Ucenici la scoala fecioarei

Ce se întâmplă cu ea? Toţi pelerinii observă această schimbare vădită în
înfăţişarea ei şi se miră. N-o mai recunosc. Acum, într-adevăr, nimic n-o mai
face să se tulbure, să se enerveze pentru că în inima ei domneşte pacea, pe care
nu o împarte cu nimeni deocamdată, dar care transpare sub formă de raze vii din
ochii, din părul, din gura, din mâinile şi din inima sa.
Vocea ei tărăgănată, leneşă, uşor cântătoare, (ca a românilor plecaţi
vremelnic în Italia şi care vin cu un accent latin, prelungind sunetele aproape de
cântec), devine catifelată, suavă, duios-protectoare, vocea unei mame care le
vorbeşte copiilor ei micuţi care nu prea înţeleg lucrurile.
Marta prin extazele sale mistice devine din ce în ce mai bogată, mai
misterioasă.
Ce păcat că nu putem pătrunde în lumea ei şi nu înţelegem limbajul pe
care-l foloseşte în convorbirile ei cu îngerii, cu Isus, cu Gospa, cu sfinţii, cu
Duhul Sfânt, cu Dumnezeu Tatăl! Noi suntem tentaţi să putem pe seama unei
boli ciudate manifestările ei mistice, transele ei prelungite în care, desigur,
vorbeşte cu Isus şi cu Maica Cerească, în care poate, îşi vede îngerul păzitor, în
care primeşte semnale pe care noi nu le primim şi de aceea nu le înţelegem!
Marta este o femeie privilegiată, este aleasă, fără doar şi poate să ne
conducă şi să ne deschidă ochii.
Îndeobşte, oamenii care nu înţeleg un lucru, au tendinţa de a-l respinge. Şi
mie mi s-a întâmplat acest lucru. Sau se întreabă: Mie de ce nu mi se întâmplă
aşa ceva? Ei nu înţeleg că Dumnezeu se manifestă tocmai prin oameni aparent
şterşi, neînsemnaţi, necarismatici, în „cei mici” dar „curaţi cu inima”, aşa cum a
spus în Fericirile de pe Munte.
Singura atitudine pe care trebuie s-o avem în ceea ce priveşte aceste
fenomene trebuie să fie aceasta: „Nu înţeleg, dar cred!”
Pentru că nu tot ceea ce nu înţeleg eu nu este adevărat. Sau nu tot ceea ce
eu nu simt, nu se întâmplă. De ce să nu admitem faptul că Dumnezeu se
manifestă în fiecare om altfel, în nenumărate chipuri, după mulţimea harurilor şi
a carismelor fiecăruia?
Personal, mărturisesc că am venit aici, nu ca să văd semne, pentru că nu
am nevoie de semne ca să cred. Am venit să mă purific, să înaintez în credinţă,
să capăt darul tăriei în credinţă, al rugăciunii zilnice a Rozariului, aşa cum cere
Gospa, darul postului, al înfăptuirii apostolatului în slujba lui Cristos, prin
mijlocirea Armatei Maicii Domnului, la care m-a chemat directorul naţional al
acestei Mişcări marianice.
Am primit într-un scurt timp, har peste har!
Trebuie doar să le păstrez, să le întăresc, să le înmulţesc, să le fac să dea
roade, apoi să le dărui la rândul meu.
Însă Marta ne-a spus că vom primi mari haruri dacă am rămas statornici în
hotărârea noastră şi nu am plecat înapoi, acasă. Poate că nu întâmplător, pentru
că fiecare dintre noi, a avut la un moment dat o clipă de şovăială, de slăbiciune,
de îndoială. Dar, încă o dată Gospa a călcat capul şarpelui şi ne-a scos la lumină.
89