Ucenici la scoala fecioarei

Mă uit la fotografia părintelui Slavko Barbaric, lipită de parbriz pe
dinăuntrul miocrobuzului. Ne binecuvântează cu ostensorul în care se află
Trupul Prea curat şi Sângele Preasfânt al lui Isus. De curând, în noimebrie 2000,
părintele Slavko a ajuns la Tatăl ceresc, e fericit.
A muncit neobosit în toată această perioadă a apariţiilor binecuvântate,
pentru a le oferi pelerinilor cât mai multe informaţii, pentru a-i învăţa să se
roage, să trăiască sacramentele, să descifreze mesajele. „Biroul lui era muntele
Krizevac” – se spunea, munte pe care-l urca împreună cu pelerinii de câte ori
avea prilejul.
Acum ne priveşte blând din această fotografie color şi ne înseamnă să
avem încredere.
Cântă „Ave Steaua Mării”.
Gospa, în faţă, de pe parbriz, ne conduce cu mână fermă. Au fost necesare
mii de rugăciuni şi lacrimi, nesomn, devoţiuni, veghe, post, consacrări, Sfinte
Liturghii, renunţări, jertfe, răbdare, supărare, îndoială, teamă, neîncredere şi, în
cele din urmă, supunere faţă de voinţa divină. Încă o dată, Gospa ne-a arătat că
este cu noi, cei care suntem hotărâţi, cu orice preţ, s-o slujim, s-o urmăm, să
răspundem la chemările Sale.
„Azi venim, o Fecioară!” – cântăm pe drum, în semn de recunoştinţă.
„Binecuvântată eşti, buna noastră Mamă. Slavă Ţie, o Marie!”
Trecem prin Ortişoara, judeţul Arad, apoi prin Vinşa. Zărim o biserică
foarte frumoasă cu două turle spre dreapta, în depărtare.
Gospa s-a înduplecat în cele din urmă, după ce ne-a strecurat prin sită, nea
ales, ne-a supus încercărilor ca să ne verifice dacă suntem vrednici. Fiecare din
noi a cunoscut momente de ispită, de slăbiciune, gata să renunţe, până şi
părintele Ioan, care se ruga pentru noi în tot acest timp la Regina pelerinilor.
Dar în cele din urmă, s-a topit gheaţa, s-a împrăştia întunericul, s-a dus
necazul, supărarea, acum sufletul ne este uşor, ca după spovedanie.
„Slăvim, slăvim, slăvim neîncetat/ Slăvim, slăvim, slăvim/ Pe cea făr’ de
păcat”.
„Triumful Inimii Neprihănite” - acesta ar fi rezultatul final al
întâmplărilor ultimelor zile.
„Glas de clopot cunoscut” - cântecul îndrăgit al Veronicăi Antal –
martira curăţiei, este acum cântat de Camelia Antal – o fecioară tânără, de circa
30 de ani din Fărăoani, cu glas la fel de puternic, vocea a doua, ca şi Veronica.
Ea ştie toate cântecele liturgice şi extraliturgice. Cu lacrimile şi jertfele şi
veghea ei de noapte, pe scaun ori în genunchi, spiritele s-au înduplecat.
Intrăm în Arad. Case frumoase. Cântăm „Fecioara la munte” – alt cântec
drag Veronicăi Antal. De câte ori l-o fi cântat ea în cei aproape 24 de ani de
viaţă? De mii de ori, fireşte.
Ciudat cum se păstrează tradiţia în satele Moldovei şi cum, peste timp,
alte Veronici se nasc, trăiesc şi mor în iubire pentru Cristos, Mirele veşnic şi
pentru Maica Sa Preacurată.
33