Ucenici la scoala fecioarei
Ucenici la scoala fecioarei Ucenici la scoala fecioarei
plenitudinea în toate. Convertirea îmi reorientează paşii spre casa natală şi mă întorc să locuiesc la ai mei. În rugăciune, îmi văd busola interioară, îmi dau seama că eram pervertit (mergeam de-a curmezişul) şi îmi reajustez direcţia. Ce bucurie pentru noi de a vedea că, în aceste mesaje, Maria foloseşte chiar cuvintele din Biblie, cuvintele Revelaţiei!” (Sora Emmanuel, op.cit., pag. 314). Acum îmi dau seama că această plecare este deja o „întoarcere” (convertirea). Joc de cuvinte. Cu cât ne depărtam de acasă, cu atât ne simţeam mai acasă. În siguranţă. Siguranţa adăpostului pentru rugă, a acoperişului împotriva intemperiilor, a primejdiilor, a hoţilor, a tâlharilor, a neprietenilor care ar fi putut să ne împiedice din drumul nostru. Ne-am întors din exilul lumesc, în casa natală, unde ne simţim cel mai bine, la rădăcini, la izvoare. La izvoare şi la esenţa credinţei. E ca şi când am fi trăit până acum în sclavie, şi deodată, această sclavie a fost abolită şi suntem liberi, ca în Războiul de secesiune. Ne simţim uneori nesiguri pe acest drum al libertăţii, dar, o dată plecaţi pe el, nu mai este cale de întoarcere fără compromisuri. Şi experimentând, ajungând aici, înţelegem acum că am fost străini, departe de Casa Tatălui. „Departe de Casa Ta Doamne/ Rătăceam stingher prin lume/ căutând doar fericirea/ dar sunt trist şi înşelat./ Dă-mi a Ta iertare, Părinte / Am plecat din Casa Ta Doamne,/ Azi mă-ntorc la Tine, / Nu-mi ascunde a Ta Iubire” – sună un cântec de pocăinţă, ce se cântă înainte ori după Actul penitenţial, la începutul fiecărei Sfinte Liturghii. Cum poţi fi altfel, departe de fraţi, surori, părinţi, prieteni, cunoscuţi, chiar dacă ai avea de toate? În mod paradoxal, acasă, în ţară, eram cel mai departe de adevărata casă şi de adevărata familie. Abia plecând, abia depărtându-ne, am realizat ceea ce pierdusem şi nu ne dădusem seama. Şi de aici dorul, jindul, nevoia întoarcerii neîntârziate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Să nu ne fie frică de întoarcere. Să nu ne împotmolim în gândul la ce-or să zică vecinii, rudele? Or să zică ceva, n-are importanţă, dar important este că suntem iarăşi acasă. Alături de ai noştri. Facem corp comun cu ei, pentru că ei sunt adevărata noastră familie. Iar cuvântul „străin” nu mai are ce căuta pe buzele noastre. Nu mai suntem străini. Cineva ne are în grijă. Şi acel Cineva este Tatăl. Este Maica Domnului. Este Isus, Mântuitorul nostru. Ce poate fi mai stenic, mai încurajator decât acest lucru? Convertire mai înseamnă a-ţi schimba „priorităţile”, a-L pune pe Isus pe primul loc în viaţa ta, în gândul tău, în inima ta, şi în mintea ta. „Kadosh, - explică Sora Emmanuel, vrea să spună în ebraică. Cum a separat Dumnezeu lumina de întuneric, cum separăm bobul sănătos de neghină. Eu sunt atunci când nu sunt cu toate că sunt în lume. 212
De la botez, eu sunt pentru a-I aparţine lui Dumnezeu. El este Cel care îmi dă propria Sa sfinţenie, căci El singur este Sfânt.” (op.cit., p.315). Şi apoi, dacă nu locuiesc în sânul Tatălui (Ioan 1,16), cu Isus, sunt un om mort! Am părăsit Medjugorje. Priveliştea e superbă: munţi, lac, vedreaţă. De sus, de pe şoseaua care şerpuieşte printre munţi e o vedere încântătoare: ne apropiem de Mostar. Sunt serpentine ca-n Cheile noastre, ca-n Transfăgărăşan sau Valea Oituzului. „Amintirea ne rămâie, Aur, smirnă şi tămâie” – spunea întro poezie actorul Ştefan Radoff. Pe drum, fiecare îşi exprimă impresiile rămase după această convârşitoare experienţă. Părintele Eusebiu se exprimă scurt, concis, în idei clare. „Isus, spune Sfinţia Sa, urcându-se pe munte, îi cheamă pe ucenici. Îi cheamă în deplină libertate. îi întrabă El pe ucenici. Şi atunci ei îi explică disputa lor despre locul pe care vor să-l ocupe în Împărăţie. - le spune El fiilor lui Zebedeu. Cristos Însuşi a venit ca să slujească şi nu să fie slujit. El, Cristos- Dumnezeu îşi dezbracă mantaua (îşi descoperă dumnezeirea Sa) – se face aidoma nouă, în afară de păcat, se nimiceşte pe Sine, ascultător până la marte şi încă la moartea pe cruce. Tot ceea ce El cere de la ucenici este aceasta: „Urmează-Mă! Vino, aleargă după Mine!” Dialogul dintre Isus şi discipolii Săi are loc într-un context de rugăciune care constă în: renunţare; rugăciunea propriu-zisă, crucea, asumarea ei şi sărăcie – îmbrăţişată de bunăvoie, aşa cum a făcut Francisc. „Urmează-Mă!” – spune Cristos. Renunţă la tine, ia crucea de zi cu zi – în statul tău de viaţă şi vino după Mine! Renunţă la tine, renunţă la toate şi nu pentru moment, ci pentru toată viaţa”. Nu trebuie să uităm că Isus Cristos ne-a chemat, ne-a ales, ne-a trimis. Dar noi, cum răspundem la această chemare? – întreabă părintele Eusebiu. Întreabă Isus. Întreabă Maica Sa Preacurată. Este pentru noi un profund prilej de meditaţie, de introspecţie. Ne simţim dintr-o dată copleşiţi de Îndurarea Tatălui nostru Ceresc, care, în neasemuita Sa milă faţă de copiii Săi, o trimite de atâţia ani în fiecare zi pe Mama Unicului Său Fiu. Putem recunoaşte importanţa Mariei, în special pentru timpurile noastre, din expresia emblematică a Papei Ioan Paul al II-lea: „Totus Tuus” – Cu totul al Tău, Maria. Papa, care a vizitat atâtea ţări, fiecare cu dificultăţile şi 213
- Page 161 and 162: Vicka se roagă continuu, dreaptă,
- Page 163 and 164: XI UN DAR NEASEMUIT: INIMA FECIOARE
- Page 165 and 166: îmbrăcăminte de luptă, cu piept
- Page 167 and 168: Unde ne putem trage sufletul şi ne
- Page 169 and 170: „Mâinile preotului au primit ung
- Page 171 and 172: şaisprezece sfinţi, prin intermed
- Page 173 and 174: Ceea ce a urmat întrece orice înc
- Page 175 and 176: mort pentru cel mai nedrepţi de pe
- Page 177 and 178: Mama care se roagă pentru toţi fi
- Page 179 and 180: gânduri. Soarele, timid, cu bun si
- Page 181 and 182: Nu ştiu cum de străluceşte atât
- Page 183 and 184: „Tu eşti Lumina întunecatului m
- Page 185 and 186: devenim asemănători lui Cristos
- Page 187 and 188: Tot ce e întuneric am părăsit ş
- Page 189 and 190: XIII CALEA REGALĂ A FERICIRILOR
- Page 191 and 192: dobândi încă de pe acum bucuria
- Page 193 and 194: neagră pe care sunt scrise datele
- Page 195 and 196: viaţa veşnică. Aici pe pământ,
- Page 197 and 198: Şi într-aceasta constă adevărat
- Page 199 and 200: -Roagă-te pentru cei care nu cinst
- Page 201 and 202: Desigur intenţiile noastre nu core
- Page 203 and 204: Zdravka ştie în inimă despre ave
- Page 205 and 206: Spiritul de jertfă şi de pocăin
- Page 207 and 208: XIV NE-AI CHEMAT, NE-AI ALES, NE-AI
- Page 209 and 210: greutăţi şi ispite, dar cu o cov
- Page 211: PLECAREA NUMITĂ ÎNTOARCERE „Pri
- Page 215 and 216: „Membrii tuturor religiilor sunt
- Page 217 and 218: Trecem apoi prin Kalesija, o aşeza
- Page 219 and 220: „Medjugorje a fost pentru mine un
- Page 221 and 222: XV MEDJUGORJE / ACEASTĂ ŞTAFETĂ
- Page 223 and 224: omoară, paralizează tot, împiedi
- Page 225 and 226: la sucees în carieră, etc. Am vre
- Page 227 and 228: Sfântul Părinte subliniază: „N
- Page 229 and 230: CÂND PROVIDENŢA NE FACE DARURI Da
- Page 231 and 232: Acum, conştientizând, luându-ţi
- Page 233 and 234: Am făcut aceşti primi paşi la Me
- Page 235 and 236: -Sfântul Ludovc Maria Grignon de M
De <strong>la</strong> botez, eu sunt pentru a-I aparţine lui Dumnezeu. El<br />
este Cel care îmi dă propria Sa sfinţenie, căci El singur este Sfânt.” (op.cit.,<br />
p.315).<br />
Şi apoi, dacă nu locuiesc în sânul Tatălui (Ioan 1,16), cu Isus, sunt un<br />
om mort!<br />
Am părăsit Medjugorje. Priveliştea e superbă: munţi, <strong>la</strong>c, vedreaţă. De<br />
sus, de pe şoseaua care şerpuieşte printre munţi e o vedere încântătoare: ne<br />
apropiem de Mostar. Sunt serpentine ca-n Cheile noastre, ca-n Transfăgărăşan<br />
sau Valea Oituzului.<br />
„Amintirea ne rămâie,<br />
Aur, smirnă şi tămâie” –<br />
spunea întro poezie actorul Ştefan Radoff.<br />
Pe drum, fiecare îşi exprimă impresiile rămase după această<br />
convârşitoare experienţă.<br />
Părintele Eusebiu se exprimă scurt, concis, în idei c<strong>la</strong>re.<br />
„Isus, spune Sfinţia Sa, urcându-se pe munte, îi cheamă pe ucenici. Îi<br />
cheamă în deplină libertate. <br />
îi întrabă El pe ucenici. Şi atunci ei îi<br />
explică disputa lor despre locul pe care vor să-l ocupe în Împărăţie. - le spune El fiilor lui Zebedeu.<br />
Cristos Însuşi a venit ca să slujească şi nu să fie slujit. El, Cristos-<br />
Dumnezeu îşi dezbracă mantaua (îşi descoperă dumnezeirea Sa) – se face<br />
aidoma nouă, în afară de păcat, se nimiceşte pe Sine, ascultător până <strong>la</strong> marte şi<br />
încă <strong>la</strong> moartea pe cruce.<br />
Tot ceea ce El cere de <strong>la</strong> ucenici este aceasta: „Urmează-Mă!<br />
Vino, aleargă după Mine!”<br />
Dialogul dintre Isus şi discipolii Săi are loc într-un context de rugăciune<br />
care constă în: renunţare; rugăciunea propriu-zisă, crucea, asumarea ei şi sărăcie<br />
– îmbrăţişată de bunăvoie, aşa cum a făcut Francisc.<br />
„Urmează-Mă!” – spune Cristos. Renunţă <strong>la</strong> tine, ia crucea de zi cu zi –<br />
în statul tău de viaţă şi vino după Mine! Renunţă <strong>la</strong> tine, renunţă <strong>la</strong> toate şi nu<br />
pentru moment, ci pentru toată viaţa”.<br />
Nu trebuie să uităm că Isus Cristos ne-a chemat, ne-a ales, ne-a trimis.<br />
Dar noi, cum răspundem <strong>la</strong> această chemare? – întreabă părintele Eusebiu.<br />
Întreabă Isus. Întreabă Maica Sa Preacurată.<br />
Este pentru noi un profund prilej de meditaţie, de introspecţie.<br />
Ne simţim dintr-o dată copleşiţi de Îndurarea Tatălui nostru Ceresc, care,<br />
în neasemuita Sa milă faţă de copiii Săi, o trimite de atâţia ani în fiecare zi pe<br />
Mama Unicului Său Fiu.<br />
Putem recunoaşte importanţa Mariei, în special pentru timpurile noastre,<br />
din expresia emblematică a Papei Ioan Paul al II-lea: „Totus Tuus” – Cu totul<br />
al Tău, Maria. Papa, care a vizitat atâtea ţări, fiecare cu dificultăţile şi<br />
213