Ucenici la scoala fecioarei

Şi cu toate că vorbele sale par uneori aceleaşi, repetate de nenumărate ori,
ea gradează învăţătura Sa cu noi aspecte şi nuanţe care trebuie descoperite cu
ajutorul harului Duhului Sfânt.
Lumina pe care Fecioara Maria o aduce în întunericul sufletului nostru ne
dezvăluie, atât cât ne stă în putinţă să percepem, Adevărata Lumină, Lumina
neînserată, cea care nu se termină şi nu se împuţinează niciodată, Lumina care
este Isus Cristos.
Ea ne arată de asemenea, Crucea Mântuitorului, determinându-ne s-o
adorăm, s-o venerăm pentru că este sfinţită cu Sângele Răscumpărătorului.
De nenumărate ori, de asemenea, Maica Domnului, arătându-ne Crucea,
ne imploră să ne rugăm mult în faţa ei, să îngenunchem, conştientizând, faţă de
acest simbol al jertfei din iubire a Fiului Său, să medităm în tăcere adevărurile
divine înaintea ei, să ne reculegem şi s-o luăm martoră la toate încercările
noastre, căci Ea ne relevă partea noastră de osteneală şi jertfă, partea noastră de
smerenie şi recunoştinţă pentru marele dar al mântuirii care ne-a fost acordat
prin Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioară.
Fie că e pe muntele Krizevac, fie că se află pe Colina Apariţiilor, pe altar
sau în orice biserică creştină, crucea trebuie să fie pentru noi purtătoarea de
mântuire şi s-o venerăm cum se cuvine.
Astfel putem lua mai lesne în considerare şi asuma, propria noastră cruce,
propriile noastre destine, cu bucurii şi încercări, cu fapte meritorii şi slăbiciuni,
cu lâncezeli şi momente de fervoare mistică.
Fecioara Maria ne învaţă să n-o lepădăm niciodată oricât de grea ni s-ar
părea, ci s-o oferim pentru cauze drepte, pentru pacea lumii, întoarcerea
păcătoşilor, eliberarea sufletelor din Purgator.
Medjugorje, un mic sat în inima Herţegovinei, unde Fecioara, cu un mic
grup de aleşi, doreşte să inunde lumea cu iubire. Unde Ea se ţine întotdeauna de
cuvânt şi nu întârzie niciodată la întâlnire.
Se ştie că nu de fiecare dată, oamenii de cuvânt, îşi pot onora
angajamentele sau nu faţă de semenii lor şi cu atât mai puţin, faţă de Dumnezeu.
Ei îşi neglijează adeseori îndatoririle morale şi spirituale pe care şi le-au luat faţă
de familie, societate, Biserică, faţă de aproapele.
Dând prea puţină importanţă promisiunilor făcute, atunci când vor să-şi
rezolve o problemă, după rezolvarea situaţiei, aceştia uită cu desăvârşire ceea ce
au promis. Iar când îşi aduc aminte, fac alte şi alte promisiuni care, la rândul lor,
nu sunt onorate.
Faptul este cu atât mai grav cu cât, uneori ne angajăm în faţa lui
Dumnezeu, în faţa altarului, în faţa Sfintei Scripturi, a preotului confesor sau în
faţa propriei conştiinţe. Dumnezeu este un partener foarte serios care nu admite
în general uşurătatea şi lâncezelile oamenilor. Cu toate acestea, El este gata, în
mărinimia Sa, să-i creadă pe oameni, să uite uşor ofensele care I se aduc,
neglijenţele faţă de El, să-i ierte şi să fie gata să-i primească din nou ca fii ai Săi
18