Ucenici la scoala fecioarei

prin aceasta, sunt mai aproape de Inima Lui. Apoi, pentru că, rugându-ne
pentru convertirea păcătoşilor, ne rugăm şi pentru noi; şi câte nu avem de
îndreptat? Trebuie să renunţăm definitiv la minciună, chiar dacă la început o să
ni se pară greu, trebuie să renunţăm la comoditate, la egoism, la certuri cu
fraţii sau colegii, la pomenirea celui rău. Şi pentru aceasta nu vom aştepta nici
ziua de mâine, nici spovada: dacă m-am hotărât să-L aleg pe Dumnezeu, încep
de acum, din acest moment.
Vreau să vă mai atrag atenţia asupra unei mari ispite: toţi cei care o
pornesc la drum, de multe ori cu mare entuziasm, sunt tentaţi să socotească mai
buni decât ceilalţi şi să caute să-i schimbe pe ei. Mare greşeală! Preacurata ne
învaţă să ne schimbăm mai întâi pe noi, să luptăm cu defectele noastrre şi să ne
rugăm. Abia când vom deveni tari în virtuţi, exemplul nostru îi va putea schimba
şi pe ceilalţi.” (Din: Supliment pentru copii şi tineri, al publicaţiei „Ecou de
Medjugorje”, pag.3-4).
Un păcătos care refuză convertirea cu desăvârşire, care nu caută să
învingă răul din sine şi din jurul său, se face vinovat de a se opune milostivirii
lui Dumnezeu. El ofensează în acest fel Divina Milostivire, Divina Îndurare a lui
Dumnezeu care a acceptat să se jertfească pentru toţi. A nu ţine cont de acest
adevăr este sinonim de a te condamna singur la veşnicie. Înseamnă a-I nega
vehemnt puterea îndurătoare a lui Dumnezeu, a o ciunti, a o fragmenta, căci
Dumnezeu nu doreşte să-i milostivească numai pe unii iar pe alţii nu, ci pe toţi
deopotrivă.
Şi mai înseamnă a te împotrivi planului de mântuire a omenirii.
A te sacrifica pentru salvarea sufletelor acestora inconscvente şi
răuvoitoare este o activitate extraordinară care merită orice efort în această viaţă.
Această „activitate” este eminamente cea a lui Cristos, şi nu se poate
primi decât de la El, prin harul participării.
Ce este acest har al participării? Este unitatea tainică în suferinţă şi jertfe,
cu suferinţele şi Jertfa Supremă a lui Cristos pentru mântuirea omenirii. Este un
lucru greu de înfăptuit, pentru că una e să spui că mă jertfesc şi alta e să o faci cu
adevărat. În faţa greutăţilor şi a unei situaţii limită, în viaţă, tot curajul dispare şi
începi să dai înapoi, să cauţi scuze şi explicaţii pentru că de fapt, nu eşti dispus
să te sacrifici pentru aproapele. Abia dacă eşti dispus să te jertfeşti puţin pentru
salvarea propriului suflet. Nici atunci fără oarecare trudă. Să luăm un exemplu:
dacă cineva ţi-ar spune în mod ferm: Ce-ar răspunde
oamenii?
Ori aceasta ar fi pentru mântuirea proprie. Este valabil pentru orice altă
mare renunţare: la casă, la situaţia materială, la srviciu, la funcţiile de conducere,
224