Ucenici la scoala fecioarei

mort pentru cel mai nedrepţi de pe lume. Majestatea Divină călcată-n picioare de
ignoranţa umană. Sfinţenia însăşi ignorată de cei fără sfinţenie.
Lumina Lumii acaparată de întuneric. Stăpânul poruncilor alungat de cei
care nu urmează nici o poruncă. Candela peste luminători ascunsă sub obrocul
umbriţilor. Ascultătorul până la moartea pe cruce ignorat de cei neascultători.
Învăţătorul trădat de ucenici. Unicul Dumnezeu ucis de idolatri. Cel care
nu ştie ce-i răzbunare ucis de răzbunători.
Cel care iubeşte alungat de cei care urăsc.
Fiul lui Dumnezeu omorât de om. Dumnezeu – victimă a călăului om.
Fiul lui Dumnezeu biciuit, scuipat, lovit cu pumnii şi răstignit precum un
tâlhar de temut. Trimisul Divin ucis de pământenii iubiţi. Atotputernicul
încătuşat de cel slab. Vindecătorul ucis de cel vindecat. Sfinţitorul pângărit de
cei unşi cu prihană.
Iubirea Însăşi strivită de ură. Cel îmbrăcat cu slava cerească despuiat de
veşminte. Cel care a îmbrăcat pe cei goi, Cel care i-a săturat pe cei flămânzi, Cel
care le-a potolit setea celor cuprinşi de arşiţă. Tămăduitorul celor asupriţi de boli
incurabile.
O, Doamne, ce fel de logică e logica umană?
Tu, Cel mai Vrednic ucis de cei nevrednici. Tu, Cel mai presus de ceruri,
devenit mai prejos decât creaturile Tale. Dintâiul Născut al tatălui Veşnic,
născut în sân de Fecioară, prin adumbrire cu Duhul cel Sfânt, dezbrăcat de slavă,
dezbrăcat de glorie, dezbrăcat de putere.
Tu, care ai rămas ceea ce erai şi Te-ai făcut ceea ce nu erai, Tu,
Luminătorul tuturor ucis de întunericul lumii, Tu, Cel Dintâi ucis de cei mai din
urmă. Tu, Blândul Păstor adunându-ţi oile risipite pentru a le conduce la Cer.
Ca un Tată preamailostiv, Cel care ierţi de 70 de ori câte 7, numindu-ne
„prieteni” pe noi care Te-am vândut cu o sărutare mincinoasă, pe noi care îţi
aşezăm pe cruce povara păcatelor noastre supraetajate frumos ca să-ţi facem tot
mai grea misiunea divină. Care ne împotrivim prin orice mijloc mântuirii,
iertării, Iubirii, Adevărului, Căii şi Vieţii adevărate. Care umblăm pe cele mai
întortocheate cărări, cu ochii legaţi, orbecăind în plină Lumină, care refuzăm cu
osârdie Crucea, propria cruce şi crucea aproapelui nostru.
Care o respingem pe Maica Ta Preacurată şi nu ne refugiem sub mantia Ei
protectoare, deşi Tu Însuţi ne-ai dat-o de Maică pe Cruce, deşi Tu ne-ai trimis un
Mângâietor, deşi Tu nu ne-ai lăsat orfani, ne-ai dat un Tată, o Mamă Preasfântă,
fraţi câţi puzderia stelelor. Tu care ne-ai făcut pe toţi fraţi de cruce. În pofida
trădărilor noastre, prezent zi şi noapte alături de noi, chemându-ne, rugându-ne,
aşteptându-ne la nesfârşit, fără să-Ţi pierzi răbdarea, pe noi, care nu Te punem
aştepta nici o clipă. Nerăbdători atunci când petrecem cu Tine, câteva clipe în
faţa altarului, fugind uneori înainte de vreme din faţa privirilor dumnezeieşti,
cea mai blândă şi cea mai curată şi sfântă privire.
Care ne ascundem departe, departe, cât vezi cu ochii, sub pământ şi-n
văzduh, pribegi şi străini în această vale de lacrimi, în acest deşert populat cu
175