Ucenici la scoala fecioarei

PLECAREA NUMITĂ ÎNTOARCERE
„Priveliştea Medjugorje-ului, spune Sora Emmanuel, s-ar putea afla tot
atât de bine în împrejurimile lui Safed sau Cana, atât de mult se aseamănă
personajele de aici cu cele din Galileea. Aceeaşi floră, aceeaşi lumină albă şi
splendidă ce luminează ţările mediteraneene, aceleaşi văi line în care se
înghesuie plante spinoase, smochini, viţă de vie şi rodii, fără a uita acele
inevitabile pietre, un coşmar ce îi chinuie şi astăzi pe ţăranii israelieni.
Fecioara din Nazaret nu riscă să schimbe prea tare condiţiile de mediu, cum ar
putea fi în Norvegia!
Însă extraordinara chemare biblică oferită de apariţiile de la Medjugorje
nu rezidă în mod esenţial în înrudirea exterioară şi vizibilă a Herţegovinei cu
pământul lui Izrael. Ea rezidă în chiar persoana Mariei, în modul ei de a
acţiona, de a se ruga, în atitudinile şi chiar în vocabularul ei. Întreaga ei fiinţă
respiră într-un mod minunat pe femeia biblică răsărită din neamul lui David.”
(op. cit.)
Se spune că Fecioara a luat pământ de la Medjugorje, l-a ridicat în Cer, l-a
binecuvântat, l-a sfinţit şi apoi l-a adus înapoi.
„Speranţa pe care Dumnezeu ne-o oferă în acest loc este o deschidere
spre lumina cerească, o deschidere prin care lumea poate fi salvată; cu
mijloace omeneşti ea nu va fi salvată nici aici pe pământ, nici pentru viaţa din
Cer. Sfânta Fecioară s-a făcut semn pentru a ne deschide spre realitatea
Cerului.” (Părintele Tomislav Vlasic, Rugaţi-vă cu Inima, p. 107).
Medjugorje este o experienţă fulgurantă – un fulger de speranţă care ne
rămâne, mult după ce ne vom întoarce acasă.
De fapt, pelerinajul luase sfârşit, dar, o dată ajunşi acasă, aveam să ne dăm
seama: abia acum începea adevăratul pelerinaj – aprofundarea continuă a celor
trăite la Medjugorje.
„Trebuie să continuaţi pelerinajul vostru spre lumina Duhului Sfânt, care
vă va fi dată prin convertire, prin rugăciune” - spunea părintele Tomislav în
meditaţiile sale, (op.cit., p.107).
„Convertire: Cuvântul Teshouva = „întoarcere”, exprimă ideea pozitivă
şi liniştitoare a exilatului care se întoarce. Şi care se întoarce, unde? Acasă. El
se întoarce în sfârşit pe pământul său, la ai săi, în casa în care a fost conceput
de tatăl şi de mama sa, acolo unde este bine să trăieşti şi să iubeşti, acolo unde
sunt rădăcinile şi izvoarele sale. El a trăit experienţa dură de a fi departe de
casa familiei sale, experienţa lipsurilor, la nivelul inimii, dar şi la nivel
material, experienţa sclaviei sub popoarele barbare, şi iată că i-a regăsit pe ai
săi, reintră în posesia domeniului său, este în sfârşit în siguranţă, având
211