Amintirile marcante versus amintirile comune - dr. Ticu Constantin

Amintirile marcante versus amintirile comune:
o nouă viziune taxonomică
Ticu Constantin 1
Memoria socială la fel ca şi memoria autobiografică contribuie la articularea
individului la realitatea socială, la definirea identităţii personale şi la afirmarea sau
„argumentarea” acesteia în faţa grupului, a colectivităţii restrânse sau a unei societăţii mai
largi. Spre deosebire de conţinuturile memoriei semantice, care pot fi considerate ca fiind
„impersonale” şi având o relevanţă socială limitată, conţinuturile memoriei episodice sunt
prin excelenţă „personale” sau „sociale„ pentru că: a) se formează prin interacţiunile cu
ceilalţi; b) se referă la istoria relaţiilor individului cu ceilalţi; c) sunt evocate în prezenţa
celorlalţi (chiar dacă uneori partenerul este imaginar); d) au importanţă, devin cu adevărat
semnificative numai prin împărtăşire cu ceilalţi, deseori având o funcţie de co-rememorare
(„îţi aduci aminte ….”).
În funcţie de conţinuturile sale, memoria socială face trimitere fie la memoria
evenimentelor publice, adică la colecţiile de amintiri ale unei colectivităţi largi despre
evenimente publice de notorietate naţională sau internaţională (amintiri formate predominant
cu ajutorul informaţiilor furnizate de mass-media), fie la memoria evenimentelor colective,
adică la amintirile membrilor unei micro-colectivităţi sau ai unui grup restrâns despre
„istoria” interacţiunilor sau evenimentelor sociale comune, informaţiile în acest caz
sedimentându-se ca rezultat al interacţiunilor sociale directe şi al transmiterii orale 2 .
În memoria autobiografică găsim elemente ale memoriei colective şi amintiri despre
evenimente publice. Într-un context social, cu referire la un grup sau o categorie socială,
informaţiile se vor activa ca informaţii ale memoriei colective sau ca informaţii ale memoriei
pentru evenimente publice, în timp ce într-un context intrapersonal sau interpersonal cu
referire la sine (naraţiune despre sine) aceleaşi informaţii pot fi articulate în cadrul naraţiunii
autobiografice, ca elemente ale memoriei autobiografice.
Memoria informaţiilor asimilate prin învăţare sau a celor lipsite de o importanţă
personală deosebită (detalii ale vieţii zilnice) respectă un ritm de disoluţie /retenţie reprezentat
printr-o curbă monoton descrescătoare (curba logaritmică). Aceasta a fost principala concluzie
a studiilor realizate de H. Ebbinghaus, unul din primii cercetători ai proceselor de retenţie
(învăţare) şi uitare a materialului fără sens: uitarea este mai rapidă la început (în primele
minute, ore, zile) şi mult mai lentă după un anumit interval de timp (săptămâni, luni, ani).
În schimb informaţiile personale (autobiografice) respectă o curbă de distribuţie
/retenţie non-monotonă, cu două perioade în care numărul de amintiri evocate este: a)
semnificativ mai mare - adolescenţa şi prima tinereţe (între 15 - 25 de ani) şi ultima perioadă
de viaţă (ultimele 12 luni); b) semnificativ mai mic pentru prima decadă de viaţă (amnezia
copilăriei) şi perioada de după prima tinereţe (după 30 - 35 de ani), evident în special la
subiecţii de peste 40 de ani. Rezultate care confirmă această idee au raportat un număr mare
de cercetători: J. L. Monteil (1993); Rubin (1989); D. C. Rubin ş.a. (1986); Franklin şi
Holding (1977); M. A. Conway, S. J. Anderson (1997) etc.
1 Asistent univ., Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea « Al. I. Cuza », Iaşi
2 Detalii în articolul „Memoria socială: cadrul de definire şi modele de analiză (1)” (Ticu Constantin), în
”Revista de Psihologie Socială”, Nr. 7, 2001, Editura Polirom, Iaşi.
1

Figura alăturată reprezintă atât o curbă ideală (a), cât şi o curbă obţinută de noi pe baza
datelor obţinute de la 105 subiecţi de 66 de ani (2001), ilustrând probabilitatea de apariţie a
amintirilor pentru fiecare interval de 10 ani, pentru un 50
subiect tipic de 66 de ani (b).
Figura 1. Distribuirea amintirilor de-a lungul vieţii: a)
curba ideală (apud M. A. Conway, S. J. Anderson, 1997,
p. 220); b) curba obţinută de noi pe lotul subiecţilor de 66
de ani (105 s).
b)
În plus, conform studiilor realizate de
diferiţi autori (Conway 1995, 1997; Conway
şi Rubin, 1993; Linton, 1975; Wagenaar,
1986; Eysenck, 1995), mecanismele care
stau la baza reţinerii amintirilor pe o
perioadă mai lungă de timp se pare că sunt
legate de impactul afectiv şi importanţa
acordată evenimentelor. Afectul şi
importanţa acordate unui eveniment fac ca
amintirile despre acesta să fie frecvent
reevocate în minte sau în discuţiile cu ceilalţi
şi, prin aceasta, să se consolideze.
În opinia noastră, în cadrul memoriei autobiografice există o categorie aparte de
amintiri, cele care participă la obţinerea unor astfel de curbe de distribuţie a amintirilor.
Alături de amintiri „repere autobiografice”, marcând începutul sau sfârşitul unor perioade de
viaţă („Admiterea la facultate”; „Prima slujbă”, „Naşterea primului copil” etc.), există trei
categorii de amintiri care sunt frecvent raportate în cadrul naraţiunilor personale, în descrierea
evoluţiei personale sau a celor mai importante evenimente ale vieţii. Aceste amintiri, pe care
le-am numit „amintiri marcante”, nu respectă rata de disoluţie exprimată prin curba uitării şi
îşi păstrează acurateţea zeci de ani după ce evenimentul care le-a provocat a avut loc.
Din categoria amintirilor marcante considerăm că fac parte: a) amintiri de tip „flash” -
amintirile despre cadrul sau contextul în care am receptat un eveniment public surprinzător şi
de o deosebită importanţă individuală /naţională; b) amintirile intens pozitive, de tip vivace -
amintiri vii, intense, despre evenimente pozitive şi surprinzătoare ale vieţii; c) amintiri
negative, de tip traumatic - amintiri despre evenimente neplăcute, traumatizante ale vieţii
În materialul de faţă prezentăm rezultatele studiului nostru asupra acestor amintiri
persistente, care rezistă timpului şi îşi păstrează detaliile cu o deosebită fidelitate.
Pentru început vom realiza o prezentare sintetică a celor trei tipuri de amintiri după
care vor realiza o analiză comparativă a lor, argumentând că sunt clase diferite de amintiri şi
nu pot fi reduse toate la clasa amintirilor de tip flash. În cea de a doua secţiune vom prezenta
un demers de cercetare prin care am verificat dacă există o similitudine între datele celor trei
tipuri de amintiri (flash, traumatic, vivace) prin opoziţie cu amintirile relativ „comune”. Altfel
spus dacă primele trei categorii de amintiri incluse de noi în clasa amintirilor „marcante”, au
un pattern similar de organizare şi funcţionare iar acesta este diferit de cel al amintirilor
relativ comune.
Răspunsul la această întrebare ni se pare deosebit de important pentru că amintirile
marcante sunt principalele amintiri în funcţie de care se construieşte memoria autobiografică
şi socială a individului, ele definind sau formând „repere” narative ale istoriei personale. La
rândul lor, memoria autobiografică şi socială participă la construirea identităţii individului,
condiţionând prin aceasta specificul conduitelor sale sociale şi chiar constelaţia sa atitudinală.
20%
15%
10%
5%
0%
anul
1935
a)
40
30
20
10
Amnezia
Copilăriei
Vârful
reminiscenţei
Amintirile
ultimului an
Zona de accentuare
a uitării
1 5 10 20 30 40 50 60
Vârsta subiecţilor în momentul evenimentului
60 50 40 30 20 10 5 1
Vechimea amintirilor în ani
Distribuţia amintirilor de-a lungul vieţii;
lotul de 66 de ani
40 45 50 55 60 65 70 75 80 85 90 95 anul
1999
Vârsta sub. 5 10 15 20 25 30 35 40
2

1. Amintirile marcante: flash, traumatice şi vivace
Amintirile de tip „flash” 3
Conceptul de amintire “flash”, a fost propus de Roger Brown şi James Kulik (1977, p.
73 apud Brown şi colab., 1986, p. 140). În concepţia autorilor menţionaţi, atunci când în viaţa
unei persoane au loc evenimente puternic încărcate emoţional memoria păstrează mai mulţi
ani de zile atât evenimentele respective, cât şi detalii bogate ale unor elemente banale din
decor.
Într-un studiu publicat în 1994 şi ulterior într-un volum publicat în 1995, M. Conway
face o serioasă analiză a concepţiilor referitoare la amintirile de tip “flash” elaborate până în
acel moment şi, pe baza unei cercetări proprii de amploare, avansează un model explicativ al
mecanismelor de formare şi funcţionare a amintirilor "flash".
După ce analizează amintirile despre demisia premierului englez Margaret Thatcher,
M. Conway conchide că în formarea amintirilor “flash” constructul central care operează este
cel de cunoştinţe /interes (cunoştinţele şi informaţiile despre mersul evenimentelor sau
interesul individului în domeniul politic). Acesta contribuie în mod semnificativ la variaţia
celorlalte constructe şi, în final, deşi indirect, la variaţia tuturor variabilelor măsurate. Cu cât
valoarea acestui construct este mai mare, cu atât cresc nivelurile importanţei personale şi
naţionale (atribuită de către subiect evenimentului), afectului (exprimat prin surpriză şi
intensitatea trăirilor la momentul receptării veştilor) şi repetiţiei (exprimată prin rememorarea
în gând a acelor evenimente, discuţiile cu alţii sau urmărirea dezbaterilor sau informaţiilor
mass-media). Vom vedea însă că acest determinism este unidirecţional.
Dacă importanţa este pozitiv asociată cu nivelul afectului şi cel al repetiţiei, în schimb
afectul şi repetiţia nu influenţează constructele cunoştinţe /interes şi importanţă. Deci, în
modelul propus de M. Conway efectul cunoştinţelor /interesului şi al importanţei asupra
amintirilor “flash” este indirect şi operează prin
intermediul constructelor afect şi repetiţie, pe
care le influenţează nemijlocit (Conway,
1994, p. 337).
Figura 2. Modelul cauzal al relaţiilor dintre
variabilele secundare ale formării
amintirilor de tip flash (Conway ş.a., 1994,
p. 337).
CUN
INT-P
.80 .63 .43
CUNOŞTINŢE
INT SUR
+
INTERES
.95 .50 .37 .55 .96
.24
AFECT
E .47
A- AM
.26
IP
. .52
IMPORTANŢĂ
IN
Aceasta este cea mai importantă idee
din teoria lui Conway: aceea că acurateţea
amintirilor „flash” 4 creşte direct
proporţional cu trăirea afectivă (exprimată
prin surpriză şi intensitatea trăirii) şi
repetiţia. În concluzie, atunci când unui
eveniment persoana îi atribuie o importanţă
redusă, faptul are loc într-un domeniu pentru
care subiectul nu are nici prea multe
informaţii şi nici un interes deosebit, dar
există un nivel minim de afect, atunci cele trei
.12 .34
. 45
ATRIBUTE
ALE
AMINTIRLOR
. 93 . 81 .78 . 85 .77
REPETIŢIE
DESC OAM LOC ACTI SURS
.92
.62
VORBI
VIZIO
GÎNDI
3 Detalii în articolul Amintiri “flash” – amintiri la intersecţia între social şi personal (Ticu Constantin), în: Revista
de psihologie socială, Nr. 5, 2000, Editura Polirom, Iaşi, pp. 85-100.
4 Măsurată prin evaluarea variabilelor primare referitoare la: acurateţea de descriere a amintirii (DESC);
oameni (OAM); loc receptării evenimentului (LOC); activităţi întrerupte (ACTI); sursa informaţiilor (SURS)
3

