Ucenici la scoala fecioarei

pentru diverse situaţii negative, eliberându-ne de compromisuri care ar putea să
ne condiţioneze în timpul zilei, cerând ajutor celorlalţi.
După micul dejun începem să muncim. Fiecare se ocupă de munca lui cu
respnsabilitate, nu sunt persloane externe sau specialişti care vin să lucreze în
Comunitate, facem totul singuri: gătim, facem pâinea, curăţenia în casă., lucrări
de zidărie, în grădină, în tâmplărie, etc.
Munca principală rămâne oricum aceea de a ne construi în interiuor, din
această cauză nu este foarte important ceea ce facem, ci cum facem. Munca este
un mijloc de a ne cunoaşte, de a pune în comun capacităţile noastre, din acest
motiv nu lucrăm niciodată singuri. La prânz mâncăm şi până la 13,30 avem timp
liber în care se dialoghează, se stă împreună şi adesea, fiecare îşi spală propriile
haine. După amiază, în timpul lucrului ne rugăm Rozariul Durerii. În general,
încetăm lucrul la ora 18,00 – mergem cu toţi în capelă pentru a ne ruga Rozariul
Măririi şi vorbim despre cum am petrecut ziua. La ora 20,00 este cina, avem
iar un moment liber pentru a dialoga şi a sta împreună, după aceea mergem să ne
culcăm, la ora 22,00 se stinge lumina.
În Comunitatea noastră nu există medicamente care înlocuiesc drogul, un
tânăr care intră şi este în criză datorată lipsei drogului nu i se dă nici un
medicament. Singurul medicament este , un tânăr care este de
cel puţin şase-şapte luni în Comunitate şi care are grijă de el. El are datoria de a
transmite noului sosit stilul de viaţă din Comunitate, să stea alături de el 24 de
ore din 24, de a lucra pentru el dacă la început nu are voinţa necesară, trebuie să
sufere şi să plângă cu cel care luptă cu chemare răului şi a drogului. Este un
moment important în viaţa celor doi: îngerul păzitor, în suferinţă, învaţă să
iubească, noul intrat întâlneşte, poate, pentru prima dată în viaţa lui un prieten
adevărat care îl ajută fără nici un interes.
Comunitatea ne învaţă lucruri esenţiale ale vieţii pe care le-am refuzat ori
pe care nimeni nu ni le-a învăţat. Pentru noi era normal să confundăm bucuria cu
plăcerea şi în viaţă am urmărit întotdeauna mai mult plăcerile imediate, n-am
gândit niciodată că bucuria poate naşte din suferinţă. Azi învăţăm că după orice
suferinţă vine bucuria. Numai cine a suferit poate să înţeleagă, să iubească, să-l
ajute pe cel care suferă.
Drumul nostrz în Comunitate este de trei-patru ani, dar nu este un timp
fix. Sora Elvira spune că suntem pregătiţi pentru viaţă atunci când am ales
rugăciunea pentru totdeauna. Viaţa în Comunitate este într-adevăr, foarte simplă,
însă este şi foarte bogată, se trăieşte rugăciunea în mod concret, bazată pe
prieteniile noastre libvere fără nici un interes. Lucrurile materiale ne
influenţează puţin, învăţăm că persoanele sunt mai importante decât lucrurile,
decât banii, decât cariera. Înfruntăm slăbiciunile noastre cerând ajutor lui Isus
care se manifestă chiar şi în cei care sunt alături de noi. Învăţăm să iubim şi să
trăim viaţa în marea şcoală, a comunităţii: Cenacolo. Campo de la Vita. Campo
de la Gioia.
145