Ucenici la scoala fecioarei

Mulţi oameni resping însă, darul mântuirii care pe Isus l-a costat atât de
mult sânge când a acceptat Jertfa Supremă.
Dumnezeu ne lasă liberi. El care este Iubire, El care este Milostivirea
Divină, vrea să-L alegem din iubire.
Acela care, citind mesajele, a înţeles că Dumnezeu şi-a oprit privirea
asupra lui şi i-a spus: „Te-am ales, vino să lucrezi pentru salvarea lumii”, acela
a făcut un mare pas în viaţa sa spirituală.
Fecioara Maria, prin vizionara Jelena Vasilj ne-a spus:
„Dumnezeu este prezent în fiecare detaliu al vieţii noastre, în cea mai
mică acţiune din timpul zilei, chiar şi în lucrurile cele materiale şi aparent
nesemnificative. El se dăruieşte pe deplin în fiecare secundă, iar noi greşim prin
faptul că restrângem primirea noastră la relaţia noastră cu El, numai la
anumite momente particulare, conform orarului. Bineînţeles că este necesar să
avem momente în care să ne oprim din activitate pentru El, dar să nu încetăm a-
I fi deschişi în fiecare secundă, astfel ne vom îmbogăţi cu harul constant al
Propriei Sale Persoane şi atunci chiar şi cea mai puţin însemnată dintre clipe
va căpăta o valoare imensă. Este ceea ce trăia Fecioara Maria pe pământ: o
permanentă comuniune cu El. (...)
Dumnezeu umple inima în totalitate. (...)
A te abandona lui Dumnezeu? Este un contract sigur!...”(Cf: Sora
Emmanuel, Anii 90... Triumful Inimii, Editura ADOREMUS, C.I.N.,1998).
Din păcate, omul este nefericit pentru că nu a învăţat încă să privească
spre Cer. Spre realitatea cerească, spre realitatea de dincolo.
Dar cel mai adesea, omul este surprins între două realităţi: realitatea
pământească şi realitatea cerească. Dacă n-ar exista realitatea cerească, vai, cât
de jalnică şi pustie ţi s-ar părea realitatea pământească! Un imens focar, o
aglomerare teribilă de fapte şi întâmplări fără noimă, sterile, lipsite de graţie.
Prin realitatea cerească, cea pământească prinde contur, capătă înţeles, se
alcătuie, se umple şi se revarsă în inimi, împrăştiind mireasmă bineplăcută. Cât
de firesc se rostuiesc atunci toate, fără grimase de prisos, fără murmur, fără
sincope! Graţie cerului, putem locui pământul!
Să spunem, celor care ne întreabă de ce ne „pierdem timpul” pentru a
merge la biserică: „Pierd puţin timp dar câştig o veşnicie!” Pierderea de vreme –
cu cele spirituale, înseamnă câştigarea eternităţii.
Graţie îngerilor îi suportăm pe semenii noştri. Fără frumosul imn al
liturghiei cereşti, nici un sunet n-ar avea farmec. Nici culorile, nici formele nu s-
ar deosebi între ele. Nu s-ar distinge din TOTUL ARMONIOS, nici o celulă, cât
un bob de nisip.
Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dăruit acest adevăr şi posibilitatea de a
mă înfrupta din pâinea cerească a îngerilor.
Rămâi cu noi, Doamne, avem cu toţii nevoie de Tine!
65