sub-componente participă la formarea unei amintiri “normale”. Însă când un eveniment este
judecat a avea o înaltă importanţă naţională sau personală, se grefează pe existenţa unor
informaţii sau a unui interes anterior în domeniu şi declanşează şi un nivel înalt de surpriză şi
intensitate a trăirii afective, atunci sunt şanse să se formeze o amintire de tip “flash”
(Conway, 1994, p. 339).
În volumul „Flashbulb Memories” (1995), M. Conway lărgeşte conceptul de amintire
flash. În afara amintirilor publice, el include acum în amintirile flash şi amintirile referitoare
la evenimente personale, trăite de individ în mod direct şi nu ca „spectator”, cum era cazul
amintirilor publice. În categoria amintirilor flash M. Conway include de această dată atât
amintirile vii, intense şi pozitive („vivace memories”) cât şi pe cele negative, traumatice
(„traumatic memories”). Aşa cum o să argumentăm în paginile următoare şi în secţiunea
„Date ale cercetării”, cele trei categorii de amintiri sunt totuşi distincte între ele, tipul şi
ponderea factorilor care stau la baza formării, menţinerii şi evocării lor fiind diferite, deşi au
şi caracteristici comune.
Amintirile de tip traumatic
Amintirile de tip traumatic provin din incidente sau evenimente negative, percepute ca
fiind ameninţătoare de către persoana în cauză în momentul producerii lor, având un impact
emoţional negativ deosebit de puternic (trăite cu o deosebită intensitate) şi fiind evaluate ca
având consecinţe negative importante pe termen mediu şi lung.
Efectul traumelor şi amintirile traumatice au fost analizate de psihologi şi psihiatri încă
din secolul XIX. Pierre Janet şi Sigmund Freud sunt printre primii analişti remarcabili în acest
domeniu.
Pierre Janet, în 1925, recunoştea importanţa amintirii traumei în geneza şi dezvoltarea
maladiilor emoţionale, dar recunoştea că multe tulburări emoţionale nu sunt legate de amintiri
traumatice şi că trebuie să evităm a „descoperi” amintiri traumatice care nu există în realitate.
El făcut referire şi la importanţa depresiei în crearea unei vulnerabilităţi în faţa experienţelor
traumatice. În opinia sa, o depresie preexistentă şi stima de sine scăzută cresc vulnerabilitatea
la sindromului stresului posttraumatic. Rememorările traumatice pot varia în consecinţele lor,
în funcţie de experienţa anterioară legată de traumatisme, de stima de sine anterioară şi de
măsura în care trăirea traumatismului curent va submina stima de sine, va agrava sentimentul
de neajutorare şi va atinge experienţele trecute, nerezolvate ale traumatismelor precedente
(Green, 1993, p. 2).
Sigmund Freud consideră că etiologia nevrozei se află în experienţele traumatice, în
special în acelea suportate de individ în copilărie. Rememorarea acestor experienţe,
verbalizarea lor, trecerea lor printr-o elaborare psihică ar constitui efectul terapeutic al curei
analitice, alături de actul de abreacţie. După a doua topică freudiană, situaţia traumatică
provoacă angoasă: pentru a nu fi invadat de angoasă, Eul îşi mobilizează defensele (Gorgos,
1989, p. 653). Astfel, Eul este dublu atacat: pe de o parte de evenimentul exterior, pe de alta
de exigenţele pulsionale interne.
Dacă în prima parte a elaborării sale teoretice S. Freud afirma că la baza conflictului
nevrotic actual al adultului stă un eveniment traumatic real, de regulă de natură sexuală, în a
doua parte a vieţii sale autorul revine asupra acestui punct, susţinând că „amintirile
traumatice” de origine sexuală, care stau la baza nevrozei şi pe care le evocă pacienţii în
timpul curei psihanalitice, nu sunt evenimente reale, ci fantasme cu conţinut sexual ale
copilăriei pacientului.
Pe de altă parte, în concepţia lui Freud amnezia copilăriei (numărul redus de amintiri
din prima perioadă a vieţii) este explicată prin faptul că mare parte dintre amintirile
traumatice ale acestei perioade nu pot fi făcute întrucât sunt „ascunse”, „acoperite” de amintiri
banale, fără o prea mare importanţă, numite amintiri ecran.
4

Rolul central jucat de traumă (fizică, emoţională, sexuală sau de neglijare /abandon) în
generarea unei mari varietăţi de comportamente simptomatice şi de stres emoţional este din ce
în ce mai mult luat în calcul de specialiştii contemporani. Conform unor studii recente,
consecinţele pe termen lung ale traumatismelor precoce din copilărie sunt foarte dificil de
prezis şi depind de un număr mare de variabile. Aceste variabile se referă la: natura, durata,
intensitatea şi semnificaţia unui traume; la frecvenţa şi intervalul la care traumele au avut loc;
vârsta, starea de sănătate preexistentă, temperamentul şi constituţia victimei. Traumele
severe sau repetate pot conduce la o anxietate de ordin fobic şi la atacuri de panică. Trauma
poate fi legată de multe simptome, incluzând depresia, anxietatea, abuzul de substanţe etc.
Manifestările variate ale traumei pot include şi lipsa unei imagini de sine coerente, o stimă de
sine scăzută, comportamente repetitive defensive sau autodestructive, dispoziţie instabilă şi
chiar halucinaţii (Green, 1993, pp. 1-3).
Unul dintre cele mai frecvente sindroame legate de traumă este cel denumit Sindromul
Stresului Post-Traumatic (PTSD). Shalev (1995, apud Van der Kolk şi Fisler, 1996, p. 2) a
considerat că complexitatea PTSD este mai bine înţeleasă ca o co-ocurenţă a câtorva procese
patogenetice interrelaţionate, incluzând a) o alterare a proceselor neurobiologice, cu afectarea
discriminării stimulilor (exprimată printr-o creştere a activării – arousal – şi o descreştere a
atenţiei); b) achiziţia unui răspuns condiţionat de teamă la stimulii legaţi de traumă şi c)
alterarea schemei cognitive şi a înţelegerii sociale a situaţiei.
Referindu-se la incidenţa PTSD, Foy (1992) raportează o rată PTSD de 30-50%
printre veteranii din Vietnam, 45% în eşantionul de femei bătute, 50% dintre copiii abuzaţi în
copilărie, 65% dintre adulţii care au fost abuzaţi sexual în copilărie şi 35% dintre victimele
violului. Horowitz şi Reidbord (1992) arată că 90% dintr-un un grup numeros şi divers de
pacienţi PTSD raportează intense şi frecvente reactualizări ale evenimentelor traumatice
(Conway, 1995, pp. 79-81).
Aşa cum sublinia Van der Kolk ş.a. (1996, p. 3), amintirile traumatice pot fi codificate
diferit comparativ cu amintirile despre evenimentele obişnuite, probabil datorită alterării
capacităţii de focalizare a atenţiei sau datorită interferenţei activării emoţionale extreme cu
funcţionarea hipocampică a memoriei.
Rezultatele cercetării pe care au realizat-o B. A. Van der Kolk şi Rita Fisler în 1996 pe
46 de subiecţi sugerează faptul că există diferenţe semnificative între modul în care oamenii
trăiesc amintirile traumatice şi amintirile referitoare la alte evenimente personale
semnificative. Studiul argumentează ideea că amintirile traumatice sunt disociate şi, iniţial,
depozitate ca fragmente senzoriale fără o componentă descriptivă autentică. Toţi subiecţii au
recunoscut că au început să dezvolte o relatare narativă despre traumă după un anumit interval
de timp. Unii subiecţi care au fost abuzaţi sexual în copilărie nu sunt încă capabili, ca adulţi,
să realizeze o naraţiune completă referitoare la ceea ce s-a întâmplat. Ei au pur si simplu
amintiri fragmentate, susţinute de relatările altor persoane (Van der Kolk şi Fisler, 1996, p. 8).
Conceptele la care fac referire specialiştii care analizează fenomenele legate de traumă
şi amintirile traumatice, concepte care fac trimitere la efectele sau simptomele consecutive
trăirii unor traume deosebit de puternice sunt: amnezia traumatică, disocierea, represia /
refularea şi uitarea extinsă /reactualizare puternică. Să le definim.
Amnezia traumatică. Analizând studiile care au pus în evidenţă existenţa amneziei
traumatice, Van der Kolk ş.a. (1996, p. 3), subliniază că amnezia pentru câteva sau toate
aspectele traumei a fost observată la o diversitate de pacienţi traumatizaţi. Astfel, amnezia
pentru experienţe traumatice, cu o recuperare parţială sau totală a amintirilor mai târziu, a fost
raportată în numeroase studii realizate pe foşti combatanţi, pe supravieţuitori ai unor dezastre
naturale şi accidente, pe victimele răpirilor, torturilor, pe victimele abuzurilor fizice sau
sexuale sau pe supravieţuitorii lagărelor de concentrare, etc.
5

