Ucenici la scoala fecioarei

Ucenici la scoala fecioarei Ucenici la scoala fecioarei

samanatorul.ro
from samanatorul.ro More from this publisher
21.06.2014 Views

Ale cărui minuni au ajuns la urechile tuturor membrilor Sinedriului, inclusiv ale Anei şi ale lui Caiafa, Marele Preot. Ce e de făcut? O asemenea îndrăzneală n-a mai pomenit! Cineva care să se creadă trimis de Dumnezeu, mai mult, Fiul lui Dumnezeu! Blasfemie, hulă! Interesul, curiozitatea pentru Nicodim sunt din ce în ce mai mari. Cine este Acest Om care se crede Fiul lui Dumnezeu? Şi, mai întâi, are Dumnezeu un Fiu? Sfintele Scripturi scriu că Dumnezeu este Unic. De unde să apară Acesta care se crede Fiu divin? Acest presupus Mesia pe care L-au investit profeţii? Aşa trebuie să arate Fiul lui Dumnezeu, presupunând că Dumnezeu ar avea un Fiu? În picioarele goale, cu o haină simplă, mergând pe jos, din loc în loc şi adunând mulţimile? Se spune că a făcut multe minuni dar chiar este adevărat acest lucru? Şi apoi, ceea ce predică El nici nu s-a mai pomenit. Va merge negreşit să- L întrebe, cum se poate naşte din nou un om, care a fost o dată născut? Cum va încăpea el în pântece mamei sale? Ignorând toate precauţiunile legate de funcţia sa în Sinedriu care ar fi putut fi afectată dacă era văzut stând de vorbă cu un asemenea om, Nicodim se îndreaptă spre Grădina Măslinilor ca să-L avertizeze că în Sinedriu s-a pus la cale flagelarea, lapidarea lui, înlănţuirea şi schingiuirea lui pentru a nu mai minţi şi a deruta mulţimile iudeilor credincioşi. Astfel de oameni duc la smintire. O dată ajuns, Nicodim îl întreabă, deci, plin de uimire, cum se pot întâmpla aceste lucruri? Şi Isus îi răspunde? „Cine nu se va naşte din nou din apă şi din Duh Sfânt, nu va avea parte de viaţa veşnică!” (Ioan 3,5). Asta era prea de tot. Cum se putea ca, un evreu credincios, care păzeşte Decalogul şi prescripţiile deuteronomice, care plăteşte zeciuială la Templu şi nu încalcă Sabatul, să nu fie mântuit? Era prea mult pentru puterea lui de înţelegere care se ridica totuşi deasupra multor iudei şi învăţători ai Legii. Nicodim nu pricepe, cu tot efortul pe care-l face. Desigur el, în buna sa intenţie, doreşte să ia apărarea lui Isus în Sinedriu. Ştiind despre ce e vorba, va şti cum să-L apere, să-I acorde circumstanţe atenuante şi, ca un procedeu cunoscut în Dreptul penal, să- L declare cel puţin nebun şi iresponsabil pentru cele făcute şi spuse, în felul acesta scăpându-l de suplicii şi de închisoare. „Negreşit că acest Isus nu-şi dă seama ce face, altfel, n-ar încălca sistemtic Legea şi Tradiţia”. Nicodim acţionează ca un bun cetăţean care ţine cu dreptatea. Care vrea să salveze un om dacă acesta e nevinovat. Dialogul de taină dintre cei doi este relatat în Evanghelie în amănunt şi a fost interpretat, de-a lungul a două milenii, de teologi şi istorici ai creştinismului. Nicodim, avocatul apărării din oficiu al lui Isus, chiar aşa şi face, îi ia apărarea în Sinedriu. Dar spusele lui Nicodim nu vor avea nici un ecou, pentru că, iată, Marele Preot e neînduplecat la Judecata care precede Patima şi hotărăşte: „Mai bine să moară un singur om, decât ca tot poporul să moară.” Ioan 18,14). 94

