Ucenici la scoala fecioarei

fără superficialitate, fără orgoliu, fără ambiţii deşarte de mărire, fără narcisism.
Pentru că, aşa cum te ştii tu, nu te ştie cu adevărat, decât Dumnezeu iar oamenii,
oricât ar căuta în tine, nu pot să găsească toate ascunzişurile.
A şti să te descifrezi este o datorie pentru fiecare creştin, pentru fiecare
om de bună voinţă, pentru ca, dezvăluindu-ţi slăbiciunile, lipsurile, să poţi să le
suplineşti spre a ajunge la mult râvnita desăvârşire. Să conştientizezi ca Sfântul
Apostol Pavel că atunci când eşti slab, atunci eşti puternic.
Important în acest demers spiritual este să-ţi dai seama de faptul că nu eşti
singur, că Dumnezeu, prin îngerii şi sfinţii Săi, este mereu cu tine. Că Duhul
Sfânt este în tine şi că, în acest timp binecuvântat, Maica Domnului este alături
de noi, cu noi, în noi înşine.
Fraza „Eu sunt cu voi” - de atâtea ori rostită de Sfânta Fecioară la
Medjugorje – ne dă o senzaţie de siguranţă şi o putere nouă în încercări.
Într-adevăr, durerea sau necazul împărţite cu altul, parcă se diminuează.
Nu mai sunt atât de amare. Cu atât mai mult cu cât Maica noastră este în
permanenţă lângă noi, ştie tot ce ni se întâmplă şi e gata să ne întindă o mână de
ajutor pentru a putea trece puntea încercărilor şi a merge mai departe. Fără acest
sprijin moral, poate că am aluneca. Dar Maica veghează pentru ca nici un
copilaş de-al Ei să nu se piardă. E ca şi cum, în copilărie, mama ar sta în faţa
leagănului, înainte de adormire şi ne-ar cânta încetişor : „Sunt aici, puiul mamei,
sunt cu tine şi te veghez când dormi şi când te trezeşti, sunt tot aici şi îţi surâd şi
încep alături de tine o nouă zi. Aşa încât nimic să nu poată să ţi se întâmple.”
Copiii închinaţi şi binecuvântaţi de mamele lor noaptea, dorm uşor şi fără
vise urâte.
„Eu sunt cu voi!” - denotă prezenţa permanentă a Maicii noastre cereşti
în orice clipă şi oriunde, alături de noi, în orice împrejurare a vieţii. Ce ne-am
putea dori mai mult? Cine ar fi prietenul care ar sta la capul nostru zi şi noapte?
*
Suntem la Ciceu, într-o zonă montană frumoasă, asemănătoare Văii
Prahovei. Îmi continui solilocviul, în timp ce companionii mei de călătorie
admiră, extaziaţi priveliştea încântătoare.
De ce uneori devenim surzi la şoaptele harului? Ni se înfundă urechile cu
zgomotele asurzitoare ale lumii, ale nevoilor materiale, ale goanei după prezent,
după trăiri exterioare. Iar dopurile care ni se depun în urechi ne împiedică să
ascultăm melodia suavă a rugăciunilor Maicii noastre cereşti, care-L imploră pe
Fiu pentru noi să ne acorde acest timp de har, timp de iertare şi de
întoarcere, până când vom catadicsi să ne desfundăm urechile şi să ne
deschidem, limpede, ochii.
Câtă răbdare are cu noi, câtă delicateţe şi gingăşie! Fără nici un reproş, ne
conduce de mână şi ne ridică de câte ori ne împiedicăm şi cădem, de câte ori
26