşirilor şi Gospodăriilor Agricole Colective”.
Şcoala funcţionează acum cu 9 clase (câte 2 la cl.I şi a II-a), având înscrişi 226 de
elevi la începutul anului şcolar. Au rămas înscrişi la sfârşitul anului şcolar 208 elevi, din
care: 177 promovaţi,14 corigenţi, 9 repetenţi, iar 8 nu au frecventat deloc şcoala. Un
număr mare de copii a plecat din şcoală(24), în timp ce numărul celor veniţi a fost mai
mic(6). Activitatea şcolară se desfăşoară pe „pătrare”, atât dimineata, cât şi dupăamiaza.
64

Munca educativă şi propaganda comunistă devin sarcini obligatorii pentru toate
cadrele didactice („Tablourile să fie aranjate cum se cere şi modificată inscripţia la
tov.Gh.Gh.Dej şi Dr.Petru Groza”-Proces-verbal 21 oct.1952). Pentru pregătirea
alegerilor din această toamnă, „se va duce muncă de lămurire(...)prin dezbateri şi prin
deplasare de la om la om”. Programată pentru ziua de 9 noiembrie 1952
(conf.dispoziţiei primite de la raion), aniversarea zilei de 7 noiembrie va avea loc vineri,
deoarece „dumi-nică sunt 3 nunţi şi cetăţenii nu vor veni la serbare”.
Situaţia materială a cadrelor didactice este atat de proastă, încât (chiar în
condiţiile epocii respective) acestea nu se sfiesc să o reclame în şedinţele de consiliu:
„Tov.Director arată de ce se face deosebirea între cei de la oraş şi cei de la sat, care nu
au surse de aprovizionare şi sunt lăsaţi la voia întâmplării”; ”Cu aprovozionarea,
referitor la articolele naţionalizate, stăm prost, nefiind aprovizionaţi cu alimentele
necesare, referitor la pâine.”; „să se soluţioneze cartelele membrilor de familie celor de
la sate, căci nu avem alte surse de alimentare şi venituri”; „problema lemnelor, să fie
soluţionată prin cartele de combustibil şi să ni se dea lemne bune, nu vreascuri sau
aşchii” (Proces-verbal, 20 ianuarie 1953).
Organizaţia de pionieri este solicitată „să acţioneze şi să ajute la îmbunătăţirea
muncii în şcoală”, înmânarea cravatei de pionier şi dobândirea calităţii de membru al
organizaţiei să fie făcute numai celor care merită: „S-a găsit şi un caz de
abatere(Popa). Tov.Daniliuc i-a înmânat cravata de pionier fără ştirea şcolii. Această
atitudine a tov.Daniliuc n-a fost justă. Se dă cuvântul tov.Daniliuc ,care răspunde
urmatoarele: Popa era să capete cravata mai înainte, însă i s-a lăsat un timp ca să se
îndrepte .După ce s-a îndreptat, i-a dat cravata...”(Proces-verbal,3 febr.1953).
Alfabetizarea devine sarcină de partid, pentru punerea ei în aplicare fiind mobilizate nu
numai cadrele didactice, ci şi activistii de partid şi sindicat locali: „Tov.Tatar Chirion,
Sămărtinean Ion şi Tăunean Ion din org.de masă îşi iau angajament că vor da ajutor de
a duce această muncă la bun sfârşit.”(Proces-verbal, 6.febr.1953, de la şedinţa
Căminului Cultural şi a Luptei pentru Pace). Exista şi un plan de alfabetizare, care
trebuia să fie îndeplinit până în luna aprilie, când urma să aibă loc examenul cu cei care
au frecventat aceste cursuri.
La consiliile profesorale se dezbat teme ca „Lichidarea deformărilor
antiştiinţifice în domeniul pedagogiei”, condamnându-se principiile pedagogice
„bugheze”, „reacţionare”, pentru a se pune în evidenţă principiile „sănătoase” ale
pedagogiei marxist-leniniste: cadrele didactice „mai vechi se vor restructura, iar cele noi
îşi vor completa cunoştinţele prin studiu individual, pentru ridicarea nivelului politic,
ideologic şi profesional”. În acest scop este necesară „Citirea cu atenţie a ziarului
Scânteia, spre a fi la curent cu toate frământările politice interne şi externe,
descurcându-ne cu uşurinţă, exprimând clar şi politic orice problemă şi-n special să ştim
combate cu tărie ideologia duşmanului de clasă” (Proces-verbal din 19 mai 1953).
Nu trebuie să rămânem cu impresia că învăţătorii şi profesorii din această
perioadă au fost nişte activişti zeloşi ai partidului comunist. Răsfoind registrele cu
procese-verbale din întreaga perioadă comunistă, am putut constata caracterul formal
al dezbaterilor ideologice (cei care au trecut prin aceste vremuri ştiu prea bine cum se
ţineau şedinţele de partid sau de sindicat). Cadrele didactice şi-au văzut întotdeauna de
munca la clasă, preocuparea lor fiind, în primul rând, pregătirea de specialitate a
copiilor. Dar, fiindcă politicul încerca să controleze toate domeniile vieţii sociale, şcoala
era vizată în mod special..
65

La 5 martie 1953, seara, înainte de ora 22, „Păstorul din Kremlin”, cum îl
numeşte Gala Galaction pe Stalin, moare lovit de o hemoragie cerebrală şi paralizie.
„Omul cel mai glorificat de unii, cel mai execrat de alţii”, de care a tremurat o jumătate
de lume, este înmormântat pe 9 martie. Timp de trei zile, întreaga suflare din blocul
comunist este în doliu. Şcolile arborează şi ele drapelul roşu cu doliu şi lumea întreagă
comentează învăţăturile marelui cârmaci. Imaginea reprodusă în ziare, „pacificată şi
culcată între flori”, cu mâinile „dureros doborâte, de-a lungul trupului, una într-o parte,
alta într-altă parte (... )nu duc nimic! nu se cunosc una pe alta, nu se întâlnesc decât în
neant!” (Gala Galaction, Jurnal, vol.III.Ed.Minerva.Buc.1980). Odată cu moartea lui
Stalin se încheie o epocă tristă din istoria poporului român (şi nu numai), dar spectrul
său va bântui conştiinţele încă multă vreme de acum încolo.
Deschiderea anului şcolar 1953/1954 se face „într-un cadru festiv împreună cu
organizaţia de bază”, şcoala funcţionând cu 5 clase la ciclul I şi 3 clase la ciclul II.
Încadrarea este următoarea:
-la ciclul I:Câmpean Gheorghe, Goian Alexandra, Zălog Gheorghe, Marica
Elisabeta, Pepelea Ion.
-la ciclul II:Goian Gheorghe (limba română), Lupoiu Lidia (limba rusă), Lupoiu
Irodion (matematică, fizică) Daniliuc Eugen (ştiinţele naturii, geografie), Olariu Livia
(istorie, română-cl.a V-a, desen, lucru manual), Marica Dumitru (fizică-cl.a VI-a, chimie,
ed.fizică, muzică, sport).
-la şcoala germană: Adleff Conrad;
Sunt înscrişi la şcoală 218 copii, din care 156 la ciclul I şi 62 la ciclul II. La sfârşitul
anului şcolar au mai rămas înscrişi 208 copii, din care au promovat 172, au rămas
corigenţi 11, iar 25 sunt repetenţi (16 din cauza situaţiei la învăţătură şi 9 din cauza
frecvenţei). Frecvenţa s-a îmbunătăţit, ajungându-se la 90-95%, lucru remarcat atât de
conducerea şcolii, cât şi de inspectorul Foriş Iuliu (30.XI.1953). Lipsesc lemnele pentru
încălzirea claselor (Tov.secretar Hang Ioan, din partea Sfatului, că în ceea ce priveşte
tăiatul lemnelor, e o lipsă a Sfatului” (Proces-verbal, 30.XI.1953), inspectorul solicitând
o mai bună colaborare între şcoală şi Sfatul Popular. De asemenea, cere sprijinul
cadrelor didactice în campania electorală, dar şi pentru „a duce muncă de lămurire de la
om la om pentru socializarea agriculturii”. Cadrele didactice mai sunt antrenate şi în
campania de contractări de animale de către ţărani: „Referitor la contractările efectuate
în com.Boian raportăm următoarele: au fost popularizate de C.D.(cadre didactice)în
şc(oală), la Căminul Cultural şi paralel cu vizitele la domiciliu de la om la om-
Contractări bovine:
-1953:planificat-10 bucăţi. Realizat-29=210%.
Contractări porcine:
-Plan 1953-4 bucăţi; realizat 3=75%.
-Plan 1954-3 bucăţi; realizat 2=66%.
Contractări păsări:
-plan pe 1954-15 buc.; relizat 15 buc=100%.”
(Informarea nr.34/1954 trimisă de directorul Gh.Goian Secţiei Invăţământ a Raionului
Mediaş).
Problema aprovizionării cu lemne a şcolii revine la începutul anului 1954. Din nou,
primăria „uită” de şcoală, directorul Gh.Goian fiind nevoit să se adreseze acestei
instituţii în mai multe rânduri: „Rugăm luaţi măsuri urgente pt.aprovizionarea şc.cu
lemne şi tăiatul lor, căci în caz contrar vom fi nevoiţi să închidem şcoala. Sit.aproviz.cu
lemne v-am mai adus-o la cunoştinţă în câteva rânduri şi chiar în prima sesiune din
18.I.crt. Menţionăm că-n ultimele zile frecvenţa a scăzut simţitor din cauza insuficientei
66

călduri în clasă” (Adresa nr.6/954 către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al
Comunei Boian).
La sfârşitul lunii martie 1954, apropiindu-se perioada de transferări,soţii Goian si
Marica solicită trensferarea la alte şcoli: primii la Sighişoara sau Codlea, ceilalţi în
raionul Negru-Vodă, regiunea Constanţa. Soţii Marica nu vor mai funcţiona la Boian în
anul şcolar următor, în timp ce soţii Goian vor fi nevoiţi să mai rămână.
Odată cu venirea primăverii, se înmulţesc sarcinile trasate cadrelor didactice cu
ocazia consiliilor profesorale:
-Se vor pune lozinci mobilizatoare cu recapitularea materiei, zilei de 1 mai şi 9 mai
pe coridoare şi în clasele de curs.
-Să reînceapă munca culturală a Căminului cu tineretul...
-Tov.Marica D.să fie preocupat de recruţii analfabeţi şi să raporteze situaţia lor
săptămânal.
-Pentru 1 mai se va pregăti program pentru serbarea câmpenească.
(Proces-verbal din 27.IV.1954)
Şi pentru vacanţa de vară cadrele didactice primesc sarcini: alfabetizarea („fiecare
cadru să se prezinte la domiciliul analfabetului”), sprijinirea măririi producţiei agricole
(„excursii la gosp.agricole colective şi leg.cu fruntaşii în producţie”; ”Pentru perioada
treierişului, la arie se propun tov.Zălog Gh.şi Daneliuc Eugen, ajutaţi de un colectiv de
elevi de la şcoala noastră şi de la şcolile medii”), creşterea viermilor de mătase,
strângerea seminţelor de la flora spontană, etc.Pentru sfârşitul anului şcolar, „Fiecare
cadru didactic îşi va face un referat documentat, cuprinzând felul cum a îndeplinit
munca...” (Proces-verbal 26 mai 1954). Cadrele didactice, dar şi personalul de serviciu
şi administrativ, „care şi-au dat interes deosebit în muncă” ,beneficiază de bilete de
odihnă la Băile Bazna, în trei serii de câte trei săptămâni. Cei care s-au ocupat cu
creşterea viermilor de mătase (inclusiv femeile de serviciu) sunt recompensaţi, la
sfârşitul lunii august, cu materiale primite:
Ivan Fira-8 m de pânză albă-gratuit.
Marton Ilona-1,60 m de pânză albă-gratuit
Restul materialului se împarte proporţional cu munca prestată de cadrele
didactice.
Serbarea de sfârşit de an şcolar 1953/1954 are loc în data de 20 iunie, programul
fiind alcătuit din „coruri, recitări, dansuri şi piesă de teatru”. Sunt premiaţi 30 de elevi,
diplome de merit luând numai elevii „care au nota cinci la toate disciplinele principale”
(sistemul de notare era de la 1 la 5).
Structura anului şcolar 1954/1955 este asemănătoare celui precedent, având
patru „pătrare”: I-1 sept.-6 nov.; II-9 nov.-30 dec.; III-10 ian.-17 martie; IV-25 martie-25
mai. Vacanţa de iarnă: 31 dec.-9 ian., iar vacanţa de primăvară :18-24 martie. Colectivul
didactic a suferit câteva modificări, prin plecarea soţilor Marica. La începutul anului
şcolar structura corpului didactic era următoarea:
-Goian Gheorghe-director(limba română cl.a VI-a);
-Goian Alexandra-înv.cl.I A=27 elevi;(Din luna decembrie clasa va fi luată de
Ciortea Florica-mai târziu Damaschin Florica).
-Moga Anica-înv.cl.I B=28 elevi;
-Zălog Gheorghe-înv.cl.a II-a A=25 elevi;
-Daniliuc Eugen-înv.cl.a II-a B=25 elevi;
-Goian Alexandra-înv.cl.a III-a=29 elevi;
-Hentea Cecilia-înv.cl.a IV-a=32 elevi;
-Olariu Livia –limba română cl.V şi VII, istorie cl.V; dirig.cl.a VI-a=18 elevi;
67

-Lupoiu Lidia-limba rusă;
-Lupoiu Irodion-matematică; dirig.cl.a VII-a=16 elevi;
-Hentea Mircea-ştiinţe naturale; geografie; dirig.cl.a V-a=24 elevi;
-Sandu Maria-istorie VI-VII,ed.fizică, chimie;
Numărul total al elevilor înscrişi la începutul anului şcolar a fost de 224, din care 166 la
ciclul primar şi 58 la ciclul gimnazial. La grădiniţă au funcţionat Stefănel Ioana şi Theil
Matilde. Şcoala Elementară cu Limba de Predare Germană a funcţionat cu clasele I-IV,
având înscrişi 16 copii, iar ca învăţător pe Adleff Conrad.
Sarcini diverse revin şi acum fiecărui cadru didactic: prelucrarea Statutului
G.A.C(Gospodăriile Agricole Colective), munca de culturalizare, alfabetizarea şi
completarea studiilor („Tov.miliţieni care n-au 7 clase vor fi ajutaţi de cadrele didactice”)
îndeplinirea planului de colectări, etc. La şedinţele consiliului profesoral, directorul
comunică o serie de constatări, actuale şi astăzi: cadrele didactice citesc prea puţin, nu
se învaţă, elevii fug de la ore, profesorii sunt ameninţaţi de elevi şi părinţi. La şedinţele
cu părinţii „Tov.director face apel pentru ca părinţii să fie înţelegători şi să aducă fiecare
un transport de lemne, pentru a se asigura condiţiile optime învăţământului”(17.X.1954).
Gardul din faţa şcolii fiind distrus (din nou), directorul Gh.Goian informează părinţii că
„s-a procurat împletitura de sârmă şi şoşi(stâlpi) şi s-a făcut o parte”, dar pentru
continuarea acestei lucrări „sunt necesari stâlpi şi scânduri”, făcând apel la membrii
comitetului „să găsească o modalitate pentru a ajunge în posesia acestui material”.
Lucrările merg însă anevoie, directorul Gh.Goian fiind nevoit să apeleze la primărie:
„pentru construirea gardului din faţa şcolii, rugăm a ne repartiza zilnic câte doi meşteri
lemnari şi un om ajutor” (adresa nr.41/26.III.1955). La începutul lunii mai, gardul este
terminat, directorul şcolii informând Sfatul Popular al Raionului Mediaş că: „datorită
stăruinţei şi iniţiativei conducerii şcolii-prin măsurile luate din timp-şi prin sprijinul dat şi
de Sfatul Popular, ajutat şi de comitetul de părinţi, s-a reuşit să se împrejmuiască o
faţadă a şcolii cu gard de împletitură de sârmă de bună calitate şi f. durabilă, ce dă un
aspect civilizat şi educativ acestei instituţii” (Adresa nr.87/2.V.1955). Şi mai adaugă la
sfârşit: „Subsemnatul am condus şi chiar lucrat alături de cetăţeni la această lucrare.”
Şedinţele consiliului profesoral se ţineau, de regulă, o dată pe
săptămână şi aveau înscrise pe ordinea de zi, pe lăngă problemele obişnuite (
frecvenţă, planificări, alfabetizare), prezentarea şi discutarea unui referat (ex.”Cum
am dus munca în cadrul şcolii la bibliotecă”-29 martie 1955-de Livia Olariu). La
şedinţele comitetului de părinţi, directorul şcolii face apel „să sprijine frecvenţa pe toate
căile posibile”, arătând „importanţa culturii pentru viaţă, chiar dacă elevul rămâne la
agricultură, căci cu cât pământul va fi lucrat mai bine şi ştiinţific, recolta va fi mai
îmbelşugată, contribuind la bunăstarea şi fericirea poporului”.(Proces-verbal 12 aprilie
1955).
La sfârşitul anului şcolar, elevii susţin examene la mai multe discipline:
-cl.a IV-a:limba română(scris şi oral); aritmetică(scris);
-cl.a V-a:limba română(scris), limba rusă(oral), aritmetică(oral);
-cl.a VI-a:limba română (scris), limba rusă (oral), aritmetică (scris), botanică
(oral);
-cl.a VII-a: limba română(scris), limba rusă (oral) algebră (scris), geografie (oral),
Constituţia R.P.R.(oral);
Situaţia de la sfârşitul anului şcolar relevă, printre altele, două aspecte
caracteristice Boianului, dar şi epocii respective:12 copii care nu au frecven-tat şcoala
(majoritatea cortorari sau ţigani) şi 10 copii care au fost retraşi de la şcoală, cei mai
mulţi pentru a munci în familie (din cl.V-VII).
68

Sfârşitul anului şcolar însemna şi campania de informare asupra reţelei şcolilor
profesionale şi liceale, în scopul atragerii elevilor din mediul rural. Prin adresa
nr.4969/24 mai 1955, Secţia de învăţământ a Sfatului Popular al Raionului Mediaş
informa şcolile despre condiţiile înscrierii la „şcolile medii militare«Dimitrie Cantemir»”:
„Să fie dintre fiii:
-militarilor activi ai forţelor armate;
-activiştilor de partid;
-ai muncitorilor şi ţăranilor colectivişti;
-eroilor din războiul antifascist;
-ţăranilor cu gospodărie mică şi mijlocie;
-intelectualilor progresişti;
Nu pot fi selecţionaţi tineri ai căror părinţi sau rude apropiate au fost sau sunt în
rândurile exploatatorilor, expropriaţilor, dislocaţi sau cu domiciliul forţat, foşti condamnaţi
sau închişi de judecată pentru orice motive sau care au avut manifestări duşmănoase
faţă de popor.” Şcoala din Boian nu a avut planificat nici un loc pentru astfel de instituţii,
astfel că directorul Gh.Goian notează pe marginea acestei adrese „n-avem cazul”.
La şedinţa consiliului profesoral din 13 .08.1955, ţinută la o zi după
şedinţa cu directorii la Secţia de Învăţământ a Raionului Mediaş, se comunică
desfacerea contractului de muncă cadrelor necalificate, începând cu data de
15.08.1955. Li se înmânează preavizul următoarelor cadre: Zălog Gheorghe, Lupoiu
Iradion, Daneliuc Eugen şi Adleff Konrad..Sandu Maria şi Lupoiu Lidia sunt transferate
de la ciclul II la clasele I-IV.(„Unele cadre e posibil să fie repartizate din nou. Cadrele
necalificate vor fi plasate în cooperaţie, Sfaturile Populare, în G.A.C., conform pregătirii
lor”-Proces-verbal din13.08.1955).
Anul şcolar 1955/56 începe sub semnul unor incertitudini şi disfuncţionalităţi. La o
zi după începerea cursurilor, pe 16 sept.1955, Secţia de Învăţământ a Raionului
Mediaş, comunică Direcţiunii Scolii de 7 ani Boian următoarele:
„La raportul Dvs.Nr.130/1955, prin care ne încunoştinţaţi că din 10 elevi înscrişi în
clasa a VI-a frecventează regulat 4-5 elevi zilnic această clasă.
Vă facem cunoscut că începând cu data de 18 sept.1955 se desfiinţează clasa a
VI-a la şcoala Dvs., iar elevii vor fi îndrumaţi la şcoala de 7 ani Bazna.
Învăţătorii care au funcţionat la clasele V-VII, deveniţi plus de cadre prin
desfiinţarea clasei a VI-a, vor trece la clasele I-IV în locurile vacante.”
Încadrarea este următoarea:
-clasa I A-Buzaş Maria
-clasa I B-Gribincea Lucreţia
-clasa a II-a A-Ciortea Florica
-clasa a II-a B-Moga Anica
-clasa a III-a A-Zălog Gheorghe
-clasa a III-a B-Lupoiu Lidia
-clasa a IV-a –Hentea Cecilia
-clasele I-IV şcoala germană-Hann Ştefan
La ciclul II: Hentea Mircea (geografie, ştiinţe naturale, istorie, chimie), Olariu Livia(limba
română), Lupoiu Lidia(limba rusă), Gh.Goian(constituţie, cerc sportiv, ed.fizică,desen).
Catedra de matematică este vacantă, orele fiind ţinute la cl.a V-a de Moga Anica, iar la
cl.aVII-a de Hentea Cecilia, care mai predă predă fizica şi chimia.
Sunt înscrişi în acest an şcolar 183 de copii la clasele I-IV şi 39 la clasele V-VII. În
total :222 elevi. În cursul anului au venit 3 elevi şi au plecat 19, rămânând la sfârşitul
anului şcolar 172 de elevi la cl.I-IV şi 34 la cl.V-VII. Neşcolarizaţi au fost 15 copii, din
care 7 la clasa I. Frecvenţa este mulţumitoare la nivelul întregii şcolii, dacă facem
69

excepţie neşcolarizaţii. Totuşi, sunt cazuri când învăţătorii şi diriginţii trebuie să depună
eforturi pentru a aduce copiii la şcoală. Ex.Mesareş Gheorghe şi Tilea Vasile. Au rămas
repetenţi 14 elevi, 7 „cu teme peste vară” şi 4 corigenţi. Cursurile se fac atât dimineaţa,
cât şi după amiaza, deşi secţia de învăţământ raională solicita „ţinerea cursurilor în
orele a.m cu clasele mici”, lucru imposibil în Boian: „avem 7 clase la cl.I-IV, plus 2 clase
la V-VII şi 5 săli de învăţământ, deci în imposibilitate de-a face lecţii de dim., plus de
asta, dacă am face d.m.cu cl.V-VII, am risca să nu putem termina ultimele ore, din
cauza luminii, căci la noi încă n-avem lumină electrică, iar luminatul cu lămpi n-ar fi
satisfăcător”.(Adresa nr.164/25.X.1955 trimisă de directorul Gh.Goian Secţiei de
învăţământ Mediaş).
La începutul lunii noiembrie 1955, directorul Gheorghe Goian este schimbat din
funcţie, în locul său fiind numit Mircea Hentea. Se pare că Gh.Goian avea probleme de
sănătate, căci la 5.02.1956 solicită conducerii şcolii eliberarea unei adeverinţe de
funcţionare, aceasta fiindu-i necesară la „întocmirea dosarului pentru pensie de
invaliditate”. El va rămâne în şcoală până la sfârşitul anului şcolar, nu va mai fi prezent
în anul următor, dar va reveni la catedră în 1958/1959.
Hentea Mircea va sta la conducerea şcolii până la sfârşitul anului şcolar 1955/56.
Nu ştim în ce măsură s-a ocupat de problemele şcolii, dar în anul şcolar 1956/1957
Şcoala Boian funcţionează numai cu clasele I-IV. Datorită frecvenţei scăzute, clasele V-
VII vor merge câţiva ani la Bazna. Noul an şcolar aduce schimbări şi în ceea ce priveşte
structura. În locul „pătrarelor”, apar acum trimestrele, astfel că anul şcolar are
următoarea structură: trim.I=1 sept.-21 nov.trim.al II-lea=22 nov.-15 febr.; trim.al.IIIlea=16
febr.-21 mai. Perioada 20 mai-10 iunie este rezervată examenelor. Cât priveşte
manualele, acestea se distribuie prin librărie, pe bază de comandă, elevul primind un
bon cu care se prezintă la gestionar. Se dau, de asemenea, burse elevilor cu situaţie
materială slabă în valoare de 90 de lei.
Noul director al şcolii este Gribincea Lucreţia, iar repartiţia pe clase este
următoarea:
-clasa I A-Moga Anica;
-clasa I B-Zălog Gheorghe;
-clasa a II-a A-Buzaş Maria;
-clasa a II-a B-Gribincea Lucreţia;
-clasa a III-a-Ciortea Florica;
-clasa a IV-a-Olariu Livia;
-clasele I-IV şcoala germană-Hann Stefan;
Chiar şi în această situaţie, când şcoala a funcţionat numai cu ciclul primar, două
clase a fost nevoită să facă orele după-amiaza. După cum ştim, şcoala are numai 5 săli
de clasă, celelalte încăperi fiind folosite, în această perioadă, ca locuinţe pentru
învăţători, atelier, bibliotecă.
Sunt înscrişi în acest an şcolar 189 de elevi, pe clase situaţia prezentându-se
astfel: cl.I A:29, cl.I B:28, cl.a II-a A:26, cl.a II-a B:25, cl.a III-a:42, cl.a IV-a:39. Se
propune politehnizarea învăţământului(„este acel învăţământ care familiarizează pe
elevi cu principiul de bază al procesului de producţie, dând în acelaşi timp copilului şi
adolescentului cunoştinţe necesare pentru mânuirea celor mai simple elemente de
producţie”-Proces-verbal din 22.XI.1956 de la şedinţa consiliului pedagogic). Cadrele
didactice sunt îndemnate să folosească mult material didactic, fiind date ca exemplu în
acest sens Olariu Livia şi Moga Anica. La polul opus se situează Zălog Gheorghe,
căruia i se recomandă „să vină din timp la şcoală şi să-şi procure materialul necesar”.
Munca culturală se desfăşoară anevoie („Cu tineretul e foarte greu. Cadrele
didactice repartizate pe circumscripţii au fost să mobilizeze tineretul, însă n-au răspuns
70

