Ucenici la scoala fecioarei

Spre această lumină ne îndreptăm şi noi, vrednici sau nu, să ne
împărtăşim din ea, să bem din ea ca din izvorul vieţii.
Mă aflu în momentul de faţă lângă statuia lui Leopold Mandic, acest
Ispovjednic (confesor) de excepţie şi mă rog lui: „Ajută-mă Sfinte Leopold să
fac o bună spovadă şi să mă albesc de păcate prin Cristos Domnul nostru.”
Acum pot participa cu inima curată la Jertfa Euharistică în starea harului
sfinţitor.
Înainte de a mă spovedi însă, s-a petrecut un lucru uluitor: Aşteptam la
rând şi urmam eu la confesional. Marta Odae, ghida noastră, era în căsuţa dublă
a confesionalului. Deodată uşa confesionalului se deschide şi iese părintele
Eusebio cerându-mi să merg înîuntru şi s-o trezesc pe Sora Marta care a leşinat,
să-i dau palme, s-o ciupesc, etc.
Când am intrat, am văzut-o pe Marta şezând pe scaun, inertă, cu capul
plecat într-o parte, dar surâzând, aşa cum surâd copiii în somn, cu gura
întredeschisă, prin care respira regulat. Am încercat s-o scutur puţin, i-am luat
mâna, dar mâna i-a căzut la loc, inertă. Ştiam că nu e moartă pentru că râdea şi
respira, iar pleoapele îi tremurau abia perceptibil. Am strigat-o pe nume, dar nu
mi-a dat nici un semn. Am ieşit din confesional foarte tulburată, ca să dau de
veste, să vină cineva să-i dea primul ajutor. Eram foarte derutată şi i-am spus
părintelui că Marta e în extază mistică şi că nu se poate face nimic până nu-şi
revine singură.
Magda Lalu mi-a confirmat că şi ei îi spusese să aibă grijă, dacă se
întâmplă aşa ceva, s-o lase în pace, să n-o scuture, să n-o bruscheze, până-şi
revine.
A durat aproximativ zece minute, poate mai mult. Magda a plecat şi mi-a
spus să stau lângă ea şi să mă rog Duhului Sfânt. Dar în clipa aceea nu-mi mai
aminteam nici o rugăciune către Sfântul Duh. Eram aşa de emoţionată şi de
speriată, fiindcă e proverbială frica mea de muribunzi şi de morţi.
Am intrat din nou în compartimentul penitentului, am spus Ave Maria şi
deodată Marta s-a trezit singură, proaspătă, reconfortată, cu ochii limpezi,
zâmbind. Am îmbrăţişat-o, spunându-i că totul e în regulă. Suntem aici. E bine.
Mulţumim lui Dumnezeu. Şi ea m-a îmbrăţişat fericită şi mi-a arătat crucifixul
din confesional. Apoi mi-a spus: „Mă duc la Sfânta Fecioară”.
S-a îndreptat spre statuia Gospei din biserică, a îngenuncheat şi a rămas
aşa în rugăciune vreme nemăsurată.
M-am apropiat şi eu şi mi-am făcut canonul dat de părintele la dezlegare.
Am spus: „Adu-ţi aminte, o prea blândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit
niciodată să fi fost părăsit cel care a alergat sub ocrotirea ta. Cel ce a cerut
ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţită de o astfel de încredere, alerg la tine, o
Sfântă Fecioară a Fecioarelor. La tine vin şi stau în genunchi înaintea ta,
Maică a Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele, dar auzi-mă şi ascultă-mă,
Amin” – această frumoasă rugăciune a Sfântului Bernard, cu intenţia de a-i
întoarce pe păcătoşi şi pentru cei care nu cred în fenomenul Medjugorje.
84