Disocierea. Christianson (1982) a demonstrat că atunci când oamenii resimt teama,
ameninţarea, trăiesc o îngustare semnificativă a conştiinţei şi rămân pur şi simplu centraţi pe
detaliile perceptuale centrale. Trăirea emoţională intensă şi îngustarea câmpului conştiinţei
asociată cu centrarea pe aspectele perceptuale centrale determină aşa numita „fobie a
amintirii”, care împiedică integrarea (sinteza) evenimentelor traumatice şi separă amintirile
traumatice de conştiinţa normală (Van der Kolk & Fisler, 1996, pp. 3- 4; Critchlow, 1998, pp.
66). Disocierea se referă la o compartimentare a experienţei: elementele experienţei nu sunt
integrate într-un tot unitar, ci sunt stocate în memorie ca fragmente izolate sub forma
percepţiilor senzoriale, stărilor afective sau reacţiilor comportamentale. În timp ce disocierea
poate servi temporar ca funcţie adaptativă, pe termen lung lipsa integrării amintirilor
traumatice pare a fi elementul critic care conduce la dezvoltarea unei schimbări biocomportamentale
complexe, denumită Sindromul Stresului Post-Traumatic.
Represie sau refulare? Încercările conştiente de a uita un episod traumatic pot reduce
accesibilitatea informaţiilor. În majoritatea studiilor de caz raportate de J. W. Schooler ş.a.
(1997) subiecţii mărturisesc că, după momentul abuzului, au încercat să nu se mai gândească,
să-şi scoată din minte episodul (ceea ce s-a şi întâmplat). Această conduită voluntară poate
duce în timp la pierderea amintirilor despre evenimentul traumatic, chiar dacă ulterior, în
circumstanţe care permit aceasta, unele detalii pot fi recuperate. Un alt proces, de această dată
inconştient, refularea 5 , se referă la faptul că, datorită unor mecanisme de apărare inconştiente,
amintirile despre anumite experienţe traumatice sunt respinse inconştient, „înăbuşite” până la
punctul în care ele nu mai sunt accesibile conştiinţei.
Conceptul de refulare are un lung istoric în psihanaliză dar un suport fragil în
cercetarea propriu-zisă. În scrierile sale Freud vede refularea ca pe un proces defensiv şi
inconştient care protejează eul de materialul ameninţător. Realizarea unor studii
experimentale de laborator pentru verificarea pertinenţei acestui concept nu este posibilă,
pentru că ar presupune crearea unor situaţii extrem de ameninţătoare sau traumatizante.
Aşa cum am mai menţionat, studiile clinice asupra amneziilor psihogenice furnizează
totuşi argumente în favoarea existenţei refulării defensive. După cum sublinia D. L. Schachter
ş.a. (1997, p.67), în cazul amneziei retrograde trauma psihică provoacă o masivă dar
temporară amnezie pentru un sector larg al trecutului personal. Deşi astfel de cazuri au fost
raportate în literatura clinică de peste un secol, numai câţiva pacienţi au fost studiaţi cu atenţie
cu ajutorul unor teste de memorie.
Uitare extinsă sau reactualizare puternică? Există numeroase studii care arată că
subiecţii care au fost supuşi unor abuzuri sexuale în trecut pot avea perioade de completă
amnezie a evenimentului traumatic, de scoatere completă a acestuia din conştiinţă. Deci
anumite forme de pierdere temporară a memoriei sunt adesea asociate cu trauma. Este
paradoxal faptul că trauma poate fi legată fie de o reactualizare puternică, fie de o uitare
extinsă. Un studiu realizat de Wilkinson (1983, apud Schacther ş.a., 1997, pp. 68-69),
referitor la persoanele care au fost martore la prăbuşirea unui teleschi în Kansas City, a arătat
că aproape toţi aceşti oameni aveau amintiri obsedante în legătură cu trauma; nici unul dintre
aceştia nu au raporta amnezii despre episodul dramatic. Aproape jumătate dintre ei au încercat
să alunge din minte dezastrul şi aproape o treime au raportat probleme post-traumatice de
memorie, provocate de reamintirea neîncetată a evenimentului. Conform unei treceri în revistă
5 În literatura americană autorii folosesc termenul de „repression”, care s-ar traduce prin atât prin represie,
reprimare, cât şi prin refulare. Am optat pentru „refulare”, acolo unde contextul făcea trimitere la mecanisme
inconştiente sau involuntare. Am ţinut cont de următoarele definiţii ale celor doi termeni: represia /reprimarea
- proces psihic conştient şi voluntar, care constă în renunţare la satisfacerea unei dorinţe […]; reprimarea este
voluntară […]; refularea - mecanism psihologic inconştient de apărare a Eului, prin care sentimentele, impulsiile
şi impresiile neplăcute sau în dezacord cu persoana socială sunt menţinute în afara câmpului conştiinţei; […]
(„Dicţionar de psihologie”, 1996, pp. 264-267).
6

ealizate de M. Conway (1995, pp. 66-67), la concluzii similare ajung şi alţi autori, subliniind
faptul că există o mare acurateţe în modul în care martorii unor evenimente traumatice
(accidente, crime, răpiri) relatează detaliile despre aceste incidente, fie că este vorba de
martorii unei tâlhării continuată de focuri de armă şi morţi (Yuille şi Cutshall, 1986), de
martorii sau participanţii la acte infracţionale grave (Fisher, Geiselman & Amador, 1989), sau
de copii implicaţi într-o răpire (Terr, 1979, 1983). Toţi concluzionează că detaliile referitoare
la aceste evenimente traumatice sunt deosebit de vii şi pot fi relatate cu mare acurateţe după
intervale mari de timp.
În opinia noastră, tendinţa amintirilor traumatice de a fi fie extrem de bine reţinute şi
reactualizate (uneori inoportun), fie extrem de puternic respinse şi greu accesibile (uneori
uitate), este legată de modul în care este percepută ameninţarea provocată de episodul
traumatic pentru sinele actual (stima de sine şi imaginea de sine actuală). Dacă ameninţarea a
fost percepută numai în trecut, în momentul incidentului şi nu mai are relevanţă pentru stima
de sine actuală (cum este cazul celor mai multe dintre traumele provocate de dezastre naturale
sau accidente), atunci amintirile despre incident par să fie destul de bine reţinute, uneori să
apară obsesiv, iar alteori să fie reevocate în contexte sociale. Dacă ameninţarea trecută are
relevanţă şi pentru momentul actual, afectând, atât în trecut cât şi în prezent, stima de sine şi
imaginea de sine a subiectului (cum este cazul traumelor provocate de abuzul fizic cu tentă
sexuală, viol sau al celor provocate de situaţiile inumane de detenţie şi tortură), atunci este
posibil să fie implicate predominant mecanisme involuntare de apărare împotriva durerii şi
angoasei declanşate de aceste amintiri, în timp ducând la scoaterea lor din zona conştientă (fie
că ne referim la respingerea în inconştient, fie la inaccesibilitatea informaţiei, în temeni
cognitivi).
În cazul amintirilor care nu mai sunt percepute ca ameninţătoare pentru sinele actual,
de cele mai multe ori poate apărea o reactualizare intensă, fie în rememorările interioare, fie
prin descrierea lor în contexte sociale. Poate apărea, cel puţin la început, intruziunea obsesivă
a unor imagini legate de eveniment, în această situaţie imaginile fiind respinse sau evitate.
Dacă luăm în calcul atât factorul prezenţa sau absenţa ameninţării actuale pentru sine,
cât şi factorul caracterul singular sau repetat al evenimentului traumatic, atunci clasificarea şi
descrierea unor tipuri de evenimente traumatice, a mecanismelor implicate (refulare
involuntară sau reprimare voluntară) şi a efectelor asupra conţinuturilor mnezice (posibilă
amnezie retrogradă sau posibilă reactualizare intensă) pot fi reprezentate conform tabelului
alăturat.
Tabel 1. Tipuri de evenimente traumatice; cauze şi consecinţe
Eveniment
singular
Eveniment
repetat
Mecanisme
implicate
Ameninţarea afectează imaginea
de sine şi stima de sine actuală a
subiectului
Viol
Abuz fizic singular cu tentă
sexuală
Abuz sexual repetat
Traume repetate de război
Detenţie degradantă, „reeducare”
refulare involuntară , mecanisme
inconştiente de apărare şi evitare
Posibilă amnezie retrogradă
Ameninţarea nu afectează
imaginea de sine şi stima de sine
actuală a subiectului
Tâlhărie
Dezastre naturale
Amintiri „flash” (publice)
Detenţie
Război
uneori reprimare voluntară, efortul
de a nu se gândi; alteori rememorare
Posibilă reactualizare intensă
7