la chemarea noastră”-Proces-verbal din 22.XI.1956). Cu părinţii se duce muncă de
lămurire „în vederea predării cotelor şi impozitelor, precum şi înscrierea în
întovărăşirea”30 Decembrie”din com.noastră”(Proces-verbal din 28.X.1956 de la
şedinţa pe şcoală cu părinţii).
Notarea elevilor se face de la 1 la 5, fiind promovaţi elevii care au obţinut note de
3, 4 şi 5 la toate obiectele. Absolvenţii clasei a IV-a sunt consideraţi promovaţi, dacă
s-au prezentat la examenul de absolvire şi au obţinut note de trecere. Examenul constă
în probe scrise şi orale la limba română şi aritmetică. La sfârşitul anului şcolar, din cei
189 de elevi înscrişi au promovat clasa 151. Frecvenţa la şcoală este mult mai bună
decât în anii precedenţi(„În acest an şcolar corpul didactic, cu sprijinul Comitetului
Executiv al Sfatului Popular a reuşit să aducă la şcoală pe toţi copiii neşcolarizaţi din
comună”-Proces-verbal de inspecţie din 14.VI.1957).
Şcoala germană funcţionează separat, deşi numărul copiilor este destul de mic.
Sunt înscrişi 20 de copii în clasele I-IV(cl.I-5; cl.a II-a-10; cl.a III-a-1; cl.a IV-a-4),
cursurile desfăşurându-se simultan cu un singur învăţător(Hann Ştefan), într-o sală de
clasă din incinta şcolii(sala mică din dreapta intrării principale). Ca întotdeauna, nu sunt
probleme de frecvenţă(„Frecvenţa elevilor a fost foarte bună.Copiii sunt trimişi regulat la
şcoală...”-se notează într-o analiză a muncii ).
Tot cu clasele I-IV va funcţiona şcoala şi în anul şcolar 1957/1958, deşi se fac
eforturi pentru înfiinţarea clasei a V-a. Conducerea şcolii a solicitat Secţiei de
Invăţământ a Sfatului Popular al Raionului Mediaş, prin adresa nr.208/5.04.1957,
înfiinţarea clasei a V-a la Şcoala Elementară de 4 ani Boian, primind următorul răspuns:
„vă facem cunoscut că nu se aprobă înfiinţarea clasei a V-a decât în cazul în care se
poate asigura funcţionarea clasei paralele, în conformitate cu instrucţiunile în vigoare”-
adresa nr. 3196/11.IV.1957).
În colectivul didactic intervin câteva modificări, alături de cadrele existente
apărând nume noi: Muntean Ilie şi Câmpean Gheorghe. Încadrarea a fost următoarea:
-cl.I A-Olariu Livia;
-cl.I B-Muntean Ilie;
-cl.a II-a A-Moga Anica;
-cl.a II-a B-Zălog Gheorghe(a luat locul lui Câmpean Gheorghe);
-cl.a III-a A-Muntean(Buzaş) Maria;
-cl.a III B-Gribincea Lucreţia;
-cl.a IV-a-Damaschin(Ciortea)Florica;
Structura anului şcolar s-a modificat puţin, activitatea desfăşurându-se tot pe
trimestre: trim.I:15 sept.-7 dec.; trim.a II-lea:8 dec.-28 febr.: trim al.III-lea: 1 martie-30
mai; vacanţa de iarnă: 29 decembrie-12 ianuarie; vacanţa de primăvară: 31 martie-14
aprilie; vacanţa de vară: 1 iulie-31 august. Au fost înscrişi 198 de elevi, din care au
promovat 160, cei mai mulţi repetenţi fiind înregistraţi la clasa întâi-16 repetenţi din 68
înscrişi. Au promovat clasa a IV-a toţi cei 30 de elevi înscrişi, în urma examenului de
absolvire.
Lucreţia Gribincea va fi schimbată din funcţie la începutul anului 1958,
conducerea şcolii fiind luată de Muntean Ilie, pentru o perioadă de trei ani(1958-1961).
Lucreţia Gribincea va mai rămâne până la sfârşitul anului şcolar în localitate(soţul
Gribincea Iuliu era secretarul Sfatului Popular), ultimii ani petrecându-i la Cluj-Napoca
.Noul director este un om gospodar, care încearcă să rezolve o parte din problemele cu
care se confruntă şcoala. Pe perioada vacanţei de vară, la şcoală se execută lucrări de
zugrăvire interioare şi exterioare. Lucrările au fost executate de către o echipă de
71

zugravi de la Cooperativa Victoria Mediaş „în bune condiţiuni şi de bună calitate”, fiind
terminate la sfârşitul lunii august.
Ilie Muntean pune şi problema construirii unui local de grădiniţă, solicitând acest
lucru sub forma unui deviz estimativ:
-valoare construcţie-100.000 lei.(Pentru comparaţie, salariul în învăţământ era de
500-600 de lei)
-suprafaţă-110 mp.
-anul începerii construcţiei-1961.
-structura:o sală de clasă, un dormitor, sufragerie şi bucătărie.
După cum se ştie, acest proiect nu s-a realizat, probabil din lipsa fondurilor băneşti. Nici
celelalte proiecte ale sale pentru care avea întocmite devize şi chiar planuri aprobate
(grup sanitar, gard din beton şi cărămidă) nu au putut fi duse la îndeplinire,probabil din
aceleaşi motive financiare..
Într-un proces-verbal de inspecţie datat 24.V.1958, se constată următoarele:
„Condiţiile în care funcţionează şcoala sunt bune. În localul şcolii şi în curte se află
ordine şi curăţenie bună.(...).Faţă de numărul de elevi înscrişi(198),17 elevi nu
frecventează regulat. Din aceştia, 5 sunt neşcolarizaţi, iar 12 nu au frecventat în
trimestrul II. Din cei 12: 2 elevi au intrat slugi ,3 elevi sunt bolnavi, iar 7 sunt reţinuţi de
părinţi. Cadrele didactice au făcut multe vizite la domiciliul acestor elevi, însă nu au
reuşit să-i aducă la şcoală. Au cerut şi sprijinul Sfatului Popular, însă nu au fost ajutaţi.
Directorul şcolii trebuia să arate această situaţie secţiei învăţământ şi să intervină prin
comitetul executiv raional, pentru a se îndrepta această situaţie.” Cât priveşte pregătirea
elevilor, se constată că elevii „nu sunt obişnuiţi cu munca independentă”. Munca
culturală se ţine mai ales în perioada de iarnă: „Cu tineretul român s-a pregătit piesa de
teatru„Târgul inimilor”de T.Voronin, care a fost clasată pe locul întâi la concursul
intercomunal. Cu tineretul german s-a pregătit piesa „Studentul în paradis”. Cadrele
didactice, în duminici, ţin conferinţe primite de la raion.”
Dotarea cu mobilier este încă precară, directorul Muntean Ilie fiind nevoit să se
adreseze Secţiei de Învăţământ şi Cultură a Raionului Mediaş: „Vă rugăm să aveţi în
vedere ca la primirea băncilor noi să repartizaţi şi pt.şcoala noastră un număr de 10
bănci de doi elevi sau 7 bănci de câte trei elevi fiecare, având mare nevoie de aceste
bănci.”(Adresa nr.116/1958, din 17.09.1958).
La 26 ianuarie 1958 se efectuează recensământul copiilor născuţi între1944-1957.
În Boian,situaţia a fost următoarea:
Români(vorbitori de limba română):
Total-600(masc.-283; fem.317).
Pe ani, situaţia se prezenta astfel:
-1944=12 -1951=48
-1945=25 -1952=37
-1946=26 -1953=52
-1947=42 -1954=43
-1948=51 -1955=53
-1949=45 -1956=63
-1950=51 -1957=52
Germani:Total 57(masc.-29;fem.-28).
Pe ani, a fost următoarea situaţie:
-1944=4 -1951=6
-1945=0 -1952=6
-1946=2 -1953=2
-1947=2 -1954=6
72

-1948=4 -1955=2
-1949=3 -1956=7
-1950=7 -1957=6
Lipsesc din această situaţie copiii maghiari, ei fiind cuprinşi la cei vorbitori de
limba română, fiindcă recensământul nu a avut ca punct de referinţă limba maternă, ci
limba şcolii pe care o urmează (în Boian nu a existat niciodată şcoală cu limba de
predare maghiară sau cel puţin secţia maghiară, cum a fost cazul saşilor). Pentru
comparaţie, redăm câteva cifre ale recensământului efectuat la 10.V.1953, pentru
perioada 1939-1952:
-români:512
-maghiari:22
-germani:68
-alte limbi:13(probabil ţigani cortorari, eventual evrei).
Fiindcă se pune problema „politehnizării învăţământului”, discuţiile privind
înfiinţarea unui atelier devin tot mai frecvente, atât în consiliile pedagogice, cât şi la
şedinţele cu părinţii. La şedinţa comitetului de părinţi pe şcoală din 27 aprilie 1958 „toţi
participanţii au fost de acord ca să se înfiinţeze atelierul prin contribuţia fiecărui părinte
cu cel puţin câte 2 lei fiecare”(Proces-verbal din 27.04.1958). Suma strânsă de la părinţi
a fost de 260 de lei., dar din acet moment nu am mai găsit informaţii referitoare la
atelier, nici dacă a fost înfiinţat, nici cum a funcţionat.
La consiliul pedagogic din 9.VI.1958, învăţătoarea Livia Olariu susţine referatul
„Aniversarea şcolii noastre”. În urma discuţiilor asupra referatului, „tov.Olariu L. propune
ca ziua aniversării să fie 20 septembrie a fiecărui an”,propunere acceptată şi aprobată
de consiliul profesoral. Cu această ocazie s-a constatat că şcoala nu are o monografie,
consiliul profesoral hotărând înfiinţarea unui colectiv format din Moga Anica, Muntean
Maria şi Zălog Gheorghe, care să întocmească anuarul şcolii (Moga Anica-munca
instructiv-educativă; Muntean Maria-munca statistică; Zălog Gheorghe-munca
culturală). După câteva luni (la 2 sept.1958), directorul şcolii Muntean Ilie constată că
„până în prezent nu s-a realizat nimic concret în ce priveşte acţiunea de întocmire a
anuarului şi a monografiei şcolii” şi decide formarea altei comisii: Muntean Iliepreşedinte,
ajutat de Goian Gheorghe şi Olariu Livia. Comisiei i se pune la dispoziţie
arhiva şcolii, „acţiunea de culegere a materialului începe chiar cu această dată”(
Proces-verbal din 2 sept.1958). Nu ştim dacă şi cum şi-a desfăşurat activitatea comisia,
căci în arhiva şcolii nu am găsit nici cea mai mică însemnare în acest sens. (Există un
registru ”Oglinda şcolii” în care sunt trecute colectivele de cadre didactice pe câţiva
ani, dar acesta nu poate fi considerat o încercare de redactare a monografiei şcolii).
Trebuie însă apreciate bunele intenţii ale lui Ilie Muntean, care probabil că s-ar fi
materializat, dacă cei implicaţi ar fi lucrat mai departe împreună: Gheorghe Goian
pleacă în cursul anului şcolar 1958/59, Livia Olariu este mai tot timpul bolnavă (moare
la 4 martie 1961, în urma unei operaţii), iar Muntean Ilie pleacă şi el din Boian în 1961.
Pentru începerea anului şcolar 1958/1959 se fac pregătiri intense.Zugrăvitul şcolii
„atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară” este terminat încă de la sfârşitul lunii august, se
cumpără materialele necesare („Împreună cu tov.Damaschin Dionisie şi cu tov.contabilă
ne-am deplasat la Mediaş, unde am cumpărat strictul necesar de rechizite de birou,
materiale de întreţinere şi mici obiecte de inventar, astfel am consumat toate
prevederile bugetare prevăzute în acest sens”), din banii de autoimpunere „s-a
cumpărat cantitatea de 35 m sârmă plasă cu care am împrejmuit partea din dos, unde
gardul lipsea complet. Acest gard de sârmă a fost construit cu ajutorul părinţilor copiilor
Duma Gligor, Duma Ion, Surdu Gh., Sas Vasile şi Mărginean Ion.”-Toate „realizările de
73

mai sus se datoresc în bună măsură tov.Trîmbiţaş Nicolae, preşedinte, şi
tov.Damaschin Dionisie, înlocuitorul secretarului Sfatului Popular...” (Extrase din
„Referatul privind pregătirile pentru deschiderea anului şcolar 1958/59” ţinut în
şedinţa Com.Exec.din 05.09.58 de către directorul Muntean Ilie).
În acelaşi referat se aduce la cunoştinţa Comitetului Executiv al Sfatului Popular
Boian reînfiinţarea ciclului II, începând cu clasa a V-a. La 17.09.1958, Ilie Muntean
comunică Secţiei de Învăţământ şi Cultură a Raionului Mediaş numărul elevilor înscrişi
în clasa a V-a: 30 de elevi absolvenţi ai clasei a IV-a din anul şcolar 1957/58 şi 26 de
elevi absolvenţi ai clasei a IV-a din anii şcolari 1955/56 şi 1956/57(aceştia nu au
frecventat ciclul II la Şcoala Bazna). „Faţă de cifrele arătate mai sus, vă rugăm să
aprobaţi ca să funcţioneze cl.a V-a în clase paralele. În acest sens, vă rugăm să ne
trimiteţi şi cadrele didactice pt.cl.nou-înfiinţată”.(Adresa nr.115/1958). Vor veni însă la
şcoală numai 45 de elevi, constituindu-se o singură clasă(„la cl.V a fost o problemă
foarte grea şi mai este şi în prezent, deoarece este o clasă neomogenă, fiind elevi din
trei contingente şi fiind o clasă numeroasă de 45 elevi”-Ilie Muntean:Raport de
activitate la sfârşitul trim.I,an şc.1958/59).
Şcoala funcţionează în acest an cu următorul colectiv didactic:
-Muntean Ilie-director; (lb.rom.cl.a V-a)
-Catrinu C-tin-prof.suplinitor; (matem., istorie, geografie, naturale)
-Damaschin Florica-înv.(cl.I A)
-Catrinu(Leaşu) Aurelia-înv.(cl. I B)
-Olariu Livia-înv.( cl. a II-a A)
-Zălog Gheorghe-înv.supl.(cl.a II-a B)
-Moga Anica-înv.(cl.a III-a A)
-Goian Gheorghe-înv.(cl.a III-a Bşi lb.rusă);
-Muntean Maria-înv.(cl.a IV-a)
-Hutter Ana-înv.şc.germ
Gheorghe Goian va pleca la începutul trim.al II-lea (se va stabili în Hunedoara), iar
Catrinu Constantin în primăvara anului 1959, fiind supliniţi de către cadrele didactice
existente în şcoală.
La cl. I-IV sunt înscrişi 207 elevi(cl.I=62;cl.a II-a=58; cl.a III-a=52; cl.a IV-a=35), iar
la cl.a V-a=45 de elevi. Cursurile se făceau atât dimineaţa, cât şi după-amiaza, în cele
cinci săli de clasă.
Perioada colectivizării agriculturii a intrat pe ultima sută de metri, astfel că slujitorii
şcolii sunt chemaţi cu trup şi suflet să-şi aducă aportul, atât la clasă, cât şi în activităţile
extraşcolare. Iată două exemple: „Făcând comparaţie între felul cum au fost bogăţiile
patriei noastre în trecut şi astăzi, ce unelte şi metode de lucru întrebuinţau muncitorii
atunci şi acum, vorbind despre valorificarea pământurilor nedesţelenite, am reuşit să
arăt elevilor superioritatea sistemului socialist, îmbunătăţirile aduse ţării noastre de
către regimul democrat popular” (Fragment dintr-un raport de activitate al unui învăţător
din 1959). „Deoarece pe teritoriul raionului nostru a fost depistat gândacul de Colorado,
secţia învăţământ şi cultură a raionului a hotărât:
1.Elevii cl.I, II, III, IV însoţiţi de învăţători, începând cu ziua de 6 iunie a.c.vor
controla zilnic culturile de cartofi între orele 9-6.
2.Elevii cl.V şi VI vor face acelaşi lucru, începând cu data de 14 iunie a.c.(Adresa
nr.4562/3 iunie 1959 trimisă şcolilor de către Sfatul Popular al Raionului Mediaş, Secţia
de învăţământ şi Cultură).
În „Analiza muncii pe anul şcolar 1958/59”directorul Ilie Muntean arată că „s-au
obţinut rezultate mulţumitoare”, anul şcolar încheindu-se cu toţi elevii şcolarizaţi: „La
elevi s-a menţinut o disciplină bună, în aşa fel că nici un elev nu a avut nota la purtare
74

mai mică de 10, iar cadrele didactice au avut ca cea mai importantă sarcină de a educa
pe aceşti elevi în spiritul patriotic şi al internaţionalismului proletar”. Cât priveşte lotul
şcolar, „cu toate că învăţătorii s-au străduit să aplice prevederile programei şi elevii au
depus mult efort şi interes” nu se pot vedea prea multe rezultate, deoarece acesta a fost
atribuit şcolii destul de târziu, apoi „el se află în incinta comunei şi găinile şi celelalte
animale ale vecinilor au stricat tot ce am semănat, astfel că acum cele două terenuri ale
lotului şcolar sunt complet pustii” (Lotul şcolar atribuit de Sfatul Popular era în Grădina
lui Ivan)
Numărul elevilor este în creştere, astfel că şcoala va funcţiona cu un număr tot
mai mare de clase: 8 clase la ciclul I, plus secţia germană şi 2 la ciclul II. În anul şcolar
1959/1960 sunt înscrişi 222 de elevi la ciclul I (cl.I=55; cl.a II-a=55; cl.a III-a=59 şi cl.a
IV-a=53), şi 65 la clclul II (cl.a V-a=32; cl.a VI-a=33). Cursurile se desfăşoară în cele
cinci săli de clasă, iar prin desfiinţarea atelierului şi a bibliotecii s-au mai amenajat încă
două săli. Colectivul didactic este acum mai numeros, fiind compus din 9 învăţători şi 3
profesori: Muntean Maria(IA), Feisan Niculina (I B), Damaschin Florica(IIA), Muntean
Aurel(IIB),Olariu Livia(IIIA),Cîmpean Gheorghe (IIIB), Moga Anica(IVA),
Feisan Ioan(IV B), Hutter Ana(secţia germană), Muntean Ilie (director; ed.fizică, desen),
Henrich Edeltraud (matematică cl.a V-a, ştiinţe naturale, agricultură, fizică), Turcu
Olga(limba română, limba rusă, istorie, matematică cl.a VI-a). În cursul trim.II, Henrich
Edeltraud se căsătoreşte şi se transferă la altă şcoală, postul rămas vacant va fi suplinit
de către Damaschin Dionisie „de profesie tehnician agricol şi care pînă în prezent a
deţinut funcţia de secretar al şcolii” (Raport privind activitatea desfăşurată în cursul
trim.II al anului şcolar 1959/60, întocmit de directorul Ilie Muntean). Gardul din jurul
curţii şcolii trebuie din nou reparat(a câta oară?), astfel că în săptămâna 13-20 martie
1960, prin contribuţia părinţilor în valoare de 1.240 lei şi cu ajutorul lor şi al unor elevi
(„o echipă formată din pionierii:Duma Gh.,Surdu Gh., Todea Gh., Holom Ioan şi
Şonfălean Ioan au ajutat zilnic şi au contribuit din plin la renovarea gardului.”) se
execută această lucrare pe o lungime de 128 m. La fel ca predecesorii săi, Ilie Muntean
reface legăturile şcolii cu părinţii (în termeni practici), stimulând activitatea comitetului
de părinţi. Cu ajutorul părinţilor se repară gardul din jurul curţii, se execută lucrările de
bază (aratul şi semănatul) la lotul şcolar („Tov.Goga Gheorghe îşi exprimă dorinţa de a
ajuta şcoala cu plugul pt.arătura necesară însămânţării floarei-soarelui”-Proces-verbal
din 14.03.1959),
Procesul instructiv-educativ se desfăşoară asemănător anilor anteriori, căutânduse
„să se realizeze elementele de politehnizare”: La toate clasele, începând cu a III-a, s-
au pus probe de germinaţie la porumb, grâu de primăvară, orz, ovăz şi elevii au fost
învăţaţi cum să facă şi ei acasă aceste probe.” (Raport...,de I.Muntean). Munca
culturală se desfăşoară atât în şcoală („evidenţiem învăţătorul Cîmpean Gh., care
depune un interes deosebit în pregătirea corului şcolii”), cât şi la căminul cultural („În
cadrul concursului bienal de teatru I.L.Caragiale, Căminul Cultural din comuna noastră
a participat cu piesa românească«Cei ce rămân singuri»de L.Demetrius şi cu piesa
germană«Bostanul mare»”). Biblioteca Căminului Cultural are un fond de 1686 de
cărţi, bibliotecară fiind Hutter Ana, iar Feisan Ioan directorul căminului. Nu lipsesc
activităţile cu caracter ideologic. În cinstea aniversării a 90 de ani de la naşterea lui
V.I.Lenin au loc expuneri: „Viaţa lui Lenin” în ziua de 13 aprilie ţinută de înv.Feisan
Ioan; „Copilăria lui Lenin” ţinută de prof.Turcu Olga.`„Cum a învăţat Lenin”. Pentru
sfârşitul anului şcolar, se cere directorului să ia măsuri „pentru ridicarea procentului de
promovabilitate”, un accent deosebit punându-se pe pregătirea „elevilor, fii de
muncitori” (Adresa nr.14/IV 1960, Secţia Învăţământ şi Cultură: „Îndrumări în legătură
cu pregătirea fiilor de muncitori şi a elevilor rămaşi în urmă`”). Gospodăria Agricolă
75

de Stat Bazna se adresează şcolii (Adresa nr.1340/22.IV.1960) cu rugămintea de „a ne
sprijini cu elevii şi pionierii Dvs. la plivitul grâului de toamnă, care în anul acesta este
inundat de buruieni”. Acţiunea se va desfăşura între 15.IV.-5.V.1960. Este prima
însemnare pe care am găsit-o cu privire la „practica agricolă” pe care o vor face elevii
şcolii la întreprinderile agricole de stat sau colectiviste timp de treizeci de ani. Încă din
anii `50, elevii sunt antrenaţi la tot felul de activităţi cu caracter ideologic (în special în
cadrul organizaţiei de pionieri), care s-au menţinut pe toată perioada comunistă:
colectarea fierului vechi (se făceau informări lunare cu cantitatea strânsă), a hârtiei,
creşterea viermilor de mătase, etc. Alte acţiuni aveau caracter conjunctural:„”ajutorul dat
G.A.S.-120 ore, curăţirea izlazului (păşunea) comunal, 50 iepuri de şcoală; fiecare elev
va creşte un pui de găină şi îl va preda cooperativei şi în schimb va primi bani”-Procesverbal
din 15.04.1959.
Deşi s-au executat lucrări de reparaţii interioare doar de doi ani, directorul
I.Muntean se adresează, la 17.V.1960, Cooperativei Bazna „ca localul Şcolii
Elementare din Boian să fie spoit de către angajaţii coop.dvs.”, lucrările urmând să fie
executate în perioada vacanţei de vară. Acum se fac şi primele lucrări la instalaţia de
gaz metan, dar încălzirea claselor cu acest combustibil se va face abia în primăvara
anului viitor. Şi în vara anului 1961 se vor executa lucrări de zugrăvire, ca urmare a
înţelegerii dintre conducerea şcolii şi cea a GOSTAT-ului Bazna:
„Direcţiunea Şcolii Elementare din com.Boian pune la dispoziţia Gostat Bazna 3
săli de clasă pentru depozitarea grâului pe timp de 30 zile(adică din 20 iulie-20 august
1961.
Conducerea Gostat Bazna se obligă ca până la data de 20 august 1961 să
elibereze sălile de clasă şi să le pună la dispoziţia conducerii şcolii curate şi
zugrăvite.”(Proces-verbal din 20 iulie 1961).
La 1 septembrie 1960, ”localul de şcoală era reparat şi zugrăvit prin interior, dată
după care s-au continuat zugrăvelille exterioare” (I.Muntean-Raport de activitate trim.I
1960/61), astfel că deschiderea noului an şcolar se face în cele mai bune condiţii, fiind
prezenţi părinţii elevilor şi „reprezentanţi ai organelor raionale şi locale” (Banea Ioan,
inspector metodist raional).
Ilie Muntean va rămâne la conducerea şcolii şi în anul şcolar 1960/61, şcoala
funcţionând acum cu un număr de 330 de elevi înscrişi (210 la ciclul I şi 120 la ciclul II),
cu 12 clase şi 13 cadre didactice:
-I A:Feisan Ion;
-I B:Galatîr Boris;
-II A:Muntean Maria;
-II B:Feisan Niculina;
-III:Costea Maria;
-IV A:Olariu Livia (din luna martie 1961-Isailă Ioan);
-IV B:Cîmpean Gheorghe;
-I-IV secţia germană:Hutter Ana;
La clasele V-VII au predat:
-Turcu Olga:limba română şi istoria (diriginte cl.a VII-a);
-Galatîr Sofia:matematica şi fizica (diriginte cl.a V-a A)
-Franch Christina:naturale şi geografia (diriginte cl.a VI-a);
-Mărginean Ioana:limba rusă şi practică agricolă (diriginte cl.a V-a B);
Muzica, educaţia fizică şi desenul au fost predate de învăţători.
Pregătirea elevilor are un pronunţat caracter ideologic, indiferent de disciplina de
învăţământ: „La lecţiile de istorie cls.VII-a s-a arătat felul cum a apărut statul în perioada
76

