APELL pentru Minerit - DTIE

SECŢIUNEA 1
asigurarea faptului că urmărirea strictă a
etapelor APELL va duce la rezultate bune.
Responsabilitatea pentru pregătire
şi răspuns într-o situaţie de urgenţă
Toate părţile implicate deţin un interes
comun în prevenirea accidentelor şi
diminuarea pagubelor produse de acestea.
• Companiile au responsabilitatea atât de
a diminua riscurile, cât şi de a asigura
planificarea eficientă a intervenţiei,
chiar dacă, în mod normal, agenţiile
guvernamentale sunt cele care au
responsabilitatea prevăzută prin lege
pentru situaţiile de urgenţă, atât în
exteriorul cât şi în interiorul limitelor
instalaţiilor industriale.
• Guvernele naţionale şi agenţiile locale
vor avea responsabilităţi diferite,
complementare. Este responsabilitatea
guvernului de a fi pregătit şi de a acţiona
eficient în cazul unor urgenţe publice.
• Comunităţile împart responsabilitatea de
a fi pregătite şi de a acţiona în interesul
membrilor lor. Conducătorii comunităţii
şi organizaţiile comunităţii ar trebui să fie
interesaţi de hazardele la care sunt expuşi
şi de măsurile de protecţie la care pot
contribui.
Companiile de succes îşi extind planificarea
intervenţiei de urgenţă pentru a include şi
scenarii bazate pe incidente potenţiale de
mediu. De asemenea, în multe amplasamente
miniere, compania dispune de abilităţile,
echipamentul şi capacitatea managerială
şi comunicaţională necesară pentru a face
progrese vizibile în reducerea accidentelor şi
a efectelor acestora.
Consecinţele sunt cel mai important lucru,
iar acest Ghid sugerează companiilor să fie
active în ceea ce priveşte colaborarea cu
comunităţile şi cu agenţiile guvernamentale
pentru asigurarea unei mai bune planificări
în vederea situaţiilor de urgenţă.
Orice amplasament care dispune de instalaţii
ce induc riscuri semnificative pentru
comunităţile din apropiere sau pentru
mediile fragile trebuie să realizeze planuri
pentru situaţiile de urgenţă. Amploarea
pagubelor care rezultă din accidente depinde
în bună măsură de natura răspunsului
imediat la situaţia de urgenţă la locul
accidentului şi în comunitatea aflată în
vecinătate. Este necesar ca oamenii supuşi
riscului să ştie ce acţiuni individuale trebuie
să întreprindă în astfel de cazuri.
O intervenţie necorespunzătoare datorită
lipsei de cunoaştere sau înţelegerii
incomplete a riscurilor poate transforma un
incident minor într-o criză. Este esenţial să
se ofere comunităţilor informaţiile legate de
tipul de hazarde care le pot afecta, înainte
de apariţia unui incident. Chiar dacă actorii
economici nu sunt încântaţi să recunoască
că anumite lucruri pot evolua într-o direcţie
periculoasă, aceasta este cea mai bună cale de
a reduce posibilitatea ca anumite comunităţi
să fie supuse riscului datorită acţiunilor
incorecte în cazul unui incident sau de a
reduce posibilitatea ca acestea să reacţioneze
excesiv.
„Managementul crizei conţine şi o componentă
etică. Deşi organizaţiile nu pot fi
răspunzătoare pentru anumite calamităţi,
aceasta nu anulează imperativele morale
pentru identificarea potenţialelor ameninţări
şi luarea măsurilor preventive”
(David W Guth, Proactive Crisis
Communication, Communication World,
Iunie/Iulie 1995).
3