Este probabil ca, cel puţin la început, individul să facă eforturi voluntare de a respinge,
de a nu mai aduce în conştiinţă amintiri legate de aceste episoade traumatice pe care le
percepe încă ameninţătoare pentru sinele actual. În paralel cu această reprimare conştientă, ca
o reacţie la angoasa provocată de amintiri, credem că încep să funcţioneze mecanisme
inconştiente de apărare, mecanisme responsabile de refularea conţinuturilor mnezice în
inconştient, de disocierea lor de conştiinţă. În timp, aceste mecanisme de apărare inconştiente
vor fi principalele responsabile de menţinerea în afara conştiinţei a amintirilor despre episodul
traumatic.
Credem că este eronat să se argumenteze doar pe baza concluziilor rezultate din studii
referitoare la dezastre naturale sau accidente că pentru amintirile traumatice este posibilă mai
degrabă reactualizarea intensă comparativ cu reprimare /refulare şi amnezia pentru
evenimentul traumatic. Reacţiile post-eveniment pot fi diferite la un eveniment legat de un
abuz sexual comparativ un eveniment legat de un accident de maşină. Dacă am accepta astfel
de argumente însemnă a accepta concluzii cu caracter de generalitate pornind de al analiza
unor cazuri particulare, care nu acoperă întreaga plajă a fenomenului.
Deci, ceea ce diferenţiază cele două tipuri de amintiri traumatice şi le face pe unele
deosebit de memorabile iar pe altele deosebit de greu accesibile, este legat de modul în care
este percepută sau nu ameninţarea pe care o exercită amintirile legate de eveniment asupra
imaginii şi stimei de sine post eveniment.
Amintirile de tip vivace
Amintirile vivace ar reprezenta echivalentul pozitiv, la polul opus al amintirilor
traumatice. La o solicitare de a descrie cele mai importante evenimente ale vieţii personale,
subiecţii sunt tentaţi să descrie evenimente pozitive, luminoase, deosebit de vii în amintirea
subiectului.
Referirile în literatura de specialitate la amintirile de tip vivace sunt destul de rare. De
regulă, aceste referi sunt făcute în contextul unor cercetări privind accesibilitatea amintirilor
(Linton, 1975, 1986; Wagenaar, 1986), modul de distribuţie a amintirilor de-a lungul vieţii
(Fromholt & Larsen, 1991, 1992; Besides & Fitzgerald, 1988) sau amintirile de tip flash
(Conway, 1995, pp. 68-76).
Fromholt şi S. F. Larsen (1991, 1992) au abandonat metoda cuvintelor indice, cerând
subiecţilor să povestească timp de 15 minute despre „cele mai importante evenimente din
viaţa lor”. Aceasta a fost prima abordare a memoriei autobiografice în termeni apropiaţi de
amintirile „vivace”. Rezultatele au confirmat concluziile studiilor anterioare: amintirile cele
mai importante ale vieţii se distribuie similar celor obţinute cu ajutorul cuvintelor indice. S.
Besides a realizat studii similare pe 30 de persoane normale şi 30 de persoane afectate de
sindromul Alzheimer, distribuţia amintirilor acestora, pentru întreaga perioadă de viaţă, fiind
asemănătoare (procentaje similare) pentru cele două grupe şi concordantă cu studiile
anterioare.
Gergen şi Gergen (1992) precizează că „amintirile intense reprezintă o parte din
această povestire personală, iar creşterea frecvenţei de apariţie a acestor amintiri apare în
perioada în care începe să se formeze identitatea”. Neisser (1988) adaugă faptul că nu toate
amintirile intense se formează în această perioadă, fără a contrazice însă ipoteza de bază
formulată de Fitzgerald.
Conform opiniilor multor cercetători, prima împrejurare a unui eveniment repetat este
mai bine reamintită şi serveşte ca model pentru evenimentele similare de mai târziu.
Argumente suplimentare oferă studiile lui Cohen şi Faulkner, care găsesc că 20% dintre
amintirile intense raportate au survenit “pentru prima oară”, 73% dintre acestea sunt “unice
în viaţă”, rămânând numai 7% pentru evenimente generale. Datele prezentate de Cohen şi
Faulkner nu intră în contradicţie cu argumentaţia dezvoltată de Fitzgerald (1988). Fitzgerald
8

susţinea că doar 14% din «amintirile generale» evocate din această perioadă sunt amintiri care
se referă la evenimente trăite “pentru prima oară”, în timp ce Cohen şi Faulkner susţin un
procentaj de 20% referindu-se numai la «amintiri vivace».
Într-un studiu realizat de Rubin şi Kozin (1984, apud Conway, 1995, p. 68), 58 de
studenţi au descris primele 3 cele mai intense amintiri (vivace) şi apoi le-au evaluat pe scale
în 7 trepte cu privire la: importanţa personală şi naţională, surpriză, consecinţe personale,
intensitate, schimbări în activităţile în desfăşurare, schimbări emoţionale şi repetiţie. Din 174
de amintiri, 31 se refereau la accidente şi răniri, 20 la evenimente sportive, 18 legate de
relaţiile cu sexul opus, 16 în legătură cu animalele, 9 cu moartea, 9 evenimente din prima
săptămână de colegiu, 9 legate de vacanţă, 5 implicând apariţii publice şi 5 legate de incidente
in cadrul şcolii; numai 4 evenimente au fost asociate cu evenimente publice. În a doua etapă,
Rubin şi Kozin au izolat cele mai citate tipuri de evenimente, subiecţii evaluând pe scale
întreaga listă de evenimente amintite mai sus. Mediile de evaluare a acestora au fost:
consecinţe (3,45), surpriză (3,68), schimbări emoţionale (4,07), repetiţie (3,76) toate sub
media scalei în 7 trepte.
M. Conway şi D. Becherian (1987) au realizat un studiu în care subiecţii erau instruiţi
să evoce un eveniment care nu a avut o importanţă personală deosebită şi un eveniment care a
avut o importanţă personală deosebită, pentru fiecare completându-se şi un chestionar FM
(„Flashbulb Memories”) tipic. Intensitatea cu care a fost trăit evenimentul important a fost
mai mare decât cea cu care a fost trăit evenimentul neimportant (5,8/5,1). In urma unor
analize de regresie s-a constatat că consecinţele, afectul şi repetiţia corelează toate, unic şi
semnificativ cu vivacitatea evenimentelor personale. Pentru amintirile neimportante numai
schimbările în starea emoţională prezic vivacitatea amintirilor (Conway, 1995, p. 70).
În alte studii realizate de Pillemer ş.a. (1988) şi M. Conway (1995) se demonstrează că
emoţiile (fie negative fie pozitive) sunt un factor important în formarea unor amintiri
marcante şi că intensitatea emoţiei trăite la momentul evenimentului şi impactul asupra vieţii
personale resimţit atunci sunt predictori ai clarităţii evenimentului. Mai mult, referindu-se la
un studiu nepublicat, Conway (1988) arată că intensitatea emoţiei şi repetiţia au fost găsite
corelând semnificativ şi pozitiv cu vivacitatea amintirilor (Conway, 1995, p. 73).
Deci, conform concluziei formulate de M. Conway în urma analizei acestor date,
importanţa personală, intensitatea emoţiei si uneori consecinţele personale au fost asociate în
aceste studii cu amintirile intense (considerate de M. Conway ca evenimentele de tip FM -
flashbulb memories). O trăsătură importantă a acestei categorii de amintiri este dată de faptul
că adesea acestea se referă la experienţe trăite „pentru prima dată”.
2. Analiza comparativă a amintirilor marcante
În opinia noastră, în ciuda unor rezultate uneori contradictorii şi a unor opinii diferite,
aşa cum rezultă din analiza datelor prezentate anterior şi din analiza modelelor explicative
avansate de diferiţi autori, cele trei tipuri de amintiri luate de noi în calcul au câteva
caracteristici comune - persistenţă în timp, impact emoţional ridicat, importanţă mare
acordată, reactualizare intensă şi câteva elemente de diferenţiere.
Caracteristici comune ale amintirilor de tip traumatic, flash şi vivace
Persistenţa în timp. Toate cele trei categorii de amintiri rezistă trecerii timpului,
deseori după zeci de ani păstrând numeroase şi neaşteptate detalii referitoare la evenimentul
9

de origine. Aşa cum am arătat, singura problemă apare în cazul amintirilor de tip traumatic,
când pot să apară, chiar dacă pentru un număr foarte redus de cazuri, fenomene de amnezie
parţială sau totală. Dar şi în aceste situaţii este posibilă recuperarea acestor amintiri după
anumite intervale de timp. Dacă nu acceptăm ca probabilă posibilitatea recuperării tardive a
amintirilor traumatice „pierdute”, atunci nu mai aven nici un fel de problemă legată de
consistenţa modelului nostru explicativ.
Înalt impact emoţional. Toate cele trei categorii de amintiri îşi datorează cel puţin o
parte din caracterul memorabil, impactului emoţional puternic trăit în momentul receptării lor.
Dacă pentru amintirile de tip vivace impactul este pozitiv, iar pentru cele de tip flash impactul
este variabil (la mulţi subiecţi investigaţi de noi pentru amintirile flash legate de 22 decembrie
1989 am identificat sentimente oscilând între teamă, speranţă şi fericire), pentru amintirile de
tip traumatic impactul este clar de tip negativ. Toate cele trei tipuri de amintiri sunt trăite cu
un înalt nivel de surpriză şi intensitate comparativ cu amintirile normale.
Importanţă mare acordată. Importanţa amintirilor este exprimată în primul rând în
termeni de importanţă personală. Atât amintirile de tip traumatic, cât şi cele de tip vivace sau
flash sunt considerate de individ a fi avut o importanţă deosebită pentru evoluţia sa. Aşa cum
am subliniat, în cazul amintirilor de tip flash constructul „importanţă” este unul din
constructele principale ale modelului propus de M. Conway. În acest caz, importanţa a fost
evaluată atât în termeni de importanţă personală, cât şi în termeni de importanţă naţională.
Importanţa poate fi evaluată în sens negativ (respinsă, neacceptată), situaţie în care
subiectul recunoaşte că evenimentul l-a marcat neplăcut, i-a influenţat în mod negativ evoluţia
ulterioară, sau în sens pozitiv - evenimentul în cauză fiind perceput ca sursă a unor schimbări
benefice pentru evoluţia ulterioară.
Reactualizare intensă. Toate cele trei tipuri de evenimente sunt reactualizate deosebit
de intens. Pentru amintirile de tip traumatic deseori subiecţii încercă să evite reactualizarea,
rememorarea fiind evitată, respinsă. Este posibil ca şi pentru alte evenimente, despre care
subiectul recunoaşte că, în final, au avut efecte benefice, să apară tendinţa de a evita
rememorarea, deoarece aceasta poate trezi trăiri neplăcute (de exemplu, spaimele şi durerea
unei naşteri dificile).
Luând în calcul caracterul reactualizării (acceptată, voluntară versus respinsă,
involuntară) şi importanţa percepută (negativă sau pozitivă), cele trei tipuri de amintiri pot fi
reprezentate astfel:
Tabel 2. Importanţa şi reactualizarea ca determinanţi ai amintirilor marcante
Factori implicaţi
IMPORTANŢĂ
negativă
(respinsă,
neacceptată)
pozitivă
(apreciată,
acceptată)
acceptată, voluntară
Amintiri de tip
„flash”
(„Atacul terorist din NewYork”)
Amintiri de tip
„vivace”
(„Ai reuşit la facultate!”)
REACTUALIZARE
respinsă, involuntară
Amintiri de tip
„traumatic”
(„Tentativă de viol”)
Amintiri de tip
„reper /etapă de viaţă”
(„Divorţul”)
10

