APELL pentru Minerit - DTIE

APELL pentru Minerit 

Ghid pentru industria minieră în scopul 

creşterii gradului de conştientizare şi pregătire 

a populaţiei pentru situaţii de urgenţă la nivel local 

Livadă decimată de steril 

Aznalcóllar, Spania 

Cedarea iazului de decantare 

de la Stava, Italia 

Peşti morţi în urma 

deversării de cianură 

de la Baia Mare, Romania 

Editor 

Cu acordul 

Sponsor 

Environmental Partnership 

for Mining 

67 Donath 

CJ 400293 

Cluj-Napoca 

ROMANIA 

Tel: +40 264 420 590 

Fax: +40 264 420 667 

E-mail: info@EPMining.ro 

www.EPMining.ro 

Division of Technology, 

Industry and Economics 

Production and Consumption 

Tour Mirabeau 

39/43 quai André Citroën 

75739 Paris Cedex 15 

FRANCE 

Tel: +33 1 44 37 14 50 

FAX: +33 1 44 37 14 74 

E-mail: unep.tie@unep.fr 

www.unepdtie.org 

S.C. Roşia Montana 

Gold Corporation S.A. 

14 Uruguay Str. 

1st District, Bucharest 011443 

ROMANIA 

Tel: (+4) 0212 231358 

Fax: (+4) 0212 231408 

www.rmgc.ro 

www.povesteaadevarata.ro 

i

APELL PENTRU MINERIT 

ii


Cuprins 

Cuvânt înainte 

Mulţumiri 

Prefaţă: De ce să citim această carte ? 

Introducere: Scopul şi aplicabilitatea acestui Ghid 

v 

viii 

x 

xii 

Secţiunea 1. 1 

Ce este APELL ? Obiective. Introducere în procesul APELL. Grupul de Coordonare. 

Responsabilităţi. Beneficii pentru companiile şi comunităţile miniere. 


Relevanţa APELL pentru industria minieră. Accidente miniere şi pregătirea de 

urgenţă. Cerinţele, politicile şi practicile existente, precum şi activităţile conexe ale 

companiilor 


Acţiuni preliminare. Creşterea conştientizării şi preluarea angajamentelor. Grupul 

de coordonare şi compunerea acestuia. Definirea comunităţii locale. Studiu de 

caz: Uzina Malartic Est şi oraşul Malartic. 


Cele zece etape ale procesului APELL. Comunicarea în caz de urgenţe. 


Hazarde şi riscuri la operaţiunile miniere. Aplicarea procesului APELL în situaţii 

critice. 


Studii de caz 

Studiul 1: Cedarea iazului de decantare de la mina Aznalcóllar, Spania 41 

Studiul 2: Deversarea de mercur de lângă San Juan, Choropampa şi Magdalena, 43 

Peru 

Studiul 3: Deversarea de reziduuri de la Marcopper, Insula Marinduque, 45 

Filipine 

Studiul 4: Cedarea barajelor de deşeuri de la Stava, Nordul Italiei 46 

Studiul 5: Deversarea de cianură de la Baia Mare, România 47 

Studiul 6: Subsidenţa la lucrările miniere de la exploatarea de talc Lassing, 48 

Austria 

iii



Anexe 

Anexa 1: Componentele unui plan de intervenţie în caz de urgenţă 51 

Anexa 2: Linii directoare pentru comunicarea crizei, oferite de Consiliul 

54 

European pentru Industria Chimică 

Anexa 3: Lista publicaţiilor legate de prevenirea şi pregătirea pentru dezastre 57 

Anexa 4: Lista paginilor de internet legate de prevenirea şi pregătirea pentru 59 

dezastre 

Anexa 5: Intervenţia de urgenţă – organizaţii internaţionale 63 

Anexa 6: Bibliografia folosită în realizarea acestui manual 64 

Departamentul UNEP pentru Tehnologie, Industrie şi Economie 

– Scurtă prezentare 

68 

iv


Foreword 

APELL, standing for Awareness and 

Preparedness for Emergencies at Local 

Level, is a programme developed by UNEP 

in conjunction with governments and 

industry with the purpose of minimizing the 

occurrence of environmental emergencies, 

technological accidents and their harmful 

effects. 

The strategy of the APELL approach is to 

identify and create awareness of risks in 

an industrialized community, to initiate 

measures for risk reduction and mitigation, 

and to develop coordinated preparedness 

between the industry, the public local 

authorities and the local population. 

The purpose of APELL is to prevent loss 

of life or damage to health and social wellbeing, 

avoid property damage, and ensure 

environmental safety in the local community. 

UNEP sees the promotion of the APELL 

concept in Romania as part of the 

environmental sustainable approach, and as 

a contribution to reduction of the disasters 

effects. The existence of adequate systems for 

assuring an efficient emergency and response 

management in the case of mining disasters 

represents a major problem for many local 

communities in Romania. In the given 

situation, the potential beneficiaries and 

users of APELL Programme are: Ministry of 

Environment and Environmental Protection 

National Agency, Ministry of Administration 

and Interior, Environment National Guard, 

Red Cross National Society, public local 

authorities and communities. 

Intense restructuring of the mining industry 

within Romania is now being undertaken. 

A correct resolution of the associated 

significant environmental and sustainable 

development issues must be addressed, in 

compliance with the European standards. 

The Environmental Partnership for Mining 

supports the responsible re-launching of 

the mining industry in Romania and the 

resolution of serious sustainability issues, 

as defined by related economic, social and 

environmental issues. 

UNEP welcomes this initiative in Romania to 

reduce major mining accidents by using the 

APELL for Mining approach and encourages 

its further development and wider 

dissemination. 

Alexandru OZUNU 

President of the Directory 

Council of EPMining 

Environmental Partnership for Mining 

Arab HOBALLAH 

Head of the Sustainable Consumption 

and Production Branch 

Division of Technology, 

Industry and Economics 

United Nations Environment Programme 

v


Cuvânt înainte 

APELL, acronimul de la Awareness and 

Preparedness for Emergencies at Local 

Level, este un program dezvoltat de UNEP, 

în colaborare cu guvernele şi industria, 

având ca scop reducerea frecvenţei de 

apariţie a urgenţelor de mediu, accidentelor 

tehnologice, precum şi a efectelor distructive 

ale acestora. 

Strategia abordării APELL este aceea 

de a identifica riscurile şi de a realiza 

conştientizarea pericolului pe care acestea 

le presupun în cadrul comunităţilor 

industrializate, de a iniţia măsurile de 

reducere a riscurilor şi de a dezvolta 

o pregătire coordonată între industrie, 

autorităţile publice locale şi populaţie. 

Scopul programului APELL este de a preveni 

pierderile de vieţi omeneşti sau daunele 

produse sănătăţii şi bunăstării sociale şi de a 

asigura securitatea mediului din comunitatea 

locală. 

UNEP consideră promovarea conceptului 

APELL în România ca parte a unei abordării 

durabile a mediului şi ca o contribuţie la 

reducerea efectelor dezastrelor. Existenţa 

unor sisteme viabile pentru asigurarea unui 

management eficient al situaţiilor de urgenţă 

şi al intervenţiilor în cazul dezastrelor în 

minerit este o problemă de importanţă pentru 

multe comunităţi locale din România. În 

condiţiile actuale, menţionăm ca potenţiali 

beneficiari şi utilizatori: Ministerul Mediului 

şi Agenţia Naţională pentru Protecţia 

Mediului; Ministerul Administraţiei şi 

Internelor; Garda Naţională de Mediu; 

Societatea Naţională de Cruce Roşie; 

autorităţi locale; comunităţi locale. 

În prezent, România se află într-un proces 

intens de restructurare a industriei miniere. 

Problemele de mediu şi de dezvoltare 

durabilă asociate trebuie astfel să primească o 

rezoluţie corectă, în concordanţă cu normele 

europene. Parteneriatul de Mediu pentru 

Minerit susţine relansarea competentă şi 

profesionistă a industriei miniere în România 

şi rezolvarea unor aspecte importante ale 

dezvoltării durabile, prin componentele sale 

economice, sociale şi de mediu. 

UNEP salută această iniţiativă în România, 

cu scopul reducerii accidentelor majore din 

industria minieră, utilizându-se abordarea 

APELL pentru Minerit şi încurajează 

dezvoltarea sa în viitor şi diseminarea pe 

scară largă. 

Alexandru OZUNU 

Preşedintele Consiliului Director al 

EPMining 

EPMining 

Parteneriatul de Mediu pentru Minerit 

Arab HOBALLAH 

Director al Ramurii pentru Consum 

şi Producţie Durabilă, 

Departamentul pentru Tehnologie, Industrie 

şi Economie 

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu 

vi


Citate în sprijinul APELL 

„Trăim într-o perioadă în care diverşii parteneri sociali îşi reevaluează contribiţia la dezvoltarea 

durabilă. Este încurajator să vedem că industria se află în prima linie a acestui curent, nicăieri mai 

mult decât în domeniul urgenţelor de mediu. Toţi factorii afectaţi trebuie atraşi într-o politică comună 

de păstrare a securităţii comunităţilor noastre şi a mediului, în faţa riscurilor pe care o societate 

modernă le implică în mod inevitabil. O abordare consultativă, de prevenire, poate fi singura bază 

raţională pentru construirea unui viitor durabil”. 

Klaus Töpfer, Director Executiv al UNEP 

„La Rio Tinto intenţionăm să prevenim orice accident care poate fi dăunător pentru oameni şi mediu. 

De asemenea, solicităm ca operatorii industriali, în cooperare cu comunităţile locale, să pregătească, 

să testeze şi să întreţină procedurile care vor fi aplicate în orice situaţie de urgenţă. Manualul „APELL 

pentru minerit” al UNEP ne va asista pe noi şi pe alte companii miniere, în angajarea mai eficientă a 

comunităţilor locale în planificarea de urgenţă.” 

Leigh Clifford, 

Director Executiv, Rio Tinto 

„Ca operatori industriali, responsabilitatea noastră privind pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi 

capacitatea de intervenţie nu încetează la poarta exploatării. Este un truism al mineritului modern faptul 

că nu operăm izolat, cu precădere atunci când aceasta implică siguranţa şi bunăstarea comunităţilor din 

vecinătate. Acest manual reprezintă o resursă indispensabilă pentru consolidarea practicilor industriale 

din acest domeniu important.” 

John Carrington 

Vice-preşedinte şi ofiţer superior de operare, 

Barrick Gold Corporation 

„În 1988, când industria chimică şi UNEP au dezvoltat împreună abordarea APELL, nu bănuiam cât 

de departe va ajunge. Pe lângă APELL pentru instalaţiile fixe, acesta a fost aplicat în transporturi, în 

ariile portuare şi acum şi în operaţiunile miniere. Sunt încântat să recomand acest ghid industriei 

miniere pentru a o sprijini în asigurarea protecţiei comunităţilor şi mediului concomitent cu performanţa 

economică.” 

Stanley Szymanski 

Responsible Care Leadership Group 

Consiliul Internaţional al Asociaţiilor Chimice 

„Problema pregătirii pentru situaţii de urgenţă este una crucială pentru industria minieră. Consiliul 

Internaţional privind Metalelor şi Mediului aprobă abordarea UNEP adoptată în „APELL pentru minerit” – 

acesta va asista cu siguranţă industria în eforturile sale de a reduce numărul şi impacturile evenimentelor 

de urgenţă.” 

Gary Nash 

Secretar General 

Consiliul Internaţional privind Metalele şi Mediul 

vii


Mulţumiri 

Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite 

(UNEP) a elaborat acest manual APELL pentru 

Minerit pentru a contribui la îmbunătăţirea 

pregătirii pentru situaţii de urgenţă în 

companiile şi comunităţile miniere. Această 

publicaţie foloseşte expertiza obţinută de 

UNEP în colaborare cu industria chimică. 

S-a manifestat un interes considerabil pentru 

această iniţiativă. La un seminar organizat 

în mai 2000 de UNEP, în parteneriat cu 

Consiliul Internaţional pentru Metale şi 

Mediu (ICME), participanţii au stabilit de 

comun acord importanţa îmbunătăţirii 

pregătirii pentru situaţii de urgenţă, mai ales 

în ceea ce priveşte comunităţile potenţial 

afectate. ICME a salutat realizarea acestui 

manual şi va colabora cu companiile membre 

pentru a încuraja utilizarea lui. În ultimul 

timp mai mulţi manageri de mine şi-au arătat 

interesul pentru a utiliza acest manual în 

companiile lor. Unele guverne şi-au exprimat 

interesul pentru a utiliza acest manual în 

elaborarea de programe privind pregătirea 

pentru situaţii de urgenţă în regiunile unde 

au fost identificate amplasamente cu risc 

major. 

După testarea sa în teren, manualul trebuie 

revizuit şi, dacă este necesar, îmbunătăţit 

pentru a creşte utilitatea practică pentru 

industria minieră şi comunităţile învecinate. 

Multe persoane şi companii au colaborat la 

elaborarea acestui manual şi UNEP ar dori 

să le mulţumească pentru sprijinul acordat. 

Kathryn Tayles, Consultant Principal pentru 

Industrie, din cadrul Consiliului pentru 

Minerale din Australia, a fost responsabilă de 

compilarea acestui manual. Primele variante 

au fost pregătite de Kate Harcourt, Consultat 

de Mediu şi Minerit. Persoanele de mai jos au 

revizuit documentul şi au oferit comentarii şi 

sugestii extrem de importante: 

– Carlos Aranda, Preşedinte, Comitetul 

pentru Mediu, Societatea Naţională de 

Minerit, Petrol şi Energie, Peru 

– Steven Botts, Vice Preşedinte, Sănătate, 

Siguranţă şi Mediu, Compania Minieră 

Antamina 

– Christine Burnup, CEO, Fundaţia 

Australiană pentru Minerale, Energie şi 

Mediu 

– Alan Emery, Directorul pentru Sănătate, 

Siguranţă şi Mediu, Rio Tinto 

viii

MULŢUMIRI 

– Timothy Gablehouse, Planificarea de 

Urgenţă, Colorado, SUA 

– K.C. Gupta, Director General, Consiliul 

pentru Siguranţa Naţională, India 

– Xia Kunbao, Coordonator, Intervenţia în 

Situaţii de Urgenţă, UNEP 

– Lars-Åke Lindahl, Vice Preşedinte, 

Probleme de Mediu, Boliden 

– Jim Makris, Director CEPPA (Pregătirea 

şi Prevenirea Urgenţelor Chimice), Biroul 

pentru Deşeuri Solide şi Intervenţia în 

Situaţii de Urgenţă, US EPA 

– John McDonough, Vice Preşedinte, Mediu, 

Corporaţia Auriferă Barrick 

– James Cooney, Manager General, Probleme 

Strategice, Placer Dome 

– Peter Nicholl, Director HSE, Billiton Base 

Metals 

– Ed Routledge, Manager HSE, Billiton 

UNEP îşi exprimă recunoştinţa pentru 

contribuţiile aduse de următoarele companii 

prin studiile de caz: 

– Aurul 

– Barrick Gold Corporation 

– Boliden 

– Minera Yanacocha 

– Placer Dome 

– Rio Tinto 

În cadrul Departamentului de Tehnologie, 

Industrie şi Economie al UNEP, următorii au 

contribuit la realizarea acestui manual: 

– Fritz Balkau, Şef, Producţie şi Consum 

– Dr. Ernst Goldschmitt, Consultant 

Principal pentru Industrie, Programul 

APELL 

– Wanda Hoskin, Ofiţer Principal pentru 

Programe, Minerit 

– Barbara Huber, Secretar, Producţie şi 

Consum 

– Geoffrey Bird, Consultant editorial 

ix


Prefaţă: De ce să citim acest Ghid? 

Accidentele recente la amplasamentele 

miniere au avut un impact major asupra 

publicului. În multe cazuri, părţile 

responsabile, comunitatea în general şi chiar 

companiile, nu au fost pregătite pentru a 

face faţă la astfel de urgenţe. În penuria 

de informaţii ce a urmat unor asemenea 

evenimente s-au utilizat adesea modalităţi de 

comunicare şi acţiune inadecvate (sau chiar 

lipsa acţiunilor, în unele cazuri). 

În timp ce temele predilecte ale massmediei 

reflectă în mare parte o fascinaţie 

a publicului pentru dezastre şi o anumită 

antipatie faţă de minerit, trebuie să ne 

întrebăm dacă această din urmă atitudine 

este justificată. În opinia Programului 

Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), 

există argumente care justifică o asemenea 

atitudine, iar o mai mare responsabilitate din 

partea industriei pentru impactul operaţiilor 

miniere este o condiţie prealabilă pentru 

recâştigarea încrederii publicului. Acest lucru 

este foarte important într-o perioadă în care 

industria face demersuri importante pentru 

a îmbunătăţi rolul său de partener comunitar 

responsabil în procesul dezvoltării durabile. 

Pentru realizarea progreselor, este necesară 

tratarea unui număr de probleme. Nivelul 

de performanţă al sistemelor de siguranţă 

industrială este factorul primordial. Acesta 

variază de la companie la companie şi 

de la ţară la ţară. Statisticile oficiale sunt 

numai vârful icebergului. Se ştie că multe 

accidente, cele evitate în ultimul moment şi 

cele potenţiale rămân adesea nemediatizate. 

Dacă se atenuează amploarea riscurilor reale, 

programele noastre îşi vor rata ţinta. În ciuda 

tuturor evoluţiilor pozitive din industrie, 

lipsa de comunicare privind aspectele de 

siguranţă şi dimensiunea lor socială este o 

moştenire nedorită de atitudini aparţinând 

trecutului. 

Se ştie că multe situaţii de risc se extind 

dincolo de limitele unui amplsament. 

Oraşele, satele, râurile, terenurile 

mlăştinoase, terenurile agricole şi drumurile 

reprezintă toate „obiective de risc” pentru 

a utiliza un termen de specialitate din 

domeniul intervenţiei în situaţii de urgenţă. 

Unele riscuri nu mai pot fi externalizate. 

Aproape toate amplasamentele miniere sunt 

conectate la reţele extinse de transport pentru 

x

PREFAŢĂ 

combustibili, substanţe chimice, produse 

şi chiar deşeuri. Comunitatea, în general, 

aşteaptă ca aceste riscuri să fie gestionate, 

iar companiile sunt din ce în ce mai mult 

considerate responsabile pentru performanţa 

antreprenorilor. Multe impacturi externe nu 

au fost incluse în programele de Sănătate, 

Siguranţă şi Mediu, însă includerea lor este 

absolut necesară pentru viitorul apropiat. 

Toate aceste aspecte nu sunt limitate la 

operaţiunile miniere. Industria generează un 

număr crescut de amplasamente abandonate, 

iazuri de decantare reabilitate, halde de 

deşeuri, excavaţii şi goluri subterane. 

Acestea includ o listă mereu mai lungă a 

amplasamentelor care pot genera accidente 

în viitor, acolo unde companiile au părăsit 

locaţiile, rămânând numai comunităţile. 

Datele arată că majoritatea accidentelor 

înregistrate apar la unităţile industriale în 

funcţiune. Potenţialul accidentelor apărute 

după închidere necesită o consideraţie 

specială atunci când se are în vedere 

persistenţa pe termen lung a acestor 

amplasamente. Conştientizarea şi pregătirea 

publicului pentru prevenirea consecinţelor 

unor asemenea hazarde trebuie să fie un 

element nelipsit în politica minieră. 

Multe companii miniere au făcut progrese 

serioase în ultimii ani pentru a preîntâmpina 

provocările programelor de mediu sau 

comunitare. Din ce în ce mai mult, 

companiile mari se preocupă de pregătirea 

programelor de intervenţie în caz de 

urgenţă. Atenţia companiilor s-a concentrat 

pe acţiunile directe pe amplasament, pe 

reducerea riscurilor şi pe intervenţia de 

urgenţă. Acest lucru nu mai este suficient. 

Aspectul public este foarte important 

în prezent. Publicaţia de faţă prezintă o 

modalitate de abordare a dimensiunii bazate 

pe logica dovedită a programului APELL al 

UNEP. 

Jacqueline Aloisi de Larderel 

Director, Division of Technology, 

Industry and Economics, UNEP 

Mai 2001 

xi


Introducere: scopul 

şi aplicabilitatea acestui ghid 

Ghidul APELL pentru Minerit oferă un cadru 

pentru pregătirea unui Plan de Intervenţie 

în caz de Urgenţă care să poată fi utilizat în 

administrarea minelor de către serviciile de 

intervenţie, de instituţiile guvernamentale şi 

de comunităţile locale. Acest ghid prezintă 

obiectivele generice şi cadrul organizaţional 

al programului UNEP pentru Conştientizarea 

şi Pregătirea pentru Urgenţe la Nivel Local 

(APELL), acoperă factorii de risc specifici 

industriei miniere şi descrie modul în care 

APELL poate fi aplicat în industria minieră. 

Sunt prezentate şi studiile de caz care 

ilustrează consecinţele accidentelor miniere, 

subliniind necesitatea vitală a pregătirii 

temeinice pentru urgenţe. Ghidul va oferi 

asistenţă companiilor şi comunităţilor 

miniere în două moduri. În primul rând, 

sprijină creşterea gradului de conştientizare 

a importanţei pregătirii pentru urgenţele 

la nivel local, atât în cadrul companiilor 

cât şi al comunităţilor, pentru reducerea 

recurenţei accidentelor. În al doilea rând, 

ajută companiile şi serviciile de intervenţie 

în caz de urgenţe să fie bine pregătite pentru 

activităţile necesare. 

În cadrul industriei miniere, un număr de 

deversări recente de deşeuri şi alte accidente au 

provocat consecinţe grave asupra comunităţii 

şi mediului. Ţinând cont de numărul 

exploatărilor miniere din lume, accidentele 

majore sunt relativ rare, dar acestea continuă 

să se producă cu o regularitate inacceptabilă. În 

ultimii 25 de ani s-au produs în întreaga lume 

33 de accidente majore care au avut ca rezultat 

deversări în mediul înconjurător. Dintre 

acestea, 7 au dus la fatalităţi în comunităţile 

învecinate, în timp ce altele au produs 

avarierea fizică a proprietăţilor şi terenurilor 

agricole. Acolo unde au fost deversate 

substanţe chimice au murit peşti şi alte specii 

acvatice, iar sănătatea şi existenţa populaţiei 

au fost serios ameninţate. Accidentele au avut 

grave consecinţe financiare asupra companiilor 

şi au prejudiciat serios imaginea de ansamblu a 

industriei. 

Astfel, mineritul, ca multe alte activităţi, 

se confruntă cu necesitatea de a depune 

mai multe eforturi în scopul prevenirii 

accidentelor şi reducerii impactului 

acestora prin planificare, conştientizare 

şi comunicare. Acest lucru este 

aşteptat de comunităţi şi de instituţiile 

guvernamentale, fiind un element important 

în responsabilitatea industriei faţă de 

comunităţile în care operează şi un factor 

cheie pentru reputaţia şi acceptabilitatea 

acestora. Programul APELL pentru minerit 

va ajuta companiile să se ridice la nivelul 

acestor aşteptări. 

Conceptele APELL sunt în egală măsură 

relevante pentru exploatările miniere, 

rafinării şi instalaţii pentru prelucrarea 

primară a metalelor, dar acest Ghid se 

concentrează asupra situaţiilor din minerit. 

În urma implementării planurilor de 

intervenţie în caz de urgenţă, impactul 

accidentelor la rafinării şi facilităţi de 

prelucrare a minereurilor a fost sensibil 

diminuat. 

Prin urmare, acest Ghid utilizează exemple 

sau liste de factori relevanţi pentru 

xii

INTRODUCERE 

operaţiunile şi accidentele miniere, ce 

pot fi rezultatul factorilor umani sau ai 

evenimentelor naturale. De exemplu, 

activitatea seismică sau ploile torenţiale 

pot destabiliza haldele de steril şi iazurile 

de decantare sau pot provoca fenomenul 

de subsidenţă; incendierea unei păduri 

poate provoca explozii la rezervoarele 

de combustibil. Frecvenţa deversărilor 

accidentale din iazuri de decantare şi 

gravitatea consecinţelor acestora fac ca 

această problemă să ocupe un loc special în 

cadrul Ghidului. 

Deversările semnificative de substanţe 

chimice s-au produs cu ocazia numeroaselor 

accidente survenite pe căile de transport spre 

amplasamentele miniere. În aceste cazuri, 

zona expusă riscului depăşeşte limitele 

amplasamentului. 

Acest fapt îngreunează relaţiile, comunicarea 

şi planurile de urgenţă de-a lungul rutelor 

de transport. Programul TransAPELL, care 

extinde conceptele APELL asupra riscurilor 

care provin din transportarea materialelor 

periculoase, oferă o îndrumare specifică în 

acest domeniu. Ghidul APELL pentru Ariile 

Portuare este de asemenea relevant pentru 

industria minieră, în anumite circumstanţe. 

În ceea ce priveşte comunităţile învecinate, 

APELL pentru Minerit le va ajuta să înţeleagă 

mai bine aceste operaţiuni şi riscurile pe 

care le presupun. Practica a arătat că, de 

cele mai multe ori, comunităţile locale sunt 

puţin informate în legătură cu riscurile la 

care sunt expuse şi nu sunt pregătite pentru 

urgenţe. O reacţie locală rapidă şi eficientă 

poate fi cel mai important factor de limitare a 

prejudiciilor aduse populaţiei şi a degradării 

proprietăţii şi mediului. În timp ce accidentele 

distrug încrederea socială, o comunitate bine 

informată şi pregătită este mult mai capabilă 

să facă faţă consecinţelor acestora. 

Date fiind diferenţele mari dintre 

infrastructura comunităţilor, capacitatea de 

intervenţie, riscurile, resursele şi cadrele 

legislative existente, aplicarea APELL va fi 

unică pentru fiecare comunitate în parte. 

Ghidul oferă liste cu idei sau sugestii pentru 

a fi luate în considerare. Actorii implicaţi 

trebuie să selecteze acele elemente relevante 

pentru situaţia specifică şi să le utilizeze mai 

degrabă ca sprijin decât ca impunere. 

În cele din urmă, accentuarea pregătirii 

temeinice pentru urgenţe în cazul în care 

acestea apar, nu trebuie să se abată de la 

scopul principal al prevenirii accidentelor. 

Aşa cum spunea Kofi Annan, Secretarul 

General al Naţiunilor Unite, în iulie 1999: 

„Prevenirea nu este numai mult mai umană 

decât vindecarea, este de asemenea mult 

mai ieftină. Mai presus de toate, să nu uităm 

că prevenirea dezastrelor este un imperativ 

moral, nu mai puţin important decât 

reducerea riscurilor de război”. 

Dezastrele nu pot fi eliminate în totalitate, 

iar pregătirea pentru acestea şi reducerea 

impactului lor este, de asemenea, un 

imperativ moral. 

Cui se adresează acest Ghid? 

• Consecvent cu scopul UNEP de a încuraja 

companiile să fie pro-active în planificarea 

de urgenţă, sistemul de management al 

exploatărilor miniere este considerat 

principalul beneficiar al acestui Ghid 

„APELL pentru Minerit”. Scopul său 

este să ofere asistenţă managerilor 

executivi, precum şi personalului asociat, 

responsabil cu planificarea de urgenţă, 

pentru o abordare generală a sarcinilor 

fiecăruia. 

• Serviciile de intervenţie în caz de urgenţă 

şi grupurile din cadrul comunităţii pot 

iniţia procesul APELL, eventual ca rezultat 

xiii


al documentării asupra accidentelor 

miniere. Ghidul poate fi utilizat şi de 

aceste organizaţii. 

• Guvernele pot utiliza acest Ghid ca pe un 

instrument educaţional, pentru a creşte 

gradul de conştientizare şi a impulsiona 

revizuirea planurilor şi programelor 

din sectorul minier sau din zonele care 

concentrează operaţiuni cu risc ridicat. 

Acestea pot utiliza acest Ghid de asemenea 

pentru a demonstra că sunt pregătite să 

acţioneze eficient în cazul unei urgenţe şi 

că planurile lor sunt coroborate cu altele 

similare. 

• Asociaţiile industriale pot utiliza Ghidul 

pentru a accentua în faţa membrilor lor 

importanţa pregătirii de urgenţă şi pentru 

a oferi asistenţă companiilor în abordarea 

acestor lucrări. 

• În cadrul companiilor, specialiştii în 

relaţii cu partenerii economici, relaţii cu 

comunitatea, comunicare, mediu, sănătate 

şi siguranţă, este necesar să fie pregătiţi la 

rândul lor, pentru situaţii de urgenţă, iar 

acest Ghid doreşte să vină în sprijinul lor. 

Ghidul oferă sfaturi referitoare la aspectele 

de comunicare, ce constituie o parte 

importantă a strategiei de intervenţie în cazul 

situaţiilor de urgenţă. 

Ghidul nu reproduce principiile detaliate 

în domeniul comunicării riscului şi al 

relaţiilor mass-media disponibile în alte 

materiale. 

APELL şi situaţiile de urgenţă 

transfrontaliere 

Implementarea planificării pregătirii pentru 

situaţii de urgenţă poate implica oameni 

şi comunităţi ce depăşesc limitele locale, 

regionale şi graniţele dintre state. 

Pe de o parte, acest fapt va creşte 

complexitatea conceptuală a procesului. Pe 

de altă parte, faptul că sunt implicate sisteme 

jurisdicţionale diferite, sisteme de intervenţie 

diferite, resurse, mijloace de comunicare şi 

uneori limbaje diferite, întăreşte necesitatea 

unui proces eficient de pregătire în caz de 

urgenţe, cu scopul de a formula un plan 

coordonat de intervenţie care să funcţioneze 

indiferent de graniţe. 

APELL şi operaţiunile la scară redusă 

Exploatările miniere la scară redusă şi cele 

de mare amploare ar trebui să se preocupe în 

egală măsură de planificarea evenimentelor 

întâmplătoare şi pregătirea temeinică pentru 

urgenţe. Procesul APELL poate fi aplicat la 

o scară şi într-o manieră corespunzătoare cu 

riscurile implicate şi cu resursele disponibile. 

Cu toate acestea, probabil că există o anumită 

dimensiune a exploatării miniere sub care ar 

fi dificil de implementat un proces APELL în 

mod realist. 

Mineritul artizanal şi cel la scară mică pot 

afecta zonele din afara amplasamentului, în 

special atunci când lucrările miniere sunt 

concentrate într-o anumită zonă, însă acestei 

activităţi îi lipsesc organizarea şi resursele 

necesare pentru a implementa procesul 

APELL. 

În unele zone, în care activităţile de minerit 

artizanal sunt centralizate prin cooperare, 

este posibilă introducerea procesului APELL. 

Guvernele sau asociaţiile industriale pot 

prelua conducerea unor programe de asistenţă 

pentru mineritul la scară mică cu privire 

la pregătirea de urgenţă – individuală sau 

colectivă – într-o regiune geografică. 

xiv


Secţiunea 1 

• Ce este APELL ? • Obiective • Introducere în Procesul APELL şi Grupul de 

Coordonare • Responsabilităţi • Beneficii pentru companiile miniere şi comunităţi 

Ce este APELL ? 

Programul de Conştientizare şi Pregătire 

pentru Urgenţe la Nivel Local (APELL) 

este un proces care ajută comunităţile să 

prevină, să se pregătească şi să reacţioneze 

corespunzător la accidente şi situaţii de 

urgenţă. APELL a fost dezvoltat de Programul 

de Mediu al Naţiunilor Unite, în parteneriat 

cu asociaţii industriale, comunităţi şi guverne 

în urma unor accidente industriale majore 

cu impact major asupra sănătăţii umane şi 

mediului. APELL este implementat acum în 

aproape 30 de ţări din lume. 

Ghidul APELL, publicat în 1988, stabileşte 

un proces cu 10 etape pentru dezvoltarea 

unui plan integrat şi funcţional de răspuns 

la situaţiile de urgenţă, care să implice 

comunităţile locale, guvernele, echipele 

de intervenţie şi alţi factori. Acest proces 

amplifică conştientizarea hazardelor în 

cadrul comunităţilor situate în apropierea 

instalaţiilor industriale, favorizează reducerea 

şi diminuarea riscurilor şi dezvoltă pregătirea 

pentru răspunsul la situaţii de urgenţă. APELL 

a apărut iniţial pentru a acoperi riscurile care 

apar la instalaţiile fixe, dar a fost adaptat 

de asemenea pentru aplicaţii specifice: 

APELL pentru zonele portuare, apărut în 

1996 şi TransAPELL, Ghid pentru transportul 

substanţelor periculoase: planificarea de 

urgenţă într-o comunitate locală, publicat în 

2000. 

