Ucenici la scoala fecioarei

Gospa a spus într-un Mesaj din 25 IV. 1996:
„Copilaşilor, căutaţi cu smerenie ceea ce nu este în ordine în inimile
voastre şi veţi înţelege ce trebuie să faceţi. Convertirea va fi pentru voi o datorie
zilnică, pe care o veţi împlini cu bucurie.”
Foştii consumatori de droguri aici şi-au găsit adevărata lor identitate:
aceea de creştini. Şi au învăţat valoarea şi calitatea de Om. Cu busola numită
Isus, ei au găsit Calea. Au aflat Răsăritul şi au ajuns în luminişul numit împăcare
cu sine şi cu ceilalţi, Luminişul credinţei.
Asistăm la Sfânta Liturghie în această Comunitate a foştilor drogaţi.
În momentul când intră cei patru preoţi concelebranţi, printre care şi
părintele Eusebio, mă inundă o emoţie şi o bucurie lăuntrică vecină cu plânsul.
Surâd şi plâng pe dinlăuntru. Totul se rosteşte în italiană.
Îngerii păzitori (cei mai vechi, care au grijă de tinerii nou veniţi în
Comunitate, stând cu ei 24 de ore din 24 şi ajutându-i să se integreze şi să înveţe
limba italiană şi croată) iar acum le traduc, fiecare celui care i-a fost încredinţat,
ceea ce preotul vorbeşte de la altar.
A sosit şi Melinda – fata cu vioara. Psalmul se recită, nu se cântă.
Privesc pe o ferestruică lunguiaţă şi văd munţii şi sunt fericită fără pricină.
În momentul acesta îmi amintesc cuvintele Părintelui Nicolae Steinhardt: „Dar
fericit de unde ştiu că sunt?” Pe geam urcă şi coboară un soi de gâze care
seamănă cu furnicile zburătoare. Termite vesele care asistă nestingherite la
Sfânta Liturghie a tinerilor comunitari, înfrăţiţi prin aceeaşi fostă suferinţă:
consumul de droguri.
Campo della Vita – o comunitate diversă, eterogenă din 18 ţări, catolici,
ortodocşi, protestanţi, greco-catolici şi alte confesiuni, poate şi alte religii dar
care rămân uniţi în credinţă, speranţă şi iubire, pentru că aici şi-au găsit, nu
numai liniştea, dar şi sensul vieţii şi, mai mult decât atât, mântuirea.
Tobele se numsc bonghi şi bonghetti (tobe mici africane).
E timpul să ne luăm rămas bun. Time to say good bye – după titlul
cântecului interpretat magistral de orbul Andrea Bocelli.
Îi spun Gospei: „La revedere, Mamă şi pe curând!”
Gazdele noastre s-au numit: Zdravka, Ivanka, Jelena, Vida.
La ora 10,00 fix, trecem prin faţa bisericii Sfântul Iacob din Medjugorje şi
a statuii Gospei din curte. O mai privim o dată şi plecăm spre Split, Mostar,
Citluk.
Ne luăm rămas bun de la tineri şi de la Arcadie, un bărbat matur care a
trecut prin toate aceste experienţe şi acum îi ajută pe tineri. Primim de la tineri,
daruri făcute de ei: iconiţe, mici crucifixe, rozarii. Noi nu avem ce le da. Poate
doar amintirile acestea care vor dăinui în inima şi cugetul nostru.
210