Încetarea contractului individual de muncă

de igienă şi sănătate în muncă; c) asigurarea controlului medical al salariaţilor atât la angajarea în muncă, cât şi
pe durata executării contractului individual de muncă.
În vederea realizării sarcinilor ce îi revin medicul de medicină a muncii poate propune angajatorului
schimbarea locului de muncă sau a felului muncii unor salariaţi, determinată de starea de sănătate a acestora.
Medicul de medicină a muncii este membru de drept în comitetul de securitate şi sănătate în muncă.
Conform art. 186 din Codul muncii, medicul de medicină a muncii stabileşte în fiecare an un program
de activitate pentru îmbunătăţirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătăţii în muncă pentru fiecare
angajator. Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator şi sunt supuse avizării comitetului de
securitate şi sănătate în muncă.
V. Formarea profesională a salariaţilor
§1. Obiectivele principale şi formele formării profesionale
Conform art. 188 din Codul muncii, formarea profesională a salariaţilor are următoarele obiective
principale: a) adaptarea salariatului la cerinţele postului sau ale locului de muncă; b) obţinerea unei calificări
profesionale; c) actualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice postului şi locului de muncă şi perfecţionarea
pregătirii profesionale pentru ocupaţia de bază; d) reconversia profesională determinată de restructurări socioeconomice;
e) dobândirea unor cunoştinţe avansate, a unor metode şi procedee moderne, necesare pentru
realizarea activităţilor profesionale; f) prevenirea riscului şomajului; g) promovarea în muncă şi dezvoltarea
carierei profesionale.
Conform art. 189 din Codul muncii, se realizează prin următoarele forme: a) participarea la cursuri
organizate de către angajator sau de către servicii de formare profesională din ţară sau străinătate; b) stagii de
adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă; c) stagii de practică şi specializare în ţară şi
străinătate; d) ucenicie organizată la locul de muncă; e) formare individuală; f) alte forme de pregătire convenite
între angajator şi salariat.
Art. 190 din Codul muncii stabileşte pentru angajator obligaţia de a asigura, pe cheltuiala sa, tuturor
salariaţilor, participarea la programe de formare profesională, după cum urmează: a) cel puţin o dată la 2 ani,
dacă au cel puţin 21 de salariaţi; b) cel puţin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariaţi. Este o obligaţie de
diligenţă, al cărui scop este ca salariatul să îşi poată desfăşura activitatea în concordanţă cu evoluţia procesului
de muncă. Obligaţia angajatorului se poate concretiza fie prin iniţiativa şi susţinerea financiară a salariatului de a
urma un program de formare profesională, fie prin acordul pe care îl dă la solicitarea angajatului de a urma, întro
anumită parte a timpului de muncă, un asemenea program.
Angajatorul persoană juridică care are mai mult de 20 de salariaţi are obligaţia să elaboreze anual şi să
aplice planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
Planul de formare profesională constituie anexă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, iar
salariaţii au dreptul să fie informaţi cu privire la conţinutul lui.
§2. Accesul salariaţilor la formare profesională şi realizarea acesteia
Formarea profesională poate fi realizată pentru persoane neangajate în muncă sau pentru salariaţi, la
iniţiativa acestora sau la iniţiativa angajatorului.
În primul caz, persoana care doreşte să urmeze un program de formare profesională încheiat cu
eliberarea unui certificat de calificare sau de absolvire recunoscut la nivel naţional trebuie să încheie un contract
de formare profesională cu furnizorul de formare.
Iniţiativa salariatului de a participa la o formă de pregătire profesională cu scoatere din activitate, totală
sau parţială, se supune deciziei angajatorului, care este obligat să se pronunţe în termen de 15 zile de la primirea
cererii, după consultarea sindicatului sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor (art. 196 alin. 1 si 2 din Codul
muncii). Angajatorul este în drept să decidă cu privire la condiţiile în care permite salariatului să participe la
forma de pregătire profesională, inclusiv dacă va plăti, în totalitate sau în parte, costurile acelei pregătiri.
Salariaţii pot urma programe de formare profesională şi ca urmare a iniţiativei angajatorului (dar cu
acordul lor).
Indiferent cui aparţine iniţiativa, conform art. 193 din Codul muncii, modalitatea concretă de formare
profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de
formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat
cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte
adiţionale la contractele individuale de muncă. Aceste acte adiţionale conţin clauze care au incidenţă asupra
contractului de muncă încheiat iniţial (privind timpul de muncă, salarizarea, facilităţi acordate de angajator – de