În principiu, APELL este un instrument 

de reuniune a oamenilor pentru a permite 

o comunicare eficientă în ceea ce priveşte 

riscul şi reacţia în caz de urgenţe. Procesul de 

dialog ar trebui să ajute la: 

• Reducerea riscurilor; 

• Îmbunătăţirea eficienţei reacţiei la 

accidente; 

• Instruirea populaţiei pentru a reacţiona 

corespunzător în timpul urgenţelor. 

În cazul industriei miniere, comunicarea se 

realizează între trei grupuri mari de purtători 

de interese: compania, comunitatea şi 

autorităţile locale. Discuţiile asupra hazardelor 

conduc la identificarea măsurilor de reducere 

a riscurilor, redând astfel zonei respective un 

grad sporit de siguranţă. Comunicarea bine 

organizată între entităţile chemate să intervină 

în caz de urgenţă conduce la un răspuns la 

urgenţă mult mai eficient. 

Nici unul din elementele APELL nu este 

nou sau radical. Programul oferă o abordare 

simplă şi clară a prevenirii şi răspunsului 

la accidente. APELL poate fi aplicat oricărei 

situaţii de risc, fie natural fie tehnologic. 

APELL poate fi iniţiat de oricare dintre 

partenerii implicaţi, deşi companiile sunt 

cele care se presupune că ar trebui să facă 

acest lucru. Procesul poate fi uşurat de 

guverne sau de asociaţiile industriale. APELL 

poate fi aplicat în ţările dezvoltate şi în curs 

de dezvoltare, în zone urbane aglomerate, 

precum şi în zone izolate. 

Obiectivele APELL 

Scopul primordial al APELL este evitarea 

pierderii de vieţi omeneşti, a ameninţărilor 

la adresa sănătăţii şi a bunurilor sociale, a 

1


distrugerilor materiale şi asigurarea unei stări 

convenabile a mediului în comunităţile locale. 

Obiectivele specifice pentru conştientizarea şi 

pregătirea pentru urgenţe la nivel local sunt: 

• Oferirea de informaţii necesare membrilor 

comunităţii, cu privire la hazardele 

implicate în operaţiunile industriale şi la 

măsurile luate pentru reducerea riscurilor. 

• Revizuirea şi actualizarea continuă sau 

stabilirea planurilor de urgenţă în zona 

respectivă. 

• Creşterea implicării industriei locale în 

informarea şi prevenirea comunităţii, 

precum şi planificarea răspunsului de 

urgenţă. 

• Integrarea planurilor de urgenţă din 

industrie şi a planurilor locale într-un 

plan general prin care comunitatea să facă 

faţă tuturor tipurilor de urgenţe. 

• Implicarea membrilor comunităţii locale 

în dezvoltarea, testarea şi implementarea 

planului general de răspuns la urgenţe. 

Procesul APELL 

Cele zece etape ale APELL aşa cum sunt 

date în “Manualul privind conştientizarea 

şi pregătirea pentru urgenţe la nivel local", 

documentul APELL original, sunt ilustrate în 

figura alăturată. 

Aceste etape sunt dezvoltate în detaliu în 

Secţiunea 4 a acestui ghid. 

Grupul de Coordonare a APELL 

Stabilirea unui Grup formal de Coordonare 

este o parte importantă a implementării 

procesului APELL. Grupul de Coordonare 

asigură un mecanism pentru interacţiunea şi 

cooperarea dintre numeroasele părţi implicate 

în prevenirea sau intervenţia în situaţii de 

urgenţă – actorii economici, autorităţile locale, 

conducătorii comunităţii. De asemenea, oferă 

un mijloc de a obţine o abordare coordonată 

Cele zece etape ale procesului 

APELL 

Etapa 1. 

Etapa 2. 

Etapa 3. 

Etapa 4. 

Etapa 5. 

Etapa 6. 

Etapa 7. 

Etapa 8. 

Identificarea participanţilor în 

cadrul răspunsului la urgenţă şi 

stabilirea rolului, interesului şi 

resurselor acestora. 

Evaluarea riscurilor şi hazardelor 

care pot duce la situaţii de 

urgenţă în comunitate şi definirea 

alternativelor de reducere a 

riscurilor. 

Revizuirea de către participanţi 

a propriilor planuri de urgenţă 

pentru adaptarea acestora la o 

intervenţie coordonată în caz de 

necesitate, inclusiv aspectele ce 

ţin de comunicare. 

Identificarea sarcinilor necesare 

planului de urgenţă care nu au 

fost tratate în planurile existente. 

Relaţionarea acestor sarcini 

cu resursele de care dispun 

participanţii. 

Efectuarea modificărilor necesare 

pentru îmbunătăţirea planurilor 

existente şi integrarea lor în 

planul general de urgenţă. 

Depunerea planului integrat 

pentru obţinerea de aprobări de la 

autorităţile locale. 

Comunicarea planului integrat către 

grupurile participante şi asigurarea 

instruirii celor responsabili cu 

intervenţia de urgenţă. 

Etapa 9. Stabilirea procedurilor pentru 

testarea, revizuirea şi actualizarea 

periodică a planului. 

Etapa 10. Comunicarea planului integrat 

către comunitate. 

a planificării răspunsului de urgenţă şi a 

comunicării în cadrul comunităţii. Acest 

proces poate aduna fapte şi opinii, poate 

evalua riscurile, poate stabili priorităţile, 

poate identifica resursele şi îmbunătăţi 

comunicarea. În egală măsură, poate implica 

oamenii potriviţi şi resursele necesare pentru 

2

SECŢIUNEA 1 

asigurarea faptului că urmărirea strictă a 

etapelor APELL va duce la rezultate bune. 

Responsabilitatea pentru pregătire 

şi răspuns într-o situaţie de urgenţă 

Toate părţile implicate deţin un interes 

comun în prevenirea accidentelor şi 

diminuarea pagubelor produse de acestea. 

• Companiile au responsabilitatea atât de 

a diminua riscurile, cât şi de a asigura 

planificarea eficientă a intervenţiei, 

chiar dacă, în mod normal, agenţiile 

guvernamentale sunt cele care au 

responsabilitatea prevăzută prin lege 

pentru situaţiile de urgenţă, atât în 

exteriorul cât şi în interiorul limitelor 

instalaţiilor industriale. 

• Guvernele naţionale şi agenţiile locale 

vor avea responsabilităţi diferite, 

complementare. Este responsabilitatea 

guvernului de a fi pregătit şi de a acţiona 

eficient în cazul unor urgenţe publice. 

• Comunităţile împart responsabilitatea de 

a fi pregătite şi de a acţiona în interesul 

membrilor lor. Conducătorii comunităţii 

şi organizaţiile comunităţii ar trebui să fie 

interesaţi de hazardele la care sunt expuşi 

şi de măsurile de protecţie la care pot 

contribui. 

Companiile de succes îşi extind planificarea 

intervenţiei de urgenţă pentru a include şi 

scenarii bazate pe incidente potenţiale de 

mediu. De asemenea, în multe amplasamente 

miniere, compania dispune de abilităţile, 

echipamentul şi capacitatea managerială 

şi comunicaţională necesară pentru a face 

progrese vizibile în reducerea accidentelor şi 

a efectelor acestora. 

Consecinţele sunt cel mai important lucru, 

iar acest Ghid sugerează companiilor să fie 

active în ceea ce priveşte colaborarea cu 

comunităţile şi cu agenţiile guvernamentale 

pentru asigurarea unei mai bune planificări 

în vederea situaţiilor de urgenţă. 

Orice amplasament care dispune de instalaţii 

ce induc riscuri semnificative pentru 

comunităţile din apropiere sau pentru 

mediile fragile trebuie să realizeze planuri 

pentru situaţiile de urgenţă. Amploarea 

pagubelor care rezultă din accidente depinde 

în bună măsură de natura răspunsului 

imediat la situaţia de urgenţă la locul 

accidentului şi în comunitatea aflată în 

vecinătate. Este necesar ca oamenii supuşi 

riscului să ştie ce acţiuni individuale trebuie 

să întreprindă în astfel de cazuri. 

O intervenţie necorespunzătoare datorită 

lipsei de cunoaştere sau înţelegerii 

incomplete a riscurilor poate transforma un 

incident minor într-o criză. Este esenţial să 

se ofere comunităţilor informaţiile legate de 

tipul de hazarde care le pot afecta, înainte 

de apariţia unui incident. Chiar dacă actorii 

economici nu sunt încântaţi să recunoască 

că anumite lucruri pot evolua într-o direcţie 

periculoasă, aceasta este cea mai bună cale de 

a reduce posibilitatea ca anumite comunităţi 

să fie supuse riscului datorită acţiunilor 

incorecte în cazul unui incident sau de a 

reduce posibilitatea ca acestea să reacţioneze 

excesiv. 

„Managementul crizei conţine şi o componentă 

etică. Deşi organizaţiile nu pot fi 

răspunzătoare pentru anumite calamităţi, 

aceasta nu anulează imperativele morale 

pentru identificarea potenţialelor ameninţări 

şi luarea măsurilor preventive” 

(David W Guth, Proactive Crisis 

Communication, Communication World, 

Iunie/Iulie 1995). 

3


Beneficiile implementării APELL 

Majoritatea companiilor au planuri de 

răspuns la urgenţe pe amplasament, pe 

care le testează periodic. Pregătirea pentru 

înfruntarea situaţiilor de urgenţă care 

vizează şi impactul asupra zonelor din afara 

amplasamentului nu este prea avansată, deşi 

asemenea accidente pot fi semnificative din 

punct de vedere al pagubelor, fiind totodată 

mult mai complexe. APELL poate fi util 

în orice situaţie care necesită planificarea 

integrată ce presupune implicarea mai 

multor părţi, pentru a dezvolta planuri de 

răspuns integrate şi bine înţelese, care să 

fie implementate în cazul apariţiei unui 

accident. 

Procesul APELL aduce beneficii în cel puţin 

3 direcţii: 

• În reducerea probabilităţii accidentelor şi 

diminuarea impacturilor acestora. Chiar 

dacă riscurile sunt considerate a fi mici, 

consecinţele unui accident major asupra 

unei companii pot fi severe din punct de 

vedere fizic, financiar sau al reputaţiei 

acesteia. APELL poate ajuta la protejarea 

companiei, precum şi a comunităţii. 

• În ajutarea construirii de relaţii între 

operaţiunea minieră şi comunitate, ceea 

ce va avea beneficii pe termen lung. 

Companiile miniere devin din ce în 

ce mai transparente, mai active şi mai 

responsabile în ceea ce priveşte relaţiile 

cu purtătorii de interese. Planificarea 

răspunsului la urgenţe necesită o 

comunicare eficientă între toate părţile 

implicate, ceea ce ajută la consolidarea 

relaţiilor bazate pe interes comun. 

• În favorizarea conştientizării comunităţii 

şi a înţelegerii de către populaţie a 

operaţiunii şi a managementului acesteia, 

ceea ce ar trebui să genereze încrederea 

şi suportul de care companiile au nevoie, 

fie că se înfruntă sau nu cu un accident. 

Acest aspect lucru va fi foarte serios testat 

dacă apare un accident major, dar dacă 

există încredere, companiei îi va fi mult 

mai uşor să comunice în mod eficient în 

cazul unei situaţii de urgenţă, precum şi 

să revină mai repede la starea normală 

după o astfel de situaţie. 

„Cooperarea dintre purtătorii de interese 

trebuie dezvoltată înaintea unui incident, nu 

după acesta. Aceasta va oferi o şansă de a 

stabili rolurile şi responsabilităţile, planurile 

de acţiune şi de a câştiga încredere între 

părţi” 

(Lars-Åke Lindahl, VP Environmental 

Affairs, Boliden Limited, November 1998). 

Companiile miniere au multe priorităţi 

care necesită interes şi resurse aparte. 

Cât de important este APELL în strategia 

companiilor? Fiecare entitate trebuie să 

adopte propriile decizii în această privinţă, 

luând în considerare faptul că accidentele 

survin cu consecinţe potenţial dezastruoase; 

că un amplasament minier poate constituie 

o prezenţă într-o comunitate timp de o 

generaţie sau mai multe şi este o prezenţă 

dominantă în comunitatea respectivă; că 

industria are un deficit la capitolul încredere 

şi cunoaştere. Toate aceste consideraţii ar 

trebui să facă din APELL o opţiune demnă de 

luat în calcul. 

4


Secţiunea 2 

Relevanţa APELL pentru industria minieră ●Accidente miniere şi pregătirea pentru 

urgenţe ●Cerinţele, politicile şi practicile existente, precum şi activităţile conexe ale 

companiilor 

Relevanţa APELL pentru industria 

minieră 

Ca toate industriile, şi cea minieră implică 

riscuri operaţionale. Unele dintre acestea 

sunt comune cu riscurile din cadrul 

ramurilor industriale care manevrează, 

transportă şi utilizează substanţe chimice. 

Alte riscuri sunt specifice acestei ramuri, în 

special cele legate de depozitarea unor mari 

cantităţi de steril pe perioade îndelungate 

de timp. Riscurile sunt cu atât mai mari 

cu cât reziduurile respective conţin metale 

sau substanţe periculoase care pot fi uşor 

absorbite de organisme. 

Instalaţiile miniere sunt de obicei de mari 

dimensiuni, având o interacţiune specifică cu 

mediul înconjurător şi cu comunitatea. Pot să 

fie localizate în zone izolate sau în apropierea 

localităţilor, în medii neafectate sau degradate, 

în arii cu încărcătură istorico-culturală sau 

cu biodiversitate remarcabilă în toate zonele 

climatice şi în unităţi geomorfologice diverse. 

Riscurile de accidente şi impactul acestora 

variază foarte mult de la o operaţiune minieră 

la alta. Acest lucru oferă o importanţă şi mai 

mare procesului de identificare a riscului şi 

de pregătire pentru urgenţe pe amplasamentul 

exploatării. De asemenea, trebuie să se 

ţină seama şi de dinamica operaţiunilor 

şi comunităţilor miniere, ceea ce implică 

revizuirea, testarea şi comunicarea planurilor 

de urgenţă. 

Deoarece amplasamentele miniere ocupă 

suprafeţe întinse, de mare importanţă este 

păstrarea unei zone tampon între exploatare 

şi comunitatea adiacentă. Totuşi, este 

necesară testarea siguranţei conferită de 

distanţă prin evaluări de risc. Chiar şi în 

cazul unei exploatări aflată într-o zonă puţin 

populată, există numeroase riscuri induse de 

cantităţile uriaşe de materiale transportate 

sau depozitate, de posibilitatea de propagare 

la mare distanţă sau cu mare viteză a 

posibilelor deversări accidentale de substanţe 

chimice. 

Multe accidente din industria minieră cu 

impact şi asupra zonelor mai îndepărtate 

au implicat în special sistemul de 

gestionare a deşeurilor (baraje, conducte 

etc.). S-a înregistrat un număr mai mic, 

dar semnificativ de accidente în timpul 

transportului. Subsidenţa terenului poate 

fi considerată o altă problemă, mai ales în 

zonele cu minerit istoric. Industria minieră 

a cunoscut şi alte accidente semnificative 

cum ar fi detonarea exploziilor, deşi 

aceste accidente nu au avut un impact 

asupra comunităţilor adiacente. De aceea, 

conştientizarea, pregătirea şi vigilenţa trebuie 

să fie cuvinte cheie în orice activitate de 

exploatare a resurselor. 

Tabelul 2.1. descrie tipul accidentelor care 

apar în minerit. Tabelul 2.2. include un număr 

de accidente semnificative care s-au produs. 

Descrieria detaliată a riscurilor prezente la 

operaţiunile de minerit este prezentată în 

Secţiunile 5 şi 6. 

5


Tabel 2.1. Accidente potenţiale asociate cu amplasamentele miniere şi efectele lor 

Tipul incidentului Cauzele tipice Efectele potenţiale 

Cedarea edificiului 

iazurilor de decantare 

Cedarea haldelor de steril 

Cedarea conductelor cu 

reziduuri sau soluţie de 

leşiere. 

Transportul substanţelor 

chimice la şi de la 

amplasament 

Subsidenţa 

Scurgerea de substanţe 

chimice pe amplasament 

(ex. fisurarea rezervorului 

cu combustibil, avarierea 

depozitelor de reactivi). 

Incendii 

Deversările în atmosferă 

Explozii la instalaţii 

Detonarea accidentală a 

explozivilor. 

Management deficient al 

apelor, supraîncărcarea, 

cedarea fundaţiei, drenaj 

deficient, eroziune, 

cutremur. 

Instabilitate legată de 

prezenţa apei (izvoare, drenaj 

insuficient). 

Întreţinerea inadecvată a 

echipamentelor, cedarea 

acestora, avarierea fizică a 

conductelor. 

Proceduri şi echipamente 

inadecvate de transport, 

ambalare necorespunzătoare, 

căi de transport cu grad 

ridicat de risc. 

Cedarea pantelor, 

pătrunderea spre suprafaţă a 

fluidelor. 

Întreţinere nesatisfăcătoare, 

depozitare inadecvată. 

Proiectare defectuoasă, 

practici nesigure în ceea 

ce priveşte materialele 

inflamabile. 


nerespectarea procedurilor, 

întreţinere nesatisfăcătoare. 


nerespectarea procedurilor, 

întreţinere nesatisfăcătoare. 

Practici defectuoase, 

depozitare şi manevrare 

necorespunzătoare. 

Pierderi de vieţi, contaminarea 

resurselor de apă, distrugerea 

habitatului acvatic, distrugerea 

recoltelor şi contaminarea 

pământului fertil, ameninţarea 

habitatului protejat şi a 

biodiversităţii. 

Pierderi de vieţi, răniri, distrugerea 

proprietăţii, afectarea ecosistemelor 

şi a solului. 

Contaminarea solurilor, a apei, 

efectele asupra consumatorilor 

de apă. Pot rămâne nedetectate o 

perioadă. 

Contaminarea solurilor, a apei, 

efectele asupra consumatorilor de 

apă, ameninţare la adresa sănătăţii 

umane, afectarea ecosistemelor 

acvatice. 

Pierderi de vieţi, avarierea 

proprietăţii. 

Contaminarea solului şi apelor. 

Poluarea aerului poate avea efecte 

asupra sănătăţii. 

Efectele poluării aerului asupra 

sănătăţii, pagube asupra 

proprietăţii. 

Îngrijorarea comunităţii, posibile 

efecte asupra sănătăţii. 

Îngrijorarea comunităţii, pierderi 

de vieţi, distrugerea proprietăţii. 

Avarierea proprietăţii, risc asupra 

vieţii. 

6

SECŢIUNEA 2 

Tabelul 2.2. Exemple de accidente care au apărut la amplasamentele miniere 

Accident 

Impacturi 

Cedarea iazurilor de decantare 

Stava, Italia, 1985 

Cedarea iazului de decantare. 

269 morţi în oraşele Stava şi Tesero, 7-8 km în aval. 

Merrespriut, Africa de Sud, 

1994 

Omai, Guyana, 1995 

Marcopper, Filipine, 1996 

Aznalcóllar, Spania, 1998 

Baia Mare, România, 2000 

Mina de zinc Hau Xi Zinc, 

China, 2000 

Accidente de transport 

Kumtor, Kyrgyzstan, 1998 

Tolukuma, Papua Noua 

Guinee, 2000 

Yanacocha, Peru, 2000 

Depozite de deşeuri 

Aberfan, Ţara Galilor, 1966 

Grasberg, Indonezia, 2000 

Subsidenţa 

Lassing, Austria, 1999 

Cedarea iazului de decantare. 

17 morţi într-o comunitate din apropierea barajului. 

Scurgerea din iaz a apelor cu conţinut de cianuri şi pătrunderea 

acestora în sistemul hidrografic. 

Diminuarea faunei piscicole. Decolorarea apelor râului pe mai 

mulţi km. 

Pierderea unor reziduuri printr-un tunel de drenaj mai vechi. 

Evacuarea a 1 200 persoane, dislocarea socială a 700 familii, 

daune produse sistemelor hidrografice şi recoltelor. 

Cedarea digului a dus la scurgerea unor deşeuri şi a apelor cu 

conţinut de metale grele în râuri. 

Au fost afectate terenuri agricole, recolte şi fântâni. A fost 

ameninţat parcul naţional Doñana, dar nu a fost afectat. 

Deversarea de ape bogate în cianuri din iazul de decantare în 

râuri. Au fost ucişi peşti şi au fost afectate economic comunităţile 

din aval. Contaminarea s-a extins în mai multe ţări, fiind detectată 

chiar la 2000 km în aval, la vărsarea Dunării în Marea Neagră. 

Cedarea acumulărilor de steril. 15 morţi, 50 de răniţi şi peste 100 

de dispăruţi, datorită acoperirii de ape şi reziduuri a unor case şi 

a dormitoarelor personalului. 

Un camion care transporta cianuri s-a răsturnat pe amplasament. 

S-a înregistrat poluarea râului. 

Cianurile au căzut din elicopter, aproape de un izvor într-o zonă 

izolată. 

Un camion care transporta mercur a pierdut o parte din 

încărcătură. 200- 300 persoane au suferit efecte adverse după ce 

au adunat mercurul crezând că acesta conţine aur. 

Depozitul de cărbuni a cedat, înghiţind o parte din oraş. 114 morţi. 

Un depozit de steril, înalt de 400 m care avea baza într-un lac s-a 

prăbuşit. 4 muncitori au fost ucişi de valul de apă. S-a înregistrat 

un impact minor asupra comunităţilor din aval. 

Năvălirea apelor şi noroiului în galeriile minei a dus la blocarea 

în adânc a muncitorilor. 10 oameni au murit în timpul eforturilor 

de salvare. Subsidenţa a determinat formarea la suprafaţă a unui 

crater, necesitând mutarea familiilor din casele ameninţate. 

7


Ce acţiuni suprapuse cu APELL 

întreprind în prezent companiile? 

În multe cazuri, companiile fac deja mare 

parte din munca necesară pentru a pregăti 

sau întreprinde un proces APELL de succes. 

Unele guverne impun deja astfel de acţiuni şi 

mult mai multe vor face acest lucru în viitor. 

Organizaţiile de voluntariat se îndreaptă de 

asemenea în această direcţie. Companiile 

întreprind multe activităţi corelate între ele, 

cum ar fi managementul riscului, consultarea 

comunităţii şi comunicarea cu aceasta, 

evaluarea impactului social şi de mediu, 

ceea ce înseamnă că multe din informaţiile şi 

relaţiile necesare pentru APELL există deja. 

Planificarea pregătirii pentru intervenţia în 

caz de urgenţă existentă deja poate fi extinsă 

pentru a acoperi impacturile urgenţelor de 

pe amplasament asupra locurilor situate la 

distanţă faţă de acesta. Planificarea pentru 

urgenţele din sectorul de transport poate 

necesita mai multă atenţie decât a beneficiat 

în trecut. 

Cerinţele, politicile şi practicile existente 

Multe proceduri guvernamentale de 

autorizare din lume impun ca o instalaţie 

să aibă un plan de intervenţie în caz de 

urgenţe. Adesea, aceasta este parte integrantă 

din cerinţele procesului de evaluare a 

impactului asupra mediului. În prezent sunt 

puţine proceduri care specifică implicarea 

comunităţii în faza de formulare a planului. 

Cerinţele legale se îndreaptă spre 

considerente mai explicite ale impactului 

asupra comunităţii şi a consultării cu privire 

la planurile de urgenţă. Directiva Seveso II a 

Comisiei Europene este un exemplu elocvent 

în acest sens. 

(19)„...persoanele care pot fi afectate de 

un accident major trebuie să fie informate 

suficient în legătură cu acţiunile corecte 

care urmează a fi aplicate în cazul acelui 

incident”. 

(21)...publicul trebuie consultat în legătură 

cu planul extern de urgenţă”. 

(Directiva 96/82/EC asupra controlului 

accidentelor majore care implică substanţe 

periculoase) 

Codul Industriei Extractive din Australia 

pentru Managementul de Mediu este un 

exemplu de industrie care acordă o mare 

atenţie planificării în vederea situaţiilor 

de urgenţă generate de evenimente 

întâmplătoare şi consultării populaţiei. 

„Consultarea cu comunitatea asupra consecinţelor 

de mediu ale activităţilor noastre... 

Anticiparea şi răspunsul la grijile comunităţii, 

la aspiraţiile şi valorile acesteia care au 

legătură cu activităţile noastre... 

Aplicarea tehnicilor de management a 

riscului în concordanţă cu specificitatea 

amplasamentului. 

Dezvoltarea planurilor previzionale pentru a 

răspunde oricăror riscuri reziduale... 

Identificarea părţilor interesate şi a nevoilor 

de informare ale acestora...”. 

(Codul Industriei Extractive din Australia 

pentru Managementul de Mediu, 2000). 

Managementul de mediu şi procedurile de 

audit cum ar fi ISO 14001 necesită stabilirea 

măsurilor de intervenţie şi pregătire în caz de 

urgenţă. 

8

SECŢIUNEA 2 

„4.4.7. Organizaţiile vor stabili şi menţine 

procedurile de identificare a potenţialului de 

producere şi a răspunsului la accidente şi la 

situaţiile de urgenţă, precum şi pentru prevenirea 

şi diminuarea impacturilor asupra mediului 

care pot fi asociate cu aceste situaţii. 

Organizaţiile îşi vor revizui, acolo unde este 

necesar, procedurile de pregătire şi răspuns 

în caz de urgenţă, în special după apariţia 

accidentelor sau a situaţiilor de urgenţă. 

Organizaţiile vor testa periodic aceste 

proceduri.” 

(ISO 14001: 1996, Sisteme de management 

de mediu – Specificări cu reglementări 

pentru utilizare). 

Nu este clar în ce măsură companiile 

miniere realizează planificarea de intervenţie 

de urgenţă legată de impacturile în afara 

amplasamentului şi în acord cu comunităţile. 

Multe din marile companii miniere includ 

pregătirea de urgenţă în politicile lor 

instituţionale. Aceste politici la nivel înalt 

nu se concentrează însă asupra consultării 

comunităţii privind dezvoltarea planurilor de 

intervenţie în caz de urgenţă şi nici asupra 

planificării integrate cu alte agenţii. Acest 

lucru poate fi realizat prin documentele 

executive de detaliu ale companiei. Manualul 

de mediu al exploatării Boliden (Suedia) este 

un exemplu de acest sens. 

„Managementul riscului şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă 

De ce? 

În scopul diminuării expunerii la riscul de mediu, un prim pas îl constituie identificarea 

riscurilor. Odată identificate, riscurile pot fi evaluate şi gestionate. 

În cazul unei urgenţe, este de importanţă vitală ca organizaţia să răspundă într-un mod 

profesional şi eficient. Acest lucru va ajuta la diminuarea impacturilor negative asupra mediului, 

reducerea răspunderii juridice şi protejarea credibilităţii companiei. 

Ce anume? 

Fiecare exploatare minieră: 

• Va identifica, evalua şi documenta periodic hazardele potenţiale de mediu şi riscurile asociate 

şi va acţiona pentru a minimiza aceste riscuri prin eliminarea hazardelor, prin controale şi 

proceduri inginereşti, precum şi prin educaţie; 

• Va întocmi şi menţine planurile de pregătire destinate să rezolve situaţiile potenţiale de urgenţă 

pe amplasament sau în jurul acestuia; 

• Se va pregăti pentru gestionarea solicitărilor ce intervin în cazul unei urgenţe; 

• Va încuraja toţi angajaţii să aducă problemele şi riscurile potenţiale în atenţia conducerii. 

Evaluarea riscului se va realiza într-un mod formalizat. Pentru unele operaţiuni se aplică cerinţe 

legale specifice şi acestea trebuie urmărite şi documentate. 

Întreprinderile vor oferi angajaţilor, altor persoane de pe amplasament (cum ar fi contractanţii, 

furnizorii etc.), persoanelor interesate din zona limitrofă şi comunităţilor, informaţii despre 

materialele manevrate pe amplasament, procese şi echipamente, în legătură cu hazardele 

cunoscute şi riscurile asociate acestora, precum şi procedurile de gestiune a situaţiilor de 

urgenţă. Mai mult, aceste întreprinderi trebuie să vină în întâmpinarea îngrijorărilor comunităţii 

şi publicului. 

Planurile de pregătire pentru urgenţe trebuie dezvoltate în colaborare cu serviciile de urgenţă, cu 

autorităţile responsabile şi cu comunităţile locale. 

Unei anumite persoane i se va atribui responsabilitatea pentru dezvoltarea, implementarea şi 

revizuirea periodică a planurilor de pregătire în caz de urgenţe. 

Va fi stabilită o structură organizatorică pentru a dirija şi îndeplini rapid şi eficient activităţile de 

intervenţie în caz de urgenţă.” 

(Manualul de Mediu, Boliden, Martie 2000) 

9


Este puţin probabil ca toate companiile 

să iniţieze un proces complet nou atunci 

când decid să implementeze un program 

APELL. Pentru multe dintre ele, informaţiile 

vor fi disponibile şi unele dintre practicile 

şi mecanismele comunităţii vor fi deja 

în funcţiune. Cu toate acestea, vor trebui 

adăugate unele părţi adiţionale şi stabilite 

unele sarcini specifice, în vederea realizării 

unui plan integrat de intervenţie. Activităţile 

relevante includ următoarele: 

• Planurile de răspuns la urgenţe şi 

antrenamentele pentru incidentele 

care apar pe amplasament, cum ar fi 

deversările, incendiile şi accidentele 

din cadrul limitelor amplasamentelor, 

ar trebui să facă parte din practicile 

industriale standard. Toate întreprinderile 

care aderă la ISO 14001 vor include 

operaţiunile de pregătire pentru situaţii 

de urgenţă ca parte a acestui proces. 

Procedurile de audit solicită ca aceste 

planuri de intervenţie să fie testate la 

intervale regulate de timp. 

• Pentru multe din exploatările noi, 

participarea şi consultarea comunităţii este 

parte integrantă a procesului de evaluare 

a impactului asupra mediului. Uneori se 

realizează un studiu separat, de evaluare 

a impactului social. Companiile vor 

avea astfel ocazia să cunoască mai bine 

comunităţile cu care dialoghează, inclusiv 

diversitatea şi complexitatea acestora. 

• Politicile de mediu şi sociale ale unor 

companii se bazează pe o consultare 

continuă a comunităţii în cadrul fiecărui 

amplasament. Uneori, au fost deja 

organizate comitete de legătură, ce includ 

membri ai comunităţii şi ai companiilor 

miniere, care se întâlnesc regulat pentru 

a discuta diverse probleme, interese şi 

chestiuni legate de operaţiuni. Pregătirea 

pentru situaţii de urgenţă poate fi 

adăugată pe agenda de lucru a unui astfel 

de grup sau poate fi delegată unui grup 

constituit ad-hoc. 

• Companiile miniere vor avea contacte 

extinse cu agenţiile guvernamentale, 

locale şi naţionale, inspectorate miniere, 

agenţii de protecţie a mediului care 

pot lua parte la procesul de intervenţie 

în caz de urgenţe. Acestea trebuie 

să stabilească legături şi cu agenţiile 

specializate în intervenţia de urgenţă, 

în cadrul procesului de planificare 

pentru intervenţie în caz de accidente pe 

amplasament. 

• Procesul de planificare a activităţilor de 

închidere implică consultarea comunităţilor 

locale. Planificarea pentru sistarea 

exploatărilor este o activitate continuă şi 

dinamică, revizuită în diferite etape ale 

duratei de viaţă a exploatării şi finalizată 

cu închiderea propriu-zisă, în acord cu 

necesităţile şi aspiraţiile comunităţii locale. 

Stabilitatea pe termen lung a mediului şi 

siguranţa amplasamentului reprezintă o 

problemă esenţială în cadrul planificării 

procesului de închidere. 

• Diversele riscuri din cadrul exploatării 

pot fi revizuite regulat, în scop actuarial. 

Acţionarii vor căuta să identifice riscurile 

cum ar fi: pierderea producţiei, cerinţele 

muncitorilor, dar şi cerinţele terţilor din 

afara amplasamentului. Este posibil ca 

dimensiunile zonei vulnerabile în cazul 

unui eveniment sau accident, precum şi 

numărul persoanelor care pot fi afectate să 

fi fost deja evaluate, iar aceste informaţii 

pot fi de asemenea utilizate în procesul de 

pregătire a planurilor de urgenţă. 