de sfârşit a orânduirii comunei primitive ca instrument de exploatare, arătându-se în
continuare deosebirea dintre statul ca instrument de exploatare şi dintre statul
socialist.”; „s-a arătat elevilor că religia a fost folosită întotdeauna de clasele
exploatatoare pentru a ţine pe cei săraci în întuneric şi pentru a-i împiedica să lupte
împotriva exploatării”; „În lecţia «Tovarăşul Ion»de D. Corbea, de la cls.VI-a s-a arătat
elevilor că acolo unde în trecut nu erau decât babele cu leacurile lor, astăzi au apărut
doctori şi medicamente care vindecă pe bolnavi”; „În fiecare duminică, înainte de masă,
în scopul retragerii elevilor de la biserică, am organizat activităţi ca: vizionări de filme,
dimineţi de basm, concursuri sportive, excursii, etc.” (Extrase din Raportul de activitate
pe anul şcolar 1960/61, întocmit de directorul Ilie Muntean).
Din cei 330 de elevi înscrişi la începutul anului şcolar, au promovat clasa 286, 1
elev a fost corigent şi 43 au rămas repetenţi (35 la ciclul I şi 8 la ciclul II). Au absolvit
clasa a VII-a 38 de elevi, 11 dintrei ei urmând cursurile unei şcoli medii. Majoritatea
cadrelor didactice fiind calificate, pregătirea de specialitate a elevilor s-a făcut la un
nivel corespunzător, un rol deosebit avându-l activitatea de îndrumare şi control
desfăşurată de director, acesta întocmind planuri de muncă trimestriale şi săptămânale,
pe baza cărora „şi-a stabilt obiective săptămânale ca:
-în săptămâna 7-13 noiembrie 1960, verificarea cunoştinţelor elevilor;
-în săptămâna 21-27 noiembrie, scrisul elevilor;
-de la 13-19 februarie, aplicarea ordinului U.T.C.nr.19 şi pregătirea echipelor
artistice pentru a participa la cel de-al VI-lea concurs;
( I.Muntean-Raport de activitate pe anul şcolar 1960/61)
În acelaşi raport,directorul Ilie Muntean se plânge de lipsa de interes faţă de
şcoală a majorităţii populaţiei: „În această comună, unde peste 60% din populaţie erau
analfabeţi şi semianalfabeţi, unde oamenii mai trăiesc cu părerea că este de ajuns dacă
copilul lui are 4 clase (aicea a şi fost doar şcoală de 4 ani) am avut foarte mult de
muncit pentru a-i lămuri de importanţa şi necesitatea învăţământului general şi
obligatoriu”.
În toamna aului 1960, şcoala se confruntă din nou cu lipsa lemnelor de foc (exista
instalaţia pentru introducerea gazului metan, dar nu era încă pusă în funcţiune;
încălzirea cu gaz metan se va face din 7 aprilie 1961), directorul I.Muntean fiind nevoit
să se adreseze Sfatului Popular în termeni care amintesc de demersurile anterioare ale
directorilor pe lângă această instituţie:
„Cu toate că în nenumărate rânduri v-am rugat ca să luaţi măsuri pt.transportarea
lemnelor de foc la şcoală, încă nici până la această dată nu s-a făcut acest lucru.
Vă atragem atenţia că în şcoală este rece şi s-ar putea ca din cauza frigului unii
elevi să se îmbolnăvească, iar părinţii nu o să mai lase copiii la şcoală şi de toate
acestea veţi rămâne răspunzători direct Dvs.”(Adresa nr.179/26.10.1960).
Fiindcă de o bună bucată de vreme nu mai funcţiona grădiniţa, din lipsă de spaţiu
(eforturile lui Ilie Muntean de a construi o grădiniţă nouă eşuează din lipsa fondurilor), în
primăvara anului 1961 se comunică Secţiei de Învăţământ şi Cultură a Raionului Mediaş
prin adresa nr.97/1961, că „am soluţionat problema localului pentru grădiniţa de copii,
prin unele modificări aduse localului fostei şcoli germane” (va funcţiona aici până în
toamna anului 1989, când va fi mutată în clădirea şcolii). Necesitatea înfiinţării grădiniţei
este subliniată în mai multe rânduri de directorul Ilie Muntean: „În comuna noastră se
resimte nevoia absolută de a înfiinţa o grădiniţă de copii. La o comună cu un număr atât
de mare de copii, lipseşte această instituţie, atât de necesară, aceasta se resimte odată
cu venirea copiilor la şcoală.
Cu toate că localul de şcoală este o construcţie modernă şi specială, totuşi spaţiul
şcolar este mic faţă de numărul de 330 elevi. Nu avem o sală de laborator, o cameră a
77

pionierilor, o sală pt.material didactic, etc.” (I.Muntean-Raport de activitate pe anul
şcolar 1960/61). Pe baza recensământului efectuat la începutul anului şcolar 1960/61,
I.Muntean întocmeşte „Proiectul planului şi reţea pentru învăţământul preşcolar pe
anul 1961/62, cu două posturi, urmând să fie cuprinşi copiii născuţi între 1955-
57(numărul copiilor recenzaţi a fost: 52 născuţi în 1955, 57 în 1956, 50 în 1957).
.
În anul şcolar 1960/61 şcoala pierde, pentru totdeauna, un învăţător, simbol al
devotamentului şi dăruirii didactice: Livia Olariu. Venită în Boian în perioada frământată
a celui de-al doilea război mondial, Livia Olariu (s-a născut la 31.oct.1913, în Beneşti-
Agnita) se stinge din viaţă la 4 martie 1961, în urma unei operaţii. Starea sănătăţii ei s-a
deteriorat în ultimii ani, fiind mai tot timpul bolnavă, internată în spital.
Soţia preotului ortodox David Olariu a slujit şcoala din Boian cu devotament timp de
aproape douăzeci de ani. A fost un cadru didactic activ, care s-a implicat în viaţa şcolii,
pregătind generaţii de copii cu dragoste şi dăruire. Mulţi dintre aceştia îşi aduc aminte
cu emoţie vorba blândă, chipul luminos, căldura sufletească a învăţătoarei Livia Olariu.
Este înmormântată în dealul bisericii, alături de soţul său, preotul David Olariu, mort
douăzeci şi cinci de ani mai târziu.
În luna februarie 1961 se fac primele demersuri pentru cursa Mediaş-Boian, dar
naveta cadrelor didactice nu este încă posibilă, astfel că acestea sunt nevoite să
locuiască în sat, în incinta şcolii sau în gazdă, lucru care a contribuit în mare măsură la
realizarea unei legături mai strânse cu locuitorii, în special cu tinerii. Activitatea la
căminul cultural devine mai bogată, mai ales că se instalează un aparat de proiecţie,
vizionarea filmelor fiind acum o atracţie pentru tinerii satului. Până acum, proiecţiile
cinematografice se făceau sporadic şi aveau de cele mai multe ori caracter ideologic,
fiind un instrument de propagandă, urmărind să convingă ţăranii să intre în gospodăriile
agricole colective. Mulţi oameni îşi amintesc cum venea caravana prin sat şi anunţa
proiecţia câte unui film (de multe ori de inspiraţie istorică). Filmul era precedat
întotdeauna de un „Jurnal”, în care se difuzau succesele deosebite ale statului proletar
în socializarea agriculturii (nu lipseau din aceste documentare recoltele record obţinute
de G.A.S-urile şi G.A.C-urile deja înfiinţate, fruntaşii în întrecerea socialistă, adevăraţi
eroi ai noii orânduiri).
După o perioadă de schimbări şi incertitudini, învăţământul românesc începe să
se aşeze pe un făgaş normal, chiar dacă excesele şi „derapările”nu dispar complet. În
anii şcolari care vor urma, mai ales după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ca
urmare a dezgheţului politic, deschiderea învăţământului românesc către alte orizonturi
în afara celui sovietic devine un fapt împlinit. Limba rusă este treptat scoasă din şcoli(la
şcoala din Boian sunt consultaţi părinţii în legătură cu limba modernă pe care să o
studieze copiii în şcoală, aceştia optând pentru limba franceză), învăţământul
obligatoriu se extinde la opt clase, prima promoţie a clasei a VIII-a fiind în anul 1965.
Examenele de sfârşit de ciclu dispar, iar numărul copiilor care urmează altă şcoală după
terminarea şcolii generale creşte de la an la an, un rol important în acest sens avându-l
cooperativizarea agriculturii, încheiată în 1962. Nemaiavând pământ în proprietate,
ţăranii sunt nevoiţi să-şi trimită copiii la şcoală pentru a le asigura un loc de muncă (
munca la colectiv nu era deloc atractivă nici pentru ţărani, astfel că mulţi dintre aceştia
părăsesc agricultura, pentru a lucra în întreprinderile sau şantierele din Mediaş).
Ilie Muntean pleacă din Boian la începutul anului şcolar 1961/62 (Se va stabili în
Sâncel, unde va fi director între 1970-1974), conducerea şcolii fiind încredinţată pentru
78

o perioadă de opt ani lui Dulău Ghoeorghe. De loc din Biia, sat de pe valea Târnavei
Mici, Gh.Dulău avea o vechime în învăţământ de 4 ani, când s-a stabilit în Boian
împreună cu soţia, Ligia. Au locuit în clădirea şcolii, în cele două camere în care mai
târziu va funcţiona grădiniţa. La fel ca Nicolae Limbăşan, Gh.Dulău s-a identificat cu
şcoala şi cu locuitorii satului, legând prietenii care vor dura mult timp după stabilirea
acestuia în Mediaş.
Colectivul didactic care îşi desfăşoară activitatea în anul şcolar 1961/62 este mult
schimbat faţă de cel din anul anterior:
-Dulău Gheorghe-director(înv.IV-39 elevi)
-Feisan Niculina-înv.(I A-21 elevi);
-Cîmpean Gheorghe-înv.(I B-25 elevi);
-Feisan Ion-înv.(II A-29 elevi);
-Galatîr Boris-înv.(II B-28 elevi);
-Dulău Ligia-înv.(III-34 elevi);
-Schmidt Rosina-înv.secţia germ.(20 elevi);
-Bogdan Leontina-prof.supl.(V A-28 elevi);
-Duma Ina-prof.supl(V B-27 elevi);
-Răducuţă Mioara-prof.supl.(VI A-26 elevi);
-Muntean Virica-prof.supl.(VI B-21 elevi);
-Turcu Olga-prof.supl.(VII-24 elevi)
-Galatîr Sofia-prof.supl.;
-Dorobanţu Ioana-prof.supl.;
A fost un colectiv tânăr,până în 30 de ani(cei mai în vârstă fiind Cîmpean
Gheorghe şi Galatîr Boris născuţi în 1932), cu o mare putere de muncă, care se va
dedica cu dăruire şi profesionalism activităţii şcolare, deşi uneori, cu ocazia consiliilor
profesorale,s e aduc critici, mai ales în ceea ce priveşte activitatea unor
diriginţi(Răducuţă Mioara: „arată că a făcut diferite greşeli în ceea ce priveşte
organizarea clasei, pentru că nu a avut experienţă, ca fiind primul an în învăţământ şi
de acum înainte caută să-şi îndrepte greşelile pe care le-a avut”-Proces-verbal din 23
ian.1962).(Răducuţă Mioara, în vârstă de 25 de ani, de loc din jud.Argeş, va deveni de
altfel, subiect de scandal, în urma căruia este nevoită să plece din şcoală, o lună mai
târiziu).
La 7.XII.1961,cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului pedagogic, directorul
Gh.Dulău trasează câteva sarcini tuturor cadrelor didactice pentru bunul mers al
învăţământului, din care spicuim:
„-Sarcinile ce-i revin profesorului de serviciu, instruirea diriginţilor şi elevilor,
arătarea pe larg cum trebuie să se ţină curăţenia în şcoală.
-S-a trasat ca sarcină, ca la începutul orelor să se cânte „Imnul R.P.R.”, iar la
încheire „Steagul Partidului”.
-Se vor întocmi caiete în legătură cu şedinţele cu părinţii...
-Ca sarcină, până pe data de 12.I.1962 se vor pune la fiecare clasă perdeluţe la
geamuri, se vor şterge de asemenea geamurile”.
-Tov.diriginţi şi instructori de pionieri vor recomanda elevilor să poarte
corespondenţă cu elevi şi pionieri din ţările socialiste.”
În aceeaşi şedinţă li se aduce la cunoştinţă tuturor cadrelor didactice că „sunt
obligate de a merge pe teren, pentru a lămuri ţăranii să se înscrie în
G.A.C(colectivizarea agriculturii se va încheia, de altfel, în primăvara anului următor).Tot
cu această ocazie „tov.director a dat citire instrucţiunile din Proiectul şcolii de 8 ani”.
Vacanţa de iarnă începe pe 23 decembrie şi ţine până pe 12 ianuarie 1962, în
această perioadă organizându-se şi serbarea pomului de iarnă(pe 7 ianuarie) „într-un
79

cadru festiv”. Pe perioada vacanţei, cadrele didactice sunt îndemnate să ţină legătura
cu elevii, să organizeze „brigăzi de agitaţie”, deoarece „prin activitatea în şcoală şi la
căminul cultural pe care o desfăşoară, vor contribui din plin la lămurirea ţăranilor pentru
trecerea de la întovărăşire la G.A.C.” Cadrele didactice care au familii în sat au o
responsabilitate sporită: „Tov.director arată că a primit sarcină din partea org.de partid
ca tov.Duma Ina şi Muntean Virica să-şi lămurească părinţii să intre în colectiv.”(Procesverbal
din 29.I.1962)
Aceeaşi linie ideologică se menţine şi când este vorba de organizarea unui
program cultural-artistic cu elevii: „Tov.Galatîr Boris(...)propune ca la cor să fie cel puţin
două cântece legate de colectivizarea agriculturii”, iar „în ceea ce priveşte recitarea
poeziilor, să fie legate de partid, patrie şi transformarea socialistă a agriculturii”.
(Proces-verbal din 29.I.1962).
Exemplele în acest sens sunt foarte multe în procesele-verbale de la consiliile
pedagogice, a căror lectură ne dă o imagine asupra felului cum se desfăşura activitatea
în şcoală: sunt punctate meritele, dar şi lipsurile cadrelor didactice, raporturile dintre
acestea. Unele animozităţi între Galatîr Boris şi Răducuţă Mioara capătă accente care
amintesc de Ioan Sămărtinean şi Iacob Raţiu din anii`40:
„Tov.Galatîr arată că tov.Răducuţă îndeamnă elevii să nu-i spună profesor(...).
Tov.Răducuţă ridică bani de la copii şi nu-i foloseşte(la pomul de iarnă). S-a mutat la
mai multe gazde ;a cerut mâncare de la copii(de la Dobra); s-a îmbolnăvit de mai multe
ori, neavând certificat medical.(...). Tov.Răducuţă M. a luat o fetiţă ca s-o spele pe cap.
În legătură cu comportarea morală, tov.Galatîr arată că a fost condusă de un
băiat(ţăran)acasă, sărutându-se sau îmbrăţişându-se”. „Tov.Galatîr arată că tov.
Răducuţă M. a spus ieri că, dacă are mult de lucru cu colectivizarea nu mai are când se
regula”. (Proces-verbal din17.II.1962). Ion Feisan confirmă cele spuse de Galatîr Boris:
„În sat e bolnavă, iar la Mediaş fuge ca turbată după studenţi”. Lucru întărit şi de către
director: „Tov.Dulău spune că nu i-a făcut raport, considerând greşeală, vroind s-o
ajute(...)arată că a găsit-o în pat cu un student”. Deşi Răducuţă Mioara dă explicaţiile de
rigoare(pe care nu le mai transcriem), concluzia a fost că „tov.Răducuţă are o atitudine
care compromite cadrele în faţa oamenilor din sat”, cerându-i-se ca „în cel mai scurt
timp să-şi schimbe atutudinea, atât faţă de colegi, cât şi faţă de elevi”. Şedinţa fiind
condusă de către „tov.Boteanu”( de la secţia de învăţământ), se lasă cu ameninţări:
„Tov.Boteanu arată că va lua măsurile necesare, verificând comportamentul dânsei
printr-o anchetă.(...).Tov.Boteanu spune că nu ne vom lăsa călcaţi în picioare şi că
tov.Răducuţă nu va pleca decât cu dosar din com.Boian, arătând că există material la
secţie cu privire la comportarea dânsei” (Proces-verbal din17.II.1962).
Răducuţă Mioara va pleca din şcoală după două zile „fără să anunţe pe nimeni”,
orele ei(matematică, chimie, fizică, desen) fiind repartizate
„provizoriu”, cadrelor existente, dirigenţia la clasa a VI-a A fiind luată de Dorobanţu
Ioana, spre nemulţumirea aceluiaşi Galatîr Boris, care dorea să-i fie încredinţată soţiei
sale, Galatîr Sofia. Deşi mai multe cadre didactice au considerat îndreptăţită solicitarea
lui Galatîr Boris, directorul Gh.Dulău transferă rezolvarea acestei probleme Secţiei de
Învăţământ şi Cultură a Raionului Mediaş, care,prin Decizia nr.7017 din 14 aprilie 1962,
comunică şcolii că „dirigenţia de la clasa VI-a A rămâne mai departe tov.Dorobanţu
Ioana”. Acelaşi for raional comunicase pe 5 aprilie 1961(Adresa nr.6258) încadrarea
provizorie, începând cu data de 6 aprilie la catedra de matematică-fizică, „în locul
tov.Răducuţă Mioara”, a lui Schiling Klaus. Deoarece Dulău Ligia intră în concediu de
naştere la începutul lunii aprilie, în locul ei este încadrată din 7 mai Dondoe Eleonora.
80

Proaspătul înfiinţat G.A.C.„6 Martie” Boian solicită prin preşedintele său
Gh.Muntean ajutorul şcolii „pentru combaterea gândacului din Colorado la culturile de
cartofi” în ziua de 22.V.1962, copiii urmând a veni pregătiţi pentru această acţiune cu
borcane.
Anul şcolar 1961/62 se încheie fără alte „evenimente”, deşi au mai existat mici
abateri disciplinare:
„Tov.director Dulău Gheorghe arată abaterile unor cadre didactice.
Tov.Turcu Olga nu s-a achitat conştiincios de pregătirea brigăzii de agitaţie.
Tov.Muntean Virica a plecat, însă a anunţat pe tov.director şi nu i-a dat voie.
Tov.Schmidt Rosina a plecat de la repetiţii de cor în ziua de 28.IV. şi n-a participat
nici la serbarea din 29.IV.1962, deşi trebuia să participe.”(Proces-verbal din 30.IV.1962)
Cu ocazia zilei de 1 iunie şi a sfârşitul de an şcolar, Galatîr Boris propune să se
facă pionieri şi să pregătească o serbare la care „fiecare clasă să contribuie”. (Serbările
de sfârşit de an şcolar erau, de altfel, o tradiţie la şcoală, fiind totodată priliej de
sărbătoare pentru întregul sat; serbările se ţineau în curtea şcolii, fiecare clasă având
pregătit un mic program artistic, constând din poezii, cântece şi jocuri populare; cu mult
interes erau aşteptate de fiecare dată premierile, elevii premianţi bucurându-se de
aprecierile dascălilor, dar şi de admiraţia sătenilor.)
Se cuvine să amintim acum o noutate pentru şcoala din Boian: excursiile. Dacă
până în acest moment acestea se limitau la drumeţii în împrejurimile localităţii sau în
localităţile învecinate, în anul şcolar 1961/1962 se fac primele excursii pe trasee lungi.
Astfel,în perioada 24-27 aug.1962 învăţătorul Feisan Ion organizează o excursie pe
traseul Boian-Mediaş-Braşov cu fonduri din partea statului, cu 15 elevi participanţi. Abia
întors, acelaşi Feisan Ioan organizează o altă excursie, între 31 VIII-3 IX cu 8
participanţi, la Sibiu, tot cu fonduri de la stat. Dorobanţu Ioana, Muntean Virica, Schiling
Klaus organizează şi ei excursii de o zi la Cetatea de Baltă şi Bazna, tot în perioada
vacanţei de vară.
După examenul de sfârşit de an şcolar al elevilor de clasa a VII-a, preşedintele
comisiei Gh.Dulău şi cadrele didactice trag următoarele concluzii:
-au fost declaraţi absolvenţi toţi cei 23 de elevi rămaşi înscrişi;
-„...elevul Muntean Nicolae, în comparaţie cu situaţia la învăţătură din timpul
anului, la examene s-a prezentat mult mai bine, obţinând note frumoase. La fel şi eleva
Duma Victoria s-a prezentat bine la examene.” (Turcu Olga)
-„elevii clasei a VII-a s-au prezentat bine la examenul de matematică”.(Galatîr B.)
-„la l.română sunt unii copii care s-au prezentat foarte bine ca: Haşu Ion, Kerteş
Ecaterina, Cucerzan Nicolae, Haşu Dorina, etc.(Bogdan Leontina). (Proces-verbal din
14.VI.1962, cu ocazia consiliului pedagogic extraordinar).
Fiindcă se pregăteşte introducerea învăţământului obligatoriu de 8 clase, şcoala
se va numi încă din această perioadă „Şcoala de 8 ani Boian”.
Anul şcolar 1962/63 nu aduce modificări importante în structura colectivului
didactic:
-Feisan Ion-cl.I A(25 elevi);
-Galatîr Boris-cl.I B(25 elevi);
-Feisan Niculina-cl.a II-a A(25 elevi);
-Turk Heinz-Dieter-cl.a II-a B(25 elevi);
-Dulău Eugenia-cl.a III-a A(26 elevi);
-Kinn Ilse-cl.a III-a B(26 elevi);
-Dulău Ligia-cl.a IV-a(32 elevi);
-Schmidt Rosina-secţia germană(17 elevi);
-Bogdan Leontina-lb.română(dirigentie la cl.a VI-a A=26 elevi );
81

-Galatîr Sofia-matematică(dirigenţie la cl.a V-a=42 elevi);
-Scumpu Elena-istorie, geografie(dirigenţie la cl.a VII-a A=25 elevi);
-Muntean Virica-şt.naturale, fizică, chimie(dirigenţie cl.a VII-a B=25 elevi);
-Dorobanţu Ioana-agricultură(se făceau câte 5 ore la fiecare clasă);
-Duma Ina-lb.rusă, ed.fizică(dirigenţie la cl.a VI-a B=26 elevi);
-Dulău Gheorghe-desen, muzică(9 ore)=director;
Se fac cursuri în toate cele şapte săli de clasă disponibile, în două schimburi:
clasele I-IV dimineaţa(între orele 8-12) şi clasele V-VII după-amiaza(de la ora 13). Sunt
înscrişi la şcoală 345 de elevi, 201 la ciclul I, din care 17 la secţia germană şi 144 la
ciclul II. Se cere intensificarea educaţiei ateiste(„Tov.director trasează tov.instructori şi
învăţători ca să caute prin toate mijloacele să sustragă pionierii şi elevii ca să nu mai
frecventeze biserica”-Proces-verbal din 22.X.1962) şi a muncii culturale(„Tov.Radu
Vasile arată că ţelul nostru este de a forma oameni noi şi că pentru aceasta este nevoie
ca să fie depuse toate forţele pentru culturalizarea maselor, deoarece în comuna
noastră mai este nevoie de multă muncă pe această linie...”-Proces-verbal din
27.IX.1962).
Pentru o imagine clară a ceea ce însemna munca culturală şi corvoada zilnică la
care erau supuse cadrele didactice, vom transcrie câteva fragmente mai ample dintr-un
proces-verbal datat 10.XII.1962, de la o „Analiză a muncii culturale”:
„Se trece apoi la analiza muncii culturale efectuată de fiecare cadru didactic.
Tov.Galatîr Boris, responsabil cu sportul în comună şi cu munca cu filmul, şi-a dus la
îndeplinire sarcinile trasate.
Tov.Feisan Niculina, responsabilă cu formaţia de teatru, ţine repetiţiile în mod
regulat, are efectuate toate orele de muncă culturală. Deoarece s-a observat că există
greşeli în ceea ce priveşte activitatea cercurilor de citit, tov.Feisan Ion dă îndrumări în
legătură cu întocmirea caietelor cu planificarea temelor de la cercurile de citit şi felul
cum trebuie întocmite.
Tov.Schmidt Rosina, responsabilă cu teatrul german, îi atrage atenţia ca în cel
mai scurt timp să se ştie piesa în l. germană pentru a putea fi prezentată.
Tov.Bogdan Leontina are orele necesare efectuate şi îi atrage atenţia că trebuie
să fie pregătită brigada pentru 30 Decembrie.
Tov.Duma Ina trebuie să ţină toate formele educative de masă, care trebuie ţinute
la joia tineretului.
Tov.Muntean Virica îi atrage atenţia ca să înceapă să pregăteacă din nou
dansurile populare...
Tov.Scumpu Elena îi cere nr.cititorilor şi a cărţilor citite, arătându-i că e necesar să
se ţină recenziile de cărţi...”
Nu era deloc de glumit cu munca culturală, neefectuarea orelor respective putând
atrage sancţionarea cadrelor didactice. Aşa s-a întâmplat în 11.IV.1963, cu ocazia unui
consiliu pedagogic extraordinar, la care participă insp.-şef Negrea Ilarie, când unui
număr de nouă cadre didactice „li se va reţine din salariu pt.neefectuarea orelor de
muncă culturală şi metodică”, fiind totodată avertizate că „dacă se va mai constata că
nu-şi-efectuează orele de muncă culturală şi metodică, va urma o altă sancţiune mai
gravă, pt.că datoria cadrelor didactice este de a culturaliza masele populare.”(Procesverbal
din 11.IV.1963).
Într-o „Analiză a muncii instructiv-educative trim.I” se arată că „la ciclul II
situaţia la învăţătură este foarte slabă, dar la frecvenţă este mulţumitoare”, în timp ce „la
clasele de la ciclul I situaţia la învăţătură se prezintă bine”. Pentru îmbunătăţirea acestei
situaţii se propun mai multe consultaţii cu elevii, discuţiile relevând câteva aspecte
caracteristice şcolii:
82

-„Tov.Bogdan Leontina arată că situaţia la învăţătură este f.slabă, deoarece unii
elevi din clasa a V-a nici măcar nu ştiu să scrie...”
-„Tov.Galatîr Boris arată că e nevoie ca să se arate părinţilor elevilor realitatea şi
că elevii sunt foarte neatenţi în timpul clasei.”(Proces-verbal din 16.XI.1962).
Şi la şedinţele cu părinţii se discută despre situaţia slabă la învăţătură a elevilor:
„ia cuvântul tov.dir.Dulău Gheorghe, care arată că situaţia la învăţătură în toate clasele
şi la foarte mulţi elevi este foarte slabă. Sunt elevi care sunt ameninţaţi să rămână
corigenţi la 7-8 materii. Situaţia aceasta se prezintă pentru faptul că unii părinţi nu dau
atenţie şcolii şi copiilor, folosind copiii la muncile agricole şi la îngrijitul vitelor.(....). La fel
mai arată că sunt foarte mulţi elevi care mint că nu şi-au putut face temele din cauză că
părinţii i-au pus la diferite munci. Ar fi bine ca părinţii să determine elevii să nu mai
mintă, deoarece elevii devin leneşi, nu le mai place să muncească, sperând că minţând
scapă de pedeapsă-care este nota slabă.”(Proces-verbal din 11.11.1962, de la şedinţa
cu părinţii pe şcoală).
Nu am vorbit până acum despre dependinţele existente în curtea şcolii încă din
anii `20, din vremea când locuia acolo Nicolae Limbăşan. Asta, fiindcă, deşi se făceau
în actele găsite în arhivă referiri la ele, nu era niciodată specificată natura lor. Iată că,
atunci când se pune problema demolării acestor dependinţe, pentru scoaterea lor din
inventar pe cale legală, se fac precizări clare:
Şcoala de 8 ani nr.1
=Boian=
Nr.57 din 19.IV.1963
Către
Sfatul Pop.al com.Boian
-comit.executiv-
Conducerea Şcolii de 8 ani din com.Boian a primit sarcină verbală din partea
tov.Duma Nicolae, preşed. comit. executiv al Sf. Pop. al com.Boian, pentru a demola
coteţul cu nr.de inv.210, în valoare de 500 lei, bucătăria de vară cu nr.de inv.211, în
valoare de 500 lei şi grajdul cu nr.de inv.202, în valoare de 280 lei.
Întrucât aceste dependinţe sunt trecute în inventar la numerele şi valoarea arătată
mai sus, vă rugăm să daţi în scris pentru demolare.
Director,
Ss Dulău Gh.
Grajdul şi bucătăria de vară s-au demolat în perioada respectivă, din dependinţe
rămânând doar o magazie din scândură, care va fi demolată mult mai târziu, la sfârşitul
anilor `80. Fiindcă directorul a locuit întotdeauna în clădirea şcolii, curtea era împărţită
în jumătate: o parte era teren de joacă pentru copii, iar cealaltă parte pentru gospodăria
directorului. Cei mai în vărstă îşi amintesc curtea înconjurată de salcâmi (partea dinspre
pârâu), frăgarul impunător din mijlocul curţii şi nenumăraţii peri care o împodobeau.
Dacă în ultima perioadă s-au făcut reparaţii constând mai ales din zugrăveli
interioare şi exterioare, acoperişul fiind lăsat la o parte, repararea acestuia devine acum
stringentă. Directorul Gh.Dulău se adresează primăriei în 1962, dar i se răspunde că nu
există fonduri..În această situaţie, pe 24.IV.1963, se adresează Comitetului Executiv al
83

