varianta PDF - Artmark

Triumph Spitfire la Cursa de la Le Mans, 1965
1. Triumph Spitfire, 1967
parțial restaurată, stare bună, rulează pe
șosea
viteză maximă constructivă 150 km/h
3685 × 1450 × 1250 mm, 725 kg
serie șasiu FC87907
motor cu 4 cilindri în linie
capacitate de 1167 cmc
2 carburatoare Skinner Union HS-2
putere 67 CP
suspensii independente, cu garda și
convergența ajustabile
Preț de pornire: € 5.000
Triumph Spitfire este un automobil britanic
sportiv, în două uşi, lansat în anul 1962, la
Salonul London Motor. Design-ul modelului era
semnat de italianul Giovanni Michelotti, în 1957,
pentru Standard-Triumph. Platforma noului
automobil s-a bazat în mare parte pe şasiul
şi motorul modelului Triumph Herald şi a fost
produsă de către Standard-Triumph la Canley, în
Coventry.
Originile automobilului datează la începutul
anilor ’60 când constructorul Triumph
plănuia producţia unui nou automobil capabil
să contenească succesul crescând al automobilelor
Austin-Healey Sprite şi MG Midget.
Prototipul noului model va ieşi pe piaţă în 1961,
la Earls Court din Londra, unde câştigă admiraţia
unanimă. Din punct de vedere tehnic, automobilul
este mai mult de factură tradiţională,
cu şasiu casetat, la care se fixează caroseria,
suspensiile sunt pe fiecare dintre cele 4 roţi,
schimbătorul de viteze, manual, în 4 trepte,
iar frâna, anterioară pe disc. Motorizarea este
asigurată de binecunoscutul motor de 4 cilindri
cu arbore cu came laterale de 1147 cm³, de
derivaţie Herald. Graţie alimentării pe baza a
două carburatoare SU, puterea maximă creştea
la 63 CP. Pentru noua sportivă a fost ales numele
Spitfire, în onorea avioanelor de luptă Supermarine
Spitfire, care se aflau în dotarea Forţelor
Aeriene Regale şi care, în Bătălia Angliei (1940),
s-au opus cu succes avioanelor germane Luftwaffe,
reuşind evitarea invaziei naziste, în timpul
celui de-al doilea război mondial.
Primele schimbări au fost făcute în anul 1965:
automobilul a fost dotat cu o nouă mască cu
grilă ce prezintă bare orizontale, noi mânere la
uşi cu încuietori pe ambele părţi, mochetă pe
jos şi scaune mai moi. Noutăţi au fost aduse şi
sistemului de motorizare bazat pe un nou arbore
cu came, cu ajutorul căruia s-au câştigat încă
4 CP, pentru un total de 67 CP. Bordul automobilului
are ceasurile plasate în poziţie centrală,
iar schimbătorul de viteze amplasat direct pe
cutie, reamintind de cockpitul celebrului avion
de vânătoare din cel de-al doilea război mondial.
Deasemenea, motorul, cutia de viteze
şi diferenţialul sunt turnate din fontă de tun,
provenită din topirea arsenalului (tunurilor)
de război casat sau capturat de către armata
britanică.
Casa Triumph, în cei doi ani în care a avut o
secție de racing (1964, 1965), a obţinut o serie
de premii prin participarea Spitfire Mk1 şi Mk
2, în competiţii prestigioase precum: Tour de
France 1964, locul 1 în clasa 1200cc şi locul 10 în
clasamentul general; Cursa de 24 de ore de la Le
Mans , locurile 1 şi 2 în clasa GT < 2000cc în care
concurau cu motoare de 1147cc, respectiv locurile
13 şi 14 în clasamentul general, surclasând
motoare puternice de până la 5500cc (ploaia
din timpul nopţii şi aderenţa scăzută au favorizat
şasiul evoluat al Spitfire -ului, permiţându-i să
ruleze cu mult mai repede decat adversarii).
