Ucenici la scoala fecioarei

ostisem, simţeam ceea ce nicicând nu mai simţisem în inimă. Totul era nou şi
curat, un teren neexplorat, un timp fără de timp, ca-n prima dimineaţă de luni a
lumii.
Ceea ce e cu totul uimitor e că nici nu ne simţeam îngrădiţi de nici o
pravilă, spiritul nostru hălăduia liber pe acest teren necunoscut, într-o libertate
asumată şi trăită intens şi benefic, cu frenezie, cu timiditate şi evlavie în egală
măsură.
Ca şi cei chemaţi pe nume, alergam după o voce cunoscută şi gravă, o
voce duioasă, paternă şi maternă în aclaşi timp care ne spunea ce să facem şi
încotro să ne ducem, cum să pătrundem în această realitate plinî de mister care
ne atrăgea neînchipuit de mult.
Un drum iniţiatic pe care abia păşeam şovăielnici, dar pe care, o dată
apucat, nu mai trebuia să-l abandonăm niciodată.
Gospa ne pregătea, ucenici la Şcoala Ei specială, cu multă indulgenţă şi
răbdare pentru stângăciile noastre. Fiecare venisem să-i aducem la picioare darul
său modest: unul cântece şi rugăciuni, altul gesturi interioare, altul fapte de
caritate. Nu voiam să fim mai prejos şi să o dezamăgim în alegerea Sa.
Astfel, fiecare clipă devenea o întâlnire cu Ea, o întâlnire continuă, o
prezenţă simţită în fiecare fibră prin Padre Slavko Barbaric care se născuse
pentru Cer şi mijlocea pentru noi şi pe care-l invocam în fiecare rugăciune a
noastră.
Cu Padre Jozo Zovko, cu Vicka, Marija – care tocmai primise mesajul din
luna aprilie, cu Jelena, Mirjana, Ivan, Jakov şi ceilalţi vizionari, cu toţi tinerii din
Campo della Vita – Comunita Cenacolo, cu Padre Lijubov, cu gazdele
noastre: Zdravka, Ivanka, Vida, care ne omeniseră pe noi, nişte necunoscuţi, cu
toţi locuitorii acestui meleag suferind unde viaţa şi moartea se îngemănau atât de
firesc, stând faţă în faţă.
Această oază de milostivire divină unde Maica Cerească binevoise să vină
să stea de vorbă cu toţi şi îi copleşise cu haruri speciale.
Fatima, Lourdes Medjugorje, ce mai contează spaţiul, denumirea, timpul,
de vreme ce realitatea divină e pururi aceeaşi?
Aici se descoperă vocaţii, carisme, se fac consacrări, se iau hotărâri
radicale, vieţile iau întorsături neaşteptate. Nimeni nu rămâne rece în faţa
torentului de iubire revărsat prin mâinile curate ale Maicii noastre. Dar lucrul cl
mai uimitor e că fiecare se descoperă pe sine şi îşi înţelege rostul vieţii, află ceea
ce Dumnezeu voieşte de la el.
Chemarea Gospei te aşează brusc în faţa unei oglinzi luminate de un
reflector puternic, care-ţi scoate la iveală toate ridurile, toate imperfecţiunile
chipului, toate dizarmoniile spiritului. Şi dacă la început rămâi şocat de
contemplarea propriei tale imagini, nu după mult timp, vei descoperi că
dintotdeauna ai fost aşa, dar nu ai ştiut să te vezi, trăind cu călul pe chip, un văl
care acum ste dat deoparte.
230