Raionului Mediaş-Secţia Învăţământ: „Vă facem cunoscut că acoperişul şcolii noastre
este în stare de degradare, din cauză că partea lemnoasă este majoritatea putredă şi
prezintă pericol de dărâmare pe unele locuri, în cazul că nu va fi reparat.”, solicitând să
se trimită „un tehnician să întocmească documentaţia pentru efectuarea acestei lucrări
şi să ne ajutaţi cu suma de bani necesară, procurându-ne materialul şi mâna de lucru
calificată.” În încheiere adaugă: „Vă facem cunoscut că din contribuţia voluntară nu
putem să reparăm, întrucât contribuţia se foloseşte pentru electrificarea
comunei.”(Adresa nr.61 din 24.IV.63).
O zi mai târziu, pe 25.IV.1963, Gh.Dulău trimite altă adresă aceluiaşi for raional,
informând despre necesitatea unor „reparaţii şi zugrăveli exterioare”.Totodată mai
aduce la cunoştinţă că „în localul şcolii există foarte multe încăperi mici, în care nu se
poate desfăşura o activitate corespunzătoare”, fiind necesară întocmirea unei
documentaţii „pentru amenajarea şcolii în încăperi corespunzătoare.”(Adresa nr.63 din
25.IV.1963). Prins în febra lucrărilor, Gh. Dulău mai trimite o adresă raionului, de astă
dată pentru construirea unui WC nou, întrucât cel existent „se află în stare de degradare
şi în scurt timp nu se va mai putea folosi.” (Adresa nr.62/25.IV.1963).
Tuturor acestor solicitări ale directorului nu li se acordă prea multă atenţie, astfel
că acoperişul se va repara pe ici, pe colo, WC-urile la fel, iar în ceea ce priveşte
amenajarea spaţiilor interioare nu se va face nimic. Totuşi, datorită sârguinţei
directorului, şcoala va arăta destul de bine, mai ales în ceea ce priveşte curăţenia şi
amenajarea curţii pentru desfăşurarea activităţilor şcolare: „în curtea şcolii noastre este
amenajată o groapă de sărituri, un teren pt.volei, un sector pt.alergări şi în curs de
amenajare un portic de gimnastică.”(Adresa nr.168/26.VI.1963).
Acum are loc ultimul examen de absolvire a clasei a VII-a, fiindcă, aşa cum am
amintit, se va trece la învăţământul de 8 ani, examenul fiind eliminat. Toţi cei 45 de elevi
admişi la examen au fost declaraţi absolvenţi. Examenul a constat din probe la
următoarele materii: matematică, istorie, geografie, limba română şi fizică. Cei patru
elevi rămaşi corigenţi vor susţine examenul în luna august.
Deşi anul şcolar 1963/64 începe pe 15 septembrie,colectivul didactic va fi complet
abia pe 1 oct., când se face şi repartizarea pe clase:
-Dulău Ligia-cl.I A(29 elevi);
-Cristea Ana-cl.I B(29 elevi);
-Tatomir Maria-cl.a II-a A(24 elevi);
-Drăghici Elena-cl.a II-a B(24 elevi);
-Feisan Niculina-cl.a III-a(42 elevi);
-Feisan Ion-cl.a IV-a A(27 elevi);
-Galatîr Boris-cl.a IV-a B(26 elevi);
-Martini Roland-secţia germană(15 elevi);
-Scumpu Elena-lb.română, lb,franceză, lb.rusă;
-Galatîr Sofia-matematică, fizică, desen;(diriginte cl.a VI-a -40 elevi);
-Dorobanţu Ioana-agricultură, ştiinţe naturale, chimie;(diriginte cl.a VII-a -45 elevi);
-Câmpean Ion-istorie, geografie, ed.fizică;(diriginte cl.a V-a -38 elevi))
-Dulău Gheorghe-desen, caligrafie, muzică;(director);
Este semnalat acum şi colectivul de conducere al şcolii, compus din Dulău
Gheorghe, Cristea Ana, Feisan Ion şi Galatîr Boris. Secretarul şcolii, Duma
Mihail,pleacă la G.A.C Boian (30.IV.1963), postul rămânând vacant până în 30.IX.1963,
când este încadrată, prin decizia nr.45/1963 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular
al Comunei Boian, Cătană Maria, cu un salar lunar de 330 lei.
84

Cîmpean Ion este luat în armată la începutul lunii decembrie, catedra acestuia
fiind împărţită la cadrele existente: Cristea Ana va preda geografia, Feisan Ion -istoria,
sportul –Galatîr Boris,e ducaţia fizică o ia Dulău Ligia, iar dirigenţia Scumpu Elena. Din
trimestrul al II-lea catedra va fi luată de Chistol Lucia, care va funcţiona şi în anul şcolar
următor ca învăţătoare.
Acum se fac eforturi pentru redeschiderea grădiniţei, dar frecvenţa copiilor pune
sub semnul întrebării viabilitatea postului nou creat: „S-a dat un post pentru gradiniţa din
Boian, aşa că să ne preocupe pentru a frecventa copiii regulat şi pe timp de iarnă. Dacă
sunt cel puţin 40-50 de copii menţinem postul, dacă nu-refuzăm.”(Proces-verbal
din17.11.1963 de la şedinţa cu părinţii pe şcoală).
La sfârşitul primului trimestru se semnalează un număr mare de elevi cu nota
scăzută la purtare şi foarte mulţi corigenţi(mai ales la cl.a VII-a-din cei 45 de elevi
rămaşi înscrişi, 12 sunt corigenţi). Frecvenţa scăzută a unor elevi revine în actualitate,
conducerea şcolii fiind nevoită să solicite cadrelor didactice o mai strânsă legătură cu
familiile acestora, prin vizite săptămânale la domiciliu. Pentru întărirea disciplinei în
şcoală, Dorobanţu Ioana propune „să se facă o cancelarie la etaj pentru profesori, care
să urmărească disciplina copiilor la clasele mari”, propunere acceptată de
director(Proces-verbal din 10.I.1964). De asemenea, „Tov.Feisan Ion cere să se facă o
plenară, în care să se discute despre interzicerea participării elevilor la cămin. Se
discută despre participarea elevilor la biserică şi cere să se ia măsuri.”(Proces-verbal
din 10.I.1964).
Pe 6 iunie 1964, în consiliul pedagogic se face analiza situaţiei la învăţătură la
ciclul I. Din cei 216 elevi înscrişi, au rămas repetenţi 13 elevi. Dintre problemele
deosebite cu care s-au confruntat cadrele didactice în acest an şcolar se semnalează:
-„în timpul iernii a fost curent în clasă, din cauza geamurilor sparte”.(Dulău Ligia).
-„să se pună la cl.I lighean pentru spălat, deoarece sunt murdari...”(Cristea Ana).
-„ În ceea ce priveşte curăţenia, a cam lăsat de dorit.”(Tatomir Maria).
Analiza situaţiei la învăţătură la cl.V-VII are loc în data de 24 iunie 1964. Au rămas
înscrişi 123 de elevi, din care au promovat 112, un elev fiind repetent şi 10 corigenţi.
Cu această ocazie se discută şi organizarea serbării de sfârşit de an şcolar, fiecare
clasă pregătind un program artistic(ex. „Tov.Cristea Ana arată că formaţia de cor va
prezenta 6 cântece şi cl.a VII-a se va prezenta cu 2 dansuri şi 4 poezii.”). „Tov.director
Dulău Gheorghe propune ca serbarea să fie bine organizată. La sfârşit de an să se dea
exemplu de elevi buni şi elevi care ne-au produs greutăţi în timpul anului în şcoală, însă
să se ţină cont şi să se arate lucruri reale şi care să nu jignească prea tare părinţii.”
(Proces-verbal din 24 VI.1964). Cât priveşte activitatea pe timpul vacanţei, se
recomandă celor „care vor rămâne de serviciu să organizeze activităţi la club de 2-3 ori
pe săptămână, din care obligatoriu este duminica...”
Eforturile directorului Gh.Dulău de a menţine localul şcolii într-o stare bună de
funcţionare întâmpină dificultăţi de ordin financiar şi birocratic. Prin adresa nr.61/24
aprilie 1963 solicită Secţiei Învăţământ a Sfatului Popular al Raionului Mediaş fondurile
necesare reparaţiilor capitale.Raionul trimite solicitarea regiunii, iar răspunsul este
comunicat şcolii prin adresa nr.847/550 din 22 mai 1963:
Prin prezenta vă facem cunoscut că Secţiunea de Învăţământ a Regiunii Braşov,
cu adresa nr.23924 din 20 mai 1963, ne comunică că nu ne poate acorda credite
rambursabile pentru anul 1963, din lipsă de disponibil. Lucrările de reparaţii la şcoală se
vor face din contribuţia voluntară a locuitorilor, deoarece în mediul rural nu se acordă
fonduri de la stat.
Şeful Secţiei Învăţământ,
Prof.Negrea Ilarie
85

Întrucât spaţiul destinat activităţii didactice era insuficient, Gh.Dulău nu renunţă la
ideea „amenajării şcolii în încăperi corespunzătoare” şi se adresează Serviciului de
Sistematizare şi Arhitectură din cadrul Sfatului Popular al Raionului Mediaş, cu
rugămintea de a obţine aprobarea pentru demolarea unor ziduri despărţitoare. Primeşte
următorul răspuns:
„Vă facem cunoscut următoarele: la şcoala dvs., dacă nu sunt ziduri portante, se
pot desfiinţa, iar deviz nu este necesar, deoarece nu depăşeşte suma de 8.000
lei.”(Adresa nr.2270/472 din 19 sept.1963)
Având mână liberă, Gheorghe Dulău demolează două ziduri despărţitoare, astfel
încât obţine încă o sală de clasă mare în partea exterioară a clădirii spre biserica
evanghelică. Totodată demolează un zid în partea cealaltă, unde va amenaja un
laborator de ştiinţe naturale. Va demola una dintre scările exterioare care servea pentru
a intra în două camere de locuit, pe care le va transforma în direcţiune, cu acces de pe
coridor. Intrarea principală o va bolca prin confecţionarea unui glasvand, spaţiul astfel
obţinut servind pentru depozitarea materialului didactic, în special hărţi, accesul în
şcoală fiind posibil numai prin curte. (La mijlocul anilor`70, directorul Ioan Mureşan
desfiinţează acest spaţiu, intrarea în şcoală fiind posibilă şi prin partea din faţă.)
4) ŞCOALA DIN BOIAN ÎNTRE 1965-1990
NOTĂ Numărul tot mai mare al cadrelor didactice şi al elevilor care frecventează
şcoala ne-a determinat să renunţăm la prezentarea pe ani şcolari a desfăşurării
activităţii şcolii(aşa cum am făcut până acum), în favoarea unei analize sintetice.
Cadrele didactice vor fi menţionate într-o anexă, iar cele al căror nume a rămas
consemnat în documente, fie datorită activităţii deosebite pe care au desfăşurato,
fie din alte motive de interes public, vor fi menţionate la momentul potrivit.
Am adoptat această formă de prezentare şi pentru a ne menţine în atmosfera
pe care şi-a propus-o această lucrare, şi anume de a surprinde viaţa şcolii, cu
părţile sale bune sau rele, cu problemele, uneori personale, ale cadrelor didactice
şi elevilor.
Gheorghe Dulău va rămâne la conducerea şcolii până în 1969, când se stabileşte
definitiv în Mediaş. Problemele cu care se confruntă şcoala în această perioadă nu
diferă de cele din anii anteriori:
-frecvenţa nesatisfăcătoare la cursuri a unor elevi(„Întrucât munca de lămurire la
domiciliu nu a dat rezultate, părinţii elevilor neşcolarizaţi au fost chemaţi în faţa
comitetului executiv comunal, unde li s-a pus în vedere că, conform legilor statului, sunt
obligaţi să-şi trimită copiii la şcoală. Întrucât comitetul executiv nu a putut lua nici un fel
de măsură administrativă contra acestor cetăţeni, ei au continuat să nu-şi trimită copiii
la şcoală”-Gh.Dulău-Notă explicativă privind situaţia statistică a elevilor la sfârşitul
trim.II,an şc.1966/67).
-numărul mare al elevilor înscrişi(anual peste 350 de elevi) ridică problema
spaţiului de desfăşurare a cursurilor, fiind necesară amenajarea de noi clase; camerele
de locuit din şcoală sunt desfiinţate(cu excepţia celor în care stătea directorul), cadrele
86

didactice locuind în comună cu chirie.(„Costul chiriei unei camere de locuit pentru o
persoană este de 100 lei,indiferent că în această cameră locuiesc mai multe persoane,
plus costul curentului electric şi al gazului metan, care se ridică în medie la 50 lei pe
lună”-Gh.Dulău-Informare privind activitatea în anul şcolar 1966/67). Dacă erau
asigurate şi cele trei mese zilnice, atunci costul total pentru o persoană se ridica la 400
de lei pe lună. Mai greu era cu cadrele didactice căsătorite: „Cadrele didactice
căsătorite întâmpină mari greutăţi în aprovizionarea cu unele alimente şi zarzavaturi.
Aşa, de exemplu, ei au posibilitatea să mănânce carne numai când pleacă expres după
ea la Mediaş. Greutăţi întâmpină şi în aprovizionarea cu alte alimente ca făină,
brânzeturi, conserve, salamuri, etc. O parte din produsele lactate s-ar putea procura de
la C.A.P., dar, din dispoziţia organelor superioare, cadrele didactice nu au voie să
cumpere de la C.A.P. nici un fel de produs.”-Gh.Dulău-Informare....).Salariul de
încadrare al unui profesor debutant era în jur de 800 de lei.
Deşi colectivizarea se încheiase de câţiva ani şi oamenii nu mai aveau în
proprietate decât lotul primit de la C.A.P., copiii din Boian continuă să fie folosiţi la
muncile agricole: „Vă raportăm că în cadrul C.A.P. din comuna noastră întreţinerea şi
recoltarea culturilor este împărţită pe braţe de muncă, iar copiii sunt folosiţi de părinţi la
toate muncile agricole de sezon. O parte din copii sunt folosiţi la îngrijirea bivolilor cu
care sunt trimişi la păscut, iar o altă parte din copii, în special fetele, sunt folosite la
îngrijirea fraţilor mai mici şi a gospodăriei personale. Am încercat să strângem copiii
pentru a da sprijin C.A.P. la întreţinerea porumbului, dar n-am reuşit din motivele
amintite mai sus”. (Aresa nr.202/25.III.1967, către Secţia de învăţământ a Raionului
Mediaş).
Situaţia la învăţătură a elevilor este, în continuare, nesatisfăcătoare, la toate
clasele, dar mai ales la cl.a VIII-a. Transcriem câteva pasaje din punctele de vedere ale
cadrelor didactice, aşa cum au rămas consemnate într-un proces-verbal de la şedinţa
consiliului pedagogic din 4 iunie 1968:
-Puflea Dorina: „În tot cursul anului majoritatea elevilor au manifestat un slab interes
pentru învăţătură, de aceea numărul mare de corigenţi şi de mediocri. La aceasta a
contribuit şi starea de indisciplină sesizată în clasă încontinuu.(...). La obiectul
matematică nu e nici un corigent, nu datorită faptului că sunt foarte bine pregătiţi, ci
fiindcă am fost obligată să le dau media 5 prin regulament.”
-Zaschevici Mariana: „...situaţia la română nu e îmbucurătoare.(...). Am încercat să
fac consultaţii, însă veneau majoritatea nepregătiţi. Recapitularea s-a făcut în timpul
orelor de curs, unde şi elevii buni au dat dovadă de nepăsare.”
-Bolinth Marianne: „...arată că şi la fizică-chimie situaţia e foarte slabă la
învăţătură. Cauze-în timpul lecţiilor majoritatea nu au fost atenţi, cei care au fost atenţi
au reuşit să redea suficient la fixare materialul predat; nepregătirea acasă; indisciplina;”
-Tarţa Rodica: „În primul rând, cauza slabei pregătiri a elevilor este lipsa de
interes şi preocupare pentru învăţătură, precum şi starea de indisciplină în timpul
lecţiei.(...). La obiectul istorie, deşi materia este foarte vastă şi grea, elevii au manifestat
dezinteres total, foarte puţini elevi au fost consecvenţi în pregătirea lor.”
-Dulău Gheorghe: „remarcă faptul că în această clasă disciplina şi situaţia slabă
se datoreşte câtorva elevi care au influenţat în rău şi pe ceilalţi.(...). Nivelul de pregătire
este mult scăzut faţă de un elev de clasa VIII. Nu s-a greşit deloc că ei au fost apreciaţi
cu note de patru şi au rămas corigenţi.”
Nici la celelalte clase situaţia nu este îmbucurătoare:
-Cîmpean Ion: „S-a constatat din partea părinţilor foarte puţină preocupare pentru
frecvenţa şi nivelul de pregătire al elevilor.”
87

-Pîrjan Aurel: un elev(cl.a III-a) „...nu scrie, nu vrea să citească, nu socoteşte-se
joacă şi a venit tot timpul nepregătit la şcoală.”
-Sas Nicolae: „Există elevi f.buni la învăţătură ,iar situaţia disciplinară a fost foarte bună
în tot cursul anului(cl.a II-a). La elevii repetenţi s-a manifestat mult dezinteres, atât din
partea elevilor, cât şi a părinţilor.”
-Cîmpean Emilia(cl.a IV-a A): „Clasa este la un nivel slab de pregătire(...). Nu
cunosc elevii cele 4 operaţii elementare(...). La română, mulţi citesc pe litere şi silabe.”
-Tarţa Rodica: „...elevii s-au pregătit foarte slab pentru lecţii, au fost slab
preocupaţi de situaţia şcolară, atât elevii, cât şi părinţii lor.”
Imaginea de ansamblu a şcolii din Boian din perioada respectivă (dar şi de atunci
încoace) a fost sintetizată de un cadru didactic în câteva cuvinte „neomogenă, cu vârfuri
şi elevi foarte slabi”. În fiecare clasă au existat elevi foarte buni (dovadă numărul mare
al celor care au frecventat liceul şi au urmat cursurile unei facultăţi) şi elevi mediocri
(aceştia au urmat cursurile şcolilor prefesionale), dar numărul celor slabi şi foarte slabi
era prea mare, astfel încât imaginea pe care o lăsa clasa era, de cele mai multe ori,
negativă. La aceasta se adaugă şi comportamentul aparte al locuitorilor din Boian, care
lăsa o impresie neplăcută cadrelor didactice venite din alte zone ale ţării.
Şi analiza comparativă pe cicluri de studiu scoate în evidenţă câteva aspecte
specifice Boianului şi nu numai:
-Puflea Dorina: „arată că din rezultatele tuturor claselor V-VIII, precum şi din
discuţiile purtate cu părinţii elevilor, a reieşit că elevii dovedesc multă nepăsare şi
comoditate în pregătirea lecţiilor; dar mare parte din vină poartă părinţii, pentru că, în
loc să se ocupe de educarea copiilor lor, în loc să-i controleze cum învaţă, le dau
exemple negative, prin purtarea lor faţă de copii, unii faţă de alţii şi chiar faţă de
profesori.(...). Am observat de-a lungul anilor că între ciclul I şi II este mare decalajul
privind notarea şi recomand ca şi la clasele I-IV sistemul de notare să se respecte;
acordarea calificativelor maxime, fără respectarea principiilor generale de notare, face
ca elevii ajunşi în clasa a V-a să fie consternaţi, să li se pară că nu sunt just notaţi.”
-Pîrjan Aurel: „...notarea la ciclul I trebuie să fie exigentă.(...). De ce totuşi în cl.V
nu reuşesc să facă faţă elevi ca(...), care în cl.IV au fost consideraţi foarte buni?”
(Proces-verbal de la şedinţa consiliului pedagogic din 21 aprilie 1969)
Pentru un an (1969/1970) direcţiunea şcolii din Boian este încredinţată profesoarei
de matematică Puflea Dorina. Funcţionând cu normă întreagă (18 ore), Puflea Dorina a
încercat să rezolve problemele curente ale şcolii, fără a se implica în mod deosebit în
activităţi de dotare sau amenajare a localului şcolii. Având alături un colectiv didactic
calificat şi cu destulă experienţă (la disciplinele de bază), dar şi mulţi suplinitori
necalificaţi, a condus activitatea cu responsabilitate, astfel încât rezultatele sunt
mulţumitoare. Nu s-au semnalat probleme deosebite, altele decât cele amintite de
atâtea ori pe parcursul acestei lucrări: dezinteresul faţă de şcoală manifestat de mulţi
dintre elevi şi părinţi, frecvenţa deficitară a unor elevi, cazuri de indisciplină etc. Sunt
înscrişi în acest an şcolar 211 elevi la ciclul primar şi 147 la cel gimnazial..O situaţie
deosebită se semnalează la istorie şi geografie, discipline predate de proaspătul venit în
şcoală Ionaşcu Constantin..Cu ocazia unei analize a situaţiei la învăţătură, directoarea
Dorina Puflea constată că „situaţia la istorie şi geografie a fost dezatruoasă” în trim.I şi
persistă în trim.al II-lea, când „în total pe cls.V-VIII sunt 24 elevi corigenţi la istorie şi 24
elevi corigenţi la geografie”, existând „f.multe note de 3 şi 4, chiar şi 2, iar elevii nu sunt
ascultaţi într-un ritm normal, sunt prea multe note la aceste obiecte, ţinând seama că
sunt numai 2 ore săptămânal.”(Proces-verbal din 6.II.1970).
88

Dorina Puflea va părăsi Boianul la începutul anului şcolar 1970/71, pentru a se
stabili în Mediaş, funcţionând ca profesoară de matematică mulţi ani la Ighişu Nou. Pe
catedra de matematică va veni Benyi Iuliu, iar direcţiunea şcolii va fi luată de Mitri Paul,
profesor de fizică-chimie, care a venit de la Şcoala Generală Bazna, mai întâi ca
profesor suplinitor al d-nei Rotenari Mariana, aflată în concediu de maternitate, din
trim.III al anului şcolar anterior. Mitri Paul va fi directorul şcolii din Boian în două
rânduri:între anii 1970-1974 şi 1980-2000, când se pensionează.
Şcoala funcţionează în această perioadă cu un număr mare de cadre didactice(7
învăţători şi 8 profesori) cu un efectiv de 371 de elevi şi 12 clase(5 la ciclul II). Efectivul
de elevi se va menţine ridicat până la mijlocul anilor `80, numărul cadrelor didactice
apropiindu-se, uneori, de 20, şcoala funcţionând cu clase paralele la fiecare an de
studiu.
Acum începe să se pună problema verificării muncii cadrelor didactice „în afara
orelor de curs”: „Trebuie să fie justificate cele opt ore, care intră în norma cadrelor
didactice.” (Proces-verbal din 28.09.1970), prefigurându-se revoluţia culturală care avea
să înceapă în curând şi care avea să culmineze cu cultul personalităţii lui Ceauşescu.
Se pune problema controlării timpului liber al elevilor („Să se interzică participarea
elevilor la baluri şi filme seara.(...). Elevii nu participă decât la filmele aprobate de
direcţiunea şcolii.” Proces-verbal din 28.09.1970).
Confruntat cu problema promovabilităţii,noul director se loveşte de aceleaşi
obstacole ca şi înaintaşii săi: „...la ciclul I, dacă situaţia e mai bună, la ciclul II e
dezastru. Luând situaţia pe clase, trebuie să analizăm fiecare situaţie reală din şcoală,
clasă, situaţia fiecărui elev. De aceea, să se facă la domiciliu cât mai multe vizite. Unii
nu învaţă din cauza acestor mentalităţi ale părinţilor(...). E slabă activitatea culturală,
dar aşteptăm mai multă preocupare pt.pregătirea elevilor. Nu se admite ca dintr-o clasă
de elevi să fie ameninţaţi mai mult de jumătate.”(Proces-verbal din 23.X.1970).
Încadrarea lui Rancea Ioan, profesor de limba română, pe catedra de limba
franceză, (acesta a fost repartizat, din greşeală, pe un „post unde nu era post vacant,
deşi a fost publicat”), creează o serie de fricţiuni între el şi Apostol Mariana, titulara
catedrei de limba română:
-Apostol Mariana: „În cadrul orei de l.franceză tov.Rancea mă pune într-o situaţie
proastă faţă de elevi. Un elev a fost trimis ca să-l cheme pe tov.director. Sunt învinuită
de ce nu ştiu elevii definiţia acestei diateze(pasivă).”
-Rancea Ioan: „Referitor la diatea pasivă, nu eram supărat că nu ştiu definiţia
diatezei pasive, ci n-au ştiut nici măcar un verb la diatea pasivă(...). La cl.a V-a am
afirmat că vreau să fiu la cl.aceasta să le predau româna, pt.că e clasa la care sunt eu
diriginte. Nu am de gând să-i iau postul tov.Apostol.”
-Mitri Paul: „Tov.Rancea a fost victima unor greşeli.(...). Nimeni nu are voie să
facă aprecieri asupra activităţii unor colegi când suplinesc pe cineva.(...). Nelămuririle
să se discute între noi şi nu în faţa copiilor.”(Proces-verbal de la consiliul pedagogic din
19.III.1971).
Chiar dacă şcoala se confruntă în continuare cu probleme legate de frecvenţă
(„Să fie sancţionaţi elevii care lipsesc. Să se respecte legea privind obligativitatea
învăţământului. Amenzile să fie achitate de către părinţi”.-Sas Nicolae) sau dezinteres
faţă de învăţătură („La matematică elevii au lacune în cunoştinţe din clasele anterioare
şi nu-şi dau interesul pentru învăţare”-Benyi Iuliu), rezultatele „faţă de anii precedenţi
sunt mult mai bune.(...). Şcoala din Boian a făcut un adevărat salt calitativ privind
rezultatele la învăţătură.”-Frank Cristina, director Şcoala Generală Bazna. (Procesverbal
de la şedinţa consiliului pedagogic din 22 sept.1971).
89