Şi se pronunţă deja sentinţa. Cu toate insistenţele lui Nicodim, totul se dovedeşte de prisos. Sentinţa este definitivă. Urmează numai să-L aibă în mâini ca să o pună în aplicare. Şi aici, rolul lui Iuda Iscarioteanul este îndeplinit până în cele mai mici amănunte. Simulacrul de proces care va urma, cu martori plătiţi, cu trădători şi cu atâta rea voinţă şi împotrivire, va sfârşi cu condamnarea. Şi deja Marele Preot îşi sfâşiase hainele în semn de mare blasfemie adusă lui Dumnezeu. Nu mai era nimic de făcut. Şi Nicodim, acest om drept, care vrea să afle cu orice preţ adevărul, expunându-se oprobiului celor 70 de judecători, se dovedeşte neputincios. Restul este Istorie. Istoria Mântuirii umane. Îndeplinirea planului divin. Procesul lui Isus dovedeşte că eroarea judiciară poate exista la orice judecată. Iar Nicodim, inspirat de Duhul Sfânt, după Răstignire, va merge alături de Iosif din Arimateea, un alt iudeu de vază, să ceară Trupul lui Isus de pe Cruce şi să-l îngroape cuviincios. Dumnezeu îl investise cu această sfântă misiune. Şi el va rămâne în istoria creştinătăţii drept Apărătorul lui Isus. Avocatul Apărării. Şi împlinitorul ritualurilor de înmormântare. Era un om de vază. Impunea respect. Avea responsabilităţi. El nu se dă în lături de la o problemă atât de delicată ca îngroparea trupului pământesc al lui Isus. Va merge şi va cere îngăduinţă să-i coboare trupul, să-l ungă cu mirodenii şi să-l înfăşoare în giulgiul cel sfânt. Rolul lui, ca şi al lui Iosif din Arimateea a fost de a se îngriji ca Isus să fie înmormântat după datină şi nu lăsat pe cruce, pradă păsărilor. Dar logica omenească se dovedeşte de data aceasta fără de logică. Dumnezeu osândit la moarte de propria creatură! Divinitatea răpusă de om! Poate fi ceva mai abdurd? În loc să-Ţi fim recunoscători pe vecie, noi Te-am ucis, Doamne. Nimeni altcineva decât noi, te-am ucis, fără scrupule. Ca-ntrun tablou virtual se răsfiră imagini fugare : Dumnezeu ucis de om. Creatorul ucis de creatură. Mesia batjocorit de popor. Domnul la dispoziţia sclavului, Stăpânul servind pe slugă. Cel mai curat spălând picioarele celor întinaţi. Neprihănitul din veac strivit de cel păcătos. Răscumpărătorul răstignit de cel răscumpărat. Ispăşitorul crucificat pentru ceea ce nu a făcut niciodată şi nici nu va face nicicând. Păstorul ucis de oile rătăcite. Preotul din vecie judecat de tribunalul uman. Cel investit cu Judecata Supremă anchetat de un om. Cel care iartă, pedepsit de cel neiertător. Cel Drept mort pentru cel mai nedrepţi de pe lume. Majestatea Divină călcată-n picioare de ignoranţa umană. Sfinţenia însăşi ignorată de cei fără sfinţenie. 95

Ale cărui minuni au ajuns <strong>la</strong> urechile tuturor membrilor Sinedriului,<br />

inclusiv ale Anei şi ale lui Caiafa, Marele Preot. Ce e de făcut?<br />

O asemenea îndrăzneală n-a mai pomenit! Cineva care să se creadă trimis<br />

de Dumnezeu, mai mult, Fiul lui Dumnezeu! B<strong>la</strong>sfemie, hulă! Interesul,<br />

curiozitatea pentru Nicodim sunt din ce în ce mai mari. Cine este Acest Om<br />

care se crede Fiul lui Dumnezeu? Şi, mai întâi, are Dumnezeu un Fiu? Sfintele<br />