• Controlul afecţiunilor ocupaţionale, 

auditul de mediu şi siguranţa instalaţiilor, 

pot oferi informaţii despre hazardele 

potenţiale, utile pentru întocmirea 

planurilor de intervenţie în caz de 

urgenţă. Procedurile privind sănătatea 

şi siguranţa vor necesita şi informaţii 

legate de substanţele chimice periculoase, 

cum ar fi cele conţinute în Fişele de Date 

privind Siguranţa Materialelor (Material 

Safety Data Sheets - MSDS). 

10


Secţiunea 3 

Acţiuni preliminare ● Creşterea gradului de conştientizare şi implicare 

● Grupul de coordonare şi alcătuirea acestuia ● Definirea comunităţii locale 

● Studiu de caz: Uzina de preparare Malartic Est şi oraşul Malartic 

Oricare dintre grupurile purtătoare de 

interese decide dacă starea actuală a 

pregătirii pentru urgenţe la nivel local este 

sau nu corespunzătoare şi dacă se impune o 

revizie a planurilor de intervenţie, pentru a 

aduce îmbunătăţiri acolo unde este necesar. 

Cel mai adesea, astfel de iniţiative sunt luate 

de către companii. 

Acţiuni preliminare 

Înainte de iniţierea etapelor APELL, unele 

acţiuni preliminare pot uşura procesul. 

Premergător activităţii propriu-zise trebuie 

să existe o comunicare eficientă cu privire 

la problemele legate de intervenţia în caz de 

urgenţă şi de procesul APELL care să creeze o 

atmosferă de susţinere şi chiar de entuziasm. În 

felul acesta, oamenii vor fi pregătiţi să-şi dedice 

timpul şi eforturile, la nivel individual sau al 

organizaţiilor cărora le aparţin, pentru a realiza 

activităţile necesare. 

Acţiunile recomandate pentru a iniţia 

procesul sunt: 

• Întocmirea unui inventar iniţial al celor mai 

evidente hazarde şi riscuri şi a operaţiunilor 

şi procedurilor de urgenţă în vigoare. 

• Identificarea, la modul general, a 

comunităţilor vulnerabile şi a indivizilor/ 

agenţiilor / organizaţiilor care trebuie 

implicate. 

• Îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere a 

procesului APELL. 

• Creşterea conştientizării şi a implicării 

prin seminarii în cadrul companiei şi 

comunităţii. 

• Stabilirea unui Grup de Coordonare 

informal pentru a da curs planificării şi 

comunicării. 

Creşterea gradului de conştientizare 

şi implicare 

În continuare sunt prezentate mai multe 

aspecte privind creşterea gradului de 

conştientizare şi de implicare. 

Desfăşurarea unui seminar în cadrul 

companiei 

Un seminar în cadrul unei societăţi poate fi 

cea mai bună soluţie pentru a ne asigura că 

există o bună înţelegere, la nivelul factorilor 

responsabili, a necesităţii beneficiilor şi 

a riscurilor lansării unui proces APELL, 

precum şi că sunt disponibile resursele 

necesare pentru realizarea corespunzătoare a 

acestui proces. 

Seminarul va acoperi, la modul general, 

aspecte precum: 

– hazardele şi riscurile potenţiale legate de 

funcţionarea întreprinderilor; 

– scenariile unor accidente şi consecinţele 

posibile; 

– prevederi legislative sau ale 

regulamentelor interne; 

– comunităţile vulnerabile; 

– competenţa planurilor actuale şi 

– procesul APELL. 

Un asemenea seminar poate constitui o utilă 

trecere în revistă a informaţiilor relevante 

11


referitoare la întreprindere, va ajuta la 

identificarea lacunelor şi la cuantificarea 

muncii necesare pentru implementarea 

procesului APELL. 

Creşterea gradului de conştientizare 

şi implicare a comunităţii 

Cuantumul de conştientizare ce trebuie 

realizat diferă de la caz la caz. În multe 

locuri, nivelul comunitar de cunoaştere a 

problemelor din minerit şi riscurilor asociate 

acestuia este foarte redus. După unele 

accidente majore, a reieşit adesea că respectiva 

comunitate nu a înţeles modul de funcţionare 

a operaţiunilor miniere şi riscurile asociate 

acestora. Etapa iniţială de conştientizare a 

comunităţii este, deci foarte importantă, nu 

numai ca precursor al adeziunii la procesul 

APELL, ci şi ca activitate în sine. În cazul 

exploatărilor miniere ce utilizează forţă de 

muncă autohtonă, dificultăţile comunicării 

pot fi amplificate, mai ales în etapele iniţiale 

ale exploatării, când comunităţilor tradiţionale 

poate să le lipsească o percepţie realistă a 

implicaţiilor proiectului. 

Seminarul APELL 

Experienţa a demonstrat că desfăşu-rarea unui 

seminar APELL cu implicarea managerilor, 

reprezentanţilor comunităţii şi ai guvernului, 

precum şi ai serviciilor de intervenţie poate 

fi o activitate utilă în etapele iniţiale ale 

proiectului. Acesta ajută la promovarea 

entuziasmului faţă de proiect şi poate fi util 

pentru lărgirea componenţei Grupului de 

Coordonare, prezentarea unei imagini generale 

a stadiului actual al procesului de planificare 

de urgenţă, precum şi pentru obţinerea unor 

informaţii utile procesului de planificare şi 

iniţierea contactelor cu mass-media. 

Pot fi necesare două zile pentru un asemenea 

seminar, care de fapt depăşeşte faza 

conştientizării şi colectării de informaţii, 

iniţiind procesul în sine. Procesul APELL 

trebuie să fie explicat. Este utilă susţinerea 

unor scurte prezentări despre accidente, 

incluzând experienţa acumulată şi concluziile 

care se desprind. Fiecare participant trebuie 

să se prezinte ca individ şi compania pe care 

o reprezintă, precum şi rolul acesteia în cazul 

unei potenţiale urgenţe. Pot fi evaluate punctele 

forte şi cele slabe existente iniţial în pregătirea 

comunităţii şi se pot discuta sugestii pentru 

îmbunătăţiri. Pot fi emise idei în legătură cu 

reducerea riscului. Se poate iniţia un plan de 

lucru, cu propuneri pentru etapele următoare. 

După încheierea seminarului este important 

să se continue dezvoltarea planului. Ideile 

şi propunerile preliminare ale seminarului 

vor forma baza de discuţie pentru Grupul de 

Coordonare. 

Grupul de Coordonare trebuie completat cu 

persoanele identificate în cadrul seminarului 

şi trebuie confirmată componenţa acestuia. 

Partea principală a procesului APELL poate 

începe, cu toate că o mare parte din datele şi 

cunoştinţele acumulate au fost deja generate 

în cadrul etapelor timpurii. 

„Din experienţa noastră, alcătuirea 

Grupului de Coordonare al APELL, după 

câteva discuţii iniţiale, este primul pas 

important, care ar trebui să preceadă toate 

celelalte activităţi ale APELL. Grupul este 

format iniţial de o manieră informală 

şi apoi este oficializat sau extins prin 

organizarea seminarului APELL. Autorităţile 

locale şi industriaşii (în acest caz cei din 

industria minieră) ştiu foarte bine cine sunt 

reprezentanţii proeminenţi ai comunităţii 

care pot fi invitaţi să devină membrii ai 

APELL. Creşterea gradului de conştientizare 

a comunităţii este un sub-program cu 

multiple activităţi, care pot fi realizate 

numai dacă Grupul de Coordonare APELL a 

fost creat şi funcţionează bine”. 

(K C Gupta, Consiliul pentru Siguranţă 

Naţională, India). 

12

SECŢIUNEA 3 

Stimularea conştientizării de către 

guverne sau asociaţiile industriale 

Peste 30 de ţări au utilizat procesul APELL 

pentru a cataliza acţiunea în ţările lor sau în 

anumite regiuni. În mod obişnuit, seminarul 

APELL este organizat de către guverne cu 

scopul de a atenţiona industria, comunităţile 

şi serviciile de intervenţie în caz de urgenţă, 

asupra beneficiilor unei planificări şi 

comunicări mai bune şi pentru a promova 

conceptul APELL ca instrument de sprijin în 

cadrul planificării specifice. 

Asociaţiile industriale ar trebui să susţină 

acest aspect în faţa propriilor membri. 

Acestea pot desfăşura seminarii pentru 

promovarea importanţei pregătirii de urgenţă 

şi pentru informarea membrilor lor în 

legătură cu conceptele şi procesul APELL. 

De asemenea, pot avea un rol constructiv în 

realizarea Seminarului APELL extins, în care 

este implicată comunitatea. Se aşteaptă tot 

mai mult ca asociaţiile industriale să ofere 

informaţiile, cadrul tehnic şi comentariile 

necesare în cazul producerii unui accident 

major. Acestea trebuie depună eforturi pentru 

perfecţionarea pregătiri proprii. 

Listă de verificare: activităţi elementare 

în procesul de îmbunătăţire a gradului 

de conştientizare 

• definirea comunităţilor locale implicate; 

• enumerarea contactelor existente cu 

comunităţile locale; 

• identificarea altor exploatări sau 

instalaţii industriale care urmează a fi 

implicate; 

• colectarea informaţiilor asupra 

serviciilor de urgenţă existente şi asupra 

planurilor de intervenţie a comunităţii; 

• pregătirea unor materiale de prezentare 

asupra operaţiunilor miniere, a 

hazardelor pe care le implică acestea 

şi asupra planurilor existente de 

intervenţie în situaţii de urgenţă; 

• selectarea metodelor corespunzătoare de 

comunicare; 

• dezvoltarea unei prezentări introductive a 

APELL, a beneficiilor şi solicitărilor sale; 

• formarea unui Grup informal de 

Coordonare pentru planificarea 

proceselor iniţiale de consultare, 

inclusiv o întâlnire la nivelul 

comunităţii, un seminar sau un atelier 

de lucru APELL. 

Grupul de Coordonare 

Grupul de Coordonare a fost deja introdus 

ca unul din elementele de bază ale APELL, 

împreună cu cele 10 etape. Această secţiune 

detaliază rolurile şi componenţa grupului, 

precum şi aspecte care urmează a fi luate în 

considerare cu scopul de a-i spori eficienţa. 

Grupul de Coordonare oferă supraveghere 

şi dinamism şi aduce laolaltă diversele 

puncte de vedere ale participanţilor pentru a 

conduce procesul APELL şi pentru a garanta 

eficienţa şi aria de cuprindere a acestuia. 

Grupul de Coordonare nu are un rol operativ 

direct în timpul unei situaţii de urgenţă. El 

are un rol cheie în construirea şi menţinerea 

motivaţiei, comunicării, angajamentului, 

cooperării şi acţiunii pe durata proiectului. 

Mai precis, Grupul are următoarele roluri: 

• asigurarea unor linii deschise de 

comunicare între toate părţile implicate; 

• identificarea persoanelor şi organizaţiilor 

cheie pentru a fi implicate; 

• stabilirea unor obiective şi a unui plan de 

realizare pentru proces; 

• supravegherea dezvoltării planului 

coordonat de acţiune în caz de urgenţă 

(cele 10 etape); 

• identificarea expertizei disponibile; 

13


• stabilirea grupurilor de lucru pentru 

anumite sarcini; 

• asigurarea unei comunicări clare a riscului 

care afectează comunităţile vulnerabile; 

• pregătirea diverselor părţi implicate 

pentru cunoaşterea sarcinilor fiecăruia în 

cazul unui accident; 

• menţinerea ca forum central de dialog 

şi supraveghere după ce procesul de 

planificare este complet. 

Alcătuirea Grupului de Coordonare 

Grupul de Coordonare trebuie să includă 

reprezentanţi ai acelor entităţi responsabile 

cu diminuarea riscului şi intervenţia în caz 

de urgenţe sau care au interese obiective în 

alegerea unei alternative de planificare. 

Administratorii de exploatări miniere, serviciile 

de intervenţie în caz de urgenţă, reprezentanţii 

agenţiilor de mediu şi conducătorii comunităţii 

vor forma nucleul Grupului. Se identifică 

persoanele cu experienţă relevantă şi 

care cunosc foarte bine mediul local. Prin 

imaginarea celui mai defavorabil scenariu se 

pot identifica elementele care vor fi afectate 

de un accident. Grupul de Coordonare 

şi participanţii la intervenţia de urgenţă 

identificaţi în Etapa 1 a procesului APELL 

nu sunt neapărat aceiaşi. Va fi o oarecare 

suprapunere, Grupul de Coordonare va include 

şi alţi participanţi interesaţi care nu au un rol 

particular de răspundere în caz de urgenţă. 

Grupul nu poate include pe toată lumea şi va 

deveni ineficient dacă se extinde prea mult. 

Este necesar să se păstreze o dimensiune 

optimă. Dacă se manifestă un interes general, 

se poate stabili o conferinţă consultativă. 

Selecţionarea persoanelor eficiente este, 

bineînţeles, mai importantă decât realizarea 

organizaţiei necesare, dar cu persoane 

nepotrivite. Indivizii trebuie să aibă calităţile 

personale necesare, respect faţă de cei care 

i-au desemnat, precum şi dorinţă de implicare 

faţă de proces. Trebuie să aibă capacitatea 

de a coopera între ei pe parcursul dezvoltării 

planului şi după aceea, pentru a exista 

garanţia că nu se vor pierde capacităţile 

de intervenţie în momentul apariţiei unor 

modificări în aria locală (ex. noi instalaţii 

industriale, noi zone rezidenţiale etc.). 

Alte consideraţii relevante pentru alcătuirea 

Grupului de Coordonare: 

• În cazul unor amplasamente miniere 

izolate, foarte puţini oameni sunt 

afectaţi, iar autorităţile responsabile 

cu conservarea naturii, managementul 

sistemului hidrografic etc., sunt 

probabil localizate la mare distanţă de 

exploatarea propriu-zisă, nefiind practică 

includerea unui reprezentant în Grupul 

de Coordonare. Comunicarea cu aceste 

agenţii va fi totuşi necesară în diverse 

stadii ale procesului, precum şi în 

alcătuirea Planului de Intervenţie în caz 

de Urgenţe. 

• Trebuie luată în considerare şi diversitatea 

culturală şi politică în momentul 

înfiinţării Grupului de Coordonare APELL 

(ex: compoziţia populaţiei locale poate 

să se reflecte deformat în structurile 

administrative. 

• Este posibil să existe populaţii locale 

numeroase care să nu fie reprezentate 

prin organizaţii, dar unde bătrânii şi 

conducătorii comunităţii pot fi membri 

importanţi ai Grupului. 

• Oficialii unor agenţii guvernamentale 

care nu sunt localnici pot fi membri 

ai Grupului, însă este necesar ca ei să 

viziteze amplasamentul cu o anumită 

frecvenţă. 

• Trebuie să se ia în considerare şi 

includerea a unui reprezentant din massmedia 

locală ca membru în Grupul de 

Coordonare, chiar dacă nu deţine rol 

direct în acţiunea de intervenţie în caz de 

urgenţă. 

14

SECŢIUNEA 3 

Mai jos este prezentată o listă de verificare 

a persoanelor sau organizaţiilor care trebuie 

avute în vedere pentru participare. 

Persoanele din Grupul de Coordonare 

pot proveni dintr-o gamă variată de 

organizaţii 

– administratori de mine, din Sănătate, 

Securitate şi Mediu (HSE – Health, 

Safety and Environment), din afaceri 

externe, personal din comunicaţii; 

– reprezentanţi ai inspectoratelor miniere; 

– furnizori de substanţe chimice; 

– operatori de transport – rutier (public şi 

privat), feroviar, aerian, naval; 

– membri ai organizaţiilor de mediu sau ai 

altor organizaţii neguvernamentale; 

– reprezentanţi ai Agenţiilor pentru 

Resurse Naturale; 

– membrii ai Autorităţilor Locale de 

Sistematizare a Teritoriului; 

– reprezentanţi ai agenţiilor cu 

responsabilităţi privind incendiile, 

sănătatea, calitatea apei, a aerului, 

planificarea răspunsului la urgenţe; 

– reprezentanţi ai altor amenajări 

importante din zonă; 

– reprezentanţi ai spitalelor locale; 

– profesori şi reprezentanţi ai serviciilor 

educaţionale locale; 

– reprezentanţi ai sectorului privat, cum 

sunt organizaţiile de comerţ, oficiali din 

industrie; 

– reprezentanţi ai sindicatelor 

muncitoreşti; 

– membri ai Consiliilor Locale; 

– membri ai asociaţiilor de localnici; 

– reprezentanţi ai organizaţiilor de 

patrimoniu; 

– comandantul apărării civile; 

– responsabili ai Parcurilor Naţionale; 

– lideri religioşi locali; 

– translatori, dacă se folosesc limbi 

străine. 

Conducerea Grupului de Coordonare 

O conducere eficientă a Grupului de 

Coordonare poate fi un factor critic în 

asigurarea unui proiect clar, operativ şi 

productiv. 

Conducătorul Grupului de Coordonare 

trebuie să aibă capacitatea de a motiva şi 

de a asigura cooperarea între cei implicaţi, 

indiferent de statutul cultural, educaţional 

sau instituţional şi de alte deosebiri. Gradul 

de respect pe care o persoană îl impune în 

faţa celorlalţi membri ai grupului este foarte 

important, precum este şi disponibilitatea de 

timp şi resurse, experienţa în administrarea 

relaţiilor de grup şi abilităţile de comunicare 

inter-culturală. 

Cu toate că societatea ar fi putut iniţia 

procesul şi ar fi vital interesată de 

desfăşurarea eficientă a acestuia, acest 

lucru nu implică faptul că administratorul 

exploatării este cea mai potrivită persoană 

pentru a ocupa poziţia de Lider al Grupului. 

Poate fi preferabil ca un membru al 

comunităţii să ocupe această poziţie. Dacă 

managerul exploatării provine din altă 

ţară, diferenţele culturale pot constitui 

un impediment. De asemenea, relaţia de 

afinitate cu populaţia din zonă trebui luată în 

considerare în alegerea unui lider. 

În unele cazuri poate fi necesară împărţirea 

calităţii de lider al grupului între un 

reprezentant al industriei şi un membru al 

unei autorităţi locale, avându-se în vedere 

atât considerentele de natură personală cât şi 

instituţională. 

Pe lângă garantarea faptului că Grupul de 

Coordonare îşi îndeplineşte rolul descris 

mai sus – în special stabilirea unor obiective 

clare, a unui program şi a resurselor pentru 

diversele faze ale procesului – liderul ar 

15


trebui să asigure faptul că procesul rămâne 

mai mult un exerciţiu cooperativ decât un 

loc de negociere şi că programul APELL nu 

este implicat în alte probleme irelevante. 

Comunitatea şi pregătirea ei pentru a face faţă 

unui accident ipotetic trebuie să constituie 

esenţa procesului. 

Definirea comunităţii locale 

În cadrul procesului APELL, trebuie stabilit 

care sunt comunităţile ce pot fi afectate de 

accidente. Se poate întâmpla ca exploatarea 

minieră să aibă relaţii foarte strânse cu 

grupurile comunităţii locale, dar acestea nu-i 

reprezintă pe toţi cei care ar putea fi afectaţi 

în timpul unui accident (ex: accidente de 

transport), nici pe toţi aceia care au un 

interes legitim în situaţiile de risc şi modul 

de răspuns la acestea. 

În procesul de definire a comunităţii există 

câteva principii de la care trebuie să pornim 

legate de accidentele specifice care pot avea 

loc. Populaţia afectată în cazul unui accident 

poate să difere de cea care intră în contact 

zi de zi cu activitatea minieră. Comunitatea 

vulnerabilă va depinde de tipul de hazard şi 

de estimarea celui mai grav accident posibil. 

Care sunt suprafeţele în aval de exploatările 

miniere şi de instalaţiile din cadrul acestora, 

cum ar fi iazurile de decantare ce pot fi 

afectate de o deversare catastrofică? Pot fi 

afectate mai multe bazine de recepţie sau 

comunităţile situate la mare distanţă de 

amplasament. Care este direcţia dominantă 

a vântului şi ce comunităţi sunt situate pe 

această traiectorie? Există livrări de substanţe 

periculoase către amplasament şi sunt acestea 

urmărite din momentul în care pleacă de la 

producător şi până ajung la destinatar? Există 

căi de comunicare între cei care transportă 

substanţele periculoase şi comunităţile de pe 

traseul lor? 

Următoarele aspecte pot fi luate în 

considerare în definirea comunităţii: 

– limitele geografice şi administrative 

– limitele bazinelor hidrografice şi a 

volumelor de aer ce pot fi afectate 

– organisme de reglementare şi control 

care supraveghează funcţionarea 

obiectivului 

– proprietarii de terenuri 

– organizaţii influente: civice, religioase, 

educaţionale etc. 

– mass-media 

– interesul rezidenţilor locali. 

Atunci când exploatările miniere sunt 

dezvoltate prin explorare cu resurse 

proprii, contactele, relaţiile şi cunoaşterea 

comunităţilor, a indivizilor şi atitudinilor 

pot exista timp de mai mulţi ani. Companiile 

pot întâmpina dificultăţi în menţinerea 

acestei cunoaşteri şi în susţinerea relaţiilor 

personale în anii de tranziţie dintre faza de 

construcţie şi cea de operare. Aşa cum s-a 

menţionat anterior, exploatările miniere noi 

pot realiza studii de impact social detaliate 

şi pot dezvolta consultări cu comunitatea, ca 

parte integrantă a proceselor de planificare 

şi probare. Chiar şi aşa, pot apărea dificultăţi 

în identificarea tuturor persoanelor potrivite 

care să fie consultate şi în susţinerea 

procesului timp de mai mulţi ani pentru 

actualizarea planurilor şi a cunoştinţelor. 

Alte consideraţii 

Pot fi afectaţi proprietarii locali şi 

populaţiile migratoare 

În anumite părţi ale lumii, populaţiile 

migratoare cum ar fi beduinii din Orientul 

Mijlociu, păstorii asiatici, populaţiile 

indigene din America de Nord şi alte 

grupuri similare pot constitui o parte 

din comunităţile influenţate de minerit. 

16

SECŢIUNEA 3 

Aşezările, rutele de migrare, terenurile 

de păşunat şi de vânat sau locurile sacre 

pot fi afectate ca rezultat al unui accident 

într-o exploatare minieră, chiar dacă 

aceste populaţii se vor opri în apropierea 

amplasamentelor miniere numai pentru 

câteva săptămâni pe an. Chiar dacă 

implicarea directă a acestor grupuri în 

procesul APELL ar putea fi ineficace, 

interesele acestora trebuie luate în 

considerare şi unii reprezentanţi pot fi incluşi 

în proces. Proprietarii nativi de terenuri ar 

trebui să fie, de asemenea, incluşi în proces. 

Aceştia pot locui – permanent sau periodic 

– în vecinătatea exploatărilor miniere sau îşi 

pot vizita regulat terenurile. 

Dezvoltarea indusă 

În multe părţi ale lumii în curs de dezvoltare 

este caracteristică dezvoltarea indusă sau 

efectul polarizator al exploatărilor. Când 

apare o exploatare care oferă locuri de 

muncă, populaţia locală poate creşte pe 

măsură ce are loc o migraţiune către aceste 

zone, pentru a găsi locuri de muncă. Aceasta 

este adesea şi situaţia exploatărilor miniere 

aflate în locaţii îndepărtate şi poate modifica 

semnificativ scenariile riscului în anumite 

zone, precum şi consecinţele măsurate în 

riscuri ale unui accident. Alcătuirea Grupului 

de Coordonare, precum şi strategiile de 

comunicare vor necesita revizuiri printr-un 

proces APELL ce se desfăşoară pe termen 

lung dacă demografia comunităţii locale se 

modifică semnificativ. 

Cum se combină paşii iniţiali 

ai procesului 

Aceste etape pre-APELL pot fi considerate 

interconectate şi se sprijină reciproc. De 

exemplu, alcătuirea timpurie a unui Grup 

informal de Coordonare ar permite o 

planificare mult mai eficientă pentru etapele 

de creştere a gradului de conştientizare 

şi de planificare corespunzătoare pentru 

Seminarul APELL. În mod similar, 

Seminarul va avea un rol important în cadrul 

programului de îmbunătăţire a nivelului 

de conştientizare şi va ajuta la cristalizarea 

componenţei Grupului de Coordonare. 

Nici una dintre aceste etape nu trebuie 

realizate exagerat de împovărător. Trebuie 

concepute ca o pregătire solidă, dar 

proporţională cu procesul care va urma. 

17


Etapa iniţială – studiu de caz asupra siguranţei dioxidului de sulf la Compania Barrick 

Gold, Complexul Bousquet, Uzina de preparare Malartic Est şi oraşul Malartic 

Procesul 

Acest studiu de caz descrie procesul iniţiat 

de conducerea Corporaţiei Barrick Gold, 

complexul Barrick, uzina de preparare 

Malartic Est pentru a-şi pregăti şi proteja 

angajaţii în cazul unui eveniment puţin 

probabil, care să implice emisia accidentală 

în atmosferă a dioxidului de sulf la Uzina 

Malartic şi pentru a oferi asistenţă oraşului 

Malartic în scopul pregătirii cetăţenilor săi. 

Procesul a inclus definirea şi diminuarea 

riscului, actualizarea pregătirii în caz 

de urgenţă, revizuirea planurilor şi 

capacităţilor de intervenţie, atât în ceea ce 

priveşte fabrica, cât şi oraşul însuşi. 

Succesul procesului a fost susţinut printrun 

nivel înalt de implicare de către toate 

părţile interesate, printre care şi cetăţenii 

oraşului. 

Contextul 

Fabrica Malartic Est este localizată în 

oraşul Malartic din Quebec, Canada, ce 

are aproximativ 4 000 locuitori. În cadrul 

fabricii se utilizează cianură pentru a se 

recupera aurul din minereul extras din 

Mina Bousquet situată la aproximativ 35 

km vest. Înainte de a fi evacuat din uzină, 

materialul mineral rămas după extracţia 

aurului este tratat pentru a anihila cianura 

printr-un proces care utilizează dioxid de 

sulf. 

Definirea riscului 

Dioxidul de sulf este toxic, coroziv şi 

puternic iritant. La uzina Malartic Est, 

acesta este stocat sub presiune în stare 

lichidă. În cazul unei deversări accidentale 

acesta se volatilizează şi creează un nor 

care se menţine deasupra solului, generând 

acid sulfuric la contactul cu pielea umedă 

sau cu mucoasele ochilor, nasului, gâtului 

şi plămânilor. 

A fost realizată o evaluare detaliată a 

riscului de către o firmă specializată de 

consultanţă pentru definirea mai corectă 

a riscurilor asociate utilizării dioxidului 

de sulf în instalaţie. Această evaluare a 

condus la două concluzii principale. Prima: 

chiar dacă depozitarea în stare lichidă 

a dioxidului de sulf şi posibilităţile de 

manevrare a acestuia au fost considerate 

ca fiind corespunzătoare, iar probabilitatea 

unei scăpări accidentale ca fiind redusă, 

se pot aduce încă îmbunătăţiri pentru 

reducerea şi gestionarea riscului. A doua 

concluzie: în cazul puţin probabil al unei 

deversări accidentale şi al unor condiţii 

atmosferice nefavorabile, ar putea fi afectaţi 

cetăţenii oraşului şi personalul angajat în 

uzină. 

Pregătirea pentru situaţii urgenţă – uzina 

de preparare Malartic Est 

Privitor la evaluarea riscului, au fost 

derulate câteva etape pentru reducerea 

riscului şi ameliorarea pregătirii şi 

intervenţiei în caz de urgenţă. Acestea 

au inclus: îmbunătăţirea protecţiei 

instalaţiei împotriva posibilelor accidente 

produse de vehicule; creşterea frecvenţei 

inspecţiilor şi a întreţinerii preventive; 

instalarea unor indicatori de presiune şi 

detectori de scurgere care să semnaleze 

din timp deversările accidentale; instalarea 

unor valve automate acţionate de la 

distanţă, pentru prevenirea deversărilor 

accidentale; plasarea în incinta uzinei a 

unor echipamente de protecţie care să 

faciliteze evacuarea personalului; pregătirea 

tuturor angajaţilor cu privire la procedurile 

de evacuare de urgenţă; actualizarea 

procedurilor şi înnoirea echipamentului de 

intervenţie în caz de urgenţă; antrenarea 

personalului de intervenţie. 

18

SECŢIUNEA 3 

Pregătirea şi intervenţia în caz de urgenţă 

– oraşul Malartic 

După discuţii purtate cu alte companii care 

depozitează şi manevrează dioxid de sulf 

în stare lichidă şi în acord cu eforturile 

de a perfecţiona pregătirea şi intervenţia 

în caz de urgenţă s-a luat legătura cu 

reprezentanţii Ministerului Sănătăţii 

şi ai Serviciilor Sociale din Quebec. 

Acest fapt s-a dovedit foarte benefic prin 

aceea că ministerul a analizat evaluarea 

de risc realizată şi a oferit feedback. În 

plus, ministerul a propus organizarea 

unei întâlniri a reprezentanţilor săi cu 

reprezentanţii Ministerului Siguranţei 

Publice din Quebec pentru a discuta, 

alături de reprezentanţii oraşului Malartic 

despre riscurile asociate cu transportul 

şi depozitarea materialelor periculoase, 

inclusiv dioxid de sulf, în cadrul oraşului. 

Concluziile principale ale acestei întâlniri 

au fost că municipalităţile oraşului 

Malartic sunt responsabile pentru siguranţa 

cetăţenilor oraşului şi că ar trebui să 

schimbe planul de pregătire şi intervenţie 

în caz de urgenţă pentru a face faţă unei 

deversări accidentale de dioxid de sulf la 

fabrică. S-a mai concluzionat că, pentru 

revizuirea acestui plan trebuie să se 

colaboreze strâns cu conducerea uzinei. 

După contactarea reprezentanţilor 

Ministerului Sănătăţii şi a Serviciilor 

Sociale, conducerea uzinei a avut iniţiativa 

de a organiza o întâlnire cu reprezentanţii 

Serviciilor Sociale şi de Sănătate, ai 

Ministerului Siguranţei Publice şi ai 

oraşului Malartic. La această întâlnire, 

conducerea întreprinderii a oferit o trecere 

în revistă a modului de funcţionare 

al uzinei şi a prezentat detalii asupra 

măsurilor de evaluare şi reducere a riscului 

implementate deja. Analiza efectuată a 

inclus o vizită a întreprinderii, precum 

şi descrierea procesului de neutralizare 

a cianurii şi a manipulării, depozitării şi 

utilizării dioxidului de sulf. 

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai 

serviciilor sociale au oferit detalii 

despre caracteristicile dioxidului de sulf 

şi impactul său potenţial asupra sănătăţii 

umane. Reprezentanţii Ministerului 

Siguranţei Publice au accentuat necesitatea 

dezvoltării comunicării şi a planurilor de 

pregătire şi intervenţie în caz de urgenţă. 

Reprezentanţii autorităţilor locale şi ai 

conducerii întreprinderii au pledat pentru 

cooperare în ceea ce priveşte dezvoltarea 

planurilor necesare. 

În viitorul apropiat, autorităţile locale 

intenţionează să constituie comitete pentru 

finalizarea strategiei comunicării şi a 

planurilor de pregătire şi intervenţie în caz 

de urgenţă. Aceste comitete vor fi alcătuite 

din reprezentanţi ai uzinei, ai autorităţilor 

oraşului, ai organizaţiilor serviciilor 

publice (ex: poliţie, pompieri, ambulanţă, 

spitale, lucrări publice, şcoli etc.) şi ai 

publicului larg. Scopul acestor comitete va 

fi acela de a realiza inventarul resurselor 

de intervenţie necesare şi disponibile 

(personal, echipament şi sisteme) şi de a 

defini acţiunile de intervenţie care să fie 

asumate de fiecare entitate în parte (uzina, 

oraşul, serviciile publice şi publicul larg). 

În plus, aceste comitete vor decide asupra 

metodei care urmează să fie utilizată 

pentru a informa cetăţenii în legătură cu o 

deversare accidentală; acţiunile de urgenţă 

întreprinse de cetăţeni şi criteriile pentru a 

stabili încetarea fazei periculoase, precum 

şi metoda de consiliere a cetăţenilor. 

