Ucenici la scoala fecioarei

Ucenici la scoala fecioarei Ucenici la scoala fecioarei

samanatorul.ro
from samanatorul.ro More from this publisher
21.06.2014 Views

Taina Euharistiei şi le-a transmis apostolilor să facă aceasta „în amintirea Mea”, după care o mâncăm într-o adâncă veneraţie, în spirit de umilinţă. Aseară am fost în partea dreaptă a bisericii, afară, într-un loc de pietate rezervat pentru cei răposaţi, unde se înalţă o cruce din lemn, neagră iar pe nişte rafturi sunt aprinse candele roşii din plastic cu lumânărele albe. Am aprins o lumânare şi m-am rugat pentru mama. Lumânările ardeau pâlpâind după adierea uşoară a vântului. Era ca un tremur de pleoape. După ce m-am închinat, m-am reîntors în Rotondă să ascult Sfânta Liturghie. Padre Slavko Barbaric a plecat la Tatăl în Anul Jubiliar, la 2000 de ani de la Naşterea Mântuitorului. Peste circa două săptămâni, avea să plece la Cer şi mama mea, Arionda, ca să se nască „a doua oară”, aşa cum a dorit şi cum a scris în cartea sa, („Mă nasc a doua oară”, Elegii şi poeme, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 1 noiembrie 2000). Din ziua aceea, avea să mai trăiască 40 de zile. Ea se află acum într-o altă realitate ( gând ce m-a fulgerat atunci, la locul de reculegere pentru răposaţi şi apoi, de multe ori, la întoarcerea în ţară şi care mi-a alinat puţin durerea suferită cu 6 luni în urmă). Din realitatea în care eşti, mamă, strig către tine, să mă auzi, să mă susţii, să mă întăreşti cu iubirea maternă. Mama mea a trăit în Dumnezeu, s-a simţit în Dumnezeu, a murit în Dumnezeu. Acum ştiu: mama mea s-a mântuit prin suferinţă. Toată viaţa a suferit în Cristos, până în ceasul din urmă. Şi într-adevăr, era iubită de Dumnezeu şi în chip cu totul special, de Maica Sa Preacurată şi Maica noastră,a tuturor, care îi apărea în picăturile de ploaie, în orice lumină de lumânare, de candelă, de bec, de flacără, purtându-L pe Isus în braţe. Îi apăruse de multe ori în vis şi-i arătase mamei locul unde avea s-o primească, după ce o condusese de mână printr-un tunel lung, spre o imensă şi fără de seamăn lumină. O visase cu puţin timp înainte de a pleca da lângă mine, purtându-L în pântece pe Isus pe care urma să-L nască. Acum ea se bucură, fericită, după ce, aproape 82 de ani a plâns continuu. Plânsul era starea ei de graţie. Nu i-au secat nicicând lacrimile. Dumnezeu a ales-o pentru lacrimi, pentru râurile de lacrimi pe care le-a vărsat în viaţă. Dar ce contează 82 de ani în faţa bucuriei veşnice? ******** După Sfânta Liturghie ne îndreptăm în grup, la mormântul Părintelui Slavko Barbaric. Este un loc foarte frumos în apropierea bisericii, pe un drum drept. Alături este o capelă unde se oficiază slujbele pentru răposaţi. Mormintele sunt foarte îngrijite şi presărate cu tot felul de flori. Au pietre de marmură 192

neagră pe care sunt scrise datele personale ale defunctului, fotografia lui şi, eventual, un epitaf. Ajungem la mormântul Părintelui Slavko. O placă funerară este înălţată în faţa crucii sale. O statuetă din bronz de circa 75 de centimetri îl întruchipează pe acest părinte franciscan marianist, atât de devotat parohiei din Medjugorje, vizionarilor, pelerinilor, cel care, neobosit s-a străduit să traducă şi să interpreteze în toate limbile, Mesajele Gospei de-a lungul a 18 ani. Acest excepţional „ambasador al Gospei”, care făcea Calea Crucii pe Krizevac, aproape zilnic împreună cu pelerinii şi uneori, de câteva ori pe zi, până în clipa morţii. Al cărui „birou” îl constituia Muntele Crucii sau Colina Apariţiilor, Crucea Albastră (tot o cruce!). Acolo lucra el cel mai bine, acolo primea „audienţe”, acolo dădea învăţături, sfaturi, exemple vii, cu însăşi viaţa lui sfântă, plină de virtuţi. Statuia are braţele întinse în jos. Este cu capul ridicat şi priveşte cerul (sau muntele, sau crucea de pe munte, acolo unde s-a aşezat în cele din urmă, „să moară puţin”). De fapt, acestea sunt cuvinte cât se poate de adevărate, pentru că „moartea sa” a durat, realmente, foarte puţin, aşa cum s-a dovedit a doua zi, în Mesajul de la Gospa. A trecut în galop toate văile, toate staţiunile, toate vămile văzduhului. Spiritul său de rugăciune nu s-a stins, dimpotrivă, a fost preluat „din mers” de părinţii franciscani, toate manifestările şi reculegerile prevăzute au fost menţinute, chiar şi cele de „Post şi Rugăciune” de la Domus Pacis. Părintele Svetozar şi-a asumat răspunderea „Satului Mariei” - căci Gospa le-a transmis, la două ore după moartea lui pe Krizevac; „Continuaţi să mergeţi înainte! Nastavite dalje!” Este exact ceea ce ne-ar fi spus şi Părintele Slavko! Privind trupul Părintelui Slavko, coborât de pe munte însoţit de rugăciunile înflăcărate şi de lacrimile pelerinilor, părintele Svetozar a urcat în fugă în întâmpinarea sa şi când l-a zărit, de departe şi-a spus: „Pare un rege! Ce măreţie!” „De asemenea, spune Sora Emmanuel, mi-a împărtăşit:

neagră pe care sunt scrise datele personale ale defunctului, fotografia lui şi,<br />

eventual, un epitaf.<br />

Ajungem <strong>la</strong> mormântul Părintelui S<strong>la</strong>vko. O p<strong>la</strong>că funerară este înălţată în<br />

faţa crucii sale. O statuetă din bronz de circa 75 de centimetri îl întruchipează<br />

pe acest părinte franciscan marianist, atât de devotat parohiei din Medjugorje,<br />

vizionarilor, pelerinilor, cel care, neobosit s-a străduit să traducă şi să<br />

interpreteze în toate limbile, Mesajele Gospei de-a lungul a 18 ani. Acest<br />

excepţional „ambasador al Gospei”, care făcea Calea Crucii pe Krizevac,<br />

aproape zilnic împreună cu pelerinii şi uneori, de câteva ori pe zi, până în clipa<br />

morţii. Al cărui „birou” îl constituia Muntele Crucii sau Colina Apariţiilor,<br />

Crucea Albastră (tot o cruce!).<br />

Acolo lucra el cel mai bine, acolo primea „audienţe”, acolo dădea<br />

învăţături, sfaturi, exemple vii, cu însăşi viaţa lui sfântă, plină de virtuţi.<br />

Statuia are braţele întinse în jos. Este cu capul ridicat şi priveşte cerul (sau<br />

muntele, sau crucea de pe munte, acolo unde s-a aşezat în cele din urmă, „să<br />

moară puţin”).<br />

De fapt, acestea sunt cuvinte cât se poate de adevărate, pentru că „moartea<br />

sa” a durat, realmente, foarte puţin, aşa cum s-a dovedit a doua zi, în Mesajul de<br />

<strong>la</strong> Gospa. A trecut în galop toate văile, toate staţiunile, toate vămile văzduhului.<br />

Spiritul său de rugăciune nu s-a stins, dimpotrivă, a fost preluat „din<br />

mers” de părinţii franciscani, toate manifestările şi reculegerile prevăzute au<br />

fost menţinute, chiar şi cele de „Post şi Rugăciune” de <strong>la</strong> Domus Pacis.<br />

Părintele Svetozar şi-a asumat răspunderea „Satului Mariei” - căci Gospa le-a<br />

transmis, <strong>la</strong> două ore după moartea lui pe Krizevac; „Continuaţi să mergeţi<br />

înainte! Nastavite dalje!” Este exact ceea ce ne-ar fi spus şi Părintele S<strong>la</strong>vko!<br />

Privind trupul Părintelui S<strong>la</strong>vko, coborât de pe munte însoţit de<br />

rugăciunile înflăcărate şi de <strong>la</strong>crimile pelerinilor, părintele Svetozar a urcat în<br />

fugă în întâmpinarea sa şi când l-a zărit, de departe şi-a spus: „Pare un rege! Ce<br />

măreţie!”<br />

„De asemenea, spune Sora Emmanuel, mi-a împărtăşit:<br />

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!