Ucenici la scoala fecioarei
Ucenici la scoala fecioarei Ucenici la scoala fecioarei
Ale cărui minuni au ajuns la urechile tuturor membrilor Sinedriului, inclusiv ale Anei şi ale lui Caiafa, Marele Preot. Ce e de făcut? O asemenea îndrăzneală n-a mai pomenit! Cineva care să se creadă trimis de Dumnezeu, mai mult, Fiul lui Dumnezeu! Blasfemie, hulă! Interesul, curiozitatea pentru Nicodim sunt din ce în ce mai mari. Cine este Acest Om care se crede Fiul lui Dumnezeu? Şi, mai întâi, are Dumnezeu un Fiu? Sfintele Scripturi scriu că Dumnezeu este Unic. De unde să apară Acesta care se crede Fiu divin? Acest presupus Mesia pe care L-au investit profeţii? Aşa trebuie să arate Fiul lui Dumnezeu, presupunând că Dumnezeu ar avea un Fiu? În picioarele goale, cu o haină simplă, mergând pe jos, din loc în loc şi adunând mulţimile? Se spune că a făcut multe minuni dar chiar este adevărat acest lucru? Şi apoi, ceea ce predică El nici nu s-a mai pomenit. Va merge negreşit să- L întrebe, cum se poate naşte din nou un om, care a fost o dată născut? Cum va încăpea el în pântece mamei sale? Ignorând toate precauţiunile legate de funcţia sa în Sinedriu care ar fi putut fi afectată dacă era văzut stând de vorbă cu un asemenea om, Nicodim se îndreaptă spre Grădina Măslinilor ca să-L avertizeze că în Sinedriu s-a pus la cale flagelarea, lapidarea lui, înlănţuirea şi schingiuirea lui pentru a nu mai minţi şi a deruta mulţimile iudeilor credincioşi. Astfel de oameni duc la smintire. O dată ajuns, Nicodim îl întreabă, deci, plin de uimire, cum se pot întâmpla aceste lucruri? Şi Isus îi răspunde? „Cine nu se va naşte din nou din apă şi din Duh Sfânt, nu va avea parte de viaţa veşnică!” (Ioan 3,5). Asta era prea de tot. Cum se putea ca, un evreu credincios, care păzeşte Decalogul şi prescripţiile deuteronomice, care plăteşte zeciuială la Templu şi nu încalcă Sabatul, să nu fie mântuit? Era prea mult pentru puterea lui de înţelegere care se ridica totuşi deasupra multor iudei şi învăţători ai Legii. Nicodim nu pricepe, cu tot efortul pe care-l face. Desigur el, în buna sa intenţie, doreşte să ia apărarea lui Isus în Sinedriu. Ştiind despre ce e vorba, va şti cum să-L apere, să-I acorde circumstanţe atenuante şi, ca un procedeu cunoscut în Dreptul penal, să- L declare cel puţin nebun şi iresponsabil pentru cele făcute şi spuse, în felul acesta scăpându-l de suplicii şi de închisoare. „Negreşit că acest Isus nu-şi dă seama ce face, altfel, n-ar încălca sistemtic Legea şi Tradiţia”. Nicodim acţionează ca un bun cetăţean care ţine cu dreptatea. Care vrea să salveze un om dacă acesta e nevinovat. Dialogul de taină dintre cei doi este relatat în Evanghelie în amănunt şi a fost interpretat, de-a lungul a două milenii, de teologi şi istorici ai creştinismului. Nicodim, avocatul apărării din oficiu al lui Isus, chiar aşa şi face, îi ia apărarea în Sinedriu. Dar spusele lui Nicodim nu vor avea nici un ecou, pentru că, iată, Marele Preot e neînduplecat la Judecata care precede Patima şi hotărăşte: „Mai bine să moară un singur om, decât ca tot poporul să moară.” Ioan 18,14). 94
