Ucenici la scoala fecioarei

Negreşit, n-aş fi rezistat două ore în picioare, într-o asemenea aglomeraţie.
Mulţumesc încă o dacă Gospei, chiar dacă stau strâmbă, pe o coastă, într-un
genunchi, aplecată şi mă înjunghie viscerele, mă doare coloana, mijlocul. Dar
trebuie să plătesc şi eu cu ceva această favoare de a participa la Liturghia
Solemnă. E jertfa mea.
Femeile care stau în picioare au început deja să se descalţe, li s-au umflat
picioarele, altele stau în genunchi, aplecate în faţă.
Copiii şed pur şi simplu pe cimentul gol, întinşi sau ghemuiţi pe culoarul
din mijloc, pe orice mic spaţiu, unde este posibil. Nimeni nu plânge, nu
murmură.
Gospa va primi aceste jertfe în braţele sale materne şi le va duce în faţa
Fiului Ei preaiubit.
Boc liubi ( sau liubli) – Iubiţi-vă, aşa cum Eu v-am iubit!
O, dar aşa ceva este aproape imposibil. Nu putem iubi aşa cum iubeşte
Dumnezeu, dar măcar, dragostea noastră să fie o palidă imagine a Iubirii Divine!
O fetiţă chiar a adormit pe jos, cu o haină sub cap şi mânuţele întinse, sub
privirile blajine şi mângâietoare ale Gospei. Probabil nu se va îmbolnăvi, căci
Gospa o veghează şi o apără.
Se cântă Alleluia de către o solistă, acompaniată la orgă.
Ghida noastră, Marta se prosternă la pământ şi stă aşa, prăbuşită, cu
coama bogată pe spate, odihnindu-se relaxată. Pare că asta-i poziţia pe care o
preferă pentru că nu s-ar mai ridica de jos.
Se cântă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Sabaoth” – în limba croată.
„Veniţi toţi cei osteniţi şi împovăraţi” – e momentul când Isus îi cheamă
pe toţi la El, momentul sfânt al împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Cristos.
De ce sunt mereu emoţionată atunci când se oferă pacea şi lumea e
inundată de fericire? Chiar de aceea, fiindcă particip la fericirea tuturor, ceea ce
mă înalţă şi mă fericeşte şi pe mine. Un plâns fericitor îmi gâlgâie în gât şi mi se
umezesc ochii.
Mă împărtăşesc din nou astăzi (este permis!) – la Liturghia Solemnă, şi
iau Trupul şi Sângele lui Isus Cristos din mâna unui preot croat.
Cu cât sunt mai obosită, cu atât mă simt mai mulţumită. Dar oare nu a
spus Isus acum câteva minune: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi
eu vă voi da odihnă?”
Sfântul Apostol Iacob – din spatele altarului, patronul bisericii din
Medjugorje, are o carte deschisă în mâini şi toiagul de episcop, pentru că el a
fost primul episcop creştin, dar şi toiag de pelerin ca şi noi. În Istoria Bisericii
primare, numele lui e înscris ca primul episcop al Ierusalimului. E pleşuv, cu
ochii plecaţi, în adâncă smerenie şi citeşte Cartea Sfântă.
Peste tot, fraţii şi părinţii franciscani minoriţi şi capucini sau surorile
franciscane slujesc altarul, îşi oferă serviciile. Înşişi Părintele Slavko Barbaric şi
părintele Jozo Zovko sunt franciscani.
Se dă Binecuvântarea solemnă.
61