Probleme speciale de contencios administrativ şi contraven ional I ...

sistemului administrativ, regulile de funcţionare şi modalităţile de control ale sistemului
birocratic. Se stabileşte cadrul general de funcţionare şi rolul administraţiei publice în stat.
Aceste reguli sunt cuprinse în unele dintre legile organice, cum ar Legea administraţiei publice,
Legea funcţionării guvernului şi a aparatului acestuia, Legea organizării ministerelor şi a altor
agenţii naţionale ş.a.m.d. Alte reguli privind organizarea administraţiei sunt cuprinse “doar” în
legi ordinare, cum ar fi Legea alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale sau alte legi. Toate
aceste legi sunt bazate pe principiile administraţiei enunţate în Constituţie. Aceste legi prevăd o
serie de reguli “comportamentale” ale instituţiilor care compun sistemul administrativ prin
stabilirea naturii relaţiilor şi resurselor de care dispun atât la nivel de autoritate, cât şi la nivel
economic. Regulile de funcţionare stabilite prin lege sunt obligatorii pentru instituţia
administrativă tot aşa cum regulile legilor sunt obligatorii şi pentru orice persoană fizică în
relaţiile cu alte persoane naturale.
Parlamentul, pe lângă faptul că stabileşte regulile generale de funcţionare a administraţiei
publice, poate controla birocraţia de stat şi a posteriori, prin instituirea unor comisii
parlamentare de control care verifică funcţionarea administraţiei publice în anumite domenii de
activitate considerate de Parlament deficitare sau prost conduse. Aceste comisii, în genere, sunt
înfiinţate la apariţia unor abuzuri sau neglijenţe în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului
administraţiei publice. Un exemplu în acest sens se leagă de căderea fondului mutual al Fondului
Naţional de Investiţii (FNI). Comisia parlamentară înfiinţată pentru investigarea cauzelor ce au
dus la prăbuşirea fondului de investiţii sus amintit a ajuns la concluzia că autorităţile statale,
adică cele ale administraţiei publice centrale, nu îşi exercitaseră atribuţiile ce le reveneau şi, în
consecinţă, din această cauză a fost posibilă falimentarea frauduloasă a fondului de investiţii. În
particular, raportul comisiei învinuia Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare – un organism
administrativ de specialitate subordonat executivului central – de funcţionare lacunară şi
nerespectarea atribuţiilor ce le revenea prin lege. Totodată, raportul cerea executivului să
stabilească măsuri pentru a preîntâmpina asemenea situaţii în viitor.
Controlul parlamentar se concretizează, de regulă, prin interpelările şi întrebările
parlamentarilor adresate miniştrilor, a dezbaterilor rapoartelor şi declaraţiilor primului-ministru,
a informărilor prezentate de Guvern şi de celelalte organe ale administraţiei publice, a analizelor
în comisiile permanente sau în cele de anchetă.
Controlul politic poate antrena răspunderea politică a Guvernului şi nu poate avea o
influenţă directă asupra funcţionarilor sau asupra actelor lor juridice. Controlul parlamentar
asupra administraţiei publice urmăreşte cu precădere funcţionarea serviciilor publice, aplicarea
legii de către autorităţile administraţiei publice centrale, evitarea abuzului de putere al
funcţionarilor publici, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
2. Controlul administrativ, care poate fi clasificat din mai multe puncte de vedere:
a. din punct de vedere al locului pe care îl ocupă organul de control faţă de organul
controlat:
- controlul administrativ intern, exercitat de agenţi din interiorul organului controlat (de
ex. conducătorul autorităţii administrative, funcţionari publici cu funcţii de conducere ori de
structuri organizatorice din cadrul autorităţii respective). De regulă, această formă de control are
un caracter permanent şi se exercită din oficiu ori la sesizarea unui particular care se consideră
vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim prin emiterea sau refuzul
emiterii unui act administrativ. În această a doua ipoteză, controlul exercitat la sesizarea
4