Ucenici la scoala fecioarei

O doamnă anunţă cântecele din cartea de imnuri. Da, sunt 12 preoţi la
altar. Se citeşte prima lectură. Un călugăr franciscan, de bun seamă, custode,
atent, dă indicaţii atunci când este necesar. Psalmul se recită de către un
credincios, apoi Antifona, de tot poporul într-un glas. Pe altar sunt trei lumânări
aprinse, Crucifixul, Cartea Sfântă, flori. E o atmosferă atât de tainică, atât de
binefăcătoare.
O fată se apropie şi citeşte Lecutra a II-a din Faptele Apostolilor.
În stânga, pe perete e un ecran imens pe care sunt proiectate versurile
psalmilor sau ale altor cântări. În lectură este vorba despre Înviere. „Eram mort
şi am înviat!” disting cu uşurinţă din glasul celei care lecturează.
E Duminica Tomii, sau Duminica Albă, prima după Sfintele Paşte. Se
citeşte Evanghelia după Ioan, pericopa cu apariţia lui Isus în Cenacol, când
Toma este invitat să-şi pună degetul în Rănile Mântuitorului şi să creadă.
„Fericit eşti tu, Toma, fiindcă ai văzut, şi ai crezut, dar mai fericiţi sunt cei care
nu au văzut şi au crezut”.
Această Evanghelie de astăzi, relevă un adevăr dureros. Oamenii au
nevoie de semne ca să creadă. Din totdeauna a fost aşa. Ei trebuie să pună mâna,
să pipăie, să atingă. Nu le este de ajuns Cuvântul lui Dumnezeu.
Însă Toma, cu toată şovăiala sa în credinţă, are meritul de a fi primul
mărturisitor al credinţei în Domnul după Înviere: „Domnul meu şi Dumnezeul
meu!” – spune el, plecându-şi genunchiul, lucru pe care-l facem şi noi la Sfânta
Liturghie.
Iar Dumnezeu îi întăreşte credinţa, lăsându-l să se convingă singur de
realitate şi să creadă. Nu-l forţează deloc, îl invită să se lămurească. „Dar nu fi
necredincios, ci credincios!.
Toma va fi trimis ca şi ceilalţi apostoli să dea mărturie despre Vestea cea
Bună, despre Învierea Învăţătorului. Este invitat ca, o dată ce s-a convins, să
acţioneze în consecinţă, fără preget. Toma nu mai poate sta indiferent, el este
obligat în conştiinţă să dea mărturie. A văzut, a pipăit, a crezut. Unii oameni,
însă, cu toată evidenţa lucrurilor, refuză darul credinţei.
Gând Gospa spune: „Am nevoie de tine. Eşti important pentru mine” – nu
trebuie să te gândeşti: „Cum o să aibă nevoie de mine Sfânta Fecioară Maria în
împlinirea intenţiilor ei sau ale Tatălui, dacă nici măcar nu mă cunoaşte, dacă
vin dintr-o ţară străină, dacă nu fac parte din poporul croat, pe care l-a ales,etc.”
Nimic mai fals. Fecioara Maria ne ştie pe fiecare şi ne aşteaptă cu răbdare,
delicateţe şi dragoste sub mantia ei ocrotitoare, unde se adăpostesc cu toţii ca
într-o cetate de refugiu. A spus-o de atâtea ori: „Eu vă iubesc pe toţi” nu numai
pe locuitorii Herţegovinei, ai Croaţiei sau ai altui neam iugoslav, aşa cum şi în
alte apariţii, nu s-a adresat numai păstoraşilor de la Fatima, nu s-a adresat numai
fetiţei de 14 ani, Bernadeta Soubirous, la Lourdes sau numai călugăriţei
Ecaterina Laboure în Paris, ci ne-a cuprins în planul său de iubire pe toţi, din
oricare colţ al lumii am proveni. Faptul că ea se arată de peste 20 de ani celor
şase vizionari nu înseamnă, de asemenea, că nu putem dobândi aceleaşi haruri ca
54