Ucenici la scoala fecioarei

E ca aun salut între prieteni. Un „ce mai faci?” – o formulă cunoscută şi
uitată des între consăteni, sau concitadini ori un fel de „Lăudat să fie Isus!”, între
coreligionari. Un fel de salut franciscan : „Pace e bene!”
Iată că Gospa ne-a împrietenit, ne-a unit sufleteşte, a creat punţi de
legătură între noi. Suntem doar copilaşii Aceleaşi Mame, fraţi între noi, fiii
Aceluiaşi Părinte din cer. Într-o ţară cu atâtea naţionalităţi şi etnii care nu trăiesc
deloc în pace, Gospa a venit pentru a aduce pacea, chiar dacă uneori, oamenii o
strică, o distrug.
În chip cu totul ciudat, îmi vine acum în minte comparaţia cu poporul ales
în care nu exista pace, deşi Isus venise la ei tocmai pentru a aduce pace în
mijlocul lor. În care existau grupări şi facţiuni farisei, saduchei, zeloţi, preoţi,
cărturari, închinători la idoli, popor simplu. Şi în care Isus a vădit faptul că nu în
apartenenţa la un popor, fie el şi „ales” – constă mântuirea, ci, în credinţa şi
faptele noastre, dar mai ales, în disponibilitatea inimii, acea disponibilitate care
ne face să-i iubim pe toţi ca pe propria noastră persoană. Demonstrând că nu
numai poporul ales, iudeii, vor beneficia de darurile Împărăţiei veşnice, ci toate
popoarele, chiar şi păgânii, dacă vor asculta chemarea sa, El l-a trimis pe
Sfântul Apostol Pavel la toate popoarele ca să predice Vestea cea Bună,
arătându-i lui Petru însuşi, că nici un popor nu trebuie exceptat de la mântuire,
dacă răspunde chemării. În extaz, Petru, suit pe acoperişul drept al casei să se
roage, vede cum cerul se deschide şi din el coboară un cearşaf mare de pânză pe
care se aflau tot felul de animale care constituiau hrană interzisă pentru iudei.
Îmbiat să mănânce, Petru înţelege că nu are voie să considere pe nimeni inferior
sau exceptat de la mântuirea divină, că evreii nu sunt singurii favorizaţi de
Dumnezeu şi fiecare naţiune are închinătorii ei, plăcuţi lui Dumnezeu, şi că
Mesia este Domnul întregului Univers. Ceea ce vrea să ne arate Gospa este că
darul ceresc nu este numai pentru poporul privilegiat ( care, de altfel, timp de
douăzeci de ani s-a dovedit că nu a luat în seamă favorul acordat, fărâmiţându-se
în continuare şi distrugându-se, cu toate apelurile repetate la pace), ci pentru
toate naţiile pământului, cu condiţia să fie oameni de bună voinţă. De aceea,
Gospa îi adună sub mantia Sa pe creştinii veniţi din toate colţurile lumii, pe
locul în care se oficiază liturghii concelebrate, în acest sanctuar devenit centrul
spiritualităţii mondiale. La acest Altar este împărţită tuturor, Aceeaşi Pâine
divină şi acelaşi Vin – este băut din Sfântul Potir.
Medjugorje, devenit în ultimele două decenii Confesionalul lumii.
Vegheat de părintele confesorilor, Padre Leopold Mandic, cel care spovedea
câte 14.16 ore pe zi, până la epuizare ca şi patronul de Ars şi care a adus atâţia
copii înapoi la Tatăl, încât nu mai trebuia să meargă în misiune în ţări
îndepărtate, ci stând pe loc, într-o cuşcă de 1/1 metri, înghemuit, neobosit, cu
mintea şi inima treze, având privilegiul de a vedea în suflete şi cu o umilinţă
demnă de părintele Francisc, atunci când penitentul nu îndrăznea să-şi dezvăluie
toate păcatele, dându-se pe sine drept exemplu negativ pentru a arăta nesfârşita
45