Încetarea contractului individual de muncă

II. Contractul colectiv de muncă
§1. Noţiune, reglementare, natură juridică
Contractul colectiv de muncă este reglementat de Codul muncii (în Titlul VIII - art. 236-246) şi de
Legea nr. 130/1996, republicată în 1998 şi modificată ulterior.
Potrivit art. 236 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în
formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt
mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea,
precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă. Aceeaşi definiţie legală este oferită şi de
art. 1 din Legea nr. 130/1996.
Contractul este colectiv în considerarea sferei de persoane asupra căreia îşi produce efectele.
Deşi, în baza unui principiu general, un act juridic nu poate nici să vatăme nici să profite altor persoane
decât celor care l-au încheiat, totuşi, efectele contractului colectiv de muncă se întind asupra tuturor salariaţilor
(inclusiv asupra celor angajaţi ulterior încheierii lui) şi angajatorilor la care se referă (nu numai asupra acelora
care au participat direct sau prin reprezentare la încheierea lui). Această extindere exprimă o excepţie de la
principiul relativităţii efectelor contractului.
Sub aspectul naturii lor juridice mixte, contractele colective de muncă sunt, concomitent:
- un act juridic (convenţie), respectiv un contract sinalagmatic, comutativ, cu titlu oneros, numit,
solemn, cu executare succesivă în timp;
- un izvor de drept specific dreptului muncii care se încadrează în categoria de excepţie a normelor
juridice negociate (se încheie în virtutea unei delegări statale dată partenerilor sociali prin norme constituţionale,
are caracter general deoarece reglementează în mod uniform condiţiile de muncă ale unei întregi mase de
beneficiari, este global prin faptul că se referă la ansamblul problemelor de muncă, are caracter permanent
aplicându-se de un număr nedefinit de ori pe perioada valabilităţii sale, este obligatoriu, încălcarea sa
sancţionându-se potrivit legii).
Reglementarea în vigoare determină contractele colective de muncă să devină, subsecvent legii,
principalul izvor de drept al muncii pentru încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea
contractelor individuale de muncă.
Contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voinţă a partenerilor sociali între care se încheie,
aplicându-se principiul libertăţii contractuale din dreptul civil, în sensul că nici una din părţi nu poate impune
alteia în mod unilateral intrarea într-un raport juridic sau conţinutul acestui raport.
§2. Categorii de contracte colective de muncă
Din art. 10 al Legii nr. 130/1996 şi art. 240 din Codul muncii, rezultă că se pot încheia asemenea
contracte la nivelul: angajatorilor; grupurilor de angajatori (societăţi comerciale, regii autonome etc.), dacă sunt
constituite asociaţii patronale la acest nivel; ramurilor de activitate; naţional.
În cazul instituţiilor bugetare, contractele colective se pot încheia la nivelul unităţilor, la nivelul
administraţiei sau serviciilor publice locale, pentru instituţiile din subordinea acestora şi la nivel departamental,
prin instituţiile subordonate.
În situaţia instituţiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare
la drepturile a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţiile legale.
Prevederile oricărui contract colectiv la nivel superior sunt considerate repere minimale de la care
începe negocierea contractelor colective de muncă la nivelurile inferioare.
Este posibil ca un contract la nivel inferior (de ex. la nivel de angajator) să fie încheiat înaintea
contractelor colective de muncă de la nivelurile superioare. Într-un atare caz, are loc adaptarea primului la
clauzele contractului superior, ulterior încheiat. Tot astfel, este posibil ca la anumite niveluri (de ramură sau, mai
ales, la cel al grupurilor de angajatori) să nu se încheie contracte colective, situaţie în care cele de la nivelul
angajatorilor vor avea la bază, direct, contractul încheiat la nivel naţional.
Prin art. 11 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 şi art. 241 alin. 2 din Codul muncii s-a stipulat expres că, la
fiecare dintre nivelurile prevăzute (unitate, grup de unităţi, ramură de activitate, naţional), se încheie un singur
contract colectiv de muncă.
§3. Părţile contractelor colective; condiţii de reprezentativitate
Contractul colectiv se încheie între angajator sau organizaţia patronală, pe de o parte, şi salariaţi, de
cealaltă parte (art. 236 alin. 1 din Codul muncii, art. 1 alin. 1 şi art. 14 din Legea nr. 130/1996). S-a observat că