Scripturi scriu că Dumnezeu este Unic.<br />

De unde să apară Acesta care se crede Fiu divin? Acest presupus Mesia pe<br />

care L-au investit profeţii? Aşa trebuie să arate Fiul lui Dumnezeu, presupunând<br />

că Dumnezeu ar avea un Fiu? În picioarele goale, cu o haină simplă, mergând pe<br />

jos, din loc în loc şi adunând mulţimile? Se spune că a făcut multe minuni dar<br />

chiar este adevărat acest lucru?<br />

Şi apoi, ceea ce predică El nici nu s-a mai pomenit. Va merge negreşit să-<br />

L întrebe, cum se poate naşte din nou un om, care a fost o dată născut?<br />

Cum va încăpea el în pântece mamei sale?<br />

Ignorând toate precauţiunile legate de funcţia sa în Sinedriu care ar fi<br />

putut fi afectată dacă era văzut stând de vorbă cu un asemenea om, Nicodim se<br />

îndreaptă spre Grădina Măslinilor ca să-L avertizeze că în Sinedriu s-a pus <strong>la</strong><br />

cale f<strong>la</strong>ge<strong>la</strong>rea, <strong>la</strong>pidarea lui, înlănţuirea şi schingiuirea lui pentru a nu mai minţi<br />

şi a deruta mulţimile iudeilor credincioşi. Astfel de oameni duc <strong>la</strong> smintire.<br />

O dată ajuns, Nicodim îl întreabă, deci, plin de uimire, cum se pot<br />

întâmp<strong>la</strong> aceste lucruri? Şi Isus îi răspunde? „Cine nu se va naşte din nou din<br />

apă şi din Duh Sfânt, nu va avea parte de viaţa veşnică!” (Ioan 3,5).<br />

Asta era prea de tot. Cum se putea ca, un evreu credincios, care păzeşte<br />

Decalogul şi prescripţiile deuteronomice, care plăteşte zeciuială <strong>la</strong> Templu şi nu<br />

încalcă Sabatul, să nu fie mântuit? Era prea mult pentru puterea lui de înţelegere<br />

care se ridica totuşi deasupra multor iudei şi învăţători ai Legii. Nicodim nu<br />

pricepe, cu tot efortul pe care-l face. Desigur el, în buna sa intenţie, doreşte să ia<br />

apărarea lui Isus în Sinedriu. Ştiind despre ce e vorba, va şti cum să-L apere, să-I<br />

acorde circumstanţe atenuante şi, ca un procedeu cunoscut în Dreptul penal, să-<br />

L dec<strong>la</strong>re cel puţin nebun şi iresponsabil pentru cele făcute şi spuse, în felul<br />

acesta scăpându-l de suplicii şi de închisoare. „Negreşit că acest Isus nu-şi dă<br />

seama ce face, altfel, n-ar încălca sistemtic Legea şi Tradiţia”.<br />

Nicodim acţionează ca un bun cetăţean care ţine cu dreptatea. Care vrea să<br />

salveze un om dacă acesta e nevinovat.<br />

Dialogul de taină dintre cei doi este re<strong>la</strong>tat în Evanghelie în amănunt şi a<br />

fost interpretat, de-a lungul a două milenii, de teologi şi istorici ai<br />

creştinismului.<br />

Nicodim, avocatul apărării din oficiu al lui Isus, chiar aşa şi face, îi ia<br />

apărarea în Sinedriu. Dar spusele lui Nicodim nu vor avea nici un ecou, pentru<br />

că, iată, Marele Preot e neînduplecat <strong>la</strong> Judecata care precede Patima şi<br />

hotărăşte: „Mai bine să moară un singur om, decât ca tot poporul să moară.”<br />

Ioan 18,14).<br />

94

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!