Prezentând concluziile brigăzii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, inspectorul
N.Mărginean recomandă ca „în viitor să se amenajeze noi săli de clasă, laborator şi
atelier şcoală.”(Proces-verbal din 29 oct.1971), lucru imposibil, având în vedere că, la
data respectivă, toate spaţiile din şcoală erau utilizate în scopuri didactice. Prezent la
şedinţă, primarul comunei Bazna, Ion Tăunean îşi arată disponibilitatea de a rezolva
problema sălilor de clasă „dacă amenajăm o clasă în partea de sus a şcolii şi o sală în
clădirea fostului consiliu comunal.” Se va amenaja un laborator de fizică-chimie, dar va
fi utilizat puţin,fiind folosit în acelaşi timp ca sală de clasă.(de altfel şi dotarea acestuia
este destul de precară). Se vor amenaja în această perioadă cabinete şcolare de ştiinţe
sociale, de biologie, de limba română, care nu se deosebeau de celelalte săli de clasă
decât prin faptul că erau dotate cu dulapuri vitrine în care erau depozitate materiale
specifice acestor discipline, iar pe pereţi se găseau planşe didactice. Cât priveşte
şcolarizarea tuturor copiilor, se cere „să se ia măsuri urgente de şcolarizare, indiferent
că vin sau nu la şcoală. La ciclul I nu se admite ca nici un elev să nu fie neşcolarizat.
Elevii din ciclul II să fie şcolarizaţi la domiciliu.”(Proces-verbal din 4 dec.1971).
Germenii revoluţiei culturale a lui Ceauşescu încep să se facă simţiţi şi la şcoala
din Boian:se va pune accentul pe munca patriotică(„Să se organizeze şantiere ale
elevilor. Fiecare elev să aibă un carneţel în care să se consemneze rezultatele. Să se
extindă organizarea microfermelor sau a micro-C.A.P.-urilor”), pe pregătirea pentru
apărarea patriei („Să se organizeze un cerc pentru apărarea patriei”. „Pionierii nu
cunosc cântecele patriotice” .În fiecare zi, fiecare elev să săvârşească o faptă de viitor
comunist.”). (Citatele sunt luate din procesul-verbal de la „şedinţa de lucru a cadrelor
didactice de la Şc.Gen.din Boian”, din 5 sept.1972, în care directorul Mitri Paul
prelucrează documentele Conferinţei Naţionale din 19-21 iulie 1972, care marchează
începutul revoluţiei culturale în România, după modelul celei din China, care l-a
impresionat în mod deosebit pe Ceauşescu cu ocazia vizitei făcute în această ţară,
fiecărui cadru didactic recomandându-i-se „să studieze documentele Conferinţei
Naţionale şi să reţină sarcinile ce-i revin pentru obiectul pe care-l predă”). Concret,
munca patriotică însemna practica agricolă efectuată în fiecare toamnă timp de mai
bine de o lună pe terenurile C.A.P.ului, la strâns cartofii, în septembrie, apoi sfecla la
începutul lui octombrie şi porumbul, uneori chiar şi în noiembrie. Şcoala primea de la
C.A.P un lot şcolar gata însămânţat cu porumb, pe care îl prăşea manual cu elevii, iar
toamna îl recolta. Cum terenurile respective erau, de obicei, în locuri mai puţin fertile
(ani la rândul lotul şcolar s-a găsit la Chicioră), producţia de porumb era pe măsură. De
ex.în anul 1972, de pe lotul şcolar s-au strâns 847 kg.de porumb ştiuleţi. Porumbul era
depozitat în podul şcolii şi valorificat, prin vânzare, de regulă cadrelor didactice. Nu a
lipsit, desigur, creşterea viermilor de mătase, iar la începutul anilor `80 şcolile sunt
dotate(din fondurile pionierilor)cu cuşti din plasă metalică, pentru a se creşte iepuri(se
încerca punerea în practică a programului de alimentaţie ştiinţifică, elaborat la sugestia
şi sub îndrumarea directă a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu). Tot în această
perioadă a mai funcţionat şi un atelier de croitorie, dotat cu 2 maşini de cusut, pentru
fete, în timp ce băieţii făceau ore de mecanică agricolă cu Damian Vasile, şeful secţiei
de tractoare(SMA).
În ciuda recomandărilor şi a indicaţiilor preţioase, învăţământul românesc începe
să se degradeze treptat, iar ceea ce îl face să se menţină totuşi la un anumit nivel
calitativ este tradiţia, pregătirea dascălilor şi mai ales faptul că nu se prea făcea ceea ce
se spunea în şedinţele de partid-important era ca hârtiile să fie puse la punct: planificări,
programe de activitate la pionieri, când şi când câte o acţiune sau o manifestare
artistică.
90

.La şcoala din Boian, problemele sunt şi de altă natură: neînţelegerile dintre
cadrele didactice ajung să fie discutate în consiliile profesorale, de multe ori în termeni
mai puţin obişnuiţi. Iată un exemplu, aşa cum a rămas consemnat în procesul-verbal din
15.ian.1973, din care reproducem câteva pasaje mai întinse:
-Apostol Mariana: „Se declară nemulţumită că în darea de seamă a fost criticată
că a întârziat astăzi de la prima oră. Într-adevăr, spune că este vinovată şi nu a avut
mijloc de transport ca să ajungă la timp. Este o abatere, însă consideră că nu este atât
de gravă, întrucât zilnic colegii care fac naveta şi chiar tov.director vine cu autobuzul de
13,25, deşi programul începe la ora 13. Întrucât nu am posibilităţi de a mă aproviziona
cu alimente în sat, sunt nevoită ca cel puţin o dată pe lună să mă aprovizionez. Sunt
colegi care s-au prezentat la serviciu pe data de 15, deşi cursurile au început în data de
10. Tov.Ionaşcu C-tin nu a fost menţionat că a lipsit atâtea zile.(...). A constatat că sunt
ore când elevii în timpul orelor de chimie stau în curte şi că ar vrea să dea extemporale
ca la chimie, când îi lasă să copieze.”
-Apostol Vasile: „ar vrea să întrebe dacă directorul şcolii poate să intre în mod
sistematic la mijlocul orei pentru a face anunţuri minore? Săptămâna trecută a anunţat
că elevii trebuie să strângă seminţe de salcâm.”
-Mitri Paul: „Arată că a fost la toate clasele şi le-a anunţat ,deoarece cadrele
didactice nu au anunţat în clase.”
-Ionaşcu C-tin: „Sunt elevi din clasa a V-a şi alte clase care sunt folosiţi pentru a
îngriji copilul tov.Apostol, atât de la orele prof.şi bineînţeles când lipsesc anumiţi
profesori.” (Proces-verbal de la şedinţa consiliului pedagogic din 15.I.1973).
Analizele de sfârşit de an şcolar scot în evidenţă calitatea învăţământului la şcoala
din Boian (asemănătoare, de altfel, cu a majorităţii şcolilor din mediul rural din vremea
respectivă) cu un număr mare de corigenţi şi de repetenţi. Pentru exemplificare, dăm
situaţia de la sfârşitul anului şcolar 1972/73 (luna iunie), pe clase, indicând şi numele
învăţătorului sau dirigintelui:
-cl.I A:înv.Boldy Livia=înscrişi 32; promovaţi 22, repetenţi 10;
-cl.I B:înv.Bucşă Marie-Jeanne=înscrişi 32; promovaţi 25, repetenţi 7;
-cl. a II-a A:înv.Munteanu Fira=înscrişi 24; promovaţi 17; corigenţi 2; repetenţi 5;
-cl.a II-a B:înv.Scumpu Doina=înscrişi 25; promovaţi 19; corigenţi 1; repetenţi 5;
-cl.a III-a A:înv.Benyi Maria=înscrişi 27; promovaţi 27;
-cl.a III-a B:înv.Nanu Viorica=înscrişi 32; promovaţi 28; repetenţi 4;
-cl.a IV-a A:înv.SasNicolae=înscrişi 24; promovaţi 23; repetenţi 1;
-cl.a IV-a B:înv.Rusu Zoriţa=înscrişi 24; promovaţi 23; repetenţi 1;
-cl.I-IV secţia germană:înv.Dörr Reghina=înscrişi 13; promovaţi 13;
-cl.a V-a:dir.Ionaşcu C-tin=înscrişi 42; promovaţi 28; corigenţi 6; repetenţi 8;
-cl.a VI-a A:dir.Apostol Vasile=înscrişi 24; promovaţi 17, corigenţi 4; repetenţi 3;
-cl.a VI-a B:dir.Suciu C-tin=înscrişi 28; promovaţi 19; corigenţi 6; repetenţi 3;
-cl.a VII-a A:dir.Poşa Claudia=înscrişi 26; promovaţi 19; corigenţi 6; repetenţi 1;
-cl.a VII-a B:dirRancea Ioan=înscrişi 23; promovaţi 14; corigenţi 6; repetenţi 3;
-cl.a VIII-a:dir.Benyi Iuliu=înscrişi 27; promovaţi 27;
Făcând un calcul, din cei 403 de elevi rămaşi înscrişi la sfârşitul anului şcolar, 31
au rămas corigenţi şi 51 au rămas repetenţi, adică 79%promovabilitate. În anul şcolar
următor(1973/74) au mai rămas înscrişi 375 de elevi, din care au promovat 343. Se
poate observa că pe parcursul unui singur an şcolar s-au pierdut 28 de elevi, cu
siguranţă dintre cei rămaşi repetenţi, care au abandonat şcoala. Fenomenul acesta se
va repeta în anii `80, când foarte puţini dintre copiii de ţigani vor trece de clasa a IV-a.
Mitri Paul va fi shimbat din funcţie la începutul anului şcolar 1974/75 (va reveni la
conducerea şcolii în anul 1980), funcţia de director fiind luată de profesorul de
91

matematică Benyi Iuliu, pentru doi ani. Nu ştim care au fost motivele reale ale înlocuirii
lui Mitri Paul, dar pentru a ne face o imagine despre felul cum a condus şcoala (aşa
cum a fost văzut acest lucru de către forurile superioare) transcriem câteva pasaje din
procesul verbal de inspecţie întocmit cu ocazia brigăzii inspectoratului şcolar, din
29.oct.1971, condusă de inspectorul Nicolae Mărginean:
„Planul general de muncă al şcolii cuprinde problemele principale ale activităţii
şcolare(...), însă are şi lipsuri:analiza activităţii din anul trecut este sumară şi nu
reliefează lipsurile caracteristice, obiectivele notate în plan sunt prea generale,
neadaptate specificului şcolii din Boian, nu conţine şedinţele tematice ale consiliului
profesoral, nu e prevăzut ce se va întreprinde pentru rezolvarea problemelor de spaţiu,
pentru amenajarea laboratorului şi atelierului şcolar.” În legătură cu problema spaţiului,
în procesul-verbal menţionat se fac şi câteva recomandări: „În anul şcolar următor nu
mai ajunge spaţiul nici pentru săli de clasă, deoarece creşte numărul claselor de elevi
cu două(...).În două încăperi ale şcolii locuieşte familia profesorilor Apostol Vasile şi
Mariana (admişi în localul şcolii în toamna anului 1970). Pentru anul şcolar viitor
utilizarea acestor încăperi devine strict necesară, aşa încât până la 31 mai 1972 spaţiul
ocupat va fi eliberat, spre a se putea face amenajările necesare.”
Încă din anii anteriori, Benyi Iuliu a pus problema rolului hotărâtor pe care îl au
cadrele didactice pentru bunul mers al activităţii şcolare: „Principala condiţie a
succesului la şcoală este conştiinciozitatea. Tov.profesori şi învăţători nu intră la timp la
şcoală. E destul de rău să pierdem 5 minute, în loc să stăm în clasă şi să ne ocupăm de
cei slabi-mai mult am realiza.” (Proces-verbal din 29.IV.1974). Sub conducerea sa
activitatea în şcoală a cunoscut o revigorare, lucru reflectat în rezultatele la învăţătură.
Darea de seamă statistică interdepartamentală de la sfârşitul anului şcolar 1974/1975
indică un total de 388 de elevi existenţi, din care au promovat 376, repetenţi fiind
declaraţi 12 elevi (6 la ciclul primar şi 6 la cel gimnazial), nici un elev nefiind cu situaţia
şcolară neîncheiată).
Benyi Iuliu a încercat să rezolve şi problema copiilor neşcolarizaţi(în anul şcolar
1974/75 indică un număr de 8 neşcolarizaţi, 7 fiind ţigani)prin întocmirea de procese
verbale de constatare, aplicând amenzi părinţilor acestora. Eforturile sale dau rezultate,
acum fiind semnalaţi ca freventând şcoala şi copiii de cortorari(„Tov.Munteanu Fira
propune a face consultaţii cu cortorarii şi să-i înveţe româneşte, deoarece în clasă ei
vorbesc numai ţigăneşte.”Proces-verbal de la şedinţa consiliului pedagogic din 26
sept.1975).
Deşi avea o fire total deosebită de a lui Mitri Paul(acesta era mai tolerant, mai
predispus concesiilor), Benyi Iuliu nu a reuşit să rezolve problemele majore cu care se
confrunta şcoala şi care vor fi semnalate tot cu ocazia brigăzii inspectoratulu şcolar din
8 .11.1975:
„Consiliul popular comunal şi conducerea şcolii nu au acordat suficientă atenţie
îmbunătăţirii bazei materiale a şcolii. Se impun următoarele măsuri:
-extinderea localului actual al şcolii prin construirea a 4 săli de clasă noi, deoarece
populaţia şcolară a satului va creşte în anii următori;
-repararea porţii de la intrarea în şcoală, a gardului şcolii şi a acoperişului în
partea unde se găseşte biblioteca(apa de ploaie infiltrată prin acoperiş a distrus o parte
din cărţile aflate în biblioteca şcolii;
-construirea unui WC corespunzător;”
Inspectoratul şcolar ignora cu bună ştiinţă eforturile directorului în vederea
rezolvării unora dintre problemele semnalate, cum ar fi reparaţia capitală a localului
existent şi extinderea acestuia, prin demersuri întreprinse pe lângă Consiliul Popular al
Judeţului Sibiu, al cărui răspuns îl reproducem în întregime:
92

„La scrisoarea trimisă de conducerea Şcolii Generale Boian, înregistrată la
Consiliul Popular al Judeţului Sibiu sub nr.71.130/1975, vă facem cunoscut că s-a
nominalizat în planul de reparaţii capitale pe anul 1976, repararea şcolii generale
existente.
Pentru dezvoltarea, respectiv extinderea şcolii, este necesar să se voteze lucrarea
de către cetăţenii satului în condiţiile Legii nr.20/1971 şi să se asigure fondurile minime
de 3o% din valoarea extinderii.
PRIM VICEPREŞEDINTE,
Ing.Ioan Ungur „
Lui Benyi Iuliu îi revine meritul de a fi întreprins demersurile pentru construirea
zidului de împrejmuire a şcolii, partea dinspre pârâu. La şedinţa comitetului de părinţi pe
şcoală din 1 aprilie 1976 „Tov.Benyi Iuliu-directorul şcolii-arată necesitatea împrejmuirii
şcolii, prin care se va ridica şi nivela curtea şcolii pentru a fi folosită în desfăşurarea în
bune condiţii a procesului de învăţământ, prin amenajarea unui teren pentru
desfăşurarea programului de educaţie fizică şi a altor activităţi, precum şi a îmbunătăţirii
aspectului ei.
După discuţiile purtate şi în urma supunerii la vot, comitetul de conducere aprobă
lucrările prevăzute în devizul privind reparaţiile de împrejmuire a şcolii în valoare de
7.491 lei.”(Proces-verbal din 1 aprilie 1976 de la şedinţa comitetului de părinţi pe
şcoală).
La 13 mai 1976, Benyi Iuliu informa comitetul de părinţi că „devizul privind
împrejmuirea şcolii mai trebuie aprobat de unele organe ale Consiliului popular
judeţean.” Tot cu această ocazie, aduce la cunoştinţa comitetului de părinţi că „în ceea
ce priveşte reparaţia şcolii, aceasta este în curs de rezolvare, deoarece trebuie ca să se
recalculeze preţurile.” Două luni mai târziu, pe 11 iulie 1976, comitetul de părinţi se
întruneşte iarăşi în şedinţă, având pe ordinea de zi un singur punct: „Supunerea
aprobării suplimentării fondurilor necesare construcţiei zidului de sprijin al curţii şcolii.”
„Tov.director Benyi Iuliu prezintă situaţia de plată definitivă nr.944 a zidului de
sprijin care se ridică la suma de 10.413 lei. Dânsul informează comitetul că soldul
existent în bancă este de 10.345,10 lei, deci peste valoarea necesară, ţinând cont că s-
a achitat un avans de 2.100 lei.”(Proces-verbal din 11 iulie 1976 de la şedinţa
comitetului de părinţi pe şcoală).
Benyi Iuliu nu va apuca să se implice efectiv în lucrările de reparaţie capitală a
şcolii şi de împrejmuire a curţii(pleacă din Boian în toamna lui 1976), misiunea aceasta
revenindu-i noului director, Mureşan Ioan-Gheorghe. În cei patru ani cât a fost
director(1976-1980), Ioan Mureşan pune în aplicare o parte dintre intenţiile lui Benyi
Iuliu. Se face reparaţia capitală a acoperişului şcolii şi se construieşte zidul de sprijin la
curte, aceasta căpătând un aspect mai plăcut prin nivelarea cu pământ. Nu va reuşi să
construiască alte WC-uri, iar în ceea ce priveşte extinderea şcolii, aceasta rămâne un
deziderat care se va înfăptui 30 de ani mai târziu.
Ioan Mureşan va rezolva şi problema aprovizionării cu apă curentă a şcolii. Din
păcate, instalaţia(executată cu muncitori de la CAP Boian, în valoare de 3.4oo leimanoperă
şi materiale-cf.chitanţei eliberate la 21.02.1978 pe numele lui Muntean
Gheorghe, preşedintele CAP) nu va funcţiona decât o scurtă perioadă, şcoala
aprovizionându-se pentru încă 20 de ani cu găleata. Revenit la conducerea şcolii în
anul 2000, Ioan Mureşan va reintroduce apa în şcoală în primăvara lui 2001.
La fel ca predecesorul său, Ioan Mureşan se va preocupa de desfăşurarea în
condiţii cât mai bune a întregii activităţi şcolare. Revigorează munca cu părinţii,
organizând trimestrial şedinţe, în care prezintă de fiecare dată o informare asupra
93

activităţii, dicutând cu ei problemele şcolii şi luând, de multe ori, hotărâri privind
probleme diverse, cum ar fi prelungirea zidului de împrejmuire a şcolii, introducerea
apei curente în şcoală, modul de folosire a banilor rezultaţi din practica agricolă. La
fiecare şedinţă cu părinţii se prezintă câte un material de către un cadru didactic, cu o
tematică diversă: legătura şcolii cu familia, probleme ale succesului şcolar, şcolarizarea
tuturor copiilor, orientare şcolară şi profesională, etc. Rezultatele se văd din situaţiile
statistice: dispar copiii cu situaţia şcolară neîncheiată, iar numărul celor repetenţi se
reduce considerabil, având în vedere numărul mare al elevilor care frecventează
şcoala. Pentru exemplificare,dăm câteva date din „Darea de seamă statistică de stat”
de la sfârşitul anului şcolar 1979/1980:
-nr.elevilor la sfârşitul anului şcolar: înv.primar-166; înv.gimnazial-185;
-nr.elevilor promovaţi: înv.primar-158; înv.gimnazial-173;
-nr.elevilor repetenţi: înv.primar-8; înv.gimnazial-12;
-nr.elevilor cu situaţia şcolară neîncheiată:-
După media generală, avem următoarea situaţie:
-între 5-5,99 :înv.primar-51 ;înv.gimnazial-51;
-între 6-6,99: înv.primar-45; înv.gimnazial-46;
-între 7-8,99: înv.primar-24; înv.gimnazial-47;
-între 9-10:înv.primar-38; înv.gimnazial-29;
Şcoala funcţionează cu 16 clase de elevi, 9 la învăţământul primar şi 7 la cel
gimnazial, fiind încadrate 20 de cadre didactice:
-Mureşan Ioan-Gheorghe-profesor-director;
-Tropa Mihai-profesor limba română;
-Tropa Adela-profesor limba română;
-Brujan Elena-profesor lb.franceză
-Mūller Melitta-profesor matematică;
-Mitri Paul-profesor fizică-chimie;
-Apostol Vasile-profesor biologie;
-Cheţan Marilena-profesor biologie;
-Onea Rodica-profesor ed.fizică;
-Mureşan Ana-profesor geografie;
-Jian Paraschiva-profesor matematică;
-Rus Gavril-învăţător;
-Munteanu Fira-învăţătoare;
-Rociu Cornel-învăţător;
-Enache Dorina-învăţătoare;
-Boldi Livia-învăţătoare;
-Mărginean Maria-învăţătoare;
-Mitrache Maria-învăţătoare;
-Lăpădat Raveca-învăţătoare;
-Brandstetter Karin-învăţătoare secţia germană;
La grădiniţă au funcţionat:Sifft Ecaterina şi Pusztai Hilda.
Si concluziile brigăzii Inspectoratului Scolar conduse de prof.Nicolae Mărginean,
sunt pozitive:
„Planificarea activităţii este făcută judicios în planul general de muncă al şcolii,
document care reflectă amploarea problemelor şi a muncii în şcoală, precum şi buna
orientare a conducerii şcolii”.
„Frecvenţa este, în general, bună, doar unii din copiii familiilor de ţigani având o
frecvenţă mai puţin regulată.”
94

„Tov.director Mureşan îşi întocmeşte plan de muncă săptămânal, conduce cu
competenţă activitatea şcolii, este exigent faţă de sine şi faţă de colegi.”(Extrase din
Procesul-verbal datat 26 mai 1979). Tot acum revine în discuţie problema extinderii
şcolii: „…se impune o extindere a spaţiului şcolar”, fără a se întreprinde nimic concret.
Tot acum se revigorează şi activitatea căminului cultural, prin înfiinţarea şi
sprijinirea unui ansamblu de dansuri populare .Festivalul „Cântarea României” iniţiat de
Nicolae Ceauşescu era la începuturile sale şi efervescenţa specifică oricărui început s-a
făcut simţită şi în Boian. Ansamblul de dansuri al Căminului Cultural era format din
feciori şi fete din localitate, cu vârsta peste 15 ani, dar şi eleve din clasele gimnaziale, şi
avea în repertoriu cunoscuta purtată a fetelor „Coconiţa”, precum şi dansuri mixte,
învârtita şi haţegana. Instruirea ansamblului a fost asigurată de învăţătoarea Munteanu
Fira, căreia îi revine astfel meritul de a fi adus la viaţă un dans popular specific zonei,
„Coconiţa”, care nu mai fusese prezentat publicului de multă vreme. Ansamblul s-a
bucurat de sprijinul Casei de Cultură Mediaş, prin prof.Ionel Cioc, care s-a preocupat de
înzestrarea cu costume şi al Consiliului Judeţean Sibiu. Problemele organizatorice i-au
revenit prof.Ioan Mureşan. Ansamblul a avut mai multe apariţii la televiziune, fiind invitat
la diverse festivaluri şi spectacole. Din păcate, la începutul anilor `80 ansamblul îşi
încetează activitatea, dar spiritul său s-a menţinut permanent în cadrul şcolii, unde a
funcţionat(chiar dacă cu întreruperi)un grup folcloric format din fete, având ca repertoriu
„Coconiţa”. De instruirea acestui grup s-a ocupat un timp aceeaşi Munteanu
(Rociu)Fira, apoi, după plecarea ei din localitate, învăţătoarea Surdu Marinela. În anul
2005 învăţătoarea Surdu Marinela reînfiinţează Ansamblul „Coconiţa”, cu care participă
la numeroase concursuri şi festivaluri folclorice şcolare, situându-se de fiecare dată pe
primele locuri.
Din motive personale, Ioan Mureşan îşi dă demisia din funcţia de director al Şcolii
Generale Boian în toamna anului 1980, în locul său fiind numit Mitri Paul, care va ocupa
acest post timp de 20 de ani(până în anul 2000, când se pensionează). Este o perioadă
marcată, în prima parte, de excesele propagandei comuniste, care ajunsese la un
adevărat delir, şi de instabilitate în anii care au urmat căderii regimului lui Ceauşescu în
decembrie 1989.
La începutul anilor `80,şcoala funcţionează cu 16 clase(8 la ciclul primar, din care
una la secţia germană, şi 8 la cel gimnazial), cu 352 de elevi înscrişi(10 la secţia
germană) şi un număr de 18 cadre didactice(an şc.1980/1981). Numărul copiilor se va
micşora de la an la an, astfel încât clasele paralele încep să dispară, uneori chiar în
timpul anului şcolar(„Se vor unifica cele două clase I, începând cu data de 1 noiembrie
1981”-Proces-verbal din 27 oct.1981). Şcoala va mai funcţiona cu indice II până în anul
şcolar 1985/1986, de la această dată cursurile desfăşurându-se numai de dimineaţă.
Spre exemplificare, la sfârşitul anului şcolar 1986/1987 situaţia era următoarea:
-cl.I: înscrişi-35; promovaţi-25; corigenţi-10;
-cl.a II-a: înscrişi-28; promovaţi-26; corigenţi-2;
-cl.a II-a: înscrişi-26; promovaţi-23; corigenţi-3;
-cl.a IV-a: înscrişi-26; promovaţi-25; corigenţi-1;
-cl.a V-a: înscrişi-22; promovaţi-20; corigenţi-2;
-cl.a VI-a: înscrişi-24; promovaţi-23; corigenţi-1;
-cl.a VII-a: înscrişi-40; promovaţi-31; corigenţi-9;
-cl.a VIII-a: înscrişi-22, promovaţi-22;
Total elevi înscrişi: 223(115 la ciclul I şi 108 la ciclul II).
Doi ani mai târziu, la 6 aprilie 1989, erau înscrişi la şcoală 207 elevi(118 la ciclul I
şi 89 la ciclul II). În anii care vor urma, efectivele de elevi vor scădea sub 200, clase
paralele se vor înfiinţa rareori, doar atunci când numărul copiilor care urmau să fie
95

