Ucenici la scoala fecioarei

Lumina numită Isus Cristos.
Mulţumesc, Maică Fecioară pentru acest lucru şi că nu ne-ai abandonat,
atunci când totul părea imposibil şi nu mai exista nici o speranţă să venim aici.
Dar la Dumnezeu totul este posibil.
**********
O REALITATE CARE VORBEŞTE DE LA SINE
Începe Sfântul Rozariu comunitar. Au apărut cinci preoţi la altar, printre
care e şi Padre Eusebio. Biserica este deja arhiplină. Mulţi stau în picioare, ca şi
aseară.
Se pregătesc instrumentele de cântat la fel ca înainte de începerea unui
concert sau spectacol de operă, în fosă, sub conducerea concert-maistrului sau
capel-maistrului care dă tonurile de la un diapazon. Se acordează viorile,
flautele, clarinetele. Se aşează partiturile, microfoanele. Am senzaţia că sunt în
sala Ateneului român în aşteptarea începerii concertului. Aerul vibrează deja de
sunetele în murmur surd al tuturor instrumentelor. Acest moment de aşeptare şi
de murmur suav instrumental îmi aduce aminte de amoţiile pe care le încercam
înaintea unui concert pentru care îmi pregăteam întotdeauna sufletul, ca să-l
primesc în chip plenar, cu toate fibrele fiinţei.
Sfântul Apostol Iacob este chiar în spatele părintelui Eusebio, are toiagul
episcopal într-o mână şi Cartea Sfântă în cealaltă.
Prin creierul mic îmi trec, la intervale regulate, junghiuri puternice,
insuportabile, ca nişte cuţite. Mi se pare că m-a tras curentul ieri, astăzi,
alaltăieri şi mai tot timpul. Sunt depozitara fiecărui firicel de curent.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru orice mic neajuns sau disconfort care
mă purifică tot mai mult.
O lecţie extraordinară. Ceea ce nu înţelegem, respingem, judecând
a priori.
Nu facem nici un efort de înţelegere, de îngăduinţă, de răbdare. Etichetăm,
punem parafe, dăm răspunsuri prompte, cât mai ironice, cât mai persiflante, nu
scăpăm nici un prilej de a ne aşeza într-o lumină bună, în ochii oamenilor. La fel
ca anul trecut, la Roma, în pelerinajul naţional, când, înainte de trecerea prin
Poarta Sfântă, ne apucase cearta. Nu suntem vrednici.
****
90