Elemente de diferenţiere între amintirile de tip traumatic, flash şi vivace
Mai sus am făcut o succintă trecere în revistă a caracteristicilor comune ale celor trei
tipuri de amintiri marcante. Însă noi considerăm că pe lângă factorii comuni care intervin în
procesele de codificare, menţinere şi evocare a acestor amintiri intervin şi factori specifici,
care le fac să funcţioneze pe fiecare în mod particular, răspunzând de alte principii.
Principalele elemente de diferenţiere între cele trei tipuri de amintiri se referă la: caracterul
pozitiv / negativ; poziţia de martor / personaj central; efectul asupra stimei de sine; efectul
asupra schemei de sine; tipul de reactualizare; modul în care a fost sau este percepută
ameninţarea. Ele pot fi reprezentate sinoptic ca în Tabelul 3.
Tabel 3. Elemente de diferenţiere între amintirile de tip vivace, flash şi traumatic
Amintiri
„vivace”
Amintiri
„flash”
Amintiri
„traumatic”
Caracter pozitiv - negativ pozitiv variabil negativ
Personaj central sau martor personaj central martor personaj central
Efect asupra stimei de sine pozitiv neutru negativ
Efect asupra schemei de sine
tendinţă de
asimilare
nu
tendinţă de
respingere
Nevoia de reevocare da da nu
Ameninţare pentru sine (trecut) nu moderat,
variabil
da
Ameninţare pentru sine
(prezent)
nu nu uneori da
Pentru a concluziona şi a argumenta distincţia între amintirile de tip flash şi cele de tip
vivace sau traumatic, credem că cele mai importante idei care merită subliniate sunt cele care
se referă la faptul că:
a) detaliile care se reţin în amintirile flash se referă la cadrul de receptare a unor
evenimente publice şi nu la evenimentele personale.
b) în cazul amintirilor de tip flash individul este spectator şi nu personaj central, ca în
amintirile de tip traumatic sau vivace;
c) evenimentele publice care provoacă amintiri de tip flash pot avea numai un efect
indirect asupra vieţii indivizilor, în timp ce evenimentele care provoacă amintiri de tip
traumatic sau vivace au un impact direct asupra existenţei personale;
d) evenimentele publice care provoacă amintiri de tip flash au un impact slab asupra stimei
de sine individuale, ele putând influenţa doar stima de sine colectivă sau identitară, în
timp evenimentele care provoacă amintiri de tip traumatic sau vivace au un efect
puternic şi direct asupra stimei de sine individuale.
11

2. Date ale cercetării
Premisele cercetării
Examinarea modelelor teoretice avansate de alţi autori şi a rezultatelor studiilor
experimentale ni-a sugerat că amintirile „marcante” constituie o clasă specială de amintiri, cu
caracteristici aparte. Astfel, în cadrul memoriei autobiografice (parte a memoriei episodice),
spre deosebire de alte tipuri de amintiri, amintirile marcante dovedesc o deosebită persistenţă
în timp, au un puternic impact emoţional, sunt evaluate de către subiecţi ca având consecinţe
importante asupra vieţii lor, beneficiază de o reactualizare deosebit de intensă. În acelaşi
timp, în interiorul acestei categorii există subclase distincte, fiecare dintre amintirile
componente (traumatic, flash şi vivace) funcţionând într-un mod particular, datorită
elementelor de diferenţiere dintre ele: caracterul pozitiv - negativ; poziţia de martor sau
personaj central; efectul asupra stimei de sine; efectul asupra schemei de sine; tipul de
reactualizare; modul în care a fost sau este percepută ameninţarea.
Ipotezele cercetării
Este de presupus că amintirile de tip flash, vivace şi traumatic au un pattern comun,
diferit de cel al amintirilor „normale”. Aceasta implică următoarele ipoteze subordonate:
1. Există diferenţe semnificative statistic între amintirile relativ comune („Ultima
întâlnire cu un poliţist”) şi categoria celor marcante (flash, traumatic şi vivace) în
privinţa modului de evaluare a surprizei, intensităţii, consecinţelor şi rememorării.
2. Există diferenţe semnificative statistic între cele trei tipuri de amintiri marcante
(flash, traumatic şi vivace), în privinţa modului de evaluare a surprizei, intensităţii,
consecinţelor şi rememorării.
3. Detalierea amintirilor pentru fiecare dintre cele trei categorii de amintiri este
dependentă de o configuraţie de factori diferită, atât ca natură, cât şi ca pondere a
fiecărui factor în evaluarea evenimentelor.
Designul cercetării
Datele pe care le prezentăm spre analiză fac referire la două studii distincte realizate
pe bază de chestionar: unul realizat în perioada mai - iunie 2001 pe un lot de 596 de subiecţi
şi altul realizat în perioada iunie 2001, pe un lot 432 de subiecţi. Datorită faptului că la primul
studiu vom face numai câteva referiri (legate de concordanţa datelor), descrierea lotului
investigat şi a instrumentului folosit le vom face numai pentru cel de al doilea studiu (432 s.).
Lotul investigat (432 s.) a avut următoarea structură:
Studii: 14,6 % studii gimnaziale, 49,9 % studii liceale, 35,5 % universitare.
Sex: 48,1 % feminin, 51,9 % masculin.
Vârstă: 13,6 % sub 20 de ani, 38,4 % între 20 - 29 de ani, 17,1 % între 30 - 39 de ani,
14,3 % între 40 - 49 de ani şi 16,6 % peste 50 de ani.
Chestionarul a fost alcătuit din patru secţiuni, fiecare solicitând subiecţilor evocarea
şi evaluarea unui tip diferit de eveniment:
a) evenimente relativ comune („Vă rugăm să vă gândiţi la momentul în care aţi avut de a
face ultima dată cu un poliţist aflat în timpul serviciului - realizându-şi îndatoririle
profesionale”);
b) evenimente flash („Vă rugăm să vă gândiţi la momentul în care aţi auzit de declanşarea,
«anunţarea» Revoluţiei din 1989 la Radio/Televiziune şi fuga lui Ceauşescu”)
c) evenimente vivace („Vă rugăm să vă gândiţi la una dintre cele mai frumoase,
surprinzătoare şi deosebite întâmplări, momente din viaţa dumneavoastră”)
d) evenimente traumatice („Vă rugăm să vă gândiţi la una dintre cele mai urâte,
neaşteptate şi traumatice întâmplări, momente din viaţa dumneavoastră”)
12

După identificarea şi evocarea evenimentului (în scris, în câteva cuvinte) subiectul era
solicitat să evalueze, pentru fiecare caz în parte, pe o scală în cinci trepte, următoarele
elemente: gradul de detaliere a amintirii, surpriza, intensitatea cu care a fost trăit
evenimentul, consecinţele asupra vieţii personale (şi naţionale în cazul evenimentelor de tip
flash), frecvenţa cu care a avut loc rememorarea evenimentului. Toate cele patru tipuri de
evenimente au fost evaluate prin aceeaşi tehnică (dimensiunile enunţate cu scale în cinci
trepte); în plus, s-a solicitat precizarea intervalului de timp scurs de la momentul în care a
avut loc evenimentul.
Rezultate şi interpretare
Pe lotul format din 596 de subiecţi, subiecţi care era solicitaţi şi să numească unul
dintre cele mai traumatice /urâte evenimente şi unul dintre cele mai fericite /frumoase
evenimente din viaţă, ambele evenimente evocate au fost evaluate pentru dimensiunile detalii,
surpriză, intensitate, consecinţe şi rememorare 6 , cu valori peste medie.
Excepţie face variabila rememorare pentru evenimentele traumatice, pe care, în medie,
subiecţii au evaluat-o ca fiind reevocată mai rar, comparativ cu cea pentru evenimentele
vivace. Credem că această diferenţă se explică prin tendinţa umană de a reveni cu gândul mai
rar asupra evenimentelor neplăcute şi
mai frecvent asupra evenimentelor
plăcute. Valorarea surpriză a fost
evaluată ca fiind mai intensă pentru
evenimentele vivace comparativ cu
cele traumatice, în timp ce
consecinţele au fost evaluate ca fiind
mai importante în cazul amintirilor
traumatice comparativ ce cele vivace.
5.0
4.0
3.0
Prezentare comparativă a modului de evaluare a
amintirlor vivid si traumatice (596 s)
Amintiri vivid
Amintiri traumatice
Figura 3. Evaluarea
amintirilor de tip vivace şi traumatic
(N=596 Ss)
2.0
1.0
detalii surpriză intensitate consecinţe rememorare
Semnificativ este faptul că pe lotul de 432 de subiecţi am obţinut valori aproape
identice ale evaluărilor celor două tipuri de evenimente. În cel de al doilea studiu am solicitat,
în plus, evaluarea evenimentului „Declanşarea Revoluţiei /Fuga lui Ceauşescu” (eveniment
tip flash) şi evaluarea unui eveniment
relativ comun („Ultima întâlnire cu
un poliţist”).
Figura 4. Evaluarea
amintirilor (N=432 Ss)
5.0
4.0
Prezentare comparativă a modului de evaluare a celor
patru tipuri de amintiri (432s)
Amintiri vivid
Amintiri traumatice
Amintiri normale
Amintiri revolutie
Am creat astfel posibilitatea
unei analize comparative a modului
în care sunt evaluate cele patru tipuri
de evenimente de către acelaşi lot de
subiecţi şi a ponderii relative a
variabilelor ani distanţă, surpriză,
3.0
2.0
1.0
detalii surpriză intensitate consecinţe rememorare
6 Toate cele cinci variabile se refereau la evenimentul evocat, adică la evenimente traumatice şi evenimente vivid
în primul studiu şi la evenimente traumatice, evenimente vivid evenimentul „Declanşarea Revoluţiei” şi
evenimente „ultima întâlnire cu un poliţist”, în cel de al doilea studiu; evaluarea s-a realizat pe o scală în 5 trepte.
13

