Ucenici la scoala fecioarei

Mai înverşunaţi ca oricând ei se dezlănţuie în războaie distrugătoare de
vieţi omeneşti şi de bunuri materiale, în intoleranţă religioasă, în fanatism şi
fundamentalism religios, în exclusivism, în păcate şi vicii date pe faţă, în
încăpăţânarea de a nu se întoarce la Dumnezeu.
Strigătul Maicii, Regina Păcii, aşa cum s-a prezentat încă de la prima
apariţie la Medjugorje, rugămintea de a înceta orice conflict, de a încheia pace,
întâi cu noi înşine şi apoi cu cei din jur, de cele mai multe ori a rămas fără ecou.
Între timp, Iugoslavia a fost sfâşiată în bucăţi, de lupte aprige între fostele
republici ale Federaţiei, intoleranţa a atins cote maxime, războaiele fratricide s-
au dezlănţuit, oamenii au alunecat tot mai mult în hăul pierzaniei.
Culmea acestor stări de fapt este escaladarea fără precedent a
terorismului mondial, împins până la demenţă în acest funest 11 septembrie
2001, când forţe obscure ale unor organizaţii conduse de către oameni fanatici,
au pus la cale actul criminal de la World Trade Center şi de la Pentagon, în urma
căruia au murit mii de oameni nevinovaţi, ceea ce ar putea atrage după sine
declanşarea unei conflagraţii internaţionale care ar putea distruge planeta.
Lucrul cel mai deconcertant în această nebunie colectivă este că,
declanşând acest „război sfânt”, organizaţiile teroriste îşi fac o datorie de onoare
din a-i ucide pe semenii lor şi cei care o fac, într-adevăr, sunt priviţi ca nişte eroi
de către conaţionalii sau coreligionarii lor.
Iată un contrast izbitor: o religie bazată pe Iubirea între oameni faţă în faţă
cu alta care incită la moarte, la răzbunare, la ură atroce împotriva omului.
VIAŢA şi MOARTEA, încleştându-se, mai strâns ca niciodată, fiecare
având adepţii ei, fiecare având propriii săi eroi şi propriile victime…
Şi totuşi, Fecioara Maria nu dezarmează niciodată. În mijlocul acestui
dezastru general, ea continuă să strige, să apeleze, să roage, să prevină, să
implore, să folosească ultimul argument : lacrimile, pentru a-i întoarce pe fiii ei
la calea păcii.
„Pocăinţă, pocăinţă, pocăinţă!” – îndemna Fecioara Maria în peştera de
la Lourdes, prin Bernadeta, pe toţi oamenii. Câte semne nu ne-a dat Sfânta
Fecioară: izvoare de apă miraculoasă, tămăduiri neaşteptate, convertiri
spectaculoase, semne în cer şi pe pământ. Dar oamenii rămân adeseori, orbi,
surzi şi muţi, insensibili la orice fel de semne. Maica Fecioară doreşte însă, ca
toţi fiii ei să fie mântuiţi, pentru ca Jertfa lui Isus să nu fie zadarnică. Ea nu se
lasă până nu-i vede îndreptaţi pe calea cea bună. Apariţiile ei zilnice din ultimii
20 de ani la Medjugorje stau mărturie a faptului că Maria este mereu alături de
fiii ei, îi îndeamnă, îi conduce de mână, îi ajută, îi ridică atunci când aceştia se
pierd pe cale, îi îmbrăţişează, îi primeşte la sânul său Neprihănit, le şterge
lacrimile.
Ecou găseşte doar în sufletele puţinor oameni. De ce?
Înaintea diluviului, oamenii îşi vedeau de ale lor, în ciuda avertismentelor
date de dreptul Noe, care fusese prevenit de Dumnezeu că, dacă se persistă în
păcat, lumea va fi iremediabil pierdută. Fiecare avea ceva de făcut şi nu găsea
7