Ucenici la scoala fecioarei

unăvoinţă, de aducere aminte!...El care ne primeşte înapoi de 70 de ori câte 7,
adică la infinit!
„Nu doreşti să-Mi promiţi nimic?
Eu pot citi în adâncurile inimilor. Oamenii se pot înşela, dar Dumnezeu
NU. De aceea, spune-mi foarte sincer: Te-ai decis să nu te laşi pradă păcatului,
să renunţi la ceea ce este rău pentru tine; să nu mai citeşti acea carte care ţi-a
tulburat imaginaţia; să nu te mai întâlneşti cu acea persoană care ţi-a spulberat
liniştea interioară? Vei fi din nou bun, amabil şi generos cu acea persoană pe
care ai considerat-o duşman fiindcă ţi-a greşit cândva?...Acum întoarce-te chiar
acum la ocupaţia ta obişnuită, la munca ta, la familia ta...
Dar nu uita sfertul de oră pe care l-am petrecut împreună aici. Observă
cât mai mult posibil tăcerea, modestia, reculegerea interioară şi dragostea
aproapelui tău. Iubeşte-o pe Mama Mea care este şi mama ta!
Şi revino!...Cu o inimă şi mai plină de dragoste, şi mai devotată spiritului
Meu. Atunci vei găsi în fiecare zi în INIMA MEA o nouă dragoste, noi haruri,
noi mângâieri.”
Cât de frumoase sunt aceste mărgăritare ale Sfântului Antonius Maria
Claret! Mă înfrupt din ele ca dintr-o mireasmă bineplăcută care-mi stăruie în
inimă.
Conversez cu Arcadie în mica încăpere de lângă capelă, unde se vând
obiecte de cult. Îmi exprimă părerea că este un om fericit dacă a ajuns la o
asemenea stare de linişte şi pace lăuntrică. Îmi surâde. „Nu e uşor, zice, să
trăieşti printre foşti drogaţi.” Şi înţeleg câtă răbdare îi trebuie ca să-i suporte pe
toţi cu micile ori marile lor slăbiciuni, imperfecţiuni, tare vechi pe care le-au
moştenit de afară, din viaţa trecută.
Pentru că uneori nu putem să ne suportăm nici măcar pe noi înşine,
nicidecum pe ceilalţi!
Îi spun că nădăjduiesc că într-o zi va fi din nou alături de familia sa, fără
probleme.
„Afară sunt un om mort, doar aici pot să trăiesc” – mărturiseşte Arcadie
din nou.
Cred că e vorba de un prag psihologic pe care va trebui să se decidă să-l
depăşească, atunci când va veni timpul şi când va binevoi Dumnezeu.
Toate poveştile de aici sunt absolut incredibile. De ce oare nimeni nu-şi
găseşte liniştea şi fericirea, afară, printre oameni, în lume, având de toate,
putându-se duce încotro vrea fiecare şi face tot ce voieşte?
Afară e o noţiune aproape abstractă, cu toată concreteţea ei. Afară poate
constitui pentru om adevărata închisoare, de vreme ce suntem înlănţuiţi, înrobiţi
păcatului, sclavi ai unei vieţi de roboţi, cu locuinţă, muncă, familie, cerc restrâns
de prieteni, bucurii precare, îndoielnice, înţelătoare, care lesne pot fi prefăcute în
tristeţe. În mod paradoxal, doar închizându-te între patru pereţi ori într-un spaţiu
restrâns, doar cu tine însuţi, te poţi regăsi şi simţi liber de orice.
153