Ucenici la scoala fecioarei

întunericului cât mai bicisnic, răscolit de termite gigant, gata să devoreze-ntro
clipă tot ce e viu. Pământ al măştilor de carnaval, al fantoşelor sulemenite hidos,
al ucigaşilor în serie, ucigaşi de suflete, vânzători de neant frumos ambalat cu
fundiţe. Pământ al terorismului în floare, al baloanelor multicolore şi al clonelor
care se ucid una pe alta. Acest pământ populat de monştri giganţi ucigându-i pe
savanţii fanatici. Copii paranoici şi mongoloizi, copii autişti şi schizofrenici
punând la cale asasinate în masă, carnagii de suflete nevinovate. Plin de mame
care-şi ucid pruncii în pântece, care-şi abandonează copiii, ambalaţi în pungi de
plastici, la gheena din colţ, care-şi ucid amanţii în somn şi-apoi îşi fac liposucţie,
lifting pentru a-şi spăla de pe chip urmele crimei.
Cum mai poţi răbda Creatorule să fii răstignit la infinit de propria Ta
creatură?
Te-am părăsit în singurătatea altarului, în Tabernacolul Vieţii, unde Te
afli viu cu Trup şi cu Sânge. Noi care ne închinăm de la naştere altor zei
pământeni, Banul, Viciul, Computerul şi puterea, ruinând Casa Ta, ignorându-
Te cu bună ştiinţă, batjocorindu-Te cu mii de injurii, cu mii de gesturi şi fapte
nedemne, cu zeci de atracţii împotriva naturii, cu milioane de surâsuri meschine,
cu sărutări pe buze vopsite vulgar, făcând grimase obscene trecătorilor simpli.
Noi, asupriţi de grija supremă a zilei de mâine, cu teama necontrolată că
nu vom putea agonisi cât mai multe averi pe acest pământ putregăit, mucezit,
crăpat, împărţit în parcele ca şi solul lunii, ros de cari şi rugină, ros de ambiţii
deşarte, ros de orgolii şi vanitate, ros de vicii abominabile, ros de pofte trupeşti
necontrolate, incestuoase, de nepronunţat în cuvinte. Cât mai setos de putere, cât
mai setos de tot ce îmbată simţirea. Noi care ignorăm în chip absolut Moartea Ta
sfinţitoare, Moartea răscumpărătoare pentru noi, Jertfa Ta nepătată, Jertfa
Supremă pe Cruce, Jertfa nesângeroasă de pe altarele lumii, prilej de aducere
aminte că pâinea şi vinul se schimbă în Trupul şi Sângele Tău, că Ni te dai nouă
întreg, cu Trup, cu Suflet şi Sânge, că ne cureţi de rănile Trupului şi cele ale
sângelui nostru, ca să ne sfinţeşti, ca să ne mântui, ca să ne eliberezi de sclavie.
Prilej de aducere aminte că numai Tu eşti uşa spre Paradis, că Tu eşti
Totul în lumea asta vremelnică, în valea de lacrimi în care peregrinăm zi şi
noapte. Că ne-ai creat doar pentru Tine şi inima noastră, în veci nu va avea
picătură de linişte departe de Tine, Dumnezeule Sfânt, departe de Tine, Isuse.
Departe de Tine, Spirit Înalt, departe de Maica Cerească, maica Fecioară,
Născătoare de Dumnezeu şi Maica Bisericii, Măicuţă fără prihană, care Te arăţi
necontenit în veacul acesta, în veacurile trecute şi cele ce vin, nouă, copilaşailor
Tăi, invitându-ne la sânul Tău cald, la sânu-Ţi neprihănit, să alergăm fără
întârziere, ziua şi noaptea, În stare de veghe, în somn, în trezie, ca la
Mângâietoarea Mâhniţilor, ca la Ajutorul creştinilor, ca la Regina tuturor
îngerilor.
Mama care se roagă pentru toţi fiii ei, deopotrivă, lacrimi de sânge
vărsând pentru copiii ei pe care-i iubeşte, aşa cum Te-a iubit pe Tine, Isuse.
97