intensitate, consecinţe şi rememorare, într-un model predictiv al gradului de detaliere a
amintirilor despre aceste evenimente.
Căutând un eveniment banal, comun, am estimat că vârsta, nivelul de instrucţie şi
experienţele de viaţă ale subiecţilor vor fi foarte diferite, de aceea nu puteam să ne referim
decât la un eveniment întâmplător, cu valoare asemănătoare pentru toţi subiecţii (cel puţin
teoretic), cât mai aproape de banalitate, dar despre care subiecţii să aibă câteva elemente
pentru a-l putea evalua. Din păcate, nu puteam să ne referim la un eveniment absolut comun,
banal pentru că, dacă ar fi aşa, acesta ar fu putut face parte deja din categoria evenimentelor
despre care subiecţii nu mai au nici o amintire, noi neputând astfel realiza comparaţiile.
Evenimentul relativ comun pe care l-am luat ca reper în comparaţie („Ultima întâlnire
cu un poliţist”) nu este tocmai prototipul unui eveniment absolut banal. Dimpotrivă, pentru că
subiectul şi-l aminteşte şi poate să îl evalueze, putem afirma că el face deja parte din categoria
evenimentelor care au creat amintiri persistente. Dar, dacă între modul de evaluare a acestui
eveniment (care nu este deloc banal) şi modul de evaluare a evenimentelor marcante vor
exista diferenţe semnificative statistic, cu atât mai mult vor exista diferenţe între un eveniment
absolut banal şi un eveniment marcant, diferenţe pe baza cărora putem face inferenţe
referitoare la formarea şi menţinerea unor amintiri persistente şi detaliate.
O primă evaluare a datelor ne arată care sunt diferenţele în evaluarea celor patru tipuri
de amintiri. Evenimentul relativ comun a fost evaluat la valori deosebit de mici sub aspectele
consecinţe şi rememorare şi la valori medii sub aspectele detaliere, surpriză şi intensitate
(diferenţe semnificative statistic la valori ale lui p < .001). Gradul de detaliere a amintirilor
referitoare la aceste momente este similar cu cel pentru evenimentul „revoluţie”.
Între celelalte tipuri de evenimente (vivace, traumatice si revoluţie) toate diferenţele
sunt semnificative, diferenţe sesizabile şi în grafic (la valori ale lui p < .001), cu următoarele
excepţii: gradul de detaliere a amintirilor este similar între amintirile relativ comune şi cele de
tip flash („Revoluţie”); surpriza a fost evaluată similar pentru amintiri de tip flash şi cele de
tip vivace; intensitatea cu care au fost trăite amintirile de tip vivace a fost echivalentă cu cea
cu care au fost trăite evenimentele de tip traumatic; rememorarea a fost similară pentru
amintirile de tip flash şi cele de tip traumatic.
Luând gradul de detaliere a amintirilor ca un indicator al persistenţei acestora şi
analizând corelaţiile acestei variabile cu celelalte variabile (surpriza, intensitatea,
consecinţele, rememorarea, ani distanţă), pentru fiecare dintre cele patru tipuri de amintiri
observăm configuraţii specifice. Gradul de detaliere a unei amintiri (cât de multe detalii are
subiectul despre acea amintire, în percepţia lui subiectivă) corelează pozitiv cu toate celelalte
variabile.
Tabel 4. Corelaţii între gradul de detaliere a
amintirii şi celelalte variabile.
Observăm doar două excepţii notabile:
nu există corelaţii între gradul de detaliere a
amintirilor şi variabila ani distanţă (de la
eveniment) pentru evenimentele de tip vivace şi
traumatic, iar pentru evenimentele de tip
vivace, corelaţia dintre detalierea amintirilor şi
surpriză este slab semnificativă.
De remarcat este coeficientul de
corelaţie mare (r = 630, p < .001) între gradul
de detaliere a amintirii despre revoluţie şi
DETALII
Correlation Coefficient
DETALII
SURPRIZA
INTENIST
CONSECIN
REMEMOR
ANI_DIST
Correlations
Spearman's rho
EVENIM
general revolutie vivid traumatic
1,000 1,000 1,000 1,000
,253** ,342** ,100* ,200**
,308** ,630** ,342** ,377**
,140** ,275** ,315** ,303**
,188** ,357** ,321** ,237**
-,155** , -,048 -,059
**. Correlation is significant at the .01 level
*. Correlation is significant at the .05 level (2-tailed).
14

intensitatea cu care a fost trăit evenimentul, intensitatea părând a fi principalul indicator al
formării şi menţinerii unor amintiri stabile şi detaliate despre eveniment.
Analizele de până acum nu par să pună în evidenţă diferenţe semnificative între cele
patru tipuri de amintiri, în afara faptului că pentru evenimentele de tip relativ comun, cu cât
distanţa în timp este mai mare, cu atât detaliile pentru aceste evenimente au tendinţa să se
estompeze. Detalierea amintirilor de tip vivace sau traumatic nu depinde de vechimea acestor
evenimente, aceasta în condiţiile în care media vechimii evenimentului evaluat a fost de 9 ani
pentru evenimentele de tip vivace, de 8,5 ani pentru evenimentele de tip traumatice şi de 5,3
ani pentru evenimentul de tip relativ comun. Aceste rezultate confirmă faptul că pentru
amintirile relativ normale, disoluţia, pierderea lor este dependentă de timp, fiind în acord cu
cercetările asupra curbei uitării. În acelaşi ordine de idei, este remarcabil faptul că pentru
celelalte categorii de amintiri trecerea timpului pare să nu afecteze detaliile acestora, acesta
reprezentând un argument în favoarea ideii că amintirile „marcante” constituie o clasă
specială de amintiri, cu caracteristici aparte.
Presupunând că există deferenţe de structură în modul în care variabilele luate de noi
în calcul intervin în formarea amintirilor despre aceste evenimente, am decis realizarea unor
analize de regresie liniară, pentru a pune în evidenţă felul în care aceste variabile contribuie la
formarea amintirilor şi /sau ponderea acestor variabile într-o ecuaţie predictivă.
În analizele de regresie liniară am vizat mai întâi clasa amintirilor marcante (ca valori
cumulate ale amintirilor de tip flash, vivace şi traumatic) şi apoi clasa amintirilor generale
(„Ultima întâlnire cu un poliţist”). Variabilele independente au fost: anii distanţă de la acel
eveniment, surpriza cu care a fost trăit evenimentul, intensitatea cu care a fost trăit
evenimentul, consecinţele asupra vieţii personale şi frecvenţa rememorării evenimentului,
variabila dependentă fiind gradul de detaliere a amintirii.
Ecuaţia de predicţie a gradului de detaliere a amintirilor marcante are următoarele
elemente:
R 2 ajustat este de 0,364, ceea ce înseamnă că modelul explică 36 % din cazuri;
introducerea în ecuaţie a primelor patru variabile (surpriză, consecinţe, rememorare şi
intensitate) îmbunătăţeşte semnificativ predicţia modelului;
valorile testului F (Anova) şi coeficienţii de semnificaţie având valori p < .001 confirmă
că modelul este valid.
Model Summary
Std. Error of
Change Statistics
Model R R Square Adjusted R Square the Estimate R Square Change F Change df1 df2 Sig. F Change
1
,220 a ,048 ,047 1,1272 ,048 62,518 1 1233 ,000
2
,337 b ,114 ,112 1,0880 ,066 91,252 1 1232 ,000
3
,432 c ,187 ,185 1,0427 ,073 110,514 1 1231 ,000
4
,605 d ,366 ,364 ,9210 ,179 347,787 1 1230 ,000
a. Predictors: (Constant), SURPRIZA
Coefficients a
b. Predictors: (Constant), SURPRIZA, CONSECIN
c. Predictors: (Constant), SURPRIZA, CONSECIN, REMEMOR
d. Predictors: (Constant), SURPRIZA, CONSECIN, REMEMOR, INTENIST
Unstandardized
Standard
ized
Coefficie
Coefficients nts
Tabel 5. Impactul introducerii variabilelor în model
pentru evenimentele de tip marcant
Tabel 6. Coeficienţii ecuaţiei de regresie pentru
evenimentele de tip marcant.
15
Model
B Std. Error Beta t Sig.
1 (Constant)
3,094 ,107 28,906 ,000
SURPRIZA
,207 ,026 ,220 7,907 ,000
2 (Constant)
2,188 ,140 15,597 ,000
SURPRIZA
,203 ,025 ,216 8,039 ,000
CONSECIN
,240 ,025 ,256 9,553 ,000
3 (Constant)
1,725 ,141 12,192 ,000
SURPRIZA
,191 ,024 ,202 7,860 ,000
CONSECIN
,153 ,025 ,163 6,003 ,000
REMEMOR
,265 ,025 ,286 10,513 ,000
4 (Constant)
,595 ,139 4,285 ,000
SURPRIZA 2,550E-02 ,023 ,027 1,099 ,272
CONSECIN 8,300E-02 ,023 ,089 3,645 ,000
REMEMOR
,150 ,023 ,162 6,479 ,000
INTENIST
,571 ,031 ,490 18,649 ,000
a. Dependent Variable: DETALII

constanta modelului este de 0,6, ceea ce însemnă că evaluarea gradului de detaliere
a amintirilor porneşte de la un prag de 0,6 pe scala noastră în 5 trepte;
ecuaţia de regresie ar putea fi exprimată de ecuaţia: detalierea amintirilor = 0,6 +
(0,57) intensitate + (0,15) rememorare + (0,08) consecinţe.
Această ecuaţie ne arată, de exemplu, că dacă celelalte variabile ar fi constante, o
valoare de trei puncte (pe sala noastră în cinci trepte) a intensităţii cu care a fost trăit
evenimentul prezice o valoare a gradului de detaliere a amintirilor de 2,31, iar o
evaluare a intensităţii de 4 puncte, prezice o valoare a detalierii de 2,88.
corelat cu această formulă, coeficienţii beta standardizaţi ne arată că variabila intensitate
are o contribuţie de peste trei ori mai importantă decât variabila rememorare şi de
peste şase ori importantă decât variabila consecinţe în prezicere /determinarea gradului
de detaliere a amintirii.
Aceste rezultate relevă faptul că gradul de detaliere a amintirii despre un eveniment
marcant depinde în foarte mare măsură de intensitatea cu care a fost trăit evenimentul, în mai
mică măsură de rememorările realizate asupra acelui eveniment şi, în foarte mică măsură, de
consecinţele personale atribuite acelui eveniment. Aceeaşi analiză ne indică faptul că modelul
nu este complet, că există şi alţi factori care influenţează variabila detalierea amintirilor.
Dintr-o analiză similară pentru evenimentul considerat de noi eveniment relativ comun
(“Ultima întâlnire cu un poliţist”) 7 am constatat că, la un R 2 ajustat de numai 0,10 (o putere de
predicţie foarte mică, pentru numai 10 % din cazuri), obţinem o un model valid în care
singurele variabile care au putere explicativă sunt intensitatea şi distanţa în ani de la
eveniment: detalierea amintirilor = 2,4 + (0,25) intensitate + (-0,13) ani distanţă. Aceasta
însemnă că gradul de detaliere a amintirii despre un eveniment oarecare este cu atât mai mare,
cu cât intensitatea cu care a fost trăit acel eveniment a fost mai mare şi cu cât distanţa în timp
până la acel eveniment este mai mică. Aşa cum am precizat, fiind imposibilă izolarea unor
evenimente absolut banale pentru a le compara cu evenimente marcante, în condiţiile în care
aceste evenimente banale trebuie să respecte nişte condiţii de similaritate pentru a fi
comparate (distanţa în timp până la evenimentul respectiv, semnificaţie egală sau egal
distribuită pentru toţi subiecţii, elemente minime necesare evaluării acestor evenimente) am
solicitat de fapt un eveniment destul de frapant de vreme de subiecţii au amintiri despre el şi
pot să îl evalueze. Doar prin extrapolare putem afirma că evenimentele banale respectă
aceleaşi condiţii.
Primele concluzii care se desprind de aici argumentează ideea că amintirile despre
evenimentele marcante au un pattern comun, diferit de cel al amintirilor relativ comune, prin
aceea că:
a) sunt evaluate la niveluri înalte ale intensităţii, surprizei, consecinţei şi rememorării,
comparativ cu evenimentul relativ comun pe care l-am luat ca reper (Figura 4);
b) gradul lor de detaliere nu depinde, în mod direct, de factorul timp (de vechimea lor);
c) în formarea şi menţinerea amintirilor marcante un rol important îl are intensitatea cu
care au fost trăite evenimentele respective şi, în plan secund, frecvenţa
rememorării acelor evenimente. Consecinţele personale asociate acestor
evenimente şi surpriza cu care a fost trăit evenimentul au contribuţii minime.
d) amintirile despre evenimentul relativ comun luat spre comparaţie, depind, în primul
rând, de intensitatea cu care a fost trăit momentul respectiv dar în plan secund
găsim de această dată distanţa în timp până la acel moment, şi nu frecvenţa
memorării, ca în cazul amintirilor marcante. toate acestea la o valoare foarte
redusă a probabilităţii predicţiei.
7 Din motive de economie de spaţiu nu reproducem tabelele aici.
16