De asemenea, comitetele respective 

planifică şi conduc sesiunile iniţiale în 

care cetăţenii sunt informaţi de potenţialele 

riscuri, de modul în care vor fi anunţaţi 

în cazul unei deversări accidentale şi de 

acţiunile de urgenţă pe care trebuie să le 

întreprindă. 

19


Actualizarea acestor informaţii va fi oferită 

cetăţenilor periodic prin poştă, presă scrisă 

şi televiziune sau radio. Vor fi realizate 

teste asupra sistemelor de alarmare în 

caz de urgenţă pentru a asigura un nivel 

corespunzător de pregătire şi pentru 

menţinerea conştientizării publicului. 

Activitatea descrisă mai sus a fost 

programată să se încheie în 2001 şi 

se va conforma complet la legislaţia 

propusă recent în Quebec, ceea ce va 

necesita ca cei responsabili să declare 

riscurile inerente activităţilor pe care 

le desfăşoară şi să implementeze, 

împreună cu autorităţile de siguranţă 

civilă, procedurile corespunzătoare de 

monitorizare şi alertare. Pe lângă acestea, 

legislaţia va stabili criteriile după care 

municipalităţile îşi vor informa cetăţenii 

şi după care vor dezvolta planurile de 

pregătire şi intervenţie în caz de urgenţe. 

Alte secţiuni ale cadrului legislativ vor trata 

declararea stării de urgenţă, necesitatea 

unor acorduri şi responsabilităţi reciproce a 

celor care generează riscuri, fie ei indivizi, 

municipalităţi sau agenţii guvernamentale. 

Concluzii 

Obiectivul acestui proces iniţiat de 

conducerea Uzinei Malartic est a fost 

să-şi pregătească şi să-şi protejeze 

angajaţii în cazul puţin probabil al 

unei deversări de dioxid de sulf şi să 

consilieze municipalităţile acestui oraş 

să procedeze la fel cu cetăţenii săi. 

Atingerea acestui obiectiv a presupus ca 

toate părţile implicate să dispună de o 

bună înţelegere a riscurilor corelate unei 

deversări accidentale a dioxidului de sulf 

din incinta uzinei. În acelaşi timp, părţile 

implicate trebuie să asigure ca, în cazul 

unui eveniment neprevăzut, planurile de 

intervenţie rapidă şi eficientă în caz de 

urgenţă să fie corect urmate de către toţi cei 

responsabili, inclusiv de către cetăţeni. 

Autori: 

Christian Pichette, Manager, Complexul 

Bousquet 

Dominique Beaudry, Coordonator de 

Mediu, Complexul Bousquet 

Pierre Pelletier, Administrator, Uzina de 

Preparare Malartic Est 

20


Secţiunea 4 

Cele zece etape ale procesului APELL ● Comunicarea în caz de urgenţă 

Cele zece etape ale procesului APELL 

Identificarea participanţilor şi a rolurilor acestora 

Etapa 1 

Evaluarea şi reducerea riscurilor din afara amplasamentului 

Etapa 2 

Analizarea planurilor existente şi identificarea punctelor slabe 

Etapa 3 

Identificarea sarcinilor 

Etapa 4 

Corelarea sarcinilor cu resursele 

Etapa 5 

Integrarea planului individual în planul general 

şi obţinerea unui acord 

Etapa 6 

Redactarea planului final şi obţinerea sprijinului 

Etapa 7 

Comunicarea şi pregătirea 

Etapa 8 

Testarea, analizarea şi actualizarea 

Etapa 9 

Educarea comunităţii 

Etapa 10 

21


ETAPA 1 - Identificarea participanţilor 

la activităţile de intervenţie în caz 

de urgenţă şi stabilirea rolurilor, 

resurselor şi intereselor acestora 

Membrii Grupului de Coordonare vor fi 

astfel aleşi încât să înţeleagă rolul agenţiilor 

responsabile cu intervenţia în caz de urgenţă 

şi să cunoască resursele din zonă sau să ştie 

precis de unde să procure informaţiile necesare. 

În această etapă sunt implicate următoarele 

sarcini: 

• Întocmirea unei liste cu potenţialii 

participanţi la acţiunile de intervenţie în 

caz de urgenţă. În plus, membrii Grupului 

de Coordonare trebuie să cunoască 

grupurile specializate care pot să fie 

chemate în situaţii de urgenţă. 

Lista de verificare a participanţilor la 

acţiunile de intervenţie în caz de urgenţă: 

Pentru exploatările miniere care operează 

în zone îndepărtate, multe din aceste 

agenţii nu vor fi prezente, iar personalul 

companiei va trebui să preia unele din 

atribuţiile lor: 

– departamentul de pompieri 

– poliţia 

– serviciile medicale de urgenţă precum 

ambulanţa, echipele de paramedici, 

centrele de dezintoxicare 

– spitalele, atât locale cât şi cele de 

evacuare pentru asistenţa de specilitate 

– autorităţile de sănătate publică 

– agenţiile de mediu, în special acelea 

responsabile cu problemele legate de aer, 

apă şi deşeuri 

– alte instalaţii industriale din localitate, cu 

facilităţi de intervenţie în caz de urgenţă 

– echipele de apărare civilă 

– serviciile de asistenţă socială 

– Crucea / Semiluna Roşie 

– departamentele de lucrări publice şi autostrăzi, 

autorităţile portuare şi aeroportuare 

– autorităţile de informare a publicului şi 

organizaţiile media. 

• Obţinerea unor copii ale planurilor de 

urgenţă existente şi analizarea acestora 

pentru a se identifica alte agenţii şi 

participanţi care pot fi luaţi în calcul 

pentru intervenţiile de urgenţă. 

• Identificarea punctelor slabe, spre 

exemplu insuficiente resurselor sau 

deficienţe ale capacităţilor de intervenţie. 

• Pregătirea unei scurte descrieri (eventual 

sub forma unui tabel) cu participanţii la 

intervenţie, rolurile şi resursele acestora, 

ex. personal, echipament, cunoştinţe de 

specialitate, mijloace suplimentare etc. 

Trebuie să se acorde o atenţie deosebită 

înţelegerii şi documentării în privinţa 

legăturilor dintre diferiţi furnizori, 

discrepanţe şi roluri sau responsabilităţi 

neclare. 

Aspecte specifice legate de minerit 

Multe din exploatările miniere sunt situate în 

zone izolate, unde agenţiile guvernamentale 

şi infrastructura sunt extrem de limitate sau 

dacă există, resursele de care dispun sunt 

cu totul insuficiente. În asemenea cazuri, 

exploatările miniere vor trebuie să asigure 

toate resursele necesare pentru a face faţă 

urgenţelor. În unele situaţii, acestea au oferit 

deja echipamente (ex: ambulanţe) sau au 

antrenat grupuri locale, cum ar fi echipele de 

pompieri voluntari. 

În unele situaţii, oraşele sau aşezările 

învecinate s-au dezvoltat substanţial ca 

rezultat al prezenţei exploatării şi au depăşit 

capacităţile şi resursele alocate agenţiilor 

responsabile cu intervenţia în caz de urgenţă. 

Există şi organizaţii de voluntari capabile 

să îndeplinească anumite roluri, cum ar fi 

organizarea evacuării. 

Unele operaţiuni minere sunt situate la 

distanţă de zonele populate şi de agenţiile 

sau autorităţile în măsură să intervină în caz 

de urgenţă. Unele sunt localizate în zone 

de interes din punct de vedere biologic, 

22

SECŢIUNEA 4 

unde comunităţile locale lipsesc şi unde 

intervenţia în caz de urgenţă are ca obiectiv 

principal prevenirea afectării ecosistemelor 

sensibile. Din nou, exploatarea poate oferi 

echipamentul şi instalaţiile necesare pentru 

a reacţiona la un incident. Cu toate acestea, 

pot exista agenţii responsabile sau ONG-uri 

interesate de ariile protejate care pot mobiliza 

personal şi echipament în cazul unui 

accident. 

În alte cazuri, minele sunt localizate în zone 

foarte bine dezvoltate care dispun de servicii 

eficiente de intervenţie în caz de urgenţă şi 

de agenţii de mediu. Există, prin urmare, 

o mare varietate de situaţii şi inventarul 

furnizorilor de servicii de intervenţie şi de 

resurse disponibile va fi diferit în fiecare caz. 

ETAPA 2 – Evaluarea riscurilor 

şi hazardelor care pot rezulta 

în situaţii de urgenţă în cadrul 

comunităţii şi definirea opţiunilor 

pentru reducerea riscurilor 

Trebuie identificate accidentele posibile, 

împreună cu probabilitatea apariţiei 

acestora şi posibilele lor consecinţe. Aceasta 

facilitează construcţia scenariilor şi stabilirea 

priorităţilor în cadrul planificării. Simultan, 

opţiunile de reducere a riscurilor aparente 

trebuie definite şi dezvoltate. 

• Grupul de Coordonare ar trebui să îşi 

propună alcătuirea unei liste cu hazarde 

şi riscuri potenţiale. Este necesar să 

se depună eforturi, pentru a explora şi 

înţelege întreaga gama de hazarde care 

există, pe lângă accentuarea tipului de 

hazard evident. Pentru ajutor, se iau în 

considerare: 

• Trecerea în revistă a accidentelor 

miniere care au apărut, inclusiv 

incidentele care au intervenit la 

instalaţii asemănătoare (vezi tabelele 

2.1 şi 2.2 cu tipurile de accidente). 

• Experienţa accidentelor chimice sau de 

transport din alte industrii, deoarece 

operaţiunile miniere manevrează 

materiale periculoase de natură 

generală; 

• Dezastrele naturale cum sunt 

cutremurele, inundaţiile şi incendiile 

forestiere care pot determina sau pot 

complica o situaţie de urgenţă; 

• Hazarde sezoniere – îngheţul 

sau dezgheţul datorat condiţiilor 

atmosferice, pot contribui la apariţia 

unor accidente. Unele accidente pot 

avea o predispoziţie de apariţie în 

sezonul uscat sau umed din unele părţi 

ale lumii; 

• Se ia în considerare şi percepţia 

riscurilor de către populaţie şi voinţa 

acesteia de a accepta anumite riscuri, 

iar pe altele nu. Acest aspect este 

foarte important, iar evaluarea riscului 

trebuie să fie considerată mai mult 

decât un exerciţiu tehnic. 

• Evaluarea gravităţii potenţiale a 

impactului pentru fiecare accident posibil: 

- amploarea şi natura zonei potenţial 

afectate 

- numărul persoanelor supuse riscului 

- tipul de risc (daune fizice, toxice, 

cronice) 

- efecte pe termen lung 

- impactul asupra zonelor sensibile din 

punct de vedere ecologic 

- riscuri şi impacturi secundare 

consecvente. 

• Probabilitatea de apariţie ar trebui 

evaluată, fie calitativ, fie prin utilizarea 

unei metode cantitative. Trebuie luate în 

considerare următoarele puncte: 

– probabilitatea unor incidente singulare 

– probabilitatea unor evenimente 

simultane (ex: cutremure care duc la 

fisurarea sistemului de conducte) 

23


– complicaţii care rezultă din condiţii 

unice de mediu, ex: teren accidentat, 

localizare pe un curs de apă major, 

temperaturi estreme etc. 

• Grupul de Coordonare trebuie să cadă 

de acord asupra unor scenarii cheie care 

este posibil să se producă sau asupra 

faptului că comunitatea este preocupată 

de utilizarea acestor scenarii în cadrul 

procesului de planificare. 

• Pe măsură ce se identifică hazardele, iar 

probabilitatea acestora şi consecinţele 

lor sunt analizate, se identifică unele 

domenii de risc care pot fi eliminate 

sau pot fi monitorizate cu costuri 

acceptabile. Trebuie întreprinse acţiuni 

corespunzătoare pentru reducerea 

riscurilor, prin modificarea tehnicilor 

de operare, prin îmbunătăţirea 

echipamentelor, prin pregătirea 

personalului sau prin înlocuirea 

substanţelor chimice utilizate. Procesul 

de planificare a situaţiilor de urgenţă 

completează, dar nu înlocuieşte 

managementul de risc şi reducerea 

riscurilor, care trebuie, de asemenea, 

îmbunătăţite. Este necesară o echipă 

specializată pentru a recomanda opţiunile 

de reducere a riscurilor, iar rezultatele, 

planurile şi progresele înregistrate vor fi 

raportate Grupului de Coordonare. 

Este posibil ca unele riscuri să fie complet 

eliminate. În acest caz, se va întocmi o 

documentaţie a activităţilor întreprinse, 

iar procesul APELL se va concentra în 

continuare pe riscurile rămase. 

Evaluarea riscului în minerit 

Utilizarea evaluării de risc a devenit o obişnuinţă în industria minieră. De exemplu, evaluarea 

riscului este folosită în proiectarea structurilor inginereşti din industria minieră, inclusiv a 

pereţilor iazurilor de decantare. Se analizează cu ajutorul computerului reacţia unei structuri 

la solicitări statice (ex: acumularea deşeurilor şi ridicarea pereţilor iazului) şi dinamice (ex: 

cutremure sau alte şocuri) şi sunt evaluate o multitudine de modalităţi de construcţie. Riscurile 

pot fi reduse prin metode cum ar fi consolidarea fundaţiei şi alegerea potrivită a materialelor de 

construcţie. Condiţiile anormale şi posibilitatea producerii evenimentelor neprevăzute ar trebui 

identificate, iar proiectele inginereşti trebuie să preîntâmpine situaţiile periculoase. 

În cazul instalaţiilor complexe, se poate utiliza în timpul proiectării o Analiză de Hazard 

a Procesului. Aceasta abordează riscurile care provin din managementul materialelor şi 

proceselor periculoase într-o instalaţie industrială. Riscurile pot fi diminuate prin schimbări 

ale configuraţiei sau ale modalităţilor de depozitare şi manipulare a materialelor periculoase şi 

includerea acestora într-un proiect îmbunătăţit. 

Procedurile de operare trebuie să acopere situaţii cum ar fi pornirea instalaţiei şi a 

echipamentelor, care poate diferi de faza de funcţionare normală, sub aspectul riscurilor 

asociate. 

24

SECŢIUNEA 4 

Evaluarea şi managementul riscului – definirea termenilor 

„Pentru a evalua riscurile, trebuie mai întâi identificate hazardele. Hazardul reprezintă o caracteristică 

sau o situaţie care, în anumite circumstanţe poate cauza daune. Consecinţele sunt efectele adverse 

sau daunele, ce apar ca un rezultat al manifestării unui hazard, ceea ce poate determina deteriorarea 

sănătăţii umane sau a mediului pe termen lung sau scurt. Riscul este o combinaţie între frecvenţa 

apariţiei unui hazard definit şi magnitudinea consecinţelor apariţiei sale.” 

Societatea Regală, 1992 

„Managementul riscului implică utilizarea informaţiilor din evaluările de risc pentru a adopta şi 

implementa deciziile optime, ţinând cont de raportul cost/beneficiu, pentru o varietate de acţiuni 

care pot conduce la rezultatul dorit. Comunicarea elementelor de risc şi a amplitudinii lor către cei 

implicaţi este o parte cheie a unei strategii de management al riscului.” 

HMSO, 1995 

„Tehnicile de management al riscului încearcă mai degrabă să ghideze deciziile prin consideraţii 

logice şi sistematice asupra evenimentelor ce s-ar putea produce decât prin analiza precedentului 

istoric. Acţionarii vor fi avizaţi atât asupra riscului cât şi asupra costului şi beneficiilor activităţilor 

asociate riscului. Teoretic, aceasta ar trebui să descrească tendinţa de a considera numai rezultatele 

financiare şi cele pe termen scurt ale deciziilor. 

În practică, metodologiile de management al riscului încă nu a edificat complet tehnicile de identificare 

a scenariilor viitoare posibile. Încă există tendinţa de a se reveni la modalitatea de utilizare a 

experienţei pentru prezicerea evenimentelor viitoare. Problema majoră pentru managementul de 

risc este aceea de a găsi căi mai bune de modelare a evoluţiilor viitoare, astfel încât deciziile să ia 

în considerare o viziune pe termen mai lung. 

Managementul riscului implică comunicare şi consultare instituţională şi cu comunitatea. O situaţie 

de criză este, în mare măsură, o criză de informare şi comunicare, unul dintre factorii cei mai 

importanţi care determină vulnerabilitatea fiind lipsa comunicării. 

Există mulţi alţi factori, în afară de nivelul riscului, care trebuie să fie luaţi în considerare. Unul 

dintre aceştia este opinia purtătorilor de interese. De multe ori sunt expuse riscului persoane care nu 

sunt beneficiari direcţi ai activităţii amplasamentului. Admitem că nivelul de risc impus celorlalţi 

trebuie să fie mai mic decât cel pe care îl acceptă beneficiarii activităţii. Percepţia greşită a riscului 

este de asemenea importantă şi dificil de abordat. Şi în acest caz, comunicarea şi consultarea rămân 

aspecte critice.” 

Managementul Riscului şi Viitorul, 

Fundaţia Australiană pentru Minereuri şi Energie, 2000. 

ETAPA 3 – Analizarea de către 

participanţi a propriilor planuri 

de urgenţă, inclusiv a comunicaţiilor, 

în scopul unei intervenţii coordonate 

Planurile de urgenţă pot exista în diverse 

forme sau pentru mai multe areale, de 

exemplu, planurile regionale şi locale, 

planurile poliţiei şi pompierilor, ale 

spitalelor şi ale amplasamentelor miniere. 

Agenţiile naţionale pentru prevenirea 

dezastrelor sunt o sursă de informare asupra 

planurilor existente. Lista acestora este 

pusă la dispoziţie de UNEP şi de Biroul 

pentru Coordonare a Afacerilor Umanitare 

– OCHA (www.reliefweb.int/ocha). În unele 

zone miniere din regiuni îndepărtate şi 

puţin populate, planurile de urgenţă lipsesc 

uneori. În alte locaţii, există reguli nescrise 

de intervenţie în caz de urgenţă care trebuie 

corect înţelese în cazul unor urgenţe cum ar 

fi un incendiu la nivel local. 

25


Obiectivul acestei etape este de a trece în 

revistă competenţa planurilor în contextul 

contribuţiei acestora la o intervenţie generală 

eficientă, în cazul unor scenarii de urgenţă 

declarate de Grupul de Coordonare. 

• Contactarea participanţilor identificaţi 

în Etapa 1, conturarea unor scenarii 

prioritare de urgenţă şi evaluarea 

planurilor participanţilor în relaţia cu 

aceste scenarii. Se realizează o listă 

de verificare a elementelor planurilor, 

a sarcinilor şi echipamentului de 

intervenţie, cu scopul de a facilita această 

evaluare. Mai jos este prezentată o listă 

a elementelor cheie care pot prezenta 

deficienţe. Această listă de verificare 

poate fi completată făcând referire la 

„Componentele unui Plan de Intervenţie 

în Caz de Urgenţă” prezentate în Anexa 1. 

• Grupul de Coordonare trebuie să analizeze 

rezultatele evaluărilor separate pentru 

a determina punctele slabe şi cele forte 

ale actualei situaţii a intervenţiei de 

urgenţă. Lista de verificare poate fi editată 

sub forma unui tabel, pentru a sintetiza 

informaţii despre planurile de urgenţă 

elaborate de diverse agenţii. Tabelul va 

pune în evidenţă carenţele structurii 

planului integrat de intervenţie în caz de 

urgenţă. 

Elementele cheie ale unui plan de 

intervenţie în caz de urgenţă 

– echipamentul de comunicaţii care poate 

aduce toţi participanţii în contact: telefoane 

mobile, pagere, staţii radio cu unde scurte 

– dezvoltarea unei strategii de stabilire a 

unor contacte şi relaţii cu mass-media 

– monitorizarea specializată a hazardelor şi 

pregătirea pentru intervenţie (ex: pentru 

a face faţă unei situaţii care implică 

substanţe chimice sau poluarea apei) 

– echipament de urgenţă adecvat pentru 

menţinerea sub control a deversărilor 

accidentale şi materiale absorbante 

– proceduri stricte de raportare 

– proceduri şi semnale de alarmare 

– alertarea publicului şi coordonarea 

evacuării prin utilizarea unor sirene sau 

alte avertismente; modalităţi de avertizare 

bine stabilite, proceduri de evacuare şi de 

adăpostire 

– rolul participanţilor în diverse domenii 

ale intervenţiei, precum lupta împotriva 

incendiilor, protejarea comunităţii 

– surse alternative de apă potabilă în cazul 

în care sursele obişnuite sunt contaminate 

– truse de testare rapidă pentru deversări 

chimice, ex: cianuri în cazul exploatărilor 

de aur 

– acces disponibil oricând la informaţii 

privind hazardele chimice 

– alternative de decontaminare în funcţie de 

scenariile de accident examinate. Acestea 

pot fi atât acţiuni imediate, cât şi programe 

de remediere pe termen lung. 

ETAPA 4 – Identificarea unor sarcini 

necesare de intervenţie omise 

în planurile existente 

În urma analizelor efectuate în Etapele 2 şi 3 

se poate determina dacă planurile de urgenţă 

existente tratează în mod corespunzător 

riscurile identificate şi scenariile de urgenţă. 

De asemenea, se pot identifica sarcinile 

adiţionale ce se impun pentru completarea şi 

ameliorarea planului. Această etapă necesită 

o definire strictă a acţiunilor suplimentare 

necesare, preluând sugestii ale participanţilor 

la intervenţia de urgenţă şi ale membrilor 

Grupului de Coordonare. 

• Identificarea elementelor care lipsesc 

sau sunt deficitare sau a sarcinilor care 

nu sunt acoperite de nici un grup, în 

contextul unui răspuns integrat de 

urgenţă. 

• Determinarea importanţei acestor 

elemente pentru funcţia fiecărui 

participant (ex: serviciul de pompieri nu 

dispune de echipamentul corespunzător 

pentru a face faţă unor incendii chimice; 

26

SECŢIUNEA 4 

antidoturile potrivite pot lipsi la cel mai 

apropiat spital). 

• Inter-relaţiile, responsabilităţile şi 

planurile de comunicare sunt elemente 

cheie de discuţie pentru Grupul de 

Coordonare. Pentru un răspuns integrat 

eficient, este extrem de importantă 

stabilirea unei structuri clare de comandă. 

ETAPA 5 – Corelarea sarcinilor 

u resursele disponibile din partea 

participanţilor identificaţi 

Fiecare sarcină definită în Etapa 4 trebuie 

desemnată de către Grupul de Coordonare 

participantului care poate aborda cel 

mai bine aspectul respectiv. Atribuirea 

acestor sarcini trebuie să ia în considerare 

autoritatea, jurisdicţia, expertiza şi resursele 

fiecărui participant. 

• Fiecare sarcină va fi evaluată separat şi, 

prin utilizarea listei de participanţi din 

Etapa 1, se va stabili cine este în măsură 

să îndeplinească această sarcină. Se vor 

evalua beneficiile sau problemele asociate 

unui anume participant, care are de 

îndeplinit o anumită sarcină. 

• Discutarea responsabilităţilor cu 

participanţii pentru a estima dorinţa 

lor de implicare, precum şi resursele şi 

experienţa necesare pentru realizarea 

sarcinilor sau identificarea problemelor 

care pot îngreuna procesul. 

• Se va determina dacă pot apare sarcini, 

probleme sau constrângeri noi, ca rezul-tat 

al îndeplinirii celor identificate deja. 

• Monitorizarea îndeplinirii cu succes a 

fiecărei responsabilităţi 

Importanţa coordonării generale 

Un camion cisternă care conţine combustibil se răstoarnă pe o şosea aglomerată, iar şoferul este 

blocat în interior. Echipa de pompieri va întreprinde toate acţiunile de recuperare a şoferului rănit 

şi de reducere a riscului de incendiu la rezervorul care are scurgeri. Şoferul va fi transportat la 

spital cu o ambulanţă. Între timp, combustibilul se scurge din cisternă într-un curs de apă care 

aprovizionează oraşul din apropiere cu apă potabilă. Drumul este blocat, traficul este întrerupt, 

deci şi poliţia este la faţa locului. Cine deţine comanda generală? Poliţia, ambulanţa, pompierii 

şi echipa de mediu care încearcă să controleze scurgerea sunt prezenţi şi trebuie să conlucreze 

pentru a reduce daunele care pot rezulta din acest accident. APELL precizează prin planul de 

intervenţie cine trebuie să preia comanda în cazul unui astfel de eveniment, cu scopul de a evita 

confuzia în timpul unei urgenţe (exemplu adaptat din Procesul TransAPELL). 

În unele regiuni s-au stabilit „posturi de comandă” generale, pentru toţi participanţii pentru 

rezolvarea problemei coordonării. 

Într-o companie minieră trebuie să existe o înţelegere clară a responsabilităţilor de comandă. 

Managementul local va fi strâns implicat, dar conducerea corporaţiei şi personalul de la sediul 

central pot avea un rol important în anumite decizii critice. Se poate pierde timp preţios în timpul 

unei situaţii de urgenţă dacă se cere o consultare asupra celui care să preia comanda generală din 

partea companiei. Este foarte important să se facă distincţia între o urgenţă care poate şi trebuie să 

fie gestionată de managementul local în concordanţă cu Planul de Intervenţie în caz de Urgenţă şi 

una care necesită implicarea şi acţiunea structurilor de conducere ale corporaţiei. Factorii care pot 

determina implicarea conducerii centrale includ: 

– o ameninţare semnificativă asupra publicului 

– o analiză amănunţită din partea guvernului sau a mass-mediei (internaţională sau naţională) 

– posibilitatea de escaladare fără întrevederea unor soluţii simple de stopare 

– ameninţarea semnificativă a reputaţiei corporaţiei şi reducerea valorii acţiunilor la bursă. 

27


Disponibilitatea resurselor şi iniţiativa sunt 

necesare în această etapă; spre exemplu: 

într-o zonă slab populată unde serviciile şi 

resursele poliţiei sunt limitate, pot fi folosiţi 

pompieri voluntari pentru controlul temporar 

al traficului şi al accesului. 

ETAPA 6 – Operarea unor schimbări 

pentru ameliorarea planurilor 

de urgenţă existente, integrarea lor 

în planul general al comunităţii 

şi obţinerea acordului 

Prin completarea Etapelor 4 şi 5 trebuie 

identificate şi rezolvate toate problemele 

legate de resurse. Integrarea planurilor va 

dezvălui suprapunerile de responsabilităţi şi 

interacţiunile complexe dintre participanţi. 

Sarcinile în această etapă sunt: 

• Pregătirea unei variante preliminare a 

planului integrat. 

• Asigurarea ca planurile recent dezvoltate 

să fie compatibile cu orice plan 

regional pentru dezastru; garantarea 

compatibilităţii acestuia cu legislaţia 

în vigoare şi cu orice coduri relevante 

pentru planificarea de urgenţă şi angajarea 

comunităţii. 

• Verificarea ca planul să fie robust în 

relaţie cu toate riscurile identificate 

anterior şi cu scenariile de urgenţă, 

precum şi cu responsabilităţile, resursele 

şi rolurile de intervenţie, cu scopul 

ameliorării componentelor slabe. 

• Efectuarea unui exerciţiu de îndeplinire a 

rolurilor în vederea testării planurilor, în 

care participanţii cheie vor descrie cum 

vor interveni într-o varietate de scenarii de 

urgenţă. 

• Identificarea punctelor slabe ale planului 

şi, dacă este necesar, repetarea celor două 

etape anterioare pentru soluţionarea 

acestor probleme. 

• Revizuirea planului cât mai des posibil până 

când sunt eliminate toate deficienţele şi 

până când membrii Grupului de Coordonare 

sunt de acord cu funcţionalitatea şi 

aplicabilitatea acestuia. 

• Garantarea ca orice plan individual pe 

care furnizorii şi organizaţiile implicate 

îl propun pentru derularea activităţilor 

proprii de intervenţie să fie adaptat 

planului integrat. 

Avantajele planurilor clare şi eficiente: 

Planurile care dau cele mai bune rezultate 

sunt adesea cele simple, suplimentate cu 

anexe conţinând informaţii detaliate. Multe 

planuri prevăd telefoane sau liste de contact, 

un ghid de aplicare sau o listă de verificare, 

o listă de resurse/capacităţi care pot fi puse 

la dispoziţie, precum şi o listă de verificare 

a acţiunilor ce trebuie îndeplinite pentru 

utilizarea în teren. Planurile complicate vor 

fi ignorate, pe când cele simple şi clare sunt 

uşor de utilizat şi pot fi aplicate în situaţii de 

urgenţă, fără o pregătire anterioară specială. 

Unele dintre aceste informaţii pot fi difuzate 

prin intermediul site-ului internet al 

companiei. Totuşi, planul de intervenţie 

trebuie să fie disponibil şi pe suport 

de hârtie, ţinând seama că reţeaua de 

calculatoare poate să nu funcţioneze, datorită 

accidentelor sau altor cauze. 

Remedierea zonelor afectate în urma 

situaţiilor de urgenţă, ca parte integrantă a 

planului 

Problema refacerii mediului după o situaţie 

de urgenţă trebuie luată în considerare în 

cadrul procesului de planificare, pentru a 

evita apariţia ulterioară a altor probleme. 

Colectarea datelor iniţiale relevante pentru 

scenariile de risc este un element important, 

alături de considerarea logisticii, beneficiilor 

şi dezavantajelor strategiilor de remediere 

alternative, astfel încât acţiunile imediate 

întreprinse într-o situaţie de urgenţă să 

nu complice abordarea pe termen lung 

a reabilitării eficiente. Operaţiunile de 

reabilitare pot fi periculoase prin ele însele, 

28

SECŢIUNEA 4 

iar la analizele alternative se recomandă 

evaluarea riscurilor. 

Planurile detaliate de refacere pot fi pregătite 

numai după apariţia unui accident. Pe lângă 

reducerea impacturilor sociale şi de mediu 

ale accidentului propriu-zis, obiectivul 

este acela de a permite reluarea producţiei, 

în paralel cu decontaminarea, până la 

îndeplinirea standardelor de remediere 

acceptate de autorităţile de reglementare, de 

comunitate şi de compania respectivă. 

„Privitor la operaţiunile de remediere de la 

Aznalcóllar, una dintre problemele cu care 

ne-am confruntat a fost faptul că a trebuit să 

începem decontaminarea fără a avea criterii 

de intervenţie stabilite oficial. Acestea au fost 

stabilite după ce decontaminarea a fost mai 

mult sau mai puţin finalizată. Am căutat să 

rezolvăm problema stabilindu-ne propriile 

criterii, pe baza standardelor internaţionale, 

combinate cu o evaluare a riscului pe 

amplasament, privitor la nivelele reziduale, 

expunere şi efecte potenţiale”. 

Lars-Åke Lindahi 

Departamentul de Mediu, Boliden Limited 

ETAPA 7 – Redactarea planului 

integrat şi obţinerea sprijinului 

şi a aprobărilor necesare 

Planul integrat aprobat de Grupul de 

Coordonare necesită documentare în formă 

finală şi sprijin din partea comunităţii, 

a guvernării locale şi a altor agenţii 

responsabile. 

• Utilizarea unui grup mic pentru redactarea 

planului în forma sa finală. 

• Pregătirea unei prezentări standard 

pentru a fi susţinută în faţa comunităţii, 

a oficialilor din Guvern şi a altor entităţi 

care pot deţine un rol în aprobarea sau 

implementarea acestui plan. 

• Pregătirea avizelor, instrucţiunilor, 

posterelor etc. pentru utilizarea lor pe 

amplasament sau de către alte organizaţii 

şi indivizi. 

• Realizarea prezentărilor, programarea 

întâlnirilor şi obţinerea girului din 

partea conducătorilor comunităţii şi a 

oficialităţilor responsabile. 

• Realizarea acordurilor scrise între 

participanţii la procesul APELL, cum ar 

fi ajutorul reciproc, formatul avizelor, 

utilizarea mijloacelor mass-media, a 

personalului specializat şi echipamentului 

de intervenţie în caz de urgenţă. 

Acordurile sunt de asemenea necesare 

atunci când companiile private vor 

furniza asistenţă în caz de urgenţă, cum 

ar fi expertiza tehnică sau echipamente 

specializate. 

