Încetarea contractului individual de muncă

3. când instanţa, sesizată cu o contestaţie împotriva unei decizii de concediere, constată că măsura
dispusă de angajator este nelegală şi/sau netemeinică, dispunând în consecinţă anularea măsurii, reintegrarea în
muncă şi acordarea unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, la care se adaugă
eventual alte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul (de la momentul comunicării sau executării deciziei de
concediere şi până la momentul reintegrării efective). Pentru această situaţie, pe lângă răspunderea patrimonială
a angajatorului, ar putea fi antrenată, ca urmare a unei plângeri prealabile, conform art. 277 din Codul muncii, şi
răspunderea penală a celui în drept să dispună plata acestor despăgubiri, dacă acesta nu se conformează
dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive în termen de 15 zile de la data comunicării cererii de executare.
Angajatorul care a plătit despăgubirea îşi poate recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de
producerea pagubei (cel care a dispus concedierea nelegală sau netemeinică) în baza regulilor răspunderii
patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.
§2. Obligaţia de restituire
Conform art. 272 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este
obligat să restituie acea sumă, iar dacă a primit bunuri ce nu i se cuveneau şi care nu pot fi restituite în natură
sau i-au fost prestate servicii la care nu era îndreptăţit este obligat să suporte contravaloarea lor, stabilită potrivit
valorii acestora la data plăţii.
S-a apreciat că răspunderea patrimonială propriu-zisă se întemeiază pe o faptă ilicită săvârşită cu
vinovăţie, pe când obligaţia de restituire are la bază îmbogăţirea fără justă cauză. Prin urmare, persoanele care se
fac vinovate de plata sumelor nedatorate, de predarea fără drept a bunurilor ori de prestarea serviciilor
necuvenite, vor răspunde în subsidiar pentru prejudiciul cauzat.
Trebuie precizat că obligaţia de restituire la care se referă art. 272 din Codul muncii priveşte exclusiv
bunurile predate şi serviciile prestate de către angajator unui salariat al lui numai dacă o atare predare,
respectiv prestare, era în legătură cu munca acelui salariat (de exemplu, potrivit contractului de muncă, unitatea
s-a obligat, în afara plăţii salariului, să predea salariaţilor anumite produse ori să le presteze unele servicii
gratuit). Dacă nu există nici o legătură cu munca, atunci nu mai este vorba de o răspundere patrimonială în sensul
dreptului muncii.
§3. Condiţiile răspunderii patrimoniale a salariatului faţă de angajator
Din analiza prevederilor art. 271 alin. 1 din Codul muncii, rezultă că, pentru a se putea angaja
răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba;
b) fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa;
c) prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului;
d) raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
e) vinovăţia salariatului.
a. Calitatea de salariat la angajatorul păgubit.
Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, este necesar ca persoana vinovată de producerea pagubei să
se găsească într-un raport juridic de muncă chiar cu angajatorul prejudiciat (salariaţii au obligaţia să repare
prejudiciul cauzat angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor).
De la această regulă au fost evidenţiate şi unele excepţii: există anumite categorii de persoane care, deşi
nu au calitatea de salariat, răspund patrimonial conform prevederilor Codului muncii (spre exemplu, în cazul în
care paguba a fost descoperită după încetarea contractului individual de muncă, adică după încetarea calităţii de
salariat în unitatea păgubită).
Răspund patrimonial şi ucenicii, care îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului de ucenicie la locul
de muncă, precum şi salariaţii care au încheiat cu angajatorul contracte de calificare profesională sau de
adaptare profesională (art. 198-204 din Codul muncii).
S-a apreciat că salariatul agentului de muncă temporară nu răspunde patrimonial faţă de utilizator
pentru prejudiciul produs în timpul misiunii de muncă temporară şi în legătură cu aceasta. Utilizatorul poate
formula acţiune în despăgubiri împotriva agentului de muncă temporară (angajatorul salariatului vinovat), în
baza contractului de punere la dispoziţie (contract comercial). Agentul de muncă temporară poate, subsecvent,
regresa împotriva propriului salariat, în conformitate cu art. 270 din Codul muncii.
b. Fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa.
Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile
de serviciu decurgând din contractul individual de muncă în conţinutul căruia sunt incluse, pe lângă obligaţiile