înscrişi în clasa I depăşea cifra de 40. Cum era şi firesc, scade şi numărul cadrelor
didactice care funcţionează la şcoală, acesta ajungând la 11-12 persoane, majoritatea
dintre ele fiind calificate. Cursurile se desfăşoară de multe ori cu dificultate, datorită
circulaţiei necorespunzătoare a autobuzelor, mai ales după-amiaza, când cadrele
didactice navetiste sunt nevoite să parcurgă pe jos(de multe ori cu remorca mulgătorilor
de la ferma de vaci din Bazna)drumul până la Bazna, de unde puteau ajunge mai uşor
la Mediaş. Datorită întreruperilor zilnice de curent electric, cursurile se făceau până la
orele 16,30 în lunile de iarnă (începeau la ora 13). Practica agricolă, care se prelungea
uneori până după 1 noiembrie, se resimte în parcurgerea superficială a programei,
pregătirea elevilor revenind la normal abia cu trimestrul al doilea. Chiar şi în aceste
condiţii, existau în fiecare clasă mulţi elevi care aveau rezultate bune la învăţătură, lucru
demonstrat cu ocazia admiterii la licee şi şcoli profesionale. Cum se trecuse la
învăţământul obligatoriu de 10 clase, toţi absolvenţii clasei a VIII-a urmau cursurile unei
şcoli, cei mai slabi sau care nu au reuşit să intre la liceu, pentru a nu rămâne pe
dinafară, urmau treapta I la Scoala Generală Bazna.
Sub presiunea autorităţilor sanitare(„…vă rugăm ca în limita posibilităţilor a se lua
măsuri urgente pentru amenajarea unui WC la şcoala noastră, întrucât cel vechi nu mai
corespunde, iar organele Sanepidului nu ne mai permit funcţionarea în asemenea
condiţii”-Adresa nr.101/4.IX.1979), Consiliul Popular Bazna se încumetă să facă un WC
nou din cărămidă, amplasat în partea de jos a curţii şcolii, spre pârâu(Cel vechi se
găsea lângă zidul Bisericii Evenghelice). Întrucât duşumelele din sălile de clasă sunt
foarte uzate, în cele cinci săli de clasă mari se pune parchet. Tot în aceste săli, spre
sfârşitul deceniului, sobele de fontă sunt înlocuite cu sobe de teracotă, fără însă a se
aduce un plus de confort- fiind prost executate, în clase este în continuare destul de
rece, mai ales în primele ore ale zilei. În anul 1985 se face o colectă la oamenii din
sat(100 de lei de familie cu copii la şcoală) pentru amenajarea curţii şcolii: se face placa
de beton din faţa şcolii, creându-se mai mult spaţiu de joacă pentru elevi; de asemenea,
se execută un trotuar pe lângă zidul clădirii, pentru a se împiedica astfel deteriorarea
acestuia;tot acum, cu sprijinul unor întreprinderi din Mediaş se execută gardul din
partea de sus a curţii.S-au implicat activ în această acţiune profesorii Vasile Duma şi
Ioan Mureşan şi băieţii din clasa a VIII-a, fiind ajutaţi de doi muncitori de la CAP Boian.
Organizaţia de pionieri se implică tot mai mult în coordonarea întregii activităţi din
şcoală, sufocând programul instructiv-educativ. Ambiţiile edilitare ale lui Ceauşescu
ating acum cele mai înalte culmi: se construieşte Palatul Pionierilor şi Soimilor Patriei,
iar elevii sunt chemaţi să sprijine construcţia prin planuri economice. Teoretic, planul
economic trebuia să fie realizat din strângerea şi predarea la centrele de colectare a
materialelor refolosibile: fier vechi, hârtie, sticle; din acţiuni de muncă patriotică
desfăşurate la unităţile agricole socialiste; etc. În realitate, copiiii aduceau de acasă de
cele mai multe ori banii, care erau depuşi într-un cont la consiliul judeţean al
organizaţiei. Din acest fond, şcoala avea dreptul să folosească lunar suma de 500 de lei
pentru cumpărarea de materiale necesare desfăşurării activităţilor educative,o atenţie
deosebită se acorda pavoazării, sălile de clasă şi coridoarele fiind încărcate cu tablouri
şi planşe cu caracter politic. Se mai puteau cumpăra premii pentru diverse concursuri
sau actiuni sportive şi turistice. Fonduri mai mari se puteau obţine pentru organizarea
de excursii sau expediţii. Astfel, în vara anului 1985, se organizează prima expediţie
pionierească în Munţii Orăştiei, având ca obiectiv vizitarea cetăţilor dacice. Participă la
această expediţie un număr de 20 de elevi, însoţiţi de patru cadre didactice: Vasile
Duma-organizatorul expediţiei, Ioan şi Ana Mureşan şi Melita Mūller. Deplasarea s-a
făcut cu trenul, iar tabăra a fost instalată la Costeşti, în cele patru corturi pe care şcoala
le avea. Expediţia fiind reuşită, se va mai organiza una şi în anul
96

următor, cu alţi elevi, organizatorul prof.Vasile Duma fiind însoţit de educatoarea Mirela
Fleacă şi de profesoara suplinitoare de matematică Ana Duma. Din păcate, este şi
ultima expediţie-organizatorul lor, prof.V.Duma va funcţiona un an la Scoala Bazna,
apoi unul la Scoala Velţ, iar când revine în 1988 în Boian este antrenat în construirea
noului cămin cultural, ale cărui lucrări au început în toamna acestui an.
Cum este văzută şcoala de către cadrele didactice care au funcţionat în acea
perioadă, aflăm din puţinele procese verbale întocmite la vremea respectivă:
-Tropa Mihai(limba română): „munca diferenţiată este singura metodă care poate
să dea nişte rezultate relativ mulţumitoare la sfârşitul unui ciclu. Învăţământul diferenţiat
va facilita învăţarea unor noţiuni de bază.”
-Mureşan Ioan: „clasa a V-a este o clasă mai dificilă datorită componenţei-12
ţigani şi 10 români. Am greutăţi cu fecvenţa, deşi s-au luat măsuri variate(…).
Parcurgerea materiei este o problemă, datorită faptului că s-a efectuat multă practică
agricolă-ba uneori se întrerupe curentul electric şi nu se pot face ultimele ore.”(Extrase
din Procesul verbal de la consiliul pedagogic din 20 ianuarie 1981).
Spre sfârşitul deceniului, lucrurile nu stau altfel, dimpotrivă:
-Rociu Fira „…remarcă nivelul foarte slab al copiilor(…), dezinteresul părinţilor faţă
de activitatea desfăşurată în şcoală; scade numărul elevilor buni la învăţătură; eforturile
învăţătorului nu sunt răsplătite.”
-Rus Gavril „arată condiţiile grele în care se munceşte la şcoala noastră; totodată
munca cadrelor didactice nu este întotdeauna la nivelul cerinţelor, trebuie ţinută o
legătură cât mai strânsă cu părinţii(…); va trebui să avem în vedere familiile de ţigani.”
-Mureşan Ioan „aduce câteva precizări cu privire la problemele pe care le ridică
şcolarizarea aumitor elevi, provenind mai ales din familii de ţigani; ridică problema unor
măsuri care ar trebui luate împotriva acestor elevi şi a părinţilor lor.”
Opiniile sunt transcrise din procesul verbal de la Consiliul Pedagogic din 3 mai
1989, la care participă şi inspectorul Ioan Neamţu. Cu această ocazie se alege un nou
consiliu de conducere al şcolii, pentru funcţia de director fiind făcute două propuneri:
Mitri Paul şi Mureşan Ioan. În urma supunerii la vot, Mitri Paul rămâne mai departe
director al Şcolii Generale Boian. Din consiliul de conducere fac parte: Mureşan Ioan,
Proştean Marilena, Finta Mirela, Rus Gavril, Duma Gheorghe(elev) şi Ferezan
Maria(femeie de serviciu). Noul consiliu va avea viaţă scurtă, deoarece „timpul nu mai
are răbdare”, la 22 decembrie acelaşi an regimul lui Nicolae Ceauşescu cade, urmând o
perioadă de frământări, care a cuprins toată societatea românească, inclusiv şcoala.
97

5)Şcoala din Boian după 1990
Mitri Paul va mai rămâne la conducerea şcolii încă zece ani, până în 2000. Cele
mai multe cadre didactice, nemaifiind legate de post, vor părăsi Boianul, astfel încât din
vechiul colectiv vor rămâne doar cadrele legate de sat: soţii Ioan şi Ana Mureşan,
Vasile Duma şi Marilena Proştean. Soţii Cornel şi Fira Rociu au plecat încă din 1989,
învăţătoarea Maria Morar abandonează învăţământul pentru a urma cursurile unei
facultăţi, Sorina Rus se va stabili în Austria, iar învăţătorii Gavril Rus şi Livia Boldi se vor
transfera la şcoala Bazna. Catedra de matematică ocupată în 1989 de absolventa
Doina Sandu(catedra era vacantă încă din anul şcolar 1985-1986 prin plecarea
profesoarei Melita Mūller) devine liberă încă din primăvara lui 1990. Pe această catedră
vor funcţiona de acum încolo multe cadre didactice atât calificate, cât şi necalificate.
Ocupată în mai multe rânduri de profesori calificaţi, catedra devine la 2-3 ani liberă,
profesorii titulari orientându-se spre alte şcoli. Nici la învăţători situaţia nu stă mai bine.
Vor trece aproape zece ani până când posturile de învăţători vor fi ocupate cu cadre
didactice titulare, absolvente ale liceului pedagogic sau ale universităţilor recent
înfiinţate, care pregătesc institutori. În 1992 un post de învăţător este ocupat de
Mărioara Marcu, dar şi aceasta se transferă la Scoala Bazna în anul 1996).
Numărul elevilor cunoaşte o scădere semnificativă, situându-se în jurul cifrei de
170. În anul şcolar 1993/1994 sunt înscrişi la şcoală 162 de elevi(79 la ciclul primar şi
83 la cel gimnazial). Câţiva ani mai târziu, în anul şcolar 1999-2000, situaţia este puţin
mai bună, şcoala fiind frecventată de 185 de elevi(103 la ciclul primar şi 82 la cel
gimnazial). În toată perioada anilor `90, şcoala funcţionează cu opt clase(patru la ciclul
primar şi patru la ciclul gimnazial) şi 10 cadre didactice. Spre exemplificare, dăm situaţia
încadrării din anul şcolar 1995-1996:
-Duma Vasile-limba română;
-Filip Florina-matematică(suplinitoare);
-Mureşan Ioan-istorie, lb.engleză, ed.fizică;
-Mureşan Ana-geografie, lb.franceză;
-Proştean Marilena-naturale, ed.tehnologică,muzică;
-Mitri Paul-fizică, chimie(director);
-Duma Marinela-învăţătoare(suplinitoare);
-Marcu Mărioara-învăţătoare;
-Cucerzan Camelia-învăţătoare(suplinitoare);
-Mitri Alina-învăţătoare(suplinitoare);
-Finta Mirela-educatoare;
-Surdu Maria-educatoare(suplinitoare);
Grădiniţa funcţionează în această perioadă în clădirea şcolii, în cele două camere
de locuit de la parter ,fiind frecventată anual de 50 de copii, câte 25 la fiecare grupă. Se
execută acum lucrări de reparaţii interioare şi exterioare, precum şi lucrări de reabilitare
a acoperişului, acestea nesemnificative, acoperişul şcolii având nevoie de reparaţie
capitală, lucru care nu s-a făcut până în prezent.
În anul 2000 Mitri Paul se pensionează, la conducerea şcolii revenind Ioan
Mureşan pentru trei ani şi jumătate. În această perioadă, noul director introduce apa
curentă în şcoală şi înfiinţează cabinetul de informatică, pe care îl dotează cu
98

calculatoare second-hand obţinute de la o firmă de specialitate, odată cu frecventarea
unui curs de iniţiere în tehnica operării pe calculator a tuturor cadrelor didactice din
şcoală şi a unui număr mare de elevi.Tot acum este schimbat complet mobilierul
şcolar(bănci, catedre), cu mese individuale şi scaune pentru fiecare elev, donate de o
fundaţie din Olanda, prin intervenţia învăţătoarei Lucia Ogrean. Numărul copiilor care
frecventează şcoala creşte, astfel încât începând cu anul şcolar 2001-2002 vor fi nouă
clase, cu un efectiv de 201 elevi(115 la ciclul primar şi 86 la ciclul gimnazial), iar din
anul 2003-2004 zece clase, şase la ciclul primar şi patru la cel gimnazial, cu un efectiv
de 212 elevi(125 la ciclul primar şi 87 la cel gimnazial). Încadrarea este asigurată, în
general, de cadre calificate, cu mici excepţii la ciclul primar, unde va funcţiona
învăţătoarea Valerica Duma, aflată în curs de calificare.
În urma unor neînţelegeri cu Hălmaciu Iustin, primarul comunei Bazna, pe 28
ianuarie 2004 Ioan Mureşan este înlocuit cu învăţătoarea Camelia Cucerzan. Va fi
ultimul director al şcolii, funcţionând în această calitate un an şi jumătate. Este o
perioadă de stagnare, de aşteptare a schimbărilor care vor veni odată cu anul şcolar
2005-2006, când şcoala din Boian îşi pierde personalitatea juridică, urmând să
funcţioneze ca structură subordonată Şcolii cu Clasele I-VIII Bazna. Conducerea şcolii
este asigurată de prof. Radu Prisăcaru, director, de prof.Adela Posea, director adjunct,
şi de prof.Vasile Duma, coordonator al activităţii la Şcoala Boian. Secretarul şcolii este
Ligia Man, iar Anuţa Boldi contabil.
În această perioadă, printr-o bună colaborare cu primarul Comunei Bazna,
prof.Ioan Căpâlnean, se fac cele mai mari investiţii în şcoală de la construirea ei în
urmă cu 80 de ani. Mai întâi, se introduce încălzirea centrală în toamna anului 2004,
rezolvându-se pentru totdeauna această problemă, care a dat atâta bătaie de cap
directorilor de-a lungul timpului. Apoi, în vara anului 2005, se execută zugrăveli
interioare şi se montează lambriuri din lemn în toate sălile de clasă, şcoala căpătând
astfel un aspect modern. Cea mai importantă lucrare va debuta însă în primăvara anului
2006, când încep lucrările de extindere a şcolii prin demolarea aripii din partea de sus a
vechii clădiri(o sală de clasă, biblioteca, o sală unde a funcţionat grădiniţa), pentru a se
construi o nouă grădiniţă şi o sală de sport. Din păcate, proiectul iniţial, conform căruia
noua construcţie trebuia să fie înălţată la nivelul celei vechi, nu a putut fi pus în aplicare
decât parţial. După modificări succesive, din proiect nu a mai rămas la etaj decât
mansarda, în care s-au amenajat trei săli de clasă şi un cabinet de informatică. Cu toate
acestea, dispunând şi de grupuri sociale moderne, noua construcţie, terminată în anul
2008, asigură condiţiile desfăşurării unui învăţământ de calitate, în pas cu cerinţele
mileniului în care tocmai am intrat.
99

ÎNCHEIERE
În cei peste 200 de ani de existenţă, Şcoala Boian a fost locul unde s-au întâlnit
zecile de generaţii de copii, de la cei săraci, care abia aveau uneori cu ce să se
îmbrace, până la cei mai înstăriţi, dar niciodată bogaţi, pentru a păşi împreună pe
drumul cunoaşterii cu ajutorul cărţii. Sub privirea uneori severă a dascălului, dar
întotdeauna bine intenţionată, sutele de copii care au poposit pe băncile şcolii au
descoperit aici nu numai tainele cititului şi scrisului, ci o lumea nouă, ale cărei graniţe se
lărgeau necontenit, pe măsură ce nivelul lor de cunoaştere se îmbogăţea. A fost o
vreme când, pentru cei mai mulţi, contactul cu cartea se sfârşea odată cu terminarea
şcolii, pentru unii chiar înainte de absolvire, dar faptul în sine de a fi mers la şcoală şi de
a şti citi şi a scrie constituia un motiv de mândrie personală, mai ales pentru feciorii care
mergeau în armată. Şi pentru tinerele mame faptul de a-şi putea ajuta copiii când
începeau să meargă la şcoală era un prilej de mândrie, cu atât mai mult cu cât
învăţătorul aprecia ajutorul primit din partea lor.
Sprijiniţi şi îndrumaţi de preot şi de dascăl, cei mai răsăriţi dintre copii urmează
alte şcoli, în Mediaş, în Blaj sau în Diciosânmărtin (Târnăveni), unii dintre ei ajungând
oameni de seamă, care fac cinste satului din care au plecat. La început nesemnificativ,
apoi tot mai numeros, numărul celor care au urmat alte şcoli este destul de mare, fiindune
imposibil să-i amintim pe toţi în aceste rânduri. Totuşi, numele câtorva se regăseşte
în tabelul anexat prezentei lucrări.
Scriind aceste rânduri,îmi vin în minte cuvintele lui Mihail Sadoveanu din
povestirea „Domnu Trandafir”: „Domnu’ nostru (...) ne-a învăţat multe, de care aminte
nu ne mai aducem, dar care au rămas în fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit
bogat mai târziu...”. Aceasta este zestrea pe care ne-au dat-o învăţătorii şi profesorii
noştri, fie că o recunoaştem sau nu, învăţând de la fiecare ceva, ce păstrăm într-un colţ
al sufletului, împreună cu alte lucruri care ne-au hrănit copilăria.
Închei tot cu un citat din aceeaşi povestire a lui Mihail Sadoveanu:„Poate că şi tu
vei gândi o clipă la dascălul acesta necunoscut şi vei dori odihnă lină «robului lui D-
zeu», al cărui nume ploile şi ninsorile în curând îl vor şterge şi de pe crucea
mormântului.”
100

ANEXE
Anexa 1
Lista cadrelor didactice care au funcţionat la Şcoala Boian între 1919
– 2010.
1919-1920
1.Nicolae Limbăşan
2.Eugen Feşteu
1920-1921
1.Nicolae Limbăşan
2.Eugen Feşteu
1921-1922
1.Nicolae Limbăşan
2.Eugen Feşteu
3.Gheorghe Vaida
1922-1923
1.Nicolae Limbăşan
2.Paraschiva Cristea
3.Eugenia Călburean
1923-1924
1.Nicolae Limbăşan
2.Cornelia Bota/Teodor Nistor
1924-1925
1.Nicolae Limbăşan
2.Liviu Andreiu/ Ioan Guiţă
1925-1926
1.Nicolae Limbăşan
2.Livia Almăşan
3.Eugen Feşteu
4.Ana Moldovan
1926-1927
1.Nicolae Limbăşan
2.Eugen Feşteu
3.Carolina Stan
4.Ianoşi Susana
1927-1928
1.Nicolae Limbăşan
2.Maria Breda
101

3.Cornel Suciu
4.Eugen Feşteu
1928-1929
1.Nicolae Limbăşan
2.Cornel Suciu
3.Mihai Tureanu
4.Silvia Părduţiu
1929-1930
1.Nicolae Limbăşan
2.Cornel Suciu
3.Silvia Părduţiu
4.Vasile Başca
1930-1931
1.Nicolae Limbăşan
2.Cornel Suciu
3.Silvia Părduţiu
4.Ilie Costea
5.Aurelia Oros-educatoare
1931-1932
1.Nicolae Limbăşan
2.Cornel Suciu
3.Ilie Costea
4.Amalia Ilieş
5.Aurelia Oros-educatoare
1932-1933
1.Nicolae Limbăşan
2.Cornel Suciu
3.Eremia Poloşan
4.Maria Poloşan-educatoare
1933-1934
1.Nicolae Limbăşan
2.Cornel Suciu
3.Eremia Poloşan
4.Eugenia Muntean
5.Maria Poloşan-educatoare
1934-1935
1.Nicolae Limbăşan
2.Cornel Suciu
3.Vasile Başca
4.Valerica Bolea
5.Sabina Limbăşan-educatoare
102

1935-1936
1.Nicolae Limbăşan
2.Ioan Moldovan
3.Alexandru Morariu
4.Paraschiva Morariu
5.Sabina Limbăşan-educatoare
1936-1937
1.Nicolae Limbăşan
2.Marin D.Ene
3.Iacob Raţiu
4.Maria Ursa
5.Toma Anghelina
1937-1938
1.Nicolae Limbăşan
2.Maria Ursa
3.Marin D.Ene
4.Iacob Raţiu
5.Toma Anghelina
1938-1939
1.Nicolae Limbăşan
2.Maria Ursa
3.Iacob Raţiu
4.Marin D.Ene
5.Toma Anghelina
1939-1940
1.Nicolae Limbăşan
2.Maria Ursa
3.Iacob Raţiu
4.Marin D.Ene
5.Toma Anghelina
6.Paraschiva Bâră-educatoare
1940-1941
1.Ioan Sămărtinean-director
2.Marin D.Ene
3.Maria Ursa
4.Eliza Ionescu
5.Deac Gheorghe
6.Paşcanu Stefan
7.Paşcanu Aurelia
8.Toma Iosif-maistru atelier şcoală
9.Surdea Victoria-educatoare
1941-1942
1.Sămărtinean Ioan-director
2.Iacob Raţiu
103

3.Stefan Paşcanu
4.ElizaRaţiu
5.Maria Ursa
6.Aurelia Pascanu
7.Toma Iosif
1942-1943
1.Aurelia Paşcanu-director
2.Maria Ursa(pleacă în decembrie 1942)
3.Livia Olariu(vine din ian.1943)
4.Maria Moroianu-maistru(în locul lui Toma Iosif-plecat pe front)
5.Iacob Raţiu
6.Ioan Sămărtinean
7.Stefan Paşcanu
1943-1944
1.Aurelia Paşcanu-director
2.Livia Olariu
3.Iacob Raţiu
4.Sămărtinean Ioan
5.Eliza Raţiu
6.Idifta Luca
7.Toma Iosif
1944-1945
1.Aurelia Paşcanu
2.Livia Olariu
3.Eliza Raţiu
4.Toma Iosif
5.Ioan Sămărtinean
6.Iacob Raţiu
1945-1946
1.Stefan Paşcanu-director
2.Aurelia Paşcanu
3.Livia Olariu
4.Stefan Strătilă
5.Mercureanu Carolina
6.Boldiş Ioan
1946-1947
1.Simion Botezatu-director
2.Gheorghe Goian
3.Alexandra Goian-educatoare
4.Ioan Oros(pleacă în ian.1947)
5.Strătilă Stefan
6.Olariu Livia
7.Zălog Gheorghe
8.Botezatu Hristina
104

1947-1948
1.Botezatu Simion-director
2.Botezatu Hristina
3.Strătilă Stefan
4.Mercureanu Carolina-educatoare
1948-1949
1.Botezatu Simion
2.Botezatu Hristina
3.Sămărtinean Simion
4.Sămărtinean Sabina
5.Strătilă Stefan
6.Olariu Livia
7.Fuior Elena
8.Zălog Gheorghe
9.Virca Olivia
10.Otto Schmidt(şcoala germană)
11.Mercurian Carolina-educatoare
1949-1950
1.Strătilă Stefan-prof.director
2.Sămărtinean Sabina
3.Moşneag Emil
4.Urdea Ioan
5.Sevestrian Gheorghe
6.Zălog Gheorghe
7.Solomon Maria
8.Urdea Constanţa
9.Olariu Livia
10.Sandberg Herta(şcoala germană)
1950-1951
1.Goian Gheorghe-director
2.Olariu Livia
3.Gribincea Lucreţia
4.Solomon(Banea)Maria/Almăşan Stela
5.Lalu Elvira/Iaţeviuc Maria
6.Strătilă Stefan/Nemeş Ioan
7.Gribincea Iuliu/Pavlov Valentina
8.Guth Carol
9.Dressendt Elfiria(şcoala germană)
10.Lalu Ciprian
1951-1952
1.Goian Gheorghe-director
2.Nemeş Ioan
3.Zălog Gheorghe
4.Olariu Livia
5.Goian Alexandra
6.Neagu Apostu
105

7.Neagu Stela
8.Iaţeviuc Maria
9.Zinz Martin-şcoala germană
1952-1953
1.Goian Gheorghe-director
2.Goian Alexandra
3.Zălog Gheorghe
4.Câmpean Gheorghe
5.Olariu Livia
6.Marica Dumitru
7.Marica Elisabeta
8.Luca Idifta
9.Lupoiu Irodion
10.Daniliuc Eugen
11.Lupoiu Lidia
12.Lassner Gheorghe-şcoala germană
13.Oană Virginia-educatoare
14.Croitoru Denisa-educatoare
1953-1954
1.Goian Gheorghe-director
2.Goian Alexandra
3.Zălog Gheorghe
4.Marica Elisabeta
5.Pepelea Ion
6.Lupoiu Lidia
7.Lupoiu Irodion
8.Daniliuc Eugen
9.Olariu Livia
10.Marica Dumitru
11.Adleff Conrad-şcoala germană
12.Oană Virginia-educatoare
13.Florescu Maria-educatoare
1954-1955
1.Goian Gheorghe-director
2.Goian Alexandra
3.Ciortea(Damaschin)Florica
4.Moga Anica
5.Zălog Gheorghe
6.Daniliuc Eugen
7. Hentea Cecilia
8.Olariu Livia
9.Lupoiu Lidia
10.Lupoiu Irodion
11.Hentea Mircea
12.Sandu Maria
13.Adleff Conrad-şcoala germană
14.Theil Matilde-educatoare
106

15.Stefănel Ioana-educatoare
1955-1956
1.Hentea Mircea-director
2.Buzaş Maria
3.Gribincea Lucreţia
4.Ciortea Florica
5.Moga Anica
6.Zălog Gheorghe
7.Lupoiu Lidia
8.Hentea Cecilia
9.Olariu Livia
10.Hann Stefan-şcoala germană
1956-1957
1.Gribincea Lucreţia
2.Moga Anica
3.Zălog Gheorghe
4.Muntean(Buzaş)Maria
5.Ciortea Florica
6.Olariu Livia
7.Hann Stefan-şcoala germană
1957-1958
1.Gribincea Lucreţia
2.Olariu Livia
3.Muntean Ilie
4.Moga Anica
5.Zălog Gheorghe
6.Muntean Maria
7.Damaschin Florica
8.Hann Stefan-şcoala germană
1958-1959
1.Muntean Ilie-director
2.Catrinu Constantin
3.Damaschin Florica
4.Catrinu Aurelia
5.Olariu Livia
6.Zălog Gheorghe
7.Moga Anica
8.Goian Gheorghe
9.Muntean Maria
10.Hutter Ana-şcoala germană
1959-1960
1.Muntean Ilie-director
2.Muntean Maria
3.Feisan Ion
4.Feisan Niculina
107

5.Damaschin Florica
6.Muntean Aurel
7.Olariu Livia
8.Câmpean Cheorghe
9.Moga Anica
10.Heinrich Edeltraud
11.Turcu Olga
12.Hutter Ana-şcoala germană
1960-1961
1.Muntean Ilie-director
2.Feisan Ion
3.Galatîr Boris
4.Muntean Maria
5.Feisan Niculina
6.Costea Maria
7.Olariu Livia(moare în luna martie 1961,fiind înlocuită de Isailă Ioan)
8.Câmpean Gheorghe
9.Hutter Ana-secţia germană
10.Turcu Olga
11.Galatîr Sofia
12.Franch Christina
13.Mărginean Ioana
1961-1962
1.Dulău Gheorghe-director
2.Feisan Niculina
3.Câmpean Gheorghe
4.Feisan Ion
5.Galatîr Boris
6.Dulău Ligia
7.Schmidt Rosina-secţia germană
8.Bogdan Leontina
9.Duma Ina
10Răducuţă Mioara
11.Muntean Virica
12.Turcu Olga
13.Galatîr Sofia
14.Dorobanţu Ioana
1962-1963
1.Dulău Gheorghe-director
2.Feisan Ion
3.Galatîr Boris
4.Feisan Niculina
5.Turk Heinz-Dieter
6.Dulău Eugenia
7.Kinn Ilse
8.Dulău Ligia
9.Schmidt Rosina-secţia germană
108

