Ucenici la scoala fecioarei

greutăţi şi ispite, dar cu o covârşitoare dorinţă de a fi alţii, alţii decât cei care au
fost până acum. Şi ce altceva înseamnă convertirea?
Este ceea ce a spus Gospa în Mesajul din 25 octombrie 1992:
„Vă invit să vă schimbaţi radical viaţa şi să vă hotărâţi pentru convertire,
nu în vorbe, ci în viaţă.”
Aceşti tineri au înţeles că au fost prinşi în capcana unei false lumini. Dar
Dumnezeu le-a oferit ceva mai mult şi mai bun: S-a oferit pe Sine Însuşi pentru
că ne iubeşte infinit mai mult. Dar pentru aceasta a trebuit întâi să-i sărăcească.
Ei au acceptat renunţarea la gloria ce vine de la oameni în favoarea Gloriei care
vine de la Dumnezeu, cu toate sacrificiile pe care aceasta le implică. Sfântul
Pavel spunea: „Este îngrozitor să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu!”
Iar prorocul Ieremia: „M-ai sedus Doamne, şi m-am lăsat sedus. Ai fost
mai tare decât mine şi m-ai biruit!”
Aceşti tineri, datorită drogului şi bolii L-au descoperit pe Dumnezeu,
au descoperit adevărata fericire în Dumnezeu.
Dar ca să ajungă în Paradis, a trebuit mai întâi să treacă prin Infern.
Nefericirea lor a devenit astfel o bincuvântare, aşa cum în Vechiul
Testament, unele blesteme se transformau în binecuvântări, având o putere mai
mare de a transmite binele decât răul. Binele învinge.
Lepădându-s de tot, abia atunci au început să iubească sincer şi adevărat.
Ceea ce trăiesc aici este de fapt, ceea ce le-a lipsit întotdeauna: să iubească şi să
fie iubiţi. Când nu mai ai nimic – descoperi că eşti foarte, foarte bogat. Durerea
a fost baza creşterii lor interioare. După ce au trecut prin suferinţă, au învăţat să
privească Cerul.
În aglomeraţia pustie care se numeşte societate au experimentat că drogul
înseamnă: resentiment, ură, dorinţă de răzbunare, violenţă, însingurare.
Dar Dumnezeu nu i-a lăsat singuri. El nu ne lasă niciodată singuri. Ne
întinde o Mână. Mâna Sa. Şi o sumedenie de şanse.
Foştii drogaţi au aflat că acolo unde nu există comunicare, relaţiile, chiar
şi familiale, se deteriorează. Ei au trăit minciuna, ataşamentul faţă de bani, faţă
de false valori, teama în faţa vieţii şi în sufletul lor înceţoşat s-a trezit setea de
răzbunare în faţa acestei realităţi care rodeşte moarte. Şi astfel, într-o lume de
incertitudini – au aflat într-o zi că religia este singura certitudine. Au învăţat să
comunice între ei. Singurul capital care le-a rămas a fost viaţa lor pe care au
învăţat s-o preţuiască la adevărata valoare.
În Imitatio Christi, capitolul 19, v. 4 scapitolul 19, v. 4 se spune: „De
voieşti să fii încununat, luptă-te cu bărbăţie şi îndură cu răbdare. Nu se ajunge
la odihnă fără muncă, nici la victorie fără luptă.”
Ei luptă şi înving, luptă continuu cu ei înşişi pentru că ştiu că nu sunt
singuri. Sfânta Tereza spunea:
„Nimic să nu vă neliniştească, nimic să nu vă sperie, toate trec.
Dumnezeu e mereu acelaşi, cu răbdare totul vom învinge. Cine îl are pe
Dumnezeu, nu duce lipsă de nimic. Dumnezeu singur îi este de ajuns!”
209