Obiectivul acestei etape este de a transfera 

planul aflat în faza de dezvoltare în care 

era „proprietatea” grupului de Coordonare 

APELL către comunităţile afectate, către 

agenţiile responsabile şi către companii. 

Unele agenţii guvernamentale vor putea 

adopta oficial planul dacă acesta coincide cu 

responsabilităţile acestora prevăzute în statut. 

De exemplu, persoane din cadrul consiliilor 

locale pot fi implicate prin intermediul 

Grupului de Coordonare în timpul procesului 

de dezvoltare a planului, dar pentru a obţine 

aprobările oficiale planul va trebui prezentat 

consiliului în totalitate. 

Grupul ţintă al acestei etape include: 

agenţiile, cum ar fi inspectoratele miniere, 

agenţii de intervenţie în caz de urgenţe şi 

conducerea companiilor. Membrii Grupului 

de Coordonare şi în special conducătorul 

acestuia au un rol important în comunicarea 

planului, cu scopul de a urgenta aprobarea şi 

adoptarea acestuia. 

În cazurile în care grupurile guvernamentale 

sau oficiale sunt distanţate din punct de 

vedere fizic sau cultural de zona unde este 

29


aplicat procesul APELL, obţinerea aprobărilor 

poate fi încetinită şi de distanţele implicate, 

dar şi de lipsa resurselor de care dispun 

organizaţiile. 

În cadrul companiilor, aprobarea finală 

poate fi solicitată de conducătorul instituţiei. 

Conducerea corporaţiei are un rol important 

în luarea deciziilor în cazul anumitor urgenţe 

şi, în consecinţă, alături de aprobarea la 

nivel local este necesar şi avizul conducerii 

centrale. În alte cazuri, aspectele de 

detaliu vor fi aprobate la nivel local, dar 

trebuie înaintate copii ale planurilor către 

Conducerea instituţiei. 

ETAPA 8 – Comunicarea variantei 

finale a planului integrat grupurilor 

participante şi garantarea pregătirii 

grupurilor de intervenţie în caz de 

urgenţă 

Odată ce planul a fost aprobat de factorii 

abilitaţi, se comunică amănuntele către toţi 

membrii grupurilor care intervin în situaţiile 

de urgenţă, pentru a fi informaţi în legătură 

cu forma planului, cu responsabilităţile lor 

individuale şi colective şi cu echipamentul şi 

procedurile utilizate. 

Procedurile de operare folosite în cadrul 

Planului trebuie să fie accesibile întregului 

personal implicat. 

• Realizarea unei liste cu grupurile 

participante care este necesar să cunoască 

mai în amănunt planurile integrate. 

• Explicarea Planului pentru toate aceste 

grupuri, a rolurilor lor şi a tipului de 

pregătire pe care trebuie să şi-o însuşească. 

• Actualizarea manualelor de proceduri. 

• Identificarea celor care urmează a fi 

pregătiţi; dezvoltarea şi desfăşurarea 

sesiunilor de pregătire. În cazurile în care 

autorităţile locale nu sunt echipate pentru 

antrenarea persoanelor „cheie” această 

sarcină va reveni companiilor miniere. 

• Afişarea notificărilor şi posterelor în locuri 

corespunzătoare. 

• Desfăşurarea exerciţiilor în teren 

pentru pregătirea practică în domeniul 

monitorizării, comunicaţiilor, controlului 

traficului, procedurilor de evacuare, etc. 

• Realizarea unor seminarii cuprinzătoare 

care să includă scenarii de urgenţă, 

cu scopul de a pregăti conducătorii 

în coordonarea şi comunicarea cu 

participanţii. 

• Perfecţionarea abilităţilor de comunicare 

a principalilor purtători de cuvânt din 

agenţiile de intervenţie în caz de urgenţă 

şi din companii. În unele cazuri, massmedia 

este un partener important în 

planul de intervenţie, oferind un canal 

de comunicare eficient către populaţia 

afectată sau către participanţii la derularea 

planului. 

Aceste sesiuni de prezentare şi pregătire se 

pot desfăşura ca serii de seminarii de câte o 

jumătate de zi. În unele cazuri, entităţi cum 

sunt serviciul de pompieri şi agenţiile de 

mediu pot desfăşura antrenamente comune 

pentru a spori gradul de pregătire a echipelor 

de intervenţie. 

Pregătirea trebuie să includă aspecte ca: 

– rolurile şi responsabilităţile actorilor 

implicaţi în intervenţie; 

– utilizarea eficientă a resurselor disponibile 

pentru un incident apărut la o exploatare 

minieră; 

– proceduri de contactare a persoanelor 

competente pentru informare şi asistenţă; 

– interpretarea etichetelor şi pancartelor 

ce avertizează asupra materialelor 

periculoase; 

– fişe şi ghiduri de intervenţie – structura şi 

modul lor de utilizare; 

– localizarea, conţinutul şi interpretarea 

documentelor cu privire la caracteristicile 

unei deversări 

– contactarea mass-mediei. 

30

SECŢIUNEA 4 

ETAPA 9 – Stabilirea procedurilor 

pentru testarea, revizuirea 

şi actualizarea periodică a planului 

Grupul de Coordonare trebuie să asigure 

testarea corespunzătoare a Planului. Testarea 

iniţială trebuie realizată fără implicarea 

publicului pentru a se descoperi deficienţele 

apărute în coordonarea dintre grupuri şi în 

pregătirea acestora. 

Modalitatea cea mai bună de a identifica 

aspectele ce trebuie corectate este efectuarea 

unui exerciţiu la scară reală. Integrarea 

exerciţiilor cu alte metode de testare pe 

amplasament poate fi o perspectivă atrăgătoare, 

dar posibila implicare a mai multor agenţii ar 

putea îngreuna desfăşurarea acestora. 

• Formarea unui grup pentru pregătirea unui 

scenariu de testare prin exerciţii. Grupul 

respectiv nu trebuie să includă membri ai 

grupului de intervenţie în caz de urgenţă. 

• Pregătirea unui scenariu scris care 

să identifice obiectivele exerciţiului, 

componentele planului care urmează 

a fi testat, secvenţele de evenimente şi 

nivelele hazardelor simulate. 

• Desemnarea unui grup de observatori 

independenţi care să evalueze exerciţiul 

prin utilizarea unor liste de verificare. 

• Implicarea oficialităţilor locale, a massmedia 

şi a altor modalităţi de comunicare 

pentru alertarea publicului şi a tuturor 

participanţilor despre programarea testării 

Planului. Este foarte important ca publicul 

să nu confunde testul cu situaţia reală, 

fapt care ar genera panică şi o adevărată 

situaţie de urgenţă. 

• Dirijarea testului prin intermediul unui 

scenariu bine pregătit. 

• Imediat după test, Grupul de Coordonare 

urmează să susţină sesiuni de evaluare 

pentru a cântări rezultatele în funcţie 

de foile de evaluare şi de experienţele 

factorilor de intervenţie. Cooperarea între 

agenţii reprezintă un punct de interes 

specific al acestei evaluări. 

• Vor fi implicaţi participanţii potriviţi în 

activitatea de corectare a deficienţelor şi 

modificare a Planului. 

• Pregătirea unui ghid director după 

care Planul să fie analizat şi actualizat 

periodic. Trebuie să stabilească frecvenţa 

revizuirilor în absenţa modificărilor 

materiale din cadrul exploatărilor sau 

comunităţilor, la care se adaugă o listă de 

factori declanşatori care ar putea afecta 

acţiunile de intervenţie, necesitând astfel 

o modificare a Planului. 

Aspecte ce trebuie luate în considerare: 

Scenarii multiple 

De fiecare dată trebuie testat un scenariu diferit. 

Dacă există mai multe scenarii cu consecinţe 

foarte diferite (ex: explozii, cedarea iazurilor de 

decantare, deversări de substanţe chimice în 

timpul transportului spre amplasament) trebuie 

realizate mai multe testări succesive până când 

toate aceste probleme au fost acoperite. În 

cazul unui amplasament cu suprafaţă mare şi 

cu potenţial de a afecta mai multe comunităţi, 

se va imagina şi testa un scenariu care implică 

fiecare comunitate. 

Variaţii sezoniere 

Vremea poate introduce modificări specifice 

şi prin urmare, testele trebuie desfăşurate în 

anotimpuri diferite pentru a se verifica dacă 

planurile sunt complete. 

De exemplu, în zonele cu sezoane foarte 

umede, traversarea unor râuri poate deveni 

imposibilă atunci când debitele sunt mari 

şi va fi necesară identificarea altor rute 

de transport. În mod similar, în climate 

foarte reci, prezenţa gheţii şi zăpezii poate 

împiedica desfăşurarea planului, fiind 

necesare resurse suplimentare pentru a 

permite accesul către toate zonele afectate. 

Variaţia duratei operaţiunilor 

Asemănător dimensiunilor variate ale 

operaţiunilor există de asemenea şi diferenţe 

foarte mari ale duratei de funcţionare, de la 

31


câţiva ani la mai multe decenii. Pregătirea 

pentru intervenţii de urgenţă şi procesul 

APPEL sunt necesare indiferent de durata 

operaţiunilor, dar duratele etapelor programate 

vor trebui comprimate în cazul unei exploatări 

cu o durată de 5 ani, în comparaţie cu o alta 

proiectată să dureze 30 ani. Trebuie acordată 

o atenţie deosebită situaţiilor post-închidere şi 

siguranţei depozitelor permanente de deşeuri. 

Înlocuirea personalului 

La unele operaţiuni, managerul exploatării 

poate fi înlocuit periodic, fapt ce poate afecta 

continuitatea procesului APELL. Acesta 

este un alt motiv pentru care se recomandă 

testarea şi revizuirea periodică a planurilor. 

Aceasta nu numai că va sublinia schimbările 

intervenite de la ultima testare care afectează 

executarea planului, dar va oferi noilor 

manageri şi participanţilor la intervenţie 

posibilitatea de a exersa rolul lor. 

Factorii care declanşează examinarea şi 

actualizarea planului 

Modificarea condiţiilor poate duce la 

necesitatea revizuirii planului şi poate 

include aspecte ca: extinderea instalaţiilor 

existente, apariţia unei noi zone potenţial 

afectate, dezvoltarea unei noi industrii în 

vecinătatea minei sau a unei noi infrastructuri. 

Schimbările substanţiale ale capacităţilor 

sau resurselor factorilor cheie de intervenţie 

sau ale agenţiilor guvernamentale necesită 

revizuirea planului. Alţi factori pot fi: 

– un accident evitat în ultimul moment; 

– o nouă exploatare la suprafaţă; 

– o nouă haldă de steril; 

– un nou iaz de decantare; 

– modificarea materiei prime şi în 

consecinţă, a metodei de preparare (ex: de 

la oxizi la sulfuri); 

– un nou strat de protecţie pentru tratarea în 

vrac prin leşiere; 

– alte modificări semnificative cum ar fi 

creşterea cantităţii de material trecut prin 

instalaţie; 

– noi căi şi modalităţi de transport. 

ETAPA 10 – Comunicarea planului 

integrat către comunitate 

De-a lungul procesului APELL trebuie 

urmărite alternativele de implicare a 

comunităţii în ansamblu şi nu numai a 

conducerii sau reprezentanţilor acesteia. 

Etapa ultimă şi critică este aceea de asigurare 

a faptului că fiecare membru al comunităţii 

posibil afectate de o situaţie de urgenţă 

ştie cum să acţioneze în timpul urgenţelor, 

cum să obţină informaţii şi când să înceapă 

procedurile de evacuare, dacă este necesar. 

Sunt deja obişnuite anumite campanii 

de conştientizare, de exemplu pentru a 

familiariza populaţia cu semnalele sonore 

utilizate în vecinătatea unor cariere, în 

zonele de coastă pentru avertizarea în caz de 

inundaţii sau în clădiri şi instalaţii pentru 

alertarea în caz de pericol. 

• Pregătirea unor borşuri pentru situaţii de 

urgenţă şi distribuirea acestora tuturor 

locuitorilor zonei potenţial afectate. 

Acestea trebuie realizate în funcţie de 

nivelul cultural al populaţiei – utilizarea 

simbolurilor şi imaginilor poate simplifica 

acţiunile de intervenţie, deşi necesită un 

program anterior de educaţie a populaţiei. 

În unele zone, broşura trebuie să fie 

multilingvă. 

• Distribuirea broşurii prin cele mai 

potrivite căi: poştă, livrare direct la 

domiciliu sau la întrunirile comunităţii. 

• Pregătirea unui material de informare care 

să cuprindă puncte de contact în cadrul 

companiei, al agenţiilor guvernamentale 

şi neguvernamentale, informaţii de 

bază asupra exploatării şi a planului de 

intervenţie în caz de urgenţă. 

• Organizarea unei sesiuni de informare 

pentru prezentarea materialului descris 

anterior şi explicarea modului de implicare 

a mass-mediei în situaţii de urgenţă. 

• Realizarea unor campanii de 

conştientizare de către public a situaţiilor 

de urgenţă: organizarea unui grup de 

32

SECŢIUNEA 4 

vorbitori care să prezinte situaţia în faţa 

unor grupuri civice locale, în şcoli etc., 

seminarii asupra unor substanţe chimice 

periculoase, cum sunt cianurile, pentru a 

înfăţişa publicului beneficiile şi riscurile 

asociate acestora. 

Comunicarea în timpul unei situaţii 

de urgenţă 

Mass-media poate avea un rol direct în 

situaţiile de urgenţă, iar o strategie de 

gestionare a contactelor cu mass-media este 

o parte importantă a unui plan de intervenţie 

la urgenţe. În unele cazuri, mass-media 

poate constitui un canal de comunicare cu 

populaţia afectată în factori şi factori de 

intervenţie, iar în alte cazuri poate avea doar 

un rol informaţional. Accidentele miniere 

majore vor atrage cu siguranţă atenţia massmedia. 

Deoarece multe situaţii de urgenţă 

se caracterizează, cel puţin la început, 

printr-o lipsă de informaţii, adesea are loc 

diseminarea unor mesaje contradictorii care 

vor da naştere unor zvonuri neîntemeiate, 

ce provoacă în rândul populaţiei stări de 

nelinişte greu de controlat. 

Comunicarea continuă, chiar şi în absenţa 

unor date concrete este vitală pentru 

menţinerea încrederii publicului. Dacă 

nu sunt disponibile suficiente informaţii, 

purtătorii de cuvânt trebuie să-şi asume 

responsabilitatea de a informa mass-media de 

îndată ce se cunosc mai multe detalii. 

Dacă se doreşte un contact pozitiv cu massmedia 

pentru a contribui la abordarea 

corespunzătoare a situaţiei de urgenţă şi la 

informarea populaţiei şi limitarea daunelor 

aduse reputaţiei companiei implicate, se 

impune o pregătire şi coordonare solidă. Se 

pot simula interviuri şi conferinţe de presă cu 

scopul de a îmbogăţi experienţa personalului 

implicat. 

O altă activitate binevenită este realizarea 

contactelor iniţiale cu mass-media şi 

implicarea acesteia în diverse etape ale 

procesului APELL. Furnizarea pachetelor 

de informaţii despre mină va asigura date 

concrete şi corecte care pot fi folosite în 

materialele întocmite de mass-media. 

Comunicarea este un element critic al 

procedurilor de intervenţie în caz de 

urgenţe, pe care companiile miniere trebuie 

să-l abordeze într-o manieră profesionistă. 

Au existat cazuri în care reprezentanţi ai 

companiilor miniere au apărut la posturi 

de televiziune după un accident pregătiţi 

necorespunzător în ceea ce priveşte 

prezentarea faptelor. 

Purtătorii de cuvânt desemnaţi de către 

companie trebuie să aibă o pregătire solidă 

în relaţia cu mass-media şi în comunicarea 

faptelor „cheie” legate de operaţiunile 

respective, de asemenea să fie familiarizaţi 

cu planul de intervenţie în caz de urgenţă 

înainte de declanşarea evenimentului. Pentru 

unele situaţii grave, prezenţa unui purtător 

de cuvânt nu este suficientă; se impune 

intervenţia unui membru al conducerii 

companiei, care să comunice informaţiile 

importante. Desemnarea unui purtător de 

cuvânt din Grupul de Coordonare poate fi o 

soluţie convenabilă. 

În timpul procesului de planificare probabil 

că va fi implicată numai mass-media locală, 

dar în cazul unui accident de mare amploare, 

implicarea mass-mediei internaţionale 

va fi inevitabilă. Ca parte a procesului de 

planificare, trebuie luată în considerare şi 

realizarea unui website pentru utilizarea în 

situaţii de urgenţă. Aici pot fi incluse detalii 

specifice despre exploatările miniere şi 

împrejurimile acestora, precum şi amănunte 

despre partenerii şi participanţii APELL. 

În cazul unei urgenţe se preconizează ca 

respectiva companie implicată să ofere un 

33


flux continuu de informaţii actualizate, 

precum şi un material explicativ elocvent. Un 

website actualizat permanent este probabil 

cel mai eficient instrument în acest scop. 

Afacerile Externe, Departamentul de Relaţii 

al Guvernului şi specialiştii în Relaţii cu 

Investitorii din cadrul companiilor vor avea 

propriile dezbateri publice, în cadrul cărora se 

vor transmite informaţii exacte despre accident, 

impactul, cauzele şi consecinţele acestuia, 

precum şi acţiunile de răspuns desfăşurate. De 

asemenea, vor putea avea contact cu media în 

cadrul acţiunilor proprii. Etapa premergătoare 

planificării, inclusiv familiarizarea cu planul 

de intervenţie specific accidentului, va 

contribui la asigurarea unei baze de date clare 

şi consistente, pusă la dispoziţia participanţilor 

la dezbateri. 

Capitolul 4 al Ghidului APELL şi Anexa 9 a 

APELL pentru arii portuare conţin mai multe 

informaţii privind recomandările şi interdicţiile 

în cadrul comunicării informaţiilor. În Anexa 

2 a acestui Ghid sunt prezentate principiile 

călăuzitoare pentru Comunicarea Crizei. 

Acestea provin din „Manualul de Practici” al 

Consiliului European al Industriei Chimice 

şi sunt relevante şi pentru industria minieră. 

Aceste principii reiau aspectele legate de 

pregătire, dar includ şi alte principii în ceea ce 

priveşte cooperarea cu mass-media în timpul 

unei crize. 

„Administrarea relaţiilor cu mass-media în 

timpul unei perioade de stres ridicat este o 

experienţă intensă care nu se uită uşor. Cu toate 

acestea, managementul adecvat al crizei este 

mai mult decât simpla furnizare a informaţiilor 

pentru reporteri. Cele mai bune relaţii cu massmedia 

nu pot evita daunele aduse unei companii, 

mai ales dacă nu se anticipează problemele şi nu 

se acţionează rapid şi responsabil în momentul 

apariţiei acestora”. 

David W. Guth, Comunicarea Proactivă a 

Crizei, Communication World, Iunie/Iulie 

1995. 

Rolul asociaţiilor industriale 

În mod tradiţional, asociaţiile industriale 

au tendinţa de a nu aduce comentarii în 

cazul unui accident indiferent dacă acesta 

afectează un membru al asociaţiei sau nu. Cu 

toate acestea, această tăcere a fost considerată 

contraproductivă de către membrii 

companiei, mass-media şi alte entităţi şi 

asociaţii implicate. Asociaţiile din industrie 

pot avea un rol distinct faţă de companie, 

care are responsabilitatea de a oferi 

publicului informaţii precise şi actualizate. 

Asociaţiile din industrie nu trebuie să 

preia rolul companiei şi nici nu pot emite 

opinii proprii asupra cauzelor accidentelor, 

consecinţelor şi măsurilor de intervenţie, 

cu excepţia cazurilor în care aceştia 

sunt implicaţi într-un proces adecvat 

de analizare a acestor probleme. Totuşi, 

aceste asociaţii pot oferi informaţii care să 

înlesnească înţelegerea de către public a 

contextului în care a apărut un eveniment: 

descrieri ale proceselor de exploatare, ale 

substanţelor care pot fi eliminate/deversate 

sau ale impactului acestora asupra sănătăţii 

populaţiei şi asupra mediului. Se pot 

menţiona, de asemenea, surse suplimentare 

de informare, statistici privind frecvenţa unor 

astfel de accidente şi coduri industriale pe 

care compania respectivă le foloseşte. 

Pe lângă pregătirea pentru urgenţe, asociaţiile 

trebuie să ia în considerare schiţarea unor 

principii care să definească parametrii 

comunicării înainte, în timpul şi după un 

accident, să desemneze purtători de cuvânt 

antrenaţi să administreze relaţiile cu massmedia 

şi să dispună de informaţiile de bază 

pentru exercitarea atribuţiilor lor. 

34


Secţiunea 5 

Hazarde şi riscuri la operaţiunile miniere. • Aplicarea procesului APELL în zonele 

cu impact critic 

Această secţiune descrie hazardele şi riscurile 

ce pot apare la exploatările miniere. Unele 

dintre acestea sunt comune, altele mai puţin. 

Discuţia deschisă despre hazarde şi riscuri nu 

denotă o atitudine alarmistă, ci contribuie la 

ridicarea gradului de conştientizare la nivelul 

comunităţii, al agenţiilor guvernamentale şi 

în interiorul companiilor. 

Hazarde şi riscuri la operaţiunile 

miniere 

Cedarea iazurilor de decantare 

Riscurile induse de iazurile de decantare 

au atras atenţia recent, după mediatizarea 

câtorva accidente grave cu impact asupra 

comunităţilor şi mediului. Comisia 

Internaţională a Barajelor Mari (ICOLD 

–International Commission on Large Dams) 

şi UNEP au colaborat la editarea unui 

Buletin intitulat „Iazurile de decantare: riscul 

evenimentelor periculoase. Concluziile 

desprinse din experienţe practice”. 

„Iazurile de decantare pot fi construcţii 

inginereşti importante, unele dintre ele fiind 

printre cele mai mari baraje din lume... Cedarea 

unui baraj de reţinere poate elibera reziduuri 

lichefiate care pot ajunge la distanţe mari şi, 

prin densitatea lor, pot distruge totul în cale. Apa 

se va scurge prin şi pe lângă clădiri, dar aceste 

reziduuri lichefiate vor distruge structurile.” 

(Buletinul ICOLD / UNEP asupra iazurilor 

de decantare: Riscul apariţiilor periculoase, 

2001).. 

Buletinul conţine o selecţie de 221 cazuri 

de accidente cunoscute implicând iazuri 

de decantare şi oferă o trecere în revistă 

a cauzelor, concluziilor desprinse sau a 

acţiunilor de remediere întreprinse. Se 

menţionează că în deceniul 1979-1989 au 

fost 13 accidente semnificative care au 

implicat iazuri de decantare. În deceniul 

anterior s-a înregistrat cel puţin un accident 

pe an, iar deceniul 1989-1999 a numărat 

21 de astfel de accidente. Într-o evaluare 

generală a concluziilor, Buletinul subliniază 

următoarele cauze ale cedării: 

– managementul inadecvat 

– lipsa controlului regimului hidrologic 

– lipsa informaţiilor privind starea 

nesatisfăcătoare a fundaţiei 

– drenaj necorespunzător 

– lipsa aprecierii mecanismelor care 

declanşează cedarea. 

În cazul îndiguirilor mari, cedarea unui baraj 

şi eliberarea necontrolată a reziduurilor au 

consecinţe serioase pentru siguranţa publicului 

şi a mediului, a proprietarilor şi a celor care 

operează. ICOLD a publicat o serie de principii 

călăuzitoare în legătură cu proiectarea, 

construirea şi închiderea în siguranţă a 

iazurilor de decantare. Există mai multe astfel 

de ghiduri, inclusiv îndrumare de management, 

cum ar fi cel al Asociaţiei Miniere din Canada 

– Ghid asupra managementului instalaţiilor 

care operează cu deşeuri miniere, ghid care 

acoperă managementul riguros de-a lungul 

duratei de viaţă a unui iaz de decantare. Aceste 

principii includ planurile de intervenţie în 

caz de urgenţă (cu planurile de comunicare) 

în timpul etapelor de construcţie, operare, 

dezafectare şi închidere. 

35


Haldele de steril 

Acestea reprezintă un alt risc fizic asupra 

amplasamentelor miniere. Ele sunt adesea 

structuri mari, constând în cantităţi uriaşe de 

steril sau roci cu conţinuturi sub-economice 

de minerale utile. În timp ce unele roci 

pot fi utilizate pentru rambleerea golurilor 

subterane sau utilizate în construirea 

terasamentelor, drumurilor şi chiar a 

iazurilor de decantare, raportul de descopertă 

ridicat din exploatările la suprafaţă conduce 

la generarea unor cantităţi mari de steril 

pentru a produce o cantitate relativ mică de 

metal sau concentrat. Terenurile abrupte 

şi/sau depozitele înalte de deşeuri generează 

adesea halde de steril cu pante foarte lungi 

la unghiul de stabilitate natural pentru 

materialul respectiv. 

Haldele de steril cedează adesea, provocând 

consecinţe fatale. Cel mai notabil incident 

a fost la Aberfan, în Ţara Galilor, unde o 

haldă de steril de la exploatările de cărbune a 

înghiţit o şcoală în sat, omorând 116 copii şi 

28 adulţi. Mai recent (2000), o parte dintr-o 

haldă de steril înaltă de 400 m, s-a prăbuşit la 

mina Grasberg din Indonezia, alunecând întrun 

lac şi generând un val de apă care a ucis 

4 muncitori. Într-un alt caz, din Cornwall, în 

Marea Britanie, în 1990, a apărut o alunecare 

într-o haldă relativ nouă de argilă caolinoasă. 

Materialul a traversat o şosea, înghiţind o 

casă de pe partea opusă. Din fericire, locatarii 

nu erau în casă în acel moment, dar într-un 

alt moment al zilei accidentul ar fi putut fi 

fatal. 

Transportul la şi de la amplasament/depozit 

Industria minieră este un utilizator important 

al căilor rutiere, ferate, navale şi în unele 

locuri, al transportului prin elicopter, de 

obicei pe distanţe mari, pentru a aduce 

materiile prime pe amplasamentele miniere şi 

pentru a transporta produsele, subprodusele 

şi deşeurile. De fapt, cea mai mare parte a 

activităţii miniere se referă la transportul şi 

manevrarea unor cantităţi uriaşe de materiale 

în interiorul şi în afara amplasamentului 

– majoritatea acestora nefiind periculoase. 

De asemenea, sunt transportate şi cantităţi 

considerabile de materiale periculoase, în 

unele locuri chiar de către companie, iar în 

alte locuri de către furnizori sau de companii 

specializate de transport. 

Substanţele cum ar fi cianurile sau acidul 

sulfuric, pot fi aduse şi transferate între 

diferite moduri de transport în cadrul 

procesului – debarcarea în porturi de pe 

vapoare, cu transfer secvenţial pe camioane, 

baraje sau chiar elicoptere. S-au produs 

incidente serioase care au implicat cianuri 

– care au fost deversate în râuri în urma unor 

accidente rutiere, scăpate din elicoptere sau 

căzute de pe şlepuri. Deşeurile şi produsele 

secundare (ex: mercurul) sunt transportate 

de la amplasament, inclusiv pe drumuri 

foarte deteriorate şi prin aşezări omeneşti. 

Un accident de transport care implică mercur 

are consecinţe serioase asupra sănătăţii 

comunităţii afectate (vezi cazul Yanacocha, 

secţiunea 6). Alte accidente de transport au 

apărut în zone izolate, generând ameninţări 

asupra mediului, dar trecând nesemnalate. 

În prezent se conştientizează faptul că atenţia 

acordată pregătirii pentru situaţii de urgenţă 

în cazul accidentelor de transport nu a fost 

proporţională cu frecvenţa acestora, cu 

impactul potenţial şi cu faptul că acest aspect 

necesită un interes mai mare din partea 

industriei miniere. 

Indiferent dacă operaţiunile de transport sunt 

externalizate sau nu, reputaţia companiei va 

avea de suferit în cazul unui accident şi va 

trebui să se implice în lucrările de remediere. 

Este de datoria companiei să se asigure că 

furnizorul sau transportatorul deţin proceduri 

adecvate de intervenţie pe parcursul traseului 

36

SECŢIUNEA 5 

de transport. Compania poate cataliza 

planificarea coordonată sau poate utiliza un 

scenariu de accident de transport pentru a 

testa pregătirea intervenţiei, comunicaţiilor şi 

a comunităţii. 

O practică din ce în ce mai folosită este 

aceea de a cumpăra reactivi de la furnizori 

de încredere care conlucrează cu companii 

de transport calificate şi experimentate. 

Companiile pot specifica anumite cerinţe 

în contractele cu furnizorii şi anumite 

performanţe de audit. TransAPELL şi 

APELL pentru zonele portuare oferă ghiduri 

suplimentare cu privire la procedurile 

recomandate. 

Avarierea reţelei de conducte 

Conductele prin care se transportă deşeurile, 

concentratele, combustibilul sau substanţele 

chimice, parcurg frecvent distanţe lungi, 

între diferite părţi ale amplasamentelor 

miniere sau traversând terenurile publice. 

Instalaţii cum sunt cele de preparare sau cele 

de tratare în vrac prin leşiere, pot fi situate la 

câţiva km de exploatare, iar amenajările de 

depozitare a deşeurilor, cum sunt iazurile de 

decantare pot fi amplasate şi mai departe, în 

special în zonele montane. Aceasta denotă 

că amplasamentul minier este foarte întins 

sau constă din mai multe zone reduse ca 

suprafaţă, legate între ele prin drumuri de 

acces şi conducte. Ruperea conductelor 

este un eveniment frecvent, deversându-se 

rapid cantităţi mari de materiale. Acest lucru 

poate rămâne nedetectat pentru un timp şi 

deoarece structurile secundare de reţinere 

nu sunt disponibile întotdeauna, substanţele 

emise pătrund în mediu. La mina Browns 

Creek din Australia a apărut o scurgere la o 

conductă de retur îngropată, transportând 

soluţii de cianuri. Până când s-a semnalat 

scurgerea, zona înconjurătoare a fost saturată. 

Apariţia acestui tip de accident în apropierea 

limitei amplasamentului, a unui curs de apă 

sau a unui acvifer sensibil, poate avea efecte 

foarte grave asupra comunităţii locale. 

Subsidenţa 

Exploatările miniere subterane pot genera 

în timp fenomene de subsidenţă. Uneori, 

coborârea suprafeţei terenului se poate 

manifesta brusc sub forma unui colaps, dar 

de obicei este un proces gradual. Procesul 

de subsidenţă poate apărea pe zone întinse, 

în special în cazul operaţiunilor miniere de 

mică adâncime, cum sunt unele exploatări de 

cărbuni. În alte zone, subsidenţa poate apărea 

deasupra exploatărilor miniere istorice ca 

rezultat al deteriorării susţinerii. Prăbuşirile 

catastrofice, deşi nu sunt frecvente, pun în 

pericol construcţii şi vieţi omeneşti. Adesea, 

chiar comunităţile miniere sunt situate 

deasupra câmpurilor vechi de exploatare care 

sunt expuse acestui risc. 

Deversarea de substanţe chimice 

Combustibilii şi substanţele chimice utilizate 

în amplasamentele miniere şi metalurgice 

sunt adesea periculoase prin natura lor şi pot 

fi toxice pentru oameni, animale sau plante. 

Practic, aceste substanţe sunt utilizate şi 

în alte industrii. Un număr relativ mic de 

substanţe chimice sunt utilizate în industrie 

în cantităţi mari, iar riscurile asociate 

acestora sunt bine cunoscute. Cianurile au 

fost asociate exploatărilor aurifere, deşi sunt 

folosite şi în alte industrii. Publicul are o 

reacţie emoţională la utilizarea acestora, 

orice accident care implică cianuri atrăgând 

atenţia mass-mediei. Pregătirea eficientă de 

urgenţă, precum şi comunicarea în ceea ce 

priveşte operaţiunile ce utilizează a cianuri ar 

trebui să constituie o prioritate. În prezent se 

pun bazele unui Cod pentru Managementul 

Cianurilor în industria extractivă a aurului şi 

acest cod conţine o componentă importantă 

de pregătire pentru cazuri de urgenţă. În 

cazul altor materii prime şi substanţe chimice 

cum ar fi acidul sulfuric, varul, hipocloritul 

37


de sodiu, industria minieră trebuie să ţină 

seama de experienţa altor ramuri industriale, 

în ceea ce priveşte măsurile de depozitare, 

manevrare, de reducere a riscurilor şi de 

intervenţie în caz de urgenţă. 

Incendii şi explozii 

Materialele explozive sunt stocate şi utilizate 

în cantităţi mari în cadrul amplasamentelor 

miniere. Explozivul cel mai des utilizat 

pentru derocare se obţine prin amestecare 

la faţa locului a azotatului de amoniu 

(fertilizant chimic) cu motorină. Ambii 

componenţi sunt mai puţin periculoşi 

în stare pură decât amestecul pe care îl 

generează. De obicei, explozivii sunt bine 

gestionaţi şi stocaţi în condiţii de siguranţă 

în depozite operate de companie sau de un 

contrator. După cum s-a menţionat anterior, 

alte substanţe inflamabile: motorină, petrol, 

kerosen, gaz petrolier lichefiat (GPL), 

substanţe chimice cum sunt solvenţii, 

amoniacul, sulful şi reactivii de preparare, 

sunt transportate şi stocate în cantităţi mari. 

Operaţiunile extinse pot dispune de instalaţii 

de producere a acetilenei pentru ateliere, 

în timp ce operaţiunile mai mici pot de 

asemenea depozita şi utiliza acetilena. 

Unele exploatări au fabrici de oxigen, altele 

utilizează sulf brut pentru a produce acid 

sulfuric, iar altele utilizează temperaturi şi 

presiuni ridicate, combinate cu leşieri acide 

pentru a extrage metalele din minereuri. 

Evaluările de risc realizate de companiile 

miniere sunt o unealtă foarte importantă în 

identificarea substanţelor chimice care pot 

fi substituite pentru reducerea riscurilor sau 

a practicilor de depozitare şi manevrare care 

trebuie înlocuite. 

Riscuri la exploatările închise 

Exploatările închise pot constitui o sursă 

de accidente. Pot avea loc deversări 

catastrofale ale apelor contaminate, aşa cum 

au fost deversările de ape acide şi bogate în 

metale de la mina închisă Wheal Jane din 

Cornwall, UK, din 1991. Evenimentul a fost 

rezultatul inundării lucrărilor vechi, bogate 

în produşi de oxidare generaţi de alterarea 

rocii în timp şi cedarea unei bariere dintr-o 

galerie de acces în mină, care a eliminat apă 

contaminată într-un estuar din apropiere. În 

cercetarea a 221 de accidente care implică 

iazurile de decantare, Buletinul ICOLD / 

UNEP înregistrează relativ puţine accidente 

asociate cu iazurile nefuncţionale. Cu toate 

acestea, se menţionează că acestea nu sunt 

imune la cedări, iar cele care s-au produs 

au fost rezultatul unei creşteri a nivelului 

apei din iazuri având drept consecinţă 

supraîncărcări sau alunecări şi cutremure. 

Aşa cum s-a mai menţionat, stabilitatea şi 

siguranţa minei trebuie luată în considerare 

în fazele de dezafectare şi de post-închidere. 

Exploatarea nu va mai dispune de resurse 

şi personal pentru a face faţă situaţiilor 

de urgenţă. Planificarea trebuie să ia în 

considerare capacitatea continuă şi rolul 

comunităţii şi al agenţiilor guvernamentale în 

pregătirea de urgenţă pe termen lung. 

Aplicarea procesului APELL în zonele 

cu impact cronic 

APELL este un proces de planificare care îşi 

propune prevenirea accidentelor, pregătire 

şi intervenţie. Aceeaşi abordare şi multe 

dintre etapele prezentate pot avea o relevanţă 

egală în alte situaţii care implică impact 

asupra comunităţii şi mediului. Demersul 

poate fi aplicat în procesele consultative 

post-accident sau în situaţiile în care 

comunităţile pot fi expuse unui impact 

cronic pe termen lung datorită operaţiunilor 

miniere. Obiectivul este în mare parte acelaşi 

– de a utiliza consultarea şi planificarea prin 

implicarea mai multor părţi, cu scopul unei 

acţiuni integrate şi eficiente, care să fie bine 

înţeleasă şi sprijinită de toţi. 

38

SECŢIUNEA 5 

Reducerea riscurilor provocate de 

materialele periculoase 

Există ghiduri privitoare la cele mai bune 

practici în managementul materialelor 

periculoase, cu scopul de a reduce riscul 

unor deversări accidentale. Acest deziderat 

poate fi realizat prin: 

• cunoaşterea materialelor periculoase 

existente pe amplasament; 

• alocarea responsabilităţilor pentru 

managementul materialelor periculoase; 

• înţelegerea impacturilor de mediu şi a 

hazardelor prezente sau potenţiale în 

transportul, depozitarea, utilizarea şi 

evacuarea acestora; 

• diminuarea utilizării şi / sau generării de 

materiale periculoase; 

• construirea unor depozite care să 

reţină materialele periculoase în toate 

circumstanţele previzibile; 

• depozitarea deşeurilor într-o manieră 

care să elimine sau să reducă impactul 

de mediu; 

• implementarea controlului fizic şi a 

măsurilor procedurale pentru asigurarea 

faptului că nu există emisii de materiale 

în timpul operaţiunilor normale sau 

anormale; 

• realizarea unor planuri de răspuns la 

urgenţă pentru a se asigura acţiunea 

imediată cu scopul diminuării efectelor 

de mediu în cazul apariţiei unor 

deversări accidentale; 

• monitorizarea oricăror descărcări şi a 

mediului pentru a se detecta scăpările 

de materiale şi a se măsura orice impact 

ulterior; 

• înregistrarea parametrilor şi analiza 

periodică a tendinţelor, astfel încât 

problemele viitoare de mediu să fie 

anticipate şi evitate. 

(Managementul Materialelor Periculoase, 

Depozitarea şi evacuarea. Cele mai bune 

practici de management al mediului în 

minerit, Australia, 1997) 

Impacturile cronice pot rezulta din 

poluarea solului şi a apei, datorită migraţiei 

contaminanţilor de pe amplasament, prin 

dispersia fizică a particulelor în urma 

eroziunii şi alterării sau prin dispersia 

chimică, în cazul drenajului acid al rocilor 

sau mobilizarea prin dizolvare a substanţelor 

din deşeurile miniere. Infiltraţia pe termen 

lung a fluidelor din depozitele subterane 

de stocare, din iazurile de decantare sau 

conducte poate afecta apa de suprafaţă şi 

subterană. Activităţile artizanale de minerit 

la scară mică pot provoca efecte pe termen 

lung asupra comunităţilor locale, în special 

prin intermediul mercurului din utilizat 

pentru recuperarea aurului. În zonele în 

care râurile sunt afectate, cantităţile mari de 

sediment din râuri pot avea efecte pe termen 

lung asupra populaţiei de peşti, ceea ce poate 

avea un impact asupra comunităţilor din 

aval. 

În timp ce acestea nu sunt considerate 

„accidente”, în acelaşi fel cum sunt 

evenimentele neaşteptate, cadrul APELL 

poate fi utilizat ca bază de discuţie cu 

autorităţile şi cu locuitorii din zonă, pentru 

a se ajunge la o înţelegere asupra celui mai 

potrivit mod de a acţiona. 

39


Secţiunea 6 

Studii de caz 

Un element important în procesul de 

identificare a hazardelor potenţiale şi de 

pregătire pentru toate situaţiile de urgenţă 

posibile, îl reprezintă analiza accidentelor 

anterioare. În cadrul planificării pentru 

situaţii de urgenţă, pot şi trebuie să fie 

incluse scenarii derivate din accidente 

reale. Învăţămintele desprinse din situaţiile 

reale ajută la comunicarea riscurilor către 

comunităţi, precum şi la dezvoltarea 

intervenţiei eficiente pe baza unor experienţe 

anterioare. 

Studiile de caz prezentate în această secţiune 

acoperă situaţii diverse – cedarea iazurilor 

de decantare, accidente de transport şi cazuri 

de subsidenţă. Ele subliniază realitatea 

afirmaţiei că accidentele au consecinţe 

devastatoare asupra comunităţilor, mediului 

şi companiilor. Experienţa confirmă faptul 

că pregătirea pentru situaţii de urgenţă este 

vitală şi reprezintă o investiţie majoră şi 

obligatorie pentru toţi cei implicaţi. 

este redusă, dar potenţialul consecinţelor 

este ridicat; 

– necesitarea planificării şi comunicării 

eficiente dincolo de graniţele naţionale 

sau administrative; 

– necesitatea implementării comunicării 

înainte de producerea unui accident; 

– conştientizarea de către populaţie a naturii 

operaţiunilor, riscurilor şi proprietăţilor 

substanţelor chimice utilizate; 

– importanţa unei comunicări eficiente, la 

timp şi deschise cu mass-media şi cu toţi 

actorii implicaţi. 

Fiecare caz prezentat înfăţişează o succesiune 

unică de evenimente, dar pe ansamblu 

ilustrează aspecte cheie comune: 

– importanţa evaluării şi a reducerii proactive 

a riscului; 

– importanţa monitorizării operaţionale şi a 

verificărilor pentru alertarea de urgenţă, 

ca şi necesitatea acţiunii atunci când se 

constată o situaţie anormală; 

– nevoia realizării unor planuri chiar dacă 

probabilitatea de apariţie a unui accident 

40

SECŢIUNEA 6 

Studiul de caz 1 

Cedarea iazului de decantare de la mina Aznalcóllar, Spania 

Accidentul din 1998 de la iazul de 

decantare din cadrul operaţiunii miniere 

Boliden Apirsa – o mină de plumb, zinc 

şi cupru localizată la 35 km de Sevilia, 

Spania – a stârnit interesul mass-mediei, 

industriei şi publicului din toată lumea. 

Nu s-au înregistrat decese sau răniri şi mici 

pierderi de animale domestice. Avarierea 

structurilor a fost limitată, nefiind afectate 

poduri importante. Parcul Naţional Doñana 

aflat în apropriere a fost de asemenea 

protejat datorită acţionării la timp pentru 

blocarea fluxului de reziduuri. Cu toate 

acestea, efectele imediate şi pe termen lung 

au fost severe. Apa şi reziduurile au afectat 

peste 50 de puţuri de irigaţie, populaţiile 

acvatice fiind decimate. Deversarea a 

afectat terenuri folosite pentru păşunat, 

culturi agricole şi plantaţii de pomi 

fructiferi, precum şi areale importante 

pentru păsările migratoare. 

Exploatarea minieră şi uzina de preparare 

au fost proiectate pentru o producţie 

anuală de 4,1 mil. tone. Reziduurile erau 

depozitate într-un iaz de 160 ha, pe malul 

râului Agrio. Proiectat şi construit în 

1977-1978, iazul conţinea în momentul 

accidentului 15 mil. m 3 de deşeuri. În 

1996 acesta a fost supus unui studiu de 

stabilitate realizat de experţi independenţi 

şi autorităţile spaniole. În urma acestui 

studiu nu s-au înregistrat tendinţe de 

instabilitate. La acest studiu s-au adăugat 

inspecţii periodice, ultima la mai puţin de 

2 săptămâni înainte de accident. Nu s-a 

descoperit nici un indiciu al problemei care 

avea să apară. 

În noaptea de 24 aprilie 1998, cedarea unui 

strat cedarea unui strat de marne la 14 m 

sub baraj a determinat o ruptură de 600 m 

în pereţii iazului care au alunecat cu 60 m. 

Aceasta a produs o breşă în baraj prin care 

s-au scurs reziduurile şi apa. În câteva 

ore s-au deversat 5,5 mil. m 3 de apă acidă 

încărcată cu metale. Cantitatea de deşeuri 

eliberată a fost estimată la 1,3 – 1,9 mil. 

tone. Deversarea a inundat malurile râului 

pe o distanţă de 40 km în aval. În total au 

fost afectat 4634 ha de teren, dintre care 

2600 ha au fost acoperite de deşeuri. Când 

nivelul apei a scăzut, grosimea reziduurilor 

depuse oscila între 4 m în aproprierea 

iazului şi câţiva milimetri la 40 km în 

aval. Valul de inundaţie a fost stopat întro 

zonă din aval printr-un baraj de urgenţă 

construit între malurile râului. Acest baraj 

a oprit apa contaminată să ajungă în Parcul 

Naţional Doñana. 

Operaţiunile de exploatare şi preparare 

au fost închise imediat, iar breşa a fost 

închisă în 36 ore. Autorităţile spaniole 

au interzis utilizarea fântânilor şi a 

terenurilor afectate. Boliden Apirsa a 

achiziţionat producţia de fructe din zona 

afectată în acel sezon, pentru a reduce 

efectele negative asupra fermierilor şi 

pentru a garanta că fructele contaminate 

nu ajung pe piaţă. Compania Boliden 

Apirsa a organizat câteva grupuri de lucru 

pentru a trata diversele probleme apărute, 

inclusiv: investigarea cauzelor cedării 

barajului; impactul asupra mediului; 

îndepărtarea deşeurilor deversate; 

aspecte legislative şi de asigurări; aspecte 

referitoare la informare; repornirea 

operaţiunilor miniere şi dezafectarea 

iazului respectiv. Deoarece resursele 

locale nu erau suficiente pentru a face faţă 

volumului de muncă, s-a făcut apel la alte 

resurse din cadrul Grupului Boliden şi a 

fost solicitat ajutor extern. 

41


A fost prezentat autorităţilor un plan 

de remediere şi ecologizare la 3 zile 

după accident. Responsabilităţile au 

fost împărţite între exploatarea minieră 

şi autorităţile locale, iar activităţile de 

refacere urmau să fie finalizate înainte de 

ploile de toamnă. Obiectivul a fost refacerea 

terenului la starea care să permită utilizarea 

acestuia. Deşeurile au fost îndepărtate şi 

transportate pentru depozitare în vechea 

carieră Aznalcóllar. Datorită traficului 

intens, cu sute de camioane grele, s-au 

produs cinci accidente rutiere grave în 

timpul operaţiunilor de decontaminare. 

După finalizare a fost iniţiat un program 

de analiză a probelor de sol, iar în vara 

1999 a început a doua fază a procesului 

de remediere, etapă care s-a concentrat 

asupra zonelor unde nivelul metalelor în 

sol a depăşit pragurile de intervenţie. De 

asemenea, au fost decontaminate 45 de 

fântâni. 

S-a obţinut aprobarea de a se utiliza o 

veche carieră la zi ca loc de depozitare a 

deşeurilor şi a fost reluată activitatea de 

producţie. În paralel s-au desfăşurat lucrări 

de dezafectare a iazului de decantare, 

inclusiv construirea unui nou canal pentru 

Râul Agrio şi a unui perete despărţitor 

impermeabil între iaz şi râu. 

Boliden a evidenţiat mai multe aspecte 

legate de pregătirea pentru urgenţe 

rezultate în urma accidentului: 

• Importanţa existenţei unor relaţii 

înainte de un incident şi nu după acesta, 

cu scopul întăririi încrederii între 

părţile implicate, stabilirea rolurilor şi 

responsabilităţilor, planuri de acţiune 

etc. 

• Necesitarea informării interne şi externe. 

Au fost alocate resurse semnificative 

pentru administrarea relaţiilor cu massmedia. 

• A fost înfiinţat un centru de informare 

într-o localitate rurală din apropiere, 

dar compania ar fi trebuit să fie mult 

mai activă anterior accidentului în 

informarea comunităţii locale. 

• Beneficiul unor baze de date iniţiale 

bine puse la punct, pentru stabilirea 

condiţiilor de fond cum ar fi nivelul 

concentraţiilor metalelor în sol. Acest 

lucru ar fi uşurat semnificativ evaluarea 

efectelor unui accident şi activităţile de 

remediere. 

• Necesitatea sprijinirii angajaţilor – aflaţi 

în astfel de momente într-o stare de stres 

foarte accentual – precum şi informarea 

acestora. 

Acest caz evidenţiază faptul că şi acţiunile 

de reecologizare presupun o serie de 

riscuri. Operaţiunile logistice de mare 

amploare necesare pentru a face faţă 

consecinţelor accidentelor majore pot 

necesita ele însele un demers de evaluare 

a riscului, planificarea urgenţei şi 

comunicarea cu comunitatea. 

42

SECŢIUNEA 6 


Deversarea de mercur de lângă San Juan, Choropampa şi Magdalena, Peru 

Minera Yanacocha SRL operează exploatare 

de aur la zi, o mină de aur deschisă în 

nordul Peru-ului. Mercurul este un produs 

secundar rezultat la recuperarea aurului 

şi este închis în retorte şi apoi transportat 

departe de mină. În dimineaţa zilei de 2 

Iunie 2000, un camion a plecat de la mina 

Minera Yanacocha transportând 10 cilindri 

pentru clor goi şi 9 retorte pentru mercur, 

fiecare cântărind în jur de 200 kg. Drept 

rezultat al unei serii de evenimente, o 

cantitate estimată de 151 kg de mercur s-a 

scurs dintr-o retortă şi s-a împrăştiat pe o 

secţiune de 40 km a unei autostrăzi care 

trece prin 3 sate, San Juan, Choropampa şi 

Magdalena. Scurgerea a trecut neobservată 

de şofer şi nu a fost confirmată decât a 

doua zi. În acest interval de timp, locuitorii 

din satele învecinate au găsit şi au strâns 

anumite cantităţi de mercur. 

Ce s-a întâmplat mai apoi e deschis 

discuţiilor. Totuşi, nu există nici un 

dubiu că populaţia locală a manipula 

mercurul direct. Mai mult, unii oameni au 

încălzit mercurul în recipienţi deschişi, 

în case prost ventilate, crezând că deţine 

proprietăţi medicale şi religioase sau în 

falsa speranţă de a recupera aur. În câteva 

zile, mai mulţi localnici s-au îmbolnăvit şi 

au fost repede diagnosticaţi cu simptome de 

intoxicaţie acută cu mercur. 

În zilele şi săptămânile următoare, 

între două şi trei sute de săteni au fost 

identificaţi ca având grade diferite de 

intoxicare cu mercur, ca urmare a expunerii 

la această substanţă. Ca şi în cazul altor 

situaţii de urgenţă, acţiunile iniţiale au 

implicat un anumit grad de confuzie şi 

lipsă de pregătire pentru un astfel de 

eveniment. 

Transportul de mercur şi cilindri de clor 

plecat de la mină şi la 155 km de autostrada 

Pan American, un cilindru de clor gol 

a căzut din camion. Deoarece cilindrii 

sunt prea mari pentru ca o persoană sa-i 

manevreze, şoferul a condus în continuare 

prin localităţile San Juan, Choropampa, şi 

Magdalena. A doua zi, un supraveghetor a 

venit în ajutorul şoferului şi împreună au 

urmărit traseul pentru a regăsi cilindrul 

de clor. La acel moment, oamenii colectau 

deja mercur din stradă, dar acest lucru nu 

a fost remarcat şi şoferul nu a conştientizat 

că existau probleme în ceea priveşte 

transportul de mercur. În aceeaşi zi, un 

operator de serviciu de la mină a primit 

un telefon de la un prieten care locuieşte 

în Choropampa, care spunea că se pare 

că există mercur pe străzi. Două ore mai 

târziu, a venit personal de la mină pentru 

investigaţii şi a găsit un copil care se juca 

cu ceea ce părea a fi mercur. Astfel, a fost 

trimisă o echipă să recupereze ce a mai 

rămas din mercurul vărsat. Între timp, 

camionul ce transporta mercurul a fost lăsat 

nesupravegheat în Magdalena, retortele erau 

în dezordine şi aproximativ trei pătrimi din 

conţinutul unei retorte a dispărut. 

Pentru o perioadă îndelungată, au fost 

folosite difuzoare, au fost ţinute întâlniri 

şi au fost puse anunţuri în ziarele locale, 

care avertizau oamenii că mercurul este 

otrăvitor şi că ar trebui să-l returneze 

posturilor medicale din sate, dar eforturile 

au fost în zadar, pentru că sătenii au 

refuzat să returneze mercurul. În zilele 

următoare s-au făcut eforturi repetate 

pentru recuperarea mercurului şi mai 

mulţi oameni au venit la centrele medicale, 

cu dermatită de contact, cauzată de 

manevrarea mercurului. 

43


În acest moment (la şase zile după 

scurgere), autorităţile medicale nu erau 

conştiente de riscul pe care îl prezintă 

inhalarea vaporilor de mercur, crezând 

că doar contactul cu pielea şi ingestia 

reprezintă pericole. 

Numărul oamenilor care se îmbolnăveau a 

crescut în următoarele patru săptămâni şi 

Minera Yanacocha a început să răscumpere 

mercurul. S-a estimat că aproximativ 45% 

din mercur a fost returnat sau recuperat 

prin operaţii de curăţare a drumului şi 

că aproximativ 15% a fost pierdut în aer, 

prin vaporizare. Restul cantităţii nu a 

fost regăsit. 511 oameni au fost trataţi de 

intoxicaţie cu mercur până în 23 iulie, din 

care 134 au fost spitalizaţi. 

Raportul realizat de consilierul pe probleme 

de conformare din cadrul Corporaţiei 

Internaţionale de Finanţe a prezentat câteva 

puncte care au împiedicat reacţia la situaţia 

de urgenţă: 

• Lipsa unui plan de răspuns la urgenţă 

care să se ocupe de scurgerile din afara 

minei. 

• Confuzia în ceea ce priveşte 

“proprietatea” sau responsabilitatea 

pentru accident (compania de transport 

sau mina). 

• În multe cazuri, lipsa cooperării 

populaţiei locale. 

• Comunicare slabă între companie şi 

autorităţile locale. 

• Localizarea îndepărtată a scurgerii, 

care a condus la întârzierea aducerii 

de echipament analitic şi de 

decontaminare. 

• Confuzie în ceea ce priveşte cantitatea 

exactă de mercur scurs. 

• Împrăştierea mercurului pe o suprafaţă 

mare. 

Acţiuni ulterioare 

După deversare, Ministrul Energiei şi 

Minelor a publicat o rezoluţie prin care 

ordona operatorilor de mine să prezinte 

planuri de intervenţie şi manuale de 

operare pentru substanţele periculoase sau 

toxice. Ar trebui creată o listă iniţială de 

substanţe care prezintă un anumit grad de 

risc pentru populaţie sau pentru mediul 

înconjurător şi care să includă cianuri, 

mercur, acid sulfuric, combustibili şi 

lubrifianţi, var, hidroxid de sodiu şi apă 

oxigenată. 

Acţiunile ulterioare ale companiei includ: 

• A fost angajat un supraveghetor pentru 

transportul materialelor periculoase, 

care să supravegheze activitatea la 

punctele de încărcare şi descărcare, 

precum şi pe traseu. 

• A fost semnat un nou contract între 

Yanacocha şi contractorul de securitate 

pentru controlul traficului rutier între 

coastă şi Cajamarca. A fost creat un 

punct de control la începutul traseului, 

la care toate camioanele şi toţi şoferii vor 

fi verificaţi pentru a se asigura buna lor 

condiţie mecanică şi respectiv fizică. 

• Transportul materialelor periculoase se 

va face în convoaie şi numai în timpul 

zilei. 

• Se vor ţine cursuri de pregătire pentru 

autorităţile şi comunităţile locale pentru 

explicarea mai detaliată a activităţilor 

operaţionale şi despre materialele 

periculoase folosite, inclusiv planurile 

de urgenţă şi cum se poate interveni 

pentru reducerea riscului, dacă e 

necesar. 

44

SECŢIUNEA 6 


Deversarea de reziduuri de la Marcopper, Insula Marinduque, Filipine 

Pe 24 martie 1996, 1,6 milioane m 3 de 

reziduuri s-au scurs printr-un tunel de 

drenaj de la o carieră închisă unde fuseseră 

stocate, în apropierea minei Marcopper. 

Tunelul a fost sigilat anterior depunerii 

reziduurilor, dar izolaţia a cedat. Cedarea a 

fost probabil favorizată de un cutremur de 

pământ declanşat cu şase zile înainte. 

Această eliminare a produs probleme 

majore populaţiei locale. Deşi populaţia nu 

consuma apa din râu pentru băut, aceasta 

a fost utilizată pentru spălarea hainelor, 

precum şi pentru irigaţii şi ca sursă de apă 

pentru şeptel. Râul este utilizat şi ca o cale 

de acces mare parte a anului, iar această 

deversare a afectat circulaţia vehiculelor, 

ducând la izolarea unor localităţi aflate în 

amonte de un centru urban, unde localnicii 

îşi vând mărfurile. Recoltele de pe malul 

râului au fost distruse. Datorită închiderii 

imediate a exploatării, muncitorii au fost 

concediaţi, iar beneficiile pentru economia 

locală sub forma salariilor, serviciilor, 

aprovizionării şi a taxelor locale au fost 

decimate. 

În momentul accidentului, exploatarea era 

deţinută în proporţie de 39,9% de Placer 

Dome, 49% de guvernul filipinez şi 11% 

de investitori privaţi din Filipine. Placer 

Dome, deşi nu este acţionarul majoritar, şia 

asumat responsabilitatea pentru lucrările 

de remediere şi pentru despăgubirea celor 

afectaţi, precum şi pentru crearea unui 

program de dezvoltare durabilă care va 

oferi o moştenire pozitivă şi beneficii pe 

termen lung pentru comunitate. 

Conducerea companiei a rezumat 

concluziile desprinse în urma acestui 

incident astfel: 

• Colectarea informaţiilor exacte consumă 

foarte mult timp, dar este esenţială. 

• Soluţiile tehnice pe termen scurt sunt 

adesea foarte diferite de cele pe termen 

lung. 

• În cadrul rezolvării soluţiilor pe termen 

lung este foarte dificilă concilierea 

tuturor celor implicaţi, dar aceasta 

nu trebuie să împiedice desfăşurarea 

acţiunilor. 

„Pe parcursul acestei experienţe am învăţat cu 

siguranţă cât de importantă este implicarea 

populaţiei în procesul de luare a deciziilor 

care o afectează. Experţii ingineri au tendinţa 

de a face planuri şi apoi de a consilia 

populaţia în legătură cu ceea ce are de făcut 

– în special în situaţii de urgenţă. Cu toate 

acestea, din experienţa noastră, populaţia se 

opune adesea acestor planuri, din simplul 

motiv că acestea nu le aparţin. Aceasta nu 

înseamnă că putem acţiona întotdeauna în 

conformitate cu ceea ce vrea comunitatea 

– pot exista motive tehnice care împiedică 

acest lucru. Dar este nevoie de consultarea 

cel puţin a unei părţi a populaţiei în cadrul 

procesului de luare a deciziilor. 

În final, mineritul nu implică minerale, 

ci oameni. Vor avea succes numai aceia 

care dau dovadă de angajament faţă de 

comunităţile în care operează şi care sunt 

capabili să construiască relaţii de încredere 

cu acestea”. 

John Loney şi Christopher Sheldon, 

Placer Pacific 

45


• Când populaţia este afectată de 

nervozitate şi indignare „percepţia 

constituie realitatea”. 

• Comunicarea ar trebui să se desfăşoare 

prin utilizarea unui limbaj non-tehnic. 

• Este esenţială implicarea comunităţii 

încă de la început în procesul de luare a 

deciziilor – durata activităţilor se poate 

prelungi, dar decizia comunităţii va 

accelera succesul. 

• Timpul şi energia investite zi de zi în 

obţinerea bunăvoinţei populaţiei este un 

bun de preţ în momente de criză. 

• Este nevoie de mult timp pentru a 

reconstrui credibilitatea şi încrederea, 

dacă relaţia cu comunitatea este 

afectată de accidente de tipul celui descris 

anterior. 

Comunicarea eficientă a fost un aspect 

cheie. Există o cerere considerabilă de 

informaţie la diverse nivele privind 

consecinţele unui astfel de incident şi, în 

timp ce majoritatea companiilor produc 

rapoarte tehnice detaliate de calitate, ideale 

pentru departamentele guvernamentale, 

acestea sunt adesea inutile comunităţilor 

locale. Spre exemplu, Placer a creat o 

broşură ilustrată, cu dialoguri, în limbajul 

local, precum şi în engleză, foarte eficientă 

pentru înţelegerea de către populaţie a 

evenimentelor şi a activităţilor ulterioare. 


Cedarea barajelor de deşeuri de la Stava, Nordul Italiei 

La o exploatare de fluorină de lângă Stava, 

localizată în munţii din Nordul Italiei, au 

fost construite 2 iazuri de decantare de-a 

lungul unei văi, unul în amonte de celălalt. 

Pârâul care curgea prin vale a fost canalizat 

printr-o conductă de beton, înainte de 

construcţia barajului. Când primul baraj 

a atins înălţimea de 16 m s-a început 

construirea celui de-al doilea stăvilar, în 

amonte de prima îndiguire. Când acest 

al doilea stăvilar a atins 29 m înălţime a 

avut loc o alunecare rotaţională şi a cedat. 

Se presupune că tubul de beton s-a spart, 

permiţând apei pârâului să pătrundă în 

corpul barajului din amonte. Creşterea 

presiunii apei în pori a produs alunecarea 

rotaţională. Deversarea deşeurilor a 

determinat cedarea stăvilarului mai mic şi 

la combinarea conţinuturilor celor 2 baraje 

a rezultat o viteză a fluxului de 60 km/h 

care a măturat în calea sa localitatea rurală 

Stava, cu cele câteva hoteluri ale sale şi a 

înghiţit o parte din micul oraş Tesero aflat 

la 7-8 km în aval. Au murit 269 persoane. 

O procedură de planificare a intervenţiei 

în caz de urgenţă care să includă un proces 

de evaluare detaliată a riscului, ar fi putut 

identifica riscurile inacceptabil de ridicate 

pentru comunitate, autorităţi şi exploatare. 

Câţiva ingineri au declarat ulterior că 

amplasamentul era necorespunzător şi că 

riscurile prea mari pe care le genera barajul 

ar fi trebuit să împiedice construirea lui. 

Nu se ştie dacă planurile de intervenţie 

ar fi fost eficiente, ţinând cont că viteza 

de declanşare a accidentului nu a permis 

avertizarea populaţiei. Cu toate acestea, un 

proces de tip APELL ar fi conturat profilul 

ridicat al riscului. Când companiile au 

început să gândească moduri de acţiune 

pentru prevenirea imprevizibilului, s-a 

utilizat alternativa strămutării populaţiei 

care locuia sub nivelul iazurilor de 

decantare ce prezentau un grad ridicat de 

risc. 

46

SECŢIUNEA 6 


Deversarea de cianură de la Baia Mare, România 

Pe 30 ianuarie 2000 a apărut o spărtură 

în iazul de decantare de la exploatarea 

auro – argentiferă Aurul SA, din Baia 

Mare, România. S-au deversat în reţeaua 

hidrografică 100 000 m 3 de lichid şi deşeuri 

în suspensie cu un conţinut de cianură şi 

metale grele, în special cupru, estimat la 

50 – 100 tone. Contaminarea a traversat 

şi a afectat prin intermediul râurilor 

Someş, Tisa şi în final Dunărea, teritoriul 

României, Ungariei şi al Republicii 

Federative Iugoslavia. 

Exploatarea a fost destinată reprocesării 

deşeurilor vechi şi a început operaţiunile în 

1999. 

Breşa din baraj a fost declanşată de o 

combinaţie de deficienţe intrinseci de 

proiectare a procesului, de condiţii 

neprevăzute de operare, corelate cu vremea 

nefavorabilă. Stăvilarul era construit din 

deşeuri cu granulaţie mare, rezultate în 

urma procesării, metodă care necesită 

menţinerea unei plaje de siguranţă între 

înălţimea barajului şi nivelul de apă din iaz. 

În cazul iazului nou de la Aurul Baia Mare, 

exista un dezechilibru între fluxul de solide 

şi apă pe de o parte şi creşterea capacităţii 

de depozitare a iazului pe de altă parte, 

deoarece procesul de construire a iazului 

nu putea ţine pasul cu ridicarea nivelului 

apei din rezervor. Condiţiile climatice ale 

sezonului de iarnă au agravat situaţia şi au 

dus la creşterea necontrolată a nivelului 

iazului şi ulterior la revărsarea peste baraj. 

Compania a reparat spărtura utilizând 

material provenit din apropiere şi a adăugat 

hipoclorit de sodiu în apa scursă (şi în zona 

inundată de revărsare). Însă un mare volum 

de afluent 

contaminat s-a deversat înainte ca breşa să 

fie închisă. 

Poluarea a avut un impact sever atât asupra 

biodiversităţii, ecosistemelor râurilor, 

surselor de apă potabilă, cât şi asupra 

condiţiilor socio-economice ale populaţiei 

locale. Au apărut efecte acute, tipice pentru 

cianură, pe o mare întindere a sistemului 

hidrografic, până la confluenţa cu Tisa 

şi Dunărea: fito- şi zooplanctonul au fost 

distruse în totalitate, iar peştii au fost ucişi 

la trecerea valului de cianură. Aceste efecte 

nu au durat însă mult timp. 

Raportul Misiunii de Evaluare UNEP / 

OCHA asupra accidentului a concluzionat 

că respectiva companie a urmat toate 

etapele corespunzătoare intervenţiei în caz 

de urgenţă. O altă concluzie emisă de acest 

raport a fost aceea că sistemul de avertizare 

stabilit prin Convenţia de Protejare a 

fluviului Dunărea a reacţionat corespunzător 

pentru alertarea ţărilor vecine. Schimbul 

eficient de informaţii şi măsurile aplicate 

de autorităţile române, ungare şi iugoslave, 

inclusiv închiderea temporară a lacului 

de acumulare al râului Tisa, au dus la 

reducerea riscurilor şi impactului deversării. 

Aşezările rurale din vecinătatea exploatării 

miniere au fost aprovizionate din surse 

alternative de apă. 

Totuşi, raportul a subliniat lipsa sistemelor 

de monitorizare care să detecteze apariţia 

situaţiilor periculoase. Mai mult, procedurile 

formale de pregătire şi intervenţie în caz 

de urgenţă aplicate de către companie şi 

de autorităţile locale au făcut o analiză 

rudimentară a cantităţilor mari de materiale 

periculoase (cianură, hipoclorit) utilizate 

în apropierea aşezărilor omeneşti şi a 

sistemelor hidrografice. Raportul a mai 

47


evidenţiat şi întârzieri în transmiterea 

informaţiilor către populaţia din apropierea 

instalaţiilor în stadiul incipient şi a 

considerat ca esenţială stabilirea unui sistem 

operaţional şi prompt de avertizare timpurie. 

Acest accident a scos la iveală şi nivelul 

scăzut de conştientizare a populaţiei în ceea 

ce priveşte riscurile de siguranţă şi de mediu 

pe care le presupune o exploatare minieră. 

Un proces APELL ar fi garantat anticiparea 

riscului unui accident şi comunicarea 

companiei nu numai cu oficialităţile, ci 

şi cu comunitatea locală. De asemenea, 

compania ar fi putut fi mai bine pregătită 

să administreze relaţiile cu mass-media 

internaţională, a cărei atenţie a fost atrasă 

de acest incident. 

Studiu de caz 6 

Subsidenţa la lucrările miniere de la Exploatarea de talc Lassing, Austria 

Acest studiu de caz prezintă un accident 

declanşat de fenomenul de subsidenţă la 

o mină de talc deţinută de Rio Tinto, prin 

intermediul companiilor sale auxiliare 

Luzenac şi Naintsch Mineralwerke, 

localizate în Provincia Steymark din 

Austria. Accidentul a produs victime în 

perimetrul exploatării şi a avut efecte fizice 

şi psihologice grave asupra comunităţii 

locale. Exploatarea nu şi-a mai reluat 

activitatea de la acest dezastru şi urma a fi 

închisă permanent în anul 2001. 

Această exploatare subterană a funcţionat 

din 1901 şi a produs 25 000 t de talc pe 

an. Mina şi uzina de preparare sunt situate 

pe o mică vale, la jumătatea distanţei 

dintre Viena şi Salzburg. Operaţiunile se 

realizau prin metoda cu surpare ascendentă 

şi rambleere. La ora 10 a.m. în ziua de 

17 iulie 1998, un miner, Georg Hainzl, a 

rămas blocat în subteran, după o invazie 

de apă şi noroi. A apărut un crater la 

suprafaţă, iar casele situate în imediata 

apropriere a acestuia au început să se 

deplaseze. Întregul personal al minei a 

revenit pe amplasament pentru contribui 

la operaţiunile de salvare. La amiază, 

amplasamentul era împânzit de massmedia, 

reprezentanţi ai autorităţilor, pompieri, 

membri ai comunităţii locale, poliţie, 

prietenii şi familiile minerilor, precum şi 

o mulţime de curioşi. În total, mulţimea 

număra 700 persoane. Conducerea locală 

împreună cu oficialii autorităţilor din 

minerit au petrecut după-amiaza şi seara 

realizând planuri de salvare. 

La ora 9.30 p.m. s-a auzit un zgomot 

puternic, iar casele de la suprafaţă au 

început să alunece în craterul format 

care şi-a sporit rapid dimensiunile şi s- 

a umplut cu apă. Cei aflaţi pe marginea 

acestuia au simţit un curent violent de 

aer expulzat din puţul minei. În acel 

moment s-a conştientizat că se petrece o 

catastrofă şi că cei nouă mineri şi un expert 

tehnic care se aflau în subteran în cadrul 

operaţiunii de salvare, sunt într-o situaţie 

înspăimântătoare. 

După 9 zile de activitate frenetică, Georg 

Hainzl a fost salvat printr-un foraj de 

diametru mare, săpat de la suprafaţă. 

Aceasta a creat speranţa că şi ceilalţi din 

echipa de salvare ar fi putut supravieţui, 

fapt ce a prelungit operaţiunile de salvare 

încă 3 săptămâni. Acestea au fost oprite pe 

14 august 1998. S-a lucrat apoi la diverse 

planuri de a pătrunde în mină pentru 

48

SECŢIUNEA 6 

recuperarea cadavrelor celor din echipa 

de salvare. În aprilie 2000, aceste planuri 

au fost abandonate definitiv din motive de 

siguranţă şi s-a început planificarea pentru 

închiderea permanentă a minei. 

Privită în perspectivă, această tragedie a 

afectat foarte puternic mica comunitate 

minieră. Cei mai mulţi dintre cei dispăruţi 

locuiau în satul Lassing sau în împrejurimi 

şi aveau familii şi rude pe o rază de 5 km 

în jurul amplasamentului. Unele rude, 

între care părinţi, fraţi şi surori lucrau în 

uzina de preparare. O casă a fost distrusă şi 

două au fost atât de puternic avariate încât 

a trebuit să fie demolate. A fost necesară 

strămutarea a 12 familii. Şoseaua principală 

şi un pârâu local au fost întrerupte şi au 

trebuit să fie deviate. 

Investigarea accidentului a continuat tot 

anul 1999 şi în anul 2000 s-a desfăşurat un 

proces împotriva conducerii minei, ceea 

ce a condus la menţinerea acestui accident 

în atenţia mass-mediei timp de 2 ani după 

producerea lui. 

Tragedia a afectat, în afara rudelor şi 

familiilor celor decedaţi, angajaţii şi 

conducerea companiei, alte grupuri şi 

entităţi implicate, inclusiv Rio Tinto şi 

Luzenac, mass-media, oamenii politici, 

comunitatea locală şi diverşi experţi tehnici. 

Guvernul şi compania au oferit servicii de 

consiliere, care au inclus terapia de grup şi 

servicii individuale pentru rude, angajaţi, 

precum şi consiliere psihiatrică pentru 

managerul exploatării şi pentru minerul 

Georg Hainzl. 

Ca în majoritatea incidentelor care stârnesc 

atenţia generală, mass-media 

(presa, radioul şi televiziunea) au 

jucat un rol important şi au influenţat 

puternic desfăşurarea faptelor. Interesul 

a fost amplificat la mina Lassing datorită 

craterului imens format (100 m în diametru 

şi 40 m în adâncime) care, din motive 

de investigaţii şi aprobări din partea 

autorităţilor, nu a fost rambleeat decât la 2 

ani după eveniment. 

Mass-media a avut 3 tendinţe diferite 

de comportament. Iniţial, datorită lipsei 

informaţiilor de calitate, a funcţionat ca 

instrument de stabilire a faptelor petrecute 

şi de promovare a recuperării celor 

dispăruţi. Apoi, ca suport pentru familiile 

implicate, când s-a constatat că lucrările de 

investigare şi recuperare sunt în zadar. În 

final, ca o voce a apărării la proces, unde 

s-a constatat că procurorul nu permitea 

prezentarea anumitor probe. 

Politicienii şi departamentele 

guvernamentale la nivel local, de provincie 

şi federal au fost de asemenea implicaţi. 

Principala problemă care a reieşit din 

implicarea politică la Lassing a fost una 

de lipsă de înţelegere. Mecanismul care a 

condus la inundarea catastrofică a minei 

Lassing a fost foarte complex, iar explicaţia 

completă a acestei tragedii nu a fost găsită 

nici după 18 luni de investigaţii şi după 

un proces care a durat 6 luni. Totuşi, 

politicienii au înţeles că familiile celor 

decedaţi doresc recuperarea corpurilor 

şi au promis că aceasta se va întâmpla, 

pornind de la falsa premisă că nu este 

decât o problemă de costuri. În noiembrie 

1998 era clar că recuperarea cadavrelor 

impune riscuri de siguranţă prea mari şi că 

era imposibilă. În aprilie 2000 Ministerul 

a emis concluzia că este imposibilă 

recuperarea corpurilor neînsufleţite. 

49


Mica comunitate din Lassing a înţeles 

prea puţin situaţia şi, în consecinţă, s-au 

vehiculat multe informaţii eronate. S-au 

vehiculat acuzaţii privind depozitarea 

deşeurilor în mină, minerit ilegal, aroganţa 

conducerii, construcţii de locuinţe în zona 

periculoasă, zgomotul generat de explozii 

etc. iniţial, cei care conduceau investigaţiile 

au crezut că aspectele tehnice depăşesc 

capacitatea de înţelegere a publicului. În 

loc să i se acorde încredere în înţelegerea 

problemelor, publicul a fost exclus din 

proces. Acest aspect a fost înţeles în 1999, 

iar primarul din Lassing a fost invitat 

să participe la şedinţele săptămânale 

de evaluare a lucrărilor, ce reuneau 

reprezentanţi ai companiei, ai Autorităţii 

Miniere şi ai guvernului. Primarul a înţeles 

astfel că recuperarea corpurilor ar fi dificilă 

şi periculoasă. Este notabil că din acel 

moment rudele celor dispăruţi nu şi-au mai 

direcţionat frustrarea către companie, aşa 

cum au făcut imediat după accident. 

Compania a tras câteva concluzii 

importante şi utile în urma acestui 

accident: 

• Informaţiile sunt utile când sunt bine 

administrate vin din partea companiei, 

deoarece aceasta este cea care deţine 

cele mai actualizate şi precise informaţii. 

• Desemnarea imediată a unui purtător 

de cuvânt credibil şi competent este 

crucială. 

• Implicarea părţilor afectate încă din 

stadiul incipient va ajuta la îndepărtarea 

zvonurilor şi afirmaţiilor răuvoitoare la 

adresa companiei. 

• Necesitatea existenţei unui plan de 

intervenţie în caz de urgenţe. 

• Acest plan va evita declanşarea haosului 

pe amplasament în timpul momentelor 

de criză. 

• Planul trebuie să includă strategii şi 

metode specifice pentru menţinerea 

relaţiilor cu mass-media, cu 

grupurile comunităţii şi cu entităţile 

guvernamentale. 

• Strategiile aplicate trebuie să ia 

în considerare contextul cultural 

particular, precum şi natura specifică a 

operaţiunilor. 

50


Secţiunea 7 ANEXE 

Anexa 1 

Componentele unui plan de intervenţie în caz de urgenţă 

În continuare se sugerează aspecte ce pot fi 

utile în alcătuirea unui plan de intervenţie 

în caz de urgenţă. Nu tot ce este prezentat 

aici este obligatoriu să fie inclus, sau în 

alternanţă, în unele cazuri fiind necesare alte 

aspecte. Ordinea în care sunt înscrise nu este 

importantă. Lista a fost sintetizată după mai 

multe resurse şi are rol de îndrumar; trebuie 

să fie aplicată în mod flexibil. 

Scop / obiective: 

– Obiectivele planului 

– Când urmează să fie utilizat acest plan şi 

de către cine 

– Definirea unei urgenţe 

– Acoperirea scenariilor de urgenţă 

– Alte elemente incluse în document 

v Data planului / frecvenţa de actualizare 

Scenariile de urgenţă şi riscurile 

– Identificarea separată a scenariilor de 

urgenţă 

– Populaţia şi centrele rezidenţiale supuse 

riscului 

– Natura mediilor / ecosistemelor supuse 

riscului 

– Hărţi ale zonelor de risc, impactul asupra 

sistemelor hidrografice 

– Cantitatea şi localizarea substanţelor 

periculoase 

– Proprietăţile fiecărei substanţe periculoase 

Centrul de Coordonare a Urgenţelor 

din cadrul exploatării 

– Persoanele desemnate responsabile 

– Localizarea Centrului de Coordonare 

a Urgenţelor din exploatările miniere / 

locaţie alternativă 

– Rolul Centrului 

– Sistemele de comunicaţii / echipamen-tele 

folosite în caz de urgenţă / autorită-ţile 

care intervin în caz de urgenţă 

– Lista funcţiilor persoanelor „cheie” (de pe 

amplasament, din afara amplasamentului) 

– Lista numerelor de telefon (de la birou, de 

acasă, mobil) ale persoanelor „cheie” sau 

ale înlocuitorilor acestora 

– Centrul pentru păstrarea documentelor 

„cheie”, ex: 

- procedurile de închidere a operaţiunilor 

- localizarea zonelor de depozitare 

a materialelor periculoase/ 

echipamentelor de siguranţă şi 

intervenţie 

- hărţi ale comunităţilor şi de mediu 

- informaţii asupra locaţiei altor 

echipamente de comunicaţii, inclusiv 

seturi portabile 

- informaţii asupra surselor de energie 

folosite în caz de urgenţe 

- date de contact pentru alte utilităţi / 

servicii 

- manuale de operare 

- fişe MSDS (Material Safety Data Sheets) 

51


- lista personalului antrenat pentru a 

interveni în situaţii de urgenţă 

- tipul şi localizarea sistemelor de alarmare 

- formularele de raportare a accidentelor 

- jurnalul accidentelor 

- copii ale planului de urgenţă, ale 

planului de comunicaţii şi ale planului 

de acţiuni specifice 

- listele de notificare, listele 

personalului, listele de contact, cu 

numerele de telefon obişnuite şi pentru 

situaţii de urgenţă. 

Centrul de Comunicaţii în situaţii 

de Criză şi cu mass-media 

(vezi Anexa 2 pentru mai multe îndrumări) 

– Persoanele responsabile 

– Localizarea (situat împreună cu Centrul 

de Coordonare a Urgenţelor, separat sau la 

distanţă) 

– Rolul Centrului 

– Relaţiile cu Centrul de Coordonare a 

Urgenţelor 

– Rolul persoanelor din echipa de comunicaţii 

– Listele cu detaliile de contact pentru massmedia, 

ONG-uri, politicieni şi oficiali, 

investitori 

– Posibilităţi de informare succintă a massmediei 

– Echipamentele de comunicaţii 

– Procedurile de comunicare internă 

– Procedurile de comunicare externă 

– Procedurile de anunţare a familiilor celor 

răniţi 

– Procedurile de contact cu mass-media 

– Site-ul internet prestabilit 

– Purtătorii de cuvânt desemnaţi 

– Responsabilii cu: 

- planul de comunicare a crizei (massmedia 

etc.) 

- principiile de comunicare 

- mesajele „cheie” 

- informaţiile de fond legate de operaţiunile 

efectuate şi de planul de urgenţă 

- jurnalul contactelor efectuate / 

declaraţiilor făcute 

Procedurile de anunţare în caz 

de urgenţă şi sistemele de comunicaţii 

Informaţiile care urmează să fie distribuite în 

timpul evaluării incidentului- proforme 

Criteriile de stabilire a nivelelor de alertare 

Detaliile de contact pentru alertarea de urgenţă 

Detaliile de contact pentru alertarea 

secundară 

Schiţa de notificare în caz de urgenţă: 

– organizaţiile care să fie contactate 

– de către cine 

– metoda de comunicare 

– succesiunea acţiunilor 

Sistemele de alarmare 

Numele şi numerele de telefon ale 

persoanelor responsabile, ex: 

– managerul instalaţiei 

– oficialităţile locale şi serviciile de urgenţă 

– instalaţiile industriale învecinate 

– conducerea comunităţii 

– locuitorii din împrejurimi 

– mass-media. 

Echipamentul de comunicaţii (radio, 

telefoane mobile etc.) 

Procedurile de înregistrare a acţiunilor 

întreprinse şi a comunicaţiilor realizate. 

Echipamentul şi resursele utilizate 

în caz de urgenţă 

Includ resursele de pe amplasament şi cele 

externe, după cum au fost identificate în 

procesul de planificare sau specificate prin 

acorduri de ajutor reciproc 

Localizarea valvelor de izolare 

Proceduri speciale, ex: neutralizarea chimică 

Echipament de combatere a poluării, ex: 

dispozitive de îndepărtare a peliculelor 

de poluanţi de pe suprafaţa apei, pompe, 

absorbanţi, dispersanţi. 

Ajutor de urgenţă intern şi extern: 

– spitale 

– clinici 

– ambulanţe 

– aprovizionarea cu produse medicale 

52

SECŢIUNEA 7 

– personal cu pregătire medicală şi de prim 

ajutor 

Echipament de excavare, echipamente 

speciale, bărci 

Elicoptere 

Echipament de luptă contra incendiilor 

Posibilităţi de testare a toxicităţii – gaze şi apă 

Direcţia vântului / indicatori de viteză 

Servicii locale şi regionale de prognoză a vremii 

Aparate respiratorii 

Echipament de protecţie a personalului 

Posibilităţi de stopare şi depozitare a 

deşeurilor deversate. 

Scenariile de urgenţă şi procedurile 

de intervenţie în caz de urgenţă 

Pentru fiecare scenariu de urgenţă 

(eliminarea de gaze toxice, avarierea 

iazurilor de decantare în urma cutremurelor, 

deversări ale substanţelor chimice în timpul 

transportului etc.) trebuie să se asigure 

informaţii şi linii directoare, ex: 

Declanşarea planului 

Structurile de comandă 

Roluri şi responsabilităţi, ex: manager 

adjunct, manager de mediu, responsabil cu 

securitatea, manager pentru afaceri externe 

Trecerea de la un nivel de planificare la altul 

Acţiunile de intervenţie 

Echipament 

Procedurile de notificare 

Procedurile de comunicare 

Sistemele de alarmare 

Procedurile de evacuare / punctele de întâlnire 

Procedurile media 

Procedurile medicale 

Evaluarea, monitorizarea şi înregistrarea 

evoluţiei accidentului, ex: timp, durata, 

cantitate, localizarea materialului deversat în 

mediul înconjurător 

Procedurile de închidere a operaţiunilor dacă 

este necesar 

Înregistrarea acţiunilor de intervenţie 

întreprinse 

Dezactivarea planului 

Decontaminarea, remedierea 

şi procedurile de revenire 

la funcţionarea normală 

Alternativele planului de decontaminare 

(inclusiv evaluări de risc) 

Specificarea autorităţilor care să dispună 

reînceperea operaţiunilor (managerul 

amplasamentului, alţii) 

Procedurile şi persoanele „cheie” care să 

informeze publicul în legătură cu reînceperea 

operaţiunilor 

Investigaţii preliminare, inclusiv 

fotografierea, evaluarea daunelor 

Evaluarea post-urgenţă a eficienţei planului 

şi măsurilor de intervenţie 

Planul comunicării progreselor înregistrate în 

procesul de remediere. 

Pregătire şi instruire / exerciţii 

Acestea trebuie să se concentreze asupra: 

– scenariilor posibile pentru diverse situaţii 

de urgenţă 

– evacuarea personalului a cărui prezenţă 

nu e necesară pe amplasament 

– evacuarea personalului din zonele 

înconjurătoare (proceduri, adăposturi, 

puncte de adunare). 

Cunoaşterea substanţelor chimice 

(proprietăţi, toxicitate, etc.) 

Procedurile de raportare a situaţiilor de urgenţă 

Operarea şi cunoaşterea sistemelor de alarmare 

Operarea şi cunoaşterea sistemelor de 

comunicaţii 

Localizarea şi utilizarea echipamentului de 

combatere a incendiilor 

Localizarea şi utilizarea echipamentului de 

protecţie 

Conştientizarea acţiunilor de re-ecologizare şi 

remediere 

Alertarea mas-mediei şi comunităţii înainte 

de desfăşurarea testelor majore 

Evaluarea şi analizarea planurilor de urgenţă 

şi a celor de comunicare. 

53


Anexa 2 

Linii directoare pentru comunicarea situaţiei de criză propuse de 

Consiliul European pentru Industria Chimică (European Chemical 

Industry Council) 

Principii de comunicare în timpul 

situaţiei de criză 

• Comunicarea eficientă a situaţiei de criză 

începe prin deschiderea comunicării cu 

publicul ţintă 

• Acceptarea din partea publicului depinde 

de comportamentul companiei înainte, în 

timpul şi după situaţia de criză, nu numai 

de natura situaţiei de criză 

• Singurul element consecvent în toate 

situaţiile de criză este atenţia mass-mediei 

• Pregătirea „celui mai rău” scenariu 

• Ignorarea unui aspect este o invitaţie 

pentru o criză. Pregătirea este singura 

modalitate pentru administrarea unei 

situaţii neprevăzute. 

• Controlarea situaţiei prin asigurarea unei 

singure surse de informare 

• Modul de acţiune în primele 24 de ore ale 

unei situaţii de criză este crucial 

• Evitarea implicării în speculaţii asupra 

responsabilităţilor celor implicaţi 

• Manifestarea interesului faţă de toate 

grupurile implicate. 

Înaintea situaţiei de criză – planul 

de pregătire 

Pregătirea se desfăşoară în 3 etape: 

1. O evaluare de risc a punctelor vulnerabile 

ale unei companii în ceea ce priveşte 

personalul, procesele, practicile şi 

politicile acesteia. 

2. Un plan şi un Ghid al situaţiei de 

criză pentru sprijinirea managerilor în 

primele ore ale situaţiei de criză sunt 

elemente „cheie” în colectarea resurselor 

şi informaţiilor corespunzătoare şi în 

luarea corectă a primelor decizii. Planul 

de gestionare a situaţiei de criză tratează 

problemele comunicării crizei: cine, care, 

unde şi când: 

– cine face parte din echipa de 

intervenţie în situaţia de criză? 

– cine este publicul implicat? 

– care sunt mesajele pe care compania 

trebuie să le transmită? 

– care sunt sistemele fundamentale 

necesare pentru asigurarea unei 

comunicări rapide şi eficiente? 

– când se face comunicarea? 

– unde va fi localizată echipa de 

coordonare a situaţiei de criză: la nivelul 

corporaţiei, la nivel local sau regional? 

3. Antrenarea pentru situaţii de criză, în 

care managerii care alcătuiesc echipa 

de coordonare a situaţiei de criză 

experimentează o serie de simulări ale 

situaţiei de criză, testează planul de 

gestionare a situaţiei de criză şi îşi folosesc 

abilităţile pentru a dezvolta planuri „la 

faţa locului”. 

În timpul situaţiei de criză – 

planificarea acţiunilor 

Elementele crizei sunt întotdeauna aceleaşi: 

neprevăzutul, pierderea controlului, lipsa 

informaţiilor şi senzaţia de asediu. 

Trebuie luaţi în considerare următorii paşi ai 

comunicării: 

1. Definirea problemei şi stabilirea 

obiectivelor în funcţie de natura situaţiei 

de criză. 

54

SECŢIUNEA 7 

2. Formularea strategiei de comunicare. Cele 

mai eficiente mesaje vor fi acelea care 

sunt în armonie cu atitudinea şi percepţia 

publicului. Motto-ul de bază al editării 

mesajelor este „preocupare”. 

3. Administrarea procesului de comunicare. 

După ce situaţia de criză a devenit 

publică, comunitatea locală, angajaţii, 

clienţii, furnizorii, acţionarii şi massmedia 

vor avea multe întrebări. 

Comunicarea este procesul prin care 

compania informează eficient acest public 

până când problema este rezolvată. 

Inevitabil, mass-media este cel mai puţin 

controlabilă dintre toţi partenerii de dialog 

în timpul unei situaţii de criză. Compania 

trebuie să fie pregătită să dea răspunsuri 

oneste la câteva întrebări fundamentale: 

– ce s-a întâmplat? 

– de ce ? 

– ce acţiuni intenţionează compania să 

iniţieze? 

Un principiu de bază în cadrul comunicării 

în timpul situaţiei de criză este acela de 

a centraliza toate comunicările şi de a 

desemna un singur purtător de cuvânt pentru 

transmiterea acestora, fapt ce asigură: 

– consistenţă mesajelor 

– concentrarea atenţiei publicului asupra 

unei singure persoane de încredere 

– libertate celorlalţi de a se concentra asupra 

rezolvării situaţiei de criză. 

Alte principii importante: 

• Dacă este posibil acest lucru, se informează 

în primul rând angajaţii. Fiecare angajat 

este un instrument important de vehiculare 

a informaţiilor către comunitatea locală, 

prin urmare aceştia trebuie bine informaţi 

asupra faptelor. 

• Conducerea de vârf trebuie să fie 

cunoscută şi vizibilă publicului încă 

din faza incipientă, pentru a prezenta 

principalele aspecte ale incidentului, a 

exprima solidaritate şi compasiune faţă de 

cei afectaţi şi să asume responsabilităţi din 

partea companiei. 

• Informarea conducerii şi emiterea 

mesajelor către presă. 

• Evitarea speculaţiilor. Descrierea faptelor 

cunoscute în prezent. Prezentarea mai 

multor informaţii pe măsură ce acestea 

devin disponibile. 

• Comunicarea imediată către public 

a acţiunilor întreprinse. Alţi factori 

implicaţi – serviciul de pompieri, poliţia 

– vor realiza acest lucru. 

Post-criză – planificarea evaluării 

• Comunicarea post-criză este necesară 

pentru revenirea la normalitate. 

• Învăţăminte în urma unei situaţii de criză: 

evaluarea şi actualizarea planului de 

comunicare în timpul situaţiei de criză. 

• Comunicarea către public – intern şi 

extern – a tuturor acţiunilor urmărite cu 

perseverenţă. 

• Continuarea dezvoltării unor planuri de 

comunicare într-o situaţie de criză. 

Conţinutul unui plan de comunicare 

a situaţiei de criză: 

1. Mesaj din partea conducerii asupra 

importanţei Planului de Comunicare în 

Situaţii de Criză. 

2. Analizarea situaţiilor de criză sau a 

calamităţilor posibile 

3. Contactele cheie şi responsabilităţile 

acestora: 

– coordonatorul central al activităţilor 

pentru gestionarea situaţiilor de criză 

– coordonatorul situaţiei de criză în cadrul 

amplasamentului 

– angajaţi responsabili cu siguranţa 

– coordonatorul pentru Relaţii cu Publicul 

55


– coordonatorul pentru Relaţii cu Publicul 

din cadrul amplasamentului 

– alţii. 

4. Proceduri de raportare: 

– lista contactelor interne şi externe care 

trebuie informate 

– lista numerelor de telefon şi fax 

– rezumatul comunicaţiilor (şi în cazul în 

care unii angajaţi nu pot fi contactaţi) 

5. Celula de criză: 

– informaţii asupra sediului central al 

celulei de criză 

– informaţii asupra sediului celulei de criză 

din cadrul amplasamentului 

– lista cu componenţa echipei de intervenţie 

pentru gestionarea situaţiei de criză de pe 

amplasament 

– strategia de comunicare cu instituţiile 

externe 

– posibilităţile de comunicare 

– sediul central media 

– centrul media de pe amplasament şi 

facilităţi pentru mass-media 

6. Proceduri de comunicare internă: 

– familiile victimelor 

– lucrările consiliului 

– personalul 

– exemple de mesaje interne 

– distribuitori 

– clienţi 

– organizaţii din ramură 

8. Procedurile de contact cu mass-media: 

– reguli pentru accesul intrării mass-mediei 

pe amplasament 

– reguli pentru purtătorii de cuvânt locali şi 

ai companiei 

– lista contactelor media 

– lista de interdicţii şi permisiuni 

– îndrumări pentru asigurarea unor 

informaţii corecte şi oficiale 

– îndrumări pentru acordarea informaţiilor 

prin telefon 

– îndrumări pentru interviuri 

– exemple de mesaje cheie – declaraţii 

publice, declaraţii către angajaţi, către 

clienţi sau furnizori 

– liste de verificare cu posibile întrebări şi 

sugestii de răspuns 

9. Aspecte urmărite: 

– contactarea rudelor victimelor 

– note de mulţumire adresate personalului 

– scrisori de mulţumire pentru ajutorul 

acordat, adresate organizaţiilor externe 

– scrisori de mulţumire adresate 

distribuitorilor şi clienţilor 

– evaluarea modului în care a fost 

administrată situaţia de criză. 

7. Proceduri de comunicare externă: 

– populaţia din împrejurimi 

– instituţii oficiale 

– furnizori 

56

SECŢIUNEA 7 

Anexa 3 

Lista publicaţiilor legate de prevenirea 

şi pregătirea pentru dezastre 

Aceste documente au fost publicate în 

decursul ultimilor zece ani şi au devenit 

o sursă valoroasă de informaţii pentru 

prevenirea accidentelor, evaluarea riscului şi 

planificarea răspunsului la urgenţă. 

Informaţii pentru comenzi: 

Toate publicaţiile UNEP DTIE sunt 

disponibile de la: 

SMI (Servicii de Distribuţie) Ltd. 

P.O. Box 119, Stevenage 

Hertfordshire SG1 4TP, England 

Tel: + 44 (1438) 748 111 

Fax: +44 (1438) 748 844 

E-mail: enquire@smibooks.com 

Publicaţiile Departamentului 

de Tehnologie, Industrie şi Economie 

din cadrul UNEP: 

Manualul APELL (APELL Handbook) 

Manualul APELL asigură conceptele de bază 

pentru realizarea planurilor de intervenţie 

în situaţii de urgenţă la nivel local, cu 

accentuarea importanţei conştientizării 

comunităţii în ceea ce priveşte pericolele 

potenţiale şi pregătirea pentru orice urgenţă. 

Depozitarea materialelor periculoase 

(Storage of Hazardous Materials) 

Acest raport tehnic introduce liniile practice 

de ghidare pentru depozitarea sigură a 

materialelor periculoase, inclusiv informaţii 

despre responsabilităţile principale, cadrele 

legale, evaluarea produselor, localizarea 

depozitului, management şi protecţia 

mediului înconjurător. 

Identificarea şi evaluarea hazardelor în 

comunitatea locală (Hazard Identification 

and Evaluation in a Local Community) 

Acest raport tehnic descrie metodele de 

analiză a hazardelor şi oferă exemple concrete 

de implementare a metodelor. Raportul mai 

conţine şi alte anexe importante, cu informaţii 

care le permit comunităţilor să identifice şi să 

evalueze hazardele. 

APELL pentru zonele portuare (APELL for 

Port Areas) 

Acest manual stabileşte procedurile care 

permit personalului tehnic şi celor care iau 

deciziile să îmbunătăţească conştientizarea 

comunităţii în ceea ce priveşte activităţile cu 

substanţe periculoase în zonele portuare şi 

să îmbunătăţească sau să creeze planurile de 

răspuns la urgenţă. (pregătit în colaborare cu 

Organizaţia Maritimă Internaţională – IMO 

– Internaţional Maritime Organisation). 

TransAPELL 

Acest raport tehnic se referă la transportul 

materialelor periculoase. Include informaţii 

despre realizarea seminariilor şi a planurilor de 

răspuns la urgenţă în comunitate, ca şi studii 

de caz despre implementarea TransAPELL-ului. 

APELL pe plan mondial (APELL Worldwide) 

Acest document conţine studii de caz care 

prezintă adoptarea şi adaptarea procesului 

APELL în 12 ţări din întreaga lume. 

Managementul prevenirii şi pregătirii 

accidentelor industriale (Management 

of Industrial Accident Prevention and 

Preparedness) 

Un pachet de pregătire pentru universităţi şi 

colegii. 

57


Publicaţii realizate în colaborare 

cu organizaţii internaţionale 

Aceste publicaţii sunt disponibile la 

organizaţiile subliniate. 

Iazuri de decantare: riscuri de accidente. Lecţii 

învăţate din experienţele practice (Tailings 

Dams: Risks of Dangerous Occurrences. Lessons 

Learnt from Practical Experiences) 

Buletinul ICOLD/UNEP, 2001 

Rezultatele Seminarului Internaţional 

pentru Administrarea Riscurilor legate de 

Evacuarea Deşeurilor Miniere (Proceedings 

of the International Workshop on 

Managing the Risks of Tailings Disposal) 

Stockholm, 1997. (ICME, SIDA, UNEP) 

Rezultatele Seminarului pentru 

Managementul Riscurilor şi Planificarea 

de Urgenţă în Managementul Deşeurilor 

Miniere, 1998 (Proceedings of the Workshop 

on Risk Management and Contingency 

Planning in the Management of Mine 

Tailings, Buenos Aires). (ICME, UNEP) 

Principii directoare pentru Prevenirea, 

Pregătirea şi Intervenţia în cazul accidentelor 

chimice, Ghid pentru autorităţile publice, 

industrie, oficiul forţelor de muncă şi alte 

instituţii pentru elaborarea de programe 

şi politici privind prevenirea, pregătirea şi 

intervenţia în cazul accidentelor în care au 

fost implicate substanţe periculoase (OECD, 

1992). (Draft) revizuire: http://www.oecd.org/ 

ehs/ehsmono/ACGUCON.HTM 

Manual pentru clasificarea şi prioritizarea 

riscurilor datorate accidentelor majore în 

industriile de procesare şi asociate (Manual 

for the Classification and Prioritisation of Risks 

due to Major Accidents in Process and Related 

Industries) (IAEA, UNEP, UNIDO, WHO, 1996). 

Linii directoare pentru evaluarea integrată şi 

managementul riscului în zonele industriale 

mari (Guidelines for Integrated Risk Assessment 

and Management in Large Industrial Areas), 

(IAEA, UNEP, UNIDO, WHO, 1998). 

Aspecte de sănătate legate de accidentele 

chimice (Health Aspects of Chemical 

Accidents) (IPCS, OECD, UNEP, WHO). 

Catalogul internaţional al centrelor 

de intervenţie în situaţii de urgenţă 

(International Directory of Emergency 

Response Centres), (în cooperare cu OECD, a 

doua ediţie în pregătire). 

Lista acronimelor 

ICOLD International Commission on Large 

Dams 

Comisia Internaţională pentru 

Iazurile Mari 

ICME International Council on Metals and 

the Environment 

Consiliul Internaţional pentru 

Metale şi Mediul Înconjurător 

SIDA Swedish International Development 

Cooperation Agency 

Agenţia Suedeză de Cooperare 

pentru Dezvoltare Internaţională 

OECD Organisation for Economic 

Cooperation and Development 

Organizaţia pentru Cooperare şi 

Dezvoltare Economică 

IAEA International Atomic Energy Agency 

Agenţia Internaţională pentru 

Energie Atomică 

UNIDO United Nations Industrial 

Development Organisation 

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru 

Dezvoltare Industrială 

WHO World Health Organisation 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii 

IPCS International Programme on 

Chemical Safety 

Programul Internaţional pentru 

Siguranţa în Chimie 

UNEP United Nations Environment 

Programme 

Programul Naţiunilor Unite pentru 

Mediul Înconjurător 

58

SECŢIUNEA 7 

Anexa 4 

Lista paginilor de internet legate de prevenirea 

şi pregătirea pentru dezastre 

Pagina de internet a UNEP DTIE APELL: 

http://www.uneptie.org/apell/home.html 

Software pentru evaluarea riscului: 

CAMEO® este un 

sistem de aplicaţii 

software folosit 

la scară largă 

pentru planificarea 

intervenţiei în 

situaţiile unor urgenţe chimice. Este una 

din uneltele realizate de Biroul pentru 

Prevenirea şi Pregătirea pentru Urgenţele 

Chimice din cadrul Agenţiei pentru Protecţia 

Mediului (EPA) din Statele Unite ale 

Americii (CEPPO – Chemical Emergency 

Preparedness and Prevention Office) şi 

Biroul Naţional de Administrare a Oceanului 

şi Atmosferei pentru Răspuns şi Refacere 

(NOAA – National Oceanic and Atmospheric 

Administration Office of Response and 

Restoration), care are ca scop sprijinirea 

planificatorilor răspunsurilor la urgenţă şi a 

celor care răspund efectiv la urgenţe. Ei pot 

folosi CAMEO pentru accesarea, păstrarea 

şi evaluarea informaţiilor critice pentru 

realizarea planurilor de urgenţă. 

Sistemul CAMEO integrează o bază de date 

chimice şi o metodă pentru administrarea 

datelor, un model de dispersie în aer şi 

o opţiune de realizare a hărţilor. Toate 

modulele lucrează interactiv pentru a 

distribui şi prezenta informaţiile critice într-o 

manieră adecvată şi utilă. Sistemul CAMEO 

este disponibil în formate Macintosh şi 

Windows. 

Pentru obţinerea pachetului complet CAMEO 

(CAMEO, ALOHA, and MARPLOT): 

http://www.epa.gov/ceppo/cameo/index.htm 

Ghidul de intervenţie în situaţii de urgenţă 

2000 (Emergency Response Guidebook 2000) 

Biroul pentru Siguranţa Materialelor 

Periculoase 

http://hazmat.dot.gov/gydebook.htm 

Pentru cei care intervin în fazele iniţiale 

ale accidentelor cu materiale periculoase, 

a fost creat acest ghid (ERG2000) de către 

Departamentul Statelor Unite ale Americii 

pentru Transport, Departamentul Canadei 

pentru Transport şi Secretariatul pentru 

Comunicaţii şi Transport din Mexic (SCT). 

El este folosit de pompieri, poliţie şi alte 

servicii de intervenţie în situaţii de urgenţă 

care ajung primii la locul unui accident de 

transport în care au fost implicate substanţe 

periculoase. Este în primul rând un ghid 

pentru cei care răspund la urgenţe pentru (1) 

identificarea rapidă sau clasificarea generică 

a substanţei(lor) implicate şi (2) protejarea lor 

şi a publicului larg în timpul fazelor iniţiale 

de intervenţie în situaţii de urgenţă. ERG este 

îmbunătăţit o dată la trei ani pentru a include 

noile produse şi tehnologii. 

Informaţii legate de managementul 

dezastrelor pe www 

Pe internet se pot găsi informaţii importante 

despre toate aspectele managementului 

dezastrelor. Lista de mai jos este o selecţie a 

paginilor de internet utile. 

59


Accidente miniere 

Forumul pentru Resurse Minerale Mineral 

Resources Forum (MRF) 

Informaţii generale şi la timp despre 

accidente, oferite atunci când se produc 

(http://www.mineralresourcesforum.org) 

UNEP/OCHA 

Deversarea de cianură de la Baia Mare: 

Raportul Misiunii de Evaluare (http://www. 

mineralresourcesforum.org/incidents/ 

BaiaMare/index.htm) 

UNEP/OCHA 

Deversarea de deşeuri miniere de la 

complexul de procesare Baia Borşa, din 

România: Misiune de Evaluare în Ungaria 

şi România, Raport UNDAC (http://www. 

mineralresourcesforum.org/incidents/ 

BaiaBorsa/index.htm) 

Corporaţia Financiară Internaţională/ 

Banca Mondială The International Finance 

Corporation (IFC)/World Bank Group 

Raportul unei comisii independente 

asupra deversării de mercur din provincia 

Cajamarca, Peru 

(http://www.ifc.org/cao/prelease/prelease. 

html) 

Comisia Internaţională pentru Protecţia 

Fluviului Dunărea International Commission 

for the Protection of the Danube River (ICPDR) 

Inventar regional al zonelor de risc potenţial 

pentru accidente în bazinul hidrografic 

al Tisei din România, Ungaria, Ucraina şi 

Slovacia 

(http://www.tisaforum.org.yu/defyu/engl/ 

program-icpdr1.htm) 

Reducerea riscului de producere a 

accidentelor miniere în Bazinul Tisei - 

Studiul pilot al NATO/CCMS “Prevenirea 

şi remedierea poluării în diferite sectoare 

industriale” 

Baia Mare, 7 – 11 septembrie 2003 

(www.cluin.org/romania/presentations/ 

RRMA_A.ppt) 

„Reducerea riscurilor de mediu şi de 

securitate provenite din industria minieră 

în Sud-Estul Europei şi în Bazinul Râului 

Tisa”, Conferinţă Subregională a UNEP, mai, 

2005, Cluj-Napoca, România 

(www.envsec.org) 

„Minerit Modern în România”, Seminar 

organizat de Parteneriatul de Mediu pentru 

Minerit – EPMining şi TAIEX (Techical 

Assisstance Information Exchange 

Instrument), aprilie 2005, Bucureşti 

(http://www.epmining.ro/mainpage.php?job= 

sectiune&idmenu=100001&icon8=1&icon21 

=1&sitelanguage=ro) 

Proiectarea în condiţii de siguranţă a 

iazurilor de decantare 

Comisia Internaţională pentru Marile 

Baraje ICOLD International Commission on 

Large Dams 

Promovează progresul în proiectarea, 

construcţia, operarea şi întreţinerea iazurilor 

de decantare 

(http://genepi.louis-jean.com/cigb/) 

Proiectul pentru uraniu WISE 

Siguranţa iazurilor de decantare, probleme 

actuale – siguranţa iazurilor de decantare, 

proprietăţile iazurilor de decantare 

(http://www.antenna.nl/wise/uranium/mdas. 

html) 

Parteneriatul de Mediu pentru Minerit 

– EPMining (România) 

(http://www.epmining.ro/mainpage.php) 

Accidente industriale 

UN/ECE 

Convenţia asupra efectelor transfrontieră a 

accidentelor industriale 

(http://www.unece.org/env/teia/) 

60

SECŢIUNEA 7 

Comisia Europeană 

DG XI: Prevenirea, pregătirea şi intervenţia în 

cazul accidentelor chimice: Directiva Seveso 

(http://europa.eu.int/comm/environment/ 

seveso/index.htm) 

Centrul Hazmat 

Materiale periculoase: administrarea 

incidentului 

(http://www.hazmatcentral.com) 

Substanţe chimice 

Substanţe chimice/UNEP 

Informaţii despre substanţe chimice, inclusiv 

un ghid internet 

(http://www.chem.unep.ch/irptc/) 

IPCS 

Prevenirea şi managementul urgenţelor 

chimice 

(http://www.who.int/pcs/) 

IOMC 

Managementul sigur al substanţelor chimice 

şi, în special: o listă a întâlnirilor şi un ghid 

internet pentru activităţile şi programele 

organizaţiilor participante 

(http://www.who.int/iomc/) 

ILO 

Centrul informaţional internaţional pentru 

sănătate şi siguranţă (CIS), contribuţia ILO la 

IPCS 

(http://www.ilo.org/public/english/protection/ 

safework/cis/index.htm) 

EPA 

Biroul pentru Prevenirea şi Pregătirea 

Urgenţelor Chimice 

(www.epa.gov/swercepp) 

Norme privind tratamentul medical al 

urgenţelor chimice 

(www.ispb.ro/oms/sm_ind/sec/ca4.htm) 

Informaţii suplimentare despre chimie pe 

internet 

(http://www.faqs.org/faqs/sci/chem-faq) 

Incendii 

Centrul general pentru monitorizarea 

incendiilor 

Informaţii în timp real despre incendiile 

forestiere 

(http://www.ruf.uni-freiburg.de/fireglobe/) 

UNEP/GRID 

Rapoarte de stare, hărţi, seturi de date de 

mediu pentru incendiile forestiere 

(http://www.grid.unep.ch/fires/) 

Directorul pentru incendii şi siguranţă - 

Fire and Safety Directory 

Informaţii utile despre siguranţa în incendii 

(http://www.firesafe.com) 

Detectori, centrale şi sisteme de incendiu 

(www.actionysp.ro/incendiu.htm) 

Reguli de comportare şi acţiune în caz de 

incendiu 

www.cjarad.ro/prot_civ/REGULICOMPORTA 

RELAINCENDII.html 

Cutremure 

Hazardele prezentate de cutremure şi 

pregătirea pentru cutremure 

Informaţii generale, reducerea hazardelor, 

cercetare 

(http://quake.wr.usgs.gov/) şi 

(http://quake.wr.usgs.gov/prepare) 

Diferite informaţii despre cutremure 

www.fotonsas.8m.com 

Inundaţii 

Asociaţia pentru managementul 

inundaţiilor 

(http://www.floodplain.org) 

61


Baza de date a Consiliului Judeţean Timiş 

privind inundaţiile din 2005 

www.cjtimis.ro/inundatii.php 

Tornade/uragane 

Proiectul pentru tornade online 

(http://www.tornadoproject.com) 

Furtuni tropicale majore din întreaga lume 

Avertizări actuale şi imagini 

(http://members.tripod.com/~Post_119_ 

Gulfport_MS/tropical.html) 

Alunecări de teren 

Grupul internaţional pentru cercetarea 

alunecărilor de teren The International 

Landslide Research Group (ILRG) 

Informaţii legate de cercetarea alunecărilor 

de teren 

(http://ilrg.gndci.pg.cnr.it/) 

Cercetări recente în tehnicile de reducere a 

alunecărilor de teren 

(http://www.geolith.com/publications/recent_ 

devel/recent_devel.htm) 

Hărţi/seturi de date/sisteme de observare 

Centrul Mondial pentru Monitorizarea 

Conservării World Conservation Monitoring 

Centre (WCMC) 

Informaţii de mediu relevante pentru urgenţe 

şi rapoarte asupra incidentelor actuale (http:// 

www.wcmc.org.uk/reference/copyright.html) 

Date despre hazardele naturale 

Centre naţionale pentru date NOAA 

(http://www.ngdc.noaa.gov/seg/hazard) 

Centre naţionale pentru prognoze legate 

de mediul înconjurător National Centers for 

Environmental Prediction (NCEP) 

Prognoze de vreme, furtuni, marine şi modelări 

(http://www.ncep.noaa.gov) 

Reţea de avertizare pentru dezastre 

Avertizări timpurii în caz de cutremure, 

tornade, furtuni, tsunami, inundaţii, incendii 

şi toate tipurile de dezastre naturale 

(http://www.disasterwarning.com) 

Sisteme informatice geografice GIS 

Portalul GIS 

Informaţii despre GIS 

(http://www.gisportal.com) 

ESRI/FEMA Agenţia federală pentru 

managementul urgenţelor (Federal 

Emergency Management Agency) 

Pagină de internet comună pentru hărţi şi 

informaţii despre mai multe hazarde (http:// 

www.esri.com/hazards) 

ESRI 

Software pentru cartografiere şi GIS 

(http://www.esri.com) 

Satelit 

Observarea Pământului pentru identificarea 

dezastrelor naturale 

(http://www.kayser-threde.de/ceo/exec.htm) 

Animaţii online în timp real a datelor 

satelitare (RAMSDIS) 

(http://www.cira.colostate.edu/RAMM/ 

Rmsdsol/main.html) 

62

SECŢIUNEA 7 

Anexa 5 

Intervenţia de urgenţă – organizaţii naţionale internaţionale 

Unitatea de mediu UNEP/OCHA Joint 

UNEP/OCHA Environmental Unit 

Asigură asistenţă practică ţărilor afectate de 

dezastre de mediu 

(http://www.reliefweb.int/ocha_ol/programs/ 

response/unep/) 

Programul Naţiunilor Unite pentru 

Dezvoltare United Nations Development 

Programme (UNDP) 

Departamentul pentru raspuns la urgenţe 

– partener vital 

(http://www.undp.org/erd) 

Strategia Internaţională pentru Reducerea 

Dezastrelor International Strategy for 

Disaster Reduction (ISDR) 

Informaţii generale şi specializate despre 

reducerea dezastrelor 

(http://www.unisdr.org) 

IAEA – şi sistemul său de răspuns la urgenţe 

(http://www.iaea.org/worldatom/inforesource/ 

factsheets/emergency) 

Departamentul de urgenţe şi acţiuni 

umanitare din cadrul WHO 

(http://www.who.int/eha/) 

Raportul dezastrelor din lume 

Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi 

Semiluna Roşie 

(http://www.ifrc.org/pubs/wdr/) 

Departamentul de managementul 

dezastrelor din cadrul Băncii Mondiale 

Sprijin operaţional, capacităţi de construcţie, 

parteneriate cu comunitatea internaţională şi 

ştiinţifică de reducere a dezastrelor 

(http://www.worldbank.org/html/fpd/urban/ 

dis_man/dis_man.htm) 

PAHO 

Asistenţă umanitară pentru dezastre 

(http://www.paho.org) 

Habitat 

Agenta habitat pentru prevenirea, reducerea, 

pregătirea pentru dezastre şi refacere după 

dezastre 

(http://www.unhabitat.org/agenda/ch-4c11. 

html) 

Pregătire/Educaţie 

UNITAR 

Programe de pregătire în domeniul 

substanţelor chimice şi în managementul 

deşeurilor 

(http://www.unitar.org/cwm) 

Ghidul de management al urgenţelor 

pentru economie şi industrie 

(http://www.fema.gov/library) 

Inspectoratul General Pentru Situaţii de 

Urgenţă din România 

(http://www.mai.gov.ro/index1704.htm) 

Societatea Naţională de Cruce Roşie din 

România 

http://www.crucearosie.ro/SNCRR-RO/Act- 

Raport03-SNCRR.htm 

63


Anexa 6 

Bibliografia folosită în realizarea acestui manual 

Concluziile desprise din deversarea de la 

Marcopper 

Lessons Learned from the Marcopper Tailing 

Spill. John Loney and Christopher Sheldon, 

Placer Dome Group. North American Mining, 

August/September 1998, pp16–20. 

Comunicarea proactivă a crizelor 

Proactive Crisis Communication, David Guth, 

June/July 1995 (http://www.iabc.com/cw/ 

guth.htm). 

Depozitarea materialelor periculoase: ghid 

tehnic pentru depozitarea în siguranţă a 

materialelor periculoase 

Storage of Hazardous Materials: A technical 

guide for safe warehousing of hazardous 

materials, Technical Report No. 3. UNEP IE. 

ISBN 92-807-1238-1. 

Deversarea de cianuri de la Baia Mare, 

România 

Cyanide Spill at Baia Mare, Romania. UNEP/ 

OCHA Assessment Mission, March 2000. 

Identificarea, clasificarea hazardelor şi 

evaluarea riscului pentru metale şi compuşi 

cu metale în mediul acvatic 

Hazard Identification, Hazard Classification 

and Risk Assessment for Metals and Metal 

Compounds in the Aquatic Environment. 

Peter Chapman, ICME, 1996 (http://www. 

icme.com). 

Evaluarea riscului şi managementul riscului 

pentru metale neferoase – conştientizarea 

riscurilor şi administrarea avantajelor 

Risk Assessment and Risk Management of 

Nonferrous Metals—Realizing the Risks and 

Managing the Benefits. ICME, 1997. 

Seminarul internaţional despre evaluarea 

riscului metalelor şi a compuşilor anorganici 

International Workshop on Risk Assessment 

of Metals and their Inorganic Compounds. 

ICME, 1996. 

Ghid pentru evaluarea riscului şi 

managementul riscului pentru protecţia 

mediului 

A Guide to Risk Assessment and Risk 

Management for Environmental Protection. 

DoE HMSO, 1995. 

ISBN 0-11-753091-3. 

Centrul operativ comunitar (Canada): o 

abordare cooperativă a riscului comunitar 

Trail Community Lead Task Force (Canada): 

A Cooperative Approach to Community Risk 

Management. Steven R. Hilts and Terry L. 

Oke. 

Manualul de audit şi reducere a emisiilor şi 

deşeurilor din industrie. Seria rapoartelor 

tehnice 

Audit and Reduction Manual for Industrial 

Emissions and Wastes. Technical Report 

Series No. 7, UNEP and UNIDO, 1991. ISBN 

92-807-1303-5. 

Aspecte de mediu privind extragerea 

minereurilor cu metale neferoase (Cu, Ni, Pb, 

Zn, Au). Ghid tehnic 

Environmental Aspects of Selected Nonferrous 

Metals (Cu, Ni, Pb, Zn, Au) Ore 

Mining A Technical Guide. Technical Report 

64

SECŢIUNEA 7 

Series No. 5. UNEP/IEPAC and ILO, 1991. 

ISBN 92-807-1366-3. 

Aspecte de sănătate ale accidentelor chimice. 

Ghid pentru conştientizarea accidentelor 

chimice, pregătire şi intervenţie pentru 

profesioniştii serviciilor de răspuns la 

urgenţă şi medicale 

Health Aspects of Chemical Accidents. 

Guidance on Chemical Accident Awareness, 

Preparedness and Response for Health 

Professionals and Emergency Responders. 

OECD Environment Monograph No. 18. 

UNEP IE/PAC, Technical Report No. 19, 

Paris, 1994. 

Identificarea şi evaluarea hazardelor într-o 

comunitate. Raport tehnic nr. 12 

Hazard Identification and Evaluation in a 

Local Community. Technical Report No. 12. 

UNEP IE, 1992. ISBN 92-807-1331-0. 

Managementul prevenirii şi pregătirii pentru 

accidente industriale: pachet de pregătire 

Management of Industrial Accident 

Prevention and Preparedness: A Training 

Resource Package. UNEP IE, 1996. ISBN 92- 

807-1609-3. 

Rezultatele seminarului despre 

managementul riscurilor şi planificarea de 

urgenţă în managementul deşeurilor miniere, 

Buenos Aires, Argentina 

Proceedings of the Workshop on Risk 

Management and Contingency Planning in 

the Management of Mine Tailings, Buenos 

Aires, Argentina. ICME and UNEP, November 

5 and 6, 1998. ISBN 1-895720-30-3 

Raport al Seminarului OECD despre 

evaluarea şi comunicarea riscului în 

contextul prevenirii, pregătirii şi răspunsului 

la accidente chimice 

Report of the OECD Workshop on Risk 

Assessment and Risk Communication 

in the Context of Chemical Accident 

Prevention, Preparedness and Response. 

OECD, 1997. 

TransAPELL: Ghid pentru planificarea 

de urgenţă la transportul materialelor 

periculoase într-o comunitate 

TransAPELL: Guidance for Dangerous Goods 

Transport Emergency Planning In a Local 

Community. Technical Report No. 35. UNEP 

DTIE. ISBN 92-807-1907-6. 

Consultanţa IMO/UNEP – APELL pentru 

zonele portuare: pregătirea şi răspunsul la 

accidentele chimice din porturi 

IMO/UNEP Consultation Version—APELL 

for Port Areas: Preparedness and Response to 

Chemical Accidents in Ports, 1996. 

APELL: Conştientizarea şi Pregătirea pentru 

Urgenţe la Nivel Local. Proces de răspuns la 

accidentele tehnologice 

APELL: Awareness and Preparedness for 

Emergencies at Local Level, A Process for 

Responding to Technological Accidents. 

UNEP, 1988. ISBN 92-807-1183-0. 

APELL în toată lumea 

APELL Worldwide. UNEP, 1995. ISBN 92- 

807-1527-5. 

Ghid pentru managementul facilităţilor de 

evacuare a deşeurilor 

A Guide to the Management of Tailings 

Facilities. The Mining Association of Canada, 

November 5 and 6, 1998. 

Investigarea deversării de mercur din 2 iunie 

2000 din apropierea localităţilor San Juan, 

Choropampa şi Magdalena, Peru. 

Investigation into the Mercury Spill of 

June 2, 2000 In the Vicinity of San Juan, 

Choropampa and Magdalena, Peru. 

Compliance Advisor Ombudsman, July 2000. 

65


Ghid pentru proiectarea, construcţia, 

utilizarea şi reabilitarea iazurilor de 

decantare 

A Guide to Tailings Dams and 

Impoundments:Design, Construction, Use 

and Rehabilitation. Bulletin 106, UNEP and 

ICOLD, 1996. 

Evaluarea riscului şi managementul 

riscurilor metalelor neferoase: conştientizarea 

avantajelor şi administrarea riscurilor 

Risk Assessment and Risk Management of 

Non-Ferrous Metals: Realizing the Benefits 

and Managing the Risks. ICME, 1997. ISBN 

1-895720-19-2 

Managementul, depozitarea şi evacuarea 

materialelor periculoase. Cele mai bune 

practici de management al mediului. 

Hazardous Materials Management, Storage 

and Disposal. Best Practice Environmental 

Management in Mining Series. Environment 

Australia, 1997. ISBN 0-642-19448-3 in series 

0-642-19418-1. 

Managementul apei. Cele mai bune practici 

de management al mediului. 

Water Management. Best Practice 

Environmental Management in Mining 

Series. Environment Australia, 1996. ISBN 

0-642-546231 in series 0-642-19418-1. 

Managementul cianurilor. Cele mai bune 

practici de management al mediului. 

Cyanide Management. Best Practice 

Environmental Management in Mining 

Series. Environment Australia, 1998. ISBN 

0-642-54563-4 in series 0-642-19418-1. 

Managementul riscurilor de mediu. Cele mai 

bune practici de management al mediului. 

Environmental Risk Management. Best 

Practice Environmental Management in 

Mining Series. Environment Australia, 1999. 

ISBN 0-642-546304 in series 0-642-19418-1. 

Pregătirea şi răspunsul la urgenţă în industria 

minieră. Notă informativă. 

Emergency Preparedness and Response in the 

Mining Industry. Information Note. UNEP/ 

ICME Workshop. Brussels, 29 May 2000. 

Codul australian al industriei miniere pentru 

managementul de mediu. 

Australian Minerals Industry Code For 

Environmental Management. Minerals 

Council of Australia, February 2000. 

Realizarea şi efectuarea de noi modele pentru 

acţionari: forumul comunitar şi de afaceri din 

Kârghistan. 

Developing and Piloting New Stakeholder 

Models: The Community and Business 

Forum in Kyrgyzstan. Mehrdad Nazari, 

Aug 2000. Submitted to LEAD Cohort 7 

Globalisation and Sustainability: Impacts 

on Local Communities, 13–14 Aug 2000, 

Vancouver, Canada. 

Seminarul din Lima despre minerit şi 

dezvoltare durabilă în America, 27-29 iunie 

1998, Peru. Raportul rezultatelor. Institutul 

Internaţional pentru Dezvoltare Durabilă şi 

Centrul Internaţional de Cercetare pentru 

Dezvoltare. 

Lima Workshop on Mining and Sustainable 

Development in the Americas, June 

27–29, 1998 Peru. Report of Proceedings. 

International Institute for Sustainable 

Development and International Development 

Research Centre. 

Iazuri de decantare, risc de accidente. Lecţii 

învăţate din experienţe practice. 

Tailings Dams, Risk of Dangerous 

Occurrences. Lessons Learnt from Practical 

Experiences. ICOLD/UNEP Bulletin 2001. 

Comunicarea în timp de criză: principii. 

Cartea de Bună Practică a Consiliului 

European pentru Industria Chimică. 

66

SECŢIUNEA 7 

Crisis Communications: Guiding Principles. 

European Chemical Industry Council Book of 

Best Practice. Marc Devisscher, Oct 1993. 

Linii directoare pentru responsabilitate – 

liniile directoare pentru comunicarea crizelor 

ale Consiliului European pentru Industria 

Chimică 

Responsible Care Guidelines–Crisis 

Communications Guidelines of the European 

Chemical Industry Council. (http://www. 

cefic.be) 

Managementul riscurilor şi viitorul. 

Risk Management and the Future. Ed.Tom 

Beer. Australian Minerals and Energy 

Environment Foundation 2000. 

Perspectivă globală asupra cianurilor. 

Publicat în cadrul Seminarului despre 

codurile de practică din industrie 

Mudder, T.I & Botz, M.M A Global 

Perspective of Cyanide. Published in 

Workshop on Industry Codes of Practice: 

Cyanide Management Report. UNEP DTIE 

and ICME, May 2000. 

67


Departamentul UNEP pentru 

Tehnologie, Industrie şi Economie 

Scopul Departamentului UNEP pentru 

Tehnologie, Industrie şi Economie 

(UNEP DTIE) este sprijinirea guvernului, 

autorităţilor locale şi a industriei în crearea şi 

adoptarea politicilor şi practicilor care: 

• Sunt mai curate şi mai sigure; 

• Folosesc în mod eficient resursele naturale; 

• Asigură managementul adecvat al 

substanţelor chimice; 

• Încorporează costurile de mediu; 

• Reduc poluarea şi riscurile pentru oameni 

şi mediul înconjurător. 

Departamentul UNEP pentru Tehnologie, 

Industrie şi Economie, având biroul central 

în Paris, este alcătuit dintr-un centru şi patru 

unităţi: 

• Centrul Internaţional pentru Tehnologia 

Mediului Înconjurător (Osaka) (The 

International Environmental Technology 

Centre), care promovează adoptarea şi 

utilizarea tehnologiilor de mediu sigure 

şi se concentrează pe managementul 

de mediu al oraşelor şi al bazinelor 

hidrologice în ţările în curs de dezvoltare 

şi în cele în tranziţie. 

• Producţie şi Consum (Paris) (Production 

and Consumption), care sprijină crearea de 

modele de producţie şi consum mai curate 

şi mai sigure , care conduc la o eficienţă 

crescută în utilizarea resurselor naturale şi 

în reducerea poluării. 

• Substanţe chimice (Geneva) (Chemicals), 

care promovează dezvoltarea globală prin 

catalizarea acţiunilor globale şi realizarea 

capacităţilor la nivel naţional pentru 

managementul sigur al substanţelor 

chimicale şi îmbunătăţirea siguranţei în 

chimie la nivel mondial, prioritatea fiind 

poluanţii organici persistenţă (Persistent 

Organic Pollutants) (POP) şi acordul 

documentat anterior (Prior Informed 

Consent) (PIC, împreună cu FAO). 

• Acţiunea pentru energie şi ozon (Paris) 

(Energy and OzonAction), care sprijină 

eliminarea substanţelor care distrug ozonul 

din ţările în curs de dezvoltare şi în ţările 

cu economia în tranziţie, şi promovează 

practicile de management adecvate pentru 

utilizarea energiei, în principal în ceea ce 

priveşte impacturile asupra atmosferei. 

Centrul UNEP/RISØ pentru Energie şi 

Mediu sprijină activităţile unităţii. 

• Economie şi Comerţ (Geneva) (Economics 

and Trade), care promovează utilizarea 

şi aplicarea metodelor de evaluare şi 

stimulare pentru politicile de mediu 

şi ajută la îmbunătăţirea cunoaşterii 

legăturilor dintre comerţ şi mediul 

înconjurător şi a rolului instituţiilor 

financiare în promovarea dezvoltării 

durabile. 

Activităţile UNEP DTIE se concentrează 

pe creşterea conştientizării, îmbunătăţirea 

transferului de informaţii, crearea 

capacităţilor, sprijinirea cooperării tehnice, 

parteneriate şi transfer, îmbunătăţirea 

cunoaşterii legate de impacturile de mediu 

ale problemelor de comerţ, promovarea 

integrării problemelor de mediu în politicile 

economice şi pe catalizarea siguranţei 

chimice globale. 

UNEP DTIE operează pagina de 

internet 

http://www.mineralresourcesforum.org, 

pentru Forumul pentru Resurse Minerale şi 

Mediul Înconjurător. 

68


Forumul pentru Resurse Naturale şi Mediul 

Înconjurător oferă informaţii din perspectiva 

mediului înconjurător, despre minerale, 

metale şi dezvoltare durabilă, promovând 

schimbul de cunoştinţe, experienţă 

şi expertiză în domeniul impactului 

mineritului, al procesării mineralelor şi al 

metalelor asupra mediului natural, facilitând 

cooperarea între organizaţii guvernamentale 

şi neguvernamentale, între companiile din 

domeniu şi alte organizaţii şi persoane din 

societatea civilă implicate. 

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să 

contactaţi: 

United Nations Environment Programme 

(Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu) 

Division of Technology, Industry and 

Economics (Departamentul pentru 

Tehnologie, Industrie şi Economie) 

Tour Mirabeau 39–43 quai André Citröen 

75739 Paris Cedex 15, France 

Tel: +33 1 44 37 14 50, 

Fax: +33 1 44 37 14 74 

E-mail: unep.tie@unep.fr 

http://www.uneptie.org 

69

APELL pentru Minerit - DTIE

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?