10.Bogdan Leontina
11.Galatîr Sofia
12.Scumpu Elena
13.Muntean Virica
14.Dorobanţu Ioana
15.Duma Ina
1963-1964
1.Dulău Gheorghe-director
2.Dulău Ligia
3.Cristea Ana
4.Tatomir Maria
5.Drăghici Elena
6.Feisan Niculina
7.Feisan Ion
8.Galatîr Boris
9.Martini Roland-secţia germană
10.Scumpu Elena
11.Galatîr Sofia
12.Dorobanţu Ioana
13.Câmpean Ioan
1964-1965
1.Dulău Gheorghe-director
2.Chistol Lucia
3.Pîrjan Aurel
4.Dulău Ligia
5.Sas Nicolae
6.Pîrjan Ioana
7.Galatîr Boris
8.Feisan Niculina
9.Meyndt Karl-secţia germană
10.Olteanu Maria
11.Călburean Letiţia
12.Scumpu Elena
13.Puflea Dorina
14.Dorobanţu Ioana
1965-1966
1.Dulău Gheorghe
2.Pîrjan Aurel
3.Câmpean Ioan
4.Pîrjan Ioana
5.Scumpu Maria
6.Dulău Ligia
7.Sas Nicolae
8.Precup Doina
9.Umling Crista
10.Iacobi Walter-secţia germană
11.Dorobanţu Ioana
109

12.Tarţa Rodica
13.Zaschievici Mariana
14.Puflea Dorina
15.Mitri Maria
16.Zegrean Lucreţia
1966-1967
1.Dulău Gheorghe-director
2.Câmpean Ioan
3.Puflea Eugenia
4.Pîrjan Aurel
5.Dulău Ligia
6.Pîrjan Ioana
7.Sas Niculae
8.Schoger Ana-secţia germană
9.Scumpu Maria
10.Burada Mariana
11.Opriş Doina
12.Precup Doina
13.Puflea Dorina
14.Zaschievici Mariana
15.Tarţa Rodica
16.Apostol Vasile
1967-1968
1.Dulău Gheorghe
2.Dulău Ligia
3.Scumpu Doina
4.Câmpean Ioan
5.Sas Nicolae
6.Pîrjan Aurel
7.Câmpean Emilia
8.Pîrjan Ioana
9.Schoger Ana-secţia germană
10.Apostol Vasile
11.Mărginean Ana
12.Bolinth Mariane
13.Tarţa Rodica
14.Puflea Dorina
15.Zaschievici Mariana
16.Diller Ana
17.Scumpu Maria-educatoare
1968-1969
1.Dulău Gheorghe-director
2.Pîrjan Aurel
3.Pîrjan Ioana
4.Dulău Ligia
5.Scumpu Doina
6.Haşu Dorina
110

7.Sas Nicolae
8.Ogrean Ana
9.Pop Emilia
10.Rottenari Anton
11.Apostol Vasile
12.Rottenari Mariane
13.Puflea Dorina
14.Precup Doina
15.Schoger Ana-secţia germană
16.Scumpu Lenuţa-secretar
1969-1970
1.Puflea Dorina-director
2.Pîrjan Aurel
3.Moldovan Anişoara
4.Precup Doina
5.Ogrean Ana
6.Scumpu Doina
7.Haşu Dorina
8.Guist Inge-secţia germană
9.Sas Nicolae
10.Baciu Zoiţa
11.Ionaşcu Constantin
12.Apostol Vasile
13.Haşu Ioan
14.Cucerzan Anuţa
15.Apostol Mariana
16.Rottenari Mariane
17.Haşu Dorina-educatoare
18.Botorog Letiţia-educatoare
1970-1971
1.Mitri Paul-director
2.Loghin Maria-înv.
3.Nanu Viorica-înv.
4.Sas Nicolae-înv.
5.Rusu Zoriţa-înv.
6.Pîrjan Aurel-înv.
7.Pîrjan Ioana-înv.
8.Scumpu Doina-înv.
9.Schenn Maria-înv.secţia germană
10.Rottenari Mariane-prof.
11.Rancea Ioan-prof.
12.Benyi Iuliu-prof.
13.Ionaşcu Constantin-prof.
14.Apostol Vasile-prof.
15.Apostol Mariana-prof.
16.Haşu Dorina-educatoare
17.Botorog Letiţia-educatoare
111

1971-1972
1.Mitri Paul-director
2.Muntean Fira-înv.
3.Scumpu Doina-înv.
4.Loghin Maria-înv.
5.Nanu Viorica-înv.
6.Rusu Zoriţa-înv.
7.Sas Nicolae-înv.
8.Pîrjan Aurel-înv.
9.Schenn Maria-înv.secţia germană
10.Apostol Vasile-prof.
11.Rancea Ioan-prof.
12.Benyi Iuliu-prof.
13.Ionaşcu Constantin-prof.
14.Rottenari Mariane-prof.
15.Tăunean Ioan-prof.
16.Suciu Constantin-prof.
17.Nicula Florica-educatoare
18.Ambrus Margareta-educatoare
1972-1973
1.Mitri Paul-director
2.Precup Marioara-înv.
3.Bucşă Marie-Jeanne-înv.
4.Scumpu Doina-înv.
5.Muntean Fira-înv.
6.Benyi Maria-înv.
7.Nanu Viorica-înv.
8.Rusu Zoriţa-înv.
9.Sas Nicolae-înv.
10.Ionaşcu Constantin-prof.
11.Suciu Constantin-prof.
12.Apostol Vasile-prof.
13.Apostol Mariana-prof.
14.Rancea Ioan-prof.
15.Poşa Claudia-prof.
16.Benyi Iuliu-prof.
17.Dörr Reghina-înv.secţia germană
18.Pusztai Hilde-educatoare
1973-1974
1.Mitri Paul-director
2.Sas Nicolae-înv.
3.Rusu Zoriţa-înv.
4.Boldy Livia-înv.
5.Bucşă Marie-Jeanne-înv.
6.Muntean Fira-înv.
7.Scumpu Doina-înv.
8.Benyi Maria-înv.
112

9.Nanu Viorica-înv.
10.Fieltsch Brunhilde-înv.secţia germană
11.Medeşan Ana-prof supl.
12.Benyi Iuliu-prof.
13.Ionaşcu Constantin-prof
14.Apostol Vasile-prof.
15.Apostol Mariana-prof.
16.Suciu Constantin-prof.
17.Rottenari Mariane-prof.
18.Gergely Varvara-prof.
19.Pusztai Hilde-educatoare
1974-1975
1.Benyi Iuliu-director
2.Schuller Ingeberg-înv.
3.Albu Tatiana-înv.
4.Boldy Livia-înv.
5.Sas Nicolae-înv.
6.Strava Maria-înv.
7.Sluţu Victor-înv.
8.Muntean Fira-înv.
9.Umling Cristina-înv.secţia germană
10.Constantin Nicolae-prof.
11.Apostol Mariana-prof.
12.Apostol Vasile-prof.
13.Mitri Paul-prof.
14.Suciu Constantin-prof.
15.Mărginean Ileana-prof.
16.Rottenari Mariane-prof.
17.Strumberger Erwin-prof.
18.Medeşan Ana-prof.
19.Câmpean Ioan-prof.
1975-1976
1.Benyi Iuliu-director
2.Sas Nicolae-înv.
3.Sluţu Victor-înv.
4.Boldy Livia-înv.
5.Muntean Fira-înv.
6.Strava Maria-înv.
7.Albu Tatiana-înv.
8.Schuller Ingeberg-înv.
9.Pusztai Hilde-înv.secţia germană
10.Apostol Mariana-prof.
11.Apostol Vasile-prof.
12.Hudea Letiţia-prof
13.Prihoi Octavia-prof.
14.Suciu Marie-Jeanne-prof.
15.Mureşan Ioan-prof.
16.Mureşan Ana-prof.
113

17.Strumberger Erwin-prof.
18.Aflat Hermine-prof.
19.Anghel Maria-prof.
20.Câmpean Ioan-prof.
21.Sifft Ekaterina-educatoare
1976-1977
1.Mureşan Ioan-director
2.Câmpean Emilia-înv.
3.Mărginean Maria-înv.
4.Muntean Fira-înv.
5.Boldy Livia-înv.
6.Schuller Ingeberg-înv.
7.Cheţan Marilena-înv.
8.Sas Nicolae-înv.
9.Mihăilescu Otilia-înv.
10.Möritz Johana-înv.secţia germană
11.Prihoi Octavia-prof.
12.Apostol Mariana-prof.
13.Müller Mellita-prof.
14.Negrei Steluţa-prof.
15.Mitri Paul-prof.
16.Apostol Vasile-prof.
17.Anghel Maria-prof.
18.Mureşan Ana-prof.
19.Brujan Elena-prof.lb.franceză
20.Strumgerger Erwin-prof.
21.Sifft Ecaterina-educatoare
1977-1978
1.Mureşan Ioan-director
2.Medeşan Maria-înv.
3.Mitrache Maria-înv.
4.Mărginean Maria-înv.
5.Mihăilescu Otilia-înv.
6.Boldy Livia-înv.
7.Muntean Fira-înv.
8.Schuller Ingeberg-înv.
9.Lăpădat Raveca-înv.
10.Möritz Johana-înv.secţia germană
11.Rus Gavril-prof.
12.Prihoi Octavia-prof.
13.Apostol Mariana-prof.
14.Müller Mellita
15.Lang Albert-prof.
16.Mitri Paul-prof.
17.Apostol Vasile-prof.
18.Cheţan Marilena-prof.
19.Mureşan Ana-prof.
114

20.Brujan Elena-prof.
21.Holerga Rodica-prof.ed.fizică
1978-1979
1.Mureşan Ioan-director
2.Robescu Adriana-înv.
3.Schuller Ingeberg-înv.
4.Mitrache Maria-înv.
5.Mărginean Maria-înv.
6.Lăpădat Raveca-înv.
7.Enache Dorina-înv.
8.Boldy Livia-înv.
9.Muntean Fira-înv.
10.Möritz Johana-înv.secţia germană
11.Rus gavril-prof.
12.Dediu Elena-prof.lb.română
13.Apostol Mariana-prof.
14.Müller Mellita-prof.
15.Lang Albert-prof.
16.Apostol Vasile-prof.
17.Mitri Paul-prof.
18.Cheţan Marilena-prof.
19.Mureşan Ana-prof.
20.Brujan Elena-prof.
21.Onea Rodica-prof.
1979-1980
1.Mureşan Ioan-director
2.Rus Gavril-înv.
3.Muntean Fira-înv.
4.Rociu Cornel-înv.
5.Mitrache Maria-înv.
6.Mărginean Maria-înv.
7.Boldy Livia-înv.
8.Lăpădat Raveca-înv.
9.Brandstetter Karin-înv.secţia germană
10.Tropa Mihai-prof.lb.română
11.Tropa Adela-prof.lb.română
12.Müller Mellita-prof.
13.Jian Paraschiva-prof.
14.Apostol Vasile-prof.
15.Mitri Paul-prof.
16.Cheţan Marilena-prof.
17.Mureşan Ana-prof.
18.Brujan Elena-prof.
19.Onea Rodica-prof.
1980-1981
1.Mitri Paul-director
2.Mărginean Maria-înv.
115

3.Boldy Livia-înv.
4.Rociu Cornel-înv.
5.Enache Dorina-înv.
6.Lăpădat Raveca-înv.
7.Mureşan Ioan-prof.
8.Mureşan Ana-prof.
9.Bucur Marina-prof.
10.Tropa Mihai-prof.
11.Tropa Adela-prof.
12.Onea Rodica-prof
13.Cheţan Marilena-prof.
14.Onişor Elena-prof.lb.franceză
15.Lörenczi Ladislau-prof.
16.Medeşan Maria-prof.
17.Rus Gavril-prof.
18.Brandstetter Karin-înv.secţia germană
1981-1982
1.Mitri Paul-director
2.Enache Dorina-înv.
3.Rociu Cornel-înv.
4.Lăpădat Raveca-înv.
5.Boldy Livia-înv.
6.Mureşan Ioan-prof.
7.Mureşan Ana-prof.
8.Bucur Marina-prof.
9.Tropa Mihai-prof.
10.Tropa Adela-prof
11.Onea Rodica-prof.
12.Onişor Elena-prof.
13.Lörenczi Ladislau-prof.
14.Müller Mellita-prof.
15.Rus Gavril-prof.
16.Brandstetter Karin-înv.secţia germană
17.Blaga Nicolae-prof.
18.Medeşan Maria-prof.
1982-1983
1.Mitri Paul-director
2.Enache Dorina-înv.
3.Rociu Cornel-înv.
4.Rociu Fira-înv.
5.Boldy Livia-înv.
6.Rus Gavril-înv.
7.Mureşan Ioan-prof.
8.Mureşan Ana-prof.
9.Tropa Mihai-prof.
10.Tropa Adela-prof.
11.Bucur Marina-prof.
12.Müller Mellita-prof.
116

13.Proştean Marilena-prof.
14.Onea Rodica-prof.
15.Pusztai Hilde-înv.secţia germană
16.Fleacă Mirela-educatoare
17.Lăpădat Raveca-educatoare
1983-1984
1.Mitri Paul-director
2.Enache Dorina-înv.
3.Rociu Cornel-înv.
4.Rociu Fira-înv.
5.Boldy Livia-înv.
6.Rus Gavril-înv.
7.Pusztai Hilde-înv.secţia germană
8.Duma Vasile-prof.lb.română
9.Medeşan Maria-prof.
10.Mureşan Ioan-prof.
11.Mureşan Ana-prof
12.Proştean Marilena-prof.
13.Muntean Adela-prof.
14.Müller Mellita-prof.
15.Fleacă Mirela-educatoare
16.Banciu Maria-educatoare
1984-1985
1.Mitri Paul-director
2.Boldy Livia-înv.
3.Rociu Cornel-înv.
4.Rociu Fira-înv.
5.Rus Gavril-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Mureşan Ioan-prof.
8.Mureşan Ana-prof.
9.Muntean Adela-prof.
10.Proştean Marilena-prof.
11.Müller Mellita-prof.
12.Fleacă Mirela-educatoare
13.Banciu Maria-educatoare
1985-1986
1.Mitri Paul-director
2.Rus Gavril-înv.
3.Rociu Fira-înv.
4.Rociu Cornel-înv.
5.Muntean Adela-prof.
6.Duma Vasile-prof.
7.Mureşan Ioan-prof.
8.Mureşan Ana-prof.
9.Duma Ana-prof.matematică
10.Damschin Mirela-prof.biologie
117

11.Fleacă Mirela-educatoare
12.Lăpădatu Raveca-educatoare;
1986-1987
1.Mitri Paul-director
2.Rus Gavril-înv.
3.Rociu Cornel-înv.
4.Rociu Fira-înv.
5.Boldy Livia-înv.
6.Muntean Adela-prof.
7.Ungureanu Cristina-prof
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Mureşan Ana-prof.
10.Proştean Marilena-prof.
11.Fleacă Mirela-educatoare
12.Domokosch Ecaterina-educatoare
1987-1988
1.Mitri Paul-director
2.Rus Gavril-înv.
3.Rociu Fira-înv.
4.Rociu Cornel-înv.
5.Boldy Livia-înv.
6.Rus Sorina-înv.
7.Mureşan Ioan-prof.
8.Mureşan Ana-prof.
9.Proştean Marilena-prof.
10.Muntean Adela-prof.
11.Ungureanu Cristina-prof.matematică
12.Fleacă Mirela-educatoare
13.Domokosch Ecaterina-educatoare
1988-1989
1.Mitri Paul-director
2.Rus Gavril-înv.
3.Boldy Livia-înv.
4.Rus Sorina-înv.
5.Rociu Fira-înv.
6.Lăpădat Raveca-înv.
7.Duma Vasile-prof.
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Mureşan Ana-prof.
10.Proştean Marilena-prof.
11.Fodor Antonio-prof.matematică
12.Finta Mirela-educatoare
13.Domokosch Ecaterina-educatoare
1989-1990
1.Mitri Paul-director
2.Rus Gavril-înv.
118

3.Boldy Livia-înv.
4.Rus Sorina-înv.
5.Morar Maria-înv.
6.Lăpădat Raveca-înv.
7.Duma Vasile-prof.
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Mureşan Ana-prof.
10.Sandu Doina-prof.matematică
11.Proştean Marilena-prof.
12.Finta Mirela-educatoare
13.Domokosch Ecaterina-educatoare
1990-1991
1.Mitri Paul-director
2.Marcu Mărioara-înv.
3.Morar Maria-înv.
4.Lăpădatu Raveca-înv.
5.Florea Nicoleta-înv.
6.Raţiu Rodica-înv.
7.Duma Vasile-prof.
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Mureşan Ana-prof.
10.Câmpean Marius-prof.matematică
11.Proştean Marilena-prof.
12.Finta Mirela-educatoare
13.Lăpădatu Bianca-educatoare
1991-1992
1.Mitri Paul-director
2.Marcu Mărioara-înv.
3.Lăpădatu Raveca-înv.
4.Lăpădatu Bianca-înv.
5.Muntean Isabela-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Stoian Andreea-prof.matematică
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Mureşan Ana-prof.
10.Proştean Marilena-prof.
11.Burugă Lăcrămioara-educatoare;
12.Filip Mihaela-educatoare;
1992-1993
1.Mitri Paul-director
2.Marcu Mărioara-înv.
3.Lăpădatu Raveca-înv.
4.Muntean Isabela-înv.
5.Câmpean Maria-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Mureşan Ana-prof.
8.Mureşan Ioan-prof.
119

9.Zoltan Silviu-prof.matematică
10.Proştean Marilena-prof.
11.Finta Mirela-educatoare
12.Burugǎ Lǎcrǎmioara-educatoare
1993-1994
1.Mitri Paul-director
2.Marcu Mărioara-înv.
3.Lăpădatu Raveca-înv.
4.Câmpean Maria-înv.
5.Muntean Isabela-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Mureşan Ioan-prof.
8.Mureşan Ana-prof.
9.Roată Cristian-Constantin-prof.matematică
10.Proştean Marilena-prof.
11.Burugǎ Lǎcrǎmioara-educatoare;
12.Mitri Alina-educatoare
1994-1995
1.Mitri Paul-director
2.Marcu Marioara-înv.
3.Cucerzan Camelia-înv.
4.Duma Marinela-înv.
5.Câmpean Maria-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7. Zavaczki Gabriela-prof.matematică
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Mureşan Ana-prof.
10.Proştean Marilena-prof.
11.Guliman Liviu-preot;prof.religie
12.Finta Mirela-educatoare
13.Mitri Alina-educatoare
1995-1996
1.Mitri Paul-director
2.Marcu Marioara-înv.
3.Cucerzan Camelia-înv.
4.Duma Marinela-înv.
5.Mitri Alina-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Mureşan Ioan-prof.
8.Mureşan Ana-prof.
9.Filip Florina-prof.matematică
10.Proştean Marilena-prof.
11.Guliman Liviu-preot.prof.religie
12.Finta Mirela-educatoare
13.Surdu Maria-educatoare
120

1996-1997
1.Mitri Paul-director
2.Duma Marinela-înv.
3.Ogrean Lucia-înv.
4.Cucerzan Camelia-înv.
5.Mitri Alina-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Mureşan Ana-prof.
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Filip Florina-prof.matematică
10.Proştean Marilena-prof.
11.Guliman Liviu-preot.prof.religie
12.Tufǎ Laura-educatoare
13.Surdu Maria-educatoare
1997-1998
1.Mitri Paul-director
2.Cucerzan Camelia-înv.
3.Surdu Marinela-înv.
4.Ogrean Lucia-înv.
5.Mitri Alina-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Mureşan Ioan-prof.
8.Mureşan Ana-prof.
9.Lăpădat Rodica-prof.matematică
10.Proştean Marilena-prof.
11.Surdu Maria-educatoare
1998-1999
1.Mitri Paul-director
2.Ogrean Lucia-înv.
3.Mitri Alina-înv.
4.Cucerzan Camelia-înv.
5.Curcean Letiţia-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Mureşan Ana-prof.
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Lăpădat Rodica-prof.matematică
10.Proştean Marilena-prof.
11.Guliman Liviu-preot.prof.religie
12.Istrate Maria-educatoare
1999-2000
1.Mitri Paul-director
2.Vinceller Szilard-înv.
3.Ogrean Lucia-înv.
4.Păucean Mariana-înv.
5.Câmpean Maria-înv.
6.Duma Vasile-prof.
121

7.Dragotă Alina-prof.matematică
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Mureşan Ana-prof.
10.Proştean Marilena-prof.
11.Iakab Irina-educatoare
12.Istrate Maria-educatoare
2000-2001
1.Mureşan Ioan-director
2.Cristea Teodora-înv.
3.Surdu Marinela-înv.
4.Ogrean Lucia-înv.
5.Vinceller Szilard-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Mărginean Daniela-prof.matematică
8.Mureşan Ana-prof.
9.Proştean Marilena-prof.
10.Mitri Paul-prof.
11.Guliman Liviu-preot;prof religie
12.Iakab Irina-educatoare
13.Istrate Maria-educatoare
2001-2002
1.Mureşan Ioan-director
2.Cucerzan Camelia-înv.
3.Dragoman Daniela-înv.
4.Surdu Marinela-înv.
5.Ogrean Lucia-înv.
6.Borţan Aida-înv.
7.Duma Vasile-prof.
8.Mureşan Ana-prof.
9.Mărginean Mihaela-prof.matematică
10.Proştean Marilena-prof.
11.Mitri Paul-prof.
12.Guliman Liviu-preot;prof.religie
13.Finta Mirela-educatoare
14.Câmpean Elena-educatoare
2002-2003
1.Mureşan Ioan-director
2.Ogrean Lucia-înv.
3.Dragoman Daniela-înv.
4.Bogdan Cosmina-înv.
5.Morar Alina-înv.
6.Cucerzan Camelia-înv.
7.Duma Vasile-prof.
8.Mărginean Mihaela-prof.
9.Mitri Paul-prof.
10.Mureşan Ana-prof.
11.Băcel Anca-prof.biologie
122

12.Guliman Liviu-preot-prof.religie
13.Finta Mirela-educatoare
14.Iakab Irina-educatoare
2003-2004
1.Mureşan Ioan-director
2.Cucerzan Camelia-înv.
3.Dragoman Daniela-înv.
4.Ogrean Lucia-înv.
5.Surdu Marinela-înv.
6.Cristea Teodora-înv.
7.Duma Valerica-înv.
8.Duma Vasile-prof.
9.Mureşan Ana-prof.
10.Proştean Marilena-prof.
11.Ivan Ioana-Maria-prof.matematică
12.Eftincă Delia-Ioana-prof.lb.franceză
13.Bogdan Adrian-preot.prof.religie gr.cat.
14.Vava Maria-prof.religie
15.Finta Mirela-educatoare
16.Iakab Irina-educatoare
2004-2005
1.Cucerzan Camelia-înv.director
2.Ogrean Lucia-înv.
3.Dragoman Daniela-înv.
4.Surdu Marinela-înv.
5.Cristea Teodora-înv.
6.Jica Adina-înv.
7.Duma Vasile-prof.
8.Ivan Ioana-prof.
9.Mureşan Ioan-prof.
10.Mureşan Ana-prof.
11.Mitri Paul-prof.
12.Pivniceru Diana-prof.lb.engleză
13.Proştean Marilena-prof.
14.Vasiu Liviu-Dumitru-prof.religie
15.Bogdan Adrian-preot.prof.religie gr.cat.
15.Finta Mirela-educatoare
16.Stan Fănica-educatoare
2005-2006
1.Dragoman Daniela-înv.
2.Cristea Teodora-înv.
3.Cucerzan Camelia-înv.
4.Duma Valerica-înv.
5.Ogrean Lucia-înv.
6.Duma Vasile-prof.
7.Dârjan Gabriela-prof.matematică
8.Mureşan Ana-prof.
123

9.Mureşan Ioan-prof.
10.Proştean Marilena-prof.
11.Mitri Paul-prof.
12.Popa Sebastian-prof.lb.franceză
13.Guliman Liviu-preot-prof.religie
14.Bogdan Adrian-preot.prof.religie gr.cat
15.Tănase Fănica-educatoare
16.Jica Adina-educatoare
2006-2007
1.Duma Vasile-prof.
2.Ogrean Lucia-înv.
3.Dragoman Daniela-înv.
4.Cucerzan Camelia-înv.
5.Surdu Marinela-înv.
6.Cristea Teodora-înv.
7.Mureşan Ioan-prof.
8.Dârjan Gabriela-prof.
9.Proştean Marilena-prof.
10.Nistor Adrian-prof.lb.franceză
11.Cândea Maria-prof.religie
12.Câmpean Mirela-prof.
13.Bogdan Adrian-preot.prof.religie gr.cat.
14.Gall Iuliu-prof.lb.engleză
15.Gaspar Elisabeta-prof.ed.fizică
16.Tănase Fănica-educatoare
17.Jica Adina-educatoare
2007-2008
1.Duma Vasile-prof.
2.Surdu Marinela-înv.
3.Ogrean Lucia-înv.
4.Dragoman Daniela-înv.
5.Deac Teodora-înv.
6.Secheli Andrada-Talida-prof.lb.engleză
7.Mureşan Ana-prof.
8.Raicu Florea-prof.matematică
9.Cocea Larisa-prof.fizică-chimie
10.Mureşan Ioan-prof.
11.Guliman Liviu-preot–prof.religie
12.Proştean Marilena-prof.
13.Câmpean Mirela-prof
14.Bogdan Adrian-preot.prof.religie gr.cat.
15.Jica Adina-educatoare
16.Moldovan Diana-educatoare
2008-2009
1.Duma Vasile-prof.
2.Deac Teodora-înv.
3.Ogrean Lucia-înv.
124

