Ucenici la scoala fecioarei

Însă, tot ea spune, cu altă ocazie:
„Eu vreau să vă conduc dar nu vreau să vă silesc.”
Această libertate a noastră ea o respectă cu iubire şi umilinţă, se supune
alegerii noastre libere. Asistăm la supunerea Maicii la libertatea şi voinţa fiilor
ei. Totodată, pentru a ne ajuta, Maica Sfântă ne cere ea însăşi ajutor. Noi
devenim colaboratorii Maicii Fecioare. Există vreo calitate mai înaltă? Ne-a
oferit câteva funcţii mai bune? Lucrăm la un proiect uriaş: Planul lui Dumnezeu
de mântuire a lumii. Proiect la care au lucrat sfinţii şi martirii. La care lucrează
şi îngerii. Cel mai grandios proiect pus vreodată în slujba omului. Acum suntem
noi chemaţi să muncim la acest edificiu care nu se va termina niciodată. O
lucrare continuă, nesfârşită care ne va edifica pe toţi şi ne va face beneficiarii
unui bonus pentru veşnicie.
Dumnezeu este Iubire. Isus este Iubire. Maica Sa este Maica Iubirii. Ea ne
transmite Iubirea divină, filtrată prin Inima Sa Neprihănită. Ne invită, ne
învăluie în această Iubire şi ne roagă să-i răspundem la fel. Să creştem în iubire
dincolo de toate piedicile, dincolo de răceala inimilor acelora care n-au cunoscut
îndeajuns Iubirea lui Dumnezeu, ceea ce l-a făcut pe Sfântul Francisc să
exclame, printre şiruri de lacrimi: „AMOR NON AMATUR!” – „Iubirea nu
este îndeajuns iubită!”
Fecioara Maria, trebuie să recunoaştem, are o calitate deosebită: este
îndelung răbdătoare. Ea nu ne abandonează niciodată, chiar dacă noi greşim de
mii de ori. Este gata s-o ia de la capăt cu noi cu poveţele, cu chemările, cu
sfaturile. Ca pe nişte copilaşi care nu ştiu încă să facă primii paşi, ea ne sprijină
şi ne acordă atenţia maternă. Nu oboseşte niciodată s-o ia de la capăt cu noi.
Oamenii sunt îndeobşte ingraţi şi nerecunoscători cu singurele fiinţe cu care nu
ar trebui să se comporte astfel: cu mamele lor. Pentru efortul depus de mame,
încă din primele secunde de viaţă ale copilului, de a-l strânge la piept, de a-i
oferi căldura, afecţiunea maternă, sânul cald, hrana şi băutura, de a-l învăţa totul,
fără grabă, temeinic, cu duioşie, cu dragoste negrăită.
Ar trebui să le mulţumim în fiecare clipă. Dar noi considerăm că totul ni
se cuvine, de vreme ce suntem născuţi, iar mamele trebuie să ne dea totul. Fără
nici un efort din partea noastră. Nici măcar efortul de a iubi.
Dar dacă şi mama şi-ar pierde răbdarea cu noi şi ne-ar lăsa baltă, de câte
ori greşim, cine ne-ar mai îngădui, cine ne-ar mai învăţa alfabetul vieţii, literă cu
literă?
Mamele sunt cei mai buni pedagogi, pentru că ele sunt înzestrate cu o
iubire nespusă pentru copiii lor, care adesea greşesc şi uită repede când părinţii
se sacrifică pentru ei.
Nu puţine sunt cazurile când mamele rup de la gura lor bucăţica şi o
împart copiilor, rămânând flămânde. Tot ce-i mai bun ne dau nouă, cu preţul
sănătăţii şi chiar al vieţii lor. Iubirea lor jertfelnică este neasemuită. Şi abia când
ele nu mai sunt printre noi, (poate nici atunci?) realizăm imensa pierdere când
vedem că nu mai are cine să-şi rupă bucăţica cea mai bună de la gură pentru noi.
81