Ucenici la scoala fecioarei

suferinţe, în primejdii, să-i apere şi să-i ocrotească. Faptul că Dumnezeu ne-a
acordat prin apariţiile Fecioarei acest timp de har, timp special, cu totul şi cu
totul extraordinar în care noi putem lucra efectiv, alături de un mesager din cer
pentru mântuirea noastră, în deplină conştiinţă de cauză, este dovada cea mai
grăitoare că El ne iubeşte şi că nu-i este indiferent dacă, fie şi un singur copil al
Său se rătăceşte şi pierde cărarea cea dreaptă. Aidoma păstorului cel Bun, El
face totul pentru a-şi recupera oiţa pierdută şi pentru a o întoarce la turma Sa.
A rămâne indiferent la o asemenea ofertă înseamnă, mai mult decât o
ofensă gravă, înseamnă că nu suntem vrednici, că nu merităm nimic din ce ne-a
pus la dispoziţie Dumnezeu. Înseamnă că nu voim să fim ai Săi, că nu dorim să
fim cu El, că nu vom avea parte de El la sfârşitul veacurilor. Un dar ignorat,
călcat în picioarele veacului cu indiferenţă, este un dar pierdut care poate, nu ne
va mai fi oferit, niciodată.
„Când a coborât Mântuitorul pe pământ, Dumnezeu a binecuvântat
pământul său” – spunea Origene.
De peste douăzeci de ani, Maica Sfântă coboară printre oameni, vorbeşte
cu ei, îi mângâie, îi îmbrăţişează, plânge alături de ei, surâde, le trimite mesaje,
sfaturi, îndemnuri, rugăminţi. De peste 7300 de ori până acum, Maica Domnului
a coborât din înalturi pe acest pământ binecuvântându-l şi sfinţindu-l cu tălpile
sale.
Cum atunci să mai poată omul să-l întineze cu faptele sale, cu gândurile şi
necurăţia sa?
Pământul acesta sfinţit de prezenţa Mariei.
Aerul acesta împărţit cu Maica din Cer.
Apa binecuvântată pe care ne-o oferă de fiecare dată când vine.
Mireasma surâsului său îngeresc, care rămâne ca o adiere de lumină de
fiecare dată în urma sa, pe locul apariţiilor.
Roua lacrimilor sale neprihănite e Mamă, vărsate pentru toţi cei care nu
cunosc iubirea lui Dumnezeu, îi ignoră, îl dispreţuiesc sau chiar mai mult, îl
batjocoresc.
Femeia din Apocalipsă îmbrăcată în soare, care dă o luptă cumplită cu
satana, cu balaurul. Femeia încoronată cu douăsprezece stele, cu luna sub
picioarele sale care, stând să nască sufleteşte pe fiii lui Dumnezeu, fiii zămisliţi
în dureri fără seamăn şi care sunt ameninţaţi la tot pasul de satana.
Maica Bisericii, Fecioara Maria şi Maica noastră a tuturor este Femeia
care se războieşte cu balaurul.
De douăzeci de ani, Fecioara înveşmântată în Soare avertizează omenirea,
cheamă la pocăinţă, cheamă la rugăciune, la schimbarea vieţii, la transfigurarea
inimii. Ea a vestit nişte semne, a dezvăluit vizionarilor zece mari secrete care se
vor împlini conform planului lui Dumnezeu Tatăl.
De tot atâţia ani, Fecioara Maică, ne povăţuieşte să avem grijă de
veşmintele noastre, să păstrăm cu sfinţenie hainele nepătate, în sârguinţă şi
smerenie, adică în harul sfinţitor şi credinţă. Pentru că nu vom avea ce căuta la
9