Şi se pronunţă deja sentinţa. Cu toate insistenţele lui Nicodim, totul se dovedeşte de prisos. Sentinţa este definitivă. Urmează numai să-L aibă în mâini ca să o pună în aplicare. Şi aici, rolul lui Iuda Iscarioteanul este îndeplinit până în cele mai mici amănunte. Simulacrul de proces care va urma, cu martori plătiţi, cu trădători şi cu atâta rea voinţă şi împotrivire, va sfârşi cu condamnarea. Şi deja Marele Preot îşi sfâşiase hainele în semn de mare blasfemie adusă lui Dumnezeu. Nu mai era nimic de făcut. Şi Nicodim, acest om drept, care vrea să afle cu orice preţ adevărul, expunându-se oprobiului celor 70 de judecători, se dovedeşte neputincios. Restul este Istorie. Istoria Mântuirii umane. Îndeplinirea planului divin. Procesul lui Isus dovedeşte că eroarea judiciară poate exista la orice judecată. Iar Nicodim, inspirat de Duhul Sfânt, după Răstignire, va merge alături de Iosif din Arimateea, un alt iudeu de vază, să ceară Trupul lui Isus de pe Cruce şi să-l îngroape cuviincios. Dumnezeu îl investise cu această sfântă misiune. Şi el va rămâne în istoria creştinătăţii drept Apărătorul lui Isus. Avocatul Apărării. Şi împlinitorul ritualurilor de înmormântare. Era un om de vază. Impunea respect. Avea responsabilităţi. El nu se dă în lături de la o problemă atât de delicată ca îngroparea trupului pământesc al lui Isus. Va merge şi va cere îngăduinţă să-i coboare trupul, să-l ungă cu mirodenii şi să-l înfăşoare în giulgiul cel sfânt. Rolul lui, ca şi al lui Iosif din Arimateea a fost de a se îngriji ca Isus să fie înmormântat după datină şi nu lăsat pe cruce, pradă păsărilor. Dar logica omenească se dovedeşte de data aceasta fără de logică. Dumnezeu osândit la moarte de propria creatură! Divinitatea răpusă de om! Poate fi ceva mai abdurd? În loc să-Ţi fim recunoscători pe vecie, noi Te-am ucis, Doamne. Nimeni altcineva decât noi, te-am ucis, fără scrupule. Ca-ntrun tablou virtual se răsfiră imagini fugare : Dumnezeu ucis de om. Creatorul ucis de creatură. Mesia batjocorit de popor. Domnul la dispoziţia sclavului, Stăpânul servind pe slugă. Cel mai curat spălând picioarele celor întinaţi. Neprihănitul din veac strivit de cel păcătos. Răscumpărătorul răstignit de cel răscumpărat. Ispăşitorul crucificat pentru ceea ce nu a făcut niciodată şi nici nu va face nicicând. Păstorul ucis de oile rătăcite. Preotul din vecie judecat de tribunalul uman. Cel investit cu Judecata Supremă anchetat de un om. Cel care iartă, pedepsit de cel neiertător. Cel Drept mort pentru cel mai nedrepţi de pe lume. Majestatea Divină călcată-n picioare de ignoranţa umană. Sfinţenia însăşi ignorată de cei fără sfinţenie. 95
- Page 43 and 44: Ne-am aflat câteva zile pe VIA PAC
- Page 45 and 46: E ca aun salut între prieteni. Un
- Page 47 and 48: Marija Pavlovic - 16 ani; Ivan Drag
- Page 49 and 50: noi dimensiuni. Şi cu cât încerc
- Page 51 and 52: machiavelice ale societăţilor sec
- Page 53 and 54: Un grup de cântăreţi de muzică
- Page 55 and 56: şi ei. Cu atât mai mult cu cât n
- Page 57 and 58: Maica Fecioară este prezentă la f
- Page 59 and 60: Ubi Caritas Deus ibi e.” (Unde es
- Page 61 and 62: Negreşit, n-aş fi rezistat două
- Page 63 and 64: VI ÎNTREGUL NUMIT: FERICIRE Aşada
- Page 65 and 66: Mulţi oameni resping însă, darul
- Page 67 and 68: Ieri a făcut Calea Crucii pe Krize
- Page 69 and 70: Într-adevăr, bombardamentele din
- Page 71 and 72: Îmi vine să strig: Cine ţi-a fă
- Page 73 and 74: nu rezistă. Un înfometat crede c
- Page 75 and 76: „Studenţii săraci”; „Copiii
- Page 77 and 78: la trăirea mesajului pe care îl t
- Page 79 and 80: ecunoască faptul că fusese creat
- Page 81 and 82: Însă, tot ea spune, cu altă ocaz
- Page 83 and 84: VII LUMEA CA LUMINĂ PORTRETE SPIRI
- Page 85 and 86: Eram foarte tulburată de ceea ce m
- Page 87 and 88: mai departe de ruga ei. Apoi a făc
- Page 89 and 90: Ce se întâmplă cu ea? Toţi pele
- Page 91 and 92: Un preot capucin începe Rozariul
- Page 93: trup, trup este, iar ceea ce-i năs
- Page 97 and 98: întunericului cât mai bicisnic, r
- Page 99 and 100: lung pontificat marian din istorie.