4.Surdu Marinela-înv.
5.Cucerzan Camelia-înv.
6.Grad Daniela-prof.lb.engleză
7.Raicu Florea-prof.
8.Mureşan Ioan-prof.
9.Cocea Larisa-prof.
10.Cândea Maria-prof.religie
11.Popa Dănuţ-prof.ed.fizică
12.Bogdan Adrian-preot.prof.religie.gr.cat.
13.Moldovan Diana-educatoare
14.Ionescu Adina-educatoare
2009-2010
1.Duma Vasile-prof.
2.Soare Denisa-înv.
3.Cucerzan Camelia-înv.
4.Surdu Marinela-înv.
5.Ogrean Lucia-înv.
6.Râmiş Parascovia-prof.matematică
7.Grad Daniela-prof.
8.Câmpean Mirela-prof.fizică-chimie
9.Mureşan Ioan-prof.
10.Roman Claudia-prof.religie
11.Căpâlnean Ioan-prof.ed.fizică
12.Bogdan Adrian-preot.prof.religie gr.cat.
13.Tănase Fănica-educatoare
14.Duma Valerica-educatoare
Femei de serviciu
1.Marton Ilona
2.Ivan Fira
3.Ivan Virica
4.Muntean Ana
5.Wagner Sara
6.Duma Văruca
7.Ferezan Maria
8.Haşu Maria
9.Haşu Camelia
125

Anexa 2
TABLOU
despre locuitorii şi numerii caselor din Boian
Nr..
casei
Numele şi prenumele
proprietarului
1. Vasilie Duma
2. Petru Spătar
3. Vasilie Dobra
4. Ioan Cătană sen.Ioan Cătană jun.
5. Nicolae Cătană
6. Ilie Spinean.Mihail Spinean
7. Ioan Hodârnău.George Surdu
8. Alexandru Cucuiu
9. Ludovic Fazakaş.Ioan Fazakaş
10. ------
11. Vasilie Măgărean
12. Pantilie Prişcu
13. Ioan Precup
14. Văd. l. Ioan Tufă
15. Cătălina Szasz
16. Văd. l. Martin Fülop
17. Vasilie Chiriac
18. Nicolae Abuşan
19. Ana Drăguş
20. Istina Marian
21. Ilie Spătar
22. Istina,Ioan şi Radu Popa
23. Nicolae Duma Ghiorghiţă
24. Alexandru Ianoşi
25. Vasilie Tilea
26. Vasilie Surdu Lăiuţu
27. Ioan Jidveian
28. Dumitru Todoran
29. Vasilie Surdu Ronu
30. Mihail Müller
31. George Duma.Maria Duma
32. Nonic Vlad
33. Ioan Vlad
34. Nicolae Vlad
35. Ioan Lica
36. George Lica.Versavia Lica
37. Vasilie Duma Tistu
38. George Creştin
39. George Muntean
39 a. George Gânfălean
40. Salomia Duma
126

41. Ana Surdu Ronu
42. Istina Precup.
43. Vasilie Surdu
44. Daniil Untch
45. George Orbean
46. George,Radu Haşu
47. Ioan Haşu sen.Ioan Haşu jun.
48. Nicolae Todericiu
49. Ariton Todericiu
50. Ioan Cucerzan l. Boldi
51. Rafila Haşu
52. Ioan Cucerzan Lupu
53. --
54. Ioan Creştin sen.Ioan Creştin jun.
55. Mihail Tekerth
56. Vasilie,Ioan Păpară
57. Augustin Stângaciu
58. Lina Sămărtinean.Deak Ernö
59. Ioan Precup.Clara Csiki
60. Ioan Dârloşan
61. Andreiu Krestel
62. Martin Müller
63. Mateiu Müller
64. George Duma
65. Mihail Duma
66. Francisc Rapolti
67. Mihail Umling
68. Mihail Untch
69. Mihail Hermann(preot ev.l.)
70. Mihail Gasner
71. Vasilie Morar.George Morar
72. Ioan Krestel
73. Martin Krestel
74. George Precup
75. Ioan Schmidt
76. Mihail Wöratch
77. Martin Roth
78. Martin Lösch
79. Ioan Müller
80. Sara Müller
81. Daniil Müller
82. Maria Pănăzan
83. Victor Almăşan (preot gr.cat.)
84. Andreiu Tekerth
85. Martin Müller baron
86. Ioan Wagner
87. Ioan Klein
88. Ana Savu
127

89. Daniil Roth.Martin Roth
90. Nicolae Murăşan
91. Ioan şi Petru Lösch
92. Andreiu Weber
93. Petru Weber
94. Ioan Pelger
95. Vasilie Cătană Cioti
96. Carol Geistmeier
97. Vasilie Duma Todoran
98. Măriuţa Cătană Cioti
99. George Duma Todoran
100. Ana Precup
101. Nicolae Vlad
102. Ana Duma Breda
103. Nicolae Duma Mihail
104. Ana Duma Todoran
105. Ioan Duma Todoran
106. Ioan Precup Cocoanea
107. Nicolae Sas
108. Nicolae Sas
109. Vasilie Popa
110. Ana Lica
111. George Duma
112. Casa Cantorială gr.cat.
113. Nicolae Sămărtinean
114. George Chiorean şi Nicolae Reghin
115. Ana Oltean
116. George Precup
117. Ioan Bârsan
118. Ioan Rus
119. Anghel Cercea
120. George Duma Ou
121. Ioan Suciu Benghiu
122. Nicolae Mesaroş
123. Maria Maier
124. Maria Radu
125. Mihail Bârsan
126. George Precup
127. George Pologea
128. Maria Dordea
129. George Duma l.Iacob
130. Vasilie Duma
131. Vasilie Duma
132. Iosif Duma
133. Iosif Duma
134. Nicolae Muntean Doani
135. Vasilie Ghicăşan
136. Ioan Ghicăşan
128

137. Simion Surdu
138. Ana Proştean.George Tilea
139. Ioan Vlad
140. Nicolae Banciu.Ioan Precup
141. Vasilie Muntean
142. Visarion Cerghizan
143. Alexandru Şerban
144. Nicolae Suciu Moga
145. Casa Parohială Ortodoxă
146. Nicolae Sămărtinean Ţâcornicu
147. Biserica Ortodoxă
148. Maria Popa Benghiu
149. Rafila Budaşcă
150. Nicolae Surdu Curişor
151. Petru Surdu Lăiuţu
152. Heinrich Fried
153. Ilie Proştean
154. Nicolae Virca
155. Ana Surdu Cioflan
156. Ioan Chinchişan
157. Ioan Scumpu
158. George Popa
159. Vasilie Cucerzan
159a. Ioan Cucerzan Purece
160. Ioan Cucerzan l. Nicolae
161.. Ioan Reghin
162. Nicolae şi Andrei Precup..Vasilie
Şomfălean
163. George Dârloşan
164. Fira Dârloşan
165. Ioan Cheţan
166. George Pănăzan
167. Alexandru Petruca
168. Atanase Dan
169. Ioan Răvăşan
169a. George Hurubean
170. Nicolae Muntean
171. Petru Corfar
172. Nicolae Corfar
173. Dumitru Vălean
174. Nicolae Stan Monu
175. Nicolae Şomfălean
176. Simion Todea
177. Vasilie Jugar
178. ---
179. Gabaş Maria
180. Maria Gabaş
181. George Hurubean
129

182. Maria Ciurar
183. Vasilie Folea
184. Petru Tăunean
185. Petru Şomfălean.Vasilie Radu
186. Petru Tăunean
187. Ioan Griudean
188. Vârvara Cătană
189. Nicolae Surdu
190. Maria Tătar/Gligor Duma
191. Ioan Popa
192. Ana Borza
193. Ana Borza.
194. Ioan Măgărean
195. Maria Şarlea
196. Nicolae Cheţan
197. Nicolae Muntean
198. Emil Căpâlnean
199. Ana Duma Şcabel
200. Nicolae Duma.Ioan Tătar
201. Nicolae Duma Todoran
202. Vasilie Scumpu
203. Vasilie Scumpu
204. Ioan Tătar
205. George Precup
206. Vasilie Precup
207. Ioan Precup
208. Nicolae Găban
209. Ioan Ogrean
210. Vasilie Muntean
211. Vasilie Tăunean
212. Ioan Duma Boltaş
213. Ioan Gânfălean
214. Ioan Duma
215. Ioan Vunvulea
216. Gligor Surdu
217. Nicolae Duma
218. Nicolae Duma
219. George Pologea
220. Ina Duma
221. George Căpâlnean
222. Ana Reghin
223. Vasilie Lica
224. Alexandru Banea
225. Vasilie,Nicolea Banea
226. Ioan Vunvulea
227. Vasilie Vunvulea
228. George Chinchişan
229. Maria Chinchişan
130

230. Ioan Duma
231. Ioan Vunvulea
232. Vasilie Aleman
233. Francisc Kertesz
234. ----
235. Mihail Tăunean
236. Francisc Csikoş
237. Vasilie Şomfălean
238. George Căpâlnean
239. Maria Găban
240. Nicolae Găban
241. Ioan Ţili
242. Nicolae Ghebeneu
243. Sandu Secelean
244. Ioan Ţili
245. Petru Ţili
246. Vasilie Aleman
247. Sandu Petruca
248. Ioan Buhar
249. Ioan Jugar
249a. Emilian Răvăşan
250. Alexandru Petruca
251. Iosif Lucaciu
252. George Buhar
253. Sandu Secelean
254. Marcu Sicra.Hinţi Sicra
255. Ioan Sicra
256. Mihail Popa
257. Ioan Buhar
258. Maria Jugar
259. Ioan Cosma
260. Ariton Mărginean
261. Ioan Gaşpar
262. Ilie Cercea
263. Sandu Secelean
264. Maria Jugar
265. ---
266. Ilie Ionaş
267. George Ţili
268. Bodor Fodor
269. Onuţ Aleman
270. Maria Chinchişan
271. Ioan Mărginean
272. Ioan Vunvulea
273. Ioan Cheţan
274. Ioan Scumpu
275. Ioan Vlad
276. Vasilie Tătar.Ioan Tătar.Nicolae Jidveian
131

277. George Tătar
278. Ioan Surdu
279. Maria Hila
280. Ariton Surdu
281. Nicolae Surdu
282. Nicolae Surdu a Babii
283. George Mărginean
284. George Duma Dobaşu
285. Nicolae Duma Muntenaş
286. Nicolae Tăunean
287. George Vunvulea
288. Ioan Vunvulea
289. Ioan Surdu
290. Ioan Surdu a Babii
291. Nicolae Scumpu
292. Ioan Tătar
293. Nicolae Scumpu
294. Nicolae Velţan
295. Ioan Suciu
296. Rafila Manciu.Ionuţ Budaşcă
297. Nicolae Hodârnău
298. Veronica Şomfălean
299. Ioan Şomfălean
300. Vasilie Cătană
301. Vasilie Cătană
302. Nicolae Banea
303. Gligor Lup
304. Vasilie Goga
305. Istina Vinţeler
306. Vasilie Precup
307. Vasilie Orlandea
308. Ana Tătar
309. Vasilie Luca Surdu
310. George Fărăian
311. Nicolae Tătar
312. Vasilie Tătar
313. Ioan Bârsan
314. Ioan Duma
314 a Nicolae Duma
315. Nicolae Surdu
316. Achim Suciu
317. Crucian Duma
318. Ana Tăunean
319. Vasilie Duma Ou
320. Ioan Vinţeler
321. Ioan Sămărtinean.Nicolae Sămărtinean
322. Dumitru Vălean
323. Ioan Suciu
132

324. Naftail Alexandru
325. George Căpâlnean
326. George Căpâlnean
327. Ana Căpâlnean
328. Nicolae Cucerzan
329. Ioan Surdu.George Fărăian
330. Ioan Surdu Mihail
331. Ferarul Comunal
332. Petru Fodor
333. Andreiu Precup
334. Ioan Surdu
335. Vasilie Todea
336. Nicolae Muntean
337. Nicolae Surdu
338. Ioan Fărăian
339. Ioan Scumpu-preot
340. Vasilie Cheţan
341. George Precup
342. Ioan Duma Tistu
343. Ana Duma Dişcu
344. Alexandru Şerban
345. Nicolae Duma
346. Ioan Duma a Dumoaii
347. Ana Medeşan
348. George Scumpu
349. Vasilie Scumpu
350. Catalina Müller
351. Martin Lang
352. Ioan Cucerzan
353. Ioan Müller Bufliş
354. Ioan Precup
355. Maria Holom
356. Susana Muntean
357. Ana Ştolz
358. Cornel Suciu
359. Mihail Duma
360. Nicolae Surdu
361. Martin Müller
362. Mihail Wagner
363. Ioan Müller
364. Mihail Müller
365. Carol Barth
366. Vasilie Păcurar
367. Martin Untch
368. Martin Schmidt
369. Petru Müller
370. Andreiu Schmidt
371. Martin Schmidt
133

372. Andreiu şi Ioan Lang
373. Leopold Abraham
374. Martin Schmidt
375. Ioan Schmidt
376. Vasilie Creştin
377. Martin Schmidt
378. Martin Weber
379. Ioan Klein
380. Ioan Lösch
381. Ioan Banea
382. Petru Müller
383. Martin Müller
384. Francisc Müller
385. Vasilie Scumpu
386. George Surdu
387. Ioan Surdu
388. Ioan Surdu
389. Susana Müller
390. George Lup
391. Andreiu Wagner
392. Maria Ionaş
393. Ekaterina Klein
394. Ioan Scumpu
395. Mihail Oltean
396. Petru Müller
397. Ioan Ekermann
398. Mihail Krestel
399. Petru Ivan.Nicolae Ivan
400. George Stan
401. Vasilie Stan
402. Ioan Pataki
403. Martin Krestel
404. Martin Stolz.Ioan Trâmbiţaş
405. Nicolae Duma
406. Ariton Cucerzan
407. Ioan Klein
408. Daniil Müller
409. Ioan Kirschner
409a. Rusanda Lup
410. Anica Stan
411. George Reghin
412. Vasilie Cucerzan
412a. Mihail Klein
413. George Petru
414. Petru Klein
415. Moara lui Leopold Abraham
415a. Martin Schmidt
416. Regina Krestel
134

417. Mihail Weber
418. Nicolae Trâmbiţaş
418a. Traian Dârloşan
419. Petru Schmidt
420. Mihail Schmidt
421. Ioan Morar
422. Ioan Stan
423. Chirion Tătar
424. Martin Mosmann
425. Ioan Surdu
426. Isailă Muntean
427. Măriuţa Scumpu
428. Petru Müller
429. Ioan Sămărtinean
430. Nicolae Sămărtinean
431. Ioan Suciu
432. Fira Duma
433. Maria Duma lui Andreiu
434. Maria Cătană
435. Achim Cătană
436. Vasilie Duma Cioncu
437. Martin Schmidt
438. Ioan Duma Cioncu
439. George Marian
440. Ioan Şomfălean
441. Ioan Duma
442. Andreiu Klein
443. Casa Comunală (tauri)
444. Ioan Morar
445. Petru Vlad
446. Toma Balog
447. Simion Kelemen.Szabo Ludovic notar
448. Iosif Ionaş
448a. Pataki Andreiu
449. George Precup
450. Ilie Călburean
450a. Ştefan Hermann
451. Ioan Bobohălmean
452. Biserica Gr.Cat.
453. Şcoala Primară de Stat
454. Biserica Ev.Luterană
455. Şcoala Ev.Luterana
456. George Drăguş
457. Ioan Todericiu
458. Vasilie Ogrean
459. George Ogrean
460. Casa Pădurarului „Heveş”
461. Casa Pădurarului „Fundătură”
135

462. George Ghicăşan
463. George Maier
464. Dionisie Sicra
465. Maria Sicra
466. Ioan Balmocz
467. George Precup Micuţu
468. Ioan Banea Troiu
469. Ioan Păpară
470. Ioan Fărăian
471. Ioan Savu
472. Stefan Szijgyartö
473. Gavril Csiki
474. Radu Tăunean
475. Filon Cheţan
476. Timoteiu Neamţu
477. Ioan muntean
478. Veronica Stan
479. Nicolae Cosma
480. Ioan Ivan
481. Vasilie Ivan
482. Ioan Corfar
Boian la 8 Maiu 1930,
Nicolae Limbăşan,înv.dir.
136

Anexa 3
Tabel cu elevii Şcolii Boian absolvenţi de studii superioare
Preoţi:
-Petru Cheţanovici;
-Dionisie Cheţanovici;
-Valer Scutea;
-Ioan Scumpu;
-Protopop Ioan Duma(66);
-Victor Almăşan;
-Monsenior George Surdu;
-Nicolae Suciu;
Învăţători şi profesori:
-Vasile Moldovan;
-Vasile Suciu-dascăl;
-Petru Cheţanovici-dascăl;
-Nicolae Limbăşan-învăţător;
-Vasile Sămărtinean-învăţător;
-Corneliu Suciu-învăţător;
- Livia Almăşan-învăţător;
-Sabina Limbăşan-educatoare;
-Nicolae Sas(107)-învăţător;
-Stela Almăşan (Neagu)-profesor;
-Schmidt Rosina(368)-învăţător;
-Gheorghe Scumpu(157)-profesor l.română;
-Doina Scumpu(385)-învăţător;
-Fira Muntean (Rociu)(56)-învăţător;
-Ana Duma ( 40)-educatoare;
-Ana Ogrean (Mureşan)(478)-profesor geografie-istorie;
-Nicolae Sǎmǎrtinean(94)-profesor ed.fizica;
-Zoiţa Baciu(359)-profesor geografie;
-Marilena Cheţan (Proştean)(340)-profesor;
-Vasile Duma(37)-profesor l. română;
-Mihaela Cătană(431)-profesor fizică;
-Maria Duma(314)-învăţător;
-Marinela Duma(Surdu)(343)-învăţător;
-Maria Drăgan(383)-profesor l. moderne;
-Minerva Haşu(374)-învăţător;
-Valerica Cătană(Duma)(35)-educatoare;
-Maria Barna(481)-profesor istorie;
137

Ingineri:
-Ioan Haşu(46)-inginer agronom;
-Ana Haşu(46)-inginer agronom;
-Maria Cucerzan(50)-inginer agronom;
-Gheorghe Morar(71)-inginer mecanic;
-Maria Vunvulea(72)-inginer agronom;
-Anca Haşu(90)-inginer gaze naturale;
-Ioan Cheţan(97)-inginer gaze naturale;
-Dana-Mărioara Doca(113)-inginer protectia plantelor
-Maria Dârloşan(164)-inginer chimist;
-Marius Goga(209)-inginer mecanic;
-Ioan Tăunean(211)-inginer agronom;
-Nicolae Lupu(303)-inginer chimist;
-Mihai Duma(334)-inginer mecanic;
-Ioan Surdu(339)-inginer mecanic;
-Mărioara Precup(Tăunean)(341)-inginer agronom;
-Ioan Sorin Duma(343)-inginer agronom;
-Petru Medeşan(344)-inginer agronom;
-Ioan Ogrean(351)-inginer agronom;
-Vasile Duma(359)-inginer chimist;
-Marioara Scumpu(Morar)(363)-inginer chimist;
-Doina Surdu(425)-inginer chimist;
-Onica Medesan(442)-inginer constructii;
-Mihai Bârsan(446)-inginer mecanic;
-Dorel Jugar(83)-inginer mecanic;
-Adina Goga-geografia-turismului;
Economişti:
-Ana Duma(Spinean)(23);
-Felicia Jidveian(27);
-Maria Duma(58)Ş
-Aurica Vunvulea(72);
-Maria Surdu(73);
-Maria Woratch(76);
-Ana (Muresan)Stoia(82);
-Doina Hasu(90);
-Mărioara Căpâlnean(Sămărtinean)(94);
-Eugenia Ogrean(107);
-Virica Duma(151);
-Lenuţa Scumpu(157);
-Ana Goga(Duma)(209);
-Marilena Cătană(210);
-Liliana Vunvulea(226);
-Firuţa Găban302);
-Gheorghe Duma(334);
-Cosmina Vinţeler(336);
-Camelia Haşu(374);
-Maria Scumpu(385);
-Ana Duma(389);
138

-Melania Duma(436);
-Ana Medesan(442);
-Maria Medeşan(442);
Ofiţeri/Subofiţeri:
-Vasile Spinean(6)-pilot;
-Valer Tilea(25)-ofiter SRI;
-Vasile Sas(107)-ofiter SRI;
-Ioan Muntean(159)-ofiter M.Ap.N;
-Vasile Duma(183)-ofiter M.Ap.N;
-Vasile Banea(377)-ofiter M.Ap.N.;
-Mihai Cǎtanǎ(431)-ofiter politie;
-Ioan Duma(29)-subofiter politie;
-Gligor Duma(438)-subofiter M.Ap,N;
Medici/Farmacişti:
-Vasile Cucerzan(50)-medic veterinar;
-Monica Cucerzan(50)-farmacist;
-Maria Morar(71)-psiholog
-Gheorghe Surdu(73)-medic veterinar;
-Marilena Goga(209)-farmacist;
-Maria Scumpu(291)-medic pediatru;
-Vasile Surdu(337)-medic veterinar;
-Doina Suciu(198)-asistent;
-Anca-Adina Surdu(230)-asistent;
-Cristina Ghebeneu(261)-asistent;
-Genica Doca(113)-asistenta;
-Lenuta Scumpu(435))-asistenta;
-Maria Scumpu(435)-asistenta;
Jurişti/Avocaţi:
-Ana-Mihaela Precup(450);
139

Anexa 4.
CONSCRIPTIA FISCALĂ A TRANSILVANIEI DIN ANUL 1750
SATUL SAU POSESIUNEA BOIAN
„Satul sau posesiunea amintită Boian, aflat în menţionatul comitat Tîrnava, în
districtul inferior, este aşezat într-un ţinut de fertilitate medie. Nu se bucură de nici un
beneficiu al comerţului. Locuitorii săi se întreţin mai ales din roadele pământului şi
obişnuiesc să-şi desfacă bunurile deseori în târgurile săptămânale şi câteodată în cele
generale din Mediaş, la o distanţă de o jumătate de milă pe un drum foarte abrupt.
/Satul/ deţine două părţi de hotar, cea de sus, mai mare şi mai fertilă, dar preponderent
muntoasă şi ca urmare greu de cultivat şi gunoit, iar cea de jos, la şes, cu o porţiune
mai fertilă şi alta mai rece, umedă şi sterilă. În toate aceste părţi de hotar, culturile de
toamnă şi de primăvară se seamănă amestecat, adică în fiecare parte de hotar la
alternarea lor. Se ară uneori cu şase, alteori însă cu numai patru animale de jug.
Arătura este necesară anual, iar gunoirea la fiecare patru sau cinci ani o dată. Un cubul
din semănătura de toamnă produce obişnuit, într-o perioadă de fertilitate medie, zece
clăi (alcătuite din câte 20 de snopi fiecare) şi claia oferă o măsură şi jumătate de
grăunţe. Un cubul din semănătura de primăvară dă, în schimb, de obicei, cinci clăi, iar
claia treierată una şi câteodată doar o jumătate de măsură /de grăunţe/.Vinurile obţinute
aici sunt în fiecare an mai acide şi mai slabe valoric decât ale vecinilor şi urna se vinde
obişnuit, într-un an de fertilitate şi calitate mediocră, după o lungă purificare, cu 17
creiţari. Păduri pentru lemne de foc există din belşug şi fără nevoia unei cărăuşii
îndelungate, iar pentru construcţii mai deosebite /locuitorii/ pot obţine /lemne de
construcţie/ cu ştirea şi încuviinţarea provizorului fiscal. Ghinda nu se face în pădurile
de aici în fiecare an din pricina vicisitudinilor climei, dar atunci când ea este din belşug,
/localnicii/ pot îngrăşa, în urma aprobării provizorilor fiscali, în schimbul unei taxe de 9
creiţari, un (să fie scuzat) porc pentru fiecare jeler şi doi porci pentru fiecare iobag.
Păşunile sunt de-ajuns atât în văi, cât şi în câmp deschis, precum şi în pădurile lor. Se
declară existenţa unor fânaţe publice ale comunităţii cu o capacitate de zece care /de
fân/. Posesorii străini deţin /pământ/ în acest loc sub titlul de drept şi numărul specificat
mai jos.”
(Text reprodus din Conscripţia fiscală a Transilvaniei din anul 1750,Vol.I Partea a II-a,pag.1287-1287,Editura
Enciclopedică,Buc.2009)
Note:
-1 cubul(găleată ardeleană) = 4 măsuri =92,55 litri
-1 jugăr = 2 cubuli (0,575 ha)
-1 urnă(vadră)ardeleană =11,57 litri
-1 măsură(ferdelă) ardeleană =22,63 litri
-1 milă poştală =15-20 km
140

Ansamblul folcloric”Coconiţa”-Instructor-inv.Marinela Surdu (2006)
Semnarea în “Cartea de onoare” a unitatii de pionieri-Comandant-instructor inv.Dorina
Enache (1982)
141

Depunerea jurământului la pionieri (1982)
Grupă la Gradiniţa Boian-ed.Mirela Finta (2004)
142

Festivitate de deschidere an scolar 1958-1959-director Ilie Muntean.In colţul din stanga,
inv.Livia Olariu
Clasă de elevi cu directorul Gheorghe Dulău si inv.Ligia Dulău(1967)
143

Grupă la Gradiniţa Boian (2000) – ed. Maria Istrate si Iakab Irina
Parada portului popular – Festivalul “Moştenire din bătrâni” Blajel 2006
144

Grup folcloric Scoala Boian – 1977 – inv. Fira Muntean si Mariana Marginean
Grup de fete in costum popular - 1967
145

Absolvenţii clasei a VIII-a 1986
De la stanga la dreapta: inv.Gavril Rus, prof.Vasile Duma, inv.Livia Boldi, dir. Prof. Paul Mitri,
prof.Ana Muresan, prof. Ioan Muresan, inv.Fira Rociu, inv.Cornel Rociu.
Elevi la practica agricolă - 1978
146

Ansamblul folcloric “Coconiţa” – 1978
Festivitate de premiere – 2005 inv.Teodora Deac
147

Clasă de elevi – 1965 – inv.Nicolae Sas
Clasă de elevi – 1982 – prof.Ioan Muresan
148

Clasă de elevi – 1982 – prof.Ana Muresan
Ansamblul folcloric “Coconiţa” – 1978 – inv.Fira Rociu, dir.prof. Ioan Muresan, prof.Paul Mitri
149

Absolvenţi clasa a VIII-a 1984-PROF.-prof.Ioan Muresan,Nicolae Blaga,Vasile
Duma,ed.Mirela Finta,Maria Mitri,Paul Mitri,Adela Muntean,Ladislau Lorenczi.
Clasă de elevi - 1971
In mijloc, în spate, prof.Vasile Apostol, prof. Mariana Apostol
150

Scoala veche-partea dinspre curte
Elevi in cabinetul de informatică (2010)
151

Sala de sport
Inv.Doina Scumpu
152

Sală de clasă (2010) – inv.Lucia Ogrean
Gradiniţă – sală de clasă (2010)
153

Sală de clasă (2010)
Grupa la gradinita – ed. Valerica Duma (2010)
154

155

156

157