Ucenici la scoala fecioarei

Primesc un rozariu din lemn pe care scrie Medjugorje. Gospa îmi dă de
toate. Părintele Eusebio a primit un veşmânt frumos şi o Albă (aşa se numeşte),
precum şi foarte multe rozarii de împărţit enoriaşilor de acasă.
Afară văd statuia Sfântului Leopold Mandic (se citeşte Mandici) (1866-
1942) un preot care a fost de curând beatificat şi a cărui mână dreaptă se
păstrează într-o bazilică din padova, parţial coruptă, pentru că sfântul, cu această
mână a dat foarte multe dezlegări şi binecuvântări la Sfânta Spovadă unde stătea
întreaga zi de vorbă cu penitenţii.
Sanctuarul în care se află mâna Sfântului Leopold se află în Piaţa Santa
Croce, 44 din Padova.
Sfântul Leopold le spunea tuturor celor mâhniţi: „Credeţi! Aveţi
încredere! Dumnezeu este medicamentul vosatru!”
(Şi eu, de câte ori nu uit să iau doza zilnică de medicament numit Isus! Ar
fi mai eficientă decât toate vitaminele şi întăritoarele şi paliativele din lume).
„Eu mă minunez în orice clipă – spunea Sfântul Leopold – cum omul
poate să-şi pună în pericol mântuirea sufletului pentru motive absolut uşuratice
şi trecătoare”.
Ecoul Mariei, Regina Păcii, din mai-iunie 1999, nr. 5-6 îi face un portret
foarte frumos acestui Apostol al Îndurării care a fost Leopold Mandic.
„Acest capucin croat a întruchipat în viaţa sa parabola Tatălui milostiv
care îşi aşteaptă „fiul risipitor”. De aceea, chemarea la spovadă adresată de
Papa în Anul Sfânt (2000) găseşte în el modelul excepţional al ministerului în
care Tatăl vrea să descopere fiilor Săi păcătoşi, Inima Sa.
Născut la Castelnuovo di Caterro, pe coasta dalmată, în 1866, era atât de
mic (1,35 m), de slab, şchiopăta din cauza unei artrite deformante la picioare,
avea un defect de pronunţare care-l împiedica să predice şi astfel a fost
însărcinat întotdeauna cu spovezile. În chilioara sa-confesional în mănăstirea
capucină din padova, unde astăzi credincioşii aleargă la trupul său intact, a
spovedit timp de 30 de ani, câte 10 până la 15 ore pe zi. Dar oraşul Padova nu
şi-a dat seama pe moment de micul sfânt pe care-l găzduia.
Despre el însuşi, Padre Leopold spunea:
„Sunt cu adevărat un om de nimic, chiar ridicol.”
Şi astfel trăia retras de fraţi şi de lume. Până şi copiii îl batjocoreau pe
stradă şi îi puneau pietre în glugă...Se spunea că este un confesor . Apoi, progresiv, oraşul
început să se îndrepte spre acel confesional, unii trimişi chiar de către Padre
Piuo care obişnuia să spună:
Cu puţin timp înainte de a muri în 1942, Padre Leopold a făcut această
profeţie:
.
68