2. Jeep Wyllis, 1948 - dotat
cu remorcă militară MB-T și
mitralieră tip M2
parțial restaurată, stare bună, rulează pe
șosea
viteză maximă constructivă 104 km/h
3124 × 1451 × 1625 mm, 968 kg
serie șasiu CJ2A142905
motor cu 4 cilindri în linie
capacitate cilindrică de 2199 cmc
putere 63 CP și un cuplu de 144 Nm
cutie de viteze manuală, în 3 trepte și
reductor mecanic pentru tracțiune 4x4
nepermanentă
Preț de pornire: € 4.000
Construit cu precădere în timpul celui de-al
doilea Război Mondial, Willys MB, un Jeep de ¼ t
a fost folosit de forţele armate ale Statelor Unite
pe toate fronturile de luptă, fiind cedat într-un
număr impresionant de exemplare şi aliaţilor,
devenind astfel principalul vehicol folosit de
către armata britanică, sovietică şi franceză.
Numele de Jeep a fost împrumutat din pronunţia
acronimului GP (General Purpose, adică Utilizări
Generale). În perioada imediat următoare celui
de-al doilea Război Mondial, temenul Jeep indica
aproape fiecare vehicol militar lejer, neblindat,
cu un aspect similar Jeep-ului original.
La origini, în proiectul de bază, era un vehicul
extrem de rustic în exterior: o platformă pe
patru roţi cu un compartiment-motor de formă
paralelipipedă, o carlingă protejată uşor de bare
laterale ce nu depăşeau în înălţime nivelul compartimentului
motorului. Parbrizul, constituit
din două geamuri separate de un cadru, erau în
general rabatabile. Ulterior, câteva modificări
au fost aduse la nivelul caroseriei, adaptândo
necesităţilor ofiţerilor de armată, legate de
transportul off-road.
Motorul de serie era Willys Mod 442, numit şi Go
Devil, un motor alimentat cu benzină, de 4 cilindri
şi 2196 cm3, cu 54 CP la 3700 rpm. Sistemul
de transmisie era în trei trepte plus marşarier,
iar tracţiunea, pe toate cele patru roţi. Automobilul
era prevăzut de amortizoare hidraulice,
independente pe cele patru roţi. Primele modele
de Willys MB aveau grila radiatorului din bare de
metal, farurile erau montate pe bara superioară
şi erau mobile, în aşa fel încât să poată fi rabatate
în direcţia motorului, în caz de reparaţii.
Jeep-ul a fost construit în cea mai mare parte
de către Willys şi Ford, dar un anumit număr de
exemplare îi aparţin constructorului Bantam.
Fiecare dintre cele trei producţii de serie se
diferenţiau în câteva aspecte faţă de proiectul de
bază descris mai sus.
După cel de-al doilea Război Mondial şi în
urma unui proces cu constructorul Ford pentru
legitimizarea folosirii termenului „Jeep”, din
care iese câştigător, Willys produce primul său
autovehicul într-o versiune destinată publicului
– CJ, Civilian Jeep – fiind totodată şi primul
4x4 civil de pe piaţa automobilistică. Primele
CJ aveau în esenţă aceleaşi caracteristici ca şi
Willys MB, vehiculul folosit de forţele militare
americane în timpul celui de-al doilea război
mondial. Noutăţile erau vizibile în diversitatea de
culori disponibile pentru Jeep-ul civil, confortul
scaunelor de tip Naugahyde, şi aplicaţiile cromate.
Din punct de vedere mecanic, un heftier
T-90 l-a înlocuit pe cel T-84 al modelului MB.
După producţia CJ 1 şi CJ 2, în perioada anilor
1945-1949 apare versiunea CJ 2A. Experienţa
versiunilor anterioare a contribuit la dezvoltarea
primei producţii în masă a versiunii CJ 2A, ce
avea aspectul unei MB civile, cu un hayon posterior
şi o roată de schimb montată în lateral.
Una dintre diferenţele majore ale celor două
automobile era grila acestora: MB avea farurile
încastrate şi nouă deschizături în grilă, iar CJ
2A avea farurile mai mari montate pe o grilă cu
şapte deschizături. La nivelul motorizării, CJ 2A
era echipat cu un motor L-134 Go-Devil.
Gen. Dwight D. Eisenhower în Jeep-ul său
Willys în timpul celui de al Doilea Război Mondial
Cast-ul din M.A.S.H. în Jeep-ul Willys