Ucenici la scoala fecioarei

N-am putut să scriu nimic timp de 39 de ore, apoi m-am rugat să pot scrie
din nou, ca să am mărturie.
E ca şi când am suferit de o boală grea şi acum sunt un convalescenţă, pe
cale de a fi vindecată. Nu există mai mare bucurie decât aceea de a fi vindecat în
inima ta, pentru a avea din nou, darul, libertatea şi privilegiul de a iubi!
Acum ştiu că esenţa oricărei chemări a lui Dumnezeu este chiar Iubirea Sa
pentru fiecare dintre noi în parte. Dar trebuie să ne rugăm mult până când vom
înţelege iubirea Lui pentru noi personal.
Se spune că atunci când Domnul cheamă pe cineva pe nume, îl cheamă
pentru a-i da o misiune.
Am înţeles acest lucru încă înainte de a pleca pe pământ iugoslav, încă din
ţară, când la biserica din Sân Andrei, în ajunul plecării, parohul acestei
bisericuţe, părintele Ioan, copilul spiritual al părintelui Alois Donea, de fericită
şi pioasă amintire, ne-a spus de la amvon, teribil de emoţionat :
„Fecioara Maria v-a ales pe voi în chip special, ca să săvârşească
împreună cu voi o lucrare minunată. Nu întâmplător v-a ales. Ea are nevoie de
voi acum. Te-a ales pe tine… (şi mi-a pronunţat numele de două ori, fapt ce m-a
tulburat peste măsură. Era ca şi când, prin glasul preotului, aş fi auzit o chemare
divină, un glas din ceruri), - te-a ales pe tine… pentru a merge acolo şi a
înţelege. Dintre toţi te-a chemat, te-a strigat pe nume şi te-a trimis şi trimiţândute,
ţi-a dat o misiune : aceea de a le vesti altora lucrurile care se întâmplă acolo.
Misiunea de a-i chema la rândul tău şi pe ei, a-i striga pe nume şi a-i trimite pe
alţii.”
Acest lucru m-a obligat în conştiinţă. Am tresărit puternic, am lăcrimat,
socotindu-mă nevrednică, am crezut că nu aud bine, dar, apelul repetat, cu voce
clară, sonoră, m-a făcut să înţeleg că despre mine era vorba, nu putea fi nici o
urmă de îndoială. Trebuia să mă supun. Atunci am înţeles că, în pofida tuturor
greutăţilor şi a piedicilor, voi ajunge la Medjugorje, în acea zi sau în alta, nu mai
conta. Oricum, trebuia să ajung, să dau mărturie.
Tot Maica Domnului, prin rugăciune şi taina sfintei Liturghii grecocatolice,
mi-a dat mijlocul de a înţelege de ce am fost aleasă şi că sunt
importantă în planul lui Dumnezeu de convertire a lumii. Spiritul confesorului
meu, Alois Donea plutea asupra noastră şi se bucura. Iată-ne uniţi în spirit, trei
oameni, nutrind aceleaşi sentimente. Doi prelaţi şi o laică, o terţiară. Nu avea
importanţă, ne unea acelaşi spirit de rugăciune şi jertfă.
Mă socoteam nevrednică, aşa că am început să plâng. Îmi reveneau în
minte cuvintele Veronicăi Antal, celor care-i spuneau că va deveni o sfântă :
„Dintr-o păcătoasă ca mine?” - spunea ea cu infinită smerenie.
Dar ceea ce este imposibil la oameni, este posibil la Dumnezeu.
Primisem deja acasă o misiune şi credeam că e vorba despre aceea (legată
de Preasfânta fecioară Maria şi de răspândirea Medaliei Miraculoase). Totul se
armoniza în chip fericit în inima mea, totul căpăta înţeles. Aşadar, fusesem
34