Ucenici la scoala fecioarei

Şi în acest loc, ales de Prea Sfânta Fecioară ca foarte drag, ales în chip
deosebit (aşa cum ales a fost şi poporul evreu de către Dumnezeu), se
desfăşoară lucrarea Sa prodigioasă în inimile şi în viaţa copiilor Săi.
Dovezile incontestabile ale celor care vin aici în pelerinaj, ilustrează în
mod exemplar miile de feluri în care lucrează Maica cerească, dovadă că Inima
Sa Neprihănită merge spre Triumful final, din victorie în victorie.
„Căci, spunea aceeaşi Soră Emmanuel - dintre toate satele lumii,
Medjugorje este ca şi călcâiul Mariei care zdrobeşte capul şarpelui, în aceste
timpuri, care sunt ale noastre.”
Cardinalul Hans Urs von Balthazar spunea, referitor la aceste realităţi
mirabile :
„Nu există decât un singur pericol legat de Medjugorje : să treci pe
alături”.
Se ştie, de asemenea, că în lume există peste 30 de locuri unde a apărut
Sfânta Fecioară, recunoscute şi nerecunoscute de Biserică: în Rusia, Africa,
America, în Canada şi Europa. Dumnezeu ne trimite, prin persoane alese de El,
mesaje şi semne extraordinare, pentru ca noi să luăm aminte.
Astfel sunt apariţiile, viziunile, locuţiunile interioare pe care Isus şi Maria,
în fiecare zi le dictează confidenţilor săi : Vassula Ryden, Debora din Manduria,
Catalina din Bolivia, Jose-Luis Matheus Barbosa şi Juan Antonio Gil din
Venezuela, Don Gobi, fondatorul acelei Mişcări carismatice mondiale intitulate
Mişcarea Sacerdotală Marială, care de peste trei decenii acţionează în lume
pentru a o face cunoscută pe Preasfânta Fecioară, iar acum, de peste douăzeci şi
cinci de ani, vizionarilor şi altor persoane, la Medjugorje.
Este îndeobşte cunoscut faptul că toate bunurile pe care le primim de la
oameni trebuie plătite, uneori neverosimil de scump. Numai Dumnezeu este
gratuit. El se dăruieşte fără condiţionări, fără termene, fără pretenţia de a-L
înapoia la timp. Rămâne pentru totdeauna ca dar, dacă ştim să-L păstrăm cu
sfinţenie. De ce se simt atunci săraci oamenii, când posedă cel mai preţios Dar
din lume? De ce râvnesc alte bunuri care nu au nimic de-a face cu Dumnezeu şi
pentru care ar fi în stare să-şi sacrifice tot : bani, energie, timp, muncă, în loc să-
L aleargă pe Dumnezeu care este inestimabil, mai presus decât toate darurile.
În faţa acestor întrebări, de bună samă retorice, nu putem spune decât, aşa
cum a spus psalmistul :
„Doamne, ce este omul, de-l iei în seamă
şi fiul omului de te gândeşti la el?
Omul e ca o suflare
şi zilele lui, ca umbra ce trece”
(Ps. 143, v.9-12).
Dumnezeu ne-a dat şi ne dă continuu, dovada Sa incontestabilă de
prietenie. El îl ia încă de la începuturi pe om ca aliat, ca partener, se pune
adeseori la dispoziţia omului şi îl invită şi pe acesta la o legătură trainică de
Iubire. Dovada supremă a acestei Iubiri şi încrederi este că Dumnezeu, când s-au
5