Ucenici la scoala fecioarei

Un preot capucin începe Rozariul în limba croată.
Crez. Ave Maria la chitară şi voce.
Marta şi Magdalena stau iar în picioare sau în genunchi în semn de
mortificare (nimic nu le-ar convinge să se aşeze puţin, fie şi un minut) – pe
culoarul dintre bănci deşi ar fi putut să-şi găsească locuri. Încep Misterele de
Bucurie.
Biserica are 24 de vitralii colorate înfăţişând scene din Noul Testament.
Prezentarea la Templu, Naşterea, Buna Vestire.
Staţiunile Căii Crucii sunt reprezentate simbolic prin statui de lemn
sculptat.
Azi, înainte de extaza ei, Marta mi-a spus, aflând că ţin cronica acestor
zile, că va trebui să vin de mai multe ori aici, ca să trăiesc Mesajele şi Iubirea.
I-am explicat că am cărţi şi reviste suficiente ca să mă documentez. Dar ea
îmi spune că Iubirea de aici nu trebuie citită şi aflată în cărţi, ci trebuie
TRĂITĂ, SIMŢITĂ, căci aici este un loc cu totul special, cu totul minunat, ceva
ce nu se mai întâmplă nicăieri în lume, pentru că Fecioara vine zilnic, e o
realitate care vorbeşte de la sine,, este dovada supremă de Milostivire a Tatălui
faţă de noi, creaturile. Fecioara ne copleşeşte cu daruri şi obţine convertiri
spectaculoase. Minunile cele mai frecvente sunt acelea de convertire, care nu pot
fi probate în chip vizibil, material. Totul se trăieşte aici în chip spiritual.
Cel mai mare, cel mai important, cel mai autentic şi mai extraordinar
Mesaj al Preacuratei, de peste douăzeci de ani este acela că Ea se află aici
prezentă, lucru remarcabil, care nu poate fi negat de nimeni.
De la Misterele de Bucurie, care au cântece vioaie, lirice, frumoase, la
Misterele de Durere, cu cântece patetice, dureroase – schimbându-se registrul.
„O Christe, Domine Jesu” (Misericordia Domine).
În primul rând de bănci, o femeie îmbrăcată în negru, cu faţa la altar, stă
cu braţele ridicate, în semn de implorare, multă vreme stă aşa, nemişcată, în
vizibilă adoraţie a Misterului divin.
Întrebări prompte: „Dragă Isuse, câţi spini oare Ţi-am înfipt eu pe frunte,
cu păcatele mele? Şi câte picături de sânge ai vărsat pentru mine?”
„Isuse, de câte ori ai cărat Tu crucea pentru mine atunci când m-am
împotmolit şi am căzut, cu paşii împleticiţi? De câte ori m-ai ridicat precum pe
mioara rătăcită în spinarea Ta, aducându-mă înapoi la turmă?”
„De câte ori mi-ai arătat drumul în plin întuneric?”
„De câte ori mi-ai fost candelă sfântă în bezna nopţii mele rătăcite?”
91