În ambele analize, ecuaţiile de regresie ne indică faptul că există şi alte variabile care
condiţionează gradul de detaliere a amintirilor referitoare la aceste evenimente, variabile care
nu sunt incluse în ecuaţia obţinută de noi.
Ducând mai departe analiza, în interiorul a ceea ce am numit noi clasa amintirilor
marcante, a realizat acelaşi tip de analiză de regresie liniară pentru fiecare amintire
componentă. Astfel, referindu-ne la evaluarea amintirilor referitoare la „Anunţarea Revoluţiei
/Fuga lui Ceauşescu”, ecuaţia de regresie având ca variabilă dependentă detalierea amintirilor
şi ca variabile independente surpriza, intensitatea, consecinţele şi rememorarea a scos în
evidenţă următoarele aspecte:
R 2 ajustat este de 0,437, ceea ce înseamnă că modelul explică 47 % din cazuri, modelul
având o putere de predicţie mare;
introducerea progresivă în ecuaţie a variabilelor (surpriză, consecinţe, rememorare şi
intensitate) îmbunătăţeşte semnificativ predicţia modelului;
valorile testului F (Anova) şi coeficienţii de semnificaţie având valori p < .001 ne arată
că modelul este valid;
constanta modelului este de doar 0,2; remarcabil este că această constantă nu conţine
reziduuri, adică alte variabile care ar fi implicate în predicţia variabilei dependente;
pentru această constantă coeficientul de semnificaţie este mai mare de .05, ceea ce
înseamnă că modelul nostru este complet, că în explicarea /predicţia gradului de
detaliere a amintirilor pentru evenimentul flash nu mai intervin şi alte variabile în
afara celor din model;
variabilele consecinţe şi surpriză nu au o contribuţie importantă în model (din analizele
separate ale ecuaţiilor de regresie realizate cu excluderea acestor variabile am dedus că
ele sunt incluse în constantă);
ecuaţia de regresie ar putea fi exprimată
de ecuaţia: detalierea amintirilor = 0,2
+ (0,61) intensitate + (0,15)
rememorare;
corelat cu această formulă, coeficienţii
beta standardizaţi ne arată că variabila
intensitate are o contribuţie de peste
patru ori mai importantă decât variabila
rememorare.
Tabel 7. Coeficienţii ecuaţiei de regresie
pentru evenimentele de tip flash.
Coefficients a
Unstandardized
Coefficients
Standard
ized
Coefficie
nts
Model
B Std. Error Beta t Sig.
1 (Constant)
2,078 ,212 9,791 ,000
CONSECIN
,297 ,053 ,271 5,632 ,000
2 (Constant)
1,177 ,244 4,822 ,000
CONSECIN
,230 ,051 ,210 4,489 ,000
SURPRIZA
,318 ,048 ,307 6,572 ,000
3 (Constant)
,531 ,249 2,134 ,033
CONSECIN
,148 ,050 ,135 2,972 ,003
SURPRIZA
,315 ,046 ,305 6,893 ,000
REMEMOR
,336 ,049 ,309 6,916 ,000
4 (Constant)
,247 ,217 1,141 ,255
CONSECIN
4,519E-02 ,044 ,041 1,026 ,306
SURPRIZA
2,969E-02 ,047 ,029 ,637 ,524
REMEMOR
,158 ,045 ,146 3,543 ,000
INTENIST
,617 ,053 ,569 11,596 ,000
a. Dependent Variable: DETALII
În concluzie, în predicţia gradului de
detaliere a amintirilor despre evenimentul flash, singurele variabile necesare sunt intensitatea
cu care a fost receptat aceste eveniment şi frecvenţa cu care subiectul a rememorat acest
eveniment. Dacă revenim la Figura 2, observăm că în modelul obţinut de M. Conway afectul
(care conţine ca variabilă principală intensitatea) şi rememorarea sunt singurele constructe
care influenţează în mod direct atributele amintirilor. Rezultatele obţinute de noi sunt
concordante cu cele obţinute de autorul englez, deşi studiul său s-a realizat cu referire la un alt
eveniment, într-un al spaţiu cultural şi prin utilizarea unui design diferit şi a unor metode de
analiză statistică diferite de cele utilizate de noi.
Pentru detalierea amintirilor de tip vivace, modelul valid obţinut are o putere de
predicţie mică (R 2 = 0,132), principalele variabile predictive pentru gradul de detaliere a
acestor amintiri, cu o putere predictivă similară (coeficienţi standardizaţi similari ca mărime)
fiind intensitatea, rememorarea şi consecinţele: detalierea amintirilor = 2,5 + (0,13)
17

ememorare + (0,21) intensitate + (0,08) consecinţe. Altfel spus, există un pattern predictiv
pentru gradul de detaliere a amintirilor vivace, dar acesta are o putere predictivă /explicativă
mică, principalii lui determinanţi fiind frecvenţa rememorării, intensitatea cu care a fost
receptat evenimentul şi importanţa acordată consecinţelor evenimentului în cauză.
În analiza vizând detalierea amintirilor de tip traumatic, modelul valid obţinut are R 2 =
0,194 (explică aproape 20% din cazuri), iar ecuaţia de regresie poate fie exprimată de formula
detalierea amintirilor = 1,3 + (0,34) intensitate + (0,16) consecinţe + (0,08) rememorare.
Aceasta înseamnă că în explicarea amintirilor referitoare la evenimente traumatice (sau în
predicţia gradului lor de detaliere) un prim loc îl ocupă intensitatea cu care a fost trăit
evenimentul respectiv şi importanţa consecinţelor acelor evenimente (coeficienţii
standardizaţi fiind apropiaţi ca valoare) şi un loc secund frecvenţa rememorării acelor
evenimente.
Tabel 8. Coeficienţi ai ecuaţiilor de regresie (Tabel sintetic)
TIPUL
EVENIMENTULUI
constanta
(coeficient
nestandardizat)
distanţa
în ani
surpriză
(coeficient
standardizat)
intensitate
(coeficient
standardizat)
consecinţe
(coeficient
standardizat)
rememorare
(coeficient
standardizat)
Comun (relativ) 2,4 -.131 .221
Marcant 0,6 .490 .089 .162
Flash 0,2 .569 .146
Vivid 2,5 .179 .126 .188
Traumatic 1,3 .270 .212 .112
Dacă prezentăm cumulat coeficienţii standardizaţi corespunzători celor patru tipuri de
ecuaţii de regresie (celor patru modele predictive) observăm că:
Variabila intensitate (intensitatea cu care a fost trăit evenimentul respectiv) este
principala variabilă explicativă a tuturor modelelor; această variabilă este definitorie
pentru formarea amintirilor de tip flash (amintiri şocante despre evenimente publice).
Variabila distanţa în ani (vechimea amintirii) are valoare predictivă numai pentru
modelul referitor la evenimentele de tip relativ comun, banal.
Variabila surpriză, deşi corelează semnificativ cu gradul de detaliere a amintirilor
pentru fiecare dintre cele patru tipuri de evenimente, nu îşi aduce o contribuţie
importantă în nici unul dintre aceste modele.
Principalele diferenţe dintre modelul predictiv al detalierii amintirilor relativ comune,
banale şi modelul predictiv al detalierii amintirilor de tip marcant constau în (a)
ponderea diferită pe care o are variabila intensitate, (b) rolul jucat de vechimea
amintirilor în primul model şi (c) importanţa variabilelor rememorare şi consecinţe
pentru cel de al doilea model explicativ.
În interiorul clasei amintirilor marcante, în timp ce pentru amintirile de tip flash,
decisivă este intensitatea cu care a fost receptat evenimentul, rememorarea având un
rol secund, pentru amintirile de tip vivace şi traumatic, toate cele trei variabile sunt
importante, detaşându-se oarecum rememorarea pentru amintirile vivace şi
intensitatea, pentru amintirile traumatice.
Singurul model explicativ complet este cel al amintirilor de tip flash. Aceasta înseamnă
că în explicarea amintirilor despre revoluţie avem două variabile (intensitatea şi
rememorarea) care sunt suficiente pentru a prezice, în funcţie de ele, gradul de
detaliere a acestor amintiri. Pentru celelalte situaţii, modelele sunt incomplete (în
mărimea constantelor sunt exprimate şi alte variabile care ar putea contribui la
creşterea preciziei modelelor, a gradului lor de predicţie).
18

3. Concluzii
Ipotezele 1 şi 2 ale cercetării s-au sau confirmat. Aceasta înseamnă că există diferenţe
semnificative statistic atât între modul de evaluare a surprizei, intensităţii, consecinţelor şi
rememorării pentru amintirile relativ comune („Ultima întâlnire cu un poliţist”) şi cele de tip
marcant, cât şi între componentele acestora din urmă (flash, traumatic şi vivace). Din păcate,
verificarea acestor ipoteze nu ne poate garanta că aceste diferenţe stau la baza sau sunt
rezultatul unor procese diferite de formare, menţinere şi evocare a acestor amintiri.
Ipoteza a 3–a, care afirma că detalierea amintirilor pentru fiecare dintre cele trei
categorii de amintiri (flash, traumatic şi vivace) este dependentă de o configuraţie de factori
diferită, atât ca tip de factori cât şi ca pondere a lor, se confirmă şi ea. Aşa cum am
demonstrat mai sus, în modelele explicative pentru cele patru categorii de amintiri intră
variabile diferite, cu o putere explicativă diferită. Singura similitudine în termeni de variabile
/factori predictivi este cea între amintirile vivace şi traumatic: în ambele situaţii, detalierea
este dependentă de intensitatea cu care a fost trăit evenimentul respectiv, de importanţa
consecinţelor asupra vieţii personale a acelui eveniment şi de frecvenţa rememorării acelui
eveniment în gând sau în discuţiile cu ceilalţi. Dar, aşa cum rezultă din datele prezentate,
ponderea acestor factori este diferită: pentru amintirile de tip vivace, o primă importanţă o are
rememorarea, frecvenţa revenirii cu gândul sau în discuţii asupra acelor momente, în timp ce
pentru amintirile de tip traumatic rememorarea este mai puţin importantă, decisive fiind
intensitatea cu care a fost trăit evenimentul şi importanţa acordată consecinţelor acestuia
asupra vieţii personale.
Importante sunt concluziile referitoare la evenimentul de tip flash – „Declanşarea
(anunţarea) revoluţiei în mass-media/ Fuga lui Ceauşescu” . Amintirile referitoare la acest
eveniment special al memoriei noastre sociale şi, prin extrapolare, la alte evenimentele de tip
flash ale memoriei sociale, sunt dependente de doi factori (variabile): intensitatea cu care a
fost trăit momentul receptării evenimentului şi frecvenţa rememorării ulterioare a
evenimentului. Conform analizelor noastre, aceşti doi factori sunt suficienţi pentru a explica
variabilitatea gradului de detaliere a amintirilor flash, modelul de predicţie obţinut de noi fiind
complet (nu mai acceptă şi alte variabile) şi având o putere de predicţie mare (modelul explică
47 % din cazuri – o valoare mare pentru ecuaţiile de regresie).
Aceste rezultate confirmă modelul propus de M. Conway (1994, 1995) pentru
explicarea formării amintirilor normale şi a amintirilor de tip flash. Numai că autorul englez,
o autoritate în domeniu, acordă o extensie mai largă conceptului de amintiri flash („flashbulb
memories”) şi consideră că sunt de tip „flash” şi amintirile referitoare la evenimente
personale, nu numai publice, evenimente trăite direct de către individ şi nu ca „spectator”,
cum era cazul amintirilor publice. În categoria amintirilor flash M. Conway (1995) include de
asemenea amintirile vii, intense şi pozitive („vivace memories”), cât şi pe cele negative,
traumatice („traumatic memories”). Aşa cum am discutat în secţiunea 2 („Analiza
comparativă a amintirilor marcante”), există într-adevăr numeroase similitudini, dar şi
diferenţe remarcabile între cele trei tipuri de amintiri, în opinia noastră fiind vorba de clase
diferite de amintiri, care respectă principii de formare, menţinere şi evocare diferite.
Prin studiul realizat susţinem acest punct de vedere cu argumente provenind din
analiza datelor empirice, demonstrând că între cele patru tipuri de amintiri (comune, flash,
traumatic şi vivace) există nu numai diferenţe de pondere (intensitate) a factorilor explicativi,
ci şi configuraţii diferite de factori în explicarea gradului de detaliere acestor amintiri.
Deşi acceptăm aceste argumente ca fiind convingătoare, nu considerăm dezbaterea
încheiată, pentru că nu avem certitudinea că aceştia sunt singurii factori implicaţi sau că aceşti
factori sunt factorii cauzali, responsabili de formarea, menţinerea sau evocarea celor patru
tipuri de amintiri.
19

Bibliografie
Baddeley, A. (1993). La mémoire humaine, Presses Universitaire de Grenoble, France.
Brown, N. R.., Shevell, S. K. and Rips, L. J., (1986). Public Memories and Their Personal
Context, in: “Autobiographical Memory”, Duke University, Cambridge University Press.
Constantin, T. (2000), Amintiri “flash” – amintiri la intersecţia între social şi personal, în:
”Revista de psihologie socială”, Nr. 5, Editura Polirom, Iaşi, pp. 85-100.
Constantin, T. (2001). Memoria socială: cadru de definire şi modele de analiză (1)”, în
”Revista de psihologie socială”, Nr. 7, Editura Polirom, Iaşi.
Conway, M. A, Rubin D. C., (1993). The Structure of Autobiographical Memory, in:
“Theories of Memory”, Lawrence Erlbaum Associates Ltd., U.K.
Conway, M. A. and oth. (1994). The Formation of Flashbulb Memories, in: “Memory &
Cognition”, 22 (3), 326 – 343.
Conway, M. A. (1995). Autobiographical Knowledge and Autobiographical Memories, in:
“Remembering Our Past; Studies in Autobiographical Memory”, Cambridge University
Press, UK.
Conway, M. A. (1997). Past and Present: Recovered Memories and False Memories, in:
“Recovered Memories and False Memories”, Edited by Martin A. Conway, Oxford
University Press.
Conway, M. A., Larsen, F. S. (1997). Reconstructing Dates of True and False
Autobiographical Memories, in: “European Journal of Cognitive Psychology”, 1997, 9
(3), pp 259 – 272.
Conway, M.A. and oth. (1997). Changes in Memory Awareness During Learning: The
Acquisition of Knowledge by Psychology Undergraduates, in: “Journal of Experimental
Psychology: General”, 126, 393-413.
Critchlow, S. (1998). False Memory Syndrome: Balancing the Evidence for and Against, in:
“Psych. Med”; 15(2): 64-67.
Eysenck, M.W., Keane, M. T. (1995). Everyday Memory, in: “Cognitive Psychology”,
Psychology Press, UK.
Gorgos, C. (1989). Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, Volumul III, Editura Medicală,
Bucureşti.
Gorgos, C. (1992). Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, Volumul IV, Editura Medicală,
Bucureşti.
Gerghen, J. K. Gerghen, M. M., (1992), "Le soi" în "Psychologie sociale", Edit. Etudes
Vivantes, Montréal
Green, M. (1993). Consequences a long terme des traumatismes de l’enfance precoce,
Internet paper.
Larsen, F. S., Conway, M. A. (1997). Reconstructing Dates of True and False
Autobiographical Memories, in: “European Journal of Cognitive Psychologie”, 1997, 9
(3), pp 259 – 272.
Linton, Marigold (1986). Ways of Searching and The Contents Of Memory, in:
“Autobiographical Memory”, Duke University, Cambridge University Press.
Monteil, J.-M., (1993). Soi et le contexte, Edition Armand Colin, Paris, 1993.
20

Nelson, Katherine (1993). Explaining the Emergence of Autobiographical Memory in Early
Childhood, in: “Theories of Memory”, Lawrence Erlbaum Associates Ltd., Anglia.
Neculau, A. (1999). Memorie colectivă şi uitare, în „Psihologia Socială”, Editura Polirom,
Iaşi.
Neculau, A. (2000). Memoria pierdută: Eseuri de psihosociologia schimbării, Editura
Polirom, Iaşi.
Rubin, D. C. (1986). Autobiographical Memory, Duke University, Cambridge University
Press.
Robinson, J. A. (1986). Autobiographical Memory: a Historical Prologue, in:
“Autobiographical Memory”, Duke University, Cambridge University Press.
Ross, B. M. (1991). Remembering the Personal Past. Description of Autobiographical
Memory, Oxford University Press, U.K.
Van der Kolk., B. A. and Fisler, Rita, (1996), Dissociation and the Fragmentary Nature of
Traumatic Memories, in: “Trauma Information Pages” (Internet paper).
Schacther, D. L., Norman, K.. A. and Koutstaal W. (1997). The Recovered Memories Debate:
a Cognitive Neuroscience Perspective, in: „Recovered Memories and False Memories”,
Oxford University Press, USA.
Wagenaar, W. (1999). Autobiographical Memory in Court, in: “Remembering Our Past.
Studies in Autobiographical Memory”, Cambridge University Press, U.K.
Amintirile marcante versus amintirile comune:
o nouă viziune taxonomică
REZUMAT
Autorul porneşte de la accepţiunea pe care o autoritate în domeniu, Martin Conway
(1995), o dă conceptului de „amintiri flash”, pentru a ajunge la o concluzie diferită, susţinută
atât de o analiză conceptuală comparativă, cât de rezultatele obţinute în cadrul unei cercetări
empirice.
Astfel, Martin Conway include în categoria „amintirilor flash” subcategoriile de
„amintiri vivace” şi „amintiri traumatice”, pe când studiul de faţă argumentează că toate trei
au suficiente elemente comune care să justifice subsumarea lor categoriei de „amintiri
marcante”, opusă categoriei de „amintiri comune” şi suficiente trăsături distinctive care să le
justifice identităţile diferite.
Din analiza datelor empirice, autorul conchide că între cele trei tipuri de amintiri
marcante (flash, traumatic şi vivid) există diferenţe conferite în primul rând de ponderea
(intensitatea) factorilor predictivi pentru detalierea amintirilor, iar între amintirile marcante şi
cele relativ comune diferenţele sunt date de configuraţia diferită a factorilor implicaţi în
explicarea gradului lor de detaliere.
Tracing Memories versus Common Memories. A New Taxonomic
Approach
21

Starting from the meaning of the „flash memories” in the view of Martin Conway, an
authority in the field of memory, the author of this study made a comparative analysis,
sustained by an empirical research, and finally drew a different taxonomic conclusion.
Thus, while M. Conway considers that both the „vivid memories” and the „traumatic
memories” belong to the category of „flash memories”, this study argues that all three types
are subsumed to another and larger category, what the author has called „tracing memories”.
He identified enough similarities between the flash, vivid, and traumatic memories, to have
reasons to consider them as tracing memories, as opposite to the common memories. On the
other hand, he noticed differences between the three kinds of tracing memories, able to make
them distinct between each other.
The empirical data reveal that the differences between the flash, traumatic and vivid
memories are mainly induced by the weight (intensity) of the predictive factors for the
memories detailing, and the difference between the tracing memories and the common ones
emerge from the differences in the configurations of the factors what are responsible for the
detailing level of the memories.
22