Ucenici la scoala fecioarei

şaisprezece sfinţi, prin intermediul acestui grup, aceasta s-ar putea socoti ca o
adevărată eficacitate din punctul de vedere al lui Dumenezeu.” (Sora
Emmanuel, op.cit., p.222).
Sora Emmanuel mai adaugă:
„Sunt fericită, spune Gospa, să vă văd în această seară în număr atât de
mare.” Ea este fericită dar şi pentru noi este ca şi când am fi în Cer. Nicăieri în
altă parte nu am simţit mai puternic apropierea Cerului, atmosfera sa,
parfumurile sale, acel nu ştiu ce care e duce în plenitudinea lui Dumnezeu.
Acolo avem adevăratul Medjugorje, neretuşat.” (op.cit., p. 223).
Duminică, 22 noiembrie 1981, Gospa a explicat ce înseamnă crucea,
inima şi soarele pe care le văd vizionarii la sfârşitul fiecărei apariţii. „Sunt
semnele mântuirii: crucea este semnul milostivirii la fel şi inima. Soarele este
simbolul luminii care ne va lumina.”
Din anul 1983, în fiecare duminică ce urmează zilei de 8 septembrie, ca o
pregătire pentru Ziua Înălţării Sfintei Cruci, la Medjugorje se sărbătoreşte Ziua
Crucii pe Muntele Krizevac, unde vin mulţi pelerini din diferite refgiuni ale ţării
şi din alte ţări.
La poalele muntelui, fiindcă nu mă simt vrednică fără ajutorul lui
Dumnezeu, rostesc o formulă magică: „Doamne, ştiu că nu sunt vrednică, dar Tu
poţi să mă ajuţi să fac asta. Ştiu că poţi să faci asta pentru mine”.
Urc gâfâit, cu inima bubuind în urechi. Îmi iese inima prin urechi. Fac
multe popasuri, iar ceilalţi sunt nevoiţi să mă aştepte şi apoi să înceapă
Meditaţiunea şi cântecele la fiecare Staţiune.
De la Staţiunea a XV-a până la Crucea imensă din vârful muntelui,
Magdalena urcă pe nişte bolovani, în genunchi, iar când ajunge lângă cruce, se
prosternă în felul ei, cu faţa la pământ şi stă aşa, minute nenumărate. Sunt nişte
mortificaţii impuse sieşi, din propria-i voinţă.
Toate femeile din grup, afară de mine, au urcat muntele în picioarele
goale.
E foarte frumos aici, pe înălţimile muntelui şi-mi vine să spun ca şi Petru,
pe Tabor: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei am să fac trei colibe: una
pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. (Mt. 17,4; Mc. 9,5; Lc.
9,33).
Şi parcă aşteptăm cu toţii să ne acopere un nor luminos cu umbra lui şi să
auzim un glas care-l preamăreşte pe Fiul, în care Tatăl îşi găseşte toată
plăcerea! (Cf. Mt. 17,5).
Oriunde te-ai uita, priveliştea e încântătoare. Pe cealaltă parte a oraşului,
în vale, totul este acoperit cu verdeaţă iar în zare se văd munţii.
De la cruce se vede panorama localităţii Medjugorje şi a împrejurimilor.
Stăm muţi de admiraţie într-o pioasă tăcere şi nu ne săturăm să inspirăm acest
aer sfânt, impregnat de neprihănire, aceste adieri inefabile pe care le inhalează
Fecioara atunci când vine aici.
171