Ucenici la scoala fecioarei

„Medjugorje a fost pentru mine un prilej de reflecţie pentru viitor, o
alegere între starea de căsătorie şi viaţa consacrată.
Deşi nu am aflat încă răspunsul, aştept roadele acestui pelerinaj şi clipa
când voi şti ce să aleg.
Oricare alegere va fi bună, pentru că ştiu că vine de la Tine, Doamne, de
la Maica Ta Preacurată. Îţi mulţumesc.”
Într-adevăr, în Isus avem totul, El este Calea, Adevărul şi Viaţa, sfinţii au
înţeles asta.
„Aceasta este Viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul
Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan, 17,3).
Suntem la Ceminac.
La Manastir este o porţiune de şes verde. Nici urmă de munţi. Am ajuns la
punctul de frontieră cu Ungaria. Prima localitate este Udvar.
Aici, la graniţa cu Ungaria se întâmplă un lucru surprinzător, dar nimic nu
trebuie să ne suprindă atunci când ne întoarcem de pe pământul îndrăgit de
Maica Fecioară.
Fetele se roagă. Este ora 18,40- ora Apariţiei Fecioare şi, nu-şi termină
bine rugăciunea, că apare vânzătoarea de la butic şi ne aduce pâine, salam de
Sibiu în vid, 2 sticle de câte 2 Kg, cu suc de zmeură cu pahare de unică
folosinţă. Ne mai oferă şi fructe. Şi asta doar pentru că Lili a vorbit cu ea în
ungureşte şi i-a spus că venim de la Gospa.
Fetele îi dau câteva iconţe cu Gospa.
Suntem la Mohacs. Vedem castani înfloriţi cu policandrele în sus. Arbuşti
cu flori roz bombon străjuiesc şoseaua. Tufe de liliac alb, roz, lila, mov. Arbori
cu flori roz. O splendoare.
Aici este un alt stil de arhitectură: vile cu etaj, balcoane, terase, scări
exterioare şi interioare, acoperiş ţuguiat.
Am ajuns la Baja. Intenţie: De rugat 9 zile la rând la Sfântul Iosif pentru
împlinirea unei dorinţe. Este Patronul Providenţei. Trecem un pod, iar jos, curge
Dunărea, care nicicând nu mi s-a părut mai dragă, mai „a noastră”.
„Sfântul Iosif este Părintele celui d-al III-lea Mileniu” – a spus Papa Ioan
Paul al II-lea.
„Sfântului Iosif nu trebui să-i ceri ajutorul în nevoie, ci trebuie să-i
mulţumeşti pentru ajutorul pe care, negreşit, îl vei primi de la Dânsul” – scria
Sora Emmanuel.
Trecem pe un pod, iar jos curge Dunărea. O recunoaştem şi ne
recunoaşte. „Dunăre, noi, buni sau răi/ Vrem să fim copiii tăi” – scriam cândva.
Szeged. Ajungem în gară în jur de ora 1,30 noaptea. Avem de stat 4 ore şi
jumătate. Am parcurs: Timişoara-Medjugorje – 630 de km. Şi Galaţi-Timişoara
706 Km. În total 1.136 de kilometri dus şi tot atâţia întors, ca s-o vedem pe
Gospa.
Voiajul ia sfârşit, nu înainte de a ne derula impresiile.
219