- Page 101 and 102: exterminare, la gulag, la cei 50 de
- Page 103 and 104: VIII AICI VORBEŞTE CERUL UCENICI L
- Page 105 and 106: Sfântul Anton cu Pruncul Isus în
- Page 107 and 108: mare, într-o limbă universală, l
- Page 109 and 110: MARTA ŞI EXTAZELE EI MISTICE Aş p
- Page 111 and 112: Când lumina bate în ferestră, se
- Page 113 and 114: Maica Mulţumirilor nu pridideşte
- Page 115 and 116: Fără îndoială că, cel mai mare
- Page 117 and 118: mai departe această Veste Bună a
- Page 119 and 120: arbuşti prea plăpânzi pentru a t
- Page 121 and 122: (...) Duhul Sfânt m-a condus la Ma
- Page 123 and 124: PĂRINTELE CRUCII ŞI MOARTEA CA LU
- Page 125 and 126: Ea însăşi este adesea prezentă
- Page 127 and 128: născute la Medjugorje cu nouspreec
- Page 129 and 130: Domnul ne invită să renunţăm cu
- Page 131 and 132: Părintele Ljudevit Rupcic, 81 de a
- Page 133 and 134: „Iată de ce vă chem şi vă rog
- Page 135 and 136: potrivit. În ultimul timp, Sfânta
- Page 137 and 138: Vicka a petrecut o vreme în Cer ş
- Page 139 and 140: Însă concluzia este clară. Vizit
- Page 141 and 142: Din nou se instaurează pacea în g
- Page 143 and 144: Petrozzi, care a vrut să-i ofere p
Ale cărui minuni au ajuns <strong>la</strong> urechile tuturor membrilor Sinedriului,<br />
inclusiv ale Anei şi ale lui Caiafa, Marele Preot. Ce e de făcut?<br />
O asemenea îndrăzneală n-a mai pomenit! Cineva care să se creadă trimis<br />
de Dumnezeu, mai mult, Fiul lui Dumnezeu! B<strong>la</strong>sfemie, hulă! Interesul,<br />
curiozitatea pentru Nicodim sunt din ce în ce mai mari. Cine este Acest Om<br />
care se crede Fiul lui Dumnezeu? Şi, mai întâi, are Dumnezeu un Fiu? Sfintele<br />
Scripturi scriu că Dumnezeu este Unic.<br />
De unde să apară Acesta care se crede Fiu divin? Acest presupus Mesia pe<br />
care L-au investit profeţii? Aşa trebuie să arate Fiul lui Dumnezeu, presupunând<br />
că Dumnezeu ar avea un Fiu? În picioarele goale, cu o haină simplă, mergând pe<br />
jos, din loc în loc şi adunând mulţimile? Se spune că a făcut multe minuni dar<br />
chiar este adevărat acest lucru?<br />
Şi apoi, ceea ce predică El nici nu s-a mai pomenit. Va merge negreşit să-<br />
L întrebe, cum se poate naşte din nou un om, care a fost o dată născut?<br />
Cum va încăpea el în pântece mamei sale?<br />
Ignorând toate precauţiunile legate de funcţia sa în Sinedriu care ar fi<br />
putut fi afectată dacă era văzut stând de vorbă cu un asemenea om, Nicodim se<br />
îndreaptă spre Grădina Măslinilor ca să-L avertizeze că în Sinedriu s-a pus <strong>la</strong><br />
cale f<strong>la</strong>ge<strong>la</strong>rea, <strong>la</strong>pidarea lui, înlănţuirea şi schingiuirea lui pentru a nu mai minţi<br />
şi a deruta mulţimile iudeilor credincioşi. Astfel de oameni duc <strong>la</strong> smintire.<br />
O dată ajuns, Nicodim îl întreabă, deci, plin de uimire, cum se pot<br />
întâmp<strong>la</strong> aceste lucruri? Şi Isus îi răspunde? „Cine nu se va naşte din nou din<br />
apă şi din Duh Sfânt, nu va avea parte de viaţa veşnică!” (Ioan 3,5).<br />
Asta era prea de tot. Cum se putea ca, un evreu credincios, care păzeşte<br />
Decalogul şi prescripţiile deuteronomice, care plăteşte zeciuială <strong>la</strong> Templu şi nu<br />
încalcă Sabatul, să nu fie mântuit? Era prea mult pentru puterea lui de înţelegere<br />
care se ridica totuşi deasupra multor iudei şi învăţători ai Legii. Nicodim nu<br />
pricepe, cu tot efortul pe care-l face. Desigur el, în buna sa intenţie, doreşte să ia<br />
apărarea lui Isus în Sinedriu. Ştiind despre ce e vorba, va şti cum să-L apere, să-I<br />
acorde circumstanţe atenuante şi, ca un procedeu cunoscut în Dreptul penal, să-<br />
L dec<strong>la</strong>re cel puţin nebun şi iresponsabil pentru cele făcute şi spuse, în felul<br />
acesta scăpându-l de suplicii şi de închisoare. „Negreşit că acest Isus nu-şi dă<br />
seama ce face, altfel, n-ar încălca sistemtic Legea şi Tradiţia”.<br />
Nicodim acţionează ca un bun cetăţean care ţine cu dreptatea. Care vrea să<br />
salveze un om dacă acesta e nevinovat.<br />
Dialogul de taină dintre cei doi este re<strong>la</strong>tat în Evanghelie în amănunt şi a<br />
fost interpretat, de-a lungul a două milenii, de teologi şi istorici ai<br />
creştinismului.<br />
Nicodim, avocatul apărării din oficiu al lui Isus, chiar aşa şi face, îi ia<br />
apărarea în Sinedriu. Dar spusele lui Nicodim nu vor avea nici un ecou, pentru<br />
că, iată, Marele Preot e neînduplecat <strong>la</strong> Judecata care precede Patima şi<br />
hotărăşte: „Mai bine să moară un singur om, decât ca tot poporul să moară.”<br